Decizia civilă nr. 458/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 458/R/2012
Ședința publică din 03 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-D. C.
JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. C., împotriva sentinței civile nr. 4631 din (...) a Tribunalului S., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. S., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent personal și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul B. C. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că prin cererea de recurs
(f. 2 din dosar), reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, C. constată că la data de (...), a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care D. a J. S. în numele Ministerul
Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al S. R., solicită respingerea recursului formulat de reclamant, menținerea sentinței recurate și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca nefondată, iar în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța înmânează reclamantului recurent un exemplar din întâmpina- rea mai sus arătată.
Reclamantul recurent și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reclamantului recurent în susținerea recursului, iar reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. îi acordă cuvântul pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris și acordarea de despăgubiri morale pentru că tatăl său a fost prizonier în U.R.S.S. în perioada (...)- (...).
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că în acțiunea formulată de reclamant nu există un petit prin care acesta să solicite a se constata dacă măsura administrativă aplicată tatălui său se încadrează sau nu în măsurile cu caracter politic și, totodată, arată că prizonieratul în U.R.S.S. nu este o măsură administrativă care să se circumscrie în sfera de aplicare a L. nr. 2., motiv pentru care, solicită respingerea recursului declarat de reclamant ca fiind nefondat.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 4631 din (...) a Tribunalului S., pronunțată în dosar nr. (...) s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului B. C., privind obligarea S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, la plata daunelor morale pentru defunctul B. C..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul B. C. este fiul a defunctului B. C., care a fost în prizonierat sovietic în perioada - (...)— (...), U.R.S.S.
Întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile L. nr. 2., reclamantul a solicitat să fie despăgubit pentru prejudiciul moral încercat prin supunerea tatălui său, în prezent decedat, la această măsură.
L. nr. 2. face parte din cadrul unei politici sociale restaurative a statului, de reparare a prejudiciilor create unor mari categorii de persoane de către fostele regimuri totalitare ce s-au succedat în istoria R..
Acest act normativ se situează intr-un cadru legislativ preexistent prin care, în mod fragmentat, s-au acordat măsuri reparatorii pentru diferite tipuri de abuzuri comise în diferite perioade istorice.
Un prim demers legislativ este dat de prevederile D. -. nr. 1. pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Comparativ cu sfera de aplicare a D. - L. nr. 1., instanța constată că numai prima categorie de persoane la care se referă acest act normativ se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2., respectiv persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Art. 1 din L. nr. 2. prevede că beneficiază de reglementările acestui act normativ persoanele condamnate politic pentru fapte care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Măsurile administrative care au caracter politic sunt, conform art. 3 din același act normativ, măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, textul de lege enumerând doar acele măsuri care au de drept caracter politic.
Art. 4 alin. 2 permite constatarea caracterului politic si a altor măsuri administrative, necuprinse în enumerarea limitativă de la articolul 3. Prizonieratul însă, nu este o măsură luată de organele fostei miliții sau securități, ci reprezintă o consecință a participării R. la cel de-al doilea război mondial, persoanele care au suferit în urma acestei participări putându-se prevala, în termen legal, cu îndeplinirea tuturor celorlalte condiții de D. - L. nr.
1..
Prizonieratul nu este o măsură luată de organele fostei miliții sau securități, ci reprezintă o consecință a participării R. la cel de-al doilea Război Mondial. Prin urmare persoanele care au suferit în urma acestei participări se puteau prevala de dispozițiile D. L. nr. 1..
De altfel, prin decizia C. C. nr. 1358/(...) s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art.5 alin.1 lit. a teza întâi din L. nr. 2.. Tezaîntâi a acestui text de lege, în urma modificării L. nr. 2. prin O. nr. 6., se referă la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral.
În baza considerentelor de drept și de fapt arătate, instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamantul B. R.
Împotriva acestei sentințe reclamantul B. C. a declarat recurs, în termen legal, prin care a solicitat instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii civile.
În motivarea recursului, reclamantul a învederat instanței că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică întrucât L. nr. 2. acordă drepturi și persoanelor persecutate prin măsuri administrative, respectiv deportarea în U.R.S.S. și nu doar celor care au suferit condamnări politice în perioada statului comunist.
Pârâtul intimat S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentatprin D. A J. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursuluica nefondat și, în consecință, menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică (f 4-6).
În susținerea poziției procesuale pârâtul intimat a arătat că prin decizia nr. 1. a C. C. s-a constatat neconstituționalitate art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. în baza cărora reclamantul și-a fundamentat acțiunea, astfel încât în prezent pârâtul nu mai datorează despăgubiri cu titlu de daune morale.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate, C., în temeiul art. 3041C.pr.civ., reține următoarele:
Cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii administrative a luării în prizonierat a antecesorului reclamantului, în fosta U.R.S.S., în perioada (...) - (...), în URSS C. reține că L. nr. 2., așa cum o spune chiar titulatura sa, are ca obiect condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada de referință reglementată de lege, respectiv, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Pentru ca o condamnare sau o măsură administrativă să facă obiect al L. nr. 2. este necesar să întrunească o dublă cerință, pe de o parte, să aibă caracter politic - să fie vorba despre o manifestare ca formă de opoziție față de sistemul totalitar comunist -, în înțelesul pe care L. nr. 2. îl dă acestei noțiuni, iar pe de altă parte, respectiva condamnare sau măsură administrativă să fi fost dispusă de către organele fostei miliții sau securități înăuntrul perioadei de referință a legii, în termenul cuprins între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În ce privește posibilitatea acordării de despăgubiri în temeiul L. nr. 2., se poate constata caracterul politic și al altor măsuri administrative în afara dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unități și colonii de muncă sau stabilirii de loc de muncă obligatoriu în baza actelor normative enumerate în articolul 3, condiția esențială fiind ca persoanele supuse unor astfel de măsuri să fi săvârșit fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 2..
Prin urmare, și în cazul prevăzut de art. 3 și în cel prevăzut de art. 4 alin.
2 din L. nr. 2., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea constatării caracterului politic al unor măsuri administrative, numai dacă persoana a săvârșit fapte îndreptate împotriva regimului totalitar, de natura celor prezentate în actele normative enumerate în art. 3 sau în art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2..
Pentru identitate de rațiune, în ceea ce privește definirea măsurilor administrative cu caracter politic, legiuitorul a procedat în mod similar cu definirea condamnărilor cu caracter politic, în sensul că, pe de-o parte s-araportat la acte normative expres menționate, precizând că sunt măsuri administrative cu caracter politic orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate în art. 3, evidențiate mai sus, iar pe de altă parte s-a raportat la scopul urmărit de cel supus măsurilor cu caracter administrativ, astfel cum acesta a fost definit pentru infracțiunile cu caracter politic.
L. nr. 2. are un caracter reparator și compensator doar pentru persoanele care s-au împotrivit sau au fost considerate potrivnice regimului totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, prevăzute de L. nr. 2. ce constituie temeiul acordării de despăgubiri, trebuie să fie ale S. R..
Or, măsura prizonieratului în URSS este o măsură impusă de S. S., ca stat de ocupație la acea vreme.
În speță, prizonieratul nu a fost dispus de S. R., ci de forțele sovietice de ocupație și nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist instaurat la 6 martie 1945, ci s-a înscris în deportările - despăgubiri de război pretinse de sovietici după Convenția de A. din 1944.
În speță, conform propriilor susțineri ale reclamantului recurent, antecesorul său, B. C. decedat la data de (...), în calitatea sa de soldat, s-a găsit în prizonierat în fosta U.R.S.S., începând cu (...), și până la data de (...), acesta fiind luat prizonier în timpul celui de-al doilea război mondial.
Prin urmare, luarea soldatului B. C. în prizonierat, în fosta U.R.S.S. - începutul prizonieratului situându-se în perioada în care cel de-al doilea război mondial era încă în curs de desfășurare -, pe de o parte, nu constituie o măsură administrativă cu caracter politic, luată față de antecesorul reclamantului, ca o consecință a faptelor săvârșite de acesta, ca formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în R.ia după 6 martie 1945, iar pe de altă parte, nu a fost luată în perioada de referință a L. nr. 2., respectiv, în termenul 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Statutul de prizonier, ca urmare a consecințelor celui de-al doilea război mondial, nu se circumscrie noțiunii de măsură administrativă cu caracter politic luată față de respectivul prizonier de război, ca urmare a faptelor săvârșite de acesta, ca o formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în R.ia postbelică.
Așa fiind, C. constată că situația de prizonierat în fosta U.R.S.S., la care a fost supus antecesorul reclamantului, nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2.
și, în consecință, nu face obiectul acestei legi.
Pe cale de consecință, C. constată că în mod corect prima instanță a respins cererea având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative a luării în prizonierat a soțului reclamantei, în fosta U.R.S.S.
Cu privire la petitul având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale în temeiul L. nr. 2. C. reține că, deși situația particulară a reclamantului, conform celor anterior expuse, nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și nu face obiectul acestei legi, totuși, față de motivele expuse în memoriul de recurs, referitoare la faptul că reclamantul este îndreptățit la a-i fi acordate daune morale în temeiul L. nr. 2., C. se vede nevoită să răspundă și acestor motive de recurs, după cum urmează:
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr.
24/2000, reținându-se în considerentele acestei decizii că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea
Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea
C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și
3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
De altfel, Curtea Constituțională a R. a statuat prin D. nr. 1. că obligativitatea Deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul supremației C., potrivit căruia, respectarea C., a supremației sale (și a legilor), este obligatorie.
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr.
2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 2 din O. nr. 214/2009 și nici ale D.-lege nr. 1., câtă vreme, situația particulară a antecesorului reclamantului, aceea de prizonier de război în fosta U.R.S.S., nu se circumscrie nici dispozițiilor L. nr. 2., și nici dispozițiilor anterior invocate.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, cu nr. 12/(...), pronunțată în dosar nr. 14/2011, a statuat în sensul că „urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și nr.
1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora
și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial";.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept C., în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.3041C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. C., împotriva sentinței civile nr. 4631 din 16 septembrie 2011 a Tribunalului S., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține ca fiind legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE L. D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. C., împotriva sentinței civile nr. 4631 din 16 septembrie 2011 a Tribunalului S., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 03 februarie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ A.-A. M. GREFIER, Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). J.fond: K. M..
| ← Decizia civilă nr. 3706/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
