Decizia civilă nr. 4712/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 4712/R/2012
Ședința publică din 16 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ J.ECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P.
G. : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat reclamanții B. P., B. T., G. S., G. I., I. G. și I. M., precum și recursul declarat de pârâții Ț. G. și Ț. T., împotriva deciziei civile nr. 1. din (...) a Tribunalu-lui Maramureș, pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect servi-tute.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți, domnul avocat C. F., cu împuternicire avocațială la f. 6 din dosar și pârâta recurentă Ț. T., asistată de avocații C. G. I. și P. I. A., care arată că îl reprezintă și pe pârâtul recurent Ț. G., conform împuternicirii avoca-țiale care se află la f. 21 din dosar, lipsă fiind celelalte părți personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanții B. P., B. T., G. S., G. I., I. G. și I. M., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și nu a fost timbrat la data înregistrării cererii de recurs.
Recursul declarat de pârâții Ț. G. și Ț. T., a fost formulat și motivat în termen legal și a fost comunicat părților adverse.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că pentru termenul de judecată de azi, a ajuns la dosar întâmpinarea la recursul pârâților, în 2 exemplare, care a fost depusă prin registratura instanței la data de (...), aceasta fiind formulată și expediată prin poștă de reclamanții recurenți, prin intermediul domnului avocat C. F., iar la întâmpinare au fost anexate chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru pentru recurs în cuantum de 149,50 lei, precum și împuternicirea avocațială, care atestă împrejurarea că reclamanții recurenți l-au împuternicit pe domnul avocat C. F. pentru redactarea și susținerea întâmpinării la recursul declarat de pârâți.
Curtea constată că recursul declarat de reclamanți a fost legal timbrat cu un timbru judiciar de 1 leu (f. 22) și cu o taxă judiciară pentru recurs în cuantum de 149,50 lei (f. 26).
Reprezentantul pârâților recurenți învederează instanței că întâmpinarea anterior arătată nu i-a fost comunicată.
Curtea aduce la cunoștința reprezentantului pârâților recurenți că din dovada de îndeplinire a procedurii de citare care se află la f. 29 din dosar, rezultă că un exemplar din întâmpinarea formulată de reclamanți la recursul pârâților a fost comunicat, cu citație, pârâtei recurente Ț. T.
În privința recursului declarat de pârâții Ț. G. și Ț. T., Curtea constată că aceștia datorează pentru recurs o taxă judiciară de timbru, în cuantum de
149,50 lei și un timbru judiciar de 1 leu.
Reprezentanta pârâților recurenți arată că pârâții recurenți Ț. G. și Ț. T. nu înțeleg să timbreze recursul.
Curtea aduce la cunoștința pârâtei recurente Ț. T. și reprezentan-ților acestora următoarele: prin recursul pe care l-au promovat pârâții recurenți, inițial au criticat hotărârea instanței de apel cu privire la acordarea despăgubiri- lor pentru prejudiciul cauzat prin servitutea de trecere, care nu au fost cuantificate de către instanța de judecată, iar pentru acest motiv de recurs, pârâții recurenți datorau o taxă judiciară de timbru în cuantum de 149,50 lei, la fel ca și reclamanții recurenți.
Față de împrejurarea că prin recursul inițial, pârâții recurenți nu au criticat problema cheltuielilor de judecată de la fond și din apel, iar susținerea domnului avocat P. I. A. de la termenul de judecată din data de (...), apare ca o precizare a motivelor de recurs, Curtea, din oficiu, în temeiul art. 301, art. 302 lit. c și art. 303 C.pr.civ., invocă excepția decăderii pârâților recurenți din dreptul de a-și preciza, dezvolta ori completa motivele de recurs, având în vedere că acestea trebuiau precizate, dezvoltate ori completate înlăuntrul termenului de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate.
Având în vedere că obligația timbrării incumbă părții și nu apărătorului ales, precum și împrejurarea că până la acest termen de judecată nu s-a pus în vedere pârâților recurenți să timbreze recursul, Curtea pune în vedere pârâtei recurente Ț. T. să achite pentru recurs, în solidar cu pârâtul recurent Ț. G., o taxă judiciară de timbru, în cuantum de 149,50 lei și un timbru judiciar de 1 leu, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, urmând ca pârâtul recurent Ț. G. să fie citat cu aceiași mențiune.
La întrebarea instanței, adresată pârâtei recurente Ț. T., referitor la împrejurarea dacă înțelege să achite timbrajul aferent recursului, aceasta arată că nu dorește să achite taxa judiciară de timbru pentru recurs, în cuantum de
149,50 lei.
Reprezentantul pârâților recurenți arată că la termenul de judecată din data de (...), pârâtul recurent Ț. G. personal a arătat că renunță la motivul de recurs privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin servitutea de trecere și își menține recursul doar pentru cheltuielile de judecată de la fond și din apel, pentru că își rezervă dreptul de a solicita aceste despăgubiri pe cale separată și, totodată, solicită instanței de recurs să aibă în vedere această poziție a pârâtului recurent Ț. G..
La solicitarea reprezentantului reclamanților recurenți, Curtea pune în vedere pârâtei recurente Ț. T. să precizeze dacă nu mai înțelege să-și suțină recursul în privința despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin servitu-tea de trecere.
Pârâta recurentă Ț. T. arată că este de acord cu ceea ce a spus apărătorul său.
Curtea constată că recursul pârâților a fost formulat în termen legal, iar acesta a vizat exclusiv despăgubirile pentru servitute, respectiv pârâții recurenți au formulat recurs pentru cuantificarea despăgubirilor pentru servitute, în consecință, pârâții recurenți au formulat un singur motiv de recurs, cel privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin servitutea de trecere și nu se poate lua act de renunțarea la judecată, respectiv nu se poate da curs aplicării în cauză a prevederilor art. 246 alin. 1 C.pr.civ, până după timbrarea recursului.
Reprezentanții părților arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Curtea din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 35 din O.M.J. nr. 760/C/1999, invocă excepția netimbrării recursului pârâților.
De asemenea, în ceea ce privește recursul reclamanților, Curtea din oficiu, în temeiul art. 306 C.pr.civ. invocă un motiv de recurs de ordine publică și anume, lipsa calității procesuale active și pasive a părților în ceea ce privește stabilirea servituții de trecere, având în vedere că la dosarul cauzei nu există o dovadă care să ateste calitatea de proprietari tabulari a părților, dat fiind că servitutea de trecere este un drept real imobiliar.
Curtea pune în discuția reprezentanților părților excepția netimbrării recursului declarat de pârâți și motivul de recurs de ordine publică cu privire la recursul declarat de reclamanți.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat,
Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentanților părților asupra recursului care formează obiectul prezentului dosar, cu precizarea ca aceștia să se refere și la excepția netimbrării recursului declarat de pârâți și motivul de recurs de ordine publică cu privire la recursul declarat de reclamanți, invocate din oficiu de către C.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea excepției netim- brării recursului declarat de pârâți, iar cu privire la motivul de recurs de ordine publică referitor la recursul declarat de reclamanți, privind lipsa calității proce- suale active și pasive a părților în ceea ce privește stabilirea servituții de trecere, invocat din oficiu de către Curte, pe motiv că la dosarul cauzei nu există o dovadă care să ateste calitatea de proprietari tabulari a părților, arată că este o problemă care în parte și în doctrină comportă numeroase discuții, iar opiniile instanțelor de judecată sunt diferite cu privire la acest aspect.
De asemenea, reprezentantul reclamanților recurenți solicită respingerea motivului de recurs de ordine publică referitor la recursul declarat de reclamanți, invocat din oficiu de către Curte, deoarece servituțile de trecere fiind acordate pentru folosirea fondului, acestea pot fi acordate impropriu, astfel încât, consideră că în prezenta cauză se legitimează atât reclamanții, cât și pârâții.
Pe fond, reprezentantul reclamanților recurenți arată că servituțile de trecere sunt pentru uzul și utilitatea fondului și pot fi de uz temporar sau de uz permanent, iar cele temporare sunt legate de lucrările agricole. De asemenea, arată că în felul în care instanța de fond a reținut și instanța de apel a menținut soluția instanței de fond, respectiv că servitutea din speță este o servitute de trecere sezonieră pentru lunile octombrie și noiembrie, în care să se treacă peste terenul proprietatea pârâților cu căruța, cu ștraful, cu sania și cu piciorul, în condițiile în care expertul Z. N. a arătat că acel teren are o pantă accentuată și nu se poate merge pe el cu căruța ori cu ștraful, apreciază că această soluție nu este corectă și, totodată, arată că potrivit soluției instanței de fond s-au acordat două luni moarte. De asemenea, arată că singura modalitate de acordare a servituții de trecere sezoniere ar fi aceea de a se constitui o astfel de servitute de trecere pentru întreaga perioadă cât nu mai există recoltă și trecerea să se efectueze cu orice mijloc de transport, întrucât cu sania se produc vătămări ale solului mult mai mari, decât s-ar produce atunci când transportul s-ar efectua prin târâre (cu târșul). Totodată, arată că reclamanții recurenți au amplasate pe terenurile fonduri dominante gospodăriile a căror funcționare presupune și alte transporturi decât cele cu lemne, respectiv furaje, îngrășăminte etc., iar în al doilea rând practicarea trecerii numai cu căruta, ștraful și sania presupune amenajarea drumului pentru că altminteri trecerea nu poate fi practicată, ori aceasta exclude caracterul sezonier al trecerii, pentru că amenajarea drumului este impusă de panta accentuată. În al treilea rând arată că nu înțelege de cepaguba care s-ar produce este mai mică cu căruța și sania decât la transportul prin târâre, având în vedere că la acesta din urmă marfa se așează pe crengi care minimizează presiune asupra terenului și implicit posibili-tatea de degradare a solului.
În concluzie, reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.
2388/(...) a J.ecătoriei V. de Sus, iar pe cale de consecință schimbarea sentinței în sensul stabilirii în favoarea reclamanților a unui drept de trecere cu caracter sezonier, adică pentru întreaga perioadă cât nu mai există recoltă, trecerea urmând a se face cu orice mijloc de transport și cu piciorul. Totodată, solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorar de avocat în cuantum de 800 lei, conform chitanței pe care o depune la dosar.
La întrebarea instanței, adresată reprezentantului reclamanților recurenți, referitoare la împrejurarea dacă acesta dorește să solicite amânarea pronunțării hotărârii în cauză, pentru a depune la dosar concluzii scrise cu privire la motivul de recurs de ordine publică invocat din oficiu de către Curte, acesta arată că nu solicită amânarea pronunțării hotărârii în cauză, pentru a depune la dosar concluzii scrise cu privire la motivul de recurs de ordine publică invocat din oficiu de către Curte, deoarece această problemă a fost atinsă chiar și prin motivele de recurs.
Reprezentanta pârâților recurenți solicită admiterea excepției netimbrării recursului declarat de pârâți și admiterea motivului de recurs de ordine publică referitor la recursul declarat de reclamanți, invocate din oficiu de către C. Pe fond, solicită respingerea recursului declarat de reclamanți, pentru că motivele de recurs nu se încadrează în prevederile art. 304 C.pr.civ. și, de asemenea, având în vedere că reclamanții au formulat cereri noi în recurs.
Cu privire la cererea referitoare la efectuarea transportului prin târâre, reprezentanta pârâților recurenți arată că metoda transportului prin târâre este o metodă arhaică și o astfel de cerere nu a fost formulată de reclamanți în fața instanței de fond, cererea fiind formulată pentru prima dată în fața instanței de apel, care a respins această cerere.
Reprezentanta pârâților recurenți solicită respingerea cererilor noi formu- late în recurs, având în vedere prevederile art. 129 alin. 6 C.pr.civ. De asemenea, arată că în dicționarul limbii române, cuvântul "sezonier"; înseamnă într-un anumit sezon și durează cât sezonul. Totodată, arată că reclamanții recurenți au formulat cereri noi în recurs, întrucât cu ocazia susținerii cauzei pe fond, reprezentantul reclamanților a formulat cereri noi privind folosirea servituții de trecere, respectiv a solicitat efectuarea transportului prin târâre cu alt mijloc, decât cu mijloacele pe care le-a solicitat în fața instanței de fond și, de asemenea, a solicitat extinderea perioadei de folosire a servituții de trecere pe toată durata anului, în perioada fără recoltă.
Reprezentanta pârâților recurenți arată că transportul prin târâre ar produce grave prejudicii pârâților, iar pentru a se dovedi acest fapt nu este necesară părerea unui expert.
În concluzie, reprezentanta pârâților recurenți solicită respingerea recur- sului declarat de reclamanți și arată că nu solicită cheltuieli de judecată, deoarece le va solicita pe cale separată.
În replică, reprezentantul reclamanților recurenți arată că a dovedit cum s- ar putea efectua transportul prin târâre (cu târșul), fără a se produce grave prejudicii pârâților, iar această solicitare nu reprezintă o cerere nouă formulată în recurs, pentru că și în fața instanței de fond a solicitat constituirea unei servituțide trecere în favoarea terenurilor pe care reclamanții le au în proprietate în loc. V. de Sus, ca fonduri dominante peste terenul proprietatea pârâților, situat în același loc, trecerea urmând a se face sezonier, în perioada fără recoltă, cu piciorul și mijloacele de transport, respectiv cu orice mijloc de transport, instanța de fond limitând, de la sine putere, mijloacele de transport. De asemenea, arată că "sezonier"; înseamnă "cu caracter intermitent"; și legat de perioadă, arată că în fața instanței de fond a solicitat ca trecerea să se facă în "perioada fără recoltă";.
Legat de calitatea de proprietar tabular, arată că în dosarul instanței de fond există adeverințe, care atestă faptul că reclamanții figurează în Registrul Agricol ca proprietari ai terenurilor menționate în cererea de chemare în judecată, astfel încât, apreciază că a fost dovedită calitatea procesuală activă a reclaman- ților.
Curtea aduce la cunoștința reprezentanților părților că cel puțin în ultimul an, practica constantă a Curții de A. C. este aceea că pentru dovedirea calității de proprietar tabular trebuie depus la dosar extrasul de carte funciară sau alte acte din care să rezulte această calitate.
Reprezentantul reclamanților recurenți arată că inclusiv instanța supremă a dat decizii prin care nu s-a contestat calitatea unei persoane de proprietar tabular asupra unui imobil, dacă acea persoană și-a dovedit această calitate cu înscrisuri eliberate de către P. localității în raza căreia se află terenul care face obiectul acelui litigiu și prin care să se ateste împrejurarea că acea persoană figurează înscrisă în Registrul Agricol cu acel teren sau și-a dovedit calitatea de proprietar tabular cu titlu de proprietate, fără ca dreptul său de proprietate să fie înscris în cartea funciară.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2388/(...) J. V. de Sus admite acțiunea civilă intentată de reclamanții B. P., B. T., G. S., G. I., I. G., I. M. împotriva pârâților Ț. G. și Ț. T., și s-a dispus constituirea în favoarea reclamanților a unei servituți de trecere sezoniere - lunile octombrie și noiembrie - peste terenul proprietatea pârâților, numai cu atelaje (căruță, ștraf, sanie) și cu piciorul, pe aliniamentul A- B-C-D-E-F-G-H, din anexa 1 din expertiza întocmită de expert tehnic Z. N..
Au fost obligați pârâții să permită reclamanților trecerea pe traseul de mai sus, în condițiile menționate și să se abțină de la orice act ce ar împiedica trecerea.
Pârâții au fost obligați să-i despăgubească pe reclamanți, cu pagubele pe care le vor produce.
Prima instanță a reținut în esență că se impune trecerea reclamanților peste terenul pârâților, însă cu dezdăunarea acestora pentru eventualele stricăciuni. Cheltuielile de judecată solicitate de reclamanți nu au fost acordate reținându-se că pârâții nu s-au opus admiterii acțiunii.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii introductive de instanță așa cum a fost formulată, respectiv să dispună constituirea unei servituți de trecere cu caracter sezonier, în perioadele fără recoltă, trecerea urmând a se face cu piciorul și mijloacele de transport, pe varianta notată în raportul de expertiză cu A-B-C-D-E- F-G-H din anexa I, cu obligarea pârâților de a permite trecerea și obligarea pârâților la suportarea cheltuielilor în cuantumul solicitat, respectiv 2500 lei, celelalte dispoziții urmând a fi înlăturate.
Prin decizia civilă nr. 1. din (...) a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr. (...), s-a admis în parte apelul declarat de apelanții B. P., B. T., G. S., G.
I., I. G. și I. M., împotriva Sentinței civile nr. 2388/(...), pronunțată de J. V. de
Sus, care a fost schimbată în parte în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea reclamanților la plata de despăgubiri în favoarea pârâților Ț. G. și Ț. T.
A obligat pârâții Ț. G. și Ț. T. la plata către reclamanți a sumei de 2.799 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, aferente judecării în prima instanță a cauzei.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
S-a respins celelalte cereri ale apelanților.
A obligat intimații Ț. G. și Ț. T. la plata către apelanți a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut că referitor la mijloacele de transport permise și modalitatea de transport a materialului lemnos, apelul a fost respins, reclamanții înșiși solicitând trecerea sezonieră în perioada fără recoltă cu piciorul și cu mijloace de transport. A. prin transportul prin târâre nu a fost solicitat de reclamanți prin cererea introductivă, și nici ulterior, pentru prima dată o astfel de solicitare fiind formulată în apel.
Referitor la dezdăunarea intimaților și la cheltuielile de judecată apelul a fost fondat și a fost admis pentru următoarele considerente:
Prima instanță a greșit obligând pe reclamanții apelanți la plata către pârâții intimați a eventualelor stricăciuni cauzate de trecerea peste terenul acestora. Pârâții nu au formulat o cerere reconvențională, astfel încât instanța nu avea investirea necesară pentru o asemenea dispoziție. Chestiunea eventualelor stricăciuni sau sume de bani pentru repararea lor pot fi tranșate în alt cadru procesual.
De asemenea, prima instanță a greșit făcând aplicarea art. 275 Cod procedură civilă. Pârâții intimați nu au fost de acord cu admiterea acțiunii, împrejurare care rezultă clar din conținutul întâmpinării depuse de aceștia la (...)
(fila 19) în care aceștia solicită respingerea acțiunii.
În aceste condiții s-a impus obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2799 lei reprezentând 299 lei timbru, 1300 lei onorar expert și 1200 lei onorariu avocat.
Sub aceste aspecte, sentința a fost schimbată și în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, intimații au fost obligați la plata către apelanți și a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul avocațial dovedit cu chitanța 2157/(...) depusă la dosar.
Împotriva acestei hotărârii au declarat recurs reclamanții B. P., B. T., G. S.,
G. I., I. G. și I. M., precum și pârâții Ț. G. și Ț. T.
Prin recursul declarat, recurenții B. P., B. T., G. S., G. I., I. G. și I. M. au solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 2388/(...) a J.ecătoriei V. de Sus, iar pe cale de consecință schimbarea sentinței în sensul stabilirii în favoarea recurenților a unui drept de trecere cu caracter sezonier, adică pentru întreaga perioadă cât nu recoltă, trecerea urmând a se face cu orice mijloc de transport și cu piciorul.
De asemenea solicită cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că potrivit dispozițiile art. 304 pct. 9 decizia atacată a fost dată cu încălcarea legii.
Este de principiu că în cazul acordării unui drept de trecere cu caracter sezonier se urmărește asigurarea uzului și utilității unui fond, el interesând în principal fondurile agricole și fiind în strânsă legătură cu activitățile specifice acestui domeniu activități ce se desfășoară în anumite perioade ale anului, perioade care exclud existența unor recolte care ar putea fi păgubite prin practicarea servituții. De asemenea, caracterul sezonier al trecerii exclude efectuarea de lucrări care presupun săpături pentru drum,sau altele asemenea.
Când a criticat hotărârea instanței de fond au avut în vedere tocmai aceste aspecte, deoarece dreptul recurenților a fost stabilit numai pentru o perioadă de două luni și cu o limitare a mijloacelor de transport care pot fi folosite, respectiv căruță, ștraf și sanie, fiind exclusă posibilitatea efectuării acestuia prin târâre (cu târșul), în condițiile în care și transportul cu sanie reprezintă în ultimă instanță tot o târâre dar cu consecințe mult mai grave pentru solul pe care se practică.
Au criticat hotărârea însă instanța de judecată a apreciat să este nefondată deoarece lemnul puteau să-l transporte în condițiile pe care ea le-a stabilit.
În primul rând trebuia să se observe că recurenții nu au amplasate pe terenurile fonduri dominante gospodăriile a căror funcționare presupune și alte transporturi decât cele cu lemne, furaje, îngrășăminte, etc. În al doilea rând practicarea trecerii numai cu căruța, ștraful și sania presupune amenajare drumului pentru că altminteri trecerea nu poate fi practicată, ori aceasta exclude caracterul sezonier al trecerii; amenajarea drumului este impusă de panta accentuată. În al treilea rând nu văd de ce paguba care s-ar putea produce este mai mică cu căruța și sania decât la transportul prin târâre, la acesta din urmă marfa transportată se așează pe crengi care minimizează presiune asupra terenului și implicit posibilitatea de degradare a solului. Recurenții nu au transportat și nu puteau transporta lemn din moment ce nici nu aveau în proprietate terenuri cu vegetație forestieră.
De asemenea, prin restrângerea perioadei de practicare a drumului la lunile octombrie și noiembrie a fiecărui an, omite a ține cont de faptul că lucrările agricole specifice se desfășoară la sfârșitul toamnei arături, fertilizări, semănături, plantații) iarna și la începutul primăverii, astfel că recurenții vor avea un drept care este golit de orice conținut.
Prin recursul declarat recurenții Ț. G. și Ț. T. au solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea ei spre competenta soluționare în sensul admiterii recursului și în principal modificarea deciziei recurate în sensul că recurenții, în principal nu s-au opus acțiunii intentată de intimate însă atât în prima instanță cât și în apel nu s-a ținut cont de faptul că ei ar fi prejudiciat prin trecerea sezonieră în lunile octombrie și noiembrie peste terenurile proprietatea sa numai cu atelaje(căruță, ștraf, sanie) și cu piciorul ori atât în prima instanță nu i s-au acordat despăgubiri spunându-se foarte vag și care ar conduce la alte dosare că urmează să fie despăgubiți de către reclamanți cu pagube ce le vor produce. În esența critică decizia civila în sensul că instanța nu a cuantificat pagubele și în al doilea rând atâta timp cât nu s-au opus admiterii în principiu a servituții de trecere însă să fie despăgubiți pentru pagubele produse deoarece i se produce un prejudiciu și fiind terenul său consideră că trebuie să fie despăgubit.
A. solicită casarea sentinței pentru motivele arătate mai sus și în principal trimiterea spre rejudecare a cauzei iar în secundar casarea sentinței și admiterea acțiunii însa cu acordarea de prejudicii cuantificate.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 18 octombrie 2012 (f.25)reclamanții B. P., B. T., G. S., G. I., I. G. și I. M. au solicitat respingerea recursuluiformulat de către pârâții Ț. G. și Ț. T. și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
În ce privește recursul declarat de pârâții Ț. G. și Ț. T., aceștia datorează pentru recurs o taxă judiciară de timbru, în cuantum de 149,50 lei și un timbru judiciar de 1 leu.
Reprezentanta pârâților recurenți arată în instanță la termenul din data de
(...) că pârâții recurenți Ț. G. și Ț. T. nu înțeleg să timbreze recursul.
La întrebarea instanței la termenul din data de (...), adresată pârâtei recurente Ț. T., aceasta arată că nu dorește să achite taxa judiciară de timbru pentru recurs, în cuantum de 149,50 lei. La termenul de judecată din data de (...), pârâtul recurent Ț. G. personal a arătat că renunță la motivul de recurs privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin servitutea de trecere, din această poziție rezultă că nu dorește plata taxei de timbru.
În temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr.
146/1997 și art. 35 din O.M.J. nr. 760/C/1999, constată incidentă excepția netimbrării recursului pârâților.
Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează: Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanța.
Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se tine seama de reducerea ulterioara.
Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art. 20 alin 3 din
Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Constatând că pârâții Ț. G. și Ț. T., deși legal citați cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și a timbrului judiciar, nu au îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit astfel că urmează a se aplica sancțiunea anulării apelului în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr.
146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Tot referitor la recursul pârâților, aceștia nu au criticat problema cheltuielilor de judecată de la fond și din apel, iar susținerea domnului avocat P. I. A. de la termenul de judecată din data de (...), apare ca o precizare a motivelor de recurs, astfel că, în temeiul art. 301, art. 302 lit. c și art. 303 C.pr.civ., este incidentă excepția decăderii pârâților recurenți din dreptul de a-și preciza, dezvolta ori completa motivele de recurs, având în vedere că acestea trebuiau precizate, dezvoltate ori completate înlăuntrul termenului de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate.
În ceea ce privește recursul reclamanților, Curtea din oficiu, în temeiul art. 306 C.pr.civ. a invocat un motiv de recurs de ordine publică și anume, lipsa calității procesuale active și pasive a părților în ceea ce privește stabilirea servituții de trecere, având în vedere că la dosarul cauzei nu există o dovadă care să ateste calitatea de proprietari tabulari a părților, dat fiind că servitutea de trecere este un drept real imobiliar.
Reclamanții au solicitat prin acțiune să se constituirea în favoarea terenurilor pe care reclamanți le au în proprietate a unei servituți de trecere peste terenurile pe care pârâții le au în proprietate, obligarea pârâților să permită reclamanților trecerea și să se abțină de la orice act ce ar împiedica trecerea.
Textual reclamanții au exhibat calitatea de proprietari și a lor și a pârâților, iar în susținerea acțiunii au invocat textele art. 616 și urm. Cod civil, deci nuexistă un dubiu în ce privește calificarea acțiunii și necesitatea justificării calității procesuale active și pasive.
În cadrul acțiunii în stabilirea unei servituți de trecere specificul calității procesuale stă în calitatea de proprietar al fondului dominant, pentru calitatea procesuală activă, și proprietar al fondului aservit, pentru calitatea procesuală pasivă.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus adeverințe emise de P. orașului
V. de Sus privind înscrieri în registrul agricol pe numele reclamanților.
Or, mențiunile din registrul agricol nu fac dovada dreptului de proprietate al părților, aceste mențiuni din aceste registre fiind făcute în scop fiscal sau agricol iar nicidecum pentru a face dovada proprietății, iar pentru pârâți nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens.
Dacă părțile nu au făcut dovada că bunurile cu privire la care cer stabilirea unei servituți, deci a unui drept real, sunt proprietatea lor, atunci o acțiune în servitute nu poate fi admisă, pentru lipsa calității procesuale active a reclamanților și pasive a pârâților. F. o paralelă, doar în ce privește calitatea procesuală, putem lua exemplificativ o acțiune de divorț, unde pentru ca părțile să poată sta în judecată ca reclamant și pârât este nevoie să aibă calitatea de soț și soție, iar această dovadă să fie făcută în condițiile actelor de stare civilă. În alt fel, dacă nu au această calitate sau dovada nu este făcută, este evident că părțile nu au calitate procesuală și acțiune va fi respinsă din acest motiv. Această paralelă scoate în evidență necesitatea dovedirii calității procesuale într-o acțiune reală, dar această chestiune, a necesității ca părțile dintr-o acțiune reală să fie proprietari, nici nu a fost pusă în mod serios la îndoială vreodată.
Art. 616 din Codul civil, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, prevede că „Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publica, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi in proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona."
Textul prevede că poate solicita servitutea doar proprietarul, deci doar o astfel de persoană are calitate procesuală pasivă.
Art. 616 - 635 C.civ. dreptul de servitute se instituie în considerațiunea a două proprietăți imobiliare, existând un fond dominant și un fond aservit dar textul art. 616 face vorbire și de proprietar, prin urmare este o chestiune strâns legată între calitatea de proprietar și fondul dominant respectiv aservit, astfel că proprietarii fondurilor trebuie să fie parte în proces.
Art. 22 alin. 1 lit. a din Legea nr. 7/1996 impune ca înscrierea unui dreptsă se poată efectua numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, eraînscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută. Or,la data la care reclamantul solicită grevarea dreptului de proprietate al pârâtului din proces prin înscriere în cf este necesar ca acesta să fie proprietar, și invers, proprietarul de la data solicitării înscrierii este necesar să fi fost parte în proces.
Această condiție este o aplicare a principiului opozabilității actelor, care face ca un act să nu fie opozabil părții care nu a participat la încheierea lui și nu și-a dat consimțământul la acesta, principiu concretizat de art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 7/1996 care prevede că dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s- au constituit ori s-au transmis în mod valabil iar hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă va înlocui acordul de voință cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă sunt opozabile titularilor.
Servitutea fiind un drept real este necesar ca aceasta să fie înscrisă în cf pentru a fi opozabilă terților dar oricum opozabilitatea față de terți este o chestiune diferită față de constituirea acestui drept.
Constituirea unui drept real trebuie să se facă în judecată sau prin acte juridice față de părțile ce pot dispune cu privire la drepturile real, iar acestea sunt, potrivit art. 22 alin. 1 lit. a din Legea nr. 7/1996, doar proprietarii înscriși în cartea funciară, existând și excepții, dar acestea nu sunt incidente și nu au fost invocate în cauză.
Susținerea că dreptul de servitute se instituie în considerațiunea a două proprietăți imobiliare iar nu în considerarea proprietarilor nu poate fi primită, motivat de cele de mai sus, relativ la opozabilitatea actului de grevare, și pentru că și textele invocate de către recurent fac vorbire de proprietari, atunci când prevăd că „Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publica, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului … ." în art. 616 cod civil și „. trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca sa iasă din drum." în art. 617 Cod civil.
Noțiunea de vecin din primul text este egală din punct de vedere juridic cu aceea de proprietar, sens ce rezultă din interpretarea întregului text, altfel neavând nici o conotație și înțeles juridic, vecinul neavând nici o calitate din acest punct de vedere, ca vecin, ci doar dacă se interpretează ca fiind titular al unui drept real, vecinătatea însemnând ceva care stă alături, unul lângă altul, or dacă din punct de vedere juridic unul dintre „vecini" are calitatea de proprietar atunci, ca logică juridică, și celălalt „vecin" trebuie să aibă aceași calitate, dat fiind și că este de principiu că raportul juridic civil se leagă între persoane aflate pe poziție de egalitate, aceasta fiind o caracteristică de bază a raportului juridic civil.
Din textele legale anterior invocate reiese că este necesar să se facă dovada titlului de proprietate în baza căruia reclamanții invocă dreptul de proprietate asupra fondurilor cu privire la care se solicită stabilirea servituții, instanța fiind investită cu o cerere de stabilire a unei servituți, care este un drept real.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 „Dreptul de proprietate șicelelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pebaza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil."
În speță părțile nu au făcut dovada că părțile au înscris în cartea funciară un drept de proprietate sau că ar fi avut un act prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil aceste drepturi reale, după cum face vorbire același text legal, și prin urmare nu pot constitui un alt drept real decât dacă fac dovada că sunt proprietari pentru că doar proprietarul poate dispune sau poate fi obligat cu privire la dreptul său.
Un astfel de act, sau acte succesive, în ipoteza art. 23 din Legea nr.
7/1996, în forma de la data introducerii acțiunii, trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 48 din Legea nr. 7/1996.
Apoi, potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 prevede că „Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credință, cât timp nu se dovedește contrariul."
În cauză nu s-a depus nici o dovadă a vreunei astfel de înscrieri în cartea funciară pe numele părților, prin urmare se poate prezuma că dreptul nu există în folosul lor.
Este posibil ca dobândirea dreptului de proprietate să se facă prin un alt act, cum ar fi un titlu obținut în temeiul legilor fondului funciar sau o dispoziție sau decizie emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, dar în speță nu s-a depus nici un astfel de act.
Față de cele de mai sus, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 și art. 315 alin. 1 Codprocedură civilă, curtea urmează să admită în parte recursul declarat de reclamanții B. P., B. T., G. S., G. I., I. G. și I. M. împotriva deciziei civile nr. 1./(...) a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va casa și rejudecând va admite în parte apelul acelorași reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2388/(...) a J.ecătoriei V. de Sus, dosar nr. (...), pe care o va desființa în întregime și va trimite cauza spre rejudecare la J. V. de Sus spre a se face dovada calității de proprietar pentru toate părțile.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamanții B. P., B. T., G. S., G. I., I. G. și I. M. împotriva deciziei civile nr. 1./(...) a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează și rejudecând admite în parte apelul acelorași reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2388/(...) a J.ecătoriei V. de Sus, dosar nr. (...), pe care o desființează în întregime și trimite cauza spre rejudecare la J. V. de S.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâții Ț. G. și Ț. T. împotriva aceleiași decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, J.ECĂTORI,
C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.
G., A.-A. M.
Red. I.D.C./dact. V.R.
2 ex./ (...)
J..fond.G. M.
J..apel Waltner D.-Tribunalul Maramureș
| ← Decizia civilă nr. 4684/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 454/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
