Decizia civilă nr. 3704/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 3704/R/2012
Ședința publică din 21 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ
J.ECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P.
G. : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții M. I. V. și R. F.-A., împotriva deciziei civile nr. 5. din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată N. P., precum și pe pârâții intimați R. A., D. G. și D. E., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
Prezenta cauză s-a luat la amânări fără discuții la solicitarea doamnei avocat A. D.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâtul recurent M. I. V., asistat de doamna avocat A. D., care în această dimineață a depus la dosar împuternicirea avocațială pentru asistare și pentru reprezentare în prezentul dosar, precum și reclamanta intimată N. P., asistată de doamna avocat E. P., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâții M. I. V. și R. F.-A., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și nu a fost legal timbrat la data înregistrării cererii de recurs.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că la data de (...), a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, care a fost expediată prin poștă de reclamanta intimată N. P., prin intermediul doamnei avocat E. P., întâmpinare prin care, în principal, se solicită anularea recursului, întrucât niciunul din motivele invocate de recurenți nu se încadrează în prevederile art. 304 C., criticile aduse vizând netemeinicia hotărârii atacate și nu nelegalitatea sa, iar în subsidiar, se solicită respingerea ca nefondat a recursului și, în consecință, menținerea în totalitate a deciziei atacate, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța pune în vedere doamnei avocat E. P. să depună la dosar împuternicirea avocațială de reprezentare pentru prezentul dosar.
Doamna avocat E. P. depune la dosar împuternicirea avocațială, care atestă împrejurarea că a fost împuternicită de reclamanta intimată N. P., pentru a o asista și a o reprezenta în dosarul nr. (...) al Curții de A. C. și chitanța nr.
199/(...), care atestă plata onorariului de avocat în cuantum de 2.000 lei.
Reprezentanta pârâtului recurent M. I. V. depune la dosar chi-tanța care atestă plata taxei judiciare de timbru pentru recurs în cuantum de 2.205,50 lei și timbre judiciare în valoare de 5 lei.
Curtea constată că recursul este legal timbrat.
Întrebată fiind de către instanță, cu privire la motivul pentru care a solicitat cauza la amânări fără discuții, reprezentanta pârâtului recurent M. I. V. arată că motivele pentru care a solicitat cauza la amânări fără discuții sunt următoarele: pentru că a constatat o lipsă de procedură cu pârâta R. A., având învedere că pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu aceasta, care se află la f. 11 din dosar, a semnat fiica pârâtei R. A. și pentru a se comunica părților lipsă la prezentul termen de judecată înscrisul întitulat "Note de ședință";, pe care îl depune la dosar.
Curtea constată că prin notele de ședință, pe care le-a depus azi la dosar, reprezentanta pârâtului recurent M. I. V. invocă afirmativ motive de recurs de ordine publică, raportat la prevederile art. 306 alin. 2 C., respectiv: alcătuirea greșită a instanței care a judecat cauza la Tribunalul Maramureș, această instanță pronunțându-se asupra excepției inadmisibilității capătului de cerere vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.
852/(...) și asupra excepției prescripției dreptului la acțiune raportat la acțiunea de rectificare a cărții funciare.
La întrebarea instanței, adresată reprezentantei pârâtului recurent M. I. V., referitoare la împrejurarea de ce nu a depus la dosar în timp util aceste note de ședință, pentru a putea fi studiate de către instanță, aceasta arată că a fost angajată târziu de către parte.
La întrebarea instanței, adresată reprezentantei pârâtului recurent M. I. V., referitoare la împrejurarea dacă aceasta a solicitat dosarul spre studiu, aceasta arată că a solicitat dosarul la studiu.
Instanța aduce la cunoștința reprezentantei pârâtului recurent M. I. V., împrejurarea că în momentul în care o parte sau reprezentantul unei părți solicită dosarul spre studiu la arhiva instanței, acea persoană trebuie să completeze o cerere tip, însă la dosar există doar o cerere înregistrată la data de (...), prin care pârâtul recurent M. I. V., solicită eliberarea unor xerocopii de pe unele înscrisuri din dosarul cauzei, iar aceste înscrisuri au fost eliberate la data de (...).
După deliberare, Curtea respinge cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de reprezentanta pârâtului recurent M. I. V., întrucât apreciază că în cauză nu există nici un motiv de amânare și lasă cauza la rând.
La prima strigare a cauzei, când prezenta cauză a fost luată la rând, se prezintă pârâtul recurent M. I. V., asistat de doamna avocat A. D. și reclamanta intimată N. P., asistată de doamna avocat E. P., lipsă fiind celelalte părți.
Curtea constată că procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile.
Instanța constată că pentru apel, pârâtul M. I. V. mai datorează un timbru judiciar de 5 lei și pune în vedere acestuia să depună la dosar un timbru judiciar pentru apel în valoare de 5 lei.
Pârâtul recurent M. I. V. se obligă ca până la sfârșitul dezbaterilor să depună la dosar un timbru judiciar pentru apel în valoare de 5 lei.
Instanța aduce la cunoștința reprezentantei pârâtului recurent M. I. V. și a reprezentantei reclamantei intimate N. P. împrejurarea că întâmpinarea reclamantei intimatei a fost depusă la dosar în data de (...), cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 308 alin. 2 C., iar sancțiunea pentru nedepunerea întâmpinării la dosar cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată este neluarea ei în seamă, însă Curtea apreciază apărările din această întâmpinare ca fiind concluzii scrise.
Instanța pune în discuția reprezentantei reclamantei intimate N. P. motivele de recurs de ordine publică invocate de reprezentanta pârâtului recurent M. I. V., prin notele de ședință pe care le-a depus azi la dosar și anume: alcătuirea greșită a instanței, deoarece calea de atac ce putea fi exercitată împotriva hotărârii fondului era recursul, iar Tribunalul Maramureș a judecat cauza ca fiind apel; inadmisibilitatea capătului de cerere vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 852/(...), având învedere că vânzarea bunului altei persoane nu este prohibită de lege și prescripția dreptului la acțiune raportat la acțiunea de rectificare a cărții funciare.
În privința motivului de recurs de ordine publică privind alcătuirea greșită a completului de judecată care a soluționat cauza la Tribunalul Maramureș, reprezentanta reclamantei intimate arată că valoarea imobilului în litigiu este de
140.000 lei, motiv pentru care, apreciază că la Tribunalul Maramureș, completul de judecată care a judecat cauza a fost legal constituit.
În privința motivului de recurs de ordine publică privind respingerea excepției inadmisibilității capătului de cerere vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 852/(...), reprezentanta reclamantei intimate arată că instanța de apel a procedat în mod corect, pentru că bunul care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare anterior arătat a fost dobândit prin fraudă și, de asemenea, apreciază că în mod corect instanța de apel a respins excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la acțiunea de rectificare a cărții funciare.
Cu privire la motivele de recurs de ordine publică invocate de reprezentanta pârâtului recurent M. I. V., prin notele de ședință mai sus menționate, reprezentanta reclamantei intimate arată că aceste motive nu au fost invocate prin memoriul de recurs inițial, de aceea consideră că acestea sunt motive noi de recurs.
După deliberare, Curtea respinge cererea de amânare privind acordarea unui termen de judecată pentru comunicarea notelor de ședință cu părțile lipsă la prezentul termen de judecată, având în vedere că nu se impune comunicarea acestor note de ședință intimaților care lipsesc la prezentul termen de judecată, deoarece acestea sunt motive de recurs de ordine publică invocate în fața instanței de recurs și puse în discuție, or având în vedere că atunci când instanța invocă motive de recurs de ordine publică nu se acordă un termen de judecată pentru ca părțile care lipsesc la acel termen să-și exprime punctul de vedere față de acestea, consideră că în cauză nu se impune acordarea unui termen de judecată pentru ca părțile lipsă să-și exprime punctul de vedere asupra aspectelor invocate prin notele de ședință.
Asupra motivelor de recurs de ordine publică invocate de reprezentanta pârâtului recurent M. I. V., prin notele de ședință, Curtea se va pronunța odată cu soluționarea recursului.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 C. invocă și pune în discuție excepția inadmisibilității parțială a motivelor de recurs, respectiv a acelor motive de recurs care se referă la expertiză și la reaprecierea stării de fapt, având în vedere că acestea vizează netemeinicia hotărârii atacate, iar prevederile art. 304 pct. 10 și 11 C. au fost abrogate prin art. I pct. 1111și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. De asemenea, Curtea, din oficiu, în temeiul art. 282 alin. 1 C. raportat la art. 299 C. invocă și pune în discuție inadmisibilitatea recursului strict în limitele în care se critică sentința primei instanțe. În ceea ce privește notele de ședință, depuse azi la dosar de reprezentanta pârâtului recurent M. I. V., în situația în care au fost invocate motive de recurs care nu au fost invocate prin memoriul de recurs inițial, Curtea, din oficiu, în temeiul art. 3021lit. c C., art. 303 alin. 1 și 2 C. și art. 306 C., invocă și pune în discuție excepția decăderii recurentului M. I. V. din dreptul de a-și mai preciza, dezvolta ori completa motivele de recurs. Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei pârâtului recurent M. I. V. în susținerea recursului și reprezentantei reclamantei intimate N. P. pentru a pune concluzii asupra recursului care formează obiectul prezentuluidosar, cu precizarea ca acestea să se refere și la excepțiile invocate din oficiu de către instanță. Reprezentanta pârâtului recurent M. I. V. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 694/(...), schimbarea acestei hotărâri în sensul respingerii acțiunii în anulare, având ca obiect contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 3222/2002 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 852/2007 și restabilirea situației de carte funciară anterioară și evacuare, cu cheltuieli de judecată. Reprezentanta pârâtului recurent M. I. V. arată că instanța de apel a calificat greșit calea de atac împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond. La întrebarea adresată reprezentantei pârâtului recurent M. I. V., referitoare la împrejurarea dacă partea pe care o reprezintă a atacat cu recurs încheierea de recalificare a căii de atac, aceasta arată că nu a atacat cu recurs încheierea de recalificare a căii de atac. Reprezentanta pârâtului recurent M. I. V. arată că una este valoarea obiectului cauzei în vederea taxării și alta este valoarea obiectului cauzei în vederea stabilirii competenței materiale și, de asemenea, arată că valoarea celor trei contracte de vânzare-cumpărare însumate este 73.000 RON și, totodată, face referire la recursul în interesul legii, soluționat prin D. nr. 3. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Cu privire la al doilea motiv de recurs de ordine publică, reprezentanta pârâtului recurent M. I. V. arată că suntem în prezența instituției vânzării lucrului altuia, iar sancțiunea în astfel de cauze nu este nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, ci partea care s-a considerat prejudiciată are dreptul de a promova acțiune în revendicare. T., arată că art. 35 Legea nr. 7/1996 era în vigoare la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare și nu a fost avut în vedere de către instanța de apel, ci aceasta a avut în vedere situația din speță dintr-un alt punct de vedere, însă buna credință trebuia avută în vedere strict raportat art. 35 Legea nr. 7/1996. Cu privire la al treilea motiv de recurs de ordine publică, reprezentanta pârâtului recurent M. I. V. arată că dacă vom șterge acel proces penal, termenul se calculează din 2002, de când autoarea și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară și având în vedere că este vorba de desființarea unui drept, în acest caz nu s-ar putea vorbi de nulitatea contractului de vânzare-cumpărare. De asemenea, reprezentanta pârâtului recurent M. I. V. arată că în motivele de recurs inițiale se vorbește despre o aplicare nelegală a legii, acestea încadrându-se în prevederile art. 304 pct. 9 C. și, totodată, arată că în cauză a fost un recurs care nu a fost dezvoltat în termeni juridici, însă din motivele de recurs inițiale rezultă că se critică aplicarea greșită a legii de către instanța de apel. T., arată că instanța de apel nu a aplicat corect legea, deoarece instanța spune la un moment dat că pârâtul recurent M. I. V. putea să formuleze o cerere de chemare în garanție pentru evicțiune, or dacă contractul de vânzare- cumpărare este nul, pârâtul recurent M. I. V. nu putea să formuleze o astfel de cerere. În concluzie, reprezentanta pârâtului recurent M. I. V. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată, a căror dovadă o va face până la sfârșitul dezbaterilor. Reprezentanta reclamantei intimate N. P. solicită, în principal, respingerea recursului pentru că niciunul din motivele de recurs invocate în memoriul de recurs inițial nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 C., iar în subsidiar, solicitărespingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a deciziei atacate, ca fiind temeinică și legală. Reprezentanta reclamantei intimate N. P. arată că instanța de apel în mod legal a constatat că bunul care face obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, a fost cumpărat, apoi doar după o lună de zile imobilul a fost revândut intimatei D. E., care l-a vândut intimatului D. G., iar acesta din urmă a înstrăinat imobilul numai în două zile, vânzându-l intimatei R. A. și, totodată, arată că în dosarul penal, au fost chemați reclamanta intimată N. P. împreună cu pârâții intimați D. G. și D. E., sens în care face trimitere la interogatoriul administrat părților. Instanța atrage atenția reprezentantei reclamantei intimate în sensul că ceea ce s-a întâmplat în dosarul penal și proba cu interogatoriul părților nu fac obiectul prezentului recurs și pune în vedere acesteia să se limiteze strict la chestiunile de nelegalitate din prezenta cauză. Reprezentanta reclamantei intimate N. P. solicită respingerea recursului, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată. Curtea reține cauza în pronunțare. După luarea cauzei, se prezintă în sala de judecată reprezentanta pârâtului recurent M. I. V., doamna avocat A. D. care depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată și timbre judiciare în valoare de 5 lei pentru apel, așa cum i s-a pus în vedere de către instanța de recurs. C U R T E A Prin decizia civilă nr. 53 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), a fost respins apelul declarat de apelanții M. I. V. și R. F. A., împotriva Sentinței civile nr. 694/(...), pronunțată de Judecătoria Baia Mare. Au fost obligați apelanții să plătească intimatei N. P. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin sentința penală nr. 1133/(...) pronunțată de Judecătoria Baia Mare, desființată în parte prin D. penală nr. 163/A/(...) a T.ui M. și prin D. penală nr. 771/R/(...), pronunțată de Curtea de A. C., în dosarul nr. (...), s-a dispus condamnarea inculpaților V. I. M., V. F., R. A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal, dosar în care reclamanta a avut calitatea de parte civilă. A.anta R. F. a fost audiată ca martoră în cauza respectivă. În aceste condiții apelanta nu-și mai poate susține buna-credință, în sensul că nu a avut cunoștință de situația juridică a apartamentului, având deplină cunoștință de faptul că acesta se află într-un litigiu penal având ca obiect înșelăciune în convenții. A.anta și intimații D. au fost citați în cauza penală în calitatea lor de subdobânditori ai apartamentului în cauză pentru a aduce lămuriri privind modul de dobândire a acestuia, precum și dacă se constituie părți civile în cauză, luând astfel cunoștință de situația litigioasă a imobilului. Pierderea de către intimata N. P. a proprietății apartamentului, „bun"; în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., astfel cum rezultă din considerentele hotărârilor penale, este urmarea directă, nemijlocită a acțiunii de inducere în eroare prin încheierea prin fraudă a actului autentic de împrumut și a tuturor actelor subsecvente de către R. A. după dobândirea de către aceasta a proprietății asupra imobilului. În ce privește consecințele condamnării asupra actelor subsecvente actului încheiat prin fraudă și a cărui anulare s-a solicitat pe calea constituirii de partecivilă - Curtea Supremă de Justiție a statuat prin D. nr. 3. următoarele: „în cazul în care, urmare înșelăciunii a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare iar dobânditorul bunului vinde la rândul său acel bun prin contract, unui cumpărător de bună credință - ambele contracte trebuie anulate ca măsuri de restabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii";. În pronunțarea acestei soluții Curtea a argumentat prin aceea că „. efectelor restabilirii situației anterioare strict la actul juridic privitor la care s-a reținut acțiunea de inducere în eroare a părții vătămate ar face ineficientă - față de partea civilă - măsură reparatorie dispusă, care nu ar mai putea dobândi proprietatea și posesia apartamentului de care a fost deposedată prin fraudă, prin înșelăciune, deși este îndreptățit la aceasta";. În condițiile în care bunul - obiect al contractului - a fost dobândit prin fraudă de către prima vânzătoare - intimata R. A. - și prin urmare la momentul vânzărilor succesive se cunoștea că apartamentul este în realitate proprietatea unei alte persoane, vânzarea lucrului altuia nu a constituit decât o operațiune speculativă, având o cauză care atrage sancțiunea nulității absolute. În ce privește dobânditorii subsecvenți care au fost prejudiciați de soluția de admitere a acțiunii și constatarea nulității contractelor, aceștia au la îndemână o acțiunea ex contractu împotriva vânzătorilor, respectiv acțiunea în garanție pentru evicțiune - pe care o vor putea formula împotriva vânzătorului solicitând restituirea prețului reactualizat achitat, astfel cum se va constata unui neproprietar. Din interogatoriile luate apelanților și intimaților reiese că aceștia cunoșteau situația juridică a apartamentului, respectiv la fila 233 se află interogatoriul intimatei R. A. care la întrebarea 6 a arătat că nu a avut niciodată posesia apartamentului din litigiu, iar la întrebarea nr. 7, a arătat că nu cunoștea unde este situat acest imobil. La întrebarea nr. 9 a arătat că la data vânzării intimații D. cunoșteau că l- au dobândit prin executarea silită a intimatei N. P. La întrebarea nr. 10, se arată că la momentul adjudecării imobilului, avea reprezentarea faptului că acest bun se va vinde ulterior succesiv prin încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare. Din interogatoriul luat apelantei R. F. A. (f. 235), a reieșit că la data dobândirii dreptului de proprietate asupra apartamentului cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, i-a fost adus la cunoștință faptul că acest imobil a fost cumpărat de vânzător în urmă cu 3 zile înainte de vânzarea succesivă către aceasta, sens în care a semnat un înscris aflat la fila 189. Or, în condițiile în care aceasta a luat la cunoștință de aspectele mai sus arătate, precum și de faptul că apartamentul a fost dobândit printr-un act de adjudecare, apelanta a fost de rea credință la dobândirea acestui bun, întrucât prin însăși actul semnat în fața notarului privind intervalul foarte scurt dintre încheierea celor două acte, s-a confirmat faptul că prezintă îndoieli ale valabilității titlului. De asemenea, tot din interogatoriul apelantei R. F.-A., reiese potrivit răspunsurilor date la întrebările de la pct. 18-19 că aceasta avea cunoștință de existența procesului penal (în anul 2006) legat de apartament și i-a adus la cunoștință vărului său recurentul M. I. V. aceste aspecte, respectiv: „i-am spus pârâtului M. I. V. că procesul penal este legat de apartament și că acesta ar fi fost dobândit ilegal de cineva din trecut";. Or, în condițiile în care atât apelanta R. cât și apelantul M. aveau cunoștință de existența procesului penal legat de apartamentul ce face obiectul prezentei cauze, nu se poate vorbi de buna lor credință, întrucât buna credință constă în atitudinea subiectivă a cumpărătorilor, caracterizată prin convingereaneîndoielnică asupra faptului că imobilul aparține vânzătorului, ca adevărat proprietar, de cunoașterea prin mijloace obișnuite, aflate la îndemâna oricărei persoane a situației juridice a imobilului și a lipsei intenției altei persoane de a revendica bunul. Pe de altă parte, efectele nulității actului juridic civil, sunt guvernate de principiul anulării actelor juridice subsecvente ca urmare a anulării actului juridic inițial. Potrivit acestui principiu, odată probat că vânzătorul nu putea transmite un drept desființându-se titlul său de proprietate, se impune a se constata că nici subdobânditorii acelui drept nu puteau dobândi mai mult, desființarea actului inițial conducând la desființarea tuturor actelor subsecvente. Regula anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial deși fără o consacrare legală cu titlu general, are caracterul unui principiu care guvernează efectele nulităților - retroactivitatea și repunerea în situația anterioară, dar și a principiului potrivit căruia nimeni nu poate transmite altuia un drept pe care nu îl are, în sensul că, dacă prin anularea actului juridic inițial se desființează dreptul transmițătorului din actul juridic subsecvent, înseamnă că acesta a transmis un drept pe care nu îl avea, deci nici subdobânditorul nu putea deveni titularul acestui drept. Aplicarea teoriei bunei credințe a terțului achizitor este ea însăși paralizată în ipoteza în care titlul, actul principal, a fost anulat pentru motive de ordine publică, în speță, frauda la lege. Toate aceste aspecte au fost reținute de prima instanță în mod corect. În analiza bunei credințe a subdobânditorilor, prima instanță a reținut că din răspunsul la interogatoriu al pârâtei R. F. că aceasta a aflat de procesul penal legat de apartament în anul 2006, aducându-i la cunoștință acest fapt pârâtului M. I. V., acesta arătând la rândul său că știa de existența procesului penal la momentul cumpărării imobilului, aspecte care, coroborate cu legătura de rudenie dintre cei doi pârâți, este de natură a crea serioase dubii cu privire la buna credință a pârâtului și necunoașterea eventualelor vicii ale actelor de înstrăinare anterioare în momentul încheierii ultimului contract de vânzare cumpărare, respectiv cel autentificat sub numărul 852/(...). Chiar și în ipoteza în care apelantul M. I. V. ar fi fost de bună credință (ceea ce nu e cazul în speță) contractul său se impunea a fi anulat ca măsură de stabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii. Având în vedere considerentele de mai sus, constatând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, instanța de apel a respins ca nefondat apelul conform dispozitivului prezentei. În temeiul art. 274 Cod procedură civilă apelanții au fost obligați să plătească intimatei N. P. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța nr. 165/(...) depusă în original la dosarul cauzei. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții M. I. V. și R. F. A. prin care au solicitat admiterea recursului modificarea deciziei civile atacatein sensul admiterii apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 694/(...), schimbarea acestei hotărâri în sensul respingerii acțiunii în anulare având ca obiect C. de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3222/2002 si C. de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 852/2007 si restabilirea situației de carte funciara anterioara si evacuare cu cheltuieli de judecată. În motivare se arată că atât instanța de fond cât si cea de apel au pronunțat hotărâri lipsite de temei legal, apreciind in mod eronat nelegalitatea celor doua contracte autentice de vânzare-cumpărare, cu consecința anularii acestor acte juridice. S-a reținut de către instanța de apel faptul ca atât recurenta R. cat si recurentul M. ar fi contractat cu rea credința urmărind fraudarea intereselor intimatei N. P., cu toate ca nu exista la dosar nici o proba care sa ateste faptul ca anterior sau concomitent cu semnarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3222/2002 recurenta R. ar fi fost de rea credința. La data autentificării acestui contract nu exista pe rol vreun dosar penal in care sa se demareze cercetări penale cu privire la eventuale infracțiuni legate de imobilul, obiect al acestui contract. Singurul aspect reținut de instanța de fond a fost acela de a aprecia ca nu mai este necesar a se analiza apărările recurenților atâta vreme ce prin D. penala nr. 163/A/2007 a T.ui M. pronunțata in dosarul penal nr.(...), s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare sus-menționat in acest dosar penal recurenta-parata R. nu a figurat ca parte, respectiv nu a participat la proces, sens in care hotărârea sus-menționata nu-i este opozabila. Modalitatea in care a procedat instanța de fond in sensul de a se subsuma fara rezerve hotărârii instanței penale, este in contradicție cu principiul contradictorialității și dreptului la apărare si a dreptului la un proces echitabil. Efectiv a fost suprimat un drept de proprietate dobândit cu buna credința, fara ca dobânditorul sa aibă posibilitatea de a-si prezenta argumentele în sensul apărării dreptului sau. Parații-recurenți nu sunt comparatori de buna credința, dobândind cu titlu oneros imobilul din litigiu, încheind in acest sens contractele de vânzare- cumpărare arătate mai sus. Buna credința a celor doi pârâți subdobânditori este prezumata, iar la dosar nu exista probe in răsturnarea acestei prezumții. Astfel pe la începutul anului 2002, parata R. dorind sa-si cumpere un apartament in B. M. a contactat mai multe agenții imobiliare, căutând o oferta avantajoasa in acest sens. Prin luna iulie 2002, este sunata de un agent imobiliar al Agenției IAKA, spunându-i faptul ca este înregistrata la aceasta agenție o oferta avantajoasa pentru un apartament. S-a prezentat la agenție si împreuna cu agentul imobiliar au procedat la vizitarea apartamentului din litigiu, după care au perfectat antecontractul de vânzare-cumpărare. N. toți banii necesari, a împrumutat o suma consistenta de la verișorul acesteia, paratul M. I., care lucra in străinătate. Apoi s-a prezentat la notar si a încheiat contractul autentic de înstrăinare. La data încheierii acestui contract, parata R. nu a avut nici cea mai mica îndoiala cu privire la modalitatea in care vânzătorii D. G. si E. au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului, fiind in totalitate de buna credința, având convingerea ca a contractat cu adevăratul proprietar. Coala funciara nr. 10374 B. M., in care este intabulat imobilul din litigiu, nu prezenta la data vânzării nici un element ( notare, interdicție ) care sa îi inducă ideea unei anumite incertitudini cu privire la o eventuala neregularitate a titlului proprietarilor subsecvenți, fiind în prezența unei erori comune si invincibile cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului, buna credința a paratei R. fiind lipsita de orice culpa sau îndoiala imputabila. Principiul ocrotirii bunei credințe a subdobânditorului cu titlu oneros subzista și in privința paratului M. I., care a dobândit apartamentul din litigiu la mai mult de un an de la data la care pârata R. a fost audiat ca martor in procesul penal, fara a avea cunoștința si fara a fi parte in procesul penal in urma căruia a fost condamnata proprietara inițiala, R. A.. Regula resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis prezintă o importanta excepție consacrata de doctrina si anume menținerea titlului subdobânditorului oneros, atunci când acesta a contractat cu buna credințe. Mai mult bunacredința a paraților R. si M. este prezumata, iar reclamanta nu a făcut dovada contrara. Hotărârea judecătoreasca in materie penala la care face trimitere instanța de fond, este izolata in cadrul practicii judiciare in materie, tocmai pe considerentul echitații protejării drepturilor subiective, mai ales in situația în care un astfel de drept a fost dobândit cu buna credința. Intimata N. P. prin întâmpinare (f.14-19) a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a deciziei tribunalului. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Recurenții susțin că nu exista la dosar nici o proba care să ateste faptul că anterior sau concomitent cu semnarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3222/2002 recurenta R. ar fi fost de rea credința. Curtea constată că referirile la probele reținute de instanțele de fond se constituie în motive de recurs inadmisibile. Instanța de apel a reținut că din interogatoriul luat apelantei R. F. A., a reieșit că la data dobândirii dreptului de proprietate asupra apartamentului cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, i-a fost adus la cunoștință faptul că acest imobil a fost cumpărat de vânzător în urmă cu 3 zile înainte de vânzarea succesivă către aceasta, sens în care a semnat un înscris aflat la fila 189 și că în condițiile în care aceasta a luat la cunoștință de aspectele mai sus arătate, precum și de faptul că apartamentul a fost dobândit printr-un act de adjudecare, apelanta a fost de rea credință la dobândirea acestui bun, întrucât prin însăși actul semnat în fața notarului privind intervalul foarte scurt dintre încheierea celor două acte, s-a confirmat faptul că prezintă îndoieli ale valabilității titlului. Starea de fapt reținută de instanța de apel nu poate fi schimbată în recurs pentru că instanța de recurs poate controla doar legalitatea hotărârii atacate limitat la motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. și poate viza numai motive de nelegalitate. Motivele de recurs invocate ce se referă la reaprecierea probelor și care tind la modificarea deciziei urmare a acestei reaprecieri, Curtea constată că sunt inadmisibile, deoarece instanța de recurs nu examinează faptele cauzei, existența și aprecierea lor aparținând puterii suverane a instanțelor de fond. C. exercitat de instanța de recurs se referă doar la corectitudinea concluziei instanței de fond, dacă judecătorii fondului au interpretat și aplicat corect norma de drept. De asemenea, în temeiul art. 282 alin. 1 C. raportat la art. 299 C. este incidentă și inadmisibilitatea recursului în limitele în care se critică sentința primei instanțe, dat fiind că se poate ataca cu recurs doar decizia instanței de apel. Referitor la această stare de fapt, analizând motivul de recurs ce vizează reaua credință, Curtea reține că pârâta R. F.-A. a cumpărat apartamentul în litigiu de la pârâții D. la (...), la doar 3 zile după dobândirea de către aceștia din urmă a aceluiași apartament la (...), or această vânzare la un interval scurt de timp după cumpărare trebuia să nască oricărei persoane de o diligență medie îndoieli cu privire la operațiunea vânzării, pentru că astfel de acte nu sunt din cele uzuale, care să se încheie în acest ritm rapid, prin urmare este necesar ca în aceste situații să fie efectuate de către cel care dorește să cumpere verificări suplimentare. În speță pârâta R. F.-A. nu a efectuat nici măcar o verificare elementară a acestui aspect, pentru a afla ce a determinat revânzarea la un interval așa de scurt a unui imobil ce fusese dobândit inițial în procedura executării silite, ceea ce a dat legitimitate instanțelor de fond să o considere pe aceasta de rea credință,cât timp nu a oferit nici explicație rezonabilă pentru faptul neefectuării verificărilor sau de ce a preferat să cumpere acest imobil după dobândirea de către vânzători cu doar 3 zile în urma revânzării, știind că urmează să cumpere un imobil cu o situație juridică cel puțin neclară și incertă. Dacă există o cât de mică îndoială sau ignorare a unei situații prezumtiv dubioase dispare buna credință pentru că buna credință implică convingerea absolută că se acționează în limitele legii și a moralității și este incompatibilă cu îndoiala sau dubiul. În acest fel, recurenta își asumă o mare doză de risc prin faptul neverificării, pentru că prin această neverificare acceptă că nu dorește să cunoască situația reală a imobilului dar această necunoaștere derivând din neverificarea voluntară nu poate pretinde că echivalează cu buna credință ci cu cel puțin culpa pentru că trebuia și putea să verifice situația unui imobil care face obiectul unui contract pentru care orice persoană face minime verificări, deoarece astfel de acte nu se încheie decât la intervale mai mari de timp, nefiind uzuale, și au o valoare patrimonială aparte de actele cotidiene, sau chiar o valoare deosebită, iar semnificația deosebită este dată și de diferențele de valoare. Relativ la reaua credință a pârâtului M. I. V. instanța de apel a reținut că, din interogatoriul apelantei R. F.-A., reiese potrivit răspunsurilor date la întrebările de la pct. 18-19 că aceasta avea cunoștință de existența procesului penal (în anul 2006) legat de apartament și i-a adus la cunoștință vărului său recurentul M. I. V. aceste aspecte, respectiv: „i-am spus pârâtului M. I. V. că procesul penal este legat de apartament și că acesta ar fi fost dobândit ilegal de cineva din trecut";. Această înștiințare anterior cumpărării de către pârâtul M. I. V. a dobândirii ilegale a imobilului, fără ca acest pârât să fi efectuat minime demersuri cu privire la acest aspect privitor la care a fost înștiințat, al dobândirii ilegale a imobilului de către cei ce au vândut imobilul pârâtei R. F.-A., duce la concluzia corectă a instanțelor de fond că acesta, pârâtul M. I. V., a fost de rea credință, cât timp nu a oferit nici explicație rezonabilă pentru faptul neefectuării verificărilor sau de ce a preferat să cumpere acest imobil după dobândirea de către vânzătoare a unui imobil cu privire la care a fost înștiințat că există un dosar penale pe rolul instanțelor privind dobândirea ilegală a imobilului de către cei ce au vândut imobilul pârâtei R. F.-A., știind prin urmare și pârâtul M. I. V. că urmează să cumpere un imobil cu o situație juridică neclară și incertă. Nu doar existența pe rol a vreunui dosar penal la data autentificării unui contract în care să se demareze cercetări penale cu privire la eventuale infracțiuni legate de imobilul, obiect al acestui contract, pot duce la concluzia relei credințe, dat fiind că aceasta poate fi dedusă și din alte probe, după cum de altfel a reieșit în cele expuse mai sus. Instanța de fond a analizat apărările părților, după cum reiese din cele expuse în reproducerea acestora în frazele anterioare, și nu doar D. penala nr. 163/A/2007 a T.ui M. pronunțata in dosarul penal nr.(...), prin care întradevăr s- a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare în care pârâta R. F.-A. avea calitate de cumpărătoare, dosar penal unde recurenta-parata R. nu a figurat ca parte, sens în care hotărârea sus-menționată nu-i este întradevăr opozabilă, de acea s-a și intentat prezenta acțiune, dar instanțele de fond și de apel au expus argumentele lor pentru care au stabilit starea de fapt și reaua credință, chiar dacă adăugate celor reținute în hotărârea penală, dar aceasta nu este un neajuns, în condițiile în care hotărârea penală statuează o stare de fapt care nu poate fi contrazisă ulterior, intrând în puterea lucrului judecat, pe care trebuie să o respecte și terțele persoane. Chiar dacă în cartea funciară nr. 10374 B. M., în care este intabulat imobilul din litigiu, nu exista la data cumpărării vreo notare sau interdicție, nu pot susține recurenții că au fost în prezența unei erori comune și invincibile cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului, atâta timp cât nu au făcut nici o verificare cu privire la vânzarea suspicios de rapidă, recurenta, și cu privire la existența și obiectul dosarului penal despre care a fost informat, recurentul. Fiind vorba de reaua credință a recurenților nu poate interveni o excepție de la repunerea părților în situația anterioară în cazul nulității și de la principiul anulării și a actului subsecvent, dat fiind că păstrarea situației are loc cu caracter de excepție în ipoteza persoanelor de bună credință care pot invoca o eroare comună și invincibilă. În ce privește motivele de recurs de ordine publică depuse de reprezentanta pârâtului recurent M. I. V., acesta invocă alcătuirea greșită a instanței care a judecat cauza la Tribunalul Maramureș, deoarece calea de atac ce putea fi exercitată împotriva hotărârii fondului era recursul, iar Tribunalul Maramureș a judecat cauza ca fiind apel. Curtea constată că acest motiv este nefondat deoarece potrivit art. 2 pct. 2 Cod procedură civilă tribunalul judecă, ca instanță de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, în primă instanță iar art. 282 alin. 1 Cod procedură civilă prevede că hotararile date in prima instanta de judecatorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotararile date in prima instanta de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel, apoi art. 2821alin. 1 Cod procedură civilă prevede că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, asupra acțiunilor posesorii, acțiunilor în evacuare, a celor referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă și luarea măsurilor asigurătorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale și în alte cazuri prevăzute de lege. Cum în speță valoarea obiectului litigiului este cea de la data introducerii acțiunii, iar obiectul material al acțiunii este un apartament a cărei valoare a fost indicată de reclamantă, potrivit art. 112 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, la termenul din data de (...), ca fiind de 140.000 lei iar această valoare nu a fost contestată și trebuie luată în considerare atât pentru stabilirea competenței, a căii de atac cât și pentru valoarea taxelor de timbru datorate, pentru că nicăieri nu există vreo prevedere care să permită stabilirea duală a unei valori pentru competență și calea de atac și a unei alte valori pentru timbraj, pentru că toate textele incidente pentru competență, art. 1 și urm. Cod procedură civilă, căile de atac, art. 282 și urm. Cod procedură civilă, și taxele de timbru, art. 1 și urm. din Legea nr. 146/1997, fac vorbire de obiectul cererii și valoarea sa, ori această valoare nu poate fi decât una singură, și anume acea indicată de reclamant, potrivit art. 112 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă. Tot privitor la acest motiv de recurs trebuie observat că recurentul nu a atacat și încheierea de recalificare a căii de atac, ori având în vedere că această încheiere este una interlocutorie, dat fiind că dezleagă aspecte litigioase, trebuia atacată la rândul ei, pentru că nu prin decizia de soluționare a fondului apelului s-a dezlegat chestiunea căii de atac. În privința motivului de recurs de ordine publică privind excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la acțiunea de rectificare a cărții funciare, întemeiată dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996, Curtea constată că nu este fondat deoarece reaua credință a fost reținută mai sus iar prin considerentele invocate în cadrul acestui motiv de recurs privind prescripția seinvocă de fapt un motiv de recurs care nu este de ordine publică, anume modul de stabilire a bunei credințe. Ori, dacă acest motiv de recurs, privind aprecierea bunei credințe doar prin prisma cuprinsului cărții funciare și a titlului autoarei privește doar situația reclamantului, nu este un motiv de recurs de ordine publică, nu poate fi invocat de instanță, și prin urmare în această măsură recurentul este decăzut din dreptul de a-l invoca. În consecință fiind reținută corect reaua credință, acțiunea în rectificare nu este prescrisă, nefiind incident art. 36 din Legea nr. 7/1996 în modalitatea interpretată de recurent. În ce privește motivul de recurs, intitulat ca fiind și acesta de ordine publică, ce privește excepția inadmisibilității capătului de cerere vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 852/(...), pentru vânzarea lucrului altuia, Curtea constată că această chestiune afectează doar situația pârâtului și nu are incidență pentru ordinea publică, cum este situația motivelor privind compunerea instanței și prescripția dreptului la acțiune. Chiar dacă excepția inadmisibilității este una de fond, care duce la respingerea acțiunii, ea nu este de ordine publică pentru că duce doar la respingerea acțiunii, și afectează doar situația pârâtului iar nu și ordinea publică, consecințele în caz de neobservare nu implică odinea publică, cum este în cazul compunerii instanței sau a prescripției, care impun o anume compunere a instanței și un anumit termen pentru toate cauzele, pe când în caz de neobservare a tipului de nulitate, aceasta este o chestiune ce vizează doar părțile. Nefiind un motiv de ordine publică și nefiind depus în termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, în temeiul art. 3021lit. c C., art. 303 alin. 1 și 2 C. și art. 306 C., Curtea, cu privire la acest motiv de recurs privind inadmisibilitatea și la celelalte motive de recurs din notele de ședință care nu se încadrează în motivele inițiale și exced motivelor privind compunerea instanței și prescripția, constată că este incidentă excepția decăderii recurentului M. I. V. din dreptul de a-și mai preciza, dezvolta ori completa motivele de recurs. În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă. În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă va obliga pe recurenții R. F. A. și M. I. V., aflați în culpă procesuală față de respingerea recursului, să plătească intimatei N. P. suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței de la fila 25. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții R. F. A. și M. I. V. împotriva deciziei civile nr. 5. din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Obligă pe numiții recurenți să plătească intimatei N. P. suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE J.ECĂTORI C. M. CONȚ I. D. C. A. A. P. Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...) J.ecător fond - F. V. - Judecătoria Baia Mare J.ecători apel - W. D., H. D.M. - Tribunalul Maramureș G. A. A. M.
| ← Decizia civilă nr. 10/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1401/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
