Decizia civilă nr. 566/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 566/R/2012
Ședința publică din 10 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C.
GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta I. ANA, împotriva sentinței civile nr. 5506 din (...) a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., prin MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin D. A J. S., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta I. Ana, a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantei recurente și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S.
A., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat.
C. constată că la data de (...), D. a jud. S. în numele M. F. P., în calitate de reprezentant al S. R., a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantă, menținerea sentinței atacate, iar pe cale de consecință respingerea ca nefondată a acțiunii formulate de reclamanta I. A.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de reclamanta I. Ana, având în vedere că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma măsurii administrative aplicată soțului său, care a fost prizonier de război în U., iar această măsură administrativă nu face obiectul L. nr. 2..
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5506 din data de (...) a Tribunalului S., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a respins acțiunea reclamantei I. ANA, în contradictoriu cu S. R. reprezentant prin M. F. - D. S., pentru constatare măsură administrativă cu caracter politic (prizonier URSS) și daune morale, în temeiul L. nr. 2..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că L. nr. 2. face parte din cadrul unei politici sociale restaurative a statului, de reparare a prejudiciilor create unor mari categorii de persoane de către fostele regimuri totalitare ce s-au succedat în istoria R..
Acest act normativ se situează intr-un cadru legislativ preexistent prin care, în mod fragmentat, s-au acordat măsuri reparatorii pentru diferite tipuri de abuzuri comise în diferite perioade istorice.
Un prim demers legislativ este dat de prevederile D. -. nr. 1. pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Comparativ cu sfera de aplicare a D. - L. nr. 1., instanța constată că numai prima categorie de persoane la care se referă acest prim act normativ se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2., respectiv persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Art. 1 din L. nr. 2. prevede că beneficiază de reglementările acestui act normativ persoanele condamnate politic pentru fapte care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie
1945.
Măsurile administrative care au caracter politic sunt, conform art. 3 din același act normativ, măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, textul de lege enumerând doar acele măsuri care au de drept caracter politic.
Art. 4 alin. 2 permite constatarea caracterului politic si a altor măsuri administrative, necuprinse în enumerarea limitativă de la articolul 3. Prizonieratul însă, nu este o măsură luată de organele fostei miliții sau securități, ci reprezintă o consecință a participării R. la cel de-al doilea război mondial, persoanele care au suferit în urma acestei participări putându-se prevala, în termen legal, cu îndeplinirea tuturor celorlalte condiții de D. - L. nr. 1..
De altfel, prin decizia C. C. nr. 1358/(...) s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art.5 alin.1 lit. a, teza întâi din L. nr. 2.. teza întâi a acestui text de lege, în urma modificării L. nr. 2. prin O. nr. 6., ce se referă la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral, tocmai pentru că s-a constatat existența unui paralelism nejustificat de reglementare, pentru aceleași drepturi reparatorii, aducându-se atingere valorii supreme de dreptate.
În baza considerentelor de drept mai sus expuse, instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta I. ANA a declarat recurs, întermen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate și, în consecință admiterea acțiunii reclamantei așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamanta a învederat că în mod greșit instanța de fond a stabilit că situația de prizonierat nu are caracter politic, deoarece această măsură a fost consecința deciziei politice a S. R. de a ieși din războiul împotriva Națiunilor Unite și de a întoarce armele împotriva
Uniunii Sovietice.
Perioada de prizonierat poate fi asimilată prin analogie cu o perioadă de detenție întrucât condițiile de viață au fost ostile, prizonierii au fost supuși la muncă silnică și tratamente dezonorante.
De altfel, art. 4 alin. 4 din L. nr. 2. prevede că această lege se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de D.-L. nr.
1..
Chiar dacă prin decizia nr. 1358/(...) a C. C. s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., acțiunea trebuia admisă în parte, respectiv pentru capătul de cerere de constatare a caracterului politic, iar pârâta trebuia obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul intimat S. R. prin M. F. P. reprezentat de D. G. A F. P. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de reclamantă (f.7-9).
În argumentarea poziției sale, intimatul a arătat că hotărârea atacată este legală și temeinică întrucât măsura de prizonierat în U. reprezintă o consecință a participării R. la cel de-al doilea război mondial și nu o măsură cu caracter politic.
Ca urmare a constatării neconstituționalității art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., prin decizia nr. 1. și prin decizia nr. 1., ambele pronunțate de a C., obligatorii pentru instanțele judecătorești, în prezent nu mai există nici un temei juridic pentru acordarea daunelor morale, astfel încât S. R. nu mai datorează despăgubiri cu acest titlu.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate, C., în temeiul art. 3041C.pr.civ., reține următoarele:
Cu privire la petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al așa-zisei măsuri administrative de prizonierat în U., luate față de defunctul I. I. în perioada (...) - (...).
L. nr. 2., așa cum o spune chiar titulatura sa, are ca obiect condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada de referință reglementată de lege, respectiv, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Pentru ca o condamnare sau o măsură administrativă să facă obiect al L. nr. 2. este necesar să întrunească o dublă cerință, pe de o parte, să aibă caracter politic - să fie vorba despre o manifestare va formă de opoziție față de sistemul totalitar comunist -, în înțelesul pe care L. nr. 2. îl dă acestei noțiuni, iar pe de altă parte, respectiva condamnare sau măsură administrativă să fi fost dispusă înăuntrul perioadei de referință a legii, în termenul cuprins între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În speță, se constată că, față de soțul reclamantei, I. I., a fost luată măsura de prizonierat în fosta U., în perioada (...) - 26.07, în calitatea sa de soldat în cel de-al doilea război mondial, aspect confirmat de livretul militar seria Cj nr. 0. (f. 3-6 dosar fond).
Prin urmare, luarea în prizonierat a soțului reclamantei, în calitatea sa de soldat în cel de-al doilea război mondial, pe de o parte, nu constituie o măsură administrativă cu caracter politic, luată față de I. I., ca o consecință a faptelor săvârșite de acesta, ca formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist, instaurat în R.ia după anul 1945, iar pe de altăparte, nu a fost luată în perioada de referință a L. nr. 2., respectiv, în termenul
06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Statutul de prizonier, ca urmare a consecințelor celui de-al doilea război mondial, nu se circumscrie noțiunii de măsură administrativă cu caracter politic, luată față de respectivul prizonier de război ca urmare a faptelor săvârșite de acesta, ca o formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist, instaurat în R.ia postbelică.
Așa fiind, C. constată că măsura administrativă la care a fost supus soțul recurentei, prin luarea sa în prizonierat în fosta U., în virtutea calității sale de soldat în cel de-al doilea război mondial, nu se circumscrie dispozițiilor
L. nr. 2. și, în consecință, nu face obiectul acestei legi.
Pe cale de consecință, C. constată că în mod corect prima instanță a respins acest petit din cererea reclamantei.
Cu privire la petitul având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale, C. constată că este nefondată susținerea recurentei, conform căreia deciziile C. C. nr. 1354/2010 și nr. 1. nu mai sunt aplicabile, dat fiind că a intervenit O. nr. 6., având în vedere O. nr. 6., prin care a fost modificată și completată L. nr. 2., a fost publicată în Monitorul Oficial nr.
446/(...), intrând deci în vigoare la data de (...), cu mult înainte de pronunțarea celor două decizii ale C. C., la data de (...), respectiv, (...).
În consecință, la data la care au fost publicate cele două decizii ale C. C., instanța de contencios constituțional a avut în vedere L. nr. 2., astfel cum aceasta fusese modificată și completată prin O. nr. 6..
C. constată, așadar, că acest motiv de recurs este nefondat.
Deși situația particulară a reclamantei recurente nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2., în virtutea considerentelor anterior expuse totuși, C. se vede nevoită să răspundă motivelor de recurs prin care se solicită acordarea daunelor morale de către recurentă.
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr.
24/2000, reținându-se în considerentele acestei decizii că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea
Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval,
P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale P.ului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1
și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
De altfel, așa cum corect a subliniat prima instanță, Curtea
Constituțională a R. a statuat prin D. nr. 1. că obligativitatea Deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul supremației C., potrivit căruia, respectarea C., a supremației sale (și a legilor), este obligatorie.
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.
1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale aleart. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
În cauză, nu se aplică prevederile O. nr. 214/1999, așa cum nefondat susține recurenta, câtă vreme, prin această ordonanță s-a reglementat acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, ordonanța având în vedere perioada de referință supusă analizei L. nr. 2., respectiv, 6 martie 1945
- 22 decembrie 1989.
Or, situația de prizonierat în fosta U. a soțului recurentei nu se încadrează în perioada de referință a legii și nici nu reprezintă o faptă de împotrivire față de regimul totalitar instaurat în R.ia la data de 6 martie 1945.
Împrejurarea că D.-lege nr. 1. a conferit unele drepturi persoanelor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, este irelevantă din perspectiva aplicării L. nr. 2., neputând schimba obiectul acesteia și neputând extinde sfera de aplicare a L. nr. 2. și la alte situații decât cele expres și limitativ prevăzute de lege.
Critica recurentei referitoare la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată nu este întemeiată deoarece pârâtul nu se află în culpă procesuală în condițiile în care prevederile L. nr.2. nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, C., în temeiul art. 3041și art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat prezentul recurs și, în consecință va menține sentința atacată ca fiind legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE L. D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta I. ANA împotriva sentinței civile nr. 5506 din (...) a Tribunalului S. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 10 februarie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C. GREFIER, A.-A. M. Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). J.fond: M. S..
| ← Decizia civilă nr. 5116/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 833/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
