Decizia civilă nr. 443/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 443/R/2012
Ședința 2 februarie 2012
I. constituită din: PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamata P. E. împotriva deciziei civile nr. 481 din 1 noiembrie 2011 a T.ui C. în dosarul nr. (...), privind și pe intimații G. V. și C. I., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantei recurente P. E., avocat U. O., reprezentantul pârâților intimați
G. V. și C. I., avocat Urs I., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
P.edura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen și a fost comunicat.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 26 ianuarie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâților intimați, întâmpinare prin care invocă excepția tardivității recursului.
Curtea, pune în discuția părților prezente excepția tardivității recursului, invocată prin întâmpinarea depusă la dosar.
Reprezentantul pârâților intimați arată că își menține excepția tardivității recursului astfel cum a fost formulată prin întâmpinarea depusă la dosar.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea excepției având în vedere dovezile de la dosar.
Curtea, reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5336/(...), Judecătoria Cluj-Napoca a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P. E. în contradictoriu cu pârâții G. V. și C. I. ca neîntemeiată.
A obligat reclamanta la plata sumei de 4000 lei în favoarea pârâților cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Prin decizia civilă nr. 4. din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarnr. (...)* s-a admis excepția nelegalei timbrări.
S-a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanta P. E. împotriva sentinței civile nr. 5336 din (...), pronunțată în dos. (...) al Judecătoriei C.-
N., pe care a menținut-o în totul. A fost obligată apelanta să plătească intimaților G. V. și C. I. suma de 8500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta P. E. recursulfiind înregistrat la tribunal la data de (...).
La data de (...) pârâții intimați G. V. și C. I. au depus întâmpinare princare, au solicitat respingerea recursului în principal ca tardiv, iar în subsidiar ca neîntemeiat.
La prima zi de înfățișare Curtea a pus în discuție excepția tardivitățiirecursului formulat de reclamanta P. E., rămânând în pronunțare asupra acestei excepții.
După cum rezultă din dovada de comunicare a deciziei atacate(fila
111 dosar apel) aceasta a fost comunicată reclamantei la data de (...),recursul fiind expediat prin poștă la data de (...)( fila 8 dosar recurs)
Conform art. 102 alin. 1 C.pr.civ., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. 1 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Art. 301 C.pr.civ. stipulează că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Din cele reținute mai sus rezultă că recursul nu a fost formulat de către reclamanți în termenul prevăzut de lege în acest sens, motiv pentru care raportat și la prevederile art. 137 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 103 alin. 1 C.pr.civ. Curtea va admite excepția invocată, respingând ca tardiv recursul declarat de reclamanta P. E. împotriva deciziei civile nr. 481 din
(...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...).
În temeiul art.274 alin.1 și 3 C.pr.civ. Curtea va obliga recurenta la plata în favoarea intimaților a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial. I. a apreciat oportună reducerea cuantumului onorariului avocațial care va fi pus în sarcina recurentei cu titlu de cheltuieli de judecată având în vedere că recursul a fost soluționat la primul termen de judecată prin admiterea excepției invocate prin întâmpinare, volumul de muncă al avocatului ales de către intimați și complexitatea cauzei în această fază procesuală nejustificând punerea în sarcina părții căzute în pretenții a onorariul avocațial în cuantum de 3720 lei care rezultă din chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta P. E. împotriva deciziei civile nr. 481 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimaților G. V. și C. I. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2012.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
A. C. A. A. C.
ANA I.
GREFIER, C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.apel: O. C. Tatu, Alin Florin Doica
Jud.fond: D.-V. P.
← Decizia civilă nr. 2498/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 62/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|