Decizia civilă nr. 323/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 323/R/2012
Ședința ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C. G.: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții H. D. și H. A. împotriva sentinței civile nr. 1917 din 19 octombrie 2011 a T. M. în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen și a fost comunicat.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
La data de 9 ianuarie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice prin D.
G. a F. P. M., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă precizată înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanții H. D. și H. A., au chemat în judecată pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța, să se constate caracterul politic al perioadei de prizonier de război și reabilitarea morală a soțului și tatălui H. T., care a fost supus măsurilor de coerciție administrative cu caracter politic pe timp de 2 ani în lagăr de muncă forțată din fosta U., obligarea pârâtului la despăgubiri morale de 900.000 Euro conform art. 5 alin. 1 lit. a teza a II-a și alin. 4 din L. nr. 221/2001; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1917 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții H. D. și H. A. în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform susținerilor reclamantei soțul, respectiv tatăl a fost prizonier de război în U. în perioada (...) - (...).
Pentru o mai bună soluționare a cauzei se face o incursiune cronologică a evenimentelor istorice ce au avut lor în Transilvania în perioada 1940-1945.
În prezent există o categorie de persoane care s-au împotrivit fățiș, chiar prin acțiuni armate, regimului totalitar comunist, sau care au fost persecutate de către acesta ca urmare a exercitării unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenințări la adresa sistemului politic totalitar, și care nu au beneficiat până acum de o minimă reparație morală constând în ștergerea consecințelor penale ale condamnărilor lor.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 3 din L. nr. 2. „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare"; și conform art. 3 din aceeași lege „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative";.
Din textele de lege mai sus redate reiese că, prin L. nr. 2. se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
În speță, coroborând susținerile reclamanților cu actele de la dosar
(fila 9) se reține că, în perioada (...) - (...) numitul H. T. soțul respectiv tatăl reclamanților a fost prizonier de război în U. D., măsura prizonieratului a fost luată de un alt regim decât cel comunist, instaurat la noi în țară începând cu data de 6 martie 1945 când la conducere a fost numit primul guvern comunist sub conducerea lui P. G.
În Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a C. C. prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit.a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie
1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
S-a reținut că, deciziile C. C. sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale L. nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursulîn interesul legii prin D. nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată în dosarul
14/2011 a stabilit că, urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cucaracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Celelalte temeiuri de drept precizate de reclamant și anume mai multe
Rezoluții C.E. și practică CEDO nu pot fi luate în considerare. Conform dreptului comunitar izvoarele primare sunt Tratatele, protocoale, iar izvoarele secundare sunt: regulamentul, directiva și decizia. Obligatorii sunt toate cele arătate cu precizarea că, tratatele cu protocoalele aferente și regulamentele sunt obligatorii fără transpunerea lor în sistemul de drept național.
Față de cele de mai sus, s-a apreciat că cererea reclamanților nu este fondată, că nu sunt aplicabile dispozițiile L. nr. 2., motiv pentru care s-a respins conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții H. D. și H. A.solicitând casarea sentinței civile nr. 1. a T. M. și în consecință admitereaacțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că soluția pronunțată de Tribunalul Maramureș este vădit greșită, nefondată, netemeinică și ilegală, instanța refuzând cu totul nejustificat să constate un fapt deja existent, calitatea de deținut politic a antecesorului reclamanților, conform deciziei nr. 74099/(...) eliberată în baza Decretului-Lege nr. 118/1990. Prin aceasta antecesorul reclamanților a fost încadrat la categoria prizonier U.
Făcându-se un rezumat al stării de fapt se concluzionează în sensul că raportat la dispozițiile L. nr. 2. se poate și trebuie să se constate caracterul politic al perioadei de prizonierat.
Se mai subliniază că prin pronunțarea sentinței atacate se încalcă dispozițiile art. 21 alin. 1 și 2 din Constituția R.iei, existând o discriminare a reclamanților în raport cu cei care au depus cererile și au primit despăgubiri morale în temeiul L. nr. 2., înainte de data de (...).
S-a mai arătat că Guvernul României nu și-a onorat obligația de a elabora un proiect de lege prin care să pună în acord prevederile textului declarat neconstituțional, art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile din Constituția R.iei și cu recomandările Consiliului Europei și ale ONU în materie de despăgubiri.
Tribunalul Maramureș nu a luat în considerare probele existente la dosar, arătând că tratatele cu protocoalele aferente și regulamentele sunt obligatorii fără transpunerea în sistemul de drept național, fără a admite însă acțiunea.
În probațiune s-a depus în copie decizia nr. 74099/(...) privind acordarea pensiei de urmaș eliberate de P. județului Sălaj, solicitându-se a se avea în vedere probele cu înscrisurile menționate în cererea de recurs.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299-316, art. 304 alin. 1 pct.
6-9 și art. 3041C.pr.civ.
În apărare, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitatrespingerea recursului ca neîntemeiat.
În motivare s-a arătat în esență că măsura prizonieratului luată de un alt regim decât cel comunist nu poate fi încadrată în dispozițiile L. nr. 2., făcându-se referire și la decizia nr. 1. a C. C., aplicabilă în cauză.
Analizând recursul declarat de reclamanții H. D. și H. A. împotrivasentinței civile nr. 1917 din (...) a T. M., C. reține următoarele:
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1, art.4, art. 5 alin.
1 lit.a teza a II-a și art.6 din L. nr. 2., solicitându-se acordarea unor sume de bani cu titlu de daune morale decurgând din măsura deportării antecesoruluireclamanților în U. în perioada 1945-1948, prin precizarea de acțiune din data de (...) fiind invocate și prevederi internaționale.
Relevante în cauză sunt circumstanțierile de ordin istoric ale primei instanțe, care reține, în baza unei temeinice documentări, că deportări în masă, după cel de-al doilea război mondial s-au efectuat din toate țările foste aliate cu Germania care, în urma Tratatului de la I., au ajuns sub influența sovietică, sub pretextul că pe lângă alte plăți cerute ca reparații de război, se impuneau și despăgubiri de război, prin prestații.
După Convenția de A. semnată la M. de reprezentanții U., SUA, M. B., la data de 12 septembrie 1944, în ultimele luni ale anului 1944, reprezentanții sovieticilor din Comisia Aliată de C., care era structura abilitată să supravegheze îndeplinirea de către R. a prevederilor Convenției de A., au impus G. R. să întocmească liste cu cetățenii de etnie germană care urmau a fi deportați în U., pentru a ajuta la efortul de reconstrucție a U.
După semnarea armistițiului, Comisia Aliată (Sovietică) de C. a apreciat ca nesatisfăcătoare măsurile autorităților române și în temeiul privilegiilor conferite prin art. 8 și 18 din Convenția de A., organele sovietice au ordonat deportări: Ordinul 031/(...) al Comisiei Aliate (Sovietice) privind mobilizarea etnicilor germani pentru lucru; Ordinul A/192/(...) dat de generalul V., locțiitorul președintelui Comisiei Aliate (Sovietice) de C. din R..
Deși Convenția de A. din septembrie 1944 nu prevedea deportări ale populației civile, conferințele de la P., Y. și P. au confirmat, sub forma prestațiilor în muncă, deportarea etnicilor germani la munca de reconstrucție în U.
Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a L. nr. 2., act normativ care fundamentează în drept cererea reclamanților, constituie condamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Pentru ca o condamnare să confere celui condamnat dreptul la despăgubiri, potrivit art. 5 din L. nr. 2., se cer, așadar, a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:
- condamnarea să fi fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
- hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989;
- faptele care au atras această condamnare să fi fost săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și să fi avut drept scop „împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
În cauză, observă C. că nu a existat o condamnare, pronunțată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din L. nr. 2..
Conform prevederilor art. 3 din L. nr. 2., constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.
În cauză, se observă că nu a fost luată față de antecesorul reclamanților nici o măsură de natura celor menționate în cuprinsul art.3, de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normativedin cele prevăzute expres și limitativ, concluzia fiind acea că nu este aplicabil acest text normativ, fiind exclusă existența unei măsuri administrative căreia legea să îi recunoască caracter politic.
Potrivit art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., și anume: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din L. nr.2. nu există nicio mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O. nr. 2., pe care o face art.1 alin.3 din L. nr.2., este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al L. nr.2.. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale Ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din L. nr.2. nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, măsura deportării la muncă în U. nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități ale S.ui R. și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O. nr. 2., toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus. Mai mult decât atât, deportarea a fost dispusă de forțele sovietice anterior datei la care a fost instaurat regimul comunist în R., respectiv 6 martie 1945, astfel că ea nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist, înscriindu-se în categoria deportărilor pretinse de U. ca despăgubiri de război după Convenția de A. din
1944.
Instanța de fond, pornind de la starea de fapt indicată și probată de reclamanți, respectiv deportarea antecesorului lor în U. în perioada (...)-(...), astatuat că această măsură nu se încadrează în cele cu caracter politic, astfel cum acestea sunt prevăzute de L. nr.2., pronunțându-se pe baza probațiunii relevante administrate în cauză și în limitele investirii sale prin cererea de chemare în judecată precizată ulterior.
Raportat la aceste considerente nu se mai impune analizarea celorlalte critici aduse sentinței, critici care privesc încălcarea CEDO, a jurisprudenței sale, a altor acte internaționale și a Constituției R.iei, prin aplicarea deciziei C. C. nr.1., capătul de cerere având ca obiect plata de despăgubiri cu titlu de daune morale având caracter accesoriu petitului având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii deportării în U., soluția dată acestuia depinzând de soluția pronunțată asupra petitului principal.
Prin urmare, în temeiul art.3041C.pr.civ., coroborat cu art.312 alin.1 C.pr.civ., C. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții H. D. și H. A. împotriva sentinței civile numărul 1917 din (...) a T. M. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o va menține ca legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții H. D. și H. A. împotriva sentinței civile numărul 1917 din (...) a T. M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, ANA I. A. C. A. A. C. G., C. B. Red.A.C./dact.L.C.C./2 ex./(...) Jud.fond: G. P.
← Decizia civilă nr. 2921/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 3257/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|