Decizia civilă nr. 318/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR. 318/R/2012
Ședința nuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul M. M. C., precum și recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C. împotriva deciziei civile nr. 489 din 2 noiembrie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), având ca obiect acțiune în baza L.
10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, avocat B. C., în substituirea avocatului B. D. M., care depune delegație de substituire la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul reclamantului recurent arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii în totalitate a apelului formulat de către reclamantul recurent, împotriva sentinței civile nr. 1., respectiv admiterea în totalitate a acțiunii formulate și obligarea pârâtului la plata a întregii sume de 305.980 lei, reprezentând prețul de piață al imobilului în litigiu, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a S. Român, cu cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea expertizei de evaluare.
Apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 501din L. nr. 10/2001, în temeiul căreia înțelege să solicite a se dispune restituirea prețului de piață al imobilului în litigiu, așa cum este stabilit prin expertiza de evaluare. În ce privește recursul declarat de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. C., solicită respingerea acestuia. C U R T E A Prin cererea înregistrată la data de 24 iunie 2010 pe rolul J. C.-N., sub nr.(...), reclamantul M. M. C. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. F. P. ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâtul la restituirea către reclamant a prețului de piață actualizat al imobilului care a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr.30510 din 17 octombrie 1996, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, cu cheltuieli dejudecată. Prin S. civilă nr. 11266/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al J. C.-N. a fostrespinsă acțiunea formulată de reclamantul M. M. C., în contradictoriu cupârâtul Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B.ești, sector 5, str. Apolodor, nr.17, privind obligarea pârâtului la plata către reclamant a prețului de piață actualizat al imobilului care a făcut obiectul Contractului de vânzare- cumpărare nr. 30510 din 17 octombrie 1996, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin contractul de vânzare cumpărare nr. 30.510 încheiat la data de 17 oct.1996 între SC Constructardealul SA și antecesoarea reclamantului, numita S. E., s-a înstrăinat în temeiul L. nr.1. apartamentul nr.3, situat în C. N., str.Baba Novac, nr.15, jud.C., la prețul de 10.912.138 ROL. În baza contractului de vânzare cumpărare menționat și a Certificatului de moștenitor nr. 1. întocmit de BNP L. B. M., reclamantul și- a întabulat în CF 1. C.- N., nr. top 49/1/2/III, dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 3 . Prin S. civilă nr. 9. pronunțată de J. C. N. în dosar nr. (...) s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. O. a V. F. și C. și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.38510 încheiat între SC Constructardealul SA și defuncta S. E., având ca obiect apartamentul nr.3, situat în C. N., str. Baba Novac, nr.15, jud.C.. S-a dispus rectificarea cărții funciare prin radierea dreptului de proprietate al pârâtului M. C. și al defunctei S. E. înscrise în cartea funciară 1. C. N., respectiv în CF 1. C. N. În motivare instanța de fond a reținut că imobilul apartament nr. 3 nu intră sub incidența dispozițiilor L. nr.1., fiind exclus dreptul dreptul fostului proprietar de a obține restituirea în natură a imobilului sau măsuri compensatorii și în mod evident și dreptul chiriașului de a opta pentru cumpărarea imobilului. Buna credință a cumpărătorului și a vânzătorului invocată pe parcursul soluționării cauzei, cedează în fața principiului unanim admis „ nemo censetur ignorare legem";- nimeni nu poate invoca necunoașterea legii. O simplă lecturare a L. nr.1. relevă domeniul de aplicare al acesteia și cu minime diligențe se putea afla identitatea proprietarului tabular de la care S. Român a preluat imobilul. Prin D. civilă nr. 5., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.(...) s- au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții M. M. C. și S. Român prin C. Local al M. C. N. impotriva Sentinței civile nr. 9. a J. C. N. S-a reținut de către instanța de recurs că apelanții nu pot invoca buna credință la încheierea contractului, având în vedere că s-ar încălca un alt principiu fundamental al dreptului potrivit căruia nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, atâta timp cât dintr-o simplă cercetare a cărții funciare cumpărătorul poate observa că imobilul a fost preluat de stat de la reclamantaă și că nu intră astfel sub incidența L. nr.1.. Prin expertiza tehnică efectuată în cauză de expert M. D. s-a stabilit că valoarea de piață a imobilului este de 305.980 lei. În prezenta cauză reclamantul,în calitate de moștenitor al defunctei S. E. a solicitat obligarea pârâților S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului de piață al imobilului în temeiul art. 50 ind. 1 din L. nr. 10/2001, motivat pe aceea că numita S. E. a fost de bună credință în momentul cumpărării apartamentului nr.3, situat în C. N., str. Baba Novac, nr.15, jud.C.. În drept, potrivit art.50 și 50 ind.1 din L. nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin L. nr. 1., proprietarii ale căror Contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor L. nr. 1. au fost desființateprin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Din interpretarea textului de lege enunțat se desprinde concluzia potrivit cu care, pentru ca o persoană să fie titularul dreptului de restituire al prețului de piață, trebuie să indeplinească două condiții cumulative: contractul de vânzare cumpărare să fie desființat prin hotărâri judecătorești irevocabile, iar contractul să fie încheiat cu respectarea prevederilor L. nr.1.. În prezenta cauză nu este îndeplinită decât prima condiție, contractul de vânzare cumpărare fiind desființat prin S. civilă nr. 9. a J. C. N. , rămasă definitivă și irevocabilă prin D. civilă nrt.5. a T. C., nu și cea de a doua, întrucât contractul de vânzare cumpărare mai sus enunțat a fost încheiat cu eludarea prevederilor L. nr.1., din moment ce apartamentul nr.3 nu a intrat sub incidența L. nr.1.. Or, în aceste condiții, instanța a reținut că, rațiunea legiutorului la emiterea art.50 ind.1 alin.1 din L. nr.10/2001 nu a fost aceea de a ocroti prin edictarea normei reaua credință a părților, care se include în speță, în contextul eludării condițiilor impuse de L. nr.1. ci, din contră, aceea de a sancționa, prin distincția pe care o face între contractele încheiate cu respectarea legii menționate ( caz în care se cuvine prețul de piață) și contracte încheiate cu încălcarea ei ( caz în care se cuvine prețul actualizat) fiind imoral și inechitabil ca o persoană care a fost de rea credință la încheierea contractului să i se acorde aceeași despăgubire ca și la o persoană care nu a urmărit eludarea legii și a fost de bună credință la încheierea actului juridic, desființat ulterior. Din probatoriul existent la dosarul cauzei, respectiv hotărârile judecătorești definitive și irevocabile menționate mai sus, rezultă fără putință de tăgadă că antecesoarea reclamantului a fost de rea credință în momentul perfectării contractului de vânzare cumpărare având ca obiect apartamentul nr.3, situat în C. N., str.Baba Novac, nr.15, jud.C.. Acest aspect nu mai poate fi repus în discuție în prezenta cauză, ci se impun instanței, dată fiind obligativitatea Deciziei civile nrt.5. a T. C., deoarece a intrat în puterea lucrului judecat. Puterea lucrului judecat este un efect al hotărârii judecătorești care trebuie recunoscut nu doar dispozitivului, ci și considerentelor, care explică dispozitivul și se reflectă în el. Referitor la practica C. E. a D. O., în cauza Raicu/României, situația este diferită de cea în speță, respectiv, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă se constatase valabilitatea unui contract de vânzare cumpărare încheiat în baza L. nr.1. dar, urmare a apariției L. nr.10/2001, s-a promovat un nou litigiu cu același obiect, în care s-a dispus de această dată, constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare. În această situație, Curtea Europerană a D. O. a concluzionat că prin cea de-a doua hotărâre s- a adus o încălcare a dreptului de proprietate al fostului chiriaș, cumpărător la L. nr.1., hotărârea inițială irevocabilă, reprezentând un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției E. a D. O., astfel că a condamnat România la restituirea bunului sau a valorii de circulație a acestuia. Ca urmare, instanța a apreciat că în prezenta cauză nu sunt aplicabile prevederile art.50 ind.1 din L. nr.10/2001, modificată, câtă vreme acest text de lege se referă doar la situațiile în care vânzările de imobil s-au făcut cu respectarea L. nr.1., ceea ce în speță nu este cazul. Prin decizia civilă nr. 4. din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis în parte apelul declarat de reclamantul M. M.-C. împotriva Sentinței civile nr. 11266/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al J. C.-N. pe care a schimbat-o în parte în sensul admiterii în parte a acțiunii civile formulate de către reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata în favoarea reclamantului M. M.-C. a sumei de 31.136 lei cu titlul de preț actualizat cu indicele de inflație, preț aferent Contractului nr. 30510 din (...), încheiat în baza L. nr. 1., ulterior desființat în justiție. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Fără cheltuieli de judecată în apel. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a S. Român, T. areținut că modalitatea de soluționare a acestei excepții de către prima instanță a fost corectă. Calitatea procesuală a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu rezultă direct din lege, astfel încât nu mai este nevoie de atragerea în proces și a aceluiași minister în reprezentarea S. R. Cu privire la fondul cauzei, la fel ca și prima instanță., tribunalul areținut că reclamantul nu este îndreptățit să primească valoarea de piață a apartamentului cumpărat în temeiul L. nr.1., de către antecesoarea reclamantului și pierdut ulterior, în instanță, prin anularea contractului . În mod corect prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 50 ind. 1 din L. nr.10/2001 deoarece la încheierea contractului nu au fost respectate condițiile L. nr. 1.. Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la data de (...), însă, s-a putut aprecia că acesta nu a întrunit condițiile legale, deoarece imobilul vândut nu putea face obiectul L. nr. 1., nefiind la data preluării un imobil are a aparținut unor persoane fizice, ci acesta a aparținut unor persoane juridice. În sensul L. nr. 1. art. 1 sfera imobilelor care intră sub incidența acestei legi este foarte clar determinată, respectiv pot face obiectul legii doar imobilele cu destinația de locuință care au aparținut unor persoane fizice. La data preluării, imobilul obiect al contractului de vânzare-cumpărare a aparținut Episcopiei Ortodoxe Române a V., F. și C., a aparținut deci unei persoane juridice, prin urmare, din acest punct de vedere , imobilul nu putea face obiectul L. nr. 1.. Cu privire al interpretarea dată de reclamant art. 50 ind. 1 din L. nr.10/2001, T. nu își poate însuși punctul de vedere al acestuia. Este adevărat că art. 50 ind. 1 din L. nr.10/2001 , la prima vedere, ar putea duce la o interpretare în sensul că acest text de lege ar fi inaplicabil. Art. 50 ind. 1 din L. nr.10/2001 face referire la contractele desființate prin hotărâri judecătorești, contracte încheiate cu respectarea prevederilor L. nr. 1.. Ar putea părea că textul este contradictoriu, dacă contractele erau încheiate cu respectarea L. nr. 1. nu existau motive de anulare. T. a reținut însă că situația anulării contractelor de vânzare- cumpărare care au fost încheiate cu respectarea L. nr. 1. a fost totuși posibilă, aceste soluții apărând în practică, ca urmare a evoluțiilor legislației și a practicii judiciare. Astfel, în momentul inițial de aplicare a L. nr. 1., până la începutul anului 1997, când a apărut H.G. nr. 11/1997, care a introdus noțiunea de preluare cu titlu valabil și nevalabil, și ulterior L. nr. 213/1998, contractele de vânzare-cumpărare erau în general încheiate cu respectarea L. nr. 1.,ajungând să fie anulate, datorită schimbărilor legislative, care au permis analizarea în sens larg a titlului S.. Tot în privința contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul L. nr. 1. au existat soluții de respingere a acțiunilor în anulare, foștii chiriași pierzând totuși proprietatea, pe calea acțiunilor în compararea de titluri. T. a considerat că sfera de aplicare a dispozițiilor art. 50 ind. 1 C.pr.civ., se circumscrie celor două categorii de contracte mai sus menționate. În acest sens, sunt dispozițiile art 1.pct.8 din L. nr. 1., lege care a introdus și art. 50 ind. 1 în L. nr.10/2001. Potrivit dispozițiilor menționate, cu referire la noțiunea de contracte desființate se înțelege situația pierderii proprietății atât ca urmare a unei acțiuni în anulare, cât și a unei acțiuni în revendicare. Textul respectiv mai prevede și că foștii chiriași au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuințe din fondurile statului, însă noțiunea de contracte desființate trebuie să fie aceeași și în cazul restituirii prețului,deoarece rezultă din aceeași lege. Contractul incident în cauză nu se înscrie însă în nici una din cele două categorii menționate anterior, de la început putându-se constata că imobilul nu putea face obiectul L. nr. 1., pentru că a aparținut înainte de preluare unor proprietari persoane juridice. Astfel, nu se poate discuta în cauză despre acordarea prețului de piață. Cu referire la acordarea prețului actualizat, în temeiul art. 50 din L. nr.10/2001, T. a reținut că, reclamantul este îndreptățit la recuperarea acestui preț, însă acest capăt de cerere fiind formulat în subsidiar la fond. Reținând că dispozițiile art. 50 din L. 10/2001 îi îndreptățesc pe reclamanți la restituirea prețului actualizat, tribunalul a apreciat că acțiunea poate fi admisă în parte, doar sub acest aspect, cuantumul sumei nefiind însă cel menționat în motivele de apel de către reclamant ci cel determinat prin actualizarea cu rata inflației, respectiv 31.136 lei, așa cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar de către reclamant, comunicat pârâtului, fără obiecțiuni. Pentru motivele arătate, în raport cu dispozițiile art. 296 C.pr.civ., T. a admis în parte apelul declarat, doar cu privire la obligarea pârâtului la plata prețului actualizat, menținând dispozițiile sentinței atacate cu privire la prețul de piață. Fără cheltuieli de judecată întrucât nu au fost dovedite. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. M. C. șipârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE. 1.Prin recursul declarat de reclamantul M. M. C. s-a solicitat modificarea deciziei civile nr. 4. a T. C. în sensul admiterii în totalitate a apelului declaratîmpotriva sentinței civile nr. 1. a J. C.-N., respectiv admiterea în totalitate aacțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată. În motivare, după prezentarea stării de fapt și rezumarea parcursului procesual al cauzei s-a arătat că soluția atacată este criticabilă din perspectiva modului de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a S. Român și având în vedere greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 501din L. nr. 10/2001. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a S. Român s-a arătat că atât instanța de fond cât și cea de apel au procedat în mod greșit la admiterea acestei excepții. Prevederile art. 50 alin. 3 din L. nr. 10/2001 nu precizează expres calitatea în care Ministerul Finanțelor Publice urmează să procedeze la restituirea prețului prevăzut la alin. 2 și 21ale aceluiași articol, în nume propriu sau în calitate de reprezentant al S. R. Se apreciază că Ministerul Finanțelor Publice reprezintă doar entitatea care gestionează resursele S. Român, rezumându-se la simpla efectuare a plăților. S. Român este autorul evicțiunii, singurul în măsură să procedeze la despăgubire prin acordarea prețului de piață al imobilului. Referitor la prevederile art. 501din L. nr. 10/2001 s-a arătat că atât instanța de fond cât și cea de apel au interpretat și aplicat greșit acest text de lege. Textul de lege este susceptibil de două interpretări. Stricto sensu textul se referă la acordarea prețului de piață proprietarilor a căror contracte au fost încheiate cu respectarea prevederilor L. nr. 1., această interpretare generând însă o situație contrară ordinii de drept, anularea unui act juridic încheiat cu respectarea legii. În această interpretare strictă textul normativ ar fi lipsit de efectele sale, încălcându-se principiul interpretării legii în sensul aplicării ei iar nu în sensul neaplicării, conform art. 978 cod civil și în consecință și art. 129 C.pr.civ. și art. 3 Cod civil. Singura interpretare validă este cea în care art. 501din L. nr. 10/2001 se referă la situația contractelor încheiate „având în vedere"; prevederile L. nr. 1., dar cu nerespectarea suficientă a lor, astfel încât rezultatul anulării prin hotărâre judecătorească să fie posibil în contextul de drept dat. S-a invocat din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. și a jurisprudenței C. speranța legitimă de a dobândi imobilul în proprietate, având în vedere prevederile L. nr. 1.. În drept au fost invocate prevederile art. 50, art. 501din L. nr. 10/2001, art. 3 și art. 978 Cod civil, art. 129, art. 274, art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Prin întâmpinarea formulată de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice s-a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant. În motivare s-a arătat că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a S. Român, criticile vin în totală contradicție cu dispozițiile art. 50 alin. 3 din L. nr. 10/2001, text de lege pe care a fost întemeiată acțiunea. Referitor la solicitarea de acordare a prețului de piață a imobilului s-a arătat că atâta timp cât contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor L. nr. 1. nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 501din L. nr. 10/2001 pentru a se restitui această valoare. Din probele administrate rezultă cu puterea evidenței și autoritate de lucru judecat că reclamantul se prevalează de un contract de vânzare- cumpărare a cărui nulitate absolută s-a constatat pe motiv că la încheierea lui nu au fost respectate dispozițiile legale în vigoare, respectiv cele ale L. nr. 1., devenind incidente dispozițiile art. 50 alin. 3 din L. nr. 10/2001. 2.Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice s-a solicitat modificarea deciziei atacate cu consecința respingerii apelului și implicit a acțiunii reclamantului. În motivare s-a arătat că instanța de apel a acordat reclamantului ceea ce acesta nu a solicitat, respectiv prețul actualizat cu indicele de inflație, reclamantul solicitând obligarea pârâtului la restituirea prețului de piață actualizat, fără a solicita în subsidiar restituirea prețului actualizat cu indicele de inflație. S-a mai arătat că acordarea cu titlu de preț actualizat cu indicele de inflație a sumei de 31.136 lei s-a făcut în temeiul unui raport de expertiză extrajudiciară neopozabil pârâtului, conform acestei expertize fiind inclusă în prețul actualizat și suma de 136.766 lei reprezentând contravaloarea terenului de sub imobilul în litigiu, teren care nu a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C.pr.civ. Analizând recursul declarat de reclamantul M. M. C. și cel declarat depârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva deciziei civile nr. 489 din (...) a T. C., Curtea reține următoarele: 1.Recursul reclamantului Prin recursul declarat de către reclamant se critică modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a S. Român, excepție soluționată în sensul admiterii de către judecătorie, soluția fiind menținută de către instanța de apel. Având în vedere prevederile art. 50 din L. nr. 10/2001 și art.50.3 din H.G. nr.250/2007 se constată și de către Curte că excepția a fost soluționată în mod corect de către instanțele de fond, S. Român nejustificându-și calitatea procesuală pasivă în litigiile având ca obiect restituirea prețului de piață sau al prețului actualizat al imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în condițiile L. nr. 1., desființat ulterior. În condițiile în care legiuitorul ar fi intenționat să confere calitate procesuală pasivă în acest gen de acțiuni și S. R. ar fi făcut-o. Reprezentarea acestuia în condițiile legii este o chestiune ulterioară stabilirii calității procesuale a acestuia, chestiune irelevantă în cauză raportat la cele reținute mai sus. În ceea ce privește interpretarea și aplicarea art. 501din L. nr. 10/2001 se apreciază de către Curte că și acest text de lege a fost interpretat și aplicat corect de către instanțele de fond, textul prevăzând în mod explicit că au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor numai proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor L. nr. 1.. Având în vedere formularea textului de lege nu se poate pune problema interpretării acestuia în sensul indicat de către reclamant în recurs, respectiv acela că s-ar fi avut în vedere de fapt contractele încheiate în condițiile L. nr. 1., indiferent de cât de restrânsă ar fi aplicabilitatea acestui text de lege în practică. În mod cert textul de lege își găsește aplicabilitate practică, existând situații în care contractele de vânzare-cumpărare au fost desființate în temeiul prevederilor L. nr. 10/2001, chiar în condițiile în care s-au respectat prevederile L. nr. 1. în momentul încheierii acestora. Faptul că prin sentința civilă nr. 9. a J. C.-N., rămasă irevocabilă, s-a statuat că nu au fost respectate prevederile L. nr. 1. la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare între reclamant și S. Român nu a fost contestat de către reclamant. N. prevederilor L. nr. 1. la momentul încheierii contractului reiese și din decizia civilă nr. 1. a C. de A. C., decizie în care se menționează expres că acest contract a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 1 și art. 9 din L. nr. 1.. În aceste condiții este evident că reclamantul nu poate beneficia de restituirea prețului de piață al imobilului, astfel cum în mod corect au statuat și instanțele de fond, recursul declarat de către acesta fiind nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. 2.Recursul pârâtului Pârâtul contestă prin recursul declarat soluția de admitere în parte a apelului formulat de către reclamant împotriva sentinței civile nr. 1. a J. C.- N., respectiv restituirea în favoarea reclamantului a prețului de piață actualizat al imobilului. Analizând conținutul cererii de chemare în judecată formulată de către reclamant rezultă că obiectul acesteia l-a constituit restituirea prețului de piață al imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 3., obiect indicat în mod expres la solicitarea instanței de către reprezentantul reclamantului și în ședința publică din (...), respectiv (...), precizându-se în mod expres că nu se solicită prețul actualizat al imobilului. Având în vedere modul cum a fost formulată cererea de chemare în judecată, respectiv precizările orale făcute de către reprezentantul reclamantului la solicitarea instanței de judecată, se apreciază că în mod greșit instanța de apel, admițând apelul, a schimbat în parte sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii, fiind incidente prevederile pct. 6 al art. 304 C.pr.civ. Instanța de apel a acordat reclamantului ceea ce acesta nu a cerut, în condițiile în care în fața primei instanțe s-au făcut toate demersurile necesare în vederea lămuririi obiectului acțiunii, instanța exercitându-și rolul activ în conformitate cu prevederile art. 129 C.pr.civ. A fost respectat, în consecință de către prima instanță principiul disponibilității părților care guvernează procesul civil, principiu care însă nu a mai fost avut în vedere de către instanța de apel la pronunțarea soluției. În consecință, în temeiul art. 304 pct. 6 coroborat cu art. 312 alin. 3 C.pr.civ. Curtea va admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva deciziei civile nr. 489 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va modifica în sensul că va respinge în temeiul art. 296 C.pr.civ. apelul declarat de reclamantul M. M. C. împotriva sentinței civile numărul 1. al J. C.-N. care va fi menținută ca legală și temeinică. PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M. M. C. Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva deciziei civile numărul 489 din (...) a T. C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul M. M. C. împotriva sentinței civile numărul 1. a J. C.-N. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, ANA I. A. C. A. A. C. GREFIER, C. B. Red.A.C./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.apel: M. T., C. V. Balint Jud.fond: E. Pădurariu
← Sentința civilă nr. 4/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 442/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|