Decizia civilă nr. 325/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 325/R/2012
Ședința 26 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții M. I., R. E. și O. M. împotriva deciziei civile nr. 519 din 16 noiembrie 2011 a T.ului C., pronunțată în dosarul nr. (...), având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, prin motivele de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod. proc. civ.
La data de 13 ianuarie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților recurenți, un înscris, la care au anexat chitanța privind achitarea taxei judiciare în sumă de 4 lei de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Totodată, la data de 19 ianuarie 2012, s-a depus la dosar, din partea
O.ui de C. și P. I. C., întâmpinare.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare în baza actelor depuse la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 8823/(...) a J.i C. -N., a fost respinsa plângereaformulată de petenții M. I., R. E. și O. M., pentru anularea încheierii de respingere nr. 75762/(...) emisă de O. C.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că, prin T. de proprietate nr. 2. eliberat la data de 10 aprilie 1998 de C. J. pentru Stabilirea Dreptului de proprietate asupra Terenurilor C., s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 asupra unei suprafețe de teren de 17.995 mp. situată în Tarla 15, parcelele 501,502,503 intravilan, în favoarea numitului M. I.
Prin sentința civilă nr. 1. pronunțată la data de (...) de Judecătoria Cluj-Napoca, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantele R. E. și O. M. în contradictoriu cu pârâtul M. I. și, în consecință, s-a dispus obligarea pârâtului să se prezinte la notarul public în vederea încheierii cu reclamantele a contractului de vânzare-cumpărare autentic având ca obiect terenul în suprafață de 11.997 mp, printre care și asupra Tarlalei 15, parcelele 501,502,503 intravilan, pentru prețul de 5000 lei Ron, în cazcontrar, sentința care se va pronunța va ține loc de act autentic de vânzare- cumpărare.
Ulterior pronunțării acestei sentințe, petenții au depus la O. C. o cererede intabulare a dreptului de proprietate asupra i mo b il u l u i identificat prin parcela nr. 501, 502, 503, tarla 15 înscris în Titlu de proprietate nr. 2./(...) în favoarea numitelor R. E. și O. M., în baza Sentinței civile nr. 1., dosar civil (...)-
J. C., în cartea funciară.
Prin Înche iere a nr. 75762/(...) e mis ă de O. C. a f ost resp in s ă cerere a
f or mul ată de pe tenț i.
În motivarea acestei încheieri de respingere s-a reținut că, pe baza actelor anexate, l ip s e ș te identificarea întregului imobil cu cartea funciară, conform art. 60 din Ordinul Directorului general al ANCPI nr. 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, actualizat, imobilul fiind situat în intravilan, iar sentința civilă menționată mai sus nu este opozabilă proprietarului tabular înscris asupra imo bilu lui 61/1,62/1,63/1 cu care se identifică o parte din imobil și nici nu s-a depus la dosar acordul în formă autentică a acestuia , proprietarul fiind intabulat în cartea funciară în rang serial cu titlu de moștenire nr. 1. și în rang serial nr. 16182/2001 cu titlu de partaj, potrivit art. 22 alin 1 din Legea cadastrului și publicității imob ili are nr. 7/1996, republicată.
De asemenea, prin încheierea pronunțată, s-a reținută că, întrucât actele depuse nu îndeplinesc prevederile legale mai sus menționate, deși prin referatul de completare s-a adus la cunoștința petentului impedimentele constate, cererea de intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului identificat prin parcela nr. 501, 502, 503, tarla 15 înscris în Titlu de proprietate nr. 2./(...), se respinge.
S-a reținut, de asemenea, că, potrivit art. 24 din Ordinul Directorului general al ANCPI nr. 634/2006 privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară modificat de ordinul 1., răspunderea privind cunoașterea limitelor imo bil ulu i, indicarea, și conservarea acestora revine proprietarului. Răspunderea pentru corectitudinea întocmirii documentației și corespondenta acesteia cu realitatea din teren, precum și pentru identificarea și materializarea limitelor imo bil ulu i în concordanță cu actele doveditoare a dreptului de proprietate puse la dispoziție de proprietar, revine persoanei autorizate.
Răspunderea pentru atribuirea numărului cadastral, confirmarea suprafeței rezultată din măsurători și integrarea imo bil ulu i în baza de date revine specialistului care a efectuat recepția cadastrală.
Astfel, din cuprinsul încheierii anterior citate, rezultă faptul că cererea de intabulare formulată de petenți a fost respinsă pentru următoarele considerente: pentru lipsa identificării întregului imobil cu cartea funciară și pentru faptul că sentința civilă nr. 1. nu este opozabilă proprietarului tabular M. M. și nici nu s-a depus la dosar acordul în formă autentică a acestuia. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 60 din Ordinul Directorului general al ANCPI nr. 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, actualizat, și disp. art. 22 alin 1 din Legea cadastrului și publicității imob ili are nr. 7/1996, republicată.
