Decizia civilă nr. 442/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 442/R/2012
Ședința bruarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta B. I. împotriva sentinței civile nr. 757 din 21 aprilie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE C.-N. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul reclamantei recurente, av. Mircioiu Șerban, cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen și a fost comunicat.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, la data de 30 ianuarie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. R. prin D. G. a F. a județului C., întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.
La data de 30 ianuarie 2012, s-au depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantei recurente, note de ședință, la care au anexat jurisprudență CEDO.
C., din oficiu, pune în vedere reprezentantului reclamantei recurente să precizeze dacă putea invoca direct în recurs jurisprudența CEDO.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că a invocat jurisprudența CEDO la fond, inclusiv prin concluziile scrise depuse la dosar, iar, în recurs nu a invocat nimic nou față de fond.
Reprezentanții părților arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate ca fiind nelegală și netemeinică, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată doar în ce privește onorariul expert.
Susține că se încadrează în prevederile art. 5 alin. 1, respectiv că veniturile salariale pe care le-a avut antecesorul reclamantei în perioada de detenție se încadrează în noțiunea de bun confiscat ca urmare a condamnării și poate fi acordat cu titlu de despăgubiri.
Astfel, jurisprudența CEDO include în noțiunea de bun orice valoare patrimonială văzută ca un ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut licit și efectiv să le dobândească. Desfacerea contractului de muncă și pierderea salariului s-aprodus ca o consecință administrativă a condamnărilor penale pe care le-a suferit antecesorul reclamantei.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că lipsirea de salariu nu se încadrează în prevederile legii speciale, pentru că nu este o consecință a măsurii confiscării penale a averii. În realitate, reclamanta solicită să se constate că privarea de salariu este o măsura administrativă cu caracter politic, însă nu a solicitat aceasta prin cererea de chemare în judecată, referindu-se doar la condamnarea penală cu caracter politic.
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată
Prin Referatul nr. 23 III/6/2009 întocmit de P. de pe lângă C. de A.
C., Tribunalul Cluj - Secția civilă a fost sesizat cu soluționarea cererii înaintată de petiționara B. I. la data de 15 aprilie 2008, prin care, în temeiul dispozițiilor art. 394 alin 1 lit. a și art. 396 alin 1 lit. b, raportat la art. 403 al. 4 Cod pr. pen. a solicitat admiterea in principiu a cererii de revizuire și, în urma rejudecării cauzei, în temeiul disp. art. 13 alin 2 Cod pr. pen., să se dispună achitarea def. M. I., în temeiul art. 10 lit. d C.pr.pen.
Motivul pentru care s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare T. C. - Secția civilă a fost acela că hotărârea penală a cărei revizuire se solicită, respectiv sentința penală nr. 157/1950 a T. M. C., a dispus condamnarea defunctului M. I. pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, prev. și ped de art. 209 pct. 3 Cod penal comb. cu art. 157 Cod penal și D. 212/1948, că această infracțiune constituie condamnare politică de drept, fiind enumerată la art. 1 pct. 2 din L.
221/2009, că potrivit dispozițiilor art. 2 din actul normativ menționat, efectele condamnărilor politice prev. la art. 1 sunt înlăturate de drept și, potrivit disp. art. 4 alin 4 din L. nr. 221/2009, competența de soluționare a cererii aparține tribunalului - secția civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul T. C. sub nr. (...).
Prin precizarea și completarea de acțiune înregistrată la data de 3 septembrie 2010, reclamanta a solicitat instanței, în contradictoriu cu S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, ca, în temeiul disp. art. 4 și urm din L.
221/2009, să constate caracterul de condamnare politică de drept a condamnărilor suferite de către defunctul său tată M. I. în baza sentinței penale nr. 157 din 9 martie 1950 pronunțată de T. M. C. și a sentinței penale nr. 126/17 martie 1960 pronunțată de T. M. C., să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.100.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale și materiale.
În motivarea acțiunii întregite și precizate, reclamanta a arătat că, prin S. penală nr. 157/1950, tatăl ei a fost condamnat la 7 și, respectiv, la 4 ani închisoare, pentru comiterea crimei de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209 al. 2 lit. a C.pen. De asemenea, i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe perioada de 5 ani și s-a dispus confiscarea averii. C. Marțială de Justiție, prin D. nr. 1889 din (...), a reținut circumstanțe atenuante și a redus pedeapsa de la 7 la 6 ani închisoare corecțională.
Potrivit art. 209 pct. 2 lit. a C.pen, în forma în vigoare la acea dată, constituie infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, faptul de a face propaganda, agitație sau de a întreprinde orice acțiuni pentru schimbareaordinii sociale existente în stat sau a formei de guvernământ democratice sau din care ar rezulta un pericol pentru securitatea statului.
Raportând faptele imputate inculpatului la conținutul constitutiv al infracțiunii reținute, se constată că, într-adevăr, acestea nu realizează elementul material și nici nu aveau potențialul de a determina schimbarea ordinii sociale, specifice incriminării prev. de art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal, anterior.
Faptul aderării inculpatului la organizația creștină „Partizanii Regelui
Mihai"; constituia un act de bravură și de patriotism și nicidecum nu era în măsură să ducă la schimbarea ordinii de stat în R. anilor 1948-1949, așa cum arată în ziarul R. Liberă din data de (...).
Acțiunile efective de a strânge 2 sume de bani săvârșite de defunctul M. I. pentru această organizație nu au fost și nu puteau constitui acte de uneltire contra ordinii sociale, fiindcă ele, pe lângă faptul că erau neglijabile sub aspectul consecințelor pe care le-ar fi putut produce, reprezentau exclusiv exprimarea unor nemulțumiri și aprecieri critice asupra unor realități și evenimente, nerezultând din vreo împrejurare ca inculpatul ar fi întreprins vreo acțiune în vederea realizării urmărilor, ori din care să fi rezultat vreun pericol pentru securitatea statului.
Oricum, pe lângă faptul că tatăl său a fost condamnat pentru fapte inexistente, condamnarea pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale constituie o condamnare politică de drept, așa cum rezultă din prevederile art. 1 alin 2 lit. a) din L. 221/2009.
Prin sentința penală nr. 126/1960, pronunțată de T. M. C., defunctul său tată a fost din nou condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale prev. de art. 209 alin.
2 lit. a Cod penal anterior. De asemenea, i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe perioada de 3 ani și s-a dispus confiscarea averii.
Și această condamnare este recunoscută de lege ca având de drept caracter politic.
În plus, faptele imputate defunctului său tată, respectiv de a comenta dușmănos evenimente interne și internaționale, de a aduce calomnii regimului democrat -popular, de a folosi expresii dușmănoase la adresa comuniștilor, nu întruneau elementele constitutive ale infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale.
Toată familia a avut de suferit de pe urma acestor pedepse nedrepte suferite de tatăl său.
Tatăl său a suferit atât fizic cât și psihic, fiind supus torturii și tratamentelor inumane aplicate deținuților din închisorile comuniste din acea perioadă.
Mama sa a fost maltratată, s-a confruntat cu greutăți materiale deosebite, întrucât a trebuit să-și crească copiii, minori la acea dată, fără nici un fel de ajutor.
Reclamanta, la rândul ei, a suportat consecințele negative ale acestei condamnări, întâmpinând greutăți la încadrarea în muncă.
Sub aspectul valorilor morale lezate, a intensității cu care au fost percepute consecințele vătămării suferite de inculpat, măsura în care i-a fost afectată viața familială, profesională și socială, cuantumul daunelor morale trebuie să se situeze la nivelul maxim posibil. A evaluat acest prejudiciu moral la suma de 50.000 euro pentru fiecare an de închisoare, care reprezintă, oricum, a reparație parțială. Pretențiile sale la despăgubirisunt întemeiate pe dispozițiile art. 5 din L. nr. 221/2009 pe art. 52 alin (3) din Constituția R.iei, precum și pe art. 5 din C.E.D.O
De asemenea, reclamanta a arătat că este îndreptățită la despăgubiri
și pentru propriul său prejudiciu moral.
Daunele materiale constau din valoarea drepturilor salariale de care a fost lipsit antecesorul său în perioada detenției, actualizată.
Întâmpinarea
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 31 mai 2010, pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii, în ceea ce privește pretențiile pentru daunele materiale, în considerarea faptului că art. 5 lit. b) din L. nr. 221/2009 permite plata despăgubirilor doar pentru bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative cu caracter politic, iar, în categoria acestora, nu intră drepturile salariale neîncasate. În ceea ce privește daunele morale, pe de o parte, pretențiile reclamantei sunt exagerate raportat la despăgubirile acordate in cauze asemănătoare pentru o perioadă mai îndelungată de detenție, iar, pe de altă parte, la stabilirea despăgubirilor pentru daunele morale, trebuie să se aibă in vedere și drepturile recunoscute in baza D.ui L.
1..
La termenul din 7 septembrie 2010, reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a disp. art. I pct. 1 și ale art. II din Ordonanța de U. nr. 6. pentru modificarea și completarea disp. Legii 221/2009.
Prin încheierea pronunțată la data de 6 octombrie 2020, T. a dispus sesizarea C. Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate.
Cauza a fost repusă pe rol la cererea reclamantei, stabilindu-se termen de judecată la data de 21 septembrie 2011.
Soluția primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 757 din 21 aprilie 2011 a T. C., acțiunea precizata formulata de reclamanta B. I. împotriva pârâtului S. R. prin M. F. a fost respinsă ca nefondată.
Starea de fapt
Prin sentința penală nr. 157 pronunțată de T. M. C. la data de 15 martie 1950 în dosarul nr. 123/1950, M. I., tatăl reclamantei, a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare corecțională, 5 ani interdicție corecțională și confiscarea averii, pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, infracțiune prev. de art. 209 pct. III Cod penal și D. 212/1948.
Prin D. nr. 1889 din 24 iunie 1950, C. Marțială de C. și Justiție a redus pedeapsa condamnatului la 6 ani închisoare corecțională (f. 8 dosar).
Prin sentința nr. 126/1960 pronunțată de T. M. C. în dosarul
152/1960, M. I. a fost condamnat pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal.
Dezlegarea în drept
Infracțiunile pentru care a fost condamnat antecesorul reclamantei se încadrează între cele enumerate la art.1 alin 2 lit. a) din L. 221/2009, ce constituie condamnări politice de drept.
Potrivit disp. art. 2 din L. 221/2009, toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept. A. hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor.
Având in vedere dispozițiile art. 2 și art. 4 din L. 221/2009, tribunalul a apreciat că nu este necesară constatarea caracterului politic al unorcondamnări al căror caracter politic este recunoscut de drept și, din acest considerent, a respins primul capăt de cerere din acțiunea reclamantei.
În ceea ce privește cererea pentru obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, aceasta este neîntemeiată, întrucât, prin D. nr. 1358/(...) a C. Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 761 din (...) și intrată în vigoare la aceeași dată s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C., într-o serie de dosare aflate pe rolul T. C. - Secția civilă și s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. Constituționale „D. prin care se constată neconstituționalitatea … a unei dispoziții dintr-o lege … în vigoare, este definitivă și obligatorie";.
În atare situație, acțiunea promovată este lipsită de temei juridic, urmând a fi respinsă.
Din motivarea Deciziei C. Constituționale, T. reține faptul că, așa cum s-a statuat în jurisprudența acestei instanțe, „atât Parlamentul cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și în dispozitivul prezentei decizii";.
De asemenea, C. a avut în vedere și faptul că „nu poate exista decât o obligație morală a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate";,
„C. Europeană a D. O. a statuat… că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor";.
Din această perspectivă, C. a concluzionat că „în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă nu ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D. L. nr. 1. și L. nr. 221/2009, având același scop";.
Instanța constituțională a mai avut în vedere faptul că „prin adoptarea art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009 nu s-ar putea susține că persoanele în cauză ar putea avea o speranță legitimă (astfel cum este consacrată în jurisprudența constată a C. E. a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. … atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o <. legitimă> în dobândirea proprietăților";. În acest sens, a fost citată o cauză în care o dispoziție de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia, ceea ce a dus la concluzia C. E. a D. O. că reclamanții nu au putut dobândi o speranță legitimă în obținerea compensațiilor respective.
Totodată, s-a avut în vedere că „despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate , având același scop ca și indemnizația prevăzută de art.4 din D-l 1. , nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Pe de altă parte, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guverneazăacordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății. Astfel, prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă";.
Un alt aspect reținut pe către Curtea Constituțională a fost nerespectarea normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative consacrate de L. nr. 2., din punctul de vedere al paralelismului în sensul că reglementările de același nivel și având același obiect se cuprind într-un singur act normativ, în procesul de legiferare fiind interzisă instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative, iar în cazul existenței unor asemenea neconcordanțe, vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice, conform art. 14 și 16 din legea menționată.
Or, în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă, există D.
L. nr. 1., OUG nr. 214/1999 pe de o parte și L. nr. 221/2009 pe de altă parte.
De asemenea, aceeași lege prevede, în art. 6 alin. 1, că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate, însă aceste despăgubiri au fost acordate cu motivația că pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de D. L. nr. 1. să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită, așa cum rezultă din expunerea de motive a legii. Opinia C. este, însă, că aceste despăgubiri au menirea de a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, iar nu de a compensa în bani suferința persoanelor persecutate.
S-a mai constatat faptul că textul de lege criticat nu este clar și precis, ducând la aplicarea incoerentă a acestuia, instanțele de judecată acordând despăgubiri extrem de mari, de până la 600.000 Euro, ceea ce constituie o aplicare excesivă și nerezonabilă, chiar și criteriile introduse prin OUG nr. 6. fiind insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală din perspectiva clarității și previzibilității.
D. C. Constituționale înlătură prevederile art. 5 alin 1 din legea
221/2009, lipsind de temei acțiunea reclamantului.
Au fost înlăturate susținerile reclamantei potrivit cărora D. C. Constituționale nu este aplicabilă în speță, aceasta aplicându-se daor acțiunilor înregistrate ulterior publicării sale in Monitorul Oficial, având in vedere că raportul procesual de față nu este unul finalizat , ci unul in curs de desfășurare, căruia îi este aplicabilă norma legală in forma in vigoare la data derulării sale.
În ceea ce privește despăgubirile pentru daunele materiale, cererea reclamantei a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, având in vedere că dispozițiile art. 5 alin 1 lit. b) îndreptățesc foștii condamnați sau succesorii acestora până la gradul II, la despăgubiri pentru bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare sau urmarea măsurii administrative cu caracter politic, însă drepturile salariale nerealizate de antecesorul reclamantei nu se află între bunurile confiscate.
Recursul
Împotriva acestei sentințe, a declarat în termen legal recurs reclamanta, solicitând, în principal, modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii , cu cheltuieli de judecată de judecată, în subsidiar, casarea ei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
I. În motivarea recursului ei, reclamanta învederează că hotărârea este nemotivată, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc. civ., întrucât nu răspunde argumentelor aduse în sprijinul admiterii capătului de cerere privind acordarea daunelor materiale, instanța mulțumindu-se să afirme că „. salariale nerealizate de antecesorul reclamantei nu se află între bunurile confiscate";, în condițiile în care una este să se spună că drepturile salariale nu se încadrează în noțiunea de bun și alta este motivarea pe care se sprijină soluția instanței și care nu se referă deloc la acest aspect, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului, într-o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod proc. civ.
II. Hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită legii, motiv de recurs prev. de art. 304 pct.
9 Cod proc. civ., fiind vorba de greșita aplicare a dispozițiilor de drept substanțial cuprinse în art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 221/2009, salariul încadrându-se în noțiunea de bun confiscat ca urmare a condamnării și putând fi acordat reclamantei cu titlu de despăgubire, deoarece noțiunea de bun nu cuprinde doar lucrurile în materialitatea lor, ci și drepturile ce pot fi exercitate asupra acestora, iar salariul se încadrează în noțiunea de bun, conform prevederilor interne din dreptul familiei, dar și jurisprudenței C. E. a D. O., în interpretarea art. 1 din Protocolul nr. 1, fiind vorba de o valoare patrimonială văzută ca un ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut licit și efectiv să le dobândească, C. Europeană incluzând în noțiunea de bun salariile și pensiile.
În situația antecesorului reclamantei, salariul a fost confiscat ca urmare a hotărârii de condamnare și a desfacerii ulterioare, pe cale administrativă, a contractului de muncă, în temeiul art. 20 lit. g din Codul muncii în forma în vigoare la acea dată.
III. În ceea ce privește refuzul de acordare a daunelor morale, au fost încălcate dispozițiile art. 5 pct. 5, art. 6 pct. 1, art. 13, 14, 17 și 18 din
Convenție, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 3 din Protocolul nr. 7, întrucât deși autorul reclamantei a fost victima unei dețineri pe nedrept în închisoare, nu a beneficiat la dreptul la reparații din partea S.ui R. pentru daunele morale suferite în urma condamnării nedrepte, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, în condițiile în care, la data înregistrării cererii de chemare în judecată, textul de lege care reglementa acordarea daunelor morale era în vigoare, instanța de fond aplicând cu caracter retroactiv decizia C. Constituționale, pârât fiind chiar statul care este în culpă pentru neconformitatea legii cu dispozițiile constituționale, reclamanta fiind discriminată față de alte persoane care datorită duratei procedurilor, au beneficiat de dispozițiile legii reparatorii privind acordarea daunelor morale.
Întâmpinarea din recurs
Pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe motiv că, în ceea ce privește daunele materiale, au existat a alte acte normative de reparație, respectiv D. - lege nr. 1., având aceeași finalitate, iar, în ceea ce privește daunelor morale, decizia C. Constituționale este obligatorie, nepunându-se problema retroactivității legii civile și încălcării dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție, pentru că excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării cauzei și nu după rămânerea definitivă a hotărârii.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat
la dispozițiile art. 304 1Cod proc. civ., ce constituie temeiul său în drept,
curtea apreciază că acesta nu este fon d at, din considerentel e ce urmează a fi expuse.
I. În ceea ce privește neacordarea daunelor materiale, prima instanță nu a înlăturat apărările reclamantei în sensul că salariul constituie un bun, atât din perspectiva dreptului intern, cât și din perspectiva art. 1 alin.
1 din Protocolul nr. 1, întrucât acest lucru nu a fost contestat, fiind admis, atât de instanța de fond, cât și de instanța de recurs.
II. Problema de drept ce se impune, însă, a fi dezlegată nu este aceea invocată de reclamantă în recurs, respectiv dacă salariul este sau nu un bun, ci dacă salariul, respectiv privarea de salariu se încadrează sau nu în noțiunea de daunele materiale ce pot fi solicitate în temeiul art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 221/2009.
Astfel, textul art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 221/2009 este următorul:
„(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
(…) b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsuriiadministrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu aobținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare";.
Din lecturarea acestui text, rezultă că legiuitorul a avut în vedere acordarea daunelor materiale doar pentru prejudiciul cauzat prin aplicarea pedepsei complementare a confiscării averii în cazul condamnărilor penale cu caracter politic, de natura celor aplicate și antecesorului reclamantei.
Pedeapsa complementară a confiscării averii era definită în art. 25 din
Codul penal din anul 1948, în vigoare la data condamnării.
Textul art. 25 era următorul:
„Pe lângă pedepsele privative de libertate, instanța poate pronunța următoarele pedepse complimentare, în afară de cazurile când legea impune în mod obligator aceasta:
(…) 6. Confiscarea în folosul statului a averilor în cazurile de înaltă trădare și delapidare de bani publici.
Bunurile confiscate rămân grevate de datoriile făcute anterior deschiderii acțiunii penale.
Organele de cercetare și urmărire vor putea lua măsuri de conservare și anterior deschiderii acțiunii penale.
Confiscarea bunurilor nu se va putea face decât după lichidarea datoriilor existente la data arătată mai sus.
Instanța va putea atribui o parte din bunurile confiscate persoanelor cărora condamnatul le datora alimente, potrivit codului civil";.
Din lecturarea acestui text, rezultă că legiuitorul a avut în vedere bunurile aflate în patrimoniul celui condamnat la o măsură privativă de libertate, altele decât salariul, pentru că, după condamnare, acesta nu maiobținea salariu, iar produsul muncii sale în condiții de detenție era împărțit între el și stat, în condițiile art. 39 din Codul penal, în funcție de pedeapsa principală aplicată.
Faptul că, în temeiul art. 20 lit. g din Codul muncii, în vigoare la acea dată, contractul său de muncă era desfăcut ca urmare a aplicării unei pedepse privative de libertate, nu înseamnă că salariul său era confiscat prin aplicarea pedepsei complementare, întrucât desfacerea contractului de muncă era urmare a oricărei condamnări privative de libertate, nu doar a celor ce presupuneau și aplicarea unei pedepse complementare, neincluzându-se în conținutul pedepsei complementare.
Măsura desfacerii contractului de muncă urmare a condamnării penale ar putea fi apreciată, eventual, ca fiind o măsură administrativă, însă ea nu este o măsură administrativă cu caracter politic dintre cele avute în vedere de legiuitor în textul 3 din L. nr. 221/2009, iar reclamanta nu a formulat o cerere în baza art. 4 alin. 2 din lege, pentru ca instanța să se pronunțe dacă măsura desfacerii contractului de muncă urmare aplicării unei pedepse privative de libertate este sau nu o măsură administrativă cu caracter politic în sensul legii speciale de reparație, art. 4 alin. 2 având următorul conținut:
„Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.";
III. În ceea ce privește daunele morale, referitor la motivul privind discriminarea, nu se pune problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din Constituție, deoarece excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă.
Excepția de neconstituționalitate a unei legi sau a unei ordonanțe ori a unei dispoziții din acestea poate fi ridicată, potrivit dispozițiilor art. 29 alin.
1 și 2 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. Constituționale, de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, cu condiția ca dispozițiile respective să aibă legătură cu soluționarea cauzei, iar admiterea ei lasă fără suport legal, nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională, în măsura în care ar fi fost pronunțată o astfel de hotărâre anterior admiterii excepției.
Nu se pune problema încălcării dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece, deși, la un moment dat, acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr.
1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ. Nu a existat nici o jurisprudență constantă în sensul acordării acestora și stabilirii unor criterii pentru cuantificarea lor, instanțele confruntându-se recent cu astfel de acțiuni raportat la data intrării în vigoare a actului normativ ce a constituit la un moment dat fundamentul lor. Tocmai de aceea, nu se pune nici problema unei eventuale discriminări, în sensul Protocolului nr. 12, respectiv a aplicării unui tratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cureferire la cei care aveau acțiuni pe rol exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile.
Jurisprudența neunitară a instanțelor în ceea ce privește aplicarea deciziilor C. Constituționale a fost rezolvată prin pronunțarea deciziei nr.
12/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție, în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform art. 3307alin. 4 Cod proc. civ., în sensul că, „urmare a deciziilor C. Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial";. Hotărârea obiect al recursului a fost pronunțată la data de 21 septembrie 2011, astfel că cererea de chemare în judecată a reclamantei nu era soluționată definitiv la data pronunțării deciziilor C. Constituționale, acestea fiindu-i, în consecință, aplicabile, lăsând acțiunea sa fără suport juridic. Reclamanta a încercat să argumenteze împrejurarea că, dată fiind condamnarea penală nelegală, i se cuvin despăgubiri, atât în calitate de moștenitoare, cât și în nume personal, fiind o privarea nelegală de libertate, invocând dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a D. O.. Așa cum se poate observa din motivarea excepției de neconstituționalitate, acestea au fost invocate și în sesizarea C. Constituționale, curtea avându-le în vedere în soluționarea excepției de neconstituționalitate. În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., curtea, PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. I. împotriva sentinței civile nr. 757 din 21 septembrie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. A. A. C. ANA I. C. B. Red. CAA dact. GC 2 ex/(...) Jud. primă instanță: C. V. B.
| ← Decizia civilă nr. 318/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1730/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
