Decizia civilă nr. 3305/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 3305/R/2012
Ședința publică din 29 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C. JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 3. din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. V., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reprezentantului pârâtului recurent și reclamantului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamantul intimat.
C. constată că prin memoriul de recurs (f. 3 verso din dosar), pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. asupra recursului care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul S. V.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că acțiunea reclamantului are două petite, respectiv: 1) constatarea caracterului politic al măsurii administrative a strămutării suferite de părinții reclamantului, alături de acesta și ceilalți membrii ai familiei reclamantului și 2) obligarea pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubiri-lor civile, iar pârâtul recurent, prin memoriul de recurs critică faptul că nu suntem în prezența unei măsuri administrative cu caracter politic, deoarece din dosarul C. și din hotărârile depuse la dosarul cauzei, rezultă doar că persoanele menționate anterior au beneficiat de prevederile D. nr. 1., dar din aceste documente nu rezultă scopul strămutării acestor persoane, iar instanța de fond a trecut cu ușurință peste acest aspect.
De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că prin acțiune se invocă art. 1 alin.1 și 2, art. 4, art. 5 alin. 1 lit. a și b din L. nr. 2., dar Dispoziția nr. 3. a M.ui de I. în baza căreia au fost strămutați părinții reclamantului, reclamantul și ceilalți membrii ai familiei reclamantului nu se încadrează în aceste prevederi legale și, de asemenea, arată că nici reclamantul și nici instanța de fond nu se referă la fapte, așa cum prevede art. 4 alin. 2 din L. nr.
2., iar în speță este vorba de o confiscare a averii părinților reclamantului datorită instaurării regimului comunist.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3. din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamantului S. V. de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 20 000 E. cu titlu de daune morale și pe cale de consecință a respins petitul 2 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. V. privind obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 20 000 E. cu titlu de daune morale ca fiind prescrisă.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul S. V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și pe cale de consecință:
S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a dislocării suferite de antecesorii reclamantului, alături de reclamant și ceilalți membri ai familiei.
A obligat pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice să achite reclamantului despăgubiri în cuantum de 100 000 lei, cu titlu de prejudiciu material produs prin măsura administrativă a dislocării.
A obligat pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1840 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a constatat următoarele:
Prin D. nr. 3. a M.A.I reclamantul S. V., împreună cu părinții săi și fratele său S. V. au fost dislocați în comuna P.-C. la data de (...), aspect confirmat și din înscrisurile care formează dosarul remis instanței de către C.
Din cuprinsul aceluiași dosar comunicat de către C. tribunalul a reținut că prin D. nr. 6. iulie a M.A.I s-au ridicat restricțiile impuse reclamantului și familiei sale prin decizia anterior evocată.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din L. nr. 2. constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie
1945. Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute pentru faptele prevăzute în art. 185 - 187,
190, 191, 193^1, 194, 194^1 - 194^4, 196^1, 197, 207 - 209, 209^1 - 209^4,
210 - 218, 218^1, 219 - 222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230,
231^1, 258 - 261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare;
Potrivit art. 4 alin 2 din lege persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicitainstanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Conform art. 5 alin. 1 lit. a din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.
5., cu modificările și completările ulterioare.
Prin Deciziile nr. 1354/2010 și nr.1358/2010 publicate în M.Of al R.iei nr.
761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R.iei a constatat că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a G. nr. 6. pentru modificarea și completarea L. nr. 2., precum și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi sunt neconstituționale.
După declararea caracterului neconstituțional a dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. a din L. nr. 2. reclamantul și-a precizat acțiunea și pe dispozițiile art. 998-999
Cod civil.
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 998-999 Cod civil, tribunalul apreciază că potrivit art. 3 alin. 1 din D. nr. 167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse prescripției de 3 ani.
În cauză, problema care se pune este aceea de a stabili data de la care termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă, tribunalul apreciind că data începerii curgerii este 09 aprilie 1990, data intrării în vigoare a D. L. nr. 1..
Prin D. nr. 33/1989 s-a desființat Departamentul Securității S.ui. Dacă până la acest moment reclamanții nu ar fi îndrăznit să acționeze statul în judecată, din cauza fricii față de organul represiv al Securității, după desființarea acesteia nimic nu i-ar fi împiedicat să introducă o acțiune în justiție împotriva S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea la daune morale.
De altfel, prin adoptarea D. L. nr. 1. și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituie 1 an și
6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat
și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție.
Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi ca: scutirea de la plata taxelor și impozitelor, asistență medicală și medicamente gratuite, transport gratuit în mijloacele de transport în comun,etc.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, tribunalul a apreciat că în temeiul art. 8 alin. 1 din D. L. 167/1958, termenul de 3 ani de când reclamantul cunoștea sau trebuia să cunoască prejudiciul și putea acționa în cunoștință expirase la data promovării prezentei acțiuni.
De altfel, lecturând considerentele D. nr. 1358/2010 a Curții
Constituționale, reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunelemorale persoanelor persecutate din motive politice au fost emise o serie de acte normative, respectiv D. lege nr. 1., republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr. 2..
În consecință, nu a fost admisă opinia conform căreia dreptul la acțiune s- a născut la apariția L. nr. 2. atâta timp cât anterior, prin actele normative invocate, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale.
Și prin prisma aplicării Convenție E.pene a Drepturilor Omului, ratificată de R. prin L. 3. publicată în Monitorul Oficial 135 din data de (...) solicitarea reclamantului de acordare a daunelor morale apare ca fiind prescrisă.
De asemenea, din aceleași considerente și din perspectiva art. 504, 506 C pr. pen. solicitarea reclamantului de acordare a daunelor morale apare ca fiind prescrisă.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamantului S. V. de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de
20 000 E. cu titlu de daune morale și pe cale de consecință a respins petitul 2 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. V. privind obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 20 000 E. cu titlu de daune morale ca fiind prescris.
În temeiul art. 4 alin 2 din L. 2., pornind de la însuși caracterul D. nr. 3., lapidar, lipsit de argumentație juridică, având mai degrabă caracterul unui pur arbitrariu, tribunalul a admis în parte cererea de chemare în judecată și pe cale de consecință a constatat caracterul politic al măsurii administrative a dislocării suferite de antecesorii reclamantului, alături de reclamant și ceilalți membri ai familiei.
În nici un caz nu a fost primită argumentația pârâtului S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice potrivit căruia, în condițiile în care măsura administrativă invocata de către reclamant, respectiv cea a dislocării, este prevăzuta expres la art. 3 din L. nr. 2., primul petit al cererii de chemare in judecata formulat ar fi inadmisibil, întrucât faptul ca prevederile D. MAI nr. 3. nu este enumerat printre cele arătate la art. 3 din L. nr. 2., nu exclude ab initio posibilitatea încadrării acestei măsuri administrative în categoria celor imaginate de legiuitor potrivit prevederilor art. 4 alin. 2 din L. 2..
Odată statuat asupra caracterului politic al măsurii administrative a dislocării suferite de antecesorii reclamantului, alături de reclamant și ceilalți membri ai familiei, chestiunea care trebuie stabilită de către tribunal este aceea a îndreptățirii reclamantului la primirea de despăgubiri cu titlu de prejudiciu material produs prin măsura administrativă a dislocării.
Astfel, conform art. 5 alin. 1 lit. b din L. 2. orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale L. nr. 247/2005 privind reforma în domeniileproprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
În dosar s-a administrat probațiunea testimonială, fiind audiații martorii P.
I. și Ș. A. care prin depozițiile lor au relevat instanței că familia S., compusă din S. T. și soția împreună cu cei doi copii, printre care și reclamantul au fost deportați în Bărăgan în anul 1949 pentru o perioadă de 12 ani.
Aceiași martori au precizat că urmare a deportării acestora s-au confiscat toate bunurile deținute de familia S. întocmindu-se în acest sens un proces verbal.
De asemenea martorii au arătat că imobilul casă de locuit, anexele și grajdurile au fost demolate iar animalele din gospodărie au fost confiscate în totalitate.
Martorul Sutez A. a precizat că tot cu acea ocazie au fost confiscate materiale de construcție care existau pe terenul proprietatea familiei S..
În cauză s-a administrat ca probă tehnică expertiza în specialitatea construcții, evaluarea proprietății imobiliare având ca obiectiv evaluarea bunurilor mobile și imobile, confiscate și demolate situate în comuna M., județul C.: casă de locuit compusă din una cameră din pământ bătut, acoperită cu țiglă, o șură cu șopru din lemn acoperit cu țiglă, un grajd din lemn pentru 10 vite cu șopru alăturat, magazie din lemn acoperită cu țiglă de 4., ocol de animale din scândură de 1., aproximativ 20 mc de piatră pentru construcții, 20 000 de cărămizi arse, lemnul necesar pentru construcția unei case medii.
Prin concluziile sale, domnul expert L. N. A. a relevat că valoarea de piață a construcțiilor și materialelor de construcții care au existat la data confiscării pe terenul situat administrativ în comuna M., fn, jud.C., înscris în CF 703 M., nr.topo 391, 392 este estimată la 117 000 lei, cartea funciară amintită regăsindu- se la fila 9 din prezentul dosar.
Coroborând depozițiile martorilor cu expertiza ordonată în cauză și adresa nr. 473 din data de (...) emisă de P. comunei M. prin care se relevă că notificarea formulată în temeiul L. 10/2001 de către S. V., notificare care vizează aceleași bunuri, nu a fost soluționată, tribunalul a apreciat că sunt pe deplin incidente în speță dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din L. 2. și pe cale de consecință a obligat pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice să achite reclamantului despăgubiri în cuantum de 100 000 lei, cu titlu de prejudiciu material produs prin măsura administrativă a dislocării.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. J. C. solicitând admiterea recursului,modificarea hotărârii cu consecința respingerii acțiunii.
În motivare a arătat că în ceea ce privește constatarea caracterului politic al măsurii administrative a dislocării luata împotriva antecesorilor reclamantului, alături de reclamant si ceilalți membri ai familiei, conform prevederilor art. 3 din L. nr. 2. și art. 4 alin. 2 din L. nr. 2. întrucât măsura administrativa invocata de către reclamant si pentru care instanța de fond a constatat caracterul politic este prevăzuta expres la art. 3 din L. nr.2., considera ca primul petit al cererii de chemare în judecata formulat este inadmisibil si trebuia respins de către instanța de judecata, deoarece faptul ca prevederile D. MAI nr. 3. nu este enumerat printre cele arătate la art. 3 din L. nr. 2., nu conduce ca măsura administrativa având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu întemeiata pe alt act normativ decât cele arătate in art. 3 din L. nr. 2. s-ar încadra în prevederile art. 4 alin. 2 din L. nr. 2.. La art. 4 alin. 2 se arata ca poate fi constatat caracterul politic al altor masuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 ori, în speța, măsura administrativa a avut ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, expres prevăzuta la art. 3 din L. nr. 2..
Deoarece, măsura administrativa având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, în cazul de fața, nu a fost întemeiata pe nici unul din actele normative prevăzute în art. 3 din L. nr. 2., așa încât nu poate fi constatat caracterul politic al acestei masuri conform art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., nu este admisibila nici cererea pentru acordarea de daune materiale, conform art. 5 din lege.
In ceea ce privește daunele materiale acordate considera ca sentința recurată a fost data cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civ.
Astfel, în primul rând, în cauza nu s-a făcut dovada confiscării bunurilor pentru care s-a solicitat acordarea daunelor materiale ca efect al măsurii administrative, iar aceasta proba revine reclamanților și, contrar celor cuprinse în motivarea sentinței recurate, martorii audiați în cauza nu au declarat ca s-a întocmit un proces-verbal care sa ateste confiscarea bunurilor.
Mai mult, din declarațiile martorilor audiați în cauza nu rezulta ca, casa și anexele au fost confiscate.
Astfel, martora P. I. a declarat ca "S. T. a fost deportat în Baragan și după
12 ani s-a reîntors în M. pentru a-și vedea gospodăria, însă nu a rămas decât casa de locuit. U. și casa a fost demolata".
Martorul S. A. a declarat ca au fost confiscate materiale de construcție care existau pe terenul familiei S., însa în ce privește casa acesta a declarat doar ca, casa veche a fost demolata și anexele și grajdurile.
Mai arată că potrivit celor cuprinse în notificarea formulata de către reclamant în temeiul L. nr. 10/2001 reclamantul arata ca: "construcțiile aflate pe terenul lor au fost demolate și folosite la alte construcții, aceste construcții fiind:. pentru animale de 1. m, șură în suprafața de 1. m, saivan pentru oi, coșer pentru porumb, o bucătărie de vara".
In consecința, din coroborarea probelor administrate în cauza nu rezultă confiscarea bunurilor pentru care au fost acordate despăgubiri de către instanța de fond, urmare luării măsurii administrative a dislocării.
In ceea ce privește valoarea bunurilor stabilită de către expertul tehnic numit în cauză, așa cum a arătat și în fața instanței de fond, aceasta este nereală și exagerată.
Astfel, prin raportul de expertiza efectuat în cauza expertul tehnic arată că a procedat la evaluarea construcțiilor confiscate în anul 1949 în baza declarațiilor reclamantului și a martorilor acestea fiind demolate, iar aceste construcții s-au aflat pe terenul situat în com. M. f.n. (zona Rosieni) și este înscris în CF nr. 703
M. nr.top. 391, 392.
In concluzie, expertul tehnic a stabilit valoarea de piața a construcțiilor situate la data confiscării pe terenul situat în com. M. zona Rosieni la suma de
78.410 lei.
Prin obiecțiunile formulate în cauză a arătat că valoarea stabilita de către expertul tehnic judiciar este exagerata, iar în acest sens arată că potrivit Raportul de evaluare G. a F. imobiliar al J. C., întocmit de către experți evaluatori agreați ANE.R valoarea pentru case în loc. Rosieni este de 208 lei/mp, iar pentru anexe de 63 lei/mp.
De asemenea, arată că valoarea stabilita de către expertul tehnic judiciar nu este corect stabilita în lipsa abordării comparației directe cu imobile situate în loc. Rosieni și nu în com. M. cum a procedat expertul.
Prin răspunsul la obiecțiuni, care nu a fost comunicat cu pârâtul, expertul tehnic își contrazice propriile valori stabilite prin raportul de expertiza, adică nu pot exista comparații între valorile existente în raportul de evaluare globala a fondului imobiliar al județului C. și imobilul în cauza, care era construit dinpământ, deși valoarea stabilită de către expert este mult mai mare decât cea din raportul de evaluare globală a fondului imobiliar al județului C..
In ceea ce privește invocarea de către pârâtă a faptului ca valoarea stabilită de către expertul tehnic judiciar nu este corect stabilită în lipsa abordării comparației directe cu imobile situate în loc. Rosieni și nu în com. M., cum a procedat expertul, prin răspunsul la obiecțiuni expertul tehnic, contrar celor cuprinse în raportul de expertiză, pct. II-7, arată că în raportul de expertiză acesta nu a menționat nicăieri că imobilul în cauză s-ar situa în loc. Rosieni.
Având în vedere cele de mai sus consideră că în cauza nu sunt îndeplinite condițiile cerute de prevederile art. 5 lit. b din L. nr. 2., iar sentința recurată este netemeinică și nelegală.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, C. de A. urmează să admită în parte recursul pentru următoarele considerente:
În motivarea recursului se arată că în ceea ce privește constatarea caracterului politic al măsurii administrative a dislocării luata împotriva antecesorilor reclamantului, alături de reclamant si ceilalți membri ai familiei, conform prevederilor art. 3 din L. nr. 2. și art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., măsura administrativa invocata de către reclamant si pentru care instanța de fond a constatat caracterul politic este prevăzuta expres la art. 3 din L. nr. 2., considera ca primul petit al cererii de chemare în judecata formulat este inadmisibil și trebuia respins de către instanța de judecata, deoarece faptul ca prevederile D. MAI nr. 3. nu este enumerat printre cele arătate la art. 3 din L. nr. 2., nu conduce ca măsura administrativa având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu întemeiata pe alt act normativ decât cele arătate in art. 3 din L. nr. 2. s-ar încadra în prevederile art. 4 alin. 2 din L. nr. 2.. La art. 4 alin. 2 se arata ca poate fi constatat caracterul politic al altor masuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 ori, în speța, măsura administrativa a avut ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, expres prevăzuta la art. 3 din L. nr. 2..
C. constată că acest motiv de recurs este nefondat deoarece în temeiul art. 4 alin. 2 din L. nr. 2. se poate constata caracterul politic și al altor măsuri administrative decât cele prevăzute de art. 3 din aceași lege.
Cum textul nu distinge rezultă că înțelesul sintagmei „alte" se referă atât la alte măsuri administrative decât cele indicate la art. 3 cât și la aceleași măsuri administrative dar prevăzute de alte acte normative decât cele indicate în textul art. 3 sau neprevăzute de nici un act normativ dar puse în fapt la acea epocă, pentru că dacă legea nu distinge nici interpretul nu o poate face.
Dacă am accepta raționamentul recurentului am ajunge la situația în care o aceași măsură administrativă prevăzută de art. 3 dar luată fără a se indica un temei legal, nu ar putea fi considerată măsură administrativă în înțelesul art. 4 alin. 2, cu toate că a fost luată tot în același scop ca și măsurile de la art. 3.
Ori scopul L. nr. 2. este recunoașterea caracterului abuziv al măsurilor luate de fostul regim, iar o astfel de măsură este cu atât mai abuzivă cu cât a fost luată în fapt, fără ca măcar să ofere un minim de acoperire legală formală la acea vreme.
În ce privește motivul pentru care a fost luată măsura administrativă în cauză a fost pentru participare la răzmeriță, față de regimul de la acea vreme, căci altfel nu există noțiunea de răzmeriță, prin urmare se încadrează în cazurile reglementate de L. nr. 2..
În ceea ce privește daunele materiale, recursul este fondat.
Nu trebuie exclusă de principiu posibilitatea dovedirii cu martori a confiscării bunurilor în urma luării măsurilor administrative și a stării acestora de la momentul preluării, tocmai pentru că la acel moment cei de la care au fostpreluate bunurile se găseau în imposibilitate de multe ori de a se îngriji ca preluarea să se facă cu respectarea anumitor formalități, pentru că tocmai de acea o numim preluare abuzivă pentru că nu au fost respectate drepturile persoanelor proprietare ale bunurilor, iar definiția preluării abuzive o include și pe acea a preluării în fapt fără întocmirea nici unor forme.
Dar, potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, se face doar dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 10/2001.
Aceasta este o condiție de admisibilitate a acțiunii și nu a fost verificată de către instanța de fond în mod complet așa cum ar fi fost necesar după cum rezultă din starea de fapt ce reiese din actele de la dosar.
Astfel, la dosar s-a depus (fila 59 dosar fond) din partea Primarului comunei M. o adresă din care rezultă că reclamantul a formulat notificare în temeiul L. nr. 10/2001 (depusă la fila 85 dosar fond), și că nu a fost soluționată (fila 119).
Dar instanța a omis să observe că din extrasul de cf (fila 9 dosar fond) ar rezulta că tatăl reclamantului a fost proprietar doar pe cota de 6. parte din imobilul revendicat, și în temeiul L. nr. 10/2001 și în prezentul dosar.
Ar fi fost util să se depună o copie in extenso a respectivei cărți funciare spre a se stabili la ce parte din imobil ar fi îndreptățit tatăl reclamantului, cât și o copie a dosarului întocmit în temeiul L. nr. 10/2001.
Apoi, din actul emis de Ministerul de Interne (fila 36 dosar fond) în 1956 rezultă că familia reclamantului era compusă din tată, mamă și doi frați.
Nu reiese dacă S. T. și Florica mai sunt în viață, dacă în afară de S. I. mai sunt și alți moștenitori, dacă S. I. este în viață. Nu s-au făcut verificări dacă și alte persoane dintre acestea, dacă există, au formulat notificări în temeiul L. nr.
10/2001 sau cereri în temeiul L. nr. 2., după antecesorii S. T. și Florica, și modul de soluționare a acestora.
Aceste aspecte trebuie verificate.
Mai trebuie verificat cine a demolat construcțiile și cine a preluat materialele rezultate din demolare, iar pentru că martorul P. I. declară că s-a întocmit un proces verbal la preluare ar trebui făcute demersuri pentru depunerea acelui proces verbal.
Cum în recurs nu se pot probele în acest sens și pentru a nu lipsi părțile de un grad de jurisdicție în care să se administreze aceste probe și să se pronunțe soluția în funcție de aceasta, este necesară trimiterea cauzei spre rejudecare.
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9
Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită în parte recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. C. împotriva sentinței civile nr. 3. din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va casa în partea privitoare la soluția dată petitului având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale, precum și cu privire la cheltuielile de judecată și, în aceste limite, va trimite cauza pentru rejudecare la același tribunal.
Restul dispozițiilor din sentința recurată ce privesc constatarea caracterului politic al măsurii dislocării vor fi menținute ca legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE
Admite în parte recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. C. împotriva sentinței civile nr. 3. din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în partea privitoare la soluția dată petitului având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale, precum și cu privire la cheltuielile de judecată și, în aceste limite, trimite cauza pentru rejudecare la același tribunal.
Menține restul dispozițiilor din sentința recurată. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 iunie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I. D. C. A. A. P. C. M. CONȚ
GREFIER A. A. M.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 3 ex., la data de (...)
Judecător fond - D. A.F. - Tribunalul Cluj
| ← Decizia civilă nr. 454/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1830/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
