Decizia civilă nr. 295/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 295/R/2012
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M.-C. V.
JUDECĂTORI:
A.-T. N.
A.-A. P.
G.:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. E., precum și recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. M., împotriva sentinței civile nr. 1652 din 22 septembrie
2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de d-na procuror S. A.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților. C. este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se contată că prin memoriile de recurs, atât reclamanta, cât și pârâtul, au solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei de interes a pârâtului S.
Român prin MFP - D. M., în a critica modul de soluționare al petitului privind acordarea daunelor morale și acordă cuvântul asupra excepției invocate.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției invocate de instanță.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii ambelor recursuri declarate în cauză ca fiind nefondate.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 1652 din data de 22 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civilă precizată, formulată de reclamanta D. E., în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și sediul procesual ales la D. G. A F. P. M. și s-a constatat caracterul politic al condamnării defunctului D. I., prin sentința penală nr. 365/(...), pronunțată de T. M. C.
S-a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit art. 1 din L. nr. 2. cu modificările ulterioare: condamnările aplicate soțului reclamantei, D. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de uneltire, prevăzută de art. 209 Cod penal și deținere ilegală de munițiuni militare, prevăzută de art. 12 lit. b alin. II din D. 163/1950 sunt considerate de L. nr. 2. condamnări cu caracter politic și în temeiul art. 1 din L. nr. 2., tribunalul a constatat caracterul politic al acestor condamnări.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la daune morale pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă, s-au reținut următoarele:
În au fost publicate D. C. C. nr. 1. și nr. 1. referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Obiectul celor doua excepții de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
C. a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În esență C. a reținut că dispozițiile legale criticate aduc atingere valorii supreme de dreptate, care este una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
C. a constatat și încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia ";În România, respectarea [...] legilor este obligatorie";, având în vedere că reglementarea criticată încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, republicată. Astfel, în primul rând, violarea acestei legi s-a produs prin paralelismul de reglementare privind daunele morale realizat prin D.-lege nr. 1., și OUG nr. 2., pe de o parte, și prin L. nr. 2., pe de altă parte. În al doilea rând, încălcarea Legii nr. 24/2000 s-a produs prin faptul că reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată, astfel cum pretind expres dispozițiile acestui act normativ. În al treilea rând, textul de lege criticat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice.
În conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția R., dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea C. C., decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Conform art. 31alin. 3 din L. nr. 47/1992 republicată, dispozițiile din legea sau ordonanța în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicare. În prezenta cauză, reclamantul a solicitat acordarea doar de despăgubiri morale. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2., în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de L. nr. 2. care să permită acordarea de daune morale.
Prin D. nr. 12 pronunțată la data de (...) în dosarul nr. 14/2011 Înalta
Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. B. și C. de conducere al C. de A. G. și a stabilit că, urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și nr. 1., dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. O. D. este obligatorie, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
L. nr. 2. este o lege specială și a creat un cadru special pentru introducerea unei acțiuni civile în reparații patrimoniale a daunei morale, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2..
În ceea ce privește aplicarea în timp a dispozițiilor Legii nr. 2., s-a reținut că legea civilă este de imediată aplicare de la momentul intrării ei în vigoare.
Prin principiul aplicării imediate a legii noi se înțelege regula de drept conform căreia, de îndată ce a fost adoptată, legea civilă nouă se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii civile vechi.
L. civilă nouă se aplică atât situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la momentul intrării ei în vigoare, cât și efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute.
Simpla recunoaștere prin lege a unor drepturi generale și abstracte nu înseamnă că legiuitorul nu va putea pe viitor modifica (fie în sensul restrângerii, fie în sensul extinderii, fie în sensul suprimării, respectivele prevederi legale. O astfel de modificare, completare sau abrogare este posibilă fără a se încălca principiul neretroactivității dacă drepturile respective au rămas la stadiul de situație legală abstractă sau dacă în urma manifestării de voință a subiectului de drept, respectiva situație legală nu s- a concretizat până la momentul intrării în vigoare a legii noi, fie printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fie printr-un alt act de autoritate generator de drepturi concrete.
În consecință, atâta timp cât dreptul persoanei îndreptățite la obținerea măsurilor reparatorii nu era stabilit prin hotărâre definitivă, instanțele trebuie să aplice normele de drept material în vigoare la momentul soluționării pricinii.
Ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
Dar, în măsura în care raporturile juridice nu erau încă pe deplin constituite în momentul intrării în vigoare a noii legi, acele raporturi nu sevor putea consolida decât în limitele determinate de legea nouă și nu vor produce decât efectele pe care această lege le îngăduie.
Ca urmare, în cazul în care legea ulterioară modifică efectele viitoare sau le exclude, dispozițiile din legea ulterioară se aplică și la efectele actului anterior nerealizate încă sub vechea lege, întrucât ordinea publică trebuie să aibă în esența ei un caracter de unitate și de uniformă obligativitate pentru toți.
De asemenea, este de reținut că nu se poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea unei legi. Neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare.
D. nr. 1. a C. C. prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2. este definitivă și obligatorie, dispozițiile declarate neconstituționale nemaiputând fi aplicate, deoarece și- au încetat efectele. Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu Constituția. Pe cale de consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul căruia reclamantul își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei C. C., cu toate implicările ce decurg din aceasta asupra acțiunii pronunțate de reclamant. La momentul pronunțării prezentei sentințe nu mai există un temei juridic în L. nr. 2. pentru acordarea daunelor morale.
Raportat la considerentele mai sus expus, tribunalul a admis în parte acțiunea civilă precizată, conform dispozitivului, a constatat caracterul politic al condamnării defunctului D. I. prin sentința penală nr. 365/(...), pronunțată de T. M. C., pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire, prevăzută de art. 209 Cod penal și deținere ilegală de munițiuni militare, prevăzută de art. 12 lit. b al. II din D. 163/1956 și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere vizând daunele morale.
Împotriva acestei sentințe pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării.
În motivarea recursului, pârâtul a învederat instanței că în mod nelegal tribunalul a apreciat că antecesorul reclamantei a suferit o condamnare cu caracter politic, întrucât o astfel de condamnare nu poate fi înțeleasă ca o afectare a respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, din rațiuni politice, deoarece în aceea perioadă Constituția garanta libertatea conștiinței, dar în același timp, prevedea și obligativitatea stagiului militar.
În privința petitului privind daunele morale suferite, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. care au fost declarate ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 1358/(...) a C. C. prin care s-a stabilit că în domeniul acordării despăgubirilor pentru daunele morale acordate persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă există reglementări paralele și anume, D.-L. nr. 1. și O. nr. 2., iar pe de altă parte L. nr. 2.. Totodată s-a stabilit că textul de lege este prea vag și încalcă regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice.
Prin urmare, după publicarea acestei decizii nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale ca măsuri reparatorii, decizia mai sus arătată fiind obligatorie, inclusiv pentru instanțele judecătorești.
În jurisprudența C.E.D.O., în interpretarea prevederilor art. 6 și art. 1 din protocolul nr. 1 adițional al C.i, C.E.D.O. a afirmat în mod constant că, în principiu, puterea legislativă nu este împiedicată să reglementeze în materie civilă prin introducerea unor dispoziții normative cu caracter retroactiv.
În consecință, C.E.D.O. a stabilit că reclamanta nu poate susține că are o speranța legitimă în sensul că cererea lui să fie soluționată în temeiul unei legi, după invalidarea acesteia.
Dreptul la acțiune al reclamantei s-a prescris cu mult înainte de data înregistrării cererii de chemare în judecată, chiar și în situația în care acesta ar fi fost împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere și, astfel în perioada 1950 - 1989, cursul prescripției să se fi suspendat conform art. 13 lit. a din D. nr. 167/1958.
Pentru aceste motive se solicită și respingerea capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării.
În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.pr.civ.
Împotriva aceleiași sentințe reclamanta D. E. a declarat recurs, întermen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii civile astfel cum a fost precizată.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că soțul ei a suferit o condamnare penală pe nedrept pentru o faptă care practic nu a existat și a executat pedeapsa între (...) - (...), motiv pentru care de la data la care s-a aflat în cercetare penală și condamnat, precum și după ce a fost reabilitat, acesta nu și-a mai putut exercita profesia de militar niciodată.
Din aceste motive, întreaga familie s-a descurcat foarte greu, atât în timpul executării pedepsei cât și după reabilitarea fostului soț.
Prin aplicarea decizie nr. 1., România a încălcat în mod grav o serie de obligații asumate sub egida Cartei O. N. U., sub egida C.ui Europei și tratatele de aderare la U. E..
Pe de altă parte, se ignoră principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, astfel încât dreptul reclamantei la despăgubiri s-a născut sub imperiul Legii nr. 2., act normativ care la data înregistrării acțiunii era în vigoare.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate, C., în temeiul art. 3041C.pr.civ., reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 265/(...) a T.ui M. C., pronunțată în dosarul nr. 369/1957, s-a dispus condamnarea lui D. I. la 5 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională și confiscarea totală a averii pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, în temeiul art. 209 pct. 2
C.pen. (f.48-50 dosar fond).
Această hotărâre judecătorească a rămas irevocabilă prin decizia nr.
85/(...) a T.ui M. al Reg. III. Mil. C., dosar nr. 2066/1957, ca urmare a respingerii recursurilor declarate de persoana condamnată (f.62-65 dosar fond).
Prin sentința penală nr. 302/(...) a T.ui M. C. pronunțată în dosarul nr. 1470/1967 s-a dispus reabilitarea condamnatului D. I. de sub urmările pedepselor aplicate de T. M. C. prin sentința penală nr. 265/(...) pentru delictele de uneltire contra ordinii sociale și port ilegal de armă (f.3 dosar fond).
Conform actelor de stare civilă depuse la f.4-5 din dosarul de fond, numitul D. I. a decedat la data de (...), iar reclamanta D. E. este soția supraviețuitoare a defunctului.
Prin Hotărârea nr. 2321/(...) emisă de C. pentru aplicarea prevederilor
D.ui-L. nr. 1. jud. M., s-a acordat reclamantei D. E. indemnizația și drepturile prevăzute de acest act normativ (f.6 dosar fond).
Cu privire la petitul din cererea reclamantei, având ca obiect obligarea
p âr âtulu i S. Ro mân, pr in M in is terul F in an țelor Publ ice, l a pl ata desp ăgub ir ilor
mo r ale în su mă de 2 0.000 Euro.
În ceea ce privește temeiul de drept inițial invocat de reclamantă în susținerea acestui petit, respectiv, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., C. constată că acest temei de drept și-a încetat efectele juridice, ca urmare a pronunțării D. nr. 1358/(...) a C. C. a R., astfel încât, întemeiat pe acest text legal, reclamanta nu mai este îndreptățită la a pretinde obligarea pârâtului la despăgubiri morale.
L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în M. O. al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval,
P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) D. C. C. se publica în M. O. al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în M. O. al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) D. pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1
și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.
1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin D. nr.12/(...) pronunțată în dosarul nr.14/2011, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, C. de conducere al C. de A. B. și C. de conducere al C. de A. G. și a stabilit că „urmare a deciziilor C. C. nr.1. și nr.1., dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. O.";, decizia fiind obligatorie pentru instanțele judecătorești, potrivit art.3307alin.4 din Codul de procedură civilă.
Cu pr iv ire l a susț in ere a recl aman te i rec uren te, în sensul c ă ave a o „.
leg itimă"; l a a obț ine desp ăgub ir i pen tru p r ejudiciul moral suferit.
Dacă situația juridică a reclamantei ar fi fost definitiv stabilită anterior publicării în M. O. a D. C. nr. 1., adică dreptul reclamantei la despăgubiri morale ar fi fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie anterior publicării acestei decizii a C. C. a R., atunci, efectele acestei Decizii nr. 1. nu se vor produce asupra situației juridice a reclamantei, întrucât, hotărârea judecătorească definitivă constituie titlul executoriu, conform art. 376 alin. 1 C.pr.civ., dând naștere în patrimoniul reclamantei unei „valori patrimoniale";, în sensul C.i, ce intră în sfera de protecție a art. 1 din P. Adițional nr. 1 la C., iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii dă dreptul părții câștigătoare de a se bucura în mod efectiv de un „., și de a avea o „. legitimă"; în sensul că va putea să-și valorifice acest drept la un bun, adică la despăgubirile morale stabilite în favoarea sa prin respectiva hotărâre judecătorească definitivă și executorie (în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție
- a se vedea D. nr. 1973/(...), dosar nr. (...)).
La momentul promovării cererii introductive de instanță întemeiată pe
L. nr. 2. reclamanta se putea prevala de o „. legitimă";, în sensul soluționării favorabile a acestei cereri, dar nu de o „. legitimă";, în sensul încasării efective a unor daune morale într-un cuantum precis determinat.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, cu nr. 12/(...), pronunțată în dosar nr. 14/2011, a statuat în sensul că „urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și nr. 1., dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. O.";.
Așa fiind, raportat la D. C. C. nr. 1358 și 1., coroborat și cu D. în interesul legii nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, nu i se poate imputa instanței de fond faptul că ar fi nesocotit dispozițiile art. 129 alin. 5
C.pr.civ.
Cu pr iv ire l a af ir maț ia recl aman tei recurente, conf or m c ăr e ia î n c auz ă nu
po ate f i apl ic ată D. n r. 1., în truc ât s -ar înc ălc a pr inc ip iul nere tr o ac tiv ităț ii.
Afirmația reclamantei recurente, conform căreia, D. nr. 1. nu poate fi luată în considerare și nu se aplică în speță, întrucât ar însemna să retroactiveze, este evident neîntemeiată, motivat pe următoarele:
Este știut faptul că nu poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea acesteia.
Neretroactivitatea unei legi presupune ca aceasta să nu se aplice unor situații intervenite înainte de intrarea ei în vigoare, legea urmând să dispună numai pentru viitor, așa cum impune art. 15 alin. 2 din Constituția R. și art. 1 C.civ., în timp ce neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare.
Este adevărat că potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituția R., D. C. C. au efecte ex nunc, adică numai pentru situațiile viitoare, născute după publicarea acestor decizii în M. O., dar nu este mai puțin adevărat că efectul ex nunc trebuie înțeles în sensul că D. C. C. se aplică pentru viitor, adică doar situațiilor juridice care nu au fost definitiv stabilite și tranșate înainte de publicarea D. C. în M. O.
Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile D. nr. 1358/(...) a C. C..
Împrejurarea că până la momentul publicării D. C. C. nr. 1358/(...) ((...)) în unele litigii vizând aplicarea Legii nr. 2. au fost pronunțate hotărâri definitive și executorii, în apel, favorabile reclamanților, și că, în alte litigii vizând aplicarea Legii nr. 2., se pronunțase abia o hotărâre în primă instanță, sau încă nu se pronunțase nici măcar o hotărâre în primă instanță, dă naștere, fără doar și poate, unei situații de discriminare, decurgând din aplicarea unui tratament distinct persoanelor îndreptățite la daune morale pentru condamnări de natură politică sau supuse unor măsuri administrative cu caracter politic, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși petenții au depus cererile anterior publicării D. nr. 1. a CCR, și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2., acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute neimputabile persoanelor aflate în cauză, însă, această împrejurare nu este susceptibilă să constituie un argument legal pertinent în sensul înlăturării aplicării efectelor deciziei C. C..
Principiul egalității si interzicerii discriminării a fost reluat de C. în P. nr.12 la C., adoptat in anul 2000, iar art.1 al acestui Protocol prevede: "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nici o discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice si orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice alta situație.";
Ca atare, sfera suplimentară de protecție stabilită de art.1 din Protocol, se referă la cazurile în care o persoana este discriminată în exercitarea unui drept specific acordat unei persoane în temeiul legislației naționale, precum și exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligație clară a unei autorități publice în conformitate cu legislația națională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislației naționale, are obligația de a se comporta de o anume manieră. Aceste principii au fost reluate în jurisprudența recentă a C., în cauza Thorne vs. The U.d Kingdom, pronunțată în anul 2009.
Prin urmare, în opinia C., judecătorul cauzei aflată pe rol este obligat să verifice nu numai data înregistrării cererii de chemare in judecata, dar mai ales dacă, la momentul publicării în M. Of. al R. a D. CCR nr. 1., reclamantul avea deja un „. în sensul C.i, adică o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care să se fi constatat dreptul său la despăgubiri morale, precum și cuantumul acestor despăgubiri, în baza Legii nr. 2..
Și aceasta pentru că, la data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul Legii nr. 2., în patrimoniul reclamantei s-a născut doar un drept la o acțiune având ca obiect despăgubiri morale în temeiul Legii nr. 2., iar nicidecum un „., adică un drept patrimonial de creanță, cu privire la o creanță certă, lichidă și exigibilă, susceptibilă de executare silită.
Principiul neretroactivității legii civile noi este acea regulă de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei in vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior.
Acest principiu este expres consacrat în art.1 din Codul civil, astfel : „L. dispune numai pentru viitor: ea n-are putere retroactivă"; precum și în art.15 alin. 2 din Constituția R.: „L. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";
Acest principiu este un factor de stabilitate a circuitului civil. A. legii civile noi asupra trecutului ar genera nesiguranță circuitului civil și ar crea neîncredere în lege, cu rezultate nefaste pentru respectarea legalității și a ordinii de drept.
Efectul ex nunc al actelor C. C. constituie - așa cum chiar Curtea Constituțională a statuat în D. nr. 838/2009 - „o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei C. nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor …";, adică acelor acțiuni care au fost admise printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, susceptibilă de a fi pusă în executare pe cale silită, dacă nu este executată benevol.
Cu pr iv ire l a celel al te te me iur i invoc ate de recl aman tăîn susținerea cererii sale și a recursului său, respectiv, C. O. N. U. și tratatele de aderare,
C. constată că acestea nu pot servi ca fundament juridic al admiterii pretențiilor reclamantei de acordare a daunelor morale, dat fiind că acestea nu reglementează în mod expres, cu forță obligatorie, condițiile concrete în care un stat poate fi obligat la repararea unor astfel de prejudicii.
Cu privire la motivul din recursul pârâtului referitor la nelegala
cons tatare de c ătre pr ima ins tanț ă a c ar ac terulu i pol itic al cond amn ăr i i antecesorilor reclamantei.
L. nr. 2., așa cum o spune chiar titulatura sa, a fost edictată în scopul de a se asigura despăgubirea celor care au suferit prejudicii morale și/sau materiale în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, din cauza unor condamnări cu caracter politic sau a unor măsuri administrative asimilate acestora.
Se circumscrie, așadar, obiectului Legii nr. 2., situația persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic ori care au fost supuse, evident împotriva voinței lor, unor măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
L. nr. 2. definește ea însăși, în textul art. 1, alin. 1, 2 și 3, ce anume se înțelege prin condamnare cu caracter politic și anume:
Alin. 1 - „Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de
6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
Alin. 2 - „ Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: a) art. 185-187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1-194^4, 196^1, 197,
207-209, 209^1-209^4, 210-218, 218^1, 219-222, 224, 225, 227, 227^1,
228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258-261, 267, 268^7, 268^8, 268^12,
268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 și
578^6 din Codul penal din 1936, republicat în M. O., Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare; b) L. nr. 80/1941 pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie existența și interesele S.ui, publicată în M. O. nr. 31 din 6 februarie 1941; c) nr. 190/1947 pentru portul și vânzarea armelor de foc, publicată în
M. O. nr. 134 din 16 iunie 1947; d) D. nr. 212/1948 pentru completarea pedepselor privind unele infracțiuni ce interesează siguranța interioară și exterioară a Republicii
P.ulare Române, publicat în M. O. nr. 196 din 25 august 1948; e) art. 4 și 5 din D. nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din L. nr. 187/1945, publicat în Buletinul O. nr. 1 din 2 martie 1949;f) art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din D. nr.
183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în
Buletinul O. nr. 25 din 30 aprilie 1949; g) L. nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea S.ui și propășirea economiei naționale, publicată în M. O. nr. 12 din 15 ianuarie 1949; h) D. nr. 163/1950 pentru deținerea, portul și vânzarea armelor și munițiilor, precum și transportul explosivilor, publicat în Buletinul O. nr. 54 din 26 iunie 1950; i) D. nr. 199/1950 pentru modificarea Legii nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea S.ui și propășirea economiei naționale, publicat în Buletinul O. nr. 68 din 12 august 1950; j) art. 166 alin. 2, art. 237 și art. 238 din Codul penal din 1968, publicat în Buletinul O. nr. 79 bis din 21 iunie 1968";.
Alin. 3 - „Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare";.
Art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., astfel cum a fost modificat prin L. nr. 5., de aprobare a ordonanței, prevede următoarele:
„Constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica; b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii fata de aceasta; c1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială";.
Potrivit art. 1 alin. 4 din L. nr. 2., caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. 3 se constată de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4 din lege, acest din urmă text legal prevăzând că
„persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3)";.
Din conținutul art. 1 alin. 4, coroborat cu art. 4 alin. 1 teza I din L. nr.
2. rezultă evident faptul că instanța de judecată poate fi sesizată cu o cerereîn constatarea caracterului politic al condamnării doar dacă este vorba despre condamnări pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., în timp ce, în situația condamnărilor despre care fac vorbire alin. 1 și 2 ale art. 1 din L. nr. 2., caracterul politic al condamnării este prezumat prin însuși textul legii.
Însă, ca și în cazul cererilor având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării, și în situația cererilor având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative, instanța de judecată este abilitată, prin chiar dispozițiile Legii nr. 2., să se pronunțe doar cu privire la alte măsuri administrative decât cele prevăzute la art. 3, întrucât, măsurile menționate în textul art. 3 sunt prezumate ca având caracter politic chiar de către legiuitor, nemaifiind necesară o a doua constatare în acest sens din partea instanței de judecată.
Astfel, art. 4 alin. 2 din L. nr. 2. prevede că : „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător";.
Prin prisma dispozițiilor legale mai sus citate, condamnările pentru infracțiunile reglementate de art. art. 209 pct. 2 C.pen, constituie de drept condamnări cu caracter politic, astfel încât, C. constată că în mod legal prima instanță a reținut caracterul politic al acestei condamnări, iar în speță nu sunt aplicabile prevederile art.7 din același act normativ.
Drept urmare, în temeiul considerentelor de fapt și de drept anterior expuse, C. constată că este nefondat motivul din recursul pârâtului, prin care se critică soluția primei instanțe, sub aspectul soluției date petitului având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării soțului reclamantei.
Având în vedere că prima instanță a respins petitul din acțiunea reclamantului având ca obiect acordarea daunelor morale, în temeiul art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2., ca urmare a aplicării D. nr.1. și a D. nr.1., iar reclamanta nu a înțeles să formuleze un astfel de petit în temeiul de drept comun, respectiv pentru art.998-999 C. civ., astfel încât în speță nu s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, C. 137 alin.1 C.pr.civ., va admite excepția lipsei de interes a pârâtului recurent în criticarea soluției date de tribunal asupra acestui capăt din cererea precizată a reclamantei.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, C. în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ. coroborat cu art.3041
C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. E. precum și recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1652 din 22 septembrie
2011 a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. E. precum și recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1652 din 22 septembrie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M.-C. V. A.-T. N. A.-A. P.
Red.A.A.P./Dact.H.C./2 ex./(...)./Jud.fond: Țiplea D..
M.-L. T.
G.,
| ← Decizia civilă nr. 4436/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 3146/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
