Decizia civilă nr. 3304/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

D. C. NR. 3304/R/2012

Ședința publică din 29 iunie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-D. C.

JUDECĂTORI: A.-A. P.

C.-M. CONȚ

GREFIER : A.-A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta T. J., împotriva deciziei civile nr. 1. din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat T. R., precum și pe pârâta intimată P. M.-M., având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, doamna avocat K. M. K. și reprezentanta reclamantului intimat, doamna avocat L. L. F., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 18 din dosar, lipsă fiind părțile personal.

P.edura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de pârâta T. J., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și nu a fost legal timbrat la data înregistrării cererii de recurs.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1056,48 lei și timbre judiciare în valoare de 0,45 lei.

Curtea constată că recursul este legal timbrat.

Curtea constată că la data de (...), au fost înregistrate la dosar atât întâmpinarea și împuternicirea avocațială care atestă împrejurarea că reclamantul intimat T. R. a împuternicit-o pe doamna avocat L. L. F. pentru redactarea și susținerea întâmpinării în recurs, precum și pentru a-l reprezenta și pentru a-l asista în dosarul nr. (...) al Curții de A. C., expediate prin fax la data de (...) de reclamantul intimat, prin intermediul doamnei avocat L. L. F., cât și exemplarele originale ale întâmpinării și împuternicirii avocațiale anterior arătate și, totodată, constată că prin întâmpinare, reclamantul intimat solicită, în principal, anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța înmânează reprezentantei pârâtei recurente un exemplar din întâmpinarea reclamantului intimat.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită acordarea unui termen de judecată pentru studierea întâmpinării reclamantului intimat, având în vedere că aceastăîntâmpinare nu i s-a comunicat prin emai-l sau prin fax și nu a fost depusă la dosar cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată.

Reprezentanta reclamantului intimat arată că întâmpinarea reclamantului intimat a fost expediată prin fax la data de (...), respectiv cu 5 zile înaintea termenului de judecată.

După deliberare, Curtea constată că întâmpinarea formulată de reclamantul intimat nu a fost depusă la dosar în termenul prevăzut de art. 308 alin. 2 C., respectiv cu 5 zile libere înaintea termenului de judecată, având în vedere că termenul se calculează pe zile libere, și că s-a împlinit în data de (...), iar sancțiunea este neluarea ei în seamă, motiv pentru care, va respinge cererea de amânare formulată de reprezentanta pârâtei recurente privind acordarea unui termen de judecată pentru studierea întâmpinării reclamantului intimat.

Reprezentanta pârâtei recurente invocă excepția neluării în seamă a întâmpinării reclamantului intimat, pentru că aceasta nu a fost depusă la dosar cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată.

Reprezentanta reclamantului intimat arată că a calculat termenul pe zile libere, iar întâmpinarea a fost expediată prin fax cu 5 zile înaintea termenului de judecată și această chestiune e una de ordin teoretic, având în vedere că reclamantul intimat este rezident într-o altă țară și putea să formuleze o cerere de amânare pentru angajarea unui apărător, dar pentru a se câștiga un termen de judecată s-a formulat și s-a depus la dosar această întâmpinare și, de asemenea, arată că întâmpinarea reclamantului intimat cuprinde o excepție, respectiv excepția nemotivării recursului.

Curtea constată că într-adevăr întâmpinarea reclamantului intimat a fost depusă la dosar cu încălcarea termenului prevăzut de art. 308 alin. 2 C., respectiv nu a fost depusă la dosar cu cel puțin 5 zile libere înaintea termenului de judecată, având în vedere că potrivit art. 101 alin. 1 C. "termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.";

Reprezentanta reclamantului intimat susține excepția nemotivării recursului, întrucât critica pârâtei recurente este legată doar de aprecierea probelor administrate în cauză.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită respingerea excepției nemotivării recursului, invocată de reprezentanta reclamantului intimat, deoarece prin recurs a criticat modalitatea prin care instanța de apel a calificat juridic actul, iar acesta este un motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, întrucât calificarea juridică care se dă actelor sau faptelor uneia dintre părți este un motiv de nelegalitate pentru că legea stabilește care anume acte și care anume fapte produc efecte juridice și, de asemenea, arată că recursul se referă la calificarea juridică a unui anume act și efectele juridice produse de această calificare a acelui act.

Reprezentanta reclamantului intimat arată că, colega sa, se referă la acte de preluare a unor bunuri din patrimoniul defunctei, așa cum rezultă din critica formulată de pârâta recurentă.

După deliberare, Curtea având în vedere că în memoriul de recurs există cel puțin două motive de nelegalitate a hotărârii atacate, respectiv motivul de recurs referitor la aplicarea greșită a art. 689 C. privind acceptarea tacită a moștenirii și motivul de recurs referitor la neinvestirea primei instanțe de către reclamant cu o cerere privind plata prețului, de către reclamant, pentru apartamentul în litigiu, va respinge excepția nulității recursului ca nemotivat, iar cu privire la celelalte motive de recurs, Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității, pentru că acestea se referă la starea de fapt și la reapreciereaprobelor, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și 11 au fost abrogate prin art. I pct. 1111și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Reprezentanta pârâtei recurente și reprezentanta reclamantului intimat arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei pârâtei recurente și reprezentantei reclamantului intimat asupra recursului care formează obiectul prezentului dosar, cu mențiunea ca acestea să se refere și la excepția inadmisibilității invocată din oficiu de către C.

Reprezentanta pârâtei recurente arată că teoria acceptării tacite a moștenirii este arhicunoscută și, de asemenea, arată că reclamantul susține că nu există acceptare tacită a moștenirii, pe de o parte, pentru că recurenta a preluat doar cărțile ei personale, iar pe de altă parte, deoarece faptul că recurenta deține cheia apartamentului în care a locuit defuncta nu înseamnă acceptare tacită a moștenirii. De asemenea, arată că ambii moștenitori ai defunctei, respectiv reclamantul intimat și pârâta recurentă se aflau în străinătate când a decedat mama acestora, însă faptul că pârâta recurentă a deținut cheia apartamentului în care a locuit defuncta, pentru a se putea intra în acel apartament, reprezintă o acceptare tacită a moștenirii și, totodată, arată că acele cărți luate de către pârâta recurentă erau cărțile din patrimoniul familiei și nu erau cărțile personale ale pârâtei recurente, așa cum de altfel erau și celelalte bunuri luate de către pârâta recurentă, chiar dacă acestea au fost bunurile pe care pârâta recurentă le-a făcut cadou mamei sale, având în vedere că la data decesului aceste bunuri făceau parte din patrimoniul defunctei.

Cu privire la cererea de întabulare a moștenitorilor în cartea funciară, reprezentanta pârâtei recurente arată că respingerea acestei cereri este absolut nelegală, deoarece schița cadastrală nu se solicită, decât atunci când se modifică ceva la acel imobil.

În concluzie, reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat de pârâta T. J. și schimbarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii parțiale a acțiunii și al admiterii în întregime a acțiunii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că instanța de fond și instanța de apel au procedat la o analiză amănunțită a cauzei și au constatat că pârâta T. J. nu a făcut acte de acceptare tacită a moștenirii, având în vedere că acele cărți și alte bunuri care au fost preluate de către aceasta din apartamentul defunctei nu au fost calificate de către cele două instanțe ca fiind acte de acceptare tacită a moștenirii și, de asemenea, au avut în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză, care au arătat că pârâta T. J. a luat acele cărți și bunuri din apartamentul defunctei pentru că-i aparțineau, când aceasta a emigrat în Franța.

Totodată, reprezentanta reclamantului intimat arată că această intenție a pârâtei recurente de a moșteni nu a fost probată, ci mai mult a fost contrazisă de probele de la dosarul cauzei și, de asemenea, arată că acel înscris despre care se face vorbire în cauză a fost dat doar cu puțin timp înainte de a se prezenta la notarul public din C., pentru că pârâta T. J. a răspuns la interogator, în sensul că a dat acel înscris nepotului său și, de asemenea, arată că declarațiile martorilor nu au fost imprecise, pentru că aceștia o cunoșteau pe pârâta T. J., fiind prieteni cu aceasta.

Reprezentanta reclamantului intimat arată că toate acele cărți, cearșafuri, plăpumi, care au fost luate de către pârâta recurentă și duse în Franța, nu aufost menționate în cererea reconvențională formulată de pârâta T. J. și, de asemenea, arată că deși în hotărârea instanței de fond s-a făcut mențiunea că apartamentul defunctei a fost cumpărat de reclamantul intimat, tot demersul nu se află în faptul că apartamentul a fost sau nu cumpărat de reclamantul intimat, ci de faptul că acesta a făcut dovada acceptării succesiunii, iar pârâta recurentă nu a făcut această dovadă.

În concluzie, reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, sens în care, depune la dosar o copie certificată de pe chitanța nr. 37 din (...), care atestă plata onorariului avocațial în sumă de 1.000 lei.

În replică, reprezentanta pârâtei recurente arată că pârâta recurentă a luat bunuri din apartamentul defunctei pentru că era moștenitoare și nu neagă că au fost anumite discuții între părți, dar nu s-a ajuns la nici un fel de înțelegere.

În replică, cu privire la bunurile luate de către pârâta recurentă dintr-o casă bătrânească, reprezentanta reclamantului intimat arată că părțile au venit împreună la înmormântarea defunctei și reclamantul intimat a dus-o pe pârâta recurentă la aeroport, iar ulterior când aceasta a revenit în România, pârâta recurentă a arătat că nu își mai aduce aminte de această împrejurare.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 18587/ (...), pronunț ată de Judec ător ia Clu j-Napoca îdosar nr. (...), s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T. R. în contradictoriu cu pârâții T. J. și P. M. M., și în consecință:

S-a constatat că masa succesorală rămasă în urma defunctei M. M., decedată la (...), include imobilul situat în localitatea C.-N., str. A. Iancu, nr.17, ap.10, jud. C. înscris în CF nr. 1. sub nr. top 536/1/X și dreptul de concesiune asupra locului de mormânt din Cimitirul Central-C.-N., România, parcela II A, nr.777, în suprafață de 6 mp pentru perioada 2006-2026.

S-a constatat că are calitatea de unic moștenitor al defunctei M. M., decedată la (...), reclamantul T. R.

S-au respins cererile prin care reclamantul a solicitat întabularea și transcrierea locului de mormânt pe numele său.

A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențional T. J. împotriva reclamantului pârât reconvențional T. R.

A fost obligată pârâta T. J. să plătească în favoarea reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 1593 Ron, reprezentând taxa judiciară de timbru, suma de 2,95 Ron, reprezentând timbrul judiciar și suma de 1250 lei, reprezentând onorariu de avocat.

A fost respinsă cererea prin care pârâta T. J. a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:

Numita M. M. a decedat la data de (...), așa cum rezultă din certificatul de deces seria DS nr 1., emis de C. Local al M. C.-N. pe baza actului de deces încheiat la data de (...) ( f 6).

La data decesului, defuncta M. M. era proprietara imobilului apartament situat în localitatea C.-N., str.A. Iancu, nr.17, ap.10, jud.C. și înscris în CF nr.1. sub nr. top.536/1/X, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară de la fila 18 și titulara dreptului de concesiune asupra locului de mormânt din Cimitirul Central-C.-N., România, parcela II A, nr.777, în suprafață de 6 mp pentru perioada 2006-2026, așa cum rezultă din contractul de donație de la fila 11 prin care defuncta a dobândit acest drept și din adeverința nr. 290.740/442/ (...) eliberată de D. T. din cadrul Primăriei M. C.-N. S. Administrare Cimitire D.eniul P. care atestă că titularul dreptului de concesiune asupra locului de veci din Cimitirul Central-C.-N., România, parcela II A, nr.777, în suprafață de 6 mp pentru perioada 2006-2026 este defuncta M. M. (f 172).

Raportat la această stare de fapt, în temeiul dispozițiilor articolului 111 din Codul de procedură civilă, instanța de fond a constatat că masa succesorală rămasă în urma defunctei M. M., decedată la (...), include imobilul situat în localitatea C.-N., str.A. Iancu, nr.17, ap.10, jud. C. înscris în CF nr.1. sub nr. top.536/1/X și dreptul de concesiune asupra locului de mormânt din Cimitirul Central-C.-N., România, parcela II A, nr.777, în suprafață de 6 mp pentru perioada 2006-2026.

Instanța de fond a mai reținut de asemenea că din actele de stare civilă depuse la dosar la filele 12-16 și 47 rezultă că defuncta M. M. (fostă T.) a avut două fiice, pe T. M. M. (căsătorită T.) și pe pârâta T. J. și că prima dintre fiice, T. M. M. (căsătorită T.) a avut doi copii, respectiv pe reclamantul T. R. și pe pârâta P. M. M. Din certificatul de deces seria DP nr. 6., emis de C. Local al M. C.-N. pe baza actului de deces încheiat la data de (...) rezultă că T. M. M. (căsătorită T.) a decedat la data de (...) (f 17).

Prin urmare, s-a reținut că la data decesului defunctei M. M., erau în viață, având vocație succesorală legală după defunctă potrivit art.652 și 664 din Codul civil, fiica sa pârâta T. J. și nepoții săi, copiii celeilalte fiice predecedate, reclamantul T. R. și pârâta P. M. M.

Prin testamentul autentificat sub nr. 1200 din (...) al BNP J. Etelka din C.- N., jud. C., defuncta M. M. (bunica reclamantului) a lăsat reclamantului T. R., nepot de fiică, întreaga sa avere mobilă și imobilă care se va regăsi în patrimoniul său la data decesului întrucât a achitat integral prețul pentru apartamentul în care locuiește testatoarea, situat în localitatea C.-N., str. A. Iancu, nr.17, ap.10, jud. C.. În același testament, testatoarea a menționat că beneficiarul testamentului o îngrijește și speră că o va îngriji și în viitor, iar la decesul său o va înmormânta conform obiceiului locului și datinei creștine ( f 8).

Prin încheierea de îndrumare la instanță nr.63/(...), notarul public a îndrumat părțile să-și soluționeze neînțelegerile privind dezbaterea succesiunii după defuncta M. M. pe cale judecătorească întrucât reclamantul a invocat neacceptarea succesiunii în termenul legal de opțiune succesorală de către pârâta T. J., iar aceasta la rândul ei s-a opus predării legatului în favoarea legatarului universal instituit prin testament (f 9).

Cu puțin timp înainte de prezentarea părților în fața notarului care a dat încheierea anterior menționată, pârâta T. J. a dat în fața unui notar din Franța,

Benjamin La Place, o declarație prin care arată că renunță la succesiunea după defuncta M. M. și că este de acord cu dispozițiile testamentului autentificat cu nr.1200 la data de (...) de BNP J. E. Din C.-N. prin care defuncta a lăsat întreaga sa avere reclamantului, menționându-se totodată că declarația servește al dezbaterea moștenirii. Această declarație nu a fost însă datată (f 10).

Cercetând calitatea de moștenitor după defuncta M. M., instanța de fond a reținut că părțile au avut poziții diferite sub acest aspect întrucât reclamantul asusținut că ar fi unicul moștenitor al defunctei atât din punct de vedere testamentar în temeiul testamentului de la fila 8 cât și din punct de vedere legal întrucât ar fi fost singura dintre persoanele cu vocație succesorală după defunctă care a acceptat moștenirea în termenul legal de opțiune succesorală, iar pârâta T. J. a susținut că ar avea calitate de moștenitor atât reclamantul, în cotă parte de

2/3, în calitate de nepot și beneficiar al testamentului lăsat de defunctă, cât și această pârâtă, în cotă parte de 1/3, în calitate de fiică și moștenitoare rezervatară, întrucât pârâta ar fi acceptat la rândul ei în mod tacit succesiunea în interiorul termenului legal de opțiune succesorală prin preluarea unor bunuri mobile din masa succesorală.

Instanța de fond a reținut că potrivit art.644 din Codul civil, două dintre modurile de transmitere și dobândire a dreptului de proprietate asupra bunurilor sunt succesiunea și legatele, iar potrivit art.650 din același cod, succesiunea se deferă fie prin lege fie după voința omului, prin testament.

Pe baza stării de fapt mai sus descrisă, s-a reținut că la data decesului defunctei M. M., aveau vocație succesorală legală după defunctă potrivit art.652 și

664 din Codul civil, fiica sa pârâta T. J. și nepoții săi, copiii celeilalte fiice predecedate, reclamantul T. R. și pârâta P. M. M. și vocație succesorală testamentară, reclamantul T. R. potrivit art.644 și 650 din Codul civil.

S-a reținut de asemenea că potrivit art.841 din Codul civil, descendenții sunt moștenitori rezervatari, iar rezerva lor reprezintă 1/3 din masa succesorală atunci când testatorul lasă doi copii și potrivit art.847 din Codul civil, liberalitățile prin act sau între vii sau prin testament, când vor trece peste partea disponibilă, vor fi reduse la această parte.

Instanța de fond a reținut însă că potrivit art.700 din Codul civil, dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii care este conform art.651 din Codul civil, data decesului persoanei despre a cărei moștenire este vorba, iar potrivit art.689 din același cod, acceptarea poate fi expresă sau tacită, fiind expresă când se însușește titlul sau calitatea de moștenitor într-un act autentic sau privat și fiind tacită când moștenitorul face un act pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de moștenitor și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare.

Prin prisma dispozițiilor legale anterior menționate, s-a reținut că reclamantul T. R. a dobândit calitatea de moștenitor legal sau testamentar după defuncta M. M. prin acceptarea tacită a succesiunii întrucât pe de o parte, înscrisurile depuse de reclamant la filele 105-133 din dosarul cauzei care atestă plățile făcute de acesta pentru cheltuielile și impozitele aferente imobilului din masa succesorală inclusiv după decesul defunctei, coroborate cu susținerile pârâtei P. M. M. care a recunoscut în întâmpinarea formulată că reclamantul îi trimitea în permanență bani pentru plata tuturor taxelor și impozitelor aferente apartamentului, atât înainte cât și după decesul defunctei, iar pârâta achita aceste taxe pentru reclamant, reflectă o conduită de proprietar din partea reclamantului, de moștenitor interesat în dobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil din masa succesorală în legătură cu care a achitat în permanență impozite și alte taxe. Pe de altă parte, nici una dintre pârâte nu i-a contestat reclamantului această calitate de moștenitor al defunctei M. M.

În ce privește pârâta P. M. M., aceasta a recunoscut prin întâmpinarea formulată că nu a acceptat succesiunea după defuncta M. M. în interiorul termenului legal de opțiune succesorală și că nu are nici o pretenție asupra bunurilor din masa succesorală, motiv pentru care instanța de fond a reținut că această pârâtă este străină de masa succesorală.

A apreciat instanța că pentru a determina dacă pârâta T. J. a dobândit calitatea de moștenitor după defuncta M. M., fiind astfel îndreptățită să solicite și să obțină reducțiunea testamentului lăsat de defunctă în favoarea reclamantului, este esențial să se stabilească dacă pârâta T. J., persoană cu vocație succesorală după defuncta M. M., în calitate de fiică, a acceptat sau nu moștenirea din discuție în condițiile legii, adică în mod expres sau tacit și în interiorul termenului legal de opțiune succesorală de 6 luni.

În acest sens, s-a reținut că pârâta T. J. nu a dovedit acceptarea expresă a succesiunii în termen de 6 luni de la deschiderea ei.

În ce privește acceptarea tacită, pentru a putea reține existența unei asemenea manifestări de voință din partea pârâtei T. J., trebuie îndeplinite cumulativ două condiții impuse de art.689 din Codul civil: ca pârâta să fi făcut un act pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de moștenitor și ca acel act să genereze neapărat prezumția că a fost făcut cu intenția de acceptare a succesiunii.

S-a apreciat că prezintă relevanță sub acest aspect împrejurarea că toate cheltuielile generate de bunul principal din masa succesorală, imobilul apartament, au fost suportate după decesul defunctei exclusiv de către reclamant, astfel încât instanța nu va putea reține în acest context nici cea mai mică intenție a pârâtei de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului și implicit de a moșteni pe defuncta M. M. întrucât conduita sa nu corespunde aceleia a unui bun proprietar interesat în achitarea la timp a tuturor taxelor și impozitelor bunului aflat în proprietate. În răspunsul la întrebarea nr.5 din interogatoriu (f 152), pârâta a recunoscut că nu a participat la plata taxelor și impozitelor aferente apartamentului din masa succesorală și deși a susținut că părțile s-ar fi înțeles să reglementeze plata acestor cheltuieli doar ulterior dezbaterii succesiunii, această susținere este lipsită de orice suport probator, nefiind confirmată nici de pârâta P. M. M.

Pârâta a susținut că ar fi luat niște bunuri mobile din masa succesorală în interiorul termenului de opțiune succesorală și că această acțiune ar echivala cu un act de acceptare tacită a moștenirii.

Instanța de fond a reținut însă pe de o parte că intervalul de timp în care au fost luate aceste bunuri nu a putut fi probat fără putință de tăgadă întrucât în timp ce pârâta P. M. M. a susținut că după înmormântarea defunctei, pârâta T. J. s-ar fi întors în Franța cu avionul, fără a lua nimic din masa succesorală pentru că și dacă ar fi vrut să ia ceva, nu ar fi putut transporta bunuri cu avionul în condițiile în care la plecare a avut aceleași bagaje ca la sosire și că aceasta ar fi revenit în România abia în anul următor în luna septembrie, deci după expirarea termenului de opțiune succesorală, martorii B. B. și B. R. A. au susținut că pârâta T. J. ar fi scos din locuința defunctei bunuri pe care le-a depozitat în locuința martorilor, dar martora B. R. A. a admis că acest lucru s-a întâmplat doar în anul următor în luna ianuarie întrucât martorii nu se aflau în țară la data înmormântării defunctei, revenind abia după revelion (f 174-175). De asemenea, martorii M. L. V. și B. T. I. care au fost în locuința defunctei cu ocazia înmormântării au afirmat deopotrivă că nu li s-a părut că lipsește ceva din lucrurile din locuința defunctei așa cum au cunoscut-o anterior și nici că ar fi perceput modificări față de starea anterioară decesului (f 176, 177), iar martorul B. B. a recunoscut că pârâta T. J. s-a întors în Franța a doua zi după înmormântare și prin urmare nu avea cum să depoziteze lucruri în casa martorilor, care erau în acel moment plecați din țară (f 173). În plus, martorul B. B. a indicat ca an la începutul căruia pârâta ar fi depozitat lucruri în locuința familiei B. anul 2009 ceea ce dovedește că amintirile sale sunt mai apropiate demomentul prezent și mai îndepărtate de data decesului defunctei. Oricum, deși martorii B. au sugerat că pârâta ar fi luat bunurile la care s-au referit în declarațiile lor, cel târziu în luna următoare decesului defunctei și deci în interiorul termenului de opțiune succesorală, neconcordanțele dintre declarațiile celor doi pârâți coroborate cu răspunsul pârâtei la întrebarea nr. 6 din interogatoriu în care aceasta a recunoscut că nici ea nu își mai amintește când a revenit în România după înmormântare, întrețin îndoiala asupra perioadei în care au fost scoase din locuința defunctei bunurile despre care au vorbit cei doi martori din familia B.

Pe de altă parte, chiar dacă în ciuda probelor contradictorii sub aspectul anterior analizat, s-ar accepta ideea că pârâta T. J. ar fi revenit în România la începutul anului următor deschiderii succesiunii, deci în interiorul termenului de opțiune succesorală și că atunci ar fi luat bunuri mobile din locuința mamei sale, bunurile pe care martorii B. au declarat că pârâta le-a luat din locuința defunctei au constat, conform declarațiilor acelorași martori, în obiecte despre care pârâta susținea că îi aparțin, fiind bunurile ei personale pe care le lăsase în țară când a emigrat și bunuri despre care susținea că ar fi fost făcute cadou de către pârâtă mamei sale în timpul vieții acesteia din urmă, poze de familie din copilăria pârâtei, precum și cărți, despre unele dintre cărți pârâta susținând că îi aparțin întrucât le citea în copilărie. Abia cu ocazia întrebărilor adresate de avocata pârâtei, martora B. și-a modificat declarația, susținând că printre cărțile luate de pârâtă erau și cărți care aparținuseră defunctei și că pârâta T. J. i-ar fi spus că alături de bunurile personale sau despre care pârâta considera că îi aparțin, ar fi luat și bunuri moștenite de la mama ei.

Pornind de la declarațiile celor doi martori, instanța de fond a analizat în concret condiția indispensabilă pentru a atribui unui act valoare de act de acceptare tacită a unei succesiuni, respectiv aceea ca actul să presupună neapărat intenția de acceptare a succesiunii.

Având în vedere natura majorității bunurilor mobile luate de către pârâtă din locuința mamei sale (bunuri personale sau considerate astfel de pârâtă, poze de familie), dar și cantitatea și implicit valoarea bunurilor luate, prezumată de instanță ca fiind destul de redusă în considerarea faptului că pârâta le transporta cu avionul în Franța unde locuia, precum și împrejurarea că pârâta nu a solicitat ca aceste bunuri să fie incluse în masa succesorală rămasă după defuncta M. M., instanța de fond a reținut că dincolo de bunurile personale ale pârâtei care nu intră în masa succesorală și luarea lor nu probează deci intenția acesteia de a moșteni, celelalte bunuri luate de pârâtă intră în categoria amintirilor de familie, nefiind de natură să dovedească intenția fermă a pârâtei de a accepta succesiunea după defunctă.

Instanța a avut în vedere cu ocazia determinării cauzei subiective care a stat la baza actelor pârâtei de luare a bunurilor mobile din locuința defunctei, ansamblul elementelor de fapt dovedite în cauză și a interpretat această conduită în ansamblul conduitei generale a acestei pârâte care pe lângă faptul că nu a participat niciodată la îndeplinirea obligațiilor patrimoniale, inclusiv fiscale, privind imobilul din masa succesorală, nu a dovedit nici un alt act de conservare sau administrare a bunurilor din patrimoniul defunctei și mai mult decât atât, în discuțiile pe care le-a purtat cu cealaltă pârâtă după înmormântarea defunctei, și- a exprimat acordul ca numai reclamantul să o moștenească pe defunctă, așa cum rezultă din întâmpinare (f 138) și ulterior decesului defunctei a trimis reclamantului cu puțin timp înainte de data la care părțile s-au prezentat la BNP din România, (...), o declarație dată în fața unui notar din Franța care poartăsemnătura și ștampila notarului și este semnată de pârâtă prin care aceasta își exprimă intenția de a renunța la succesiunea după defuncta M. M.

C. dacă, această declarație, nefiind datată, nu poate avea valoarea unei declarații de renunțare la succesiune, instanța de fond a apreciat că ea este relevantă sub aspectul laturii subiective a conduitei pârâtei, intenției reale pe care se întemeiază actul pârâtei de luare a unor bunuri mobile din locuința defunctei și că nu se poate deduce intenția neechivocă a pârâtei de a moșteni doar pe baza însușirii de către aceasta a unor bunuri mobile din locuința defunctei (printre care așa cum am arătat mai sus, bunuri personale și amintiri de familie) în condițiile în care după luarea acestor lucruri, pârâta și-a exprimat neîndoielnic intenția de a renunța la succesiune și toate celelalte componente ale conduitei sale în intervalul scurs de la deschiderea succesiunii până la data de (...), denotă nu intenția ei de a moșteni, ci intenția ei de a renunța la succesiune.

Așadar, în ciuda bunurilor mobile pe care pârâta și le-a însușit din locuința defunctei, conduita concretă a pârâtei T. J. în ansamblul său reflectă modul în care aceasta s-a raportat în interiorul termenului de opțiune succesorală la moștenirea rămasă după defuncta M. M. și în acest cadru, instanța a reținut că pârâta T. J. nu a dovedit că s-ar fi raportat la succesiune ca un veritabil moștenitor.

Pârâta T. J. a invocat faptul că ar fi predat martorilor B. în calitate de vecini, o cheie de la imobilul în care a locuit defuncta, imobil care a fost inclus în masa succesorală, susținere confirmată de martorii din familia B. care au relatat că au primit o cheie de la imobilul din masa succesorală de la pârâta T. J. pentru a verifica ce se mai întâmplă în apartament, dar acest element de fapt nu poate genera singur concluzia univocă a acceptării succesiunii în condițiile în care nu a fost însoțit de alte manifestări de voință care să exprime în mod neechivoc intenția pârâtei de a moșteni din moment ce măsura predării cheii de la apartament ar fi putut fi luată pentru nepotul său și nu pentru sine în calitate de moștenitoare a imobilului succesoral. Iar o interpretare în ultima variantă nu este susținută de nici o probă.

Având în vedere considerentele mai înainte dezvoltate, instanța de fond a reținut că pârâta T. J. nu a acceptat succesiunea după defuncta M. M., fiind așadar străină de succesiune și fără dreptul de a solicita reducțiunea testamentului lăsat de defunctă în favoarea reclamantului.

În consecință, în temeiul art.111 din codul de procedură civilă raportat la art.644 și 650 din Codul civil, s-a constatat că are calitatea de unic moștenitor al defunctei M. M., decedată la (...), reclamantul T. R.

Pentru aceleași considerente mai sus expuse, în temeiul art.700 din Codul civil, instanța a respins cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențional T. J. împotriva reclamantului pârât reconvențional T. R.

Cu privire la cererea prin care reclamantul a solicitat înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra imobilului din masa succesorală, instanța reține că înscrierea imobilelor în evidențele de publicitate imobiliară se asigură conform articolului 4 din L. nr.7/1996 coroborat cu articolul 3, aliniatul 2 și 3 din același act normativ de către birourile de cadastru și publicitate imobiliară, activității de publicitate imobiliară aplicându-i-se principiile prevăzute de L. nr.7/1996 care se completează cu dispozițiile articolelor 331-339 din Codul de procedură civilă așa cum rezultă din articolul 31 din Ordinul ANCPI nr.633 din (...). Așadar, această pretenție a reclamantului nu poate fi valorificată pe calea unei cereri adresate justiției pentru că ea nu constituie obiectul unei proceduri jurisdicționale (contencioase), ci al unei proceduri tehnico administrativenecontencioase anterioare controlului jurisdicțional reglementat de articolul 1, punctul 2 din Codul de procedură civilă.

În plus, o condiție a înscrierii actelor sau faptelor juridice în cartea funciară este potrivit articolului 2, aliniatul 1, litera B din Ordinul ANCPI nr.634/2006 documentația cadastrală, înscrierea realizându-se numai după recepția acesteia de către O., recepția implicând și acordarea unui nr. cadastral care este atributul exclusiv al O., iar nu al experților topo (art.10, lit. G din Ordinul ANCPI nr.634/2006). În același context, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor articolului 47, aliniatele 1 și 2 din L. nr.7/1996 cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere, iar potrivit articolului 48, aliniatul 1, litera c din L. nr.7/1996 registratorul dispune întabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere doar dacă înscrisul individualizează imobilul printr-un identificator unic. Conform aliniatelor 3 și 4 din același articol, încheierea va cuprinde indicarea numărului cadastral al imobilului și al cărții funciare, iar în cazul în care identificarea cadastrală a imobilului nu este posibilă pe baza datelor existente, vor fi folosite documentații cadastrale întocmite și recepționate conform prevederilor prezentei legi. Așadar, titularul dreptului a cărui înscriere se urmărește nu poate fi exonerat de îndeplinirea obligației impuse prin lege în vederea înscrierii dreptului în cartea funciară care este individualizarea imobilului printr-un identificator unic, iar conform articolului 11, aliniatul 3 din Ordinul nr.634/2006 al ANCPI, identificatorul unic de legătură între baza de date grafică și baza de date textuală în sistemul informatic integrat de cadastru și publicitate imobiliară este numărul cadastral. Prin urmare, în vederea înscrierii în cartea funciară este absolut obligatorie o documentație cadastrală care să atribuie imobilului un număr cadastral, așa cum rezultă și din interpretarea dispozițiilor articolului 59 din L. nr.7/1996 potrivit căruia actele și faptele juridice privind imobilele situate pe un teritoriu administrativ pentru care nu s-au definitivat documentele cadastrului general, se vor înscrie în câte o carte funciară, iar la cererea de înscriere se va atașa documentația cadastrala la care se referă înscrierea, întocmită de o persoana fizica sau juridică autorizata de A. N. sau de oficiile teritoriale, după caz. Așadar, în absența unei documentații cadastrale și mai ales a numărului cadastral, înscrierea unui drept în cartea funciară ar fi contrară dispozițiilor legale.

S-a reținut de asemenea că potrivit principiilor generale de procedură, instanțele de judecată au menirea soluționării unor litigii născute între părți cu interese contrare, iar nu a îndeplinirii unor activități cu caracter administrativ. De altfel, L. nr.7/1996 prevede expres și limitativ care sunt litigiile din acest domeniu care intră în competența instanțelor judecătorești, iar întabularea imobilelor sau alte operațiuni de carte funciară nu intră în această categorie. Inclusiv sfera de aplicare a articolului 6, paragraful 1 din CEDO vizează doar contestațiile cu caracter civil în care asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil ale persoanei care se adresează justiției este necesar să se poată pronunța o instanță independentă și imparțială instituită prin lege. Or, reclamantul nu a făcut nici măcar proba că s-ar fi adresat în prealabil O., iar cererea lui în acest sens ar fi fost respinsă.

În ce privește cererea reclamantului având ca obiect transcrierea dreptului de concesiune asupra locului de mormânt pe numele său, instanța reține că și aceasta tinde la luarea unei simple măsuri cu caracter administrativ și nelitigios care nu intră în competența generală a instanțelor de judecată câtă vreme reclamantul nu a dovedit că s-ar fi adresat, pe baza actului care îi recunoaștecalitatea de unic moștenitor al titularului dreptului de concesiune asupra locului de mormânt, D. T. din cadrul Primăriei M. C.-N. S. Administrare Cimitire D.eniul P., iar aceasta i-ar fi respins cererea. De altfel, instanța reține că o astfel de cerere nici nu poate fi formulată în contradictoriu cu pârâtele care nu au nici o atribuție în domeniul transcrierii dreptului de concesiune asupra unui loc de veci în evidențele S.ui Administrare Cimitire D.eniul P. din cadrul Primăriei M. C.-N..

Pentru aceste considerente, s-a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamant sub aspectul acestor capete de cerere și au fost respinse ca neîntemeiate cererile prin care reclamantul a solicitat întabularea și transcrierea locului de mormânt pe numele său.

Având în vedere toate considerentele de fapt și de drept anterior expuse, instanța a admis doar în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtele, conform dispozitivului.

Potrivit dispozițiilor articolului 274, aliniatul 1 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Având în vedere că în această cauză cererea de chemare în judecată a reclamantului a fost admisă în parte, instanța a reținut culpa procesuală a pârâtelor T. J. și P. M. M. D. pârâta P. M. M. a recunoscut pretențiile reclamantului, această recunoaștere a avut loc abia prin întâmpinarea depusă la termenul de judecată din data de (...) (f 138-140), deci după prima zi de înfățișare întrucât la termenul anterior, (...), cu procedura completă, instanța admisese deja cererile în probațiune ale părților (f 134-135). Ori, potrivit articolului 275 din Codul de procedură civilă, numai pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Așadar, culpa procesuală revine ambelor pârâte, dar reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată doar de la pârâta T. J. și respectând principiul disponibilității în procesul civil, instanța va obliga la plata cheltuielilor de judecată doar această pârâtă.

În temeiul art.277 din Codul de procedură civilă, instanța de reținut însă că cele două pârâte răspund pentru cheltuielile de judecată suportate de reclamant în mod egal și prin urmare, pârâta T. J. va fi obligată să suporte plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în acest proces doar în cotă de ½.

Pentru că reclamantul a dovedit că a cheltuit cu ocazia prezentului proces suma de 3186 Ron pentru taxa judiciară de timbru, suma de 5,9 Ron, pentru timbrul judiciar și suma de 2500 lei pentru onorariu de avocat conform chitanțelor de la filele 179-182, instanța a obligat pârâta T. J. să plătească în favoarea reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 1593 Ron, reprezentând taxa judiciară de timbru, suma de 2,95 Ron, reprezentând timbrul judiciar și suma de 1250 lei, reprezentând onorariu de avocat.

În temeiul articolului 274, aliniatul 1 din Codul de procedură civilă, instanța a respins cererea prin care pârâta T. J. a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva aces te i se n tințe a decl ar at, în ter me n leg al, recurs, recalificat cfiind apel, pârâta T. J.,solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței însensul admiterii parțiale a acțiunii și admiterea în întregime a acțiunii reconvenționale, în sensul de a dispune: reducțiunea testamentului autentic nr.

1200 din (...) la cotitatea disponibilă de 1/3 parte; să se constate în consecință că asupra masei succesorale sunt moștenitori reclamantul în cota de 2/3 parte și apelanta în cota de 1/3 parte, în calitate de descendenți ai defunctei; să se dispună întabularea dreptului de proprietate asupra apartamentului în cotele de mai sus, cu titlu de moștenire, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii apelanta a arătat că soluția instanței de fond este nelegală, ea analizează trunchiat și doar din punctul de vedere al reclamantului situația din cauză. De asemenea, în mod nelegal și unilateral atribuie forță probantă declarațiilor pârâtei P. M. M., fără să observe că aceasta este sora reclamantului T. R. și toate acțiunile ei sunt subiective, doar în interesul acestuia.

E. de observat un element foarte important al cauzei pe care însă instanța de fond îl ignoră, respectiv îl interpretează unilateral doar în sensul reclamantului și anume: atât reclamantul cât și pârâta reconvențională T. J. trăiesc de peste 20 de ani în străinătate. Ambii, nu doar T. J., au făcut vizite sporadice în țară la mama respectiv bunica lor.

Având în vedere cele de mai sus, actele de acceptare ale moștenirii trebuie analizate raportat la această situație.

A., imediat după moartea mamei sale pârâta T. J. a păstrat o cheie a apartamentului pe care a predat-o mai apoi martorilor B. R. și B. E. mai mult decât evident că situația concretă din cauză, ambii fiind plecați din țară, posesia cheii apartamentului echivala din punct de vedere subiectiv, cu posesia întregului apartament și a bunurilor, dat fiind că nici reclamantul și nici pârâta nu aveau cum să exercite o posesie efectivă asupra apartamentului.

Instanța de fond face o analiză complet greșită și asupra luării unor bunuri de către pârâtă din masa succesorală.

A., ideea că și-ar fi luat doar cărțile ei, pe care le citea în copilărie este complet greșită. E. vorba în mod evident de biblioteca familiei, din care pârâta citea cărți, dat fiind că în copilărie nu avea cum să aibă cărțile ei ci doar cărți pe care familia le-a cumpărat pentru cei doi copii.

Situația este greșit interpretată de instanța de fond și cu privire la alte bunuri pe care pârâta le-a luat și despre care se afirmă că ar fi fost făcute cadou mamei sale de către ea. C. și în această ipoteză, acele bunuri erau ale mamei sale ca dar manual și luarea lor echivalează cu acceptarea moștenirii.

Nici afirmația că bunurile ar fi de mică valoare nu poate fi primită. Defuncta trăia într-o garsonieră, cu venituri modeste, astfel că valoarea bunurilor trebuie raportată la nivelul de trai al defunctei și nu la valoarea lor intrinsecă.

Aceeași interpretare greșită se dă de instanța de fond și pretinsei declarații de renunțare dată în fața unui notar din Franța. Observă în primul rând că dacă declarația ar fi fost aptă să producă vreo consecință juridică, ea ar fi fost acceptată de notarul public. În realitate, acea declarație nu denotă altceva decât că între părți au existat discuții cu privire la modalitatea de rezolvare a moștenirii, care însă nu s-au concretizat, dar care dovedesc odată în plus calitatea de moștenitor a pârâtei.

Odată cu admiterea apelului, se solicită instanței a dispune și întabularea cotelor de proprietate asupra moștenirii. Argumentele instanței de fond cu privire la necesitatea documentației cadastrale este complet greșită, este nevoie de o asemenea documentație doar dacă corpul funciar se modifică în vreun fel, nu și atunci când se întabulează o moștenire.

Pr in în tâmp in are a f or mul ată, intimatua solicitat respingerea recursului canefondat cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea poziției procesuale intimatul a arătat că în opinia sa, toate criticile formulate de recurentă cu privire la soluția pronunțată de Judecătoria

Cluj-Napoca sunt nefondate.

A., susținerile recurentei în sensul că instanța de fond nu trebuia să ia în considerare poziția pârâtei P. M. M. din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei sunt vădit nefondate din moment ce pârâta de rândul 2 are vocație succesoralăproprie, avea interesul de a-și apăra propriile drepturi și nu pe cele ale fratelui ei. Emigrând și ea și cunoscând situația reală, aceasta avut o atitudine sinceră și și- a precizat poziția prin întâmpinare arătând care sunt motivele pentru care fratele său are calitatea de unic moștenitor al defunctei. Consideră că instanța de fond a apreciat corect poziția procesuală a pârâtei, aceasta fiind raportată la ansamblul probelor administrate în cauză.

În ce privește susținerile recurentei în sensul că instanța nu a analizat actele de acceptare tacită a moștenirii în contextul în care atât reclamantul cât și pârâta de rândul 1 trăiesc de mai mulți ani în străinătate și interpretarea faptului că pârâta de rândul 1 ar fi avut la un moment dat o cheie a apartamentului ar echivala cu posesia acestuia, consideră că și aceasta este nefondată.

În primul rând, credibilitatea declarațiilor celor doi martori este mai mult decât îndoielnică în ce privește perioada de timp în care s-ar fi petrecut cele declarate de ei. A. soții au declarat că nu au fost în țară la data înmormântării defunctei, declarațiile se contrazic. În plus, martorul B. B. crede că toate cele învederate s-au întâmplat la sfârșitul anului 2009 începutul anului 2010, ceea ce dovedește că amintirile sale privind preluarea bunurilor menționate de către pârâta de randul 1 sunt de dată relativ recentă însă M. M. a decedat la 24 decembrie 2007.

Contrar celor declarate de acești doi martori, pârâta de randul 1 precizează prin răspunsul la întrebarea nr. 2 la interogatoriu că a stat doar câteva zile în țară, cu ocazia înmormântării și că nu își mai amintește când a revenit ulterior - la întrebarea nr. 6, ceea ce evident implică faptul că nu a revenit în țară la câteva zile după acest moment. Tot în răspunsul la interogatoriu, intrebările 1 și 3 pârâta recunoaște că pentru a veni la înmormântare și a se întoarce în Franța a călătorit cu avionul și cu mașina intimatei, astfel încât era imposibil să fi luat cu ea în avion bunurile pe care pretinde că le-a luat.

În plus, martorii M. L. și B. T. au declarat că nu au observat să lipsească nimic din locuința defunctei și nici nu au văzut-o pe pârâta de rândul 1 să aibă asupra ei altceva decât poșeta, când au întâlnit-o la imobil.

În acest context, faptul că la un anumit moment după deces pârâta de randul 1 a avut posibilitatea de a intra î apartamentul în litigiu nu are semnificația unei acceptări tacite a moștenirii făcută în termenul de opțiune succesorală.

Instanța de fond a reținut corect elementul esențial pentru soluționarea cauzei respectiv că din nici o probă administrată nu reiese că vreunul dintre actele de acceptare tacită a moștenirii pe care pârâta de randul 1 pretinde că le-a făcut, se situează cronologic în termenul de opțiune succesorală.

Din probele administrate a reieșit fără nici un dubiu că în prezent apartamentul este nelocuit și nelocuibil. În aceste condiții, contrar susținerilor recurentei, instanța de fond a apreciat corect faptul că doar reclamantul a făcut acte de acceptare tacită a moștenirii prin aceea că a suportat toate cheltuielile privitoare la bunurile pe care singur le-a preluat la decesul numitei M. M., aceste acte fiind cele care atestă posesia sa exclusivă.

În al treilea rând, recurenta susține nefondat că instanța a apreciat greșit faptul că pârâta de rândul 1 a luat unele bunuri mobile din locuința defunctei, susținând că acest lucru ar fi trebuit interpretat ca o acceptare tacită a moștenirii. Î., instanța face o analiză detaliată și pertinentă a tuturor probelor privitoare la pretinsa preluare de bunuri și se constată în mod întemeiat că și dacă s-ar accepta susținerea pârâtei de rândul 1 că a preluat bunuri mobile care fac parte din masa succesorală, nu s-a dovedit că acest lucru s-a întâmplat în termenul de opțiune succesorală. În plus, prin acțiunea reconvențională pârâta derândul 1 nu solicită să se constate că aceste bunuri mobile pe care pretinde că le- a preluat fac parte din masa succesorală, ceea ce denotă faptul că nici nu le-a apreciat în acest fel.

Susținerea recurentei în sensul că instanța de fond nu trebuia să ia în considerare declarația de renunțare la moștenire pe care a dat-o în fața notarului public din Franța deoarece nu produce efecte juridice nefiind datată, nu este decât o încercare de răstălmăcire a valorii probatorii pe care instanța de fond a atribuit-o declarației menționate. În mod corect instanța de fond a reținut că declarația nu îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a fi considerată o declarație autentică de renunțare la moștenire dar nici nu poate fi considerată ca fiind un act fără nici o valoare probatorie.

După cum a recunoscut pârâta de rândul 1 prin răspunsul la interogatoriu, a trimis acest act cu puțin timp înainte de a se prezenta la notarul public la un an și jumătate după decesul lui M. M. A. lucru, coroborat cu celelalte probe, atestă faptul că până la data expedierii acestui înscris pârâta de rândul 1 nu avea intenția de a accepta moștenirea și nici un fapt sau act al său făcut până la acea dată nu poate f fi interpretat ca acceptare tacită a moștenirii. Pârâta de rândul 1 și-a schimbat opțiunea doar după ce a trimis intimatei actul menționat, dar cum expedierea înscrisului a avut loc cu puțin timp înainte de prezentarea la notar - răspunsul la întrebarea 7 din interogatoriu, rezultă că schimbarea de opțiune a avut loc după expirarea termenului de opțiune succesorală.

Așa cum era firesc, instanța de fond a atribuit acestui înscris valoare probatorie, în contextul coroborării cu celelalte probe administrate în cauză, fără a-l considera a fi o autentică renunțare la moștenire, astfel încât criticile sunt neîntemeiate.

Consideră intimata că instanța de fond a analizat corect toate probele administrate în cauză și a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

T ribun alul Clu j, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 1. /(...), pronunț ată în dos ar nr. (...), a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta T. J. împotriva sentinței Judecătoriei C.-N., care a fost păstrată în întregime, cu obligarea apelantei să plătească intimatului T. R. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.

M.ivând decizia, T. a reținut în considerentele acesteia, următoarele:

„Din examinarea atentă a materialului probator administrat la instanța de fond rezultă că apelanta reclamantă reconvențională T. J. nu a dovedit acceptarea tacită a moștenirii în condițiile art. 1169 C. Sunt nefondate susținerile apelantei în sensul că instanța de fond a analizat în mod „trunchiat"; probele administrate și doar în interesul intimatului reclamant T. R.

E. de remarcat faptul că apelanta nu a combătut nici susținerile intimatei P. M.-M. din întâmpinare în sensul că a locuit la intimată în acele câteva zile cât a stat în România cu ocazia înmormântării defunctei M. M. (f. 138 fond). Prin răspunsul la întrebarea nr. 2 din interogatoriul administrat la fond apelanta reclamantă reconvențională a arătat că a stat două nopți la nepoata sa, iar „alte nopți a petrecut la cei mai buni prieteni"; ai ei (f. 151 fond). I. a mai arătat că apelanta nu i-a arătat că ar fi preluat vreun bun din apartamentul defunctei, iar din discuțiile purtate cu mătușa sa intimata a reținut că este de acord ca intimatul T. R. să preia toate bunurile rămase de la bunica lor și că ea nu are nicio pretenție cu privire la moștenire. I. P. M.-M. a considerat firească această atitudine deoarece, potrivit susținerilor ei, toată familia știa că apartamentul a fost cumpărat din banii fratelui său, precum și faptul că el a suportat toate cheltuielile pentru procesul privind apartamentul și că el a fost cel care a trimis bani pentru întreținerea bunicii.

Prin răspunsurile date la interogatoriu apelanta a arătat că după înmormântarea mamei sale a luat cu ea bunuri cum ar fi: cărți, lenjerie de pat, pătură, bibelouri etc. și întrucât nu le-a putut duce tot deodată în Franța, le-a lăsat la martorii ei și la fiecare călătorie în România a mai dus câte ceva în Franța. Așa cum va rezulta însă din cele ce urmează din depozițiile celor doi martori propuși la fond de către apelantă nu rezultă clar următoarele aspecte: când au fost lăsate aceste bunuri, dacă erau bunurile personale ale apelantei sau erau bunuri ale defunctei și momentul la care aceste bunuri au fost luate din locuința soților B.

Mai mult, declarațiile celor doi martori sunt contradictorii cu privire la momentul plecării apelantei din România. În același timp, un martor susține că apelanta locuia în Franța, iar celălalt martor că locuia în Budapesta la acea dată.

A., martorul B. B. a arătat în cuprinsul depoziției sale că apelanta a luat după decesul mamei sale din locuință obiectele „despre care susținea că îi aparțin, fiind bunurile ei personale, cum ar fi: cărți, cuvertură, bibelouri, haine și alte bunuri despre care susține că i le-a făcut cadou defunctei și a luat parcă și niște poze din copilărie cu familia. Despre cărți pârâta susținea că sunt ale ei, iar cuvertura susținea că a cumpărat-o mama ei, făcându-i cadou"; martorul a arătat că acestea bunuri au fost depozitate în locuința lui (f. 173 fond).

Martorul B. B. a mai arătat că M. M. a decedat „în decembrie de C., dacă bine reține martorul, a anului 2009, iar martorul care nu a fost la înmormântare fiind plecat din țară, a revenit după revelion. Atunci afirmă martorul că s-a întâlnit cu apelanta T. J.. A mai arătat martorul că pârâta a plecat a doua zi după înmormântare, urmând să revină pentru formalități.

Martora B. R.-A. (f. 174 fond) a declarat că apelanta nu s-a întors în Franța imediat după înmormântare. Aceasta a rămas să facă ordine în casa defunctei apoi le-a cerut martorei și soțului acesteia permisiunea de a le depozita în locuința lor. A mai precizat martora că apelanta a rămas în România două săptămâni după înmormântare.

Rezultă din cele expuse că, în realitate, sunt nefondate susținerile apelantei cu privire la interpretarea celor două declarații de către instanța de fond, deoarece, pe de o parte, prin cele două declarații nu s-a probat acceptarea tacită a moștenirii de către apelantă, iar pe de altă parte, aceste declarații sunt imprecise și contradictorii.

Referitor la aspectul acceptării tacite a moștenirii de către intimatul T. R., T. a apreciat că instanța de fond a statuat corect în sensul că, pe de o parte, înscrisurile depuse de reclamant la filele 105-133 din dosarul cauzei, care atestă plățile făcute de acesta pentru cheltuielile și impozitele aferente imobilului din masa succesorală inclusiv după decesul defunctei, coroborate cu susținerile pârâtei P. M. M. care a recunoscut în întâmpinarea formulată că reclamantul îi trimitea în permanență bani pentru plata tuturor taxelor și impozitelor aferente apartamentului, atât înainte cât și după decesul defunctei, iar pârâta achita aceste taxe pentru reclamant, reflectă o conduită de proprietar din partea reclamantului, de moștenitor interesat în dobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil din masa succesorală în legătură cu care a achitat în permanență impozite și alte taxe. Pe de altă parte, nici una dintre pârâte nu i-a contestat reclamantului această calitate de moștenitor al defunctei M. M.

Referitor la declarația apelantei T. Judth, interpretată în mod diferit de către părți, s-a constatat că prin răspunsurile la întrebările nr. 6 și 8 din interogatoriu apelanta a arătat că declarația a trimis-o cu puțin înainte să se prezinte la notarul public T. Zsolt pentru dezbaterea succesiunii (f. 153 fond). Pe de o parte, această declarație nu îndeplinește cerințele legale pentru a constitui orenunțare la moștenirea defunctei M. M. (f. 74 fond). Pe de altă parte, fiind un înscris sub semnătură privată care emană de la apelantă și prin care aceasta recunoaște testamentul al cărui beneficiar este intimatul T. R. nici nu poate fi înlăturat din contextul materialului probator, aceasta dând naștere cel puțin la o prezumție în favoarea intimatului.

Pentru considerentele arătate, T. a apreciat că sunt nefondate în întregime criticile apelantei, respingând, în temeiul dispozițiilor art. 296 C., ca nefondat apelul declarat de pârâta T. J., împotriva sentinței Judecătoriei C.-N., care a fost păstrată în întregime.

În baza dispozițiilor art. 274 C., a fost obligată apelanta, a cărei culpă procesuală este dovedită, să plătească intimatului T. R. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial conform chitanței depusă la dosar.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta T. J.,solicitând, în baza prevederilor art. 304 pct. 9 C., raportat la art. 689 C., admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului, schimbarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii parțiale a acțiuni principale și a admiterii în întregime a acțiunii reconvenționale, după cum urmează: să se reducă testamentul autentic nr. 1200/(...) la cotitatea disponibilă; să se constate că asupra masei succesorale sunt moștenitori reclamantul, în cotă de 2/3 parte și recurenta în cotă de 1/3- a parte, în calitate de descendenți aui defunctei; să se dispună întabularea dreptului de proprietate asupra apartamentului, în cotele de mai sus, cu titlu de moștenire; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului s-a arătat că decizia este nelegală, datorită aplicării greșite a art. 689 C. referitor la acceptarea tacită a moștenirii.

Acceptarea tacită este acel act făcut de erede pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de erede, și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare.

Asemenea acte au fost considerate în practica judiciară - printre altele - preluarea de bunuri din moștenire, posesia apartamentului defunctei.

În acest sens, este de observat că recurenta a păstrat o cheie a apartamentului mamei sale, iar păstrarea cheii apartamentului, în condițiile în care nimeni nu a fost în posesia faptică a apartamentului după moartea defunctei, echivalează din punct de vedere subiectiv, cu posesia întregului apartament și a bunurilor de acolo, dat fiind că nici reclamantul nici pârâta nu aveau cum să exercite o posesie efectivă asupra apartamentului.

Existența unor acte care echivalează cu acceptarea tacită a moștenirii, rezultă și din preluarea de bunuri mobile din patrimoniul defunctei.

A., este nelegală susținerea că recurenta și-ar fi luat doar cărțile ei pe care le citea în copilărie. E. complet greșită calificarea acestor bunuri, ca fiind bunuri personale ale recurentei, contravenind, în mod evident, legii. Ele sunt bunuri mobile aflate în posesia mamei sale, în patrimoniul familiei de zeci de ani, nu au fost niciodată revendicate de recurentă, deși este plecată din țară de peste 20 de ani. A., o asemenea calificare contravine art. 1909 C.

Situația este greșit interpretată de instanța de fond și cu privire la alte bunuri pe care pârâta le-a luat și despre care se afirmă că au fost făcute cadou de ea mamei sale. C. și în această ipoteză, acele bunuri erau ale mamei sale ca dar manual, și luarea lor echivalează cu acceptarea moștenirii.

Instanța nu a fost sesizată cu pretenția reclamantului T. R., în sensul că el ar fi achitat prețul apartamentului. Din punctul de vedere al obiectului acestei cauze, acest aspect este neesențial, străin cauzei, și nu constituie altceva decât o simplă susținere a reclamantului. De altfel, prețul pretins achitat este derizoriufață de valoarea reală a apartamentului, achitarea acestui preț neconstituind un efort financiar considerabil.

Existența declarației informe de renunțare la moștenire nu denotă altceva decât că, între părți au existat discuții cu privire la modalitatea de rezolvare a moștenirii, care însă nu s-au concretizat, dar care dovedesc odată în plus calitatea de moștenitor a pârâtei.

Odată cu admiterea recursului, recurenta solicită și întabularea cotelor de proprietate asupra moștenirii.

Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, cu nerespec tare a ter menulu i prev ăzu t

de ar t. 308 al in. 2 C., ș i pe c are ins tanț a a c al if ic at -o ca reprezentând concluziscrise, intimatul reclamant T. Ra solicitat, în principal, anularea recursului canemotivat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, reclamantul intimat a arătat că, practic, recursul nu este motivat în condițiile în care nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și nicio dezvoltare a acestor motive.

D. urmare, arată reclamantul intimat, recursul este nul conform art. 3021 lit. c, art. 303 alin. 1 și art. 306 alin. 1 C.

Recursul este nefondat, în condițiile în care prin recurs recurenta reiterează aceleiași critici ca și în fața instanței de apel, critici cu privire la care instanța de apel a constatat, în mod corect, că sunt nefondate.

Recurenta nu a făcut acte de acceptare a moștenirii în termenul de opțiune succesorală, iar împrejurarea că ar fi luat din locuința părintească bunuri pe care i le-a dăruit mamei sale și care astfel ar face parte din masa succesorală, nu poate fi primită, întrucât prin acțiunea reconvențională recurenta nu a solicitat să se constate că aceste bunuri fac parte din masa succesorală.

Recursul este nefondat.

Problema esențială dedusă judecății în cauza pendinte este aceea a acceptării sau neacceptării, în termenul legal de opțiune succesorală, a moștenirii de către recurenta T. J., după mama sa M. M.

Din actele de stare civilă depuse la filele 7, 12, 13, 17, 15, 14, 16 dosar fond, rezultă faptul că defuncta M. M., decedată la (...), a avut două fiice, pe pârâta T. J., și pe numita T. M. M., căsătorită T., aceasta din urmă fiind decedată la data de (...). Rezultă, totodată, că succesorii lui T. M. M. sunt reclamantul T. R., ca moștenitor legal (fiu), și pârâta P. M. M.

Reclamantul T. R. este și beneficiarul unui legat universal lăsat de defunctă, în baza testamentului autentificat sub nr. 1200/(...) (f. 8, 54 dosar fond).

Defuncta M. M., a cărei succesiune se dezbate în prezenta cauză, a decedat la data de (...), potrivit certificatului de deces aflat la fila 7 dosar fond, astfel încât, termenul de opțiune succesorală de 6 luni, prevăzut de art. 700 alin. 1 C., s-a împlinit la data de (...).

Prin încheierea nr. 63/(...), emisă de B. A. J. și T. în dosar succesoral nr. 8., s-a suspendat procedura succesorală notarială și părțile au fost îndrumate să își soluționeze neînțelegerile pe cale judecătorească, în temeiul art. 78 lit. b din L. nr.

36/1995, cu modificările și completările ulterioare, pe motiv că mandatarul succesibilului T. R., numita P. M. M., invocă neacceptarea succesiunii în termenul legal de opțiune succesorală de către T. J., iar T. J. nu este de acord cu predarea legatului în favoarea legatarului universal instituit prin testament, succesibilii solicitând expres notarului ca succesiunea să fie soluționată pe cale judecătorească (f. 9 dosar fond).

Din dosarul succesoral nr. 8., depus in extenso la filele 41 - 83 dosar fond, rezultă împrejurarea că cererea pentru deschiderea succesiunii după defuncta M. M., decedată la (...), s-a făcut la data de (...) de către pârâta P. M. M., în calitatea sa de mandatar al reclamantului T. R., în baza procurii autentificată sub nr.

2598/(...), procură nerevocată, împrejurare atestată de certificatul nr.

1110592/(...) (f. 55, 57 dosar fond).

Obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit, așadar, constatarea masei succesorale după defunctă, ca fiind formată din două bunuri: apartamentul nr. 10 din C.-N., str. A. Iancu nr. 17, întabulat în CF nr. 1. sub nr. top 536/1/X; locul de mormânt parcela II A, nr. 777, în suprafață de 6 mp, din Cimitirul Central; stabilirea calității reclamantului de unic moștenitor al defunctei; întabularea apartamentului pe numele reclamantului cu titlu de moștenire; transcrierea pe numele reclamantului a concesiunii locului de mormânt.

Pârâta T. J. a formulat cerere reconvențională la data de (...), solicitând să se dispună reducțiunea testamentului autentic nr. 1200/(...) la cotitatea disponibilă de 1/3-a parte; să se constate că asupra masei succesorale sunt moștenitori reclamantul în cotă de 2/3 parte și pârâta T. J. în cotă de 1/3 parte, în calitate de descendenți ai defunctei; să se dispună întabularea în CF a dreptului de proprietate al moștenitorilor asupra apartamentului.

Din modul în care este formulată cererea reconvențională, este evident că și în accepțiunea pârâtei T. J. masa succesorală se compune din cele două bunuri menționate în petitul cererii introductive de instanță, respectiv, apartamentul nr.

10 din C.-N., str. A. Iancu nr. 17, întabulat în CF nr. 1. sub nr. top 536/1/X; locul de mormânt parcela II A, nr. 777, în suprafață de 6 mp, din Cimitirul

Central.

Prin cererea reconvențională pârâta nu a solicitat să se constate că din masa succesorală ar face parte și alte bunuri mobile ori imobile, astfel încât, instanța a fost învestită cu a constata că în compunerea masei succesorale după defuncta M. M., decedată la (...), se cuprind doar cele două bunuri menționate în cererea principală, și anume, apartamentul nr. 10 din C.-N., str. A. Iancu nr. 17, întabulat în CF nr. 1. sub nr. top 536/1/X; locul de mormânt parcela II A, nr.

777, în suprafață de 6 mp, din Cimitirul Central.

Problema esențială care se impunea a fi riguros tranșată în prezenta cauză este aceea a acceptării sau nu, în termenul legal de opțiune succesorală, a moștenirii după defuncta M. M., de către pârâta T. J., de soluționarea acestei probleme depinzând în mod direct soluția ce urma să fie dată atât cererii principale, cât și cererii reconvenționale.

Prin cererea pentru deschiderea procedurii succesorale înregistrată sub nr.

80/(...) la B. A. J. și T., formulată de pârâta P. M. M., în calitatea sa de mandatar al reclamantului T. R., au fost indicați ca succesori ai defunctei numiții P. M. M. = nepoată de fiică, T. J. = fiică și T. R. = nepot de fiică, notarul procedând la citarea tuturor moștenitorilor, la termenul din data de (...) prezentându-se în fața notarului public, în dosar succesoral nr. 8., recurenta T. J. și pârâta P. M. M., în calitate de nepoată de fiică a defunctei, în nume propriu și în calitate de mandatară a lui T. R., în baza procurii autentificate sub nr. 2598/(...) (f. 59 dosar fond).

E. evident, așadar, că cererea pentru deschiderea procedurii succesorale notariale, formulată la data de (...), a fost făcută cu mult după împlinirea termenului legal de opțiune succesorală de 6 luni prevăzut de art. 700 alin. 1 C.

Prezentarea pârâtei recurente la notarul public la data de (...), de asemenea, se situează în timp cu mult după împlinirea termenului legal de opțiune succesorală de 6 luni, prevăzut de art. 700 alin. 1 C.

Prin urmare, prin prezentarea sa în fața notarului public cu ocazia dezbaterii notariale succesorale, pârâta recurentă nu poate susține că această prezentare ar echivala cu o acceptare a moștenirii după defunctă, această prezentare la notar intervenind după expirarea termenului de opțiune succesorală.

Pârâta recurentă a susținut constant, atât pe parcursul soluționării cauzei în primă instanță, cât și în apel și în recurs, că ar fi acceptat tacit moștenirea după defunctă prin luarea unor bunuri din apartamentul succesoral, bunuri pe care recurenta le-ar fi făcut cadou mamei sale și care astfel, prin dar manual, ar fi devenit proprietatea defunctei, cu consecința că luarea acestor bunuri ale defunctei din apartamentul succesoral, de către pârâtă, echivalează cu acceptarea tacită a moștenirii.

Starea de fapt reținută de primele două instanțe, pe baza ansamblului probelor administrate în cauză - stare de fapt care nu mai poate fi schimbată în recurs și la care instanța de recurs este datorare să se raporteze, dat fiind că, urmare a abrogării prevederilor art. 304 pct. 10 și 11 C., în recurs nu se mai pot reaprecia probele și nu se poate reanaliza ori schimba starea de fapt -, relevă faptul că pârâta ar fi luat din apartamentul defunctei bunuri personale, sau bunuri considerate astfel de către pârâtă, respectiv, cărțile pe care le citea în copilărie, poze de familie din copilăria pârâtei, aceste întâmplări având loc în luna ianuarie a anului următor celui în care a decedat defuncta.

Declarațiile martorilor se coroborează parțial cu răspunsurile recurentei la interogatoriu, răspunsuri care au conturat, ca stare de fapt, împrejurarea reținută și în considerentele deciziei recurate, conform căreia, recurenta a luat, după înmormântarea mamei sale, bunuri cum ar fi: cărți, lenjerie de pat, pătură, bibelouri, și întrucât nu le-a putut duce deodată în Franța, le-a lăsat la martorii ei. Î., instanța de apel a apreciat, prin raportare la depozițiile celor doi martori propuși la fond de către recurentă, că nu rezultă clar aspecte esențiale, și anume, dacă acele bunuri erau bunuri personale ale pârâtei sau erau bunuri ale defunctei, momentul la care aceste bunuri au fost lăsate la locuința martorilor, respectiv, momentul la care aceste bunuri au fost luate din locuința martorilor.

T. a reținut totodată, ca stare de fapt, că martorul B. B. a arătat în cuprinsul depoziției sale că apelanta a luat, după decesul mamei sale, din locuință, obiecte despre care susținea că îi aparțin, fiind bunurile ei personale, cum ar fi cărți, cuvertură, bibelouri, haine și alte bunuri despre care susține că i le-a făcut cadou defunctei și a luat, parcă, și niște poze din copilărie cu familia. Despre cărți, pârâta susținea că sunt ale ei, iar cuvertura susținea că a cumpărat-o mama ei, făcându-i-o cadou pârâtei recurente.

Raporta la starea de fapt reținută de instanțele de fond și de apel, Curtea constată că bunurile pe care, afirmativ, recurenta le-ar fi luat din locuința defunctei sunt, pe de o parte, bunuri personale ale pârâtei recurente (cărțile, cuvertura pe care mama ei i-a cumpărat-o și i-a făcut-o cadou), iar pe de altă parte, amintiri de familie (poze din copilărie cu familia).

Nu s-a făcut în niciun fel dovada de către pârâta recurentă că ar fi luat bunuri ce, într-adevăr, i-au aparținut defunctei, și de valoare considerabilă, valoare care să fie susceptibilă să confere acestei acțiuni a pârâtei natura juridică a unei acceptări tacite a moștenirii.

Nu poate fi împărtășită susținerea recurentei, în sensul că ar fi luat din locuința defunctei bunuri pe care, de-a lungul timpului, recurenta i le-ar fi făcut cadou mamei sale și astfel, prin dar manual ar fi devenit proprietatea defunctei, și că această însușire de către recurentă a unor astfel de bunuri echivalează cu o acceptare tacită a moștenirii, având în vedere împrejurarea că bunurile care aufăcut obiectul așa-zisului dar manual erau bunuri fără însemnătate valorică și economică deosebită, având mai mult valoare sentimentală și constituind, cel puțin în accepțiunea recurentei, amintiri de familie avute în comun cu mama sa.

Pe de altă parte, pârâta recurentă nu a solicitat pe cale reconvențională ca aceste bunuri mobile să fie incluse în masa succesorală după defunctă, astfel încât, nefăcând parte din masa succesorală cu a cărei constatare și componența instanța de judecată a fost legal învestită - apartamentul nr. 10 din C.-N., str. A. Iancu nr. 17, întabulat în CF nr. 1. sub nr. top 536/1/X; locul de mormânt parcela II A, nr. 777, în suprafață de 6 mp, din Cimitirul Central -, este irelevantă luarea ori neluarea acestor bunuri din locuința defunctei, de către recurentă, din perspectiva incidenței în cauză a art. 700 alin. 1 C.

Și aceasta pentru că instanța nu a fost legal sesizată cu o cerere prin care să se constate că aceste bunuri mobile fac parte din masa succesorală după defuncta.

În conformitate cu prevederile art. 700 alin. 1 C., dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la data deschiderii succesiunii.

Art. 689 C. prevede că acceptarea succesiunii poate fi sau expresă sau tacită. E. expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede printr-un act autentic sau privat. E. tacită când eredele face un act pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare.

Așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, acceptarea expresă a moștenirii este aceea care rezultă din faptul că succesibilul își însușește titlul sau calitatea de erede printr-un înscris autentic sau printr-un înscris sub semnătură privată, condiția esențială pentru a fi în fața unei acceptări exprese a moștenirii fiind aceea ca această acceptare să fie în mod necesar manifestată printr-un înscris (a se vedea în acest sens M. Eliescu - Transmisiunea și Împărțeala Moștenirii în D.ul R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., B. 1966, pag. 121 și urm.).

Acceptarea tacită este aceea care, fără a fi expresă, rezultă dintr-un act juridic pe care succesibilul nu-l putea face decât în calitatea sa de erede, act din care să rezulte neîndoielnic intenția sa de acceptare a moștenirii.

Cu alte cuvinte, actul succesibilului trebuie să implice cu puterea necesității intenția de a accepta moștenirea. De îndată ce actul poate primi și o altă interpretare, el nu va mai putea avea și valoarea unei acceptări tacite a succesiunii (a se vedea în acest sens M. Eliescu - Transmisiunea și Împărțeala Moștenirii în D.ul R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., B. 1966, pag. 122; T. Suprem, Col. Civ., D. nr. 2070/(...), în C.D. Vol. I nr. 141, pag. 345; T. Suprem, Col. Civ., D. nr. 768/(...), în J:N., 1964, nr. 10, pag. 116).

Doctrina a statuat, pornind de la hotărârile constante pronunțate în jurisprudență, că simpla înfățișare la notariat a unui succesibil, care a fost citat, în urma cererii de eliberare a certificatului de moștenitor, introdusă de un alt succesibil, nu poate fi considerată ca o acceptare tacită a moștenirii (T. P.ular Raional Câmpulung Moldovenesc, sentința civilă nr. 800/(...), în L., an I, 1955, nr. 8, pag. 941; M. Eliescu - Transmisiunea și Împărțeala Moștenirii în D.ul R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., B. 1966, pag. 122;).

Mai mult decât atât, fostul T. Suprem a stabilit că opțiunea succesorală nu poate fi făcută decât direct de moștenitor sau de un mandatar împuternicit special în acest scop de către moștenitor, datorită caracterului personal al actului de opțiune succesorală (T. Suprem - Col. Civ., D. nr. 778/(...), în C.D. nr. 61, pag.

162-165).

Se pune, așadar, firesc întrebarea, care sunt actele care valorează acceptare tacită a moștenirii ?

În doctrină s-a arătat că pentru a stabili exact care anume acte valorează acceptare tacită a moștenirii, trebuie făcută distincție între actele privitoare la un bun succesoral singular și cele privitoare la întreaga moștenire, privită ca o universalitate.

Actele de conservare sau de administrare provizorie cu privire la un bun succesoral, sau la întreaga moștenire, nu valorează acte de acceptare tacită a moștenirii și nu constituie o acceptare tacită a moștenirii, date fiind dispozițiile exprese în aceste sens ale art. 690 C., text legal care prevede că actele curat conservatorii, de îngrijire și de administrație provizorie nu sunt acte de primire a moștenirii.

M.ivația pentru care Codul civil, în art. 690, stabilește că acestea nu constituie o acceptare tacită a moștenirii este dată de faptul că astfel de acte de conservare sau de administrare au caracter urgent, ele profitând tuturor îndreptățiților, fără a ataca fondul moștenirii, întrucât, prin natura lor, ele dau naștere prezumției că succesibilul le-a făcut numai ca un gestionar de afaceri, iar nu cu voința de a se comporta ca un proprietar.

În exemplificarea actelor care, prin prisma art. 690 C., nu valorează acceptare tacită a moștenirii, doctrina de specialitate a enumerat următoarele acte materiale, respectiv, juridice: îngroparea defunctului, preluarea cheilor imobilului - fiind deci irelevantă, din perspectiva acceptării tacite a moștenirii de către recurentă, eventuala deținere de către recurentă a unei chei a apartamentului defunctei - ; preluarea hârtiilor acestuia pentru a le feri de pierdere sau furt; reparații urgente făcute unor bunuri succesorale; cererea de punere a peceților, de facere a inventarului; înscrierea unei ipoteci; plata cu banii succesiunii a unei datorii urgente; întreruperea unei prescripții, plata cheltuielilor de îngropare a defunctului (M. Eliescu - Transmisiunea și Împărțeala Moștenirii în D.ul R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., B. 1966, pag. 123-124).

În același sens s-a pronunțat și T. Regional C., prin D. nr. 1., în L., an III,

1957, nr. 4, pag. 504, statuând în sensul că, prin ea însăși, simpla cerere de întocmire a unui inventar este un act de conservare, care nu poate valora acceptare tacită a moștenirii.

Actele de administrație care nu au un caracter urgent și care angajează viitorul, respectiv, actele de folosință efectivă și constantă a bunurilor succesorale, dar îndeosebi actele de dispoziție, reprezintă acte de acceptare tacită a moștenirii, întrucât astfel de acte n-ar putea fi săvârșite de către succesibili decât dacă aceștia ar voi să accepte moștenirea, cu consecința comportării față de bunurile succesorale, ca un adevărat proprietar.

Plata taxelor succesorale nu valorează act de acceptare a succesiunii, dat fiind că art. 1092 alin. 2 C. permite plata datoriei altuia, astfel încât un asemenea act va fi considerat ca urgent și necesar a fi săvârșit pentru a se evita moștenitorului neajunsurile urmăririi bunurilor succesorale.

Tot doctrina a fost aceea care a stabilit că în măsura în care acceptarea tacită a moștenirii rezultă dintr-un fapt material, sau, în cazul în care este vorba despre un act juridic, în măsura în care există un început de dovadă scrisă în sensul invocat de art. 1197 C., ori dacă este cazul să se aplice art. 1198 C., faptul juridic - în înțelesul larg al acceptării tacite - va putea fi dovedit, potrivit dreptului comun, prin martori.

În speță, afirmativa acceptare tacită a moștenirii s-a încercat a fi dovedită prin martori.

Având în vedere calitatea reclamantului și a pârâtelor, de descendenți, aceștia, cel puțin teoretic, prin prisma art. 650, art. 653 și art. 659 C., ar fi avut vocație succesorală legală la succesiunea defunctei, cu condiția să-și fi manifestat dreptul de opțiune succesorală înăuntrul termenului legal de 6 luni, reglementat de art. 700 alin. 1 C.

Cu alte cuvinte, atât reclamantul, cât și pârâtele, s-ar fi putut prevala de vocația lor succesorală la succesiunea defunctei, respectiv, ar fi putut invoca cu succes calitatea lor de moștenitori ai acesteia, doar dacă ar fi acceptat moștenirea după această defunctă fie expres, fie tacit, înăuntrul termenului legal de opțiune succesorală reglementat de art. 700 alin. 1 C., adică în termen de 6 luni de la data decesului defunctei.

Din starea de fapt reținută de primele două instanțe - și care nu mai poate fi schimbată în recurs, întrucât dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C.proc.civ., care permiteau instanței de recurs să verifice hotărârea recurată și sub aspectul temeiniciei ori netemeiniciei sale, respectiv, să reaprecieze probele, să reanalizeze starea de fapt, ori chiar să schimbe starea de fapt în mod substanțial, ca urmare a unei alte reaprecieri a probațiunii - rezultă cu evidență faptul că pârâta recurentă nu a făcut acte de acceptare a moștenirii, nici exprese, și nici tacite.

Prin urmare, este de stabilit dacă așa-zisele acte de acceptare tacită a moștenirii, valorează într-adevăr, prin prisma celor mai sus precizate, acceptare tacită a succesiunii.

Întreaga doctrină de specialitate, precum și jurisprudența constantă și îndelungată au statuat asupra faptului că plata cheltuielilor de înmormântare nu reprezintă un act de acceptare tacită a moștenirii, acestea fiind făcute de regulă din considerente umanitare, morale, și reprezentând practic acțiuni de pietate (Curtea de A. C. - Secția C., D. nr. 1017/R/(...), în Buletinul Jurisprudenței 2005, Ed. Sfera, 2006, pag. 173 și urm.).

Plata cheltuielilor de înmormântare de către potențialii succesibili ar valora act de acceptare tacită a moștenirii doar în situația în care ar fi fost dublată de cererea expresă, formulată de aceiași succesibili, prin care să se fi solicitat inventarierea moștenirii.

Î., doar plata cheltuielilor de înmormântare, singură, sau chiar însoțită de înhumarea defunctului în cavoul virtualilor succesibili cu vocație succesorală, nu poate fi considerată și nu reprezintă un act de acceptare tacită a moștenirii.

De asemenea, nu valorează acceptare tacită a moștenirii nici luarea unor lucruri personale ale defunctului, și nici luarea unor bunuri considerate amintiri de familie, de către potențialii succesibili ( ase vedea în acest sens D. C. nr.

849/1977 a T.ui Județean Timiș, în R.R.D. nr. 12/1977, pag. 49; D. C. nr.

507/1979 a T.ui Județean Satu Mare, în R.R.D. nr. 10/1989, pag. 59; D. C. nr.

830/(...) a T.ui Județean Suceava, în R.R.D. nr. 1/1984, pag. 59; D. C. nr.

490/(...) a fostului T. Suprem, în C.D. 1970, pag. 164-166, R.R.D. nr. 10/1970, pag. 162; D. C. nr. 132/(...) a T.ui Județean Bistrița Năsăud, în R.R.D. nr.

3/1975, pag. 60; D. C. nr. 110/(...) a T.ui Județean Tulcea, în R.R.D. nr.

11/1976, pag. 62; Dumitru Macovei, D. Civil - Succesiuni, Ed. Fundației

Chemarea Iași, pag. 150; Francisc Deak - Tratat de D. S., Ed. A., B. 1999, pag.

461 și urm; D. Chirică - D. Civil, Succesiuni și T.amente, Ed. Rosetti, 2003, pag.

397 și urm.)

D. urmare, Curtea, în temeiul considerentelor mai sus expuse, constată că pârâta recurentă nu a făcut acte de acceptare tacită a moștenirii înăuntrul termenului legal de opțiune succesorală.

În ceea ce privește declarația informă de renunțare a moștenirii, de care se prevalează recurenta, în recursul său, aflată la fila 10 dosar fond, aceasta nupoate fi luată în considerare ca act de acceptare tacită a moștenirii, pentru simplu motiv că este informală, nu îndeplinește condițiile de formă, nu este datată în niciun fel, nu se bucură de existența unei date certe, astfel încât, nu poate fi cu certitudine plasată înăuntrul termenului de opțiune succesorală.

E. irelevantă susținerea reclamantului intimat, în sensul că el ar fi achitat prețul apartamentului defunctei, susținere confirmată, de altfel, și de pârâta P. M.

M., precum și de defunctă în cuprinsul testamentului autentificat sub nr.

1200/(...), după cum este irelevant faptul că instanța de fond nu a fost sesizată cu o cerere de constatare a acestei plăți de către reclamant, câtă vreme, această împrejurare, a plății apartamentului, nu poate influența în niciun fel faptul că pârâta recurentă nu a acceptat în termen legal succesiunea după defunctă.

Art. 1909 C. prevede că lucrurile mișcătoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fără să fie trebuință de vreo curgere de timp.

Prin invocarea art. 1909 C. în recurs, text legal neinvocat procedural de către pârâta recurentă prin cererea reconvențională - și care, astfel, ar putea intra sub incidența art. 294 alin. 1 C., rap. la art. 316 C. -, pârâta recurentă a dorit să sublinieze faptul că bunurile pe care i le-a făcut cadou mamei sale, și pe care după decesul acesteia recurenta le-a ridicat din locuința defunctei, ar fi constituit proprietatea defunctei, iar ridicarea lor de către recurentă echivalează cu acceptarea tacită a moștenirii.

Î., așa cum s-a arătat și anterior, prin cererea reconvențională, pârâta recurentă nu a învestit instanța cu constatarea compunerii masei succesorale după defunctă și din aceste bunuri mobile.

Câtă vreme, instanța a fost învestită cu stabilirea masei succesorale ca fiind compusă din apartamentul nr. 10 din C.-N., str. A. Iancu nr. 17, întabulat în CF nr. 1. sub nr. top 536/1/X; locul de mormânt parcela II A, nr. 777, în suprafață de 6 mp, din Cimitirul Central, este evident că doar în raport de aceste bunuri se poate verifica compunerea masei succesorale.

E. nefondat motivul de recurs prin care se susține că este posibilă întabularea dreptului de proprietate asupra apartamentului și fără existența unei documentații cadastrale, având în vedere următoarele considerente:

Din economia art. 48 din L. nr. 7/1996, republicată, rezultă faptul că registratorul va dispune întabularea sau înscrierea provizorie în cartea funciară printr-o încheiere dacă înscrisul îndeplinește mai multe condiții printre care și pe aceea că individualizează imobilul, cu privire la care se solicită întabularea sau înscrierea provizorie, printr-un identificator unic, iar în situația în care identificarea cadastrală a imobilului nu este posibilă, pe baza datelor existente, vor fi folosite documentații cadastrale întocmite și recepționate conform prevederilor Legii nr. 7/1996.

Potrivit art. 59 din L. nr. 7/1996, republicată, actele și faptele juridice privind imobilele situate pe un teritoriu administrativ, pentru care nu s-au definitivat documentele cadastrului general, se vor înscrie în câte o carte funciară, în aceleași condiții urmând să se înscrie și titlurile de proprietate emise în temeiul legilor funciare, cu condiția ca la cererea de înscriere să se atașeze documentația cadastrală la care se referă înscrierea, întocmită de o persoană fizică sau juridică autorizată de A. N. sau de oficiile teritoriale, după caz.

În conformitate cu art. 69 alin. 2 din Ordinul nr. 633/2006 al Președintelui

Agenției Naționale de C. și P. I., pentru admisibilitatea cererii de înscriere în cartea funciară a unui drept real asupra unui teren va fi avută în vedere, pe de o parte, documentația cadastrală întocmită de o persoană fizică sau juridică autorizată, recepționată de B. T., iar pe de altă parte, înscrisul doveditor al actului sau faptului juridic de dobândire sau constituire a dreptului real, art. 83 dinacelași act normativ prevăzând că orice modificări care intervin ca urmare a cererii de alipire sau de dezlipire a imobilului vor fi luate în considerare doar dacă documentația cadastrală recepționată de B. T. este însoțită de actul autentic de lipire/dezlipire.

Din dispozițiile Ordinului nr. 634/2006 al Președintelui Agenției Naționale de C. și P. I., ordin care stabilește modul de întocmire a documentațiilor cadastrale, rezultă faptul că deși dreptul de proprietate dobândit prin hotărâre judecătorească este opozabil față de terți fără înscrierea în cartea funciară, totuși, în vederea înscrierii acestuia în cartea funciară trebuie întocmită documentația cadastrală.

Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.

În temeiul art. 274 C., rap. la art. 1169 C., față de căderea sa în pretenții în recurs, în raport de reclamantul intimat, pârâta recurentă va fi obligată să îi plătească acestuia suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial justificat prin chitanța de plată nr. 37/(...), aferent contractului de asistență juridică nr. 57/(...) (f. 20, 18 dosar recurs).

PENTRU A.E M.IVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta T. J., împotriva deciziei civile numărul 1. din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.

Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului T. R. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 29 iunie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ

A.-A. M.

GREFIER

Red.CMC/dact.MS

2 ex./(...)

Jud.fond: M.G.Moț

Jud.apel: D.I.Tașcă/E.Luca

← Decizia civilă nr. 1790/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă  Decizia civilă nr. 62/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3304/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă