Decizia civilă nr. 408/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 408/R/2012
Ședința publică din data de 1 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M.-C. V.
JUDECĂTORI:
A.-T. N.
A.-A. P.
G.IER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții P. G.-I. și P. L., împotriva deciziei civile nr. 7. din (...), pronunțată de T. B.-N., în dosar nr.
(...), privind și pe reclamantul R. A.-C., având ca obiect rezoluțiune contract.
Se constată că la data de 1 februarie 2012, pârâții-recurenți P. G.-I. și
P. L. au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 25ianuarie 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fostconsemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 1704 din data de 23 februarie 2011 a Judecătoriei
B., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis în parte cererea de chemare înjudecată formulată de reclamantul R. A. C., în contradictoriu cu pârâții P. G. și P. L.
S-a respins cererea de constatare a rezoluțiunii clauzei din tranzacția încheiată între reclamant și pârâtul P. G. autentificată de B. D. D. și C. M. C. prin încheierea de autentificare nr. 3179/(...) prin care reclamantul s-a obligat la plata sumei de 50.000 euro și a taxelor stabilite de părți în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 2 din imobilul tip duplex, ca neîntemeiată.
Pârâții P. G. I. și P. L. au fost obligați la plata către reclamant a sumei de 42.000 lei reprezentând avans achitat de reclamant precum și la plata către reclamant a sumei de 3.907,26 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în cursul anului 2007 reclamantul a încheiat cu numiții B. G. și B. C. D. un contract sub semnătură privată prin care numiții B. G. și B. C. D. s-au obligat să construiască în roșu un apartament care urma să facă parte dintr- un imobil tip duplex și să transfere în favoarea reclamantului dreptul de proprietate asupra acestuia și asupra terenului aferent în suprafață de 235 mp prin contract autentic de vânzare-cumpărare, după achitarea integrală a prețului de către reclamant. P. apartamentului menționat a fost stabilit la suma de 60 000 euro, din care suma de 10.000 euro a fost achitată de reclamant la data semnării contractului, suma de 15000 euro urma să fie achitată după turnarea planșeului peste parter, iar diferența de 35.000 euro urma a fi achitată de reclamant după finalizarea construcției.
Construcția a fost finalizată, conform susținerilor reclamantului și pârâților, iar la data de (...) a fost transmis dreptul de proprietate asupra întregului imobil tip duplex, inclusiv asupra apartamentului ce a făcut obiectul contractului încheiat între reclamant și numiții B. G. și B. C. D., în favoarea pârâților, pentru prețul de 130.000 euro, din care vânzătorii au primit anterior semnării contractului suma de 30.000 euro, diferența urmând a fi achitată de pârâți până la data de (...). Transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului tip duplex în favoarea pârâților s-a realizat prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între numiții B. G. și B. C. D., în calitate de vânzători, și pârât, în calitate de cumpărător, autentificat de notarul public Vaida Marsineta prin încheierea de autentificare nr. 5237/(...).
La data de (...) între reclamant și pârât a intervenit tranzacția autentificată de notarul public D. D. prin încheierea de autentificare nr.
3179/(...) prin care părțile au convenit ca reclamantul să achite pârâților, până la data de (...), suma de 50.000 euro reprezentând diferența de preț pentru cota de ½ din imobilul tip duplex, jumătate din contravaloarea taxelor de autentificare achitate de pârâți pentru contractul de vânzare-cumpărare și contractul de ipotecă, jumătate din taxele ce vor fi achitate pentru documentația cadastrală pentru dezmembrare și pentru autentificarea actului de dezmembrare și jumătate din valoarea dobânzilor achitate de pârâți pentru creditul contractat în vederea cumpărării imobilului iar în contraprestație pârâtul P. G. s-a obligat să transmită dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 2 din imobilul tip duplex și asupra terenului în suprafață de 250 mp în favoarea reclamantului. P. au convenit, de asemenea, ca în cazul în care reclamantul nu-și va îndeplini obligațiile menționate anterior până la termenul stabilit, pârâtul să achite reclamantului suma de
10.000 euro plătită de reclamant cu titlu de avans pentru imobilul apartament.
În ceea ce privește cererea reclamanților de constatare a rezoluțiunii clauzei din tranzacție prin care reclamantul s-a obligat la plata sumei de
50.000 euro și a taxelor stabilite de părți în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 2 din imobilul tip duplex, în baza unui pact comisoriu de gradul IV, instanța a reținut că rezoluțiunea convențională nu este reglementată de lege însă, în temeiul art. 969 din Codul civil, părțile pot stipula în contractele încheiate clauze prin care să prevadă rezoluțiunea contractului pentru neexecutarea obligațiilor asumate de către una din părțile contractante. Pentru intervenirea rezoluțiunii convenționale este necesar astfel să existe o clauză expresă care să prevadă rezoluțiunea, iar una dintre părțile contractante să nu-și fi executat culpabil obligațiile asumate prin contract. Prin tranzacția încheiată între reclamant și pârâtul P. G. nu s-a stipulat o clauză expresă de rezoluțiune a contractului pentru neexecutarea obligațiilor asumate de părți, ci s-au stabilit două modalități alternative de preîntâmpinare a unor eventuale litigii între părți, și anume: fie reclamantul achită suma de 50 000 euro și celelalte taxe menționate în contract până la data de (...) în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 2 din imobilul tip duplex, fie, dacă reclamantul nu achită suma menționată până la termenul stabilit, pârâtul restituie suma de 10.000 euro achitată de reclamant cu titlu de avans pentru achiziționarea imobilului. Susținerile reclamantului din cererea de chemare în judecată și cele ale pârâților din întâmpinare relevă faptul că până la datade (...) reclamantul nu a achitat suma de 50.000 euro și taxele menționate în tranzacție, astfel că tranzacția urma a fi executată în cea de a doua modalitate stabilită de părți, respectiv prin restituirea de către pârâtul P. G. a sumei de 10.000 euro. Astfel, netransmiterea dreptului de proprietate de către pârât reclamantului asupra apartamentului nr. 2 se datorează neachitării de către reclamant, până la termenul stabilit - (...), a sumei de
50.000 euro și a taxelor menționate în contract, iar consecința acestui fapt, potrivit înțelegerii părților, este nașterea obligației pârâtului de a restitui suma de 10 000 de euro și nicidecum rezoluțiunea clauzei din tranzacție prin care pârâtul s-a obligat la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului apartament.
Raportat la considerentele expuse, instanța de fond a apreciat că nu este îndeplinită condiția existenței unei clauze exprese care să conțină un pact comisoriu expres și nici condiția existenței culpei pârâtului în neexecutarea obligației sale de a transmite dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 2 din imobilul tip duplex, neexecutarea acestei obligații datorându-se neexecutării de către reclamant a obligației de plată a sumei de
50 000 euro și a taxelor menționate în contract până la data de (...), motiv pentru care cererea de constatare a rezoluțiunii clauzei din tranzacție prin care reclamantul s-a obligat la plata sumei de 50.000 euro și a taxelor stabilite de părți în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 2 din imobilul tip duplex, a fost respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâților la plata sumei de
42.000 lei reprezentând echivalentul în lei a sumei de 10. 000 euro instanța a reținut că, potrivit art. 969 din Codul civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Contractul de tranzacție încheiat între reclamant și pârâtul P. G. este o convenție legal făcută, nefiind invocat vreun motiv de nulitate absolută sau relativă de către părți. Prin contractul de tranzacție pârâtul P. G. s-a obligat la plata către reclamant a sumei de 10.000 euro dacă reclamantul nu va achita în schimbul apartamentului suma de
50.000 euro și taxele stabilite prin contract până la data de (...), astfel că, fiind îndeplinită condiția suspensivă a neachitării sumelor menționate de către reclamant până la data de (...), începând cu data de (...) s-a născut obligația pârâtului P. G. de a achita reclamantului suma de 10.000 euro.
Motivele invocate de pârâți prin întâmpinare prin care arată că au încercat să achite suma de 10.000 de euro după data de (...) însă reclamantul a refuzat primirea acestei sume cu motivația că dorește să achite prețul pentru apartament și să dobândească proprietatea au fost apreciate ca neîntemeiate de către prima instanță întrucât pârâții aveau la dispoziție un mijloc legal prin care se puteau descărca de obligația asumată. Astfel, potrivit art. 1114 alin 1 din Codul civil, când creditorul unei sume de bani refuză de a primi plata, debitorul poate să-i facă oferte reale și, refuzând creditorul, să consemneze suma, ori pârâții nu au făcut ofertă reală reclamantului prin executorul judecătoresc, conform art. 1115 pct. 7 din Codul civil, și nu au consemnat suma de bani la dispoziția reclamantului.
Irelevante sunt de asemenea și motivele pentru care reclamantul nu a achitat suma de 50.000 euro întrucât, potrivit contractului încheiat între părți, neplata de către reclamant a acestei sume până la data de (...), indiferent de motive, are drept consecință nașterea obligației pârâtului de a achita reclamantului suma de 10.000 euro.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei P. L. la plata, alături de pârâtul P. G., a sumei de 10.000 euro, instanța de fond a reținut că tranzacția obiect al litigiului a fost încheiată de către reclamant șipârâtul P. G., pârâta P. L. nefiind parte contractantă. Potrivit dispozițiilor Codului familiei, datoriile comune ale soților sunt cele prevăzute de art. 32 din actul normativ menționat, în categoria datoriilor comune ale soților fiind incluse și cheltuielile făcute de unul dintre soți cu administrarea oricăruia din bunurile comune. N. de cheltuială făcută de unul din soți cu administrarea oricăruia dintre bunurile comune este o noțiune largă care cuprinde practic toate cheltuielile efectuate de unul din soți în legătură cu un bun comun. A. nr. 2 din imobilul construcție tip duplex a fost dobândit în proprietate devălmașă de către pârâți prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în timpul căsătoriei pârâților între numiții B. G. și B. C. D., în calitate de vânzători, și pârât, în calitate de cumpărător, contract autentificat de notarul public Vaida Marsineta prin încheierea de autentificare nr.
5237/(...), iar caracterul de bun comun al acestui imobil este prezumat de art. 30 din Codul familiei. Prin tranzacția încheiată între reclamant și pârâtul P. G., părțile, inclusiv pârâtul, au urmărit prevenirea eventualelor litigii care ar putea apărea ca urmare a achiziționării întregului imobil tip duplex de către soții P., deși reclamantul avea încheiat un antecontract de vânzare cumpărare cu privire la unul dintre apartamente, și, de asemenea, pentru a preîntâmpina eventualele litigii care s-ar fi putut naște din faptul că reclamantul a achitat suma de 10.000 euro cu titlu de avans pentru unul dintre apartamente, sumă care a fost ulterior cuprinsă în prețul total al imobilului tip duplex, astfel că o parte din prețul imobilului a fost achitată de reclamant. O. de restituire a acestei sume de 10.000 euro către reclamant asumată doar de către pârâtul P. G. este în legătură cu bunul comun al pârâților, fiind practic o parte din prețul acestui bun comun al pârâților achitată de reclamant, astfel că obligația de restituire a acestei sume către reclamant, asumată prin contractul de tranzacție doar de către unul dintre cei doi soți, este de asemenea o obligație comună a celor doi soți, în temeiul art. 32 lit. a din Codul familiei.
Având în vedere considerentele expuse, prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată în sensul că a respins cererea de constatare a rezoluțiunii clauzei din tranzacția prin care reclamantul s-a obligat la plata sumei de 50.000 euro și a taxelor stabilite de părți în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 2 din imobilul tip duplex și a admis cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata către reclamant a sumei de 42.000 lei reprezentând echivalentul în lei a sumei de
10.000 euro.
Având în vedere această soluție, pârâții au fost obligați la plata către reclamant a sumei de 3.907,26 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă de timbru și timbru judiciar aferente capătului de cerere admis, onorariu avocat și cheltuieli efectuate cu comunicarea notificării prin executorul judecătoresc.
Prin decizia civilă nr. 7. din (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosarul nr.
(...), s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții P. G. I. și P. L.împotriva sentinței civile nr. 1., pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. (...), pe care a menținut-o, iar apelanții au fost obligați să plătească intimatului R. A. C. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, în primul rând, trebuie observat că apelanții P. G. I. și P. L. nu au criticat sentința civilă nr. 1. în ceea ce privește respingerea cererii de a se constata rezoluțiunea clauzei din tranzacția încheiată între reclamant și pârâtul P. G. autentificată de B. D. D. și C. M. C. prin încheierea de autentificare nr.
3179/(...) prin care reclamantul s-a obligat la plata sumei de 50.000 euro și ataxelor stabilite de părți în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 2 din imobilul tip duplex, motiv pentru care tribunalul nu va analiza soluția instanței de fond în acest sens.
T. apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt și a interpretat în concordanță cu dispozițiile legale clauzele contractului încheiat între părți, astfel încât nu vor fi reluate în întregime aceste aspecte, ci se va proceda la o analiză a hotărârii atacate raportat la susținerile părților formulate în apel, precum și la probele administrate în acest ciclu procesual.
Cu privire la primul motiv de apel invocat de P. G. și P. L. că instanța de fond nu a luat în considerare înscrisurile din care ar rezulta de fapt că a intervenit după data de (...) o novație a raporturilor juridice dintre părți, tribunalul a apreciat că acesta nu este întemeiat pentru următoarele motive: Novația este o convenție prin care părțile unui raport juridic obligațional sting o obligație existentă, înlocuind-o cu o nouă obligație. Novația trebuie să îndeplinească toate condițiile de valabilitate ale contractelor, dar și anumite condiții specifice: existența unei obligații valabile, care urmează a se stinge prin novație, nașterea unei obligații noi valabile, noua obligație să conțină un element nou față de vechea obligație, iar intenția părților de a nova, de a transforma vechea obligație într-una nouă constituie elementul esențial al novației.
T. a constatat că apelanții nu au invocat în fața instanței de fond în mod clar că ar fi intervenit o novație a raporturilor obligaționale, dar în susținerea acestei teze ei se bazează în principal pe înscrisurile depuse la dosarul de fond, înscrisuri, care în opinia apelanților nu au fost interpretate corect de prima instanță.
Așa cum rezultă din motivarea căii de atac și din concluziile scrise depuse în apel, P. G. și P. L. nu au contestat statuările instanței de fond în sensul că prin convenția intitulată „. s-au stabilit două modalități alternative de preîntâmpinare a unor eventuale litigii între părți, și anume: fie reclamantul achită suma de 50.000 euro și celelalte taxe menționate în contract până la data de (...) în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 2 din imobilul tip duplex, fie, dacă reclamantul nu achită suma menționată până la termenul stabilit, pârâtul restituie suma de
10.000 euro achitată de reclamant cu titlu de avans pentru achiziționarea imobilului.
Apelanții au susținut că ulterior datei de (...) a intervenit verbal o nouă înțelegere cu următorul conținut: R. A. achită din urmă jumătate din totalul cheltuielilor efectuate de domnul P. cu cumpărarea imobilului și continuă să achite lunar dobânda pentru partea ce-i revenea din credit până va reuși să valorifice alte bunuri imobile, pe care le avea în proprietate sau va contracta personal un împrumut și va achita integral partea sa de credit, iar în ipoteza în care domnul R. nu va mai putea achita sau nu va mai dori acest imobil, casa se va vinde, iar din prețul vânzării întâi se va achita creditul și eventualele cheltuieli ocazionate de rambursarea în avans, iar sumele suplimentare îi vor reveni în integralitatea lor domnului R. A..
A. susțineri nu au fost recunoscute de intimatul R. A. și nu sunt confirmate de nici un mijloc de probă, astfel încât nu au putut fi împărtășite de tribunal. I. părților de a nova trebuie să fie clar exprimată și lipsită de echivoc. În cazul de față însă nu este îndeplinită această condiție a novației, faptul că R. A. a plătit anumite sume de bani cu titlul de dobândă în lunile septembrie, noiembrie 2008 și ianuarie-februarie 2009 și contravaloarea costurilor construirii canalului nu este de natură să dovedească existența unei noi înțelegeri între părți, dimpotrivă, plata sumelor respective reprezintăo executare a obligațiilor asumate prin actul intitulat „.. Este adevărat că în acest contract se menționează ca termen al executării obligațiilor data de (...), iar plățile au intervenit ulterior, dar acest aspect poate fi interpretat cel mult ca o prelungire