Analizând cuprinsul acestei încheieri de respingere prin prisma dispozițiilor legale în vigoare invocate, instanța a reținut că susținerile petenților sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 7/1996: „înscrierea unui drept se poate efectua numai: a) împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută…’’, or, prin sentința civilă a cărei înscriere în cartea funciară s-a solicitat nu s-a constatat că numitul M. I., este moștenitorul proprietarului tabular M. M..
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 60 din Ordinul nr. 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, actualizat, „în zonele de aplicare a D.- lege nr. 1. pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, dacă în înscrisurile în temeiul cărora se cere înscrierea se indică imobilul prin noul număr cadastral, se va solicita persoanei autorizate printr-un referat de completare a dosarului efectuarea unei documentații cadastrale recepționată de către biroul teritorial, care să-l identifice corespunzător cu numărul topografic de parcela din cartea funciară existentă.
Dacă nu este posibila identificarea imobilului potrivit alin. 1, se va putea recurge la înscrierea într-o carte funciară, în condițiile art. 59 din lege.
Imposibilitatea identificării va fi constatata prin referat de către asistentul-registrator sau referentul-arhivar.
Pentru imobilele situate în extravilan, în zonele care fac obiectul Legii fondului funciar nr. 18/1991, al Legii nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 si al Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, înscrise în vechile cărți funciare nu este obligatorie identificarea numărului topografic din cartea funciară veche, excepție făcând cazurile în care asupra lor sunt înscrise construcții.
Pentru imobilele menționate la aliniatul precedent nu se vor elibera extrase de carte funciară pentru autentificare.’’
Astfel, din cuprinsul dosarului de carte funciară, rezultă fără echivoc că registratorul a întocmit Referat nr. 2155/(...) pentru completarea dosarului, însă petenții nu s-au conformat solicitărilor impuse.
Cu toate acestea, petenții au întocmit o documentație cadastrală prin care au identificat imobilul în litigiu, documentație prin care s-a constatat că suprafața din cartea funciară este mai mică decât cea solicitat a fi intabulată conform sentinței civile.
Or, susținerile petenților privind posibilitatea rectificării de carte funciară pe cale administrativă, potrivit constatărilor expertului, și în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Ordinul 634/2006 actualizat, sunt de asemenea neîntemeiate.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 25 din ordinul mai sus menționat,";dacă suprafața din măsurători este diferită de suprafața înscrisă în cartea funciară, suprafața din cartea funciară se va modifica în baza documentației cadastrale de actualizare a suprafeței. În cartea funciară se va înscrie suprafața rezultată din măsurători, în condițiile prezentului articol. (2) Pentru imobilele înscrise în cartea funciară: a) dacă suprafața determinată în urma efectuării măsurătorilor este mai mică decât cea înscrisă în cartea funciară, documentația va fi recepționată, iar suprafața măsurată se va înscrie în cartea funciară în baza declarației proprietarului conform anexei nr. 5; b) dacă suprafața determinată în urma efectuării măsurătorilor este mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară, documentația cadastrală va fi recepționată, iar suprafața măsurată se va înscrie în cartea funciară cucondiția prezentării procesului-verbal de vecinătate, întocmit conform anexei nr. 18.’’ Petenții nu au făcut dovada prezentării unui astfel de proces-verbal de vecinătate impus de dispoziția legală.
Față de cele reținute și în baza disp. art. 50 din Legea nr. 7/1996, constatând că registratorul de carte funciară a respectat dispozițiile legale în vigoare, în pronunțarea Încheierii de respingere 75762/(...) privind intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, judecătoria a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenți.
Prin decizia civilă n r. 519 din (...) a T. ului C. apelul recla manților a fost respins.
În considerentele acestei decizii, se reține că în mod corect O. a respins cererea de intabulare .
Suprafața ce se dorește a fi intabulată este diferită de cea înscrisă în
Cf, fiind mai mare, ceea ce necesită rectificarea suprafeței în baza unei documentații cadastrale.
Este adevărat că reclamanții au întocmit documentația cadastrală, însă această documentație nu a îndeplinit cerințele art. 25 din Ordinul
634/2006.
Indiferent de identificarea în totalitate sau nu a întregului corp de proprietate, identificare discutabilă în cauză, suprafața mai mare oricum nu se poate modifica, având în vedere că nu a fost prezentat și procesul verbal de vecinătate.
Cu referire la opozabilitatea înscrierii, reclamanții nu pot trece peste dispozițiile art. 22 din Legea 7/1996, care prevede că înscrierea unui drept se poate efectua împotriva celui înscris ca titular al dreptului.
Chiar dacă reclamanții sunt moștenitorii proprietarei tabular e M. M. și dreptul de proprietate a fost reconstituit în baza Legii 18/1991 și se impune a fi înscris în Cf cu titlu de lege, această înscriere trebuie în mod necesar să fie opozabilă proprietarului tabular, sau în cazul decesului acestuia, moștenitorilor.
Ori reclamanții nu au făcut dovada că sunt moștenitorii fostei proprietare tabulare și nu au depus la dosar certificat de moștenitor sau acte de stare civilă din care să rezulte filiația.
Nu le rămâne reclamanților decât să depună din nou cererea de intabulare cu respectarea condițiilor legale.
Î mpotriva acestei decizii, au declarat în termen legal recurs petiționarii ,solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței judecătoriei, cu consecința admiterii plângerii împotriva încheierii de carte funciară și dispunerii intabulării dreptului de proprietate al petenților în baza hotărârii judecătorești și a expertizei cadastrale pe suprafața reală a imobilului.
În motivarea recursului lor, petiționarii învederează că cererea de intabulare a fost respinsă prin încheierea atacată pentru două motive, și anume: lipsa identificării întregului imobil cu date de cartea funciară și inopozabilitatea sentinței civile nr. 1. proprietarei tabulare M. M..
În ceea ce privește lipsa identificării, expertul cadastral a măsurat întreaga suprafață de teren din CF 50801 Chinteni, neputându-se, astfel vorbi de lipsa identificării întregului imobil cu cartea funciară, iar rectificarea suprafeței se face doar pe calea administrativă, în baza art. 25 din Ordinul nr. 634/2006 a directorului ANCPI. De altfel, în cărțile funciare nou deschise, la rubrica suprafață, sunt trecute două mențiuni, și anume: suprafața din acte și suprafața măsurată, tocmai pentru că suprafața înscrisă în cartea funciară, de foarte multe ori, nu corespunde cu cea reală.
Instanțele de fond au invocat un motiv nou, respectiv lipsa procesului verbal de vecinătate, motiv care nu figurează în încheierea de respingere, nu acesta fiind motivul pentru care cererea de înscriere a fost respinsă.
Referitor la opozabilitatea sentinței titlu în baza căreia se cere înscrierea față de proprietarul tabular sau acordul acestuia în forma autentică, sentința nu avea cum să fie opozabilă proprietarului tabular, pentru că nu a dispus intabularea, ci doar a ținut loc de contract autentic de vânzare-cumpărare și, oricum, proprietarul tabular este mama titularului titlului de proprietate, pârât în proces, și bunica reclamantelor, iar dreptul de proprietate s-a născut din lege și nu din moștenire, dovada filiației făcându-se prin actele de stare civilă depuse în fața primei instanțe.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat
la dispozițiile art . 304 pct. 9 Cod proc. civ., ce constituie temeiul său în
drept, curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce
urmează a fi expuse.
Astfel, primul motiv de recurs vizează împrejurarea că instanțele de fond au invocat un motiv nou pentru a justifica respingerea înscrierii în cartea funciară, motiv ce nu figurează în încheierea obiect al plângerii, sugerând, astfel, că instanțele nu ar avea atribuția de a invoca motive din oficiu.
În realitate, atunci când cenzurează încheierea emisă de B. de carte funciară în temeiul art. 50 alin. 21din Legea nr. 7/1996 , pentru a dispune o soluție contrară acesteia, instanța trebuie să verifice toate dispozițiile legale incidente, întrucât, dacă ar admite plângerea și ar dispune intabularea, hotărârea judecătorească este cea în baza căreia se face înscrierea în cartea funciară și nu o altă încheiere emisă de B. de carte funciară cu verificarea unor alte condiții legale. Nu se poate vorbi de o înrăutățire a situației părții în propria cale de atac, pentru că aceasta vizează soluția și nu considerentele care stau la baza ei în această situație, tocmai datorită celor deja reținute, respectiv că hotărârea judecătorească este cea care dispune înscrierea, astfel că instanța este obligată să verifice toate condițiile cerute de lege în vederea înscrierii, deci, inclusiv existența procesului verbal de vecinătate, necesar pentru a se verifica dacă suprafața de teren identificată în plus nu se regăsește în parcelele proprietarilor vecini, situație în care s--ar pune problema aplicării dispozițiilor art. 62 din legea cadastrului, doar instanța judecătorească fiind cea care poate dispune rectificarea suprafeței, într-o acțiune cu caracter contencios între proprietarii vecini. Referitor la opozabilitatea titlului de care se prevalează petiționarii față de proprietarul de carte funciară, în cartea funciară nu s-a înscris cooperativizarea, astfel că titlul de proprietate nu este opozabil proprietarului tabular, iar, în cuprinsul său, deși se arată că dreptul de proprietate a fost reconstituit, este trecut doar numele petiționarului M. I., fără a se indica împrejurarea că este moștenitorul proprietarei tabulare M. E., depunerea unor acte de stare civilă nefiind suficientă, întrucât B. de carte funciară nu are atribuții de dezbatere a succesiunii în procedura necontencioasă a înscrierii unui drept în cartea funciară, dreptul de proprietate chiar obținut prin succesiune de către moștenitori sezinari neputând fi înscris decât în baza unui certificat de moștenitor sau a unei hotărâri judecătorești. În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea, PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE : Respinge ca nefondat recursul declarat de petenții M. I., R. E. și O. M. împotriva deciziei civile nr. 519 din (...) a T.ului C., pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. A. C. A. A. C. C. B. Red. CAA dact. GC 2 ex/(...) Jud. apel: M. T., C.V.Balint
← Decizia civilă nr. 4954/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 107/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|