Decizia civilă nr. 9410/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A C.,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)*

DECIZIA C. Nr. 9410/2012

Ședința ta de 14 N. 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea recursurilor declarate de pârâtele SC B. S. Z. ( actual SC KLAPCA SERVICES SRL) și SC M. S. R. împotriva sentinței civile nr. 3586 din 14 iunie 2012 pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu reclamanta S. B. DE T. PENTRU T. S. B., având ca obiect - acțiune în constatare.

Componența prezentului complet de judecată a fost modificată prin H. C. de C. al C. de A. C. nr. 25 din data de 21 iunie 2012.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente recursurilor promovate.

Cauza se află la primul termen de judecată ca urmare a transpunerii dosarului de la Secția I C. a C. de A. C.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...) recurenta-pârâtă SC B. S. Z. ( actual SC KLAPCA SERVICES SRL) a depus la dosarul cauzei note de ședință, într-un singur exemplar.

Curtea, constatând că până la acest termen recurentele-pârâte nu au făcut dovada achitării taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar datorate pentru recursurile declarate, deși au fost legal citate cu această mențiune, așa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 66 și

67 din dosar, în temeiul dispozițiilor art. 137 C.pr.civ., coroborat cu prevederile art. 20 al.1 și 3 din Legea nr. 146/1997, invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a recursurilor promovate, iar în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 3586 din 14 iunie 2012 pronunțată în dosarul nr.

(...) al Tribunalului Sălaj s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta S. B. DE T. PENTRU T. S. B., în contradictoriu cu pârâtele S. B. S. Z. și S. M. S. R., și în consecință, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de subînchiriere încheiat în data de (...) între SC B. SRL Z. și SC M. SRL R..

S-a dispus evacuarea pârâtei SC M. SRL din imobilul pe care îl ocupă situat în Z., B-dul M Viteazul, bl.Central nr.1, iar pârâta SC B. SRL a fost obligată la plata sumei de 84.237,54 lei reprezentând chirie pentru perioada noiembrie. 2008- iulie 2011.

Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 3328,35 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

S-a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta SC

M. SRL R., în contradictoriu cu S. B. DE T. PENTRU T. S. B. privind plata sumei de 5000 lei contravaloare îmbunătățiri.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, pârâtele S. B.

S. Z. (actual SC KLAPCA SERVICES SRL) și S. M. S. R. solicitând admiterea recursurilor și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii privind constatarea nulității absolute a contractului de subînchiriere încheiat între părți, cu cheltuieli de judecată.

În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina pârâtelor-recurente obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 1661,38 lei în sarcina pârâtei S. B. S. Z., și 13,5 lei în sarcina pârâtei S. M. S. R., iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de

5,3 lei pentru prima pârâtă și 0,3 lei pentru cea de-a doua pârâtă.

În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurentele au fost înștiințate să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își au domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr.

146/1997.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursurile nu au fost timbrate anticipat, că pârâtele- recurente nu s-au conformat obligației de timbrare potrivit înștiințărilor transmise la data de (...) (f. 66,67), lipsind taxele judiciare de timbru în sumă de

1.661,38 lei, respectiv 13,5 lei și timbrele judiciare în sumă de 13,5 lei și 0,3 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și

O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursurilor ca netimbrate.

Recursurile fiind soluționate în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de fond ale acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Anulează ca netimbrate recursurile declarate de pârâtele S. B. S. Z. (actual

SC KLAPCA SERVICES SRL) și S. M. S. R. împotriva sentinței civile nr. 3.586 din

14 iunie 2012 pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2012.

Red.D.M./(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: P. R.M.lena.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 9410/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă