Decizia civilă nr. 3530/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

D. nr. (...) Cod operator 8428

D. CIVILĂ NR. 3530/R/2012

Ședința publică din 07 septembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P.

JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ

I.-D. C. G. : A.-A. M.

P. de pe lângă C. de A. C., reprezentat prin procuror: A. S.

S-au luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. M., precum și recursul declarat de reclamantele P. I. și R. A., împotriva sentinței civile nr. 835 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgu-biri în baza Legii nr.

2..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror A. S., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamantele recurente personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reprezentantului pârâtului recurent și reclamantelor recurente posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror A. S., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamantele recurente personal.

C. constată că recursul declarat de pârâtul S. Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. M. a fost introdus în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 5 alin. 3 din L. nr. 2. și art. 15 lit. f din L. nr. 146/1997.

De asemenea, C. constată că recursul declarat de reclamantele P. I. și R. A. a fost introdus în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Cu privire la recursul reclamantelor, C. din oficiu, în temeiul art. 316

C.pr.civ. raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ. invocă și pune în discuție inadmisibilitatea schimbării cauzei juridice a acțiunii, prin invocarea pentru prima dată în calea extraordinară de atac a recursului a principiului egalității în drepturi, a principiului nediscriminării și a prevederilor art. 998-999 C. civ.

Cu privire la recursul pârâtului, C. din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. invocă excepția lipsei de interes a pârâtului în formularea criticii prin care se critică sentința instanței de fond pentru neacordarea daunelor morale și a daunelor materiale reprezentând cheltuieli de judecată achitate în baza sentinței de condamnare, având în vedere că aceste petite au fost respinse prin sentința pronunțată de către instanța de fond.

De asemenea, cu privire la recursul reclamantelor, C. pune în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. aplicabilitatea în cauză a D. nr.

12/2011 a Î. C. de C. și Justiție, prin care a fost soluționat recursul în interesul legii cu privire la problema care face obiectul cauzei.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii asupra celor două recursuri care formează obiectul prezentului dosar, cu precizarea ca odată cu concluziile pe fond, aceasta să se refere și la excepțiile invocate din oficiu de către instanță.

Cu privire la recursul reclamantelor, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de

A. C. solicită admiterea excepției invocată din oficiu de către Curte, respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.

În ceea ce privește daunele materiale solicitate de reclamantele recurente, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că acțiunea promovată de reclamante a fost admisă numai pentru ceea ce s-a făcut dovada, respectiv pentru bunurile menționate în procesul-verbal care se află la f. 180 din dosarul instanței de fond, astfel încât, instanța de fond coroborând acest înscris cu declarațiile testimoniale, a admis în parte acțiunea reclamantelor.

Cu privire la recursul pârâtului, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției lipsei de interes a pârâtului în formularea criticii prin care se critică sentința instanței de fond pentru neacordarea daunelor morale și a daunelor materiale reprezentând cheltuieli de judecată achitate în baza sentinței de condamnare, având în vedere că aceste petite au fost respinse de către instanța de fond.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că tatăl reclamantelor a fost condamnat în temeiul art. 209 Cod penal, iar această condamnare a fost una cu caracter de drept și, de asemenea, arată că în situația în care instanțele de judecată sunt sesizate cu un astfel de petit, a observat poziția oscilatorie a instanțelor din raza C. de A. C., precum și practica judiciară a Î. C. de C. și

Justiție, respectiv D. nr. 4409/(...) și D. nr. 5070/(...). Totodată, arată că după pronunțarea acestor decizii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a observat că au fost modificate și hotărârile C. de A. C.

În concluzie, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea în parte a recursului formulat de către pârâtul S. Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. M., fiind lipsit de interes petitul privind caracterul de drept al condamnării tatălui reclamantelor.

C. reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 835 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș s-a admis în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamantele P. I. (fostă P.) și R. A. împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință s-a constatat caracterul politic al condamnării la pedeapsa de 5 ani de temniță grea a antecesorului reclamantelor, P. G. (Cujnerean) pentru săvârșireainfracțiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. III Cod penal prin sentința penală 181 din 8 martie 1951 pronunțată de T. M. C. în dosar

1..

A obligat pârâtul să plătească reclamantelor 12.500 lei despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate.

S-au respins celelalte pretenții formulate cu privire la daunele morale și daunele materiale reprezentând cheltuieli de judecată achitate în baza sentinței de condamnare.

A obligat pârâtul să plătească reclamantelor 260 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 18 din 8 martie 1951 pronunțată de T. M. C. în dosarul 1., tatăl reclamantelor P. G. zis Cujnereanu a fost condamnat la 5 ani temniță grea, 3 ani degradare civică și confiscarea averii pentru crima de uneltire împotriva ordinei sociale prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. III Cod penal combinat cu art. 157

Cod penal și D. 212/1948.

Din textul art. 1 din L. nr. 2. reiese că, prin L. nr. 2. se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.

În speță, infracțiunea la care a fost condamnat P. G. se regăsește printre cele enumerate de art.1.

Pe de altă parte, în Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr.

1358 din 21 octombrie 2010 a C. C. prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.

Reținându-se că, deciziile C. C. sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale Legii nr. 2., articol care reglementa daunele morale.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursul în interesul legii prin D. nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată în dosarul

14/2011 a stabilit că, urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

În cursul procesului reclamantul a mai invocat și alte temeiuri de drept privind daunele morale și anume art. 998 - 999 cod civil și art. 35 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice.

Potrivit art. 998 Cod civil „. faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara";, iar conform art. 999

Cod civil „. este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa";.

Din prevederile legale menționate rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ 4 condiții: 1) existența unui prejudiciu; 2) existența unei fapte ilicite; 3) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; 4) existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

Răspunderea fie contractuală, fie delictuală a persoanei juridice pentru fapta proprie, în dreptul român, este reglementată de dispozițiile art. 35 alin. 2 și

3 din Decretul 31/1954 potrivit cărora, răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a persoanei juridice, va fi angajată ori de câte ori organele acesteia, cu prilejul exercitării funcției ce îi revin, vor fi săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. D. se poate concluziona că, normele Decretului nr. 31/1954 constituie dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale a persoanei juridice, deci și a statului. În art. 3 alin. 1 din același decret se prevede o excepție, potrivit căreia S. nu răspunde pentru obligațiile organelor de stat, dacă ele sunt persoane juridice.

Instituirea prin lege a răspunderii persoanei juridice pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită săvârșită de organele sale, constituie o măsură de protecție pentru victima prejudiciului care are astfel posibilitatea să solicite despăgubiri de la persoana juridică însuși. Având în vedere regimul juridic al răspunderii persoanei juridice pentru fapta proprie, reiese că, ea constituie o ficțiune juridică, întrucât este, în cele din urmă, o răspundere pentru altul, deoarece persoana juridică nu este decât o noțiune, un concept juridic.

Din cele arătate mai sus, se poate constata că, pentru angajarea răspunderii, victima prejudiciului va trebui să facă proba elementelor răspunderii juridice: prejudiciu, fapta ilicită, raport de cauzalitate, vinovăție, pornind de la fapta organelor persoanei juridice.

Fiind vorba de o acțiune care presupune antrenarea răspunderii civile delictuale, termenul de prescripție începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea și presupune o durată de 3 ani, fiind un termen general conform art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.

Curtea Constituțională a fost sesizată cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 alin. 1, art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 raportat la dispozițiile art. 16 alin. 1 privind egalitatea cetățenilor în fața legii și autorităților, fără privilegii și discriminări și art. 21 alin. 1 și 2 din Constituția României privind accesul liber la justiție, însă prin D. nr. 883/(...) Curtea Constituțională a respins excepția ca inadmisibilă socotind că, modificarea conținutului unei norme juridice este sarcina parlamentului pe de o parte, iar chestiunile legate de modul de aplicare a unei dispoziții normative constituie angajamentul instanței de judecată pe de altă parte.

În speță, analizându-se cererea de chemare în judecată s-a constatat că pretențiile reprezentând daune au fost solicitate de reclamant în anul 2010. termenul de prescripție se apreciază că a început să curgă începând cu anul

1990, an în care a apărut și Decretul-Lege nr. 118/(...) privind acordarea unor despăgubiri persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată începând de la (...), precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, act normativ care a dat posibilitate persoanelor care au fost persecutate din motive politice să ceară și să obțină mai multe despăgubiri și drepturi. Astfel că, termenul de 3 ani de prescripție a expirat în anul 1993.

Repunerea în termen presupune apariția unei legi speciale, care să deroge de la dreptul comun, și care să prevadă în mod expres repunerea în termen pentru a beneficia de noi drepturi.

Prin apariția Legii nr. 2. s-a încercat o astfel de repunere în termen, însă așa cum s-a mai arătat art. 5 alin. 1 lit. a din lege a fost declarat neconstituțional. Potrivit art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/(...) privind organizarea și funcționarea C. C., dispozițiile din legi și ordonanțe în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

În privința daunelor materiale solicitate de reclamante, au fost admise doar în parte.

Reclamantele și-au întemeiat în drept aceste pretenții pe dispozițiile art. 5 lit. b din L. nr. 2.. Conform acestui text de lege se pot acorda despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i- au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuzivîn perioada (...) - (...), sau a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției.

Din cele de mai sus reiese că, legea precizează că daunele ce pot fi acordate vizează bunuri ce au fost confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative. Ori pretențiile solicitate de reclamante și care vizează cheltuieli de judecată achitate nu intră în categoria bunurilor enumerate în mod expres în textul de lege amintit.

Din sentința penală de condamnare precum și din inventarul întocmit cu ocazia confiscării bunurilor în baza sentinței de condamnare reiese că la numitul

P. G. au fost confiscate: 2 cai, 2 vaci, un car cu fân uscat.

Experta Liuba Bobota a evaluat contravaloarea bunurilor confiscate la nivelul sumei de 12.500 lei, sumă la care pârâtul a fost obligat conform dispozițiilor art. 5 lit. b din L. 221/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. A J. M. și reclamantele P. I. și R. A.

Pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. A J. M. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În motivare a arătat ca autorul reclamantelor P. G. a fost condamnat politic, pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale( art. 209 pct. 3 Cod penal, 157 Cod penal, Decretul 212/1948) prin S. penala nr. 181 din (...), pronunțata de T. M. C., in dosar nr. 1., la 5 ani de temnița grea si confiscarea averii.

Prin urmare, condamnările dispuse prin sentința penala nr. 181/1951 antecesorul reclamanților, pentru infracțiunea de uneltire prevăzuta de art. 209 din Cod penal sunt de drept condamnări politice, potrivit art. 1 din L. nr. 2..

Art. 5 alin. l litera b din L. nr. 2., se refera la posibilitatea acordării de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare si nu reglementează posibilitatea acordării unor despăgubiri pentru amenda corecționala si cheltuieli de judecata prevăzute in sentința penala de condamnare.

In ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea paratului la daune morale pentru prejudicial moral suferit, dispoziția din lege declarata neconstituționala nu se mai poate aplica, instanța investita cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarata neconstituționala, având obligația sa nu aplice in acea cauza dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatata prin D. C. C.

In ceea ce privește interpretarea data de C. E. a D. O., dispozițiilor art.6 din

Protocolul nr.1 adițional la C. ce se refera la dreptul de acces la un tribunal si respectarea principiului securității raporturilor juridice, C. a afirmat in mod constant in jurisprudența sa ca in principiu puterea legislativa nu este împiedicata sa reglementeze in materie civila, introducând noi dispoziții normative cu caracter retroactiv.

In consecința, C. a stabilit ca reclamanții nu pot susține ca au o "speranța legitima"; ca cererile lor sa fie soluționate in temeiul unei legi, după invalidarea acesteia.

De asemenea, reclamanții nu pot spera ca soluționarea cererii lor de compensații sa se facă in temeiul unei legi in forma de la data introducerii cererii, iar nu in forma de la data soluționării.

F.a de obligativitatea D. nr. 1.358/(...) pronunțata de C. C., S. R. nu mai datorează despăgubiri cu titlu de daune morale.

Referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecata, potrivit art. 274 alin.1 Cod procedura civila, partea care a pierdut procesul, poate fi obligata sa suporte cheltuieli ocazionate de proces, insa prin aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul, sa se afle in culpa procesuala sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.

Reclamantele P. și R. A. au solicitat admiterea recursului și rejudecândcauza, modificarea în parte a sentinței recurate și admiterea cererii introductive de instanță, formulată în baza art. 5 litera a din L. 2. completată cu disp. art. 998-999 Cod civil și art. 5 litera b, raportat la disp. art. 2 din L. 2. în sensul obligării pârâtului: la plata sumei de 500.000 de E., reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic la pedeapsa de 5 ani de temniță grea, a antecesorului nostru, în baza art. 209 punct III Cod penal, 157 Cod penal, Decretul 212/1948, conform sentinței de condamnare nr.181/(...), pronunțată de T. M. C. în D. 1., având ca obiect contestația formulată împotriva Sentinței nr. 2., dată în același D.; în baza art. 5 litera b din

L. 2., la plata de despăgubiri materiale în sumă de: 538.679,55 lei reprezentând contravaloarea, actualizată cu rata inflației, (conform Adresei nr. 625/(...), emisă de D. J. de S. M.), a sumei de 3.000 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată, achitate în anul 1951, în baza Sentinței de condamnare nr. 2., pronunțată de T. M. C. în D. 1. actualizate cu rata inflației de la data achitării lor (1951) până la data introducerii acțiunii, (...); în baza art. 274 Cod pr. Civilă, la plata sumei de

1000 de lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorar avocațial, conform chitanței nr. 73/(...), depusă în original la dosarul cauzei pentru motive de nelegalitate privind aplicarea greșită a dispozițiilor Legii 22112009, raportat la D. nr. 1. a C. C., și art.998-999 Cod civil, precum și a dispozițiilor art. 5 litera b din

L. 2., raportat la disp. art. 2 din L. 2. și art. 274 Cod pr. civilă.

În motivarea recursului a arătat referitor la cererea de acordare a daunelor morale, formulată în baza art. 5 litera a din L. 2., declarate neconstituționale prin D. nr. 1. a C. C., instanța de fond a interpretat greșit aplicarea în speță a acestei decizii, pentru următoarele considerente:

Este adevărat că art. 5 aliniat l litera a teza întâi din L. 2., care constituie temeiul juridic al dreptului de a obține daune morale a fost declarat neconstituțional, prin D. nr. 1. a C. C., însă această decizie nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol ( în primă instanță sau căi de atac) la data pronunțării acestei decizii, ci este aplicabilă doar celor înregistrate ulterior pronunțării.

A aprecia în alt mod, ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. 2., acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute și neimputabile persoanelor aflate în cauză.

Temeiul de drept al acțiunii a fost completat, la (...), și cu disp. art 928-999

Cod civil, aflându-ne în prezența unei acțiuni care angajează răspunderea S.ui Român pentru prejudiciile cauzate propriilor cetățeni de către organele sale represive și care are ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune morale pentru afecțiunile fizice și psihice cauzate tatălui reclamanților și familiei acestuia prin abuzurile organelor de stat, în cursul executării unei pedepse de 5 ani de temniță grea, aplicate pentru infracțiuni îndreptate împotriva regimului comunist, precum și ulterior punerii în libertate, până la căderea aceluiași regim.

Potrivit art. 4 aliniat 4 și art. 5 aliniat 1 din L. 2., cererea de constatare a caracterului politic al condamnării este imprescriptibilă, iar cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral trebuie introdusă în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii.

L. 2., ale cărei dispoziții sunt de imediată aplicare, repune reclamantele în termenul de prescripție conform dreptului comun. T. curge de la data publicării în M.O. a Legii 2..

Prin L. 2. se definesc "condamnările cu caracter politic" și acestea sunt anulate ca nedrepte, deci statul își asumă răspunderea patrimonială pentru suferințele morale cauzate datorită pronunțării de către organele sale a unor condamnări cu caracter nedrept, politic, respectiv datorită unor măsuri administrative abuzive, concomitent cu recunoașterea expresă în lege (prin texte care sunt încă în vigoare), a gravității deosebite a acestor suferințe morale cauzate de regimul totalitar.

Așa cum cer actele internaționale, la care R. este parte, trebuie recunoscut un tratament egal victimelor justiției totalitare comuniste cu persoanele cu privire la care, în prezent, se constată că au fost condamnate pe nedrept, respectiv au fost supuse unor tratamente inumane, tortură și discriminare pe criterii politice.

Prin probele administrate în cauză am dovedit existența cerințelor angajării răspunderii civile delictuale.

Instanța de fond, apreciază că termenul general de prescripție al acțiunii întemeiate pe dreptul comun a început să curgă de la data intrării în vigoare a

Decretului Lege 118/1990, fără a motiva însă această concluzie.

Tribunalul Maramureș, ignorând faptul că răspunderea civilă delictuală își are izvorul în texte de lege în vigoare la data judecării cauzei, statuează că "nu există o obligație a statului de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior în acele state, .... acordarea despăgubirilor fiind benevolă".

Apreciind astfel, consideră că s-ar crea grave discriminări între orice persoană fizică sau juridică și stat.

Referitor la cererea de acordare de despăgubiri materiale, formulată în baza art. 5 litera b din L. 221/ 2009, dispoziții în vigoare la data judecării în fond a cauzei.

Cererea de acordare a despăgubirilor materiale a fost formulată în baza art. 5 litera b, raportat la disp. art. 2 din L. 2., dispoziții în vigoare la data judecării cauzei.

În conformitate cu disp. art. 2 din L. 2. "toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic sunt înlăturate de drept", deci, implicit și prestațiile efectuate în baza hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic, reprezentând amenzi penale și cheltuieli de judecată.

Aceasta fiind de fapt aplicarea principiului de interpretare logică a legii, care înseamnă că norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul în care să nu se aplice.

Prin L. 2. condamnările politice au fost anulate, ca nedrepte, iar statul și-a asumat răspunderea patrimonială față de victimele regimului totalitar. Restabilirea legalității impune înlăturarea tuturor efectelor produse în temeiul actului anulat.

Acest principiu contribuie la asigurarea ordinii de drept, fiind de neconceput ca ordinea de drept să fie tulburată, însă efectele ce îi aduc atingere să fie totuși menținute.

Sumele de bani, reprezentând amenzi corecționale, achitate în baza sentințelor de condamnare cu caracter politic reprezintă bunuri incorporale - drepturi de creanță, însumate într-un patrimoniu care prezintă valoare pentru deținătorul patrimoniului sau pentru moștenitorii acestuia.

În conformitate cu art. l din Protocolul 1 din Convenția CEDO "Orice persoană fizică sau morală are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nupoate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege ... "

Potrivit jurisprudenței CEDO, noțiunea de bunuri privește atât bunurile actuale având o valoare patrimonială, precum și creanțele determinate potrivit dreptului intern, corespunzătoare unor bunuri cu privire la care cel îndreptățit poate avea o speranță legitimă că ar putea să se bucure efectiv de dreptul său de proprietate.

Prin L. 2., consideră că au dobândit dreptul de a le fi restituite sumele achitate (confiscate practic) în baza unei sentințe de condamnare anulate, "înlăturate" ca nedrepte.

Cu privire la neacordarea de către instanța de fond a onorariului avocațial, justificat cu chitanța depusă la dosar arată că în conformitate cu disp. art. 274 aliniat (1) Cod pr. Civilă "P. care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată." Singura situație în care judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților este cea prevăzută de art. 274 aliniat (3) Cod pr. Civilă și se referă la situația în care aceștia "vor constata motivat că onorariile sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".

Avocatul ales a îndeplinit munca specifică în această pricină, a formulat precizări, cereri în probațiune, a fost prezent în instanță la mai multe termene și a reprezentat părțile, astfel, onorariul de 1000 de lei achitat avocatului este rezonabil față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, C. de A. reține următoarele considerente:

Cu privire la recursul reclamantelor, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ. constată inadmisibilitatea schimbării cauzei juridice a acțiunii, prin invocarea pentru prima dată în calea extraordinară de atac a recursului a principiului egalității în drepturi și a principiului nediscriminării, prin urmare motivele ce vizează aceste temeiuri nu vor fi analizate pentru că instanța de control poate analiza doar cea ce s-a solicitat în fața primei instanțe, pentru a se respecta și principiul dublului grad de jurisdicție.

În ce privește celelalte motive de recurs, s-a arătat că pentru cererea de acordare a daunelor morale, formulată în baza art. 5 litera a din L. nr. 2., declarate neconstituționale prin D. nr. 1. a C. C., instanța de fond a interpretat greșit aplicarea în speță a acestei decizii, pentru că art. 5 aliniat l litera a teza întâi din L. 2., care constituie temeiul juridic al dreptului de a obține daune morale a fost declarat neconstituțional, prin D. nr. 1. a C. C., însă această decizie nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol (în primă instanță sau căi de atac) la data pronunțării acestei decizii, ci este aplicabilă doar celor înregistrate ulterior pronunțării.

C. constată că acest motiv de recurs este nefondat deoarece potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 „D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie . Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își î ncetează efectele jur idice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."

Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii, cu privire la acordarea de despăgubiri, nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiunea este în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există.

Urmează a analiza efectele care s-au produs pe perioada în care actul normativ a fost în vigoare, dat fiind că din formularea textului de mai sus, „își încetează efectele juridice", rezultă că până la acea dată au produs efecte juridice, dar trebuie stabilit în concret ce fel de efecte juridice.

Nu se poate susține că aceste decizii se vor aplica doar cauzelor viitoare deoarece textul legal anterior indicat prevede că dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice. Or dacă își încetează efectele nu mai pot fi aplicate.

Nu se poate afirma că aceste decizii ale C. C. ar avea efect retroactiv cât timp se aplică unei situații prezente iar nu uneia din trecut.

Prin principiul aplicării imediate a legii noi se înțelege regula de drept conform căreia, de îndată ce a fost adoptată, legea civilă nouă se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii civile vechi.

L. civilă nouă se aplică atât situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la momentul intrării ei în vigoare, cât și efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute.

Simpla recunoaștere prin lege a unor drepturi generale și abstracte nu înseamnă că legiuitorul nu va putea pe viitor modifica (fie în sensul restrângerii, fie în sensul extinderii, fie în sensul suprimării), respectivele prevederi legale. O astfel de modificare, completare sau abrogare este posibilă fără a se încălca principiul neretroactivității dacă drepturile respective au rămas la stadiul de situație legală abstractă sau dacă în urma manifestării de voință a subiectului de drept, respectiva situație legală nu s-a concretizat până la momentul intrării în vigoare a legii noi, fie printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fie printr-un alt act de autoritate generator de drepturi concrete.

În consecință, atâta timp cât dreptul persoanei îndreptățite la obținerea măsurilor reparatorii nu era stabilit prin hotărâre definitivă, instanțele trebuie să aplice normele de drept material în vigoare la momentul soluționării pricinii.

În acest sens sunt și dispozițiile din D. nr. 12 în dosarul nr. 14/2011, obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 330^{7alin. 4 din Codul de procedură civilă, s-a stabilit că urmare a deciziilor C. C. nr.1. și nr.1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.}

Ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.

Dar, în măsura în care raporturile juridice nu erau încă pe deplin constituite în momentul intrării în vigoare a noii legi, acele raporturi nu se vor putea consolida decât în limitele determinate de legea nouă și nu vor produce decât efectele pe care această lege le îngăduie.

Ca urmare, în cazul în care legea ulterioară modifică efectele viitoare sau le exclude, dispozițiile din legea ulterioară se aplică și la efectele actului anteriornerealizate încă sub vechea lege, întrucât ordinea publică trebuie să aibă în esența ei un caracter de unitate și de uniformă obligativitate pentru toți.

Cu privire la termenul de prescripție, acesta curge de la momentul apariției

Decretului-Lege nr. 118/1990, publicat în Monitorul Oficial nr. 50/(...), acesta fiind momentul și primul act normativ prin care statul a recunoscut existența persecutării de către regimul politic anterior și posibilitatea acordării unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945.

Orice act normativ ulterior care dispune acordarea de drepturi speciale nu înseamnă o repunere în termenul de prescripție pentru persoanele care cer acordarea de despăgubiri potrivit dreptului comun, cât timp acesta a început odată să curgă potrivit celor de mai sus, iar momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție este singular și este posibil să fie suspendat sau întrerupt, dar o astfel de chestiune nu s-a invocat în cauză.

Aceasta cu atât mai mult cu cât disp. art. 5 alin. 1 lit. a din L. 2. au fost declarate neconstituționale, și prin urmare nu mai produc efecte în cauza de față.

Este adevărat că potrivit art. 4 alin. 4 din L. nr. 2., cererea de constatare a caracterului politic al condamnării este imprescriptibilă, iar cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral trebuie introdusă în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii, dar mai trebuie sesizat că în prezenta cauză nu s-a formulat o cerere în temeiul art. 4 alin. 4 din L. nr. 2., pentru că în cauză este vorba de o condamnare care are de drept caracter politic, iar cu privire la cererea formulată în temeiul art. 5 alin. 1 din L. nr. 2., pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1. oct. 2010 a C. C.

Pe de altă parte nu se pot invoca dispozițiile legii speciale atunci când se discută imprescriptibilitatea și dispozițiile de drept comun pentru daune morale, dat fiind că legea specială nu le mai prevede.

În ce privește motivul de recurs pentru acordarea de despăgubiri materiale reprezentând amenzi penale și cheltuieli de judecată plătite în baza hotărârilor penale de condamnare politică, C. reține că acest motiv de recurs este nefondat deoarece textul legal, art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., permite acordarea doar a despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative. Fiind o normă specială aceasta este de strictă interpretare și aplicare, doar pentru cazurile și ipotezele strict prevăzute iar invocarea art. l din Protocolul 1 din Convenția

CEDO și a jurisprudenței CEDO, este fără relevanță pentru că reclamantele nu au dobândit un bun dat fiind că teza textului legal nu le permite acordarea de despăgubiri.

Recursul reclamantelor este însă întemeiat în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial, justificat cu chitanța depusă la dosar deoarece prima instanță nu a motivat neacordarea acestuia și apoi acesta se cuvine reclamantelor pentru că intentarea acțiunii a fost necesară pentru obținerea pretențiilor lor, iar măsura respingerii daunelor morale nu se datorează acestora, pentru că în urma dispariției temeiului legal al acțiunii, S. este în culpă procesuală dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii și modificarea ei, fiind datorată apariției Legii nr. 2. iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamanților, ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată la fond și în apel.

Dat fiind că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulatacțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, se cuvine ca statul să suporte măcar plata cheltuielilor de judecată.

În ce privește respingerea daunelor materiale, aceasta nu se poate constitui în motiv de acordare doar în parte a cheltuielilor de judecată pentru că avocatul oricum ar fi fost angajat și plătit de reclamante pentru celelalte petite.

Potrivit art. 274 aliniat (1) Cod pr. civilă "P. care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.", iar dispozițiile art. 274 aliniat (3) Cod pr. civilă nu au fost invocate.

Avocatul ales a formulat acțiunea, precizări la aceasta, cereri în probațiune, a fost prezent în instanță la termene și a reprezentat părțile, astfel că onorariul de

1000 de lei achitat avocatului este rezonabil față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat și li se cuvine pe lângă onorariul expertului stabilit corect de prima instanță, pentru că acțiunea a trebuit intentată pentru obținerea pretențiilor.

În ce privește recursul pârâtului, acesta arată că pentru condamnările dispuse prin sentința penala nr. 181/1951 antecesorul reclamanților, anume infracțiunea de uneltire prevăzuta de art. 209 din Cod penal, acestea sunt de drept condamnări politice, potrivit art. 1 din L. nr. 2..

C. constată că acest motiv de recurs este nefondat deoarece chiar dacă caracterului de drept al condamnării politice pentru infracțiunea prevăzuta de art. 209 Cod penal reiese din prevederile art. 1 pct. 2 lit. a) din L. nr. 2. aceasta nu înseamnă că instanța nu poate să constate această situație deoarece partea din hotărârea judecătorească ce se pune în executare este dispozitivul, or, constatarea doar în motivele unei hotărâri judecătorești a caracterului de drept al condamnării politice ar lipsi de eficiență textele din L. nr. 2., asta mai ales în condițiile în care acest act a fost lipsit de eficiență cu privire la acordarea daunelor morale și prin urmare singura eficiență ce i se poate da în marea majoritate a cauzelor este doar această chestiune a caracterului de drept al condamnării politice.

Acest raționament se impune cu atât mai mult cu cât instanța poate constata prin dispozitiv că și alte condamnări se constituie în condamnări cu caracter politic în condițiile art. 4 din L. nr. 2., or ar însemna ca acele condamnări care au de drept acest caracter să nu se poată regăsi în dispozitivul unei hotărâri judecătorești.

Recursul pârâtului este însă fondat deoarece reclamantele au formulat acțiunea lor doar pentru despăgubiri reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate, dar în inventarul bunurilor confiscate (fila 180 dosar fond) nu apare fânul, cu toate că celelalte bunuri confiscate și solicitate de reclamante apar în acest inventar, și nu există o explicație rezonabilă pentru nemenționarea acestui bun în inventar, prin urmare prima instanță a acordat despăgubiri pentru un bun care nu reiese a fi fost confiscat, anume contravaloarea fânului în sumă de

500 lei, sumă care trebuie înlăturată din contravaloarea despăgubirilor acordate pentru bunurile confiscate.

Cu privire la recursul pârâtului, C. mai constată, în temeiul art. 316

C.pr.civ., incidența excepției lipsei de interes a pârâtului în formularea criticii prin care se critică sentința instanței de fond pentru neacordarea daunelor morale și a daunelor materiale reprezentând cheltuieli de judecată achitate în baza sentinței de condamnare, având în vedere că aceste petite au fost respinse prin sentința pronunțată de către instanța de fond.

Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9

Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită în parte recursurile declarate de reclamantele P.

I. și R. A. și, respectiv, de pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M., împotriva sentinței civile nr. 835 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va modifică în parte, cu privire la cuantumul daunelor materiale și la cuantumul cheltuielilor de judecată.

Va obliga pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să plătească reclamantelor suma de 12.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, în loc de suma de 12.500 lei.

De asemenea va obliga pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR

PUBLICE să plătească reclamantelor suma de 1.260 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în loc de 260 lei cheltuieli de judecată.

Restul dispozițiilor din sentința recurată vor fi menținute ca legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D.DE

Admite în parte recursurile declarate de reclamantele P. I. și R. A. și, respectiv, de pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M., împotriva sentinței civile nr. 835 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, cu privire la cuantumul daunelor materiale și la cuantumul cheltuielilor de judecată, după cum urmează:

Obligă pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să plătească reclamantelor suma de 12.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, în loc de suma de 12.500 lei.

Obligă pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să plătească reclamantelor suma de 1.260 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în loc de 260 lei cheltuieli de judecată.

Menține restul dispozițiilor din sentința recurată.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 07 septembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI A. A. P. C. M. CONȚ I. D. C.

G. A. A. M.

Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...)

Judecător fond - P. G.G. - Tribunalul Maramureș

← Decizia civilă nr. 110/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă		Decizia civilă nr. 3529/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă →

Decizia civilă nr. 3530/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3530/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă