Sentința civilă nr. 24/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.

DOSAR NR. (...)

SENTINȚA CIVILĂ NR. 24/F/2012

Ședința Camerei de consiliu din 19 aprilie 2012

I. constituită din:

PREȘEDINTE:

A.-T. N.

GREFIER:

M.-L. T.

S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între

Judecătoria Cluj-Napoca și Tribunalul Cluj, cu ocazia judecării acțiunii promovate de reclamanții F. A., F. L.-G., F. J.-I., decedat în timpul procesului și continuată de moștenitorii F. EVA, F. P.-P. și F. S.-C. împotriva pârâților C. LOCAL AL M. CC.-N., C. J. DE PE L. PREFECTURA CLUJ PRIN P. și C. L. DE A. A L. NR. 1. DE PE L. C. LOCAL AL M. C.-N., având ca obiect plângere în baza L. nr. 1..

Prezenta s-a dat în camera de consiliu, fără citarea părților.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 194 din (...) a T. C., a fost declinată competența soluționării acțiunii civile formulată de F. J. I., F. A. ȘI F. L. G. împotriva pârâților C. LOCAL AL M.C.-N., C. J. C., C. L. C. PENTRU A. L. N., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, D. G. A F. P. a jud.C., SC "C.-A." SA C.-N. prin lichidator SC "AT P." SA C.-N., ROMAN N., G. ANA, D. E., B. T. J., S. C. G., S. N. M., R. I., R. E., F. I. și POP M. O., în favoarea J. C.-N..

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin acțiunea înaintată, reclamanții F. J. I., F. A. și F. L. G., au chemat în judecată pe pârâții C. Local al mun.C.-N., C. J. C., C. L. C. pentru aplicarea

L. nr.l0/2001, Ministerul Finanțelor Publice, D. G. a F. P. a jud.C. și SC "C."

SA C.-N. prin lichidator SC "AT P." SA C.-N., Roman N., G. Ana, D. E., B. T. J., S. C. G., S. N. M., R. I., R. E., F. I. și Pop M., solicitând să se constate dreptul de proprietate al reclamanților dobândit prin moștenire după defunctul F. I., decedat la 03.03.l947, asupra imobilului din C.-N. str.H. nr.16; să se dispună anularea deciziei Comitetului Executiv al Sfatului Popular al jud.C., anularea tuturor contractelor de vânzare-cumpărare încheiate privitor la imobilul în litigiu; restituirea în natură a întregului imobil; să fie obligați pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu.

In ședința publică din 3 martie 2003, reprezentantul pârâților a arătat că valoarea imobilului nu depășește 2 miliarde lei, invocând excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea prezentei cauze.

Față de valoarea imobilului, care nu depășește suma de 2 miliarde lei, tribunalul a constatat că in conformitate cu art.1 pct.1 Cod proc.civ., competența soluționării acțiunii revine în favoarea Judecătoria Cluj-Napoca,motiv pentru a fost declinată competența soluționării acestei acțiuni în favoarea Judecătoria Cluj-Napoca.

Prin sentința civilă nr. 563 din (...) pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr. (...) a fost admisă excepția necompetenței materiale a J. C.-N., invocată de către reclamanți și intervenienții în interes propriu, iar pe cale de consecință, a fost declinată competenta de soluționare a cauzei privind pe reclamanții F. J.-I., F. A. și F. L. G., în contradictoriu cu pârâții C. LOCAL AL M. C.-N., C. J. DE PE L. P. J. C., prin prefect, C. L. DE A. A L. NR 1. DE PE L. C. LOCAL AL M. C.-N., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin D. a J. C., S. C. S. prin lichidator S.C AT P. S., ROMAN N., G. ANA, D. E., B. T. J., B. L., B. M. D., C. I., POP M., P. M. C.-N., P. J. C. în calitate de președinte al C. J. de A. a L. nr.1. - C.-N., W. EVA J. - G., S. C. G., S. N. M., R. I., R. E., S. S. T., ROMAN S., V. N., și intervenienții în interes propriu F. EVA, F. P. P. și F. S. C..

S-a constatat invit conflictul negativ de competență între Tribunalul Cluj și Judecătoria Cluj-Napoca și, prin urmare, s-a dispus înaintarea dosarului Curții de A. C., în vederea soluționării acestui conflict negativ de competență.

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul T. C. sub nr.8567/(...), reclamanții F. J. I., F. A. și F. L. G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. LOCAL AL M. C.N., C. J. C., C. L. C. PENTRU A. L. N., M. F. P., D. G. A F. P. A J. C. și S.C C. S., prin lichidator S.C AT P. S. C.-N., ROMAN N., G. ANA, D. E., B. T. J., S. C. G., S. N. M., R. I., R. E., F. I. și POP M., următoarele: 1) să se constate dreptul de proprietate al reclamanților dobândit prin moștenire după defunctul F. I., decedat la data de (...), asupra imobilului din Cuj-N., str. H. nr.16; 2) să se dispună anularea deciziei Comitetului Executiv" a! Sfatului Popular al J. C. cu numărul care va rezulta după depunerea acesteia la dosar de către pârâții de rd.1; 3) să se dispună anularea tuturor contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul L. nr.112/1995 cu privire apartamentele din imobilul în litigiu; 4) să se dispună restabilirea situației inițiale de CF și înscrierea apartamentelor din imobil, cu cotele indivize comune aferente, în numele și în beneficiul lor; 5) să fie obligată pârâta de rd.l , în conformitate cu prevederile art.20 alin.3 din L. nr.1., să emită dispozițiile de restituirea în natură a tuturor apartamentelor, atât a celor pentru care s-a solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare, cât și a celor libere sau, în caz contrar, hotărârea ce se va pronunța să țină loc de dispoziție de restituire, în conformitate cu prevederile art.2 alin.2 din L. nr.1.; 6) să fie obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu.

Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul J. C.-N. la data de (...), sub nr.3630/2003 (nr. în format nou (...)).

În ședința publică din (...) numiții F. EVA, F. P. P. ȘI F. S. C., în calitate de moștenitori ai reclamantului F. J. I. (decedat la data de (...)), au depus la dosar la dosar o cerere de intervenție in interes propriu prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. C.-N., prin primar, S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și toți ceilalți pârâți din cererea introductivă și precizările de acțiune, următoarele: 1) să se constate calitatea de proprietar a antecesorului lor F. I. asupra imobilului situat în C.-N., str. H. (fosta str. Regele Ferdinand) nr.16, înscris inițial în CF nr. 8046 C.-N., cunr.top. 9925, care a fost dezmembrat în doua numere topografice și transcris in alte cărți funciare, astfel: nr.top 9925/1 in CF nr.1. C.-N. construcție formata din 16 apartamente si teren in suprafața de 541 mp și nr. top

9925/2 in CF nr.8046 C.-N. - teren in suprafața de 467 mp, imobilul inscris in CF nr.1. C.-N. cu nr. top 9925/1 a fost dezmembrat ulterior pe apartamente și transcris in alte cărți funciare, după cum urmează: CF nr.1. C.-N. cu nr. top 9925/1/1, CF nr.1. C.-N. cu nr. top 9925/1/11, CF nr.1. C.-N. cu nr. top 9925/1/111, CF nr.1. C.-N. cu nr. top 9925/1/IV, CF nr.1. C.-N. cu nr. top 9925/1/V, CF nr.1. C.-N. cu nr. top 9925/1/VI, CF nr.1. C.-N. cu nr. top 9925/1/VII, CF nr.1. C.-N. cu nr. top 9925/1/VIII, CF nr.1. C.-N. cu nr. top 9925/1/1X, a nr.1. C.-N. cu nr. top 9925/1/X, CF nr.1. C.- N. cu nr.top 9925/1/XI, a nr.1. C.-N. cu nr. top 9925/1/XII, CF nr.1. C.-N. cu nr. top 9925/1/XIII, CF nr.1. C.-N. cu nr. top 9925/1/XIV, CF nr.1. C.-N. cu nr. top 9925/1/XV și CF nr.1. C.-N. cu nr. top 9925/1/XVI; 2) să se constate inaplicabilitatea dispozițiilor Decretului nr.92/1950 în ceea ce privește proprietatea autorului lor, descrisa la petitul nr.1; 3) să se constate nevalabilitatea titlului S.ui Roman care a preluat întregul imobil construcție si teren in cauza in mod abuziv - fără titlu valabil; 4) să se constate nulitatea absolută pentru frauda la lege a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate intre parații persoane fizice si S. Roman prin S.C C. A. S.A după cum urmează: a) contractul de vânzare-cumpărare nr.36625/(...) încheiat între S. Roman prin S.C C. A. S.A si Roman N. pentru apartamentul nr.4, înscris în CF nr.1. C.-N. cu nr. top 9925/1/IV; b) contractul de vânzare- cumpărare încheiat intre S. Roman prin S.C C. A. S.A si G. Ana, pentru apartamentul nr.5, înscris în CF nr.1. C.- N. cu nr. top 9925/V; c) contractul de vânzare-cumpărare nr.33585/(...) încheiat intre S. Roman prin S.C C. A. S.A și D. E. pentru apartamentul înscris în CF nr.1. C.-N., cu nr. top

9925/1/VII; d) contractul de vânzare-cumpărare nr.30998/(...) încheiat intre

S. Roman prin S.C C. A. S.A și Pop M. pentru apartamentul nr.10, înscris in CF nr.1. C.-N. cu nr. top 9925/1/X; e) contractul de vânzare-cumpărare nr.34547/(...) încheiat intre S. Roman prin S.C C. A. S.A si B. T. J. pentru apartamentul nr.11, înscris în CF nr.1. C.-N. cu nr. top 9925/1/XI; f) contractul de vânzare-cumpărare nr.30234/(...) încheiat intre S. Roman prin S.C C. A. S.A și S., C. G. si S. N. M. pentru apartamentul nr.13, înscris în CF nr.1. C.-N. cu nr.top9925/1/XIII;g)contractul de vânzare-cumpărare nr.33276/(...) incheiat intre S. Roman prin S.C C. A. S.A si R. I. si R. E. pentru apartamentul nr.14, înscris in CF nr.1. C.-N. cu nr. top 992S/1/XIV; h) contractul de vânzare-cumpărare nr.33009/(...) încheiat între S. Roman prin S.C C. A. S.A si F. E. pentru apartamentul nr.16, înscris în CF nr.1. C.- N. cu nr.top 9925/1/XVI; 5) să se dispună anularea în parte a certificatului de moștenitor nr.25/(...) emis de B. J. E. în ceea ce privește transmiterea pe cale succesorală a apartamentului nr.16, înscris în CF nr.1. C.-N. cu nr. top

9925/1/XVI din patrimoniul defunctei F. E. în patrimoniul pârâtului F. I., ca efect al anularii contractului de vânzare-cumpărare încheiat inițial; 6) să se dispună restabilirea situației anterioare de CF prin radierea înscrierilor ulterioare înscrierii dreptului de proprietate al antecesorului lor; 7) să fie obligați pârâții să le lase in deplină posesie și proprietate imobilul în litigiu; cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

De asemenea, în cuprinsul cererii de intervenție în interes propriu a fost invocată excepția necompetentei materiale a J. C.-N. în soluționarea prezentei cauze civile. In motivarea acestei excepții, s-a arătat că la data introducerii cererii de chemare în judecată imobilul in litigiu avea o valoare de peste 500.000 (cincisutemii) RON, instanța de judecată fiind în eroare totală la data pronunțării sentinței civile nr.194/2003 a T. C., hotărâre prin care s-a dispus declinarea soluționării dosarului in favoarea J. C.-N., întrucât s-a pronunțat luând în considerare doar valoarea contractelor de vânzare-cumpărare care fac obiectul litigiului la data când acestea au fost încheiate și nu la valoarea reala a imobilului din anul 2002. De asemenea, au arătat că evaluarea imobilului in litigiu nu se poate face doar prin raportare la spatiile locative vândute, ci trebuie să fie luate în considerare atât apartamentele înstrăinate de către stat la valoarea lor de circulație, conform prețului pieții imobiliare, cât și apartamentele nevândute, precum si spatiile comerciale nevândute ce intră în componenta imobilului în litigiu. Cu privire la apartamentele vându te către foștii chiriași, valoarea acestora nu se poate calcula la prețul menționat in contractele de vânzare- cumpărare, întrucât acesta a fost stabilit ca protecție socială de către stat pentru cei care ocupau imobilele aflate în proprietatea acestuia la nivelul anului 1995.

Valoarea imobilului este aceea de la data introducerii acțiunii, respectiv (...), și nu aceea de la data când S. Roman a vândut apartamentele în cauza în baza L. nr.112/ 1995.

În ședința publică de la termenul curent, instanța, în conformitate cu disp. art.137 alin.1 și art.158 alin.1 C proc. civ., a pus în discuție excepția necompetenței sale materiale, excepție pe care analizând-o, a apreciat-o ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din petitele și motivele expuse în cererea de chemare în judecată introductivă, instanța a fost învestită în cauză cu o acțiune în restituirea unui imobil naționalizat în baza Decretului nr.92/1950, acțiune întemeiată pe dispozițiile L. nr.l0/2001, având ca principal capăt de cerere constatarea preluării abuzive, fără titlu, a imobilului de către S. Român, respectiv constatarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra întregului imobil, dobândit prin moștenire de la proprietarul tabular al acestuia de la data preluării abuzive; cât privește petitele având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul L. nr.112/1995 cu privire la o parte din apartamentele din imobilul în litigiu, instanța a apreciat că acestea au un caracter subsidiar, accesoriu față de capătul de cerere mai sus menționat, întrucât soluționarea acestora depinde de soluția ce urmează a fi pronunțată cu privire la petitul principal privind constatarea preluării abuzive a imobilului.

Sub aspectul valorii obiectului prezentului litigiu, instanța a considerat că aceasta trebuie determinată prin raportare la valoarea întregului imobil a cărui retrocedare se solicită de către reclamanți, iar nu prin raportare doar la valoarea apartamentelor înstrăinate în temeiul L. nr.112/1995; de asemenea, în lipsa unor dispoziții legale în sens contrar, evaluarea acestui imobil, în vederea stabilirii competenței materiale, trebuie să aibă în vedere valoarea de circulație de la data introducerii cererii dechemare în judecată a fiecăruia dintre apartamentele ce compun acest imobil, atât în cazul acelor apartamente (spații) ce nu au făcut obiectul L. nr.112/1995, cât și în cazul apartamentelor înstrăinare în temeiul acestui act normativ, neexistând niciun temei legal care să permită evaluarea acestor din urmă apartamente la prețurile de vânzare stipulate în cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între stat și chiriași în baza L. nr.112/1995, știut fiind faptul că aceste prețuri au fost stabili te ca măsuri de protecție socială, fiind net inferioare valorii reale, de circulație a acestor apartamente.

Prin urmare, având în vedere caracterul patrimonial, evaluabil în bani al capătului principal de cerere, precum și valoarea de circulație de peste

500.000 RON a imobilului în litigiu la data sesizării instanței (astfel cum a fost stabilită aceasta de către reclamanți și de către intervenienții în interes propriu și necontestată de către pârâți), rezultă că în speță, potrivit art.2 pct.1 lit.b teza I C. proc. civ., competența materială în primă instanță aparține tribunalului, iar nu judecătoriei.

Ca atare, față de considerentele expuse, instanța a făcut aplicarea în speță a disp. art.158 alin.3 coroborat cu art.159 pct.2 C. proc. civ. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea T. C.. Totodată, având în vedere că prin soluția de declinare a prezentei cauze în favoarea T. C. s-a ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul Cluj și

Judecătoria Cluj-Napoca, în conformitate cu disp. art.21 și art.22 alin.2 C. proc. civ., instanța a dispus înaintarea dosarului Curții de A. C., în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Analizând conflictul negativ de competență, curtea reține următoarele:

După cum rezultă din cele mai sus reținute, tribunalul și-a declinat competența soluționării acțiunii în favoarea judecătoriei, deoarece valoarea imobilului în litigiu nu depășea 200 000 lei, la data înregistrării acțiunii. Prin acțiunea înregistrată reclamanții au solicitat anularea contractelor de vânzare cumpărare încheiate de S. Român și restituirea tuturor apartamentelor sau hotărârea să țină locul dispoziției primarului.

Deși în ședința publică din 3 martie 2003, reclamanții, prin reprezentant, au solicitat respingerea excepției necompetentei materiale a tribunalului, solicitând efectuarea unei expertize pentru evaluarea imobilului în litigiu, nu au recurat hotărârea de declinare, deși avea această posibilitate, după cum rezultă din dispozițiile art. 158 alin. 3 Cod proc.civ. în vigoare la aceea dată. Ulterior reclamanții nu mai puteau contesta valoarea imobilului dacă nu au exercitat calea de atac prevăzută de lege. I. investită, Judecătoria Cluj-Napoca, nu a invocat excepția necompetenței materiale la data sesizării, (...).n ședința publică din 4 iulie 2003 dosarul a fost suspendat în temeiul art. 47 din L. nr.1. până la soluționarea definitivă a notificării formulată de reclamanți în baza L. nr.1., însă cauza a fost repusă pe rol, ca urmare a exercitării căii de atac a recursului împotriva încheierii din (...) și respinsă cererea de suspendare și trimisă cauza pentru continuarea judecății, deoarece instanța de control judiciar a constatat că acțiunea cu care reclamanții au investit instanța a fost formulată ulterior intrării în vigoare a L. nr.1., situație în care nu era incident art. 47 alin. 1 din L. nr.1..

Întrucât acțiunea formulată de reclamanți viza constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, potrivit art. 46 și 48 din L. nr.1., procedura administrativă de restituire era suspendată până la soluționarea acestor acțiuni.

După declinarea dosarului la judecătorie, reclamanții și moștenitorii reclamantului decedat și-au modificat acțiunea, solicitând anularea contractelor de vânzare cumpărare restabilirea situației de carte funciară ; obligarea pârâților să la lase reclamanților în deplină posesie și proprietate imobilul în litigiu. Așadar reclamanții modificându-și acțiunea au investit instanța cu o acțiune de drept comun de anulare a contractelor de vânzare- cumpărare și revendicare de drept comun, întemeiată pe art. 480 Cod C.

Prin urmare instanța de judecată a rămas investită cu o acțiune de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare și revendicare, ambele petite judecându-se pe calea dreptului comun, competența în primă instanță fiind stabilită potrivit dispozițiilor art.1 și art.2 Cod proc.civ. și nu este incidentă procedura prevăzută de art. 26 din L. nr. 1..

În cazul de față, deși reclamanții au susținut că valoarea imobilului este mai mare de 500.000 lei, nu au depus nici un înscris din care să rezulte această valoare, la data înregistrării acțiunii. Mai mult, deși prin cererea de intervenție formulată de moștenitorii reclamantului decedat în timpul procesului, F. J. I., s-a invocat excepția necompetenței materiale a J. C.-N., susținându-se că valoarea întregului imobil este peste 500.000 lei, în ședința publică din (...) reprezentantul reclamanților a invocat că valoarea fiecărui apartament din imobil depășește 500.000 lei.

Întrucât prin prezenta acțiune petitul principal l-a constituit nulitatea unui act juridic, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de

S. Român cu fostul chiriaș, singurul element de apreciere de natură obiectivă îl are prețul menționat în contractul respectiv, dacă acesta nu a fost contestat. În cazul de față, fiecare contract de vânzare-cumpărare are un preț mult inferior sumei de 500.000 lei, așa încât la stabilirea competenței materiale după valoare, potrivit dispozițiilor 1 și 2 Cod proc.civ., se va avea în vedere prețul din contractul de vânzare-cumpărare.

De altfel, jurisprudența Înaltei Curții de C. și Justiție este constantă în sensul că în procesele având ca obiect nulitatea unui act juridic, trebuie avut în vedere prețul consemnat în contract, atâta vreme cât nu este contestat, fiind irelevantă stabilirea competenței după valoarea estimată a imobilului făcută de un organ fiscal sau la valoarea stabilită ulterior în cadrul unui proces pe cale de expertiză, deoarece în aceste din urmă situații, stabilirea competenței materiale ar depinde, în totalitate, de un factor subiectiv și exterior actului juridic ce se cere a fi anulat. (D. nr. 2278/(...) a Curții Supreme de Justiție, D. nr. 3., D. nr. 8530/(...) pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție).

Din cele mai sus reținute rezultă că dosarul a trenat pe rolul instanțelor mai mulți ani, iar valoarea de 500.000 lei invocată de către moștenitorii reclamantului F. J. I. viza anul 2010 și nu 2002, când a fost înregistrată acțiunea.

De altfel, reclamanții au formulat notificare la L. nr.1. și procedura administrativă a fost suspendată până la soluționarea prezentei acțiuni,având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare- cumpărare.

Pe de altă parte, deși judecătoria reține că valoarea de circulație de peste 500.000 lei a imobilului s-a stabilit la data sesizării instanței și această valoare nu a fost contestată de către pârâți, această susținere este contrazisă de către probele de la dosar, pârâții fiind cei care, în ședința publică din (...) au arătat în fața tribunalului că valoarea imobilului nu depășește 200.000 lei (f. 166 verso).

Așadar și din această perspectivă judecătoria a greșit când a apreciat că valoarea de circulație a imobilului nu a fost contestată de către pârâți.

În baza valorii indicate de pârâți a fost declinată competența și reclamații nu au recurat hotărârea de declinare.

Prin urmare, având în vedere modalitatea în care reclamanții au înțeles să-și modifice acțiunea după declinarea competenței în favoarea judecătoriei, curtea a constatat că acțiunea este o acțiune de drept comun și nu s-a dovedit că imobilul are o valoare mai mare de 500 000 lei.

Reclamanții erau obligați să precizeze valoarea imobilului la data înregistrării acțiunii în 2002 și nu după 8 ani în 2010, când evident valoare imobilelor era mult mai mare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 22 alin. 5 Cod proc.civ., curtea a constat că este competentă să soluționeze prezenta acțiune

Judecătoria Cluj-Napoca și a dispus trimiterea cauzei pentru soluționare acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența soluționării acțiunii formulate și precizate de către reclamanții F. A., F. L.-G., F. J.-I., decedat în timpul procesului și continuată de moștenitorii F. EVA, F. P. P., F. Ș. C., în contradictoriu cu pârâții C. LOCAL AL M. C.-N., C. J. DE PE L. P. J. C., prin prefect, C. L. DE A. A L. NR 1. DE PE L. C. LOCAL AL M. C.-N., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin D. G. A F. P. A J. C., S. C. S. prin lichidator S.C AT P. S., ROMAN N., G. ANA, D. E., B. T. J., B. L., B. M. D., C. I., POP M., P. M. C.- N., P. J. C. in calitate de președinte al C. J. de A. a L. nr.l0/2001 - C.-N., W. EVA J. - G., S. C. G., S. N. M., R. I., R. E., S. S. T., ROMAN S., V. N., și intervenienții în interes propriu F. EVA, F. P. P. și F. S. C. având ca obiect constatare nulitate contracte de vânzare-cumpărare în favoarea J. C.-N..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Dată în Camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 19 aprilie 2012.

PREȘEDINTE GREFIER A.-T. N. M.-L. T.

Red. A.T.N. dact. G.C.

3 ex/(...)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 24/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă