Decizia civilă nr. 3519/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR.3519/R/2012

Ședința septembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.

JUDECĂTOR: A. C.

G.: C. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții P. V. T., L. E. S., Ș. G. L. și N. ANA G. împotriva deciziei civile nr. 839 din 10 mai 2012 a T. M., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații Ș. L. V., P. M. B.-M. ȘI C. L. DE A. A L. 1. B.-M., având ca obiect acțiune în baza L. 1..

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 iulie

2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat P. M. B.-M., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art.242 alin. 2 C.proc. civ.

Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare în baza actelor depuse la dosar.

C U R T E A

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul T. M. sub nr. (...), la data de (...), reclamanții P. V. T., L. E. S., Ș. L. V., Ș. G. L., N. Ana, au solicitat anularea Dispoziției nr. 4652/(...) a P.ui municipiului B. M. și a adresei nr. 17377/(...) prin care s-a respins în parte cererea de restituire a proprietății.

La data de (...), reclamanții P. V. T., L. E. S., Ș. G. L. și N. Ana au depus, prinavocat, precizare de acțiune, prin care solicită obligarea P.ui municipiului B. M. și a C. locale pentru aplicarea L. 1. la soluționarea în totalitate a notificărilor depuse, sub sancțiunea daunelor cominatorii în sumă de 500 lei pe zi de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru termenul din (...) s-a depus o precizare de acțiune, de către avocat, înnumele petenților: P. V. T., L. E. S., Ș. G. L., N. Ana. Precizarea de acțiune a avut în vedere faptul că, una din persoanele vizate de dispoziția atacată nu mai este în viață, respectiv Ș. L. V. și că nu putea să-l mandateze pe petentul P. V. T. să depună o cerere în numele acesteia.

Având în vedere dispozițiile date de instanță în ședința publică din (...), se face precizarea că petenții nu-și mai mențin cererile inițiale.

Prin sentința civilă nr. 839 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C. de aplicare a L. 1., invocată de P. municipiului B. M.

S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă precizată, formulată de către reclamanții: P. V. T., L. E. S., Ș. G. L. și N. Ana G. în contradictoriu cu pârâții: P.municipiului B. M. și C. locală de aplicare a L. 1..

S-a luat act de renunțarea reclamanților la judecata cererii inițiale din acțiunea introductivă, având ca obiect anularea Dispoziției nr. 4652/(...).

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Analizând actele aflate în dosarul intern de L. 1., atașat, rezultă că reclamanții au depus: Notificarea nr. 147/N/2001 prin C. executor M.i M. și

Notificarea nr. 38/N/(...) prin C. executor Vucea G..

Prin adresa aflată la fila 2 din dosarul intern de L. 1., reclamanții afirmă în mod explicit acest lucru.

Notificarea nr. 37 N/(...) a fost adresată P. - file 9-10 din dosarul de L. 1..

Prefectura a comunicat această notificare Primăriei municipiului B. M.

Prin toate cele trei notificări depuse de către notificatorii Ș. G. L., N. Ana, P.

V. T., L. E., nr. 147/N/2001, 38 N/(...) adresate prin executor judecătoresc

Primăriei și 37/N/(...) adresată P., au solicitat restituirea în natură a aceluiași imobil situat în B. M. CF 3407, nr. topo. 1605/6 în natură teren în suprafață de

3 jug. și 200 STJ, respectiv 1 ha și 7984 mp.

Conform celor două decrete de expropriere nr. 122/(...) din terenul situat pe str. P. nr. 45A se expropriază de la moștenitorii lui Ș. S. suprafața de 6301 mp teren conform Tabelului anexă la decretul de expropriere care se află la dosarul cauzei în copii xerox din dosarul de la L. nr. 1. depus de P. În M. tehnico- economic aflat de asemenea la dosarul de L. nr. 1. rezultă că s-au demolat două case de la nr. 45 și 45A care au fost evaluate alături de teren la suma de 40.145 lei.

De reținut este faptul că aceste despăgubiri au fost acordate avându-se în vedere certificatul de moștenitor pe cote părți din 1953.

În anul 1965 conform decretului de expropriere nr. 998 lui Ș. S. și F. i se expropriază suprafața de teren de 3408 mp din topo. 1605/6.

Pe cale de consecință având în vedere faptul că toți proprietarii deposedați dețineau cota parte din topo 1605/6 conform certificatul de moștenitor emis de

N. de S. în anul 1953 dispoziția emisă de primar în anul 2004 s-a emis avându-se în vedere cota de proprietate deținută de fiecare antecesor al notificatorilor.

Așadar notificările au fost soluționate în întregime.

Prin adresa nr. 3666/(...), reclamanții adresează Primăriei B. M., după expirarea termenului legal de depunere a notificărilor prevăzut de L. 1.(și care expiră la data de 1(...)) precizări, urmare notificărilor inițiale la care fac referire chiar prin adresa nr. 3., arătând că solicită restituirea în natură a unor terenuri din cele menționate, care să fie restituite în natură unde este posibil, iar unde nu, solicită să fie despăgubiți conform normelor metodologice de aplicare a L. 1., iar în ceea ce privește cele două case de locuit, precum și anexele aferente acestora, care în prezent sunt demolate, reclamanții precizează că nu mai au pretenții, dar își mențin pretențiile pentru despăgubiri numai cu privire la terenul care a fost aferent celor 2 case și care nu mai poate fi restituit în natură. Își mențin de asemenea restul pretențiilor menționate în notificarea inițială nr.

38/N/2002 - fila 15 din dosarul de L. 1. atașat.

D. nr. 4652/(...) a P.ui municipiului B. M. reține următoarele: Având în vedere Referatul nr. 3., al C. municipale de aplicare a prevederilor L. nr. 1., din care reiese faptul că imobilul, cotă de 2/5 din 2 case, actualmente demolate și teren în suprafață de 17984 mp, situat în B. M., str. P. foste nr. 45 și 45A, solicitat de petenții P. V. T., L. E. Z., moștenitori după defuncta P. I. născută Ș. conform certificatelor de moștenitor nr. 1. și nr. 1., respectiv Ș. L. V., Ș. G. L. și N. Ana, moștenitori după defunctul Ș. Gergely conform certificatelor de moștenitor nr. 1. și nr. 1., este identificat prin CF nr. 3407 B. M. nr. topo.

1605/6, și a trecut în proprietatea statului, cu plată, ca efect al D. de expropriere nr. 1. și nr. 9.. Numiții Ș. S. și soția F. erau proprietari tabulari la data trecerii imobilului în proprietatea statului.

Prin notificarea 3660/(...) petenții renunță la capătul de cerere vizavi de acordarea de despăgubiri pentru casele demolate.

Se precizează că terenul în suprafață de 1409 mp, identificat prin CF B. M. nr. 3407 nr. topo. nou 1605/28/1/1, conform schiței de dezmembrare vizată de O. - M. sub nr. 1060/(...), este liber și se poate restitui în natură, iar pentru terenul în suprafață de 5785 mp, ocupat de L. E., L. de C., C. A. și A. SA, nefiind posibilă restituirea în natură, se vor acorda petenților măsuri reparatorii prin echivalent.

Terenul propus a fi restituit în natură nu a făcut obiectul unor titluri de proprietate emise în temeiul L. nr. 18/1991 a fondului funciar.

Pentru terenul în suprafață de 1409 mp s-au încasat despăgubiri în valoare de 3170,25 lei, despăgubiri care potrivit cursului oficial leu/dolar stabilit prin O. nr. 4. al B., reprezintă 528,37 U.S.D., valoare care actualizată la cursul mediu al dolarului până la data de (...), reprezintă 17528785,7 lei.

Ținând cont de cererea petenților din data de 1 iunie 2004, prin care se solicită ca pentru terenul ocupat, oferta de despăgubiri prin măsuri reparatorii în echivalent să fie acordate în titluri de valoare nominală.

Având în vedere Avizul Direcției Generale a Finanțelor P.e M., ținând seama de prevederile art. 1, art. 2 alin. 1 lit. g, art. 4, art. 9 alin. 2, art. 11, art. 20 alin. 3, art. 24 și art. 33 alin. 2 din L. nr. 1. privind regimul juridic al unor bunuri imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989, precum și de prevederile HG nr. 4. pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a L. nr. 1., în temeiul dispozițiilor art. 71 din L. nr. 215/2001 a administrației publice locale: Dispune: „Art. 1. Se aprobă restituirea în natură a imobilului, teren în suprafață de 1409 mp, situat în B. M., str. P., identificat prin CF B. M. nr. 3407 nr. topo. nou 1605/28/1/1, petenților P. V. T.-cotă de 4., L. E. Z. - cotă de 4., Ș. L. V.-cotă de 2., Ș. G. L.-cotă de 3. și N. Ana-cotă de 3..

Art. 2. Se acordă petenților P. V. T., L. E. Z., Ș. L. V., Ș. G. L. și N. Ana, pentru imobilul, teren ocupat în suprafață de 5785 mp, situat în B. M., str. P., măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de titluri de valoare nominală în valoare de 2.928.209.624 lei.

Art. 3. Despăgubirile încasate pentru imobilul preluat în mod abuziv și restituit în natură, în sumă de 3170,25 lei, reprezentând 528,37 U.S.D., în anul

1965, valoare care actualizată la cursul mediu al dolarului până la data de (...) reprezintă 17.528.785,7 lei au fost vărsate la T. B. M. în contul nr. 50.35

„Disponibil din sume colectate reprezentând despăgubiri restituite în baza L. nr.

1.";, conform chitanței seria TS nr. 0496727 din data de 26 august 2004.

Art. 4. Prezenta dispoziție constituie titlu de proprietate și titlu executoriu pentru punerea în posesie după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.

Art. 5. Prezenta dispoziție poate fi atacată la Tribunalul Maramureș-Secția civilă în termen de 30 de zile de la comunicare";.

D. 4652/(...) a fost comunicată la (...) cu reclamanții - fila 5 din dosarul intern.

Reclamanții nu au atacat dispoziția nr. 4652/(...) în termenul de 30 de zile de la comunicare, așa cum prevăd dispozițiile L. 1..

La data de (...), acțiunea în anularea dispoziției nr. 4652/(...) întemeiată pe dispozițiile L. 1. era tardiv introdusă, raportat la art. 26 din L. 1.. Realizând acest fapt, reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâților să soluționeze în întregime notificările depuse în baza L. 1. și arătând că modalitatea în care a fost emisă dispoziția nr. 4652/(...) atacată prin cererea introductivă deinstanță printr-un petit inițial la judecarea căruia reclamanții au renunțat ulterior, reflectă nesoluționarea în întregime a notificărilor depuse.

Aceste susțineri nu au corespondent în realitate.

Din examinarea conținutului dispoziției nr. 4652/(...), atacată inițial, precum și a referatului nr. 3. al C. de L. 1. care a stat la baza emiterii dispoziției atacate - file 85-87 din dosarul intern, rezultă că au fost analizate. În dispoziție și în referatul 3. se menționează cotele-părți avute în vedere și suprafața la care s- au raportat aceste cote-părți luate în calcul la emiterea dispoziției și care au condus la soluționarea notificărilor de maniera arătată. Din referatul nr. 3. și din dispoziția nr. 4. rezultă că s-a analizat întreaga suprafață solicitată din notificările 37/N, 38/N, 147/N, 3660/2003.

Raționamentul adoptat, respectiv reținerea doar a acelor cote-părți, putea fi sancționate prin atacarea în termenul legal, de 30 de zile de la comunicare, a dispoziției primarului nr. 4..

Reclamanții nu au contestat în termenul prevăzut de lege dispoziția nr.

4652/(...), așa după cum recunosc prin actele depuse la dosar.

Susținerile reclamanților vizând promisiunile făcute, nu se arată de cine și în ce context, în legătură cu emiterea unei decizii, dispoziții ulterioare și care i-ar fi determinat să nu atace dispoziția nr. 4652/(...) nu au fost dovedite. Reclamanții nici nu au susținut sau solicitat repunerea în termenul de a ataca dispoziția 4., ci au renunțat la judecata petitului principal inițial având ca obiect anularea dispoziției nr. 4., încercând, prin formularea precizării de acțiune, să eludeze dispozițiile imperative ale L. 1. privind termenul prevăzut pentru formularea contestației împotriva dispoziției primarului.

Raportat la considerentele mai sus expuse, reținând că, așa cum rezultă din referatul C. locale de lege 1. nr. 3. și din dispoziția nr. 4., C. locală de L. 1. a soluționat în întregime notificările nr. 37/N, 38/N, 147/N și a ținut seama și de adresa - precizare nr. 3660/2003, iar împotriva modului de soluționare a acestor notificări, respectiv împotriva dispoziției nr. 4. a P.ui, conform art. 26 alin. 3 din L. 1., reclamanții puteau să formuleze plângere în termen de 30 de zile de la comunicare în situația în care considerau că li s-au admis doar în parte cererile, prin aplicarea raționamentului expus în Referatul nr. 3. al C. locale de lege 1. în care se arată în mod explicit: Din actele depuse la dosar se desprind următoarele concluzii: Imobilul - 2 case și teren în suprafață totală de 17984 mp - situat în localitatea B. M., str. P., nr. 45 și 45A identificat în CF 3407, nr. topo. 1605/6, proprietari Ș. S. și soția F., a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 1. și 9..

În urma exproprierii casele au fost demolate fiind despăgubiți cu valoare de

24.392 lei, iar terenul a fost evaluat la 2,25 lei/mp, conform anexelor decretelor.

Solicită restituirea în natură a suprafeței libere, iar pentru cele două case și terenul ocupat despăgubiri.

Atât din cuprinsul referatului nr. 3. cât și din cuprinsul dispoziției 4., atacate tardiv prin petitul inițial, la a cărui judecată s-a renunțat, rezultă că s-au admis în parte cererile formulate. Prin urmare se impunea respectarea procedurii prevăzute de legea specială, nr. 1. și atacarea dispoziției 4. în termen de 30 de zile de la comunicare.

În speță nu ne aflăm în situația refuzului nejustificat al unității deținătoare de a soluționa o notificare. C. locală de lege 1. a soluționat notificările formulate de reclamanți prin D. nr. 4. care însă nu a fost atacată în termenul legal, astfel cum reclamanții recunosc în înscrisurile depuse la dosar - fila 46 din dosar.

Așa fiind, cererile privind anularea adresei nr. 17377/(...), care a constituit doar un răspuns la o adresă formulată de avocatul reclamanților vizând comunicarea modului de soluționare a notificărilor și nu un act administrativ aptde a produce efecte juridice, precum și capetele de cerere vizând obligarea C. locale și a P.ui municipiului B. M. să soluționeze toate notificările depuse în integralitatea lor în termen de 30 de zile sub sancțiunea daunelor cominatorii de

500 lei/zi de întârziere, respectiv soluționarea notificărilor de maniera solicitată de reclamanți direct de instanța de judecată sunt neîntemeiate și au fost respinse în consecință.

Raportat la modul de formulare a petitelor din precizarea de acțiune, C. locală de lege 1. are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă a fost respinsă.

În baza art. 246 alin. 1 Cod procedură civilă instanța a luat act de renunțarea la judecata cererii inițiale, din acțiunea introductivă, având ca obiect anularea Dispoziției nr. 4652/(...), conform cererii formulate în scris de reclamanți și semnată de toți reclamanții - file 118-120 din dosar.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții P. V. T., L. E. S., Ș. G. L. și N. ANA G. solicitând modificarea în tot a sentinței pronunțate de tribunal, cu consecința admiterii acțiunii precizate.

În motivare s-a arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală.

Prin dispoziția nr. 4652/0(...) P. municipiului B.-M. a aprobat restituirea în natură a imobilului-teren în suprafață de 1409 m.p. identificat în CF nr. 3407 B.- M., nr. topo. nou 1605/28/1/1 și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 5785 m.p., nepronunțându-se însă asupra diferenței de teren până la 17.984 m.p. cât a fost expropriat. S-a solicitat să se comunice modul de soluționare a notificărilor și cu privire la diferența de teren, răspunzându-se numai prin adresa nr. 17377/(...) în sensul că notificările au fost soluționate în totalitate. Aceasta deși asupra diferenței de teren în suprafață de

10.790 m.p. nu s-a pronunțat în nici un fel.

Împrejurarea nesoluționării notificărilor rezultă chiar din preambulul deciziei nr. 4., aceasta fiind emisă strict pentru suprafața de 1409 m.p., respectiv cea de 5785 m.p.

Conținutul deciziei este contrazis și prin adresa nr. 17377/(...) care confirmă depunerea a 4 notificări: nr. 147/2001, nr. 37/2002, nr. 38/2002 și nr.

3., suprafața totală solicitată prin acestea fiind de 20151 m.p. teren.

Suprafața de 3720 m.p. teren a fost vândută către SC A. SA ar fi trebuit trimisă spre soluționare la această societate, pentru diferență trebuind să se pronunțe unitatea administrativ teritorială.

În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.pr.civ.

În apărare, intimatul P. municipiului B.-M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

În motivare s-a arătat că cele 3 notificări formulate de către petenți au fost soluționate prin dispoziția emisă de primar în anul 2004. Având în vedere că toți proprietarii deposedați dețineau numai o cotă parte din terenul cu nr. topo.

1605/6, conform certificatului de moștenitor prezentat, dispoziția a fost emisă raportat la aceste cote părți deținute de antecesorii notificatorilor.

Analizând recursul declarat de reclamanții P. V. T., L. E. S., Ș. G. L. și N. ANA

G. împotriva deciziei civile nr. 839 din 10 mai 2012 a T. M., Curtea reține următoarele:

Prin dispoziția nr. 4652/0(...) emisă de P. municipiului B.-M. s-a aprobat restituirea în natură a imobilului-teren în suprafață de 1409 m.p. situat în B.-M., str. P., înscris în CF nr. 3407 B.-M., nr. topo. nou 1605/28/1/1 în favoarea petenților P. V. T., L. E. Z., Ș. L. V., Ș. G. L. și N. Ana. Pentru terenul ocupat în suprafață de 5785 m.p. s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent.

Din conținutul dispoziției rezultă că a fost avută în vedere întreaga suprafață de teren de 17984 m.p. solicitată prin notificările formulate în baza L. nr.1. și construcția demolată, același lucru rezultând și din referatul privind fundamentarea dispoziției, referat întocmit de către C. municipală de aplicare a prevederilor L. nr. 1. sub nr.3..

În conținutul referatului, menționat în dispoziția nr.4., s-a arătat că notificatorii sunt îndreptățiți la cota de 2/5 parte din suprafața totală de 17984 m.p. teren astfel cum rezultă din actele de stare civilă și din certificatele de moștenitor, fiind evident că a fost avută în vedere întreaga suprafață de teren care a făcut obiectul notificărilor, petenții fiind însă considerați îndreptățiți numai în ceea ce privește cota de 2/5 parte din acesta.

În aceste condiții, în mod corect a stabilit instanța de fond că în cazul în care reclamanții au fost nemulțumiți de modul de soluționare al notificărilor prin dispoziția nr. 4652/0(...) emisă de P. municipiului B.-M. singura cale prin care puteau contesta dispoziția era cea prevăzută de art. 26 alin.3 din L. nr. 1., respectiv plângerea formulată împotriva dispoziției în termenul legal de 30 de zile de la comunicarea acesteia

Nepunându-se problema nesoluționării notificărilor formulate de către reclamanți, acțiunea formulată de către aceștia astfel cum a fost precizată ulterior a fost în mod corect respinsă de către instanța de fond.

Prin urmare, în temeiul art. 3041, art. 312 alin. 1 C.pr.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P. V. T., L. E. S., Ș. G. L. și N. ANA G. împotriva deciziei civile nr. 839 din 10 mai 2012 a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P. V. T., L. E. S., Ș. G. L. și N. ANA G. împotriva deciziei civile nr. 839 din 10 mai 2012 a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 6 septembrie 2012.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

A. A. C. ANA I.

A. C.

G., C. B.

Red.A.C./dact.L.C.C.

2 ex./(...)

Jud.fond: D. Țiplea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3519/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă