Decizia civilă nr. 4133/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2012)

R.

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 4133/R/2012

Ședința publică din data de 2 octombrie 2012

Instanța constituită din:

Președinte :V. M.- reședintele Curții de A. C

Judecători : D.-L. B.- icepreședinte al Curții de A. C

A. C. G.ier : S. - D. G.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta E. M. A. A. împotriva deciziei civile nr. 59 din (...), pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) privind și pe pârâții P. L., S. O., S. I., L. E., L. I. ȘI M. B. PRIN P., având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâtul intimat L. I., asistat de avocat M. M. cu delegație de substituire a doamnei avocat P. E.-G. la dosar, având calitatea de reprezentantă și a pârâților intimați P. L., S. O., S. I. și L. E., lipsă fiind reclamanta recurentă, pârâții intimați P. L., S. O., S. I. și L. E., precum și reprezentantul pârâtului intimat M. B. prin P.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul cuprinzând motivele de recurs, reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței pârâții intimați au solicitat, în principal constatarea nulității recursului în baza dispozițiilor art.302 lit.";c"; raportat la art. 306 C., iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei pârâților intimați cu privire la recursul formulat.

Reprezentanta pârâților intimați solicită , în principal a se constata nulitatea recursului întrucât se reiau motivele de fapt și de drept expuse în fața instanței de fond și în fața instanței de apel fără a se evidenția vreun motiv de nelegalitate a deciziei atacate.

În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, susținând pe larg motivele expuse prin întâmpinare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 8. pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea formulată de reclamantele E. M. A. A. și H. A. A., decedată în cursul procesului și având ca moștenitoare pe coreclamanta E. M. A. A., cu domiciliul procesual ales la familia B., în B., str. Al. Odobescu, nr. 9, jud. B. - N., în contradictoriu cu pârâții P. L., S. O., S. I., toți cu domiciliul în B., str. P., nr.

11, jud. B. - N., L. E. și L. I., domiciliați în comuna S., str. M., bl. M10, et. I, ap.

7, jud. Sălaj, reclamanta E. M. A. A. fiind obligată la plata în favoarea pârâților a sumei de 957 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Conform CF 4655 B., în baza încheierii de predare a moștenirii nr.

2911/1946, emisă de J. mixtă B., s-a intabulat, sub nr. B10, dreptul de proprietate, cu titlu de drept de moștenire testamentară, al numitului H. E., soț al reclamantei H. A. A., decedată în timpul procesului și tată al reclamantei E. M., născută H., asupra imobilului de sub A+3 din cartea funciară menționată.

În anul 1950, în baza prevederilor D. nr. 9. pentru naționalizarea unor imobile, imobilul în cauză a fost trecut în proprietatea statului, fiind nominalizat ca atare în listele anexă ale respectivului act normativ (f. 74 din dosarul nr.

3175/1999 al Judecătoriei B., atașat).

Ulterior, prin procesul verbal încheiat la data de 16 aprilie 1957, comisia formată în baza Deciziei nr. 1. a S. popular al raionului B., pentru punerea în aplicare a HCM 2586/1955 privind modalitatea și condițiile de restituire a imobilelor sau apartamentelor scoase de sub prevederile D. nr. 9., constatând că imobilul menționat anterior, situat în str. P., nr. 9 se compune din două apartamente complete, situate unul la parter și unul la mansardă, având același confort, a procedat la împărțirea grădinii în două părți egale, de câte 801,36 mp și la restituirea către proprietar a apartamentului de la parter, alcătuit din două camere, o bucătărie, un antreu, o baie, o cămară de alimente și anexe gospodărești - lemnărie și coteț pentru păsări (P. verbal nr. 68/3 mai 1957).

Dreptul de proprietate al statului, asupra cotei de ½ din imobilul înscris sub A+3 în CF 4655 B., dobândit prin naționalizare, a fost înscris la poziția B11 în cartea funciară amintită.

După stabilirea în G.ia, în anul 1960, a numitului H. E., împreună cu soția și fiica sa, cealaltă cotă de ½ din imobilul în litigiu, pe care acesta o deținea la momentul plecării din țară, a fost și ea trecută în proprietatea statului, prin S. civilă nr. 7..

În continuare, imobilul a făcut obiectul unor contracte de închiriere, iar în anul 1997, RATL B. a procedat la vânzarea către chiriași, în condițiile L. nr.

112/1995 a apartamentelor din imobilul situat în str. P. nr. 9, fiind încheiate contractele nr. 430/(...), cu pârâții S. O. și S. I., nr. 457/(...) cu pârâta Buf M. și nr. 576/(...) cu pârâta P. L.

Pârâta Buf M., decedată în timpul procesului, și-a înscris în CF 4655/1/B B., nr.top. 4655/1/B, dreptul de proprietate asupra construcției în regim de înălțime parter, compusă din 2 camere, bucătărie, cămară, magazie și părțile comune: acces prin curte, branșamente de apă-canal, electrice și gaz, drept dobândit în baza L. nr. 112/1995.

S-a reținut că prin notificarea înregistrată la Primăria Bistrița sub nr.

17.343/(...), reclamantele au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul construcție și teren situat în str. P. nr. 9. Prin D. nr.

1013/(...) (f. 50,51 din dosarul nr. 1064/2001 al Curții de A. C., atașat), împotriva căreia nu s-a promovat vreo cale de atac, cererea reclamantelor a fost respinsă.

De asemenea că acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, însă particularitatea speței ce face obiectul prezentului dosar este aceea că proprietarul a pierdut posesia bunului ca urmare a unor act de autoritate a statului, respectiv prin aplicarea D. nr. 9. și a

D. nr. 1..

Potrivit art. 6 alin. (2) din L. nr. 213/1998, invocat de reclamante în susținerea acțiunii, „bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv celeobținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari saude succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație";.

Conform art. 1 alin. (2) din Normele metodologice privind aplicarea L. nr.

112/1995, aprobate prin HG nr. 2., astfel cum a fost modificat prin HG nr. 1., ". cu destinația de locuințe trecute ca atare în proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile care erau folosite ca locuințe și care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la data respectivă, cum sunt: Decretul nr. 9., Decretul nr. 1., Decretul nr. 142/1952, L. nr. 4/1973 și Decretul nr.

223/1974";.

A., textul art. 6 alin. (2) din L. nr. 213/1998 nu-și găsește aplicabilitate deplină în cauză, dat fiind faptul că trecerea în proprietatea statului a imobilului în litigiu s-a făcut cu titlu valabil la data preluării, respectiv cu respectarea actelor normative în vigoare la acel moment.

Reclamantele au solicitat desființarea dreptului de proprietate al statului și retrocedarea imobilului, susținând că decretul de naționalizare a fost aplicat abuziv, prin nesocotirea art. 2 din Decretul nr. 9. referitor la categoriile de persoane exceptate de la măsura naționalizării. Deoarece apartamentul de la parterul imobilului situat în str. P. nr. 9, alcătuit din două camere, o bucătărie, un antreu, o baie, o cămară de alimente și anexe gospodărești - lemnărie și coteț pentru păsări a fost restituit proprietarului H. E. în anul 1957, fapt atestat de P. verbal nr. 68/3 mai 1957, instanța va analiza aplicarea prevederilor D. nr. 9. doar în ceea ce privește cota de ½ din imobilul în litigiu, înscris sub A+3 în CF

4655 B.

Au fost înlăturate, ca nefondate, apărările prin care reclamantele tind să demonstreze lipsa de validitate sau lipsa de eficiență juridică a actului de naționalizare în cazul imobilului aflat în litigiu. Pe de o parte, așa cum rezultă din adresa 1167/2000 a Spitalului județean B. (f. 86 din dosarul nr. 3175/1999 atașat), în arhiva instituției nu se găsește carnetul de muncă al numitului H. E., iar numele acestuia nu se regăsește pe statele de plată din perioada 1950-1960, iar pe de altă parte, contrar susținerilor reclamantelor, imobilul se compunea din două apartamente, aspect confirmat de P. verbal nr. 68 din 3 mai 1957, astfel încât reclamantele nu au probat calitatea defunctului de persoană exceptată de la prevederile decretului de naționalizare. Prin urmare, cota de ½ din imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului cu titlu valabil la acel moment, aplicarea decretului având ca efect, pe de o parte, stingerea dreptului fostului proprietar asupra imobilului, iar pe de altă parte, constituirea dreptului de proprietate al statului.

În ceea ce privește cealaltă cotă de ½ din imobil, restituită numitului H. E. în anul 1957, aceasta a intrat în proprietatea statului în baza prevederilor art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/ 1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare, conform căruia bunurile fără stăpân, precum și cele considerate abandonate prin efectul unor legi sau decrete intrau în patrimonial statului. În sensul prevederilor acestui act normativ, erau considerate bunuri fără stăpân, bunurile de orice fel părăsite timp de un an de zile de către titularii lor. Astfel, prin S. civilă nr. 7. (f. 118 din dosarul nr.

3175/1999 a Judecătoriei B.), pronunțată de T. popular al raionului B., în dosarul nr. 919/1962, s-a dispus trecerea în patrimoniul statului a imobilului situat în B., str. P., nr. 9, fost proprietatea lui H. E., înscris în CF 4655 B., nr.top.

2204, în porțiune de ½ parte, cu suprafața de 873 mp, casă și grădină.

R. la cele reținute anterior, rezultă că partea din imobil în care a locuit fostul proprietar înainte de plecarea din tară, a fost preluată de stat cu titlu de bun abandonat mai mult de un an și nu în considerarea faptului că fostulproprietar a părăsit în mod legal țara. Din această perspectivă, apar ca nefondate susținerile reclamantelor referitoare la lipsa unui titlu de preluare valabil la data respectivă și la inexistența în anul 1960 a unui act normativ de trecere în proprietatea statului a imobilului ce a aparținut soțului, respectiv tatălui lor.

S-a mai reținut și faptul că reclamantele au recunoscut, prin declarația autentică din data de (...) (f. 12 din dos. nr. 3272/2009 al T.ui B.-N.), faptul că pentru imobilul în litigiu s-au primit despăgubiri din partea S.ui G., în cuantum de 9410 mărci, aspect confirmat de actul nr. (...) emis de S. administrare fond locativ Kaiserslautern (f. 47-49 din. dosarul nr. 1064/2001 al Curții de A. C., atașat).

Prin urmare, s-a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu respectarea prevederilor legale în vigoare la momentul preluării, astfel încât, la data deschiderii succesiunii defunctului H. E., moștenitoarele acestuia, reclamantele din prezenta cauză, în calitate de soție supraviețuitoare și respectiv fiică nu puteau dobândi dreptul de proprietate asupra acestui imobil prin succesiune.

S-a respins cererea de constatare a nulității contractelor de vânzare către chiriași a apartamentelor din imobilul în litigiu, motivată prin acțiunea introductivă în sensul că acestea ar fi acte subsecvente ale unui act nul, de vreme ce, așa cum s-a arătat anterior, actele de preluare a imobilului au reprezentat un titlu valabil, în raport de prevederile legale în vigoare la data preluării.

S-a reținut că pârâții au cumpărat imobilele la (...), (...) și respectiv (...), când nu puteau să aibă cunoștință de faptul că imobilul va fi revendicat de reclamante, prin justiție, la 23 septembrie 1999 și pe cale administrativă, prin notificarea înregistrată la primăria B. sub nr. 17.343/(...).

A., imobilul a fost cumpărat cu respectarea prevederilor art. 9 și art. 14 ale L. nr. 112/1995, în sensul că pârâții au optat în sensul achiziționării imobilului după expirarea termenului de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii (29 ianuarie

1996), termen în care cererile persoanelor îndreptățite la restituirea în natură puteau fi depuse (29 iulie 1996).

Ca atare în momentul încheierii actelor de înstrăinare, adică a celor 3 contracte de vânzare-cumpărare, subdobânditorii (pârâți în proces) au fost de bună-credință, motiv pentru care nu este aplicabilă în speță nici nulitatea dedusă din ilicitatea cauzei. În același sens s-a reținut în D. Curții Constituționale nr.

191/2002 că atât în doctrină cât și în practică, "în conflictul de interese legitimedintre adevăratul proprietar și subdobânditorul de bună-credință al bunului săuimobil, a fost preferat cel din urmă. Recunoașterea prevalenței interesului subdobânditorului de bună-credință a fost impusă - în baza unor rațiuni cu o aplicare mult mai largă și care au creat un adevărat principiu - de preocuparea pentru asigurarea securității circuitului civil și a stabilității raporturilor juridice. Din punct de vedere juridic soluția și-a aflat așadar suport în rațiuni de ordin pragmatic, concretizate în principiul validității aparenței în drept, a cărui esență este exprimată prin adagiul "error communis facit jus".

Totodată, s-a constatat că prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. europeană a drepturilor omului si principiul securității raporturilor juridice trebuie respectate nu doar în cazul foștilor proprietari, ci și în situația cumpărătorilor de buna credința ai imobilului revendicat, ce au dobândit de la stat un bun în baza unei legi în vigoare și în prezent și, prin urmare, nici aceștia din urma nu pot fi lipsiți de proprietate decât pentru o cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege, ori în prezenta cauză aceste exigențe nu sunt întrunite.

Din rațiuni ce țin de asigurarea securității circuitului civil și a stabilității raporturilor juridice contractele încheiate de stat, nr. 430/(...), cu pârâții S. O. și S. I., nr. 457/(...) cu pârâta decedată Buf M. și nr. 576/(...) cu pârâta P. L. se impun a fi respectate, în condițiile în care la data încheierii acestora statul avea cel puțin aparența că este proprietar al bunului ce figura în anexa D. nr. 9., o lege specială permitea cumpărarea de către chiriași a apartamentelor în condiții strict reglementate de art. 9 din L. nr. 112/1995, nicio hotărâre judecătorească contrară acestei aparențe de legalitate a titlului statului nu fusese pronunțată și prin nicio probă nu s-a răsturnat prezumția de bună-credință a pârâților.

În considerarea aspectelor de fapt și de drept expuse anterior,s-a respins acțiunea ca nefondată.

R. la prevederile art. 274 C., s-a respins cererea reclamantei E. M. A. A., căzute în pretenții, de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată și a fost obligată aceasta să achite pârâților suma de 957 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta E. M. A., solicitandadmiterea acestuia, casarea sentinței și rejudecand cauza dupa completarea probatoriului să se admită ca fiind fondata acțiunea civila precizata, cu cheltuieli de judecata.

Intimații S. O. și I., P. L. și L. E. și I., ultimii moștenitori și continuatori înproces a defunctei Buf M., au formulat întâmpinare (f.19-22) prin care ca și chestiune prealabilă invocă inadmisibilitatea acțiunii în revendicare și pe fond respingerea apelului ca nefondat, în ambele cazuri cu obligarea apelantelor la plata cheltuielilor de judecată în apel, susținându-se că prin apelul declarat în cauză într-o manieră redundantă se reiau motivele invocate în fața instanței de fond solicitându-se în final „casarea" sentinței atacate în totalitate și rejudecarea cauzei, după completarea probatoriului să fie admisă acțiunea așa cum a fost precizată. Consideră că apelul este total nefondat.

Prin decizia civilă nr. 59/A/(...), pronunțata de Tribunalul Bistrița Năsăud indosar nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii,invocată de intimații S. O. și I., P. L. și L. E. și I.

S-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta E. M. A. A., împotriva sentinței civile nr.8. pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr.

(...).

A fost obligată apelanta să plătească intimaților S. O. și I., P. L. și L. E. și

I., în solidar, suma de 600 lei cheltuieli de judecată.

Examinând prioritar conform art. 137 Cod proc. civ. excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, tribunalul a conchis că este neîntemeiată.

Acțiunea în revendicare a fost promovată la data de (...), cursul procesului fiind suspendat în calea de atac a apelului, la solicitarea titularelor demersului juridic de la data de (...), în considerarea art. 47 din L. nr. 1., până la soluționarea notificării dresate în temeiul acestui act normativ, respectiv până la (...). În cel de-al doilea ciclu procesual, prima instanță de control judiciar a statuat prin decizia nr. 2. că se impune rejudecarea pricinii de către prima instanță independent de uzitarea procedurilor speciale de retrocedare în condițiile impuse de actele de restituire a proprietăților imobiliare preluate de statul român

(legea nr. 1112/1995 și nr. 1.), soluționarea pretenției deduse judecății impunându-se a fi înfăptuită în acord cu temeiurile de fapt și drept ce o argumentează, în cauză acțiunea în revendicare promovată trebuind soluționată în conformitate cu dreptul comun a cărui sferă de aplicabilitate se reclamă.

Ca atare, din perspectiva acestei dezlegări de drept, obligatorie conform art. 315 Cod proc. civ. cât timp hotărârea judecătorească ce o statuează este în vigoare, nefiind reformată, este evident că excepția inadmisibilității acțiunii înrevendicare pentru considerentul priorității în aplicare a prevederilor legii nr. 1. nu poate fi rezolvată favorabil.

Pe de altă parte, aplicabilitatea dreptului comun al revendicării ca alternativă la legea specială, nr. 1., care perfecționează sistemul reparator și procedural, se impune a fi recunoscută în condițiile speței: promovarea acțiunii în revendicare la un moment anterior intrării în vigoare a actului normativ enunțat. Normele legale în conflict, respectiv C. civil și L. nr. 1., vizează situații juridice născute sub imperiul legii vechi, durabile însă în timp prin efectele lor juridice, generate de pretinsa ineficacitate a actelor de preluare. A. intrării în vigoare a Legi nr. 1. aplicarea principiului restitutio in integrum, ca efect al ineficacității actelor de preluare, a fost guvernată de prevederile dreptului comun în materia revendicării, respectiv art. 480 și 481 Cod civil. R. la momentul investirii primei instanțe se impune așadar ca dezlegarea situației juridice a imobilelor disputate de succesoarea fostului proprietar și cumpărătorii foști chiriași să rămână circumscrisă motivelor de drept pe care se întemeiază acțiunea promovată.

În cauză s-au întreprins toate verificările completei elucidări a datelor speței, neimpunându-se suplinirea diligenței justițiabililor în a-și proba afirmațiile, riscul erijării instanței în apărător al unuia dintre adversari fiind evitat, probațiunea propusă și utilă pricinii fiind administrată integral.

Eronat se critică în apel operațiunea valorizării dovezilor exhibate, cu consecința interpretării greșite a modului de preluare a imobilului la statul român în cele două etape: în anul 1950 în baza D. nr. 9. și, ulterior demersurilor întreprinse de proprietar pentru desființarea acestei preluări, conform H.G.

2586/1955 privind condițiile de restituire a imobilelor și apartamentelor scoase de sub prevederile acestui decret, finalizate la (...) prin restituirea unuia din cele două apartamente, celălalt rămânând supus efectelor decretului de preluare, respectiv cel de la parte, ocazie cu care și terenul aferent a fost divizat în două părți egale de câte 801,36 mp, în anul 1962 în baza sentinței civile nr. 7. conform D. nr. 1. a fost preluat la sta și cel de-al doilea apartament. În anul 1963 statul german pe al cărui teritoriu se stabilise fostul proprietar a acordat despăgubiri pentru acest imobil în cuantum de 9.000 mărci germane, aspect confirmat de reclamante la (...), în calitate de succesoare ale fostului proprietar decedat în anul 1974, cu ocazia formulării notificării după prescripțiile L. nr. 1., soluționată defavorabil, pentru acest considerent al reparației, prin D. nr. 1. , necontestată. Actele dosarului, în toate ciclurile sale procesuale, temporizate până la epuizarea procedurii urmate în condițiile legii speciale, atestă împrejurarea că prima instanță a realizat o amplă analiză a probelor administrate, a stabilit împrejurările de fapt esențiale ale cauzei, a evocat normele substanțiale incidente și a făcut o corectă aplicare a lor în cauză, astfel că argumentele de fapt și drept ale sentinței nu se mai impun a fi reiterate.

Unitar și neechivoc, s-a demonstrat validitatea și eficacitatea juridică a actelor de naționalizare: fostul proprietar( prin prisma ocupației sale și a configurației proprietății deținute) nu era exceptat de la prevederile D. nr. 9., ½ din imobil rămânând în sfera de aplicabilitate după epuizarea procedurilor de contestare întreprinse de titularul dreptului, iar incidența prevederilor art. 1 lit. d din Decretul nr. 1. referitoare la preluarea imobilelor abandonate timp de mai mult de 1 an, nu pentru că proprietarul a părăsit legal țara, este statuată prin hotărâre judecătorească. Ca atare la momentul la care a survenit decesul fostului proprietar imobilul litigios nu se mai afla în patrimoniul său, fiind preluat în fapt și cu titlu valabil de către stat, ceea ce semnifică neincidența art. 480 cod civil și a art.6 alin. 2 din L. nr. 213/1998.

A.ul promovat se axează pe preferabilitatea titlului apelantei față de cel al intimaților, consecință a operațiunii comparării titlurilor. Chiar dacă s-ar ajunge la concluzia că preluarea imobilului ar fi fost abuzivă, cum susține apelanta, demersul său juridic nu ar fi putut primi o altă rezolvare. Prin D. nr. 33 pronunțată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în cadrul unei acțiuni în revendicare în cadrul căreia se reclamă de către foștii proprietari pretins abuziv deposedați încălcarea în orice mod a dreptului de proprietate asupra imobilului transmis de stat prin vânzare-cumpărare unor subdobânditori (cumpărători - foști chiriași), este posibil ca ambele părți să se prevaleze de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. E. a D. O., instanțele fiind puse în postura de a da preferabilitate unui titlu în defavoarea celuilalt, cu observarea principiului securității raporturilor juridice. În cauză, în condițiile închirierii imobilului încă din anul 1960 și a nerevendicării acestuia și a neformulării vreunei cereri de retrocedare de către succesorii fostului proprietar, avându-se în vedere și notorietatea politicii restitutio in integrum adoptată de statul român în materia imobilelor preluate, în anul 1997 s-au încheiat în temeiul L. nr. 112/1995 trei contracte de vânzare cumpărare, cu cele trei familii de chiriași. C. relevate argumentează concluzia întreprinderii , la momentul înstrăinării, a tuturor verificărilor apte a confirma existența în condiții ireproșabile a dreptului celui de la care se achiziționează și a conformității transmisiunii cu prevederile legale în materie, buna credință a cumpărătorilor fiind demonstrată unitar de piesele dosarului. Din perspectiva comparării titlurilor intimaților cu cel invocat de apelantă, adversarii prevalându-se concomitent de argumentul deținerii unui bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C., în circumstanțele particulare ale cauzei în care a survenit și dezdăunarea fostului proprietar pentru pierderea proprietății, confirmată expres, se impune concluzia că intimații, de o manifestă bună-credință, justifică fiecare un titlu de proprietate mai consolidat. Soluția este impusă și din perspectiva nevoii de securitate și stabilitate a raporturilor juridice, imperativ ce se degajă în mod unanim în jurisprudența recentă a C., atenuarea vechilor neajunsuri nefiind acceptată a o sură generatoare de noi pagube disproporționate, „persoanele care au dobândit cu bună-credință să nu fie aduse să suporte greutatea responsabilității statului care cândva a confiscat aceste bunuri";. Mai mult, în cauza pilot M. Atanasiu și alții contra României, Curtea E. a statuat că o hotărâre prin care se constată nelegalitatea naționalizării nu constituie titlu executoriu pentru restituirea unui imobil, ci poate valora doar o recunoaștere a unui drept la despăgubire efectiv, respectiv dreptul de a încasa măsuri reparatorii prevăzute de legea specială, sub condiția îndeplinirii cerințelor legale pentru obținerea acestor reparații.

Nu se poate ignora în cauza pendinte nici împrejurarea că apelanta a ales să-și valorifice prerogativele ce decurg din calitatea de succesoare a fostului proprietar și pe calea reglementată de legea nr. 1., demers ce a temporizat consistent din punct de vedere temporal cursul procesului și care s-a soluționat defavorabil tocmai pentru că s-a constatat existența prealabilă a reparației, concluzie necontestată. Chiar fără a se da prioritate principiului electa una via non datur recursus ad alteram, este evident că valorificarea aceluiași drept nu se poate realiza prin demersul juridic promovat în cauza pendinte, pentru considerentele alternative de fapt și drept expuse, din cele două perspective analizate.

În temeiul art. 274 Cod proc. civ. apelanta a fost obligată să le plătească intimaților, în solidar, cheltuieli de judecată în apel în sumă de 600 lei reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta E. M. A., solicitând admiterea recursului formulat, casarea sentinței recurate cu consecința admiterii acțiunii civile formulate, în sensul constatării preluării abuzive a imobilului înscris in CF nr. 4655, nr. top. 2204, 2204/1/b B. (situate in B., str. P., nr. 9) de către S. Roman in baza L. nr. 9., sa se constate ca masa succesorala rămasa după def. H. E. se compune din acest imobil care a revenit apelantei in calitate de unic moștenitor acceptând (având vocație succesorala), si sa obligați pârâții sa recunoască dreptul de proprietate al apelantei si sa constatați nulitatea absoluta a contractelor de vânzare-cumpărare încheiat de intre RA TL BN si pârâți sub nr.

457/(...), 576/1997 si a celor ulterioare, rectificarea înscrierilor de CF in sensul celor solicitate inițial, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Aceasta sentința este una netemeinica si nelegala motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 si 9 C., instanța de apel ca si de altfel si cel de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, a modificat înțelesul vădit al unor fapte si a pronunțata o decizie lipsita de temei legal prin aplicarea greșita a legii.

Cu ocazia analizării documentelor si a pieselor dosarului instanța de apel, după o reala radiografiere a stării de fapt a cauzei a pronunțat o sentința netemeinica si nelegala, confundând, in opinia recurentei, aplicabilitatea legii in timp, opozabilitatea unor acte si fapte juridice ale unor vremuri tulburi si totodată interpretând greșit autoritatea lucrului judecat (raportat la sentința din anul 1962), fara a observa nelegalitatea aplicării decretului de naționalizare.

Motivarea instanței de fond a fost menținuta in totalitate de instanța de apel, astfel in continuare vom face o scurta radiografie a derulării evenimentelor.

Pentru a concluziona astfel, instanța de fond a apreciat ca din piesele dosarului, nu a reieșit ca def. H. E. nu ar fi fost sub incidenta decretului de naționalizare, si ca ar fi existat o despăgubire la nivelul anului 1964, in suma de

9410 M. G., achitate de S. G., fara a arata in conformitatea cărei înțelegeri bilaterale a achitat S. G. despăgubiri pentru S. Roman, care avea aceasta obligație.

În cazul unei acțiuni în revendicare având ca obiect un imobil preluat de către stat în perioada (...) - (...), esențiala este compararea titlurilor părților, dându-se preferința celui mai caracterizat. Aceasta regula fundamentala este comuna tuturor acțiunilor în revendicare, întemeiate pe dreptul comun în materie (art.480 Cod civil), la data formulării cererii si se aplica si în cazul unor acțiuni în revendicare având obiectul special, anterior menționat, acțiuni în revendicare intentate nu statului, prin autoritățile sale abilitate sau diverselor persoane juridice deținătoare, ci intentate chiriașilor-cumpărători.

Aceasta concluzie rezulta, pe de o parte, din împrejurarea reglementarii, prin dispozițiile art.22-29 din L. nr. 1., a entităților care trebuie notificate pentru restituirea imobilului preluat sau pentru acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, eventuala etapa judiciara (prin contestarea dispoziției/deciziei emise) purtându-se în contradictoriu cu aceste persoane juridice, potrivit art.26 din L. nr. 1. si, pe de alta parte, rezulta din împrejurarea ca dispozițiile art.46 si 47 din L. nr. l0/2001 modificata si republicata la (...), privesc acele acțiuni purtate în contradictoriu cu aceleași entități amintite anterior, acest lucru rezultând din interpretarea sistematica a acestor dispoziții legale cu ansamblul L. nr. l0/2001. Astfel, atunci când legiuitorul a dorit ca acțiunile în justiție întemeiate pe aceasta lege, sa se îndrepte împotriva altor persoane decât aceste entități, a prevăzut expres aceasta posibilitate (de ex. art.48 alin.2 din legea, modificata).

In consecința, în situația înstrăinării de către stat a imobilelor, unor persoane fizice - chiriașii cumpărători, este admisibila acțiunea în revendicare de drept comun, aceasta acțiune în revendicare intentata de proprietari, împotriva chiriașilor cumpărători fiind o acțiune în revendicare de drept comun, fara a ficircumstanțiata în vreun mod special de L. nr. 1., concluzie care rezulta din principiul prevalentei Convenției Europene a D. O. cu ansamblul regulilor sale jurisprudențiale, în caz de conflict cu L. nr. l0/2001, conform Deciziei nr.33/2008 date în interesul legii.

Art.45 din L. nr. 1., republicata, privește doar valabilitatea si nulitatea absoluta a actelor juridice de înstrăinare a acestor imobile, conținând în alineatul final dispoziții referitoare la acțiunea aferenta, de constatare a nulității absolute sau în anulabilitate. Nu putem sa extrapolam aplicarea acestor dispoziții exprese si în cadrul altor acțiuni, cum ar fi acțiunea în revendicare, pentru a stabili alte criterii de preferabilitate a titlurilor, întrucât textul nu face nici o referire în acest sens, iar interpretarea aceasta ar contraveni principiilor generale de drept în materie. Valabilitatea unui titlu nu echivalează cu preferabilitatea sa.

Nu ar putea fi invocata nici metoda de interpretare sistematica a acestui text de lege speciala, întrucât chiar daca am accepta un astfel de rezultat, rezultatul interpretării ar fi contrar principiilor generale de drept. De altfel, spiritul reglementarii de ansamblu al L. nr.1. vizează repararea prejudiciului cauzat proprietarilor expoliati de stat în perioada comunista.

De altfel, prevalenta criteriilor de drept comun, de apreciere a preferabilitatii titlurilor, în cadrul acțiunii în revendicare intentata de proprietari împotriva chiriașilor, este un element caracteristic al interpretării statului român, în litigiile soluționate de Curtea E. a D. O. Or, interpretarea autorităților interne (inclusiv cele judecătorești) nu poate fi divergenta celei pe care însuși statul român o recunoaște în materie (a se vedea în acest sens, Hotărârea din 1 decembrie 2005, definitiva la (...), în cauza Păduraru împotriva României, publicata în Monitorul Oficial nr.514/(...), paragrafele 56-59, statul român precizând chiar în cuprinsul paragrafului 59, ca "o procedura care constata buna-credința a cumpărătorului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu are nici un efect asupra existentei dreptului de proprietate al adevăratului proprietar.

Hotărârile care nu au dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare, nu au suprimat titlul de proprietate al reclamantului în speța si nici nu au diminuat șansele acestuia de a obține posesia bunului În urma introducerii unei acțiuni în revendicare. Constatarea bunei-credințe nu înseamnă nici negarea titlului reclamantului si nici confirmarea titlului cumpărătorului fata de, adevăratul proprietar"). Același este si sensul paragrafului 2 al Deciziei nr.33/2008 în interesul legii, care statuează aceeași prevalenta a Convenției cu ansamblul principiilor sale jurisprudențiale, transpuse în partea finala a paragrafului menționat.

Buna-credința ar putea fi analizata într-o acțiune în revendicare în situația în care nici o parte nu poate aduce un titlu de proprietate, pentru caracterizarea posesiei părților si nu ca un criteriu special, suplimentar.

În consecința, apreciem ca in cazul unei acțiuni în revendicare, cum este speța prezenta, operează regulile generale privind corn ararea titlu" nefiind aplicabila nici prevederea art.18 lit. d din L. nr. l0/2001 privind acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, în cazul imobilului înstrăinat fostului chiriaș, cu respectarea prevederilor L. nr.112/1995 sau art.18 lit. c din L. nr.1O/2001 modificata prin L. nr.247/(...), potrivit cărui a se acorda masuri reparatorii prin echivalent, în cazul imobilelor înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legale.

Aceasta concluzie se impune, întrucât articolul este aplicabil doar în situația cererilor introduse În baza L. nr. l0/2001, or prezenta acțiune în revendicare este întemeiata pe dispozițiile art.480 C.civ., fiind o acțiune în revendicare de drept comun, care vizează redobândirea posesiei imobilului si nu masuri reparatorii prin echivalent. Pe de alta parte, articolul L. nr. 10/200 1 seaplica doar în situația imobilelor preluate cu titlu valabil, iar în cauza, asa cum vom arata, imobilul a fost preluat de stat, fara titlu valabil.

De altfel, D. în interesul legii nr.33/2008 impune cu caracter de principiu, prevalenta Convenției Europene a D. O., în cazul constatării unor neconcordante între ea si L. nr. 1., prevalenta care poate fi acordata si unei acțiuni în revendicare de drept comun.

Elementul precumpănitor în stabilirea preferabilitatii unuia dintre cele doua titluri, este faptul ca titlul pârâților chiriași - cumpărători nu provine de la adevăratul proprietar, ci de la un neproprietar (statul) care a preluat abuziv imobilul în baza D. nr.9..

Decretul nr. 9. a ieșit din vigoare, iar constituția sub imperiul căreia a fost edictat, de asemenea a fost abrogata, dar Cea constatat flagranta sa contradicție cu dispozițiile constituționale din 1948, mai precis cu art.8 care recunoștea si garanta prin lege, proprietatea particulara, precum si cu art.17 pct. l si 2 din Declarația Universala a D. O., adoptata de A. G. ONU, la (...), pe care R. o ratificase deja la data emiterii decretului încriminat. De altfel, aceasta interpretare rezulta si din adoptarea ulterioara a L. nr.213/1998 care definește "titlul" în acest sens apreciat.

Ca atare, atât sub imperiul H.G. nr.2., cât si sub imperiul H.G. nr.l1/1997,

Decretul nr.9. nu putea fi apreciat ca un titlu valabil al statului, deci nu se poate aprecia ca statul a preluat imobilul cu titlu (în sensul unui titlu valabil).

În cauza, nu poate fi invocat principiul ocrotirii bunei-credințe a dobânditorului cu titlu oneros al unui imobil, potrivit teoriei aparentei în drept, întrucât chiriașul a cumpărat în condițiile L. nr.112/1995, lege care privea imobilele preluate de stat în perioada comunista. A., date fiind modificările socio- politice după data de (...), ca si controversa mediatica legata de adoptarea L. nr.112/1995, nu se poate aprecia ca acești cumpărători au considerat statul ca fiind adevăratul proprietar, în condițiile în care legea permitea proprietarilor expoliati sa formuleze cereri de restituire în natura sau prin echivalent în legătura cu imobilele lor, ceea ce reclamanta a si făcut.

Împrejurarea ca pârâții ar fi fost de buna-credința la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, L. nr.112/1995 permițându-le sa cumpere în anumite condiții imobilul, nu echivalează cu întrunirea tuturor condițiilor teoriei aparentei în drept. Chiriașii nu au realizat dovada erorii comune si invincibile în care s-ar fi aflat, atât timp cât L. nr.112/1995 privea tocmai imobilele preluate de stat, în perioada comunista, profund contestata, de la adevărații proprietari. ar, într-o astfel de situație, D. în interesul legii menționate nr.33/2008 impune o comparare a celor titluri exhibate de parti, argumentele fiind evident similare, atât pentru chiriașul cumparator, cât si pentru proprietarul expoliat: "Din cauza inconsecventei si deficiente lor legislative, precum si a eventualelor litigii anterior soluționate, nu este exclus ca într-o astfel de acțiune în revendicare ambele parti sa se poată prevala de existenta unui bun în sensul Convenției, instanțele fiind puse în situația de a da preferabilitate unuia în detrimentul celuilalt, cu observarea, în același timp, a principiului securității raporturilor juridice". A., într-o asemenea situație, D. nr.33/2008 permite o comparare a celor doua bunuri.

Prezenta acțiune în revendicare reprezintă un mijloc de redobândire, de către adevăratul proprietar, astfel încât nu este incidenta convertirea obiectului revendicării, în sensul deciziei menționate si nici teza caracterului iremediabil al proprietăți cumpărătorilor foști chiriași.

De asemenea, principiul securității circuitului civil, la care face astfel referire si Î. Curte de C. si Justiție în decizia sa, 12rotejeaza deopotrivă pe proprietarul eX120liat si pe chiriașul cumparator. Î. Curte leagă însa acestprincipiu de necesitatea ca chiriașul sa nu suporte consecințele adoptării de stat, a unor norme neconforme cu C.. ar, în cauza, acest risc a fost eliminat prin adoptarea L. nr.1/2009, care îi da dreptul prin art.50, la posibilitatea obținerii valorii de piața a imobilului.

Nu poate fi deci, opusa ca argument, nici împovărarea excesiva a dobânditorilor-intimați, astfel cum instanța de fond a considerat, întrucât în ceea ce-l privește pe chiriașul pârât, acesta va putea formula o cerere întemeiata pe art.50 invocat, sau cel puțin, o cerere de chemare în garanție pentru evicțiunea consumata, totala, potrivit dreptului comun în materia efectelor contractului de vânzare-cumpărare, îndreptata împotriva vânzătorului,

Aceasta concluzie este data de faptul ca aceste contracte de vânzare - cumpărare din 1997 nu prevăd nici o clauza referitoare la obligația de garanție pentru evicțiune, iar L. nr.112/1995 nu conține nici o dispoziție speciala în raport de prevederile de drept comun, ca atare, se aplica dreptul comun.

Instanța de control a efectuat doar o radiografie asupra textelor legale, a invocat unele aspecte deja constatate de instanța de fond si a devenit apărătorul unei persoane așa zise "de buna credința", care ar fi fost îndreptățiți sa cumpere un bun de la un neproprietar. Instanțele naționale si instanța europeana s-a pronunța in repetate rânduri si jurisprudența trebuie sa fie aceeași pentru egalitate de tratamente a justițiabililor. A fost confundat ajutorul de a putea începe o noua viata in G.ia cu o pretinsa despăgubire, care nu a fost confirmata de nici un alt act sau fapt personal al partilor, instanța de apel, concluzionând, ca nu a fost efectuat corect o cerere de reconstituire.

Actele normative care au fost invocate in susținerea apelului de asemenea nu au fost analizate si s-a motivat decizia pe niște aspecte incerte, fara a observa clar starea d e fapt. Intr-o alta situație similara, aflata in apropierea acestui imobil Parohia Romano-catolica B. a obținut anularea titlului nevalabil si vânzarea bunului de către S. Roman, azi fiind pusa in posesie, iar aceasta enoriașa nu poate sa-si primească înapoi dreptul litigant. Interpretarea greșita a legii, acordarea unor noi înțelesuri unor acte si fapte a condus la pronunțarea unei soluții recurabile sub aspectul art. 304 pune, 8 si 9 Cod de proc civ.

In drept, se invocă art. 95,112,242 alin. 2, 274, 304 si urm, 312 cod de proc civ.

Pârâții intimați S. O., S. I., P. L., L. E. și L. I., moștenitori și continuatori înproces a defunctei Buf M., au formulat întâmpinare (f. 14-18), prin care au solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului în baza dispozițiilor art. 302 lit. c raportat la art. 306 C., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cuobligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorar de avocat.

În motivarea recursului se reiau motivele invocate și în fața instanței de apel, fără a se evidenția vreun motiv de nelegalitate a deciziei atacate, impunându-se a se constata nulitatea acestuia.

Se afirmă că imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu respectarea prevederilor legale În vigoare la momentul preluării, astfel încât, la data deschiderii succesiunii defunctului H. E., moștenitoarele acestuia, reclamantele apelante din prezenta cauză, în calitate de soție supraviețuitoare și respectiv fiică nu puteau dobândi dreptul de proprietate asupra acestui imobil prin succesiune.

Cu privire la constatarea nulității contractelor de vânzare către chiriași a apartamentelor din imobilul în litigiu, motivată prin acțiunea introductivă în sensul că acestea ar fi acte subsecvente ale unui act nul, de vreme ce , așa cum s-a arătat anterior, actele de preluare a imobilului au reprezentat un titlu valabil, în raport de prevederile legale în vigoare la data preluării, în mod corect instanța a respins acest capăt de cerere.

De altfel, din probele dosarului rezultă că pârâții-intimați au cumpărat imobilele la (...), (...) și respectiv (...), când nu puteau să aibă cunoștință de faptul că imobilul va fi revendicat de reclamante prin justiție, la 23 septembrie 1999 și pe cale administrativă, prin notificarea înregistrată la Primăria Bistrița sub nr.

17.343/(...).

A., imobilul a fost cumpărat cu respectarea prevederilor art. 9 și arte 14 ale

L. nr. 112/1995, În sensul că pârâții au optat În sensul achiziționării imobilului după expirarea termenului de 6 luni de la intrarea În vigoare a legii (29 ianuarie

1996), termen în care cererile persoanelor îndreptățite la restituirea în natură puteau fi depuse (29 iulie 1996).

Ca atare în momentul încheierii actelor de înstrăinare, adică a celor trei contracte de vânzare-cumpărare, subdobânditorii (pârâți-intimați în proces) au fost de bună credință, motiv pentru care nu este aplicabilă în speță nici nulitatea dedusă din ilicitatea cauzei.

Pe de altă parte aceste imobile au fost trecute în proprietatea S.ui Român cu titlu valabil (de naționalizare și ca bunuri părăsite) și deci nu mai puteau fi incluse în masa succesorală a cărei dezbatere se solicită.

Mai mult, recurenta a fost și despăgubită împreună cu defuncta ei mamă de S. G. pentru aceste imobile, situație recunoscută și de recurentă personal prin declarația făcută la Primăria Bistrița.

Nu este lipsită de importanță nici împrejurarea că recurenta a mai încercat să-și valorifice prerogativele ce decurg din calitatea ei de succesoare a fostului proprietari și pe calea reglementată de dispozițiile L. nr. 1., demers care însă s-a soluționat nefavorabil tocmai având în vedere existența prealabilă a reparației necontestată de petentă, astfel încât vă rugăm să respingeți recursul ca nefondat neexistând nici o premiză a admiterii lui.

Cu privire la recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Referitor la excepția nulității recursului pentru nemotivare, aceasta urmează a se respinge ca neîntemeiată, întrucât dezvoltarea motivelor de fapt ale recursului permite încadrarea acestora în ipoteza art. 304 pct. 9 C., din perspectiva căruia urmează a fi analizată legalitatea hotărârii judecătorești atacate.

Sub aspectul elementelor esențiale de fapt, acestea sunt cele deplin stabilite prin hotărârea primei instanțe, nu pot fi modificate în recurs și în raport cu ele se va verifica aplicarea și interpretarea legii substanțiale incidente.

Acțiunea în revendicare imobiliară exercitată anterior intrării în vigoare a legii speciale reparatorii, L. nr. 1., a fost corect apreciată de către prima instanță ca fiind admisibilă, procedându-se la judecarea acesteia în fond.

Relevante sunt în cauză și totodată obligatorii cele statuate prin decizia de casare nr. 432/A/(...) a Curții de A. C. (dosar nr. (...)), în sensul că imobilul ce face obiectul dreptului litigios a trecut în proprietatea S.ui Român în anul 1950 în baza D. nr. 9., iar ulterior prin decizia nr. 1. a C. E. al S. P. al R. B., s-a dispus restituirea construcției și a suprafeței de 811 mp teren .

În anul 1962, s-a dispus din nou trecerea în proprietatea S.ui Român a părții din imobil ce a fost anterior restituită, urmare a plecării în străinătate a proprietarilor, iar prin actul nr. 534 - 4. din (...), emis de S. A. F. L. K., proprietarul Herbeth E. a primit despăgubiri bănești în valoare de 9410 mărci germane.

Cu privire la acest imobil, s-au solicitat măsuri reparatorii în baza L. nr. 1., fiind respinsă cererea de restituire, consecință a faptului că foștii proprietari au primit despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, potrivit acordurilor internaționale încheiate de R.

Se reține, totodată, în cuprinsul deciziei de casare, că nu s-a formulat o cerere de restituire în temeiul L. nr. 112/1995.

În acest context, prima instanță a procedat la o cercetare comparativă a titlurilor părților litigante, apreciind că titlul intimaților este preferabil în condițiile în care imobilul a fost închiriat încă din anul 1960 și până la data încheierii celor trei contracte de vânzare cumpărare cu titularii contractelor de închiriere, foștii proprietarii, respectiv succesorii acestuia nu au formulat nicio cerere de retrocedare. Prin urmare, intimații dețineau un bun, în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la C., bun dobândit cu bună credință, la momentul promovării prezentei cereri de revendicare imobiliară de drept comun.

Astfel cum în mod temeinic se arată și prin hotărârea primei instanțe, evocându-se jurisprudența C.E.D.O., în cauza M. Atanasiu ș.a. contra României, nelegalitatea actului de preluare, constatată printr-o hotărâre judecătorească nu ar putea avea valoarea unui titlu executoriu pentru restituire în natură, în sensul celor pretinse de recurentă, ea putând fi valorificată eventual ca o recunoaștere a unui drept la despăgubire efectiv, respectiv dreptul de a încasa măsuri reparatorii prevăzute de legea specială.

Or, din perspectiva legii speciale reparatorii, L. nr. 1., recurenta nu este îndreptățită la despăgubiri, întrucât le-a încasat în virtutea unor acorduri internaționale încheiate de R., astfel cum s-a statuat prin decizia de casare mai sus evocată.

Nu se verifică, așadar, motivele de recurs susținute de recurentă, rezolvarea pe care prima instanță a dat-o litigiului fiind expresia unei corecte interpretări și judicioase aplicări a normelor substanțiale incidente și a jurisprudenței în materie.

Curtea susține hotărârea primei instanțe în integralitatea ei, astfel că în baza art. 312 alin. 1 C., va respinge recursul ca nefondat și aplicând prevederile art. 274 C., va obliga recurenta să plătească intimaților 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs justificate prin chitanța de plată a onorariului avocațial (pag.

20).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta E. M. A. A. împotriva deciziei civile nr. 59 din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Obligă recurentă să plătească intimaților S. O., S. I., P. L., L. E., L. I. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

V. M. D.-L. B. A. C.

S.-D. G.

G.IER

Red.DB/dact.MS

2 ex./ Jud.fond:

Jud.apel: C.Nășcuțiu/M.L.B.

← Decizia civilă nr. 4/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă  Decizia civilă nr. 26/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4133/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă