Decizia civilă nr. 4/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4/A/2012
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2012
I. constituită din :
Președinte : D. - L. B.- icepreședinte al Curții de A. C
Judecător V. M. președintele Curții de A. C.Grefier
: S.- D. G.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâții Z. ANA M. și Z. S.împotriva sentinței civile nr. 5., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată M. M. - E., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâții apelanți, doamna avocat M. E. B. cu împuternicire avocațială la dosar, domnul avocat R. B. cu împuternicire avocațială la dosar și pârâta intimată asistată de doamna avocat M. S. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamanții apelanți și pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este legal timbrat.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta pârâților recurenți depune la dosar copia minutei sentinței penale nr.3/2012, pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...) și copia fișei ecris ( filele 97-98 din dosar )
; copia minutei sentinței penale nr. 481/(...), pronunțată de secția penală în dosarul nr. (...) a T.ui C. și copia fișei ecris (filele 99-100 din dosar).
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentanta pârâților apelanți, doamna avocat B. M. E., susține motivele de apel expuse pe larg prin memoriul de apel, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței civile nr.5., pronunțată de Tribunalul Cluj în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată conform chitanțelor pe care le depune la dosar aflate la filele 101-103 din dosar.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită, respingerea apelului ca total nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, susținând motivele expuse pe larg prin întâmpinare.
C U R T E A
Deliberând, reține că:
I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Cluj-Napoca sub nr. (...) (număr în format vechi 24325/2006) reclamanta M. E. i-a chemat în judecată pe pârâții Z. S. și Z. Ana M., solicitând: a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între părți și autentificate de notarul public C. L. I. sub nr. 3777/26 septembrie 2006, nr. 3936/05 octombrie 2006 și nr. 4025/11 octombrie
2006; a se dispune restabilirea situației anterioare de carte funciară.
II. Prin sentința civilă nr. 1893 din 06 martie 2007 Judecătoria Cluj- Napoca și-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea T.ui C., reținând că față de valoarea obiectului pricinii îi revine acestuia din urmă, în aplicarea prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b C.pr.civ., competența de a judeca procesul.
III. Astfel învestit cu soluționarea acțiunii, Tribunalul Cluj a pronunțat sentința civilă nr. 586 din 22 iunie 2011, prin care:
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3777/(...) de către notar public C. L. I. asupra cotei de
½ a parte din imobilul situat în C.-N., str. D., nr. 61-63, înscris în CF nr. 6.
C.-N. A+1, nr. top 4742/2/2/1/I, cu părțile comune indivize comune înscrise în CF nr. 68139 C., precum și cota de ½ a parte din imobilul înscris în CF nr. 1. C., cu nr. top 4742/2/1/2.
S-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3936/(...) de către notar public C. L. I. asupra cotei de ½ a parte din imobilul situat în C.-N., str. Colonia Becaș, nr. 13, ap. 2, înscris în CF nr. 1. C.-N. A+1, nr. top 13736/2/C/II, cu părțile comune indivize înscrise în CF nr. 1. C., precum și cota de ½ a parte din imobilul înscris în CF nr. 1. C., cu nr. top 13736/1.
S-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4025/(...) de către notar public C. L. I. asupra imobilului situat în C.-N., Calea D. nr. 61-63, înscris în CF nr. 1. C.-N., A+1, nr. cadastral 8287/1, cu nr. top 4742/2/1/4/1.
S-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară.
Au fost obligați pârâții la plata în solidar către reclamanta M. M. E. a sumei de 3.570 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:
Reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a convențiilor încheiate între aceasta și pârâtul Z. S., motivând că s-a aflat în eroare cu privire la natura juridică a convențiilor încheiate (error in negotium).
Între defuncta M. E. și pârâtul Z. S. s-au încheiat trei contracte de vânzare-cumpărare, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3777/(...) de către notar public C. L. I. asupra cotei de ½ a parte din imobilul situat în C.-N., str. D. nr. 61-63, înscris în CF nr. 6. C.-N. A+1, nr. top 4742/2/2/1/I, cu părțile comune indivize comune înscrise în CF nr.
68139 C., precum și cota de ½ a parte din imobilul înscris în CF nr. 1. C., cu nr. top 4742/2/1/2, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3936/(...) de către notar public C. L. I. asupra cotei de ½ a parte din imobilul situat în C.-N., str. Colonia Becaș nr. 13, ap. 2, înscris în CF nr. 1. C.-N. A+1, nr. top 13736/2/C/II, cu părțile comune indivize înscrise în CF nr. 1. C., precum și cota de ½ a parte din imobilul înscris în CF nr. 1. C., cu nr. top 13736/1, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.
4025/(...) de către notar public C. L. I. asupra imobilului situat în C.-N., Calea D. nr. 61-63, înscris în CF nr. 1. C.-N., A+1, nr. cadastral 8287/1, cu nr. top 4742/2/1/4/1.
La dosarul cauzei, ca urmare a adresei tribunalului, s-a depus o copie a raportului de constatare tehnico-științifică nr. 7. din data de (...) în dosarul penal nr. 238/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj concluziile acestuia relevând tribunalului următoarele aspecte:
Numita Știrb I. M. a executat scrisul olograf de completare și semnătura depusă la rubrica „. depuse pe cererea de indisponibilizare a bunului imobil nr. 3271, scrisul olograf de completare și semnătura depusă la rubrica „. depuse pe cererea de indisponibilizare a bunului imobil nr.
3141, scrisul olograf de completare și semnătura depusă la rubrica „. depuse pe cererea de indisponibilizare a bunului imobil nr. 3272; numita M. M. E. a executat scrisul olograf de completare și semnătura depusă la rubrica „. depuse pe cererea de indisponibilizare a bunului imobil nr. 2992, precum și scrisul olograf de completare și semnătura depusă la rubrica „. depuse pe cererea de indisponibilizare a bunului imobil nr. 2989, aceste două persoane fiind angajate ale Biroului Notarilor P.i Asociați S. Tudor D. și C. L. I..
Din analiza și coroborarea probelor administrate rezultă că M. E. nu a avut în intenție vânzarea către pârât a imobilelor arătate în cuprinsul celor trei contracte de vânzare-cumpărare, ea având credința că actele notariale pe care le încheie privesc mansardarea imobilului de pe str. D. și de a recupera o grădină. Prin aceasta, voința reclamantei M. E. și a pârâtului cumpărător nu s-au întâlnit, M. E. având o falsă reprezentare asupra naturii juridice a actelor încheiate, ceea ce atrage, ca eroare distructivă de voință, nulitatea absolută a acestora.
Reclamanta avea, la data încheierii contractelor litigioase, vârsta de 75 de ani, ea suferind de unele afecțiuni psihice încă din anul 1974.
Situația materială a vânzătoarei era foarte precară atât înainte, cât și după încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, ea trăind împreună cu familia ei în condiții mizere și aflându-se într-o continuă nevoie de bani, ceea ce trimite la concluzia că, în realitate, pârâtul Z. S. nici nu a plătit sumele de bani menționate în contracte ca preț al imobilelor vândute.
În considerentele sentinței prima instanță a făcut o amplă analiză a probelor administrate, precum și o prezentare a tuturor argumentelor de fapt și de drept pe care le-a avut în vedere la darea hotărârii (f. 335 - 339 dosar T.).
IV. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Z. S. și Z. Ana M., solicitând schimbarea ei în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii reclamantei, sentința fiind nelegală și netemeinică, deoarece:a) Din perspectiva cauzei de nulitate la care s-a referit prima instanță, sunt de avut în vedere următoarele: probațiunea administrată nu confirmă faptul că ar fi avut loc discuții pe tema recuperării vreunei proprietăți a reclamantei, ci doar că între părți a fost vorba despre înstrăinarea imobilelor, M. E. dându-și consimțământul pentru vânzare; eroarea obstacol nu poate fi luată în considerare în sensul unei erori asupra naturii juridice a actelor încheiate, fiind de văzut că nu s-a făcut nicio identificare a imobilului susceptibil de recuperare în beneficiul lui M. E. eroarea obstacol a fost identificată de către prima instanță ca și cauză de nulitate a primului contract, fiind apoi extinsă în mod nejustificat și la celelalte, deși era vorba despre acte juridice distincte; faptul că în două dintre contracte s-a făcutmențiune despre edificarea unei mansarde nu constituie o eroare asupra identității obiectului și nicio eventuală eroare asupra naturii actelor juridice. b) Cu privire la modul în care instanța a valorificat probațiunea administrată, sentința este criticabilă, deoarece: soluția a fost pronunțată pe baza unor simple prezumții judecătorești; instanța de fond a apreciat eronat probatoriul administrat; s-au omis fără temei probe relevante în cauză, fie întregul conținut al acestora, fie doar părți importante.
Astfel, plecând de la faptul că reclamanta M. E. avea un aspect neîngrijit și afișa un nivel de trai scăzut, precum și de faptul că s-au întocmit chitanțe doveditoare de plată prealabil semnării actelor autentice, s- a conchis că pârâții nu ar fi făcut plata prețului.
P. instanță a uzat de prezumții, deși au fost administrate probe care dovedesc contrariul celor reținute de instanță. Or, de prezumții se putea uza doar în situația în care anumite fapte ar fi fost imposibil de dovedit și, totodată, dacă nu s-ar fi făcut proba contrară.
Sentința este criticabilă și pentru că s-a încălcat, în mod vădit, regula folosirii limitative a prezumțiilor, rezultată din prevederile art. 1203 C.civ., în cauză neputând fi vorba despre prezumții cu puterea de a naște probabilitatea.
Probele administrate infirmă prezumția potrivit căreia pârâții nu ar fi făcut plata prețului, trebuind observat și că M. E. i-a vândut martorei P. A., anterior vânzărilor în litigiu, o suprafață de teren, fără ca nivelul ei de trai să se amelioreze.
Apreciind eronat probatoriul administrat, prima instanță a lipsit contractele autentice, fără temei, de forța probantă. Eroarea asupra naturii actului nu poate fi primită atunci când este invocată în legătură cu un act autentic, pentru că aceasta ar însemna că în fața notarului partea să nu-și fi exprimat consimțământul cu privire la convenția constatată de acesta prin act autentic. Or, în cauză contractele autentice poartă mențiunea referitoare la îndeplinirea de către notar a obligației de a citi conținutul contractelor și de a întreba părțile dacă au înțeles conținutul și dacă cele cuprinse în act exprimă voința lor, iar aceste mențiuni fac deplină dovadă până la înscrierea în fals.
P. instanță a înlăturat dispozițiile martorului R. O. M. și T. I. B., fiind de observat, sub acest aspect, că doar prin motivarea hotărârii s-a apreciat că declarațiile acestor martore nu sunt credibile, nepunându-le în prealabil în discuția pârâților și lipsindu-i, astfel, pe aceștia de a completa probațiunea. Apoi, înlăturarea declarațiilor acestor martore s-a făcut în baza unei simple aprecieri subiective a instanței, iar nu întemeiat pe o analiză minuțioasă a întregului probatoriu administrat. Este neconformă cu realitatea și statuarea potrivit căreia depozițiile acestor două martore nu se coroborează cu celelalte probe administrate. c) Deși relevante, instanța de judecată nu a avut în vedere la pronunțarea soluției răspunsurile la interogatoriu ale reclamantei M. E. I. era datoare să observe că prin răspunsurile la interogatoriu reclamanta a confirmat derularea evenimentelor așa cum au fost prezentate de către pârâți. P. instanță a preluat doar răspunsurile apte să susțină acțiunea reclamantei, omițând însă răspunsurile care atestau realitatea convențiilor încheiate și naturii lor juridice.
Au fost omise fără temei și actele medicale referitoare la starea de sănătate a reclamantei M. E., aprecierea instanței că M. E. suferea de afecțiuni psihice fiind contrazisă de actele medicale depuse la dosarulcauzei. Afecțiunile psihice de care a fost tratată de-a lungul vieții nu fac parte din categoria celor care pot afecta discernământul, ele manifestându- se, de altfel, cu mult anterior perioadei la care s-au încheiat contractele litigioase. M. E. a fost consultată de un medic de specialitate înainte de încheierea fiecărui contract, acesta constatând faptul că la data fiecăruia dintre aceste acte juridice a avut discernământ.
Cererile de autentificare semnate de M. E. nu au fost corect și pertinent analizate, preferându-se a se da valoare unor prezumții simple, iar nu unor înscrisuri existente la dosarul cauzei. Or, cererile de autentificare nr. 12268 și nr. 11994 purtau mențiunea olografă a reclamantei „de acord cu vânzarea";.
Au fost omise și înscrisuri care puteau fi corelate cu starea de fapt a cauzei, relevant fiind contractul prin care, anterior, îi vânduse martorei P. A. un teren, menționând pe înscrisul autentic că este „de acord cu vânzarea";. Prin urmare, reclamanta nu se afla la prima tranzacție notarială și nu putea avea o reprezentare greșită asupra semnificației contractelor semnate.
Raportul de constatare tehnico-științifică din dosarul nr. 238/P/2008 a fost analizat trunchiat, dându-se relevanță doar anumitor constatări din cuprinsul lor.
Depozițiile de martori reținute de instanță ca relevante au fost doar selectiv valorificate, respectiv doar în măsura necesară pentru a confirma pretențiile reclamantei. Or, declarațiile martorelor T. B. I. R. O. M., precum și declarația notarului public C. L. I., conțineau aspecte utile cauzei, în raport de care se putea conchide că M. E. a avut reprezentarea corectă a naturii juridice a contractelor încheiate cu pârâții.
A fost ignorată și declarația dată de M. M., antecesoarea reclamantei, în dosarul de urmărire penală nr. 238/P/2008, prin care se arată că în perioada septembrie - octombrie 2006 M. E. și nepotul M. A. T. trăiau în lux.
Depozițiile pe care instanța și-a întemeiat hotărârea, anume cele ale martorelor P. A. și S. C. M., sunt ale unor martori indirecți, care aveau cunoștințe despre aspectele relatate doar în urma discuțiilor cu reclamanta M. E. D. acestor martore sunt contrazise de situația materială reală a reclamantei, dovedită prin probele de la dosarul cauzei, trebuind observat și că instanța a preluat trunchiat aceste declarații.
Declarația martorei S. M. nu putea conduce la concluzia că reclamanta ar fi avut un grad ridicat de scleroză, aspectele relevate de martoră vizând alte elemente. d) S-a apreciat, fundamental greșit, că încheierea contractelor în fața notarului ar fi fost un element al convingerii eronate a reclamantei cu privire la natura actelor încheiate. Eroarea primei instanțe constă în aceea că nu a analizat și nu a valorizat corect aceste elemente, extrinseci conținutului contractelor și care țin de îndeplinirea, în sens formal, a procedurii notariale.
În motivarea cererii de apel, astfel cum aceasta se găsește la dosarul cauzei (filele 12 - 25), pârâții apelanți au expus pe larg argumentele de fapt
și drept pe care își întemeiază apelul, prezenta instanță avându-le în vedere, în totalitatea lor, cu ocazia deliberării asupra apelului.
V. Intimata M. M. E. a formulat întâmpinare, solicitând respingereaapelului ca nefondat, argumentele ce susțin această poziție procesuală a intimatei fiind arătate în cuprinsul întâmpinării (filele nr. 30 - 38).
VI. Cu privire la apelul declarat, Curtea are în vedere următoarele:
Astfel cum a statuat și prima instanță, dispozițiile art. 948 pct. 2 ale
Codului civil în vigoare la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărareîn litigiu impun, ca o condiție esențială pentru valabilitatea unei convenții, existența consimțământului valabil al părții care obligă.
Potrivit art. 953 din același Cod, consimțământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violență sau surprins prin dol, fiind de văzut și că, în cazul erorii, consimțământul poate lipsi uneori cu desăvârșire, precum în cazul unei erori obstacol.
Această formă de eroare, cea mai gravă fiind, este caracterizată ca distructivă de voință, ea împiedicând însăși formarea actului juridic deoarece presupune că falsa reprezentare a realității cade fie asupra naturii actului juridic care se încheie (precum în cazul în care una dintre părțile contractante are convingerea că încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte un alt act juridic), fie asupra bunului ce face obiectul actului (precum, spre exemplu, atunci când o parte crede că tratează asupra unui bun, iar cealaltă parte cu privire la altul).
În toate aceste situații, fiind vorba despre un viciu major al actului juridic încheiat, sancțiunea care intervine este aceea a nulității absolute a actului.
În procesul de față prima instanță a considerat că eroarea ce a viciat cele trei contracte de vânzare-cumpărare litigioase a purtat asupra naturii juridice a acestor contracte, vânzătoarea M. E. având credința că prin încheierea lor în fața notarului își dă acordul pentru mansardarea unei construcții care îi aparținea și pentru recuperarea unei grădini, iar nu pentru înstrăinarea prin vânzare a imobilelor obiect al contractelor.
Astfel cum rezultă din copiile aflate la dosar (filele 6-11 dosar nr. (...) al
Judecătoriei C.-N.), potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3777/26 septembrie 2006 de notarul public C. L. I., reclamanta M. E. le-a vândut pârâților Z. S., căsătorit cu pârâta Z. Ana M., cota de ½ parte din imobilul apartamentul nr. 1, situat în C.-N., str. D. nr. 61-63, înscris în CF nr. 64140 C.-N., A+1, cu nr. top 4742/2/1/1/I, compus din două camere și dependințe, precum și cota de ½ din cota de 1. parte din imobilul curte situat în C.-N., str. D. nr. 61-63 județul C., înscris în CF nr. 1. C.-N., cu nr. top 4742/2/1/2, teren în suprafață totală de 275 mp.
Prețul vânzării a fost arătat ca fiind de 40.000 lei, „sumă pe care vânzătorul declară că a primit-o în întregime de la cumpărător anterior semnării autentificării prezentului contract, pentru care prezentul contract ține loc și de chitanță de plată";.
S-a mai stipulat în contract și că „Subsemnata M. E. a declarat că sunt de acord cu construirea mansardei și extinderea apartamentului pe terenul care face obiectul contractului și pe cota de ½ parte din imobilul teren proprietatea mea";.
La data de 05 octombrie 2006 între aceleași părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public C. L. I. sub nr. 3396/(...), potrivit căruia M. E. i-a vândut lui Z. S., căsătorit cu Z. Ana M., cota de ½ parte din imobilul apartament nr. 2, situat în C.-N., str. Colonia Becaș nr. 13, înscris în CF nr. 1. C.-N., A+1, cu nr. top
13736/2/c/II, compus din 1 cameră, cu cota din părțile indivize comune aferente în cotă de 1. parte, înscrise în CF col. nr. 1. C.-N., constând din casă din lemn și cărămidă, pe fundație de beton, acoperită cu țiglă, cu 2 apartamente de către 20 mp fiecare. Totodată, s-a consemnat în contract și vânzarea cotei de ½ parte din imobilul teren situat în intravilanul municipiului C.-N., str. Colonia Becaș nr. 13, județul C., înscris în CF nr. 1. C. cu nr. top 13736/3, teren în suprafață totală de 1162 mp.
Prețul vânzării a fost arătat în contract ca fiind de 125.000 lei,
„sumă pe care vânzătorul declară că a primit-o de la cumpărători anterior semnării și autentificării prezentului contract, pentru care prezentul contract ține loc și de chitanță de plată";.
Și în acest contract s-a stipulat, similar contractului autentificat la data de 26 septembrie 2006, că „subsemnata M. E. declar că sunt de acord cu construirea mansardei și extinderea apartamentului pe terenul care face obiectul contractului și pe cota de ½ parte din imobilul teren proprietatea mea";.
La data de 11 octombrie 2006 între M. E. și pârâtul Z. S., căsătorie cu
Z. Ana M., s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.
4025 din 11 octombrie 2006 de notarul public C. L. I., potrivit căruia M. E. a vândut imobilul teren „grădină"; situat în C.-N., Calea D. nr. 61-63, județul
C., înscris în CF nr. 1. C.-N., A+1, cu nr. cad. 8287/1, cu nr. top
4742/2/1/4/1, în suprafață totală de 677 mp, vânzătorul rezervându-și dreptul de uzufruct viager în favoarea sa.
Prețul vânzării a fost arătat în contract ca fiind de 160.000 Euro „… sumă pe care vânzătorul declară că a primit-o în întregime de la cumpărător anterior semnării și autentificării prezentului contract, pentru care prezentul contract ține loc și de chitanță de plată";.
În acest contract nu a mai existat, precum în cele două care l-au precedat, o clauză pentru care să le fie recunoscut cumpărătorilor dreptul de a proceda la mansardarea vreunui imobil, aceasta în condițiile în care, fiind vorba despre vânzarea doar a unui teren fără construcții, referirea la o eventuală mansardare nu se justifică.
Se observă că în toate cele trei contracte de vânzare-cumpărare se regăsește însă clauza potrivit căreia plata prețului s-a făcut anterior încheierii contractelor, nefăcându-se plata în prezența notarului pentru ca acesta, prin propriile simțuri, să ia act de faptul plății și să consemneze o asemenea constatare a sa în cuprinsul contractelor.
Încheindu-se contracte de vânzare-cumpărare, era de considerat că în ce o privește pe vânzătoarea M. E., scopul pentru care a fost de acord cu vânzarea imobilelor, validând cauză a vânzării, a fost acela de a obține sumele - importante - de bani corespunzătoare prețului, în acest fel putând contribui la îmbunătățirea modului său de viață și al familiei sale (fiică, nepoți).
Astfel cum rezultă din prevederile art. 948 C.civ., alături de capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă și un obiect determinat, o asemenea condiție este reprezentată și de existența unei cauze licite, adică unui obiectiv (scop) pe care o parte contractantă îl numește atunci când încheie un act juridic, obiectiv în lipsa căruia încheierea actului nemaiavându-și, din lipsa acelei părți, justificare.
În considerarea importanței cauzei, art. 966 al Codului civil în vigoare la data încheierii contractelor litigioase dispune, fără echivoc, că obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea niciun efect.
În prezentul proces, așa cum s-a arătat deja mai sus, nu inexistența ori ilicitul cauzei au fost reținute ca motive de nulitate a contractelor, ci eroarea obstacol; referirile la cauză, din perspectiva vânzătoarei M. E., pe care prima instanță le-a făcut, sunt însă oportune, ele contribuind la explicarea și înțelegerea circumstanțelor de fapt care conduc la existența erorii obstacol.
Astfel, trebuie remarcat, în sensul celor deja statuate de Tribunalul Cluj, că în cauză poate fi trasă concluzia, apreciind că ea corespunde adevărului, potrivit căreia în realitate cumpărătorul Z. S. nu a făcut, pentru niciunul dintre cele trei contracte încheiate, plata prețului, fiind greu de crezut, în sensul celor afirmate de apelanți, că plata prețului a fost făcută anterior încheierii contractelor în formă autentică.
Sumele mari de bani ce constituiau prețul de vânzare, culminând cu suma de 160.000 Euro prevăzută în contractul autentificat sub nr. 4025 din
11 octombrie 2006, fac cu totul necredibilă afirmația apelanților și potrivit căreia prețul s-a plătit în cazul fiecăruia dintre contracte, însă nu s-a întocmit de îndată chitanța care să ateste plata. Plata unor sume de bani atât de mari fără întocmirea de chitanțe este cu atât mai lipsită de credibilitate cu cât, pe de o parte, relațiile dintre vânzători și cumpărători nu erau unele care, prin natura și particularitățile lor (rudenie apropiată, legături subiective cu totul speciale, etc.) să conducă la concluzia existenței unei imposibilități morale de întocmire a unor înscrisuri constatatorii ale plății, iar pe de altă parte că, așa cum rezultă din chiar declarația uneia dintre martorele propuse de apelanți (T. I. B., fila 13, vol. II, dosar T.), pentru plata chiriei lunare, al cărei cuantum era mult mai redus (300 Euro/lună), se întocmeau totuși chitanțe de către societatea comercială patronată de pârâtul Z. S.
Deși apelanții afirmă că prin declarațiile martorelor R. O. M. (f. 8-10, vol. II) și T. I. B. (f. 11-13, vol. II) s-a făcut dovada plății prețului, Curtea înțelege a respinge aceste aserțiuni ale apelanților atâta vreme cât, așa cum bine a apreciat și prima instanță, aceste martore aveau calitatea de angajate ale societății comerciale „Z Tour"; S.R.L. al cărei asociat este pârâtul Z. S., ceea ce este de natură a trimite la constatarea că dependența profesională față de pârât le-a putut altera, din dorința de a nu-și periclita relațiile cu acesta, veracitatea declarațiilor.
Martora T. I. B. a evocat faptul că personal a numărat sumele de bani aduse de pârâtul Z. S. pentru plata prețului, însă aceasta nu explică într-o măsură minimal convingătoare de ce nu au fost întocmite chitanțe, similar situației în care se realiza plata chiriei.
Bine a reținut T. și că ulterior încheierii celor trei contracte nivelul de viață al vânzătoarei și al familiei sale nu a cunoscut îmbunătățiri, lucru ce ar fi fost firesc dacă s-ar fi încasat în mod efectiv sumele de nivelul celor menționate ca preț al contractelor.
O conduită atât de puțin prudentă a pârâtului Z. S. ar putea fi caracterizată ca surprinzătoare și în raport de împrejurarea că, pe de o parte, acesta fiind om de afaceri încă de la începutul anilor 1990, cunoștea importanța dovezilor scrise, iar pe de altă parte că vârsta înaintată a vânzătoarei (78 de ani), asociată cu aparențele pe care le oferea (aspect neîngrijit, de om al străzii), impuneau și ele preconstituirea dovezilor ce atestau plățile.
Împrejurarea că cele trei contracte s-au încheiat la date diferite (pe durata a circa 15 zile) nu schimbă constatările de mai sus, concluzia fiind aceea că, într-adevăr, prețul vânzării nu a fost, în nicio situație, plătit.
În aceste circumstanțe, stipulația din contacte prin care se face vorbire despre faptul că vânzătoarea a afirmat că prețul i-a fost plătit anterior încheierii fiecărei convenții își pierde, ea însăși, valoarea de adevăr, fiind de conchis, în sensul a ceea ce a caracterizat maniera în care vânzătoarea și-a reprezentat natura juridică și particularitățile celor treicontracte, că a fost vorba despre o eroare ce a purtat inclusiv asupra înțelesului concret al așa-zisului preț.
Audiat ca martor, notarul public C. L. I. a învederat că a întrebat-o pe vânzătoare „. s-a primit prețul"; și că a primit răspuns afirmativ, însă nu a pus întrebări privitoare la cuantumul sumei, menționând în contract „prețul care mi s-a spus"; (f. 342, vol. I).
Or, acestea evidențiază superficialitatea verificărilor făcute de notarul public, cu atât mai mult cu cât obiect al vânzării erau imobile, prețul acestora era ridicat, iar vânzătoarea era persoană în vârstă, cu aparențe
(ținută, îmbrăcăminte, aspect general) care justificau prin ele însele o abordare mai diligentă și protectivă din partea notarului.
Rezultă, așadar, că în cazul fiecăruia dintre cele trei contracte prețul vânzării nu a fost plătit, ceea ce pune în discuție, așa cum a relevat și prima instanță, motivul (cauza) pentru care M. E. a consimțit la încheierea unor acte notariale, încasarea prețului neputând fi un astfel de motiv.
Or, inexistența motivației privitoare la încasarea prețului trimite, prin ea însăși, la concluzia că rațiunea pentru care M. E. a participat la autentificarea unor acte materiale a fost alta, distinctă de primirea echivalentului bănesc al bunurilor vândute.
Astfel fiind, devin relevante, în sensul celor reținute de prima instanță, declarațiile martorelor P. A. și S. M. Ana (f. 3-7, vol. II), precum și concluziile la care, în împrejurările cauzei, trimit la celelalte elemente de fapt aflate în legătură cu operațiunile juridice încheiate între M. E. și pârâți.
Din declarațiile martorelor P. A. și S. M.-Ana rezultă, într-adevăr, că M. E. nu a avut intenția de a le vinde pârâților imobilele arătate în cele trei contracte de vânzare-cumpărare, credința acesteia fiind că își dă în fața notarului acordul pentru mansardarea a două dintre construcții, precum și pentru recuperarea unei grădini a cărei stăpânire o pierduse.
Chiar dacă martorele cunosc aceste lucruri din declarațiile vânzătoarei M. E., nu s-ar vedea motivele pentru care declarațiile lor nu ar putea fi socotite credibile, câtă vreme ele se cunoșteau de multă vreme, relațiile dintre ele erau vechi și caracterizate ca fiind îndeajuns de apropiate (martora S. M.-Ana vorbește despre prietenie, f. 5, vol. II), ele locuind și în vecinătatea vânzătoarei.
Astfel fiind, împrejurarea că M. E. li s-a confesat, deplângând, ulterior încheierii contactelor, că a ajuns să piardă tot ce avea pe fondul unei înțelegeri greșite a semnificației actelor juridice pe care le-a încheiat, apare ca natural, el ținând de specificul relațiilor dintre vânzătoare și martore.
Dacă, așa cum s-a arătat mai sus, declarațiile martorelor R. O.-M. și T. I.-B. nu apăreau ca fiind credibile, martorele fiind angajate ale societății comerciale aparținând pârâtului Z. S. și, deci, interesate să-și protejeze situația profesională și bunele relații cu pârâtul, în ce le privește pe martorele P. A. și S. M.-Ana, asemenea motive de suspiciune nu există, nevăzându-se rațiunile pentru care acestea ar fi ascuns ori denaturat anumite fapte pentru a le crea pârâților o situație procesuală defavorabilă.
Este de observat, în relație cu declarațiile acestor din urmă martore, și că nivelul de trai al vânzătoarei M. E. și al familiei sale nu s-a ameliorat după încheierea celor trei contracte litigioase, ceea ce, de asemenea, facilitează constatarea că nu a existat o plată a prețului ca premisă a îmbunătățirii modului lor de viață și, deci, că vânzătoarea a avut o altă reprezentare asupra naturii juridice a actelor încheiate, ea neașteptând o plată a prețului.
Pentru a contrazice constatarea că nu neplata prețului este cauza neintervenirii unei ameliorări a nivelului de trai al E. M. și al familiei sale, apelanții afirmă, în cuprinsul motivelor de apel (f. 16 dosar apel) că o asemenea îmbunătățire nu a existat nici după ce în data de 09 martie 2006, deci cu circa 7 luni înaintea contractelor încheiate cu pârâții, M. E. îi vânduse martorei P. A. o suprafață de teren pentru suma de 14.000
Euro, deci pentru o sumă semnificativă, aptă să îngăduie o ameliorare a condițiilor curente de viață ale vânzătoarei. Pe de altă parte însă, prezenta Curte observă că în cuprinsul acelorași motive ale apelului, însă într-un alt context (f. 23), pârâții apelanți îi reproșează primei instanțe faptul că a omis să țină cont de declarația dată de către M. M. E., fiica vânzătoarei, în dosarul de urmărire penală nr. 238/P/2008, declarație potrivit căreia în perioada septembrie - octombrie 2006 M. E. și nepotul ei Mureșan A. „trăiau în lux, mâncau numai produse scumpe";. Or, în acest fel este contrazisă teza potrivit căreia în perioada de după vânzarea terenului către P. A. nu ar fi existat o schimbare în nivelul de viață al vânzătoarei, schimbare ce nu a existat însă și după pretinsele vânzări către pârâți, deși sumele de bani menționate ca preț erau, cumulate, cu mult mai mari.
Distinct de toate aceste aspecte ale cauzei, dar în legătură cu ele, Curtea remarcă și faptul că în mod corect prima instanță a apreciat că maniera în care s-a desfășurat procedura notarială (incluzând aici și operațiunile adiacente privitoare la obținerea certificatelor de nesechestrare, întocmirea cererilor de indisponibilizare a imobilelor, a cererilor de eliberare a extraselor de carte funciară necesare informării notarului public, trimiterea de către notar către serviciul de carte funciară a solicitării de întabulare a drepturilor dobândite de pârâți în urma încheierii contractelor) era, și ea, de natură a contribui la greșita înțelegere de către M. E. a semnificației juridice a actelor încheiate.
Astfel, prima instanță a reținut, necontestat de către apelanți și concordant cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică întocmit în dosarul penal nr. 238/P/2008 al Parchetului de pe lângă
Tribunalul Cluj, că cererile de indisponibilizare la cartea funciară a imobilelor în litigiu nu au fost completate ori măcar semnate de către M. E., ci de către angajate (Stirb I. M., respectiv M. M. E.) ale biroului notarilor publici asociați S. Tudor D. și C. L. I., deși pe formularul tipizat de cerere (f.
327-329, dosar T., vol. I) se menționează vizibil „Atenție! Cererea se completează numai de către și pe numele proprietarului tabular!";. Prin urmare, aceste cereri ar fi trebuit să fie completate și semnate de M. E., în calitate de proprietar al imobilelor obiect al contractelor și, deci, de titular al dreptului de dispoziție asupra acestor imobile.
Dincolo de implicațiile strict juridice ale acestor cereri, ele puteau contribui și la o mai bună conștientizare de către M. E. a semnificației reale a actelor juridice pe care urma să le încheie cu Z. S.
Audiat ca martor, notarul public C. L. I. a confirmat că cererile de indisponibilizare a imobilelor nu au fost formulate de către M. E., ci de către angajate ale biroului notarial, motiv pentru care se află în curs o anchetă penală.
Curtea mai reține și că angajatele autoare ale cererilor de indisponibilizare au semnat, totuși, „M.";, pentru a sugera că adevărata semnatară ar fi M. E., precum și că solicitarea către notar de a cere oficiului de cadastru și publicitate imobiliară indisponibilizarea a fost formulată de către pârâtul Z. S., așa cum acesta a recunoscut la interogatoriul ce i s-a luat (f. 235, vol. I).
Deși, astfel cum afirmă apelanții, completarea cererilor de indisponibilizare a imobilelor de către angajatele biroului notarial nu are un efect direct asupra consimțământului exprimat de către vânzătoare, Curtea socotește potrivit să observe, în sensul celor deja menționate mai sus, că întocmirea cererilor (și, deci, înțelegerea și asumarea lor) de către M. E. era de natură a contribui la corecta înțelegere de către aceasta a naturii juridice a contractelor ce urmau a fi încheiate.
Aceeași utilitate putea avea și solicitarea direct de către M. E. a certificatelor de nesechestrare a imobilelor, căci în măsura în care M. E. ar fi fost implicată în formularea acestor cereri sporea posibilitatea ca ea să înțeleagă particularitățile și efectele actelor juridice încheiate.
În ce privește faptul că încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3777/26 septembrie 2006 s-a făcut fără ca în prealabil notarul public să fi obținut extrasul de carte funciară care să ateste situația la zi a imobilelor vizate ale contractelor, acesta nu era de natură a influența corectitudinea operațiunilor notariale decât în măsura în care între situația juridică reală a imobilelor și informațiile deținute efectiv de către notar la momentul încheierii contractului ar fi existat neconcordanțe. Bunele practici notariale, precum și, mai important, ceea ce implicit, dar ferm, rezultă din dispozițiile art. 43 - 45 ale Legii nr. 36/1995, în conținutul ei în vigoare la data încheierii contractelor în litigiu, impuneau cu necesitate ca încheierea contractului să fie făcută doar după obținerea extraselor de carte funciară, în acest fel asigurându-se și protecția părților contractante, deci inclusiv a doamnei M. E. Sub acest din urmă aspect, Curtea are în vedere că îndeplinirea riguroasă de către notar a obligației prevăzute de art. 45 alin. 1 din Legea nr. 36/1995 („Notarul public are obligația să deslușească raporturile reale (s.n.) dintre părți, cu privire la actul pe care vor să-l încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea și să
le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice (s.n.)";) ar fi greu de realizat în lipsa unui înscris cu relevanța unui extras de carte funciară privitor tocmai la imobilul despre a cărui vânzare se pretinde că este vorba.
De altfel, însuși notarul public, audiat ca martor, recunoaște că nu putea să autentifice actul de vânzare în temeiul unei simple copii xerox a cărții funciare.
În concluzie, protecția indusă de respectarea exactă a unor proceduri precum cele de mai sus nu este de natură a-i viza, precum afirmă apelanții, doar pe cumpărători, ci, în mod specific, și pe vânzătorul unui bun.
În fine, instanța de față socotește important a evoca și faptul că deși în contractele încheiate între M. E. și Z. S. se menționează, în cuprinsul încheierii de autentificare, că părțile contractante au consimțit la autentificarea înscrisurilor și la semnarea lor doar „... după citirea actului
..."; de către notarul public instrumentator, respectiv doamna C. L. I., aceasta din urmă, audiată ca martor, a declarat însă, contrazicând fermitatea mențiunii din încheierea de autentificare, că „Nu îmi aduc aminte să-i fi citit actul încheiat, reclamantei";.
Or, tocmai pentru a garanta înțelegerea de către părți a actelor juridice pe care le încheie în formă autentică, art. 60 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, prevedea că „Pentru a lua consimțământul părților, după citirea actului, notarul public le va întreba dacă au înțeles conținutul acestuia și dacă cele cuprinse în act exprimă voința lor";. Lectura actului în fața părților are, așadar, caracter obligatoriu și este de esența procedurii de autentificare, funcția ei fiind aceea de a le oferi părților, garanții cât mai puternice că s-a înțeles natura juridică a actului și efectele lui, astfel încât să se poată cutemei considera că înscrisul pe care notarul îl întocmește reflectă intenția reală și conștient asumată a părților.
Pe cale de consecință, Curtea conchide că din coroborarea tuturor acestor elemente, precum și a declarațiilor martorilor P. A. și S. M.-Ana, rezultă cu îndestulătoare certitudine că M. E. a avut o falsă reprezentare asupra naturii juridice a fiecăruia dintre cele trei contracte încheiate, ea neconsiderând că realizează o vânzare, ci operațiuni juridice (mansardarea de construcții în schimbul unor apartamente, recuperarea unui teren) decât cele atestate în cuprinsul actelor autentice litigioase.
Împrejurarea că probele administrate în cauză nu au îngăduit identificarea foarte precisă a terenului (grădină) pentru recuperarea căreia M. E. și-a dat acordul (vorbindu-se despre grădină în str. D. și în zona Becaș), nu este de natură să schimbe concluzia de mai sus, esențial fiind că în intenția acesteia nu a stat vânzarea imobilelor ce îi aparțineau.
Tot astfel trebuie privit și faptul că, în cazul unora dintre imobile, contractele se referă la vânzarea doar în cotă de ½ ori, în cazul altui imobil, doar a nudei proprietăți, păstrându-se uzufructul viager, și de această dată fiind hotărâtoare lipsa intenției de a se vinde imobilele.
Mențiunea „De acord cu vânzarea"; făcută personal de către M. E. pe cererile de autentificare a contractelor în litigiu nu poate trimite, nici ea, la concluzia că, așa cum apelanții afirmă, M. E. cunoștea și a înțeles natura juridică reală a actelor încheiate. Curtea consideră că, asemănător semnificației semnăturii de pe contractele autentice de vânzare-cumpărare, și în cazul aceste mențiuni M. E. a acceptat îndeplinirea unor formalități cu privire la care i s-a spus că sunt necesare, fără însă ca aceasta să însemne, neapărat, că a înțeles semnificația și efectele exacte ale operațiunilor juridice respective.
Nu trebuie omis că reclamanta avea, la data încheierii contractelor, vârsta de 78 de ani, astfel că deși s-au obținut, prealabil încheierii contractelor, adeverințe medicale care evocau existența unui „discernământ conservat"; (f. 56, 57, vol. I), vârsta înaintată era prin ea însăși un factor care îi putea crea vânzătoarei dificultăți de înțelegere a actelor juridice la care participă.
Curtea remarcă, în acest sens, că adeverințele medicale menționează, pe lângă formula „discernământ conservat";, și „Fără alte tulburări psihice decât cele fiziologice vârstei";, ceea ce trimite la concluzia că unele tulburări de natură psihică erau prezente, deși nu se putea vorbi despre o lipsă ori cel puțin o pierdere semnificativă a discernământului.
În prezentul proces nu se pune, însă, în discuție lipsa discernământului, ci reprezentarea eronată de către M. E. a naturii juridice a contractelor încheiate, reprezentare eronată ce putea fi favorizată de vârsta înaintată.
Antecedentele medicale mai vechi ale doamnei M. E., între care se află și unele afecțiuni de natură psihică, nu s-a dovedit în cauză că ar fi avut vreo influență asupra situației acesteia, însă celelalte elemente de fapt evocate mai sus, unele detaliate suplimentar de către prima instanță, erau suficiente concluziei la care atât T., cât și prezenta instanță, s-au oprit, aceea că a existat, cu privire la pretinsa vânzătoare, o eroare obstacol cu efect distructiv de voință.
Contrar celor afirmate de apelanți, nu s-ar putea considera nici că prima instanță a uzat în mod excesiv de prezumții judecătorești, căci nu există o limită legală privitoare la prerogativa instanțelor de fond de a utiliza, în cadrul raționamentului lor juridic, de asemenea prezumții atunci cândlegea nu le interzice în mod expres pentru dovedirea anumitor fapte. Singura condiție pe care art. 1203 teza întîia din Codul civil o impunea era aceea ca prezumțiile respective „să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea";. Or, prima instanță și-a întemeiat prezumțiile pe ceea ce rezultă din celelalte probe administrative (declarațiile unor martori, înscrisuri), precum și din unele aspecte privitoare la situația personală a doamnei M. E. (vârsta, comportamentul social), astfel că acestea apar ca justificate și oportune, adică, în sensul legii, au greutatea și puterea de a naște probabilitatea.
Sentința este, așadar, rezultatul unei examinări de ansamblu a probatoriului administrat, ea neavându-și fundament doar în prezumții simple.
De observat, tot aici, că în lipsa unei ierarhii legale a probelor, rămâne ca, în limitele legii, judecătorul însuși să decidă care dintre probele administrate i-au părut mai credibile și, deci, demne de a sta la baza hotărârii.
Nu s-ar putea considera nici că actele autentice întocmite ar fi fost lipsite de forța probantă, din considerentele mai sus înfățișate rezultând, fără a mai fi necesare aserțiuni suplimentare, maniera în care prezenta Curte, confirmând ceea ce s-a judecat în primul grad de jurisdicție, a înțeles conținutul și implicațiile juridice ale mențiunilor cuprinse în contractele autentificate de notar.
Din considerente pe larg expuse mai sus rezultă și că prima instanță nu a recurs la interpretarea trunchiată a raportului de constatare tehnico- științifică întocmit în dosarul de urmărire penală nr. 238/P/2008, aspectele evidențiate în cuprinsul sentinței integrându-se în mod coerent în raționamentul logico-juridic întrebuințat de T.
Nu poate schimba concluzia la care instanțele s-au oprit nici împrejurarea că în luna martie a anului 2006 M. E. îi vânduse un teren numitei P. A., căci înțelegerea eronată de către M. E. a naturii juridice încheiate cu pârâtul Z. S. nu implica, în mod necesar, o greșită reprezentare
și cu privire la natura actului încheiat cu P. A..
Mai critică apelanții sentința și pentru faptul că, înlăturând ca lipsite de credibilitate declarațiile martorelor R. O. M. și T. I. B., fără a pune această împrejurare în discuția prealabilă închiderii dezbaterilor, a apelanților, prima instanță i-a lipsit pe aceștia din urmă de posibilitatea de a-și completa probațiunea, ajungându-se astfel la lezarea dreptului lor la apărare.
Față de această critică, Curtea înțelege a spune, cu valoare de principiu, că aprecierea veracității depoziției unor martori, precum și, în genere, a forței probatorii și a credibilității efective a dovezilor administrate, reprezintă în proces specificul etapei deliberatorii, deci ulterior, cronologic, dezbaterilor contradictorii purtate în ședința de judecată. Așa fiind, trebuie considerat, cu valoare generală, că instanța nu poate anticipa, etapa deliberării și, prin consecință, nu ar putea fi ținută de a informa părțile cu privire la greutatea și forța persuasivă a probelor administrate.
În același timp însă, pentru a nu se ajunge la vătămarea părților tocmai în legătură cu dreptul lor fundamental la apărare, trebuie acceptat că instanța, cu prudență și fără a anticipa etapa deliberării, le poate solicita părților, atunci când ar aprecia că există indicii că probele propuse de acestea să fie înlăturate ca necredibile (precum în cazul unei legături subiective speciale între martor și vreuna dintre părți), să-i facă părții interesate propuneri de suplimentare a probatoriului.
În acest fel, instanța dovedește rol activ și veghează la respectarea drepturilor procesuale ale părților fără a anticipa nici deliberarea propriu- zisă (caracterizată inclusiv prin aprecierea probelor), nici soluția de dat litigiului.
În procesul de față, chiar dacă s-ar accepta susținerea apelanților potrivit căreia dreptul lor la apărare a fost lezat prin aprecierea ca necredibile a declarațiilor martorelor R. și T., nu ar exista o vătămare care, în sensul art. 105 alin. 2 C.pr.civ., să se constituie într-o cauză de nulitate a sentinței. Are în vedere Curtea că, în considerarea efectului devolutiv al apelului, pârâții și-au putut suplimenta în apel probațiunea, solicitând a fi audiat martorul C. D. I. A. martor a fost audiat (f. 74-76), declarația sa nefiind însă, în aprecierea Curții, de natură a trimite la alte concluzii decât cele la care prima instanță se oprise deja.
Mai mult, și credibilitatea declarației acestui martor este ea însăși discutabilă, câtă vreme martorul face referire și la unele aspecte de fapt favorabile pârâților, dar care vin în contradicție cu cele recunoscute chiar de pârâtul Z. S. în dosarul de urmărire penală (f. 77 și urm.), precum și cu susținerile notarului public instrumentator audiat ca martor (precum faptul că notarul public ar fi citit în fața vânzătoarei conținutul contractului încheiat în luna septembrie 2006).
Față de cele ce preced, apelul se va respinge ca nefondat în baza art. 296 C.pr.civ.
Se va respinge cererea intimatei de a-i fi acordate cheltuieli de judecată ocazionate ei în apel, nefiind depuse dovezi care să ateste existența și cuantumul unor asemenea cheltuieli.
PENTRU A.E M.IVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții Z. ANA M. și Z. S. împotriva sentinței civile nr. 586 din 22 iunie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
D.-L. B. V. M. S.-D. G.
Red.VM/dact.MS
5 ex./(...)
Jud.fond: A.F.Doica
| ← Decizia civilă nr. 9410/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 91/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
