Decizia civilă nr. 3668/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3668/R/2012
Ședința publică din data de 19 septembrie 2012
Instanța constituită din:
Președinte : D.-L. B.- icepreședinte al C. de A. C
Judecători : A. C.
V. M.- reședintele C. de A. C
Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta B. L. E. împotriva încheierii civile nr. 8. mai 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr. (...) și a deciziei civile nr. 1./(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), privind și pe pârâții V. M. și V. J. L., având ca obiect prestație tabulară.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 7 septembrie
2012, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 14 septembrie 2012, respective 19 septembrie 2012, ambele încheieri făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Deliberând, reține că:
I. Prin sentința civilă nr. 7000 din 03 iunie 2008 a Judecătoriei C.-N.,pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis acțiunea civilă înaintată de reclamanții V.
M. și V. J. L. împotriva pârâtei B. L. E.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtă, având ca obiect constatarea nulității absolute a înscrisului intitulat contract de vânzare-cumpărare (provizoriu) din data de 02 iunie 1998 încheiat între R. E. și V. M. și V. E.; anularea și radierea încheierii de notar nr.
24968/(...) și revenirea lor la situația anterioară de carte funciară.
În consecință:
A fost obligată pârâta B. L. E. să încheie cu reclamanții V. M. și V. J. L. contract de vânzare-cumpărare în formă autentică privind apartamentul nr. 6 din C.-N., str. Gh. Doja nr.19, înscris în CF nr. 1. C.-N., cu părțile indivize comune și cotă parte din teren atribuit în proprietate, în caz contrar prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
S-a dispus întabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului menționat în alineatul precedent, bun comun, cu titlu de cumpărare și succesiune.
A fost obligată pârâta B. L. E. la plata către reclamanta a sumei de 5431,11
RON din care suma de 4236 RON reprezintă taxa judiciară de timbru, suma de
1190 RON reprezintă onorariul avocațial, iar suma de 5,11 RON reprezintă contravaloarea timbrului judiciar.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:
În contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, încheiat între reclamanții - pârâți reconvenționali și R. E., decedată în data de (...), s-a stipulat că R. E., în calitate de vânzătore, „. pe veci și irevocabil" reclamantei V. M. și soțului V. E. apartamentul nr. 6 din C.-N., str. Gh. Doja nr. 19, înscris în CF nr.
1. C.-N., pe care l-a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr.
34035/(...) încheiat cu SC Constructardealul SA.
Având în vedere că apartamentul nu putea fi înstrăinat timp de 10 ani de la data cumpărării, potrivit art. 9 alin.8 din L. nr. 1., contractul menționat este nul absolut ca act de vânzare cumpărare, dar, în temeiul principiului conversiunii actului juridic nul absolut, întrucât îndeplinește condițiile generale de validitate ale unei convenții, prevăzute de art. 948 C., este valabil ca antecontract, respectiv ca act prin care promitenta vânzătoare se obligă să transfere în viitor, când va exista posibilitatea, dreptul de proprietate.
Totodată, s-a reținut că prin convenția părților s-a constituit un drept de abitație, viager, al promitentei vânzătoare asupra apartamentului, astfel că la data încheierii convenției nu se punea problema predării posesiei către promitenții cumpărători.
Instanța a reținut că potrivit prevederilor convenției de la fila 9, prețul de
13.000.000 lei a fost integral achitat. Faptul că s-a prevăzut că plata prețului se realizează prin reținerea si nerestituirea de către R. E. a unei sume pe care o primise deja, cu titlu de împrumut, nu afectează în nici un fel caracterul de preț pe care îl are suma menționată în convenție. Faptul că s-a prevăzut că acea sumă cu titlu de împrumut fusese primită de R. E. în data de (...) ceea ce determină imposibilitatea ca din acei bani să fi achitat R. E. în data de (...) (deci anterior) prețul către SC Constructardealul SA, nu are relevanță în speță sub aspectul reținerii de către instanță a faptului că prețul s-a plătit, deci reclamanții sunt îndreptățiți la a obține executarea în natură a obligației, conform art. 1077 și art. 1077 C.
Faptul că s-a acordat, cu titlu de împrumut, numitei R. E. de către reclamantă și de către soțul ei o sumă puțin mai mare decât prețul pe care trebuia defuncta să îl achite către S.C. Constructardealul, poate da naștere și unei prezumții judiciare că prețul s-a achitat astfel, acceptându-se teza că data împrumutului este trecută greșit dintr-o eroare materială, însă în opinia instanței această prezumție nu mai este necesară sub aspect probatoriu, deoarece, așa cum s-a reținut deja, actul juridic al plății este dovedit pe deplin prin înscrisul de la fila 9.
Neîntemeiată este și susținerea pârâtei - reclamante reconvenționale, potrivit căreia contractul cuprinde o clauză de dezicere în sensul că dacă numita R. E. nu își va îndeplini obligația, va putea fi obligată exclusiv la restituirea sumei plătite de reclamanți, nu și la executarea în natură a obligației. Instanța a apreciat că nu există nicio clauză de dezicere, iar executarea în natură a obligațiilor contractuale este un principiu stabilit expres de art. 1073, 1077 C.
II. Împotriva acestei sentințe reclamanta B. L. E. a declarat apel, respins canefondat prin decizia civilă nr. 1. din 07 martie 2012 a T.ui C., cu 1428 leicheltuieli de judecată în apel în favoarea intimatei V. M.
M.ivând decizia, T. a arătat în principal următoarele:
Contractul supus analizei în prezentul dosar a fost corect calificat de către prima instanță. Astfel, deși părțile l-au intitulat contract de vânzare-cumpărare, acest act este nul ca vânzare, dar constituie o promisiune de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, fiind astfel un contract nenumit.
De asemenea, în mod corect a reținut prima instanță că rezultă din contract că numita R. E. și-a dat consimțământul la înstrăinarea apartamentului, așadar, nu se poate reține lipsa consimțământului.
Desigur, existența consimțământului și a celorlalte condiții de valabilitate ale contractului au fost analizate raportat la convenția valabilă, adică promisiunea de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și nu la contractul nul de vânzare-cumpărare, astfel încât nu există contradicțiile invocate de către apelantă în motivare, iar principiul conversiunii actului juridic a fost în mod corect aplicat, condițiile de valabilitate rezultând din chiar actul încheiat de părți.
Nici cauza ilicită, invocată de apelanta pârâtă pentru încălcarea art. 9 din
L. 1., nu poate fi reținută, întrucât încheierea unor promisiuni de vânzare- cumpărare nu era prohibită de L. nr. 1., fapt consacrat în practica judecătorească.
Așadar, în mod corect a constatat prima instanță că sunt întrunite condițiile de valabilitate ale contractului încheiat de părți.
Nici susținerile apelantei privind calificarea ca vânzare-cumpărare sau întreținere, în funcție de raportul dintre preț și valoarea reală, nu pot fi reținute, dat fiind că, așa cum s-a arătat anterior, contractul dintre părți este unul nenumit și anume o promisiune de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere. În condițiile în care, așa cum rezultă din contract, alături de suma în bani, promitenții cumpărători s-au obligat și la întreținere, prima instanță a reținut în mod corect că nu suntem în prezența unui preț derizoriu, atât de nesemnificativ în raport cu valoarea bunului încât să nu poată constitui o cauză a contraprestației vânzătorului, în cauză nefiind incident motivul de nulitate absolută al convenției prevăzut de art. 1303 Cod civil.
Nici motivul de apel privind nedovedirea achitării prețului stipulat în contract nu este întemeiat. Astfel, prima instanță a reținut în mod corect că prețul a fost achitat, din moment ce prin contractul semnat de părți, depus la fila
9 din dosarul de fond, numita R. E. a recunoscut că a primit suma de 13.000.000 lei. Faptul că i-a primit anterior, cu titlu de împrumut, pentru a achita prețul din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii 1., nu schimbă faptul că a încasat acești bani și nu i-a restituit, părțile considerând că acea sumă, împreună cu întreținerea lunară, constituie contraprestația pentru înstrăinarea apartamentului. Față de împrejurarea că R. E. a recunoscut primirea sumei de
13.000.000 lei, prin semnarea contractului, inadvertențele dintre susținerile inițiale ale reclamanților și cele ulterioare, invocate de apelantă, nu prezintă nici o relevanță, cum nu prezintă nici o relevanță dacă R. E. a achitat prețul de la L. nr. 1. din resurse proprii sau nu, din moment ce prin contractul analizat a recunoscut primirea sumei de 13.000.000 lei, doar acest fapt fiind relevant în analizarea valabilității actului analizat.
În ceea ce privește susținerile apelantei referitoare la lipsa contraprestației din partea intimaților, ceea ce ar duce la nulitatea convenției, pentru lipsa de cauză, tribunalul a avut în vedere că, în ceea ce privește primirea sumei de
13.000.000 lei, acest fapt a fost dovedit, așa cum s-a arătat anterior, iar în ceea ce privește prestarea întreținerii, această analiză nu se mai poate face, dat fiind că, prin hotărâre judecătorească irevocabilă (Decizia civilă nr. 8. a C. de A. C., f.
73-76), s-a respins ca prescrisă acțiunea în rezoluțiune a contractului din speță, pentru neprestarea întreținerii. Ori, apelanta urmărește, ca, pe cale de apărare, să treacă peste soluția dată în acțiunea principală, situația fiind similară cu cea tratată în literatura juridică în privința invocării pe cale de excepție a nulității relative.
III. Împotriva acestei decizii pârâta B. L. E. a declarat recurs, solicitând înprincipal casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Cluj-
Napoca, niciuna dintre instanțe neintrând în cercetarea fondului, iar în subsidiar, casarea deciziei și rejudecarea cauzei, admițându-se apelul pârâtei.
Totodată, pârâta a declarat recurs și împotriva încheierii civile nr. 8. mai
2011 a T.ui C., prin care s-a respins cererea formulată de pârâtă pentru recuzarea doamnelor judecător Tatu O. C. și Ghișoiu O., membre ale completului de judecată în apel.
În motivarea cererii de recurs s-au arătat, în esență, următoarele: a) În sensul prevederilor art. 304 pct. 1 C.pr.civ., instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, apreciindu-se în mod greșit că nu au fost încălcate prevederile art. 27 pct. 7 C.pr.civ. b) În sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ., la soluționarea apelului au fost încălcate dispozițiile art. 168 alin. 1 C.pr.civ., art. 1020 C., în ceea ce privește excepția de neexecutare a contractului, art. 1073-1075 C., art. 1303 C., art. 948 C.
Astfel:
- Deși prin încheierea de ședință din 02 iunie 2011 instanța de apel a încuviințat interogatoriul intimatei V. M. și audierea a doi martori, ulterior a revenit, fără a motive, asupra acestor probe, apreciindu-se ca inutile cauzei. Decizia civilă nr. 8. a C. de A. C., invocată ca temei al revenirii asupra probelor, se află la dosar inclusiv în data la care probațiunea a fost încuviințată. Excepția de neexecutare a contractului poate fi opusă oricând părții care cere executarea, ea reprezentând un mijloc de apărare distinct de rezoluțiunea sau rezilierea contractului.
În considerarea caracterului ei de mijloc de apărare distinct de acțiunea de rezoluțiunea (rezilierea) contractului, invocarea excepție de neexecutare în fața instanței de judecată nu poate avea loc decât după promovarea de către cealaltă parte a acțiunii în executarea contractului. Pârâta recurentă le opusese reclamanților intimați excepția de neexecutare a contractului încă din anul 2005, într-un alt proces al părților, deci nu întâia oară în prezentul proces, astfel că nu i se poate imputa recurentei pasivitate în invocarea excepției.
- Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1073-1077
C., apreciind în mod nelegal că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a acțiunii reclamanților. D., trebuia observat că nu sunt îndeplinite două asemenea condiții, respectiv:
1) existența unui antecontract valabil încheiat;
2) reclamanții să-și fi îndeplinit propriile prestații.
Sub primul aspect, este de reținut că actul juridic încheiat între reclamanți
și defunctă este lovit de nulitate deoarece prețul convenit este neserios, iar cauza lipsește, iar sub el de-al doilea aspect, era de observat că reclamanții nu și-au îndeplinit obligația de plată integrală a prețului, de asigurare a bunei funcționări a locuinței și de îngrijire a promitentei vânzătoare în caz de boală a acesteia. Atât prima instanță, cât și cea de apel, nu au analizat aceste aspecte, deși ele aveau ca scop paralizarea acțiunii reclamanților, reprezentând mijloace de apărare.
- Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1303 C. atunci când a apreciat că actului juridic litigios nu îi lipsește cauza, iar prețul stabilit este serios. Din raportul de expertiză întocmit de expertul V. V. rezultă că la data de 02 iunie 1998 valoarea imobilului în litigiu era de 25325 dolari S.U.A., în vreme ce prețul stabilit prin contractul încheiat între reclamanți și defunctă era de 13.000.000 lei vechi (ROL), corespunzând sumei de 1496,48 dolari S.U.A., adică de cca. 20 de ori mai puțin decât valoarea de piață a imobilului la data încheierii contractului.
Caracterul neserios al prețului conduce și la inexistența cauzei pentru promitenta vânzătoare, angajând nulitatea convenției.
IV. Reclamanții intimați V. M. și V. J. au formulat întâmpinare, solicitândrespingerea recursului și menținerea deciziei din apel.
S-a arătat, în esență, că majoritatea criticilor formulate de recurentă vizează netemeinicia hotărârilor pronunțate, motiv pentru care, sub aceste aspecte, recursul este inadmisibil.
Pe fondul său, recursul este neîntemeiat, intimații înfățișându-și apărările în cuprinsul întâmpinării (f. 20-25), apărările de care prezenta instanță a ținut seama la soluționarea recursului.
V. Cu privire recursul declarat potrivit celor de mai sus, Curtea are în vedereurmătoarele:
A) În ce privește recursul având ca obiect încheierea civilă nr. 8. din 03 mai
2011 a T.ui C.:
Potrivit dispozițiilor art. 27 pct. 7 C.pr.civ., pot fi recuzați judecătorii care si-au „… spus părerea cu privire la pricina ce se judecă";.
Sintagma „dacă și-au spus părerea cu privire la pricina ce se judecă"; are în vedere exclusiv acele situații în care judecătorul învestit cu soluționarea unei cauze face cunoscută soluția ce urmează a se pronunța asupra întregului litigiu sau doar asupra unora dintre pretenții, mai înainte de epuizarea dezbaterilor judiciare, deci cu nesocotirea dispozițiilor legale care stabilesc condițiile și momentul în care judecătorul poate pronunța soluția în cauză.
Astfel fiind, rezultă că participarea judecătorului la soluționarea și a altui proces anterior, în care s-au discutat probleme de drept care au legătură cu procesul în curs și asupra cărora judecătorul se pronunțase nu poate constitui un temei suficient pentru recuzarea acestuia, nefiind întrunită condiția de a-și fi spus părerea în chiar procesul ce încă se judecă, adică în procesul pendinte.
În cauza de față doamnele judecător O. C. Tatu și O. Ghișoiu au participat la judecarea unui alt proces al părților, proces care a ridicat o problematică juridică tangentă, dar nu identică, celei din prezentul proces, fără însă a se fi antepronunțat în chiar procesul de față, în sensul de a fi rostit soluția asupra apelului la un moment procesual anterior celui stabilit de art. 258 sau art. 260
C.pr.civ.
Așa fiind, nu s-ar putea reține că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a doamnelor judecător este nelegală, aceasta fiind dată cu respectarea legii.
Se va respinge, deci, recursul ca nefondat, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ. b) Cu privire la recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1. din 07 martie 2012 a T.ui C.:
Una din principalele apărări formulate în contra acțiunii reclamanților de către pârâta B. L. E. a fost reprezentată de excepția de neexecutare a contractului, susținându-se că reclamanții nu și-au îndeplinit față de defuncta R. E. obligațiile ce le reveneau în temeiul convenției încheiate de aceasta cu reclamanții la data de 18 noiembrie 2004, respectiv plata integrală a prețului, neasigurarea unei bunei funcționări a locuinței, neîndeplinirea obligațiilor ce îi revin unui proprietar, asigurarea unei adecvate îngrijiri la domiciliu în caz de boală a promitentei vânzătoare, cu suportarea cheltuielilor de îngrijire care depășesc venitul lunar (pensie plus dobânzile bancare) al promitentei vânzătoare.
În ceea ce privește apărarea pârâtei privitoare la neprestarea întreținerii de către reclamanți, instanța de apel a apreciat că verificarea acestei apărări nu s-ar mai putea face deoarece prin decizia civilă nr. 8. a C. de A. C. a fost respinsă în mod irevocabil, într-un alt proces, acțiunea introdusă de actuala pârâtă pentru rezoluțiunea contractului încheiat între actualii reclamanți și defuncta R. E., reținându-se că acțiunea este prescrisă extinctiv. Or, a conchis instanța de apel, prin verificarea excepției de neexecutare invocată de către pârâtă s-ar ajunge laeludarea soluției date acțiunii în rezoluțiunea contractului, obținându-se cercetarea pe fondul lor a unor susțineri care, în cadrul acțiunii în rezoluțiune, nu au mai putut fi analizate. Se impune, a conchis instanța de apel, a se aplica, în planul prescriptibilității, același regim juridic atât acțiunii principale, cât și mijlocului de apărare invocat pentru a valorifica susțineri identice cu acelea care au stat la baza acțiunii introduse pe cale principală.
Față de această dezlegare dată de instanța de apel, Curtea înțelege a arăta următoarele:
Instituția prescripției extinctive vizează prerogativa părții interesate de a obține prin constrângere de stat realizarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim cu privire la care afirmă că i-a fost încălcat, partea trebuind, în mod necesar, să promoveze o acțiune în justiție (fie ea și pe calea unei cereri reconvenționale). Cum s-a afirmat în doctrina de specialitate (M. N., Tratat de prescripție extinctivă, Editura Universul Juridic, B.ești, 2010, pag. 402), această prerogativă (posibilitate) a pării trebuie materializată într-un anumit termen, sub sancțiunea pierderii dreptului material la acțiune.
Când însă partea nu înțelege a valorifica, pe cale de acțiune, pretenții proprii, ci se limitează la a formula simple apărări de fond pentru a răspunde susținerilor celeilalte părți din proces, excepția prescripției extinctive nu îi mai poate fi opusă, fiind de considerat că, în sensul art. 1 alin. 1 din Decretul nr.
167/1958, ceea ce se prescrie este dreptul la acțiune, iar nu și simplul drept la apărare.
Potrivit acestor prevederi legale, „dreptul la acțiune având un obeict patrimonial se stinge prin prescripție … ";, ceea ce, per a contrario, trimite la concluzia că nici dreptul subiectiv propriu-zis, nici apărarea lui pe cale de excepție, nu sunt atinse de prescripție, aceasta limitându-și efectele la dreptul de acțiune.
În concluzie, Curtea înțelege a statua că atâta vreme cât în prezentul proces pârâta a invocat, ca apărare de fond, excepția de neexecutare a contractului întemeiată pe neîndeplinirea de către reclamanți a unora dintre obligațiile contractuale asumate, iar instanța de apel a refuzat cercetarea lor sub motivul că legea nu îngăduie aceasta, o importantă parte a fondului cauzei a rămas necercetată.
Se impune, prin urmare, admiterea recursului și casarea deciziei în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 5 C.pr.civ.
În rejudecare, T. va verifica pe fondul lor susținerile pârâtei privitoare la neîndeplinirea de către reclamanți a obligațiilor ce le reveneau față de R. E., în limitele stabilite prin contractul încheiat cu aceasta la data de 02 iunie 1998.
Se va avea însă, în vedere, așa cum instanța de apel a stabilit deja în primul ciclu procesual - iar Curtea de A. consideră legale aceste statuări - că: actul juridic încheiat între reclamanți și R. E. are, prin conversiune, valoarea unei promisiuni de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere; R. E. și-a dat în mod valabil consimțământul la încheierea acestei convenții; nu s-ar putea reține nevalabilitatea convenției nici pentru cauză ilicită, aceasta trebuind socotită ca fiind valabil încheiată; prețul de 13.000.000 lei trebuie considerat ca plătit; nu sunt întemeiate nici susținerile pârâtei privitoare la clauza de dezicere și nici acelea privitoare la imposibilitatea executării în natură a obligației pretinse de reclamanți în contradictoriu cu pârâta.
Față de cele ce preced, apare ca inutilă cercetarea și a celorlalte motive de recurs, soluția casării cu trimitere spre rejudecare la care Curtea de A. s-a oprit nemaifăcând necesară cercetarea în recurs a unor chestiuni de fond care depășesc limitele soluției pronunțate.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta B. L.-E. împotriva deciziei civile nr. 1. din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o casează, dispunând trimiterea cauzei la același tribunal pentru rejudecarea apelului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă împotriva încheierii civile nr. 8. din 03 mai 2011.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 septembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D.-L. B. A. C. V. M.
GREFIER S.-D. G.
Red.VM/dact.MS
3 ex./(...) Jud.fond: I.P.
Jud.apel: O.C.Tatu/O.R.Ghișoiu
| ← Decizia civilă nr. 4707/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 3706/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
