Decizia civilă nr. 407/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 407/R/2012
Ședința publică din data de 1 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M.-C. V.
JUDECĂTORI:
A.-T. N.
A.-A. P.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. C.-N., precum
și recursul declarat de pârâtul M. C.-N. PRIN P., împotriva sentinței civile nr.
892 din 1 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta L. ANA, având ca obiect plângere în baza Legii nr.
10/2001.
Se constată că la dat de 1 februarie 2012, reclamanta-intimată a depus la dosar, prin registratura instanței, dovada achitării onorariului avocațial.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 25 ianuarie 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 892 din 1 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta L. Ana în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N. și în consecință:
S-a dispus anularea Dispoziției nr. 3891/2011 emisă de pârâtul P. M.
C.-N. cu consecința menținerii integrale a Dispoziției nr. 975/2008.
S-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul M. C.-N.
A fost obligat pârâtul P. M. C.-N. să plătească reclamantei L. Ana cheltuieli de judecată în cuantum de 5080 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Dispoziția nr.975 din 1 februarie 2008 emisă de P. municipiului C.-N. s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr.247/2005, având în vedere creditul rămas pentru imobilul apartament nr.51 situat în C.-N., str. Donath, nr.13, jud. C. înscris în CF C. 49975, nr.top.10378/S/LI compus din 3 camere și dependințe cu suprafața utilă de 101,81 mp în favoarea reclamantei L. A.
În considerentele dispoziției s-a reținut că apartamentul a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr.223/1974 prin D. nr.66/1983 a C. E. al C. P. al J. C., fără plată, dar cu un credit rămas nerambursat în sumă de 60.300 lei de la foștii soți C. V. C. și C. Ana, în calitate de foști proprietari.
Prin D. din 20 septembrie 1988 a C. municipal al orașului V. și prin sentința civilă nr.9. a T. C. a fost aprobată schimbarea numelui și a prenumelui lui C. V. C., în L. C. și din C. Ana în L. A.
În fine, s-a mai menționat că întrucât apartamentul a fost vândut chiriașilor în baza Legii nr-112/1995 nu poate fi restituit în natură.
Prin Dispoziția nr.3891 din 20 iulie 2011 emisă de pârâtul P. municipiului C.-N. s-a modificat art. 1 al Dispoziției nr. 975 din 11 februarie
2008 în sensul că propunerea de acordare despăgubiri se referă doar la cota de ½ parte din imobil. S-a reținut că la data de (...) prin S. 5C 1. m-4a J. din V., Austria, a fost desfăcută căsătoria dintre soții menționați, respectiv L. C. și L. Ana, iar procura specială dată de L. C. se referă doar la procedura revendicării în baza Legii nr.112/1995.
Potrivit acordului nr.679, autentificat de notar public Dr. Wilfried
Kohler din V. la data de 17 februarie 1997, încheiat între L. Ana și L. C., aceștia au stabilit ca reclamantei L. Ana să-i revină drepturile cu privire la întregul apartament situat în C.-N., str. Donath, nr.13, bloc. M1, ap.51 și garaj nr.19, imobil confiscat în timpul regimului lui C., iar numitul L. renunța la toate drepturile legate de acest apartament în schimbul sumei de
30.000 șilingi, sumă achitată de reclamantă.
Prin urmare, din cuprinsul acestui acord a reieșit că foștii soți de la care a fost preluat abuziv imobilul în cauză și-au reglementat de comun acord drepturile asupra acestuia, în sensul că reclamantei îi revine dreptul de proprietate asupra întregului apartament, nu doar asupra cotei de ½ parte.
De altfel, din cuprinsul notificării formulate de reclamantă în baza
Legii nr.10/2001, a reieșit că acesta a înțeles să notifice pârâtul doar în nume propriu cu privire la întregul imobil și nu atât în nume propriu, cât și în calitate de împuternicit al fostului soț.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor legale care reglementează proprietatea devălmașă, transformată în coproprietate la desfacerea căsătoriei, până la sistarea acesteia prin partaj nu se poate stabili ce cotă deține fiecare, cotă care se stabilește raportat la cota de contribuție a fiecăruia, contribuție pe care pârâtul nu avea competența de a o stabili. Chiar și în lipsa acordului dintre foștii soți, cererea formulată de reclamantă cu privire la întregul imobil aflat în coproprietate reprezintă un act de conservare, profită ambilor coproprietari și se referă la întregul imobil.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că în mod nelegal, pârâtul a emis o nouă dispoziție prin care a modificat-o pe cea cu nr.975/2008 în care se recunoștea îndreptățirea reclamantei cu privire la întregul imobil, dispoziție legală și temeinică.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții M. C.-N. și P. mun.
C.-N.
Motivele ce stau la baza recursurilor declarate sunt identice, constând în următoarele argumente:
Imobilul ce face obiectul litigiului a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, fără plată, în cote de câte ½ parte de la fiecare din proprietarii C. Ana și C. V. C., care ulterior și-au schimbat numele de familie în L..
Prin dispoziția P.ui nr. 975/2008 s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru întregul apartament, ținându-se seama și de creditul rămas nerambursat în valoare de 60.300 lei.
Ulterior, constatându-se că în anul 1994 s-a dispus desfacerea căsătoriei prin divorț a soților, a fost emisă dispoziția de modificare nr.
3891/(...) prin care s-a modificat dispoziția anterioară în sensul acordării despăgubirilor în condițiile legii speciale în favoarea reclamantei, doar pentru cota de ½ parte din apartament.
Reținându-se că de la reclamantă a fost preluată la stat doar cota de
½ parte din apartament și doar reclamanta a formulat notificare în temeiul
Legii nr.10/2001, dispoziția inițială a fost modificată în sensul arătat.
Acordul la care face referire instanța de fond și pe care își întemeiază hotărârea pronunțată, nu poate ține locul unei notificări, art. 22 din Legea nr.10/2001, instituind o procedură specială în acest sens.
O altă critică vizează soluția de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, recurentul solicitând exonerarea sa de la plată.
În motivarea acestei critici pârâtul a invocat dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 492/2006 care a reținut ca prerogativă în instanță posibilitatea de a cenzura cuantumul onorariului avocațial prin prisma proporționalității sale, raportat la amplitudinea și complexitatea activității depuse.
Totodată s-a invocat și jurisprudența C.E.D.O., care referitor la cheltuielile de judecată a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Reclamanta nu a formulat întâmpinare, însă prin notele scrise, a solicitat respingerea recursului și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curteaconstată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoareleconsiderente:
La termenul de judecată din (...) instanța a pus în discuție excepția lipsei de interes a recursului promovat de pârâtul M. C.-N.
Raportat la împrejurarea că față de acest pârât acțiunea a fost respinsă, în baza art. 137 alin. 1 raportat la art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., recursul acestui pârât va fi respins ca lipsit de interes.
În ce privește recursul promovat de pârâtul P. mun. C.-N., acesta este nefondat, pe ambele aspecte criticate.
Pe fondul cauzei, hotărârea este legală, pentru următoarele considerente:
Imobilul în litigiu a fost preluat în baza Decretului nr. 223/1974, fără despăgubire, de la soții C. Ana și V. C., care îl dețineau cu titlul de bun comun.
Potrivit Deciziei de preluare nr. 66/1983 a C. P. al jud. C. (f. 64 dosar fond), trecerea în proprietatea statului s-a făcut de la ambii soți, fără a se menționa că se preia de la fiecare dintre ei câte o cotă.
Soții Costa, care și-au schimbat numele în L. prin decizia din (...) a C.
Municipal al orașului V., recunoscută prin sentința nr. 9. (f.58 dosar fond), au divorțat în anul 1994.
Prin acordul autentificat sub nr. 679 încheiat la data de (...) între cei doi foști soți, fostul soț C. L. a renunțat la cota sa din apartamentul situat în C.-N., str. Donath nr. 13, bl. M 1, apartament 51 și garaj nr. 19, în favoarea d-nei Ana L., primind în schimbul renunțării suma de 30.000 șilingi.
Reiese că în anul 2001, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanta, în baza unui partaj voluntar intervenit între foștii soți în anul
1997, a devenit proprietara exclusivă a imobilului pentru care a formulat notificare.
În aceste condiții, este evident că era îndreptățită să revendice în nume propriu întregul imobil, neavând nevoie în acest demers de nici un acord al fostului soț.
Prin urmare, dispoziția nr. 3891/2011 a P.ui mun. C.-N. este nelegală, întrucât, pe de o parte, în mod cu totul nejustificat prin aceasta s-a procedat la o partajare a imobilului obiect al revendicării, în condițiile în care acesta a fost preluat integral în anul 1983 la stat, fără a se face nicio mențiune că preluarea se face pe cote părți, iar pe de altă parte, atât la data formulării notificării, cât și la cea a emiterii dispoziției inițiale nr. 975/2008 reclamanta era singura persoană îndreptățită să revendice imobilul.
Pentru aceste considerente, hotărârea primei instanțe sub aspectul anulării dispoziției nr. 3891/20011 emisă de pârât este temeinică și legală.
Critica referitoare la nelegalitatea obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, este la fel nefondată.
Curtea apreciază, în acord și cu practica instanței supreme în materie, că motivele de recurs referitoare la aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată nu se încadrează în cele prev. de art. 304 pct. 5 sau 9 C.pr.civ., nefiind vorba de greșita aplicare a unor norme de drept procesual sau substanțial, ci de o apreciere a probelor, în condițiile în care acest motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 11 C. pr. civ., a fost abrogat încă prin art. I pct.
112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Ceea ce se solicită instanței de recurs prin această critică este reevaluarea probelor, respectiv aprecierea împrejurării dacă munca avocatului este suficientă, raportat la volumul și complexitatea dosarului si activitatea depusă în concret pentru a justifica onorariul încasat. Un motiv de legalitate l-ar constitui doar nerespectarea principiilor contradictorialității si al dreptului la apărare, ceea ce nu s-a invocat în motivele de recurs.
Oricum, așa cum se poate observa din practicaua sentinței, pârâtul nu a fost prezent, nici personal, nici prin reprezentant, la ultimul termen de judecată, pentru ca, în eventualitatea comunicării copiei chitanțelor privind achitarea onorariului avocațial, să fi putut formula obiecțiuni privind cuantumul acestora si solicita reducerea lui.
Constatând că această critică vizează netemeinicia hotărârii, aspect care nu este susceptibil de a fi cenzurat în recurs, curtea va respinge recursul în baza art. 312 alin. 1 Cod proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. M. C.-N. și ca lipsit de interes recursul declarat de pârâtul M. C. N. împotriva sentinței civile nr. 8. noiembrie 2011 a tribunalului C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numiții recurenți să plătească intimatei L. ANA suma de
5000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 1 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. C. V. A.-T. N. A. A. P. M. L. T.
Red. MV dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: S.S.
| ← Decizia civilă nr. 4639/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 86/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
