Decizia civilă nr. 2921/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția I Civilă

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 2921/R/2012

Ședința publică din 14 iunie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I.

JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A.-A. P. GREFIER : C. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanții C. I. ȘI L. E. împotriva deciziei civile nr. 145 din 1 martie 2012 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații C. S., C. A., D. F., C. M. G. și C. L. D., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamantul recurent C. I., asistat de avocat R. V., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 13 iunie

2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantului recurent C. I., un înscris la care a anexat chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 172 lei și 5 lei timbru judiciar.

Reprezentantul reclamanților recurenți arată că nu are cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei instanței de apel în sensul admiterii doar parțiale a cererii reconvenționale formulată în cauză, pentru motivele invocate prin memoriul de recurs pe care îl susține în totalitate, cu cheltuieli de judecată.

C U R T E A

Prin cererea înregistrată pe rolul J. T. la data de (...) sub nr. 3584/2005 - nr. unic (...) - reclamanții C. T. I. și L. T. E. născută C. au chemat în judecată pe pârâții C. G., C. S. și C. A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună sistarea stării de indiviziune asupra terenului având suprafața de 8700 mp situat pe raza administrativă a comunei S., satul C., cu destinația „arabil";, menționat în T.P. nr. 2. din (...), tarlaua 9, parcela 6, în natură, prin partajare în 3 parcele egale în dimensiuni, respectiv câte 2.900 mp și să dispună întăbularea celor 3 parcele de câte 2900 mp pe seama pârâților, cu titlu de drept de lege și sistarea stării de indiviziune.

La data de (...) reclamanții au depus la dosar extindere și precizare de acțiune solicitând instanței ca în urma identificării terenului în litigiu cu date de carte funciare, să dispună dezmembrarea imobilului înscris în CF. Nr.463 C. ,A

+5 și în contradictoriu cu pârâta nou introdusă în cauză D. F. nr.top.184/3/1,cu destinatia .arător intre drumuri",în suprafață de 12.218-mp, în două parcele prevăzute cu nr.top.noi,după cum urmează:

-imobil prev.cu nr.top.nou 184/3/1/1 cu destinatia .arător intre drumuri" în suprafată de 3518-mp.

-imobil prev.cu nr,.top nou 184/3/1/2,cu destinația .arător între drumuri",în suprafată de 8700-mp.

Să constate că masa succesorală rămasă după defunctul C. T. se compune din cota de 1/3 parte din parcela prevăzută cu nr,.top.nou 184/3/1/2, cu destinatia .arător între drumuri", în suprafată de 8700 mp, succesorii acestuia fiind reclamanta-reconvențională, pârâții și intervenienta C. L. D., în calitate de descendenti și respectiv sotie supravietuitoare, urmând a preda succesiunea pe seama acestora, în cotele legale.

Să dispună sistarea stării de indiviziune asupra imobilului prevăzut cu număr top nou 184/3/1/2,cu destinatia"arător intre drumuri",în suprafată de

8700-mp,în trei parcele noi după cum urmează:

- imobil prevăzut cu nr. top nou. 184/3/1 /2/1-cu destinatia teren arabil,în suprafată de 2., care va reveni pe seama pârâtei- reclamantă reconventională, a pârâtilor și a intervenientei.

-imobil prevăzut cu număr top nou. 184/3/1/2/2-cu destinatia teren arabil, in suprafată de 2900 mp, care va reveni pe seama reclamantei L. T. născ.C..

-imobil prevăzut cu număr top nou, 184/3/1/2/3-cu destinatia teren arabil in sprafată de 2900 mp, care va reveni pe seama reclamantului C. T. și întabularea în cartea funciară a acestei realităti imobiliare.

În cauză s-a formulat cerere reconvențională de către pârâta C. G., cerere având ca obiect partajarea tuturor terenurilor din titlul de proprietate invocat de reclamanți în cererea principală.

Prin Sentința nr. 3800/(...) pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr.(...), s-a admis cererea principală extinsă și precizată, formulată de reclamanții pârâți reconvenționali C. T. și L. T. născ.C., în contradictoriu cu pârâții C. S. A., C. T. A. și pârâta- reclamantă reconvențională C. G. .

S-a admis cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâta-reclamantă reconvențională C. G., în contradictoriu cu intervenienta în interes propriu

C. L. D. dom.T. str S. nr 7 jud C..

S-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională C. G. și în consecință:

S-a dispus dezmembrarea imobilului înscris în CF nr.463 C., A+5 nr.top

184/3/1, în suprafață de 12.218mp, după cum urmează:

-imobil prevăzut cu nr.top nou 184/3/1/1, în suprafață de 3., având destinația „arator intre drumuri".

-imobil prevăzut cu nr top nou 184/3/1/2-în suprafață de 8., având destinația „arabil", ambele rămânând intabulate pe vechiul proprietar, sub vechiul titlu.

S-a constatat că pe seama reclamanților -pârâți reconvenționali C. T. și L. T. E. și a numitului C. T. s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra imobilului teren înscris în TP. nr. 2. din (...), tarla 9, parcela 6, categoria de folosință arabil, în suprafață de

8700 mp, identificate, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit deing.expert M. I., cu imobilul cu nr.top.nou 184/3/1/2.

S-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului teren prevăzut cu nr.top nou 184/3/1/2 în suprafață totală de 8.700 mp, în favoarea reclamanților-pârâți C. I., L. I. și a numitului C. T., în cote de 1/3 parte fiecare, ca bun propriu, cu titlu de drept reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991.

S-a constatat deschisă moștenirea defunctului C. T.,decedat la data de (...) în C.- N., Jud.C.,cu ultimul domiciliu în T. Jud.C..

S-a constatat că din masa succesorală rămasă după acest defunct face partecota de 1/3 din terenurile identificate cu tarla 9,parcela 6;tarla 8,parcela 10;tarla

6,parcelele 105 și 67;tarla 4,parcela 145;tarla 10,parcelele 78,78/2 și 78/1 din TP nr. 2. din (...).

S-a constatat că au calitate de moștenitori ai defunctului C. T. pârâta-reclamantă reconvențională C. G., pârâții C. S. A. și C. A.- în calitate de descendenți direcți și respectiv intervenienta în interes propriu C. L. D.-în calitate de soție supraviețuitoare, în cote de câte Vparte fiecare, și dispune predarea moștenirii pe seama acestora.

S-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei-reclamante reconvenționale C. G. M., a pârâților C. S. A. și C. T. A. și respectiv al intervenientei C. L. D., asupra imobilului prevăzut cu nr.top nou 184/3/1/2, în cote de 1. parte fiecare, cu titlu de drept moștenire.

S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului prevăzut cu nr.top.nou 184/3/1/2, prin formarea a 3 parcele, după cum urmează:

-imobil prevăzut cu nr.top nou 184/3/1/2/1 -în suprafață de 2900-mp, cu destinația arabil, ce se va intabula pe seama pârâtei -reclamantă reconventională C. G. M., al pârâților C. S. A. și C. T. A., respectiv al intervenientei C. L. D., în cote deA parte fiecare, ca bun propriu,cu titlu de drept lege, moștenire și partaj.

-imobil prevăzut cu nr.top nou 184/3/1/2/2- în suprafață de 2900-mp, cu destinația „arabil", care urmează a se intabula pe seama reclamantei-pârâte reconventionale L. E., ca bun propriu, cu titlu de drept lege și partaj.

-imobil prevăzut cu nr.top nou 184/3/1/2/3 -în suprafață de 2900-mp,cu destinația „arabil", care urmează a se intabula pe seama reclamantului- pârât reconvențional C. I., în întregime, ca bun propriu, cu titlu de drept lege și partaj.

Au fost obligați pârâții în solidar, la plata către reclamantii-pârâti a sumei de

1068 lei, reprezentând cheltuieli de judecata, stabilindu-se recurs în 15 zile de la comunicare.

Pentru a se pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Titlul de proprietate nr.2. din (...)(f.l0), s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamanților L. T., C. T. și al numitului C. T., asupra suprafeței de 2 ha 8600-mp teren situat in extravilanul satului C., comuna S. identificat cu tarla 9, parcela 6; tarlaua 8, parcela 10; tarla 6,parcele 105 și 67; tarla 4, parcela 145; tarla 10 parcelele 78,78/2 și 78/1.

Suprafața de teren care face obiectul prezentului litigiu este identificată cu tarla

9 parcela 6,în suprafață totală de 8. și având destinația „arabil".

Anterior eliberării titlului de proprietate atașat dosarului, la data de (...), între coindivizări a intervenit un act de partaj voluntar (f.40), potrivit căruia în lotul numitului C. T. a revenit parcele denumită"peste drum", în suprafață de 0,87 ha- identificat cu imobilul in litigiu, potrivit recunoașterii părților, precum și alte 2 suprafețe de teren: parcela denumită „."-în suprafața de 0,47 ha și respectiv „."-în suprafața de 0,20 ha. In lotul reclamantei L. E. au revenit parcelele denumite

„."în suprafețe de 0,58 ha și respectiv 0,15 ha, iar in lotul reclamantului C. I.,parcelele denumite"dealul T."în suprafață de 0,58 ha și respectiv „.",în suprafață de

0,14 ha.

Potrivit recunoașterii implicite a reclamantilor-pârâti, la interogatoriile administrate de pârâta-reclamantă reconventională C. G. M. (f.46-întrebarea 3, f-48- întrebare 3), suprafețele de teren partajate voluntar se identifică cu cele din titlul de proprietate, după cum urmează:- lotul numitului C. T.- parcela 6,tarlaua 9; - parcela 10 din tarlaua 8 și parcelele 78, 78/1, 78/2 din tarlaua 10. Lotul reclamantei- pârâta reconventională L. E. ,parcela 105 din tarlaua 6 ; 1500 mp din parcela 67

,tarlaua 6. Lotul reclamantului-pârât reconventuionabparcela 145 din tarlaua 4 și

1400mp din parcela 67 tarlaua 5.

Pârâta-reclamanta reconventională C. G. M. se prevalează de actul de partaj voluntar,intervenit între cotitularii titlului de proprietate(f.40), în vederea paralizării dreptului reclamantilor-pârâti reconventionali de a provoca partajul judiciar al terenului în suprafață de 8700 mp, identificat prin T. din (...),parcela 6 tarlaua 9.

In drept,.instanța retine că potrivit art.730 C.civil,cotitularii dreptului de proprietate sunt liberi a convenii sistarea de indiviziune potrivit voinței părților și fără indeplinirea vreunei formalități, ca și expresie a libertății contractuale prevăzute de art.969 C.

Pe de altă parte, art.729 C.civ. stipulează că partajul judiciar poate fi solicitat de coindivizari, cu excepția situațiilor în care între părți a intervenit un act de partaj voluntar, situație in care partajul judiciar devine inadmisibil.

Asemeni oricărei convenții intervenită intre parti și actul de partaj voluntar poate fi supus modificărilor convenite cu participarea contractanților inițiali, potrivit aceluiași principiu al libertății contractuale, consacrat de prevederile art.969 alin 2

C.civ.

In cauza dedusă judecății, reclamantii-pârâti reconventionali recunosc încheierea actului de partaj voluntar intervenit între cotitularii titlului de proprietate la data de (...), susținând însă că ulterior semnării convenției, termenii înțelegerii s-au modificat, în sensul arătat prin acțiunea introductivă.

Martorii audiați în cauză,confirmă susținerii reclamantilor-pârâți reconventionali.

Prin răspunsul formulat la întrebarea 8 din interogatoriul administrat de reclamantii-pârâti reconventionali (f.55), intervenienta C. L. D. confirmă la rândul său modificarea intelegerii dintre frați cu privire la modul de partaj a terenului in litigiu, recunoscând faptul că încă din timpul vieții defunctului său soț C. T., reclamantii-pârâti reconventionali s-au înregistrat în evidentele Registrului Agricol cu porțiunile de câte 2. A. aspect este de altfel probat și prin adeverințele nr.1338 și

1339 din (...) eliberate de P. C. S. (f.58,f.59), din care rezultă că reclamantii-pârâti reconventionali figurează înscriși în Registrul Agricol cu suprafețe de 0,9. teren agricol-arabil, care excede deci suprafețelor cumulate de teren care le-ar fi revenit în urma partajului voluntar de la (...)(f.4O).

Nu în ultimul rând, instanța și-a format convingerea că titularii din T. din (...) au reconsiderat actul de partaj voluntar de la data de (...) și prin raportare la data obținerii certificatului de urbanism de către reclamantul-pârât C. I.-(...)(f.9). Astfel, data începerii demersurilor pentru obținerea autorizației de construcție pe o parcelă de teren din litigiu este situată ulterior lunii februarie 2002, când martorul D. I. a surprins discuția dintre frați privind reconsiderarea partajului, generând prezumția simplă că inițierea unor lucrări de o astfel de amploare nu ar fi avut loc înabsenta unui acord ferm al fratelui C. T. cu privire la reconsiderarea convenției de partaj.

Fata de cele expuse, instanța a reținut că titularii TP nr.2. din (...) au reconsiderat convenția de partaj voluntar intervenită la data de (...), în sensul că parcela denumită „. drum" și identificată cu tarla 9 parcela 6, în suprafața de 8. să revină în cote egale, celor trei frați.

Instanța arată că nu va putea valida convenția de partaj de la data de (...), nici în ceea ce privește restul terenurilor din titlul de proprietate, fata de declarația martorului B. L., (f.70)care a arătat că defunctul C. T. a fost de acord cu cedarea parcelelor deduse judecății cu condiția de a primi altceva în schimb. în lipsa unor probe certe în sensul înțelegerii finale dintre cotitulari cu privire la modalitatea de partaj a terenurilor din titlu, văzând și împrejurarea că părțile nu au solicitat partajul pe cote de proprietate, astfel instanța, respinge capătul de cerere reconventională privind sistarea de indiviziune în modalitatea relevată prin actul de partaj voluntar de la (...). A proceda astfel ar conduce la prejudicierea coindivizorilor, în lipsa unor probe ferme privind voința finală a pârtilor și evaluarea terenurilor din titlu, potrivit cotelor de proprietate la care sunt îndreptățite părțile.

Potrivit mențiunilor din cuprinsul certificatului de deces seria DP.nr.0. eliberat de P. M. C.-N.(f.l70), la data de (...) a decedat în C. N. jud.C., defunctul C. T., cu ultimul domiciliul in T. jud.C..

Potrivit celor reținute anterior, respectiv copiei TP nr.2. dini(...), din masa succesorală rămasă după acest defunct face parte cota de 1/3 din terenurile identificate cu tarla 9, parcela 6; tarla 8,parcela 10; tarla 6, parcelele 105 și 67; tarla

4, parcela 145; tarla 10, parcelele 78,78/2 și 78/1.

Conform actelor de stare civilă depuse la dosar (f.39,f. 171-173), vocație concretă de a veni la moștenirea defunctului C. T. au pârâta-reclamantă reconventională C. G. M., pârâți C. S. A. și C. T. A.-toți în calitate de descendenți direcți și respectiv intervenienta C. L. D., în calitate de soție supravietuitoare,în condițiile art.669 și următoarele C.civ., respectiv ale art.l din Legea nr.319/1944.

Intrucât soțul supraviețuitor, respectiv intervenienta C. L. D., vine la moștenire alături de descendenții defunctului, acesteia îi revine cota de 1/4 din masa succesorală conform art.l lit.a din Legea nr.319/1944.

In aceste condiții descendenților direcți ai defunctului-pârâta reclamantă reconventională C. G. M. și respectiv pârâții C. S. A. și C. T. A. le revine la rândul lor cota de 1/4 parte din masa succesorală.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară,întocmită de ing.expert M. I.(f.120-127, f.158-160), imobilul identificat prin TP nr.2. din (...) tarla

9 parcela 6 se identifică parțial cu imobilul înscris in CF nr.463 C., A+5, nr.top.

184/3/1, în suprafață de 12.218 mp cu destinația „arător intre drumuri", având ca și proprietar tabular pe pârâtul D. F. (extras CF atașat filelor 164-165 a dosarului).

Urmare a propunerilor de întabulare evidențiate în cuprinsul raportului de expertiză,în baza art.42 din Legea nr.7/1996,instanta a dispus dezmembrarea imobilului înscris in CF nr.463 C., A+5 nr.top 184/3/1 în suprafață de 12.218mp.

In temeiul art.l11 C.pr.civ., instanța a constatat că reclamanților P. C. I. si L.

E. si numitului C. T. li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra imobilului teren înscris în T. din (...), tarla 9, parcela 6, categoria de folosință arabil, în suprafață de 8700 mp, identificate, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing.expert M. I., cu imobilul cu nr.top.nou 184/3/1/2.

In baza art.20 alin. 1 din Legea 7/1996 s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului teren cu nr.top.nou

184/3/1/2 în suprafață totală de 8.700 mp, în favoarea reclamanților-pârâți C. I., L. I. și numitului C. T., în cote de 1/3 parte fiecare, ca bun propriu,cu titlu de drept reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991.

Urmare a dezbaterii masei succesorale,rămase după defunctul C. T.,conform art.20 alin.l , art.26 al.l din Legea nr.7/1996, instanța a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei-reclamante reconvenționale C. G. M., a pârâților C. S. A. și C. T. A. și respectiv al intervenientei C. L. D., asupra imobilului prevăzut cu nr.top nou 184/3/1/2, în cote de 1. parte fîecare,cu titlu de drept moștenire.

In baza art.728 C.civ., art.969 C.civ. și art.42 din Legea nr.7/1996, instanța a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului prevăzut cu nr.top.nou 184/3/1/2, prin formarea a 3 parcele.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța a admis cererea principală extinsă și precizată, precum și cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulată de pârâta-reclamantă reconvențională C. G. M. (și privind stabilirea calității de moștenitor al defunctului C. T. și în favoarea intervenientei C. L. D.), urmând să respingă ca neîntemeiată cererea reconvențională.

In baza art.274 alin.l, art.277 C.pr.civ., întrucât pârâții au calitatea de parti căzute în pretenții, instanța a dispus obligarea acestora în solidar, la plata în favoarea reclamanților-pârâți reconvenționali a sumei de 1., reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru,timbru judiciar și onorariu expert).

Prin Decizia civilă nr. 411/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al T. C. a fostrespins ca nefondat apelul declarat de pârâta C. M. G. împotriva Sentinței civile nr.

3. pronunțată la data de (...) în dosarul nr. (...) al J. T. care a fost menținută în totul.

A fost obligată apelanta să plătească intimaților L. E. și C. I. suma de câte

833 lei cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. M. G. solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului pârâtei și schimbării sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive și admiterii cererii reconvenționale, în drept, invocându-se dispoz. art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Prin decizia civilă nr. 2. pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...) a fostadmis recursul declarat de pârâtă împotriva Deciziei civile nr. 411/A/(...) a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care a casat-o în întregime și a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea pe fond a apelului pârâtei.

Prin decizia civilă nr. 145 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis apelul declarat de pârâta C. M. G. împotriva sentinței civile nr. 3. pronunțată de J. T. la data de (...) în dosar nr. 3584/2005, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

S-a admis în parte acțiunea principală extinsă și precizată formulată dereclamanții C. T. și L. T. E. împotriva pârâților C. S. A., C. T. A., C. M. G., D. F.

S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta C. M. G. .

S-a validat partajul voluntar încheiat la data de (...) între beneficiarii titluluide proprietate nr. 2. din (...), potrivit căruia parcela 6 din tarlaua 9, teren arabil în suprafață de 8700 m.p. , parcela 10 tarlaua 8 , teren arabil în suprafață de 4300 m.p., parcela 78 tarlaua 10 teren arabil în suprafață de 500 m.p., parcela 78/2 tarlaua 10 teren arabil în suprafață de 300 m.p., parcela 78/1 tarlaua 10, teren neproductiv in suprafață de 300 m.p. au revenit lui C. T., parcela 105 din tarlaua

6, teren arabil in suprafață de 5800 m.p. și o suprafață de 1500 teren arabil dinparcela 67/1 tarlaua 6 au revenit reclamantei L., parcela 145 tarlaua 4 teren arabilîn suprafață de 5800 m.p. și o suprafață de 1400 m.p. din parcela 67/2 tarlaua 6 au revenit reclamantului C. T. I.

S-a dispus intabularea in CF a dreptului de proprietate al lui L. T. asupraîntregului imobilului cu nr. top. nou 184/3/1/2, cu titlu de partaj.

S-a constatat că din masa succesorală rămasă după defunctul C. T., decedatla data de (...), face parte terenul prev. cu nr. top. nou 184/3/1/2 , și parcela 10tarlaua 8 , teren arabil în suprafață de 4300 m.p., parcela 78 tarlaua 10 teren arabil în suprafață de 500 m.p., parcela 78/2 tarlaua 10 teren arabil în suprafață de 300 m.p., parcela 78/1 tarlaua 10, teren neproductiv in suprafață de 300 m.p.

S-a dispus predarea moștenirii rămasă după defunctul C. T. T. succesorilor acestuia , in cotele arătate in sentința atacată .

S-a dispus intabularea in CF a dreptului de proprietate al moștenitorilor defunctului C. T. asupra parcelei cu nr. top. nou 184/3/1/2, cu titlu de moștenire.

S-a dispus partajarea parcelei 67/2 tarlaua 6 cuprinsă in titlul de proprietate mai sus mentionat potrivit variantei 1 din raportul de expertiză intocmit de expert M. I. in apel.

Au fost compensate cheltuielile de judecată în fond ocazionate pârâților C. M. G. , C. S., C. A. T. și C. L. D. și reclamantului C. I., reprezentând onorariul avocat, respectiv onorariu expert.

S-a respins cererea reclamanților de plată a onorariului avocațial. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.

Au fost obligați reclamanții intimați C. T. și L. T. E. să plătească apelantei C. M. G. suma de 1823 lei cheltuieli de judecată în căile de atac.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin decizia de casare s-a statuat asupra valabilității convenției de partaj încheiată la data de (...) între antecesorul apelantei, C. T. și reclamanții L. E. și C. I. , asupra inexistenței unui act valabil de revocare amiabilă a acestui partaj și asupra inadmisibilității cererii reclamanților C. T I. și L. T E. pentru partajarea imobilului într-o altă variantă decât cea convenită de toți coindivizarii și a necesității soluționării cererii reconvenționale.

Raportat la aceste dezlegări, obligatorii pentru instanța de rejudecare, potrivit disp. art. 315 Cod pr.civ, tribunalul a concluzionat că ceea ce are de analizat este temeinicia și legalitatea soluției pronunțate de prima instanță asupra cererii reconvenționale formulată de pârâta C. M. G.

Prin cererea reconvențională s-a solicitat instanței să se valideze partajul amiabil convenit de antecesorul pârâtei C. și reclamanți la data de (...), să se dispună întabularea în CF a antecesorului său asupra imobilelor dobândite prin succesiune, după care să se dezbată succesiunea defunctului C. T T. a cărui masă succesorală să fie incluse bunurile dobândite în urma partajului.

Câtă vreme s-a statuat de către instanța de recurs în sensul valabilității convenției de partaj din (...), apreciindu-se că aceasta a îndeplinit condițiile de fond și de formă cerute de lege pentru încheierea sa valabilă, prima instanță a concluzionat greșit în sensul netemeiniciei cererii reclamantei de validare a acestui partaj.

Câtă vreme acest partaj este recunoscut ca valid, cererile subsecvente formulate de pârâta C. M. G. în cererea reconvențională erau și ele întemeiate, căci între succesorii copartajantului C. T teofil și anume C. S. A., C. T. A. și C. L. D. și pârâta reclamantă reconvențională C. M. G. nu au existat neînțelegeri cu privire la întinderea masei succesorale și a calității de succesori ai def.C. T T..

Prin prisma considerentelor arătate, concluzionează că sentința atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 730 Cod civil, și în consecință, în temeiul dispoz art. 294-296 C.pr.civ, a fost admis apelul declarat de pârâta C. M. G.împotriva sentinței civile nr. 3. pronunțată de J. T. la data de (...) în dosar nr.

3584/2005, pe care a schimbat-o în parte, în sensul admiterii în parte a acțiunii principale extinsă și precizată formulată de reclamanții C. T. și L. T. E. împotriva pârâților C. S. A., C. T. A., C. M. G., D. F. și admiterii în întregime a cererii reconvențională formulată de pârâta C. M. G. .

În consecință, in temeiul disp. art. 730 Cod civil, instanța a dispus validarea partajul voluntar încheiat la data de (...) între beneficiarii titlului de proprietate nr. 2. din (...), potrivit căruia parcela 6 din tarlaua 9, teren arabil în suprafață de 8700 m.p. , parcela 10 tarlaua 8 , teren arabil în suprafață de 4300 m.p., parcela 78 tarlaua 10 teren arabil în suprafață de 500 m.p., parcela 78/2 tarlaua 10 teren arabil în suprafață de 300 m.p., parcela 78/1 tarlaua 10, teren neproductiv in suprafață de 300 m.p. au revenit lui C. T., parcela 105 din tarlaua 6, teren arabil in suprafață de 5800 m.p. și o suprafață de 1500 teren arabil din parcela 67/1 tarlaua 6 au revenit reclamantei L., parcela 145 tarlaua 4 teren arabil în suprafață de 5800 m.p. și o suprafață de 1400 m.p. din parcela

67/2 tarlaua 6 au revenit reclamantului C. T. I.

În temeiul dispoz art. 20 alin 1 din Legea 7/1996, a dispus intabularea in CF a dreptului de proprietate al lui L. T. asupra întregului imobilului cu nr. top. nou 184/3/1/2, cu titlu de partaj.

În temeiul dispoz art. 669 C.civ, a constatat că din masa succesorală rămasă după defunctul C. T., decedat la data de (...) face parte terenul prev. cu nr. top. nou 184/3/1/2 , parcela 10 tarlaua 8 , teren arabil în suprafață de

4300 m.p., parcela 78 tarlaua 10 teren arabil în suprafață de 500 m.p., parcela

78/2 tarlaua 10 teren arabil în suprafață de 300 m.p., parcela 78/1 tarlaua 10, teren neproductiv in suprafață de 300 m.p.

A dispus predarea moștenirii rămasă după defunctul C. T. T. succesorilor acestuia , in cotele arătate in sentința atacată .

În temeiul dispoz art. 20 alin 1 din Legea 7/1996, a dispus intabularea in

CF a dreptului de proprietate al moștenitorilor defunctului C. T. asupra parcelei cu nr. top. nou 184/3/1/2, cu titlu de moștenire.

În temeiul dispoz art. 728 C.civ, a dispus partajarea parcelei 67/2 tarlaua 6 cuprinsă in titlul de proprietate mai sus mentionat potrivit variantei 1 din raportul de expertiză intocmit de expert M. I. in apel.

Potrivit convenției de partaj, această parcelă a revenit in cote de ½ parte reclamanților C. T. și L. T.

În apel instanța a dispus administrarea unui supliment la expertiza topografică administrată la fond, prin care s-au făcut propuneri de partajare in natută a acestei parcele, fiecăruia dintre cei doi coindivizari atribuindu-i-se porțiuni echivalente cotei lor.

Cei doi coindivizari nu și-au exprimat opțiunea pentru vreuna dintre cele două variante propuse de expert M. I., astfel încât în tăcerea coindivizarilor, instanța a optat pentru prima variantă.

In temeiul disp. art. 276 Cod pr.civ., instanța a compensat cheltuielile de judecată în fond ocazionate pârâților C. M. G. , C. S., C. A. T. și C. L. D. și reclamantului C. I., reprezentând onorariul avocat, respectiv onorariu expert, respingând cererea reclamanților de plată a onorariului avocațial și menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.

În temeiul art. 274 C.pr.civ a obligat reclamanții intimați C. T. și L. T. E. să plătească apelantei C. M. G. suma de 1823 lei cheltuieli de judecată în căile de atac, reprezentând onorarii avocațiale, taxe de timbru și onorariu expert.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții C. I. și L. E. solicitând modificarea în parte a deciziei nr. 145/2012 a T. C. în sensul admiterii doar în parte a cererii reconvenționale formulate în cauză.

În motivare s-a arătat că la pronunțarea hotărârii tribunalul trebuia să aibă în vedere întreaga probațiune administrată la instanța de fond și să dispună un partaj echitabil asupra întregii suprafețe de teren din titlu, chiar dacă dispozițiile C. de A. C. cuprinse în decizia nr. 2. erau obligatorii pentru instanța de rejudecare.

Fără să ignore dispozițiile instanței de recurs prin care s-a reținut valabilitatea partajului voluntar consemnat în înscrisul din (...), tribunalul avea posibilitatea să procedeze la partajarea terenurilor în suprafață de 4.300 m.p., respectiv 2.000 m.p. în 3 părți, rezultând o suprafață de 2.100 m.p. pentru fiecare.

S-a mai arătat că dacă se accepta această variantă de partaj nu se punea problema achitării de sulte.

S-a precizat că această variantă de partaj nu a fost prezentată în fața instanței de apel deoarece reclamanții și-au susținut mai departe punctul de vedere potrivit căruia adevăratul partaj a fost acela validat de Judecătoria Turda, însă infirmat de Curtea de A. C. prin decizia civilă nr. 2..

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

În apărare, intimata C. G. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitatrespingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că deși s-a indicat ca motiv de recurs nelegalitatea hotărârii pronunțate în apel raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. criticile formulate nu pot fi încadrate în acest text de lege, de altfel recurenții neindicând ce texte de lege au fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel.

Instanța de apel a respectat întocmai dispozițiile deciziei de casare prin care s-a stabilit valabilitatea actului de partaj voluntar din (...), neputând dispune sistarea stării de indiviziune conform solicitării recurenților. În condițiile existenței unei convenții de împărțeală, o nouă operațiune de partaj este inadmisibilă.

S-a mai arătat că solicitarea de partajare a celor două suprafețe de 4.300 m.p. respectiv 2.000 m.p. a fost formulată pentru prima dată în recurs, ceea ce contravine prevederilor art. 294 și 316 C.pr.civ.

Analizând recursul declarat de reclamanții C. I. și L. E. împotriva decizieicivile nr. 145 din (...) a T. C., Curtea reține următoarele:

Ceea ce se critică de către reclamanți prin cererea de recurs este modalitatea de partajare a terenurilor înscrise în titlul de proprietate nr. 2./(...), critică care s-ar putea încadra în principiu în prevederile pct.9 al art.304

C.pr.civ., din perspectiva art. 6739C.pr.civ., text de lege care nu a fost indicat expres de către recurenți dar ar fi incident raportat la dezvoltarea motivelor de recurs.

Prin decizia civilă nr. 2. a C. de A. C. s-a constatat valabilitatea actului de partaj voluntar încheiat la data de (...) cu privire la toate terenurile înscrise în titlul de proprietate identificat mai sus, prin această decizie casându-se decizia civilă nr. 4. a T. C., cauza fiind trimisă spre rejudecare acestei instanțe.

Având în vedere dispozițiile art. 315 alin. 1 C.pr.civ. această decizie, respectiv problemele de drept dezlegate prin aceasta, sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare, în aceste condiții alegerea de către instanța de apel a unei alte variante de partajare a terenurilor înscrise în titlul de proprietate, printr-un partaj judiciar, nu s-ar fi putut face decât cu încălcarea textului de lege menționat mai sus.

Nu are deci relevanță faptul că partajul validat de către tribunal nu este unul echitabil, astfel cum susțin reclamanții recurenți, constatându-se anterior, prin decizia irevocabilă pronunțată de Curtea de A. C., că referitor la terenurileînscrise în titlu a operat un partaj voluntar care reprezintă voința tuturor coproprietarilor.

Raportat la cele reținute mai sus nu mai prezintă relevanță dacă varianta de partaj propusă prin cererea de recurs este sau nu o solicitare formulată cu încălcarea art. 294 alin. 1, art. 316 C.pr.civ.

Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. I. și L. E. împotriva deciziei civile nr.

145 din (...) a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va menține ca legală.

În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ. instanța va obliga recurenții să plătească intimatei C. G. M. suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU A.E MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. I. și L. E. împotriva deciziei civile nr. 145 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Obligă pe numiții recurenți să plătească intimatei C. G. M. suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

ANA I. A. C.

A.-A. P.

GREFIER, C. B.

Red.A.C./dact.L.C.C.

2 ex./(...)

Jud.apel: C. V. B., A. F. D.

Jud.fond: L. M. Miheț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2921/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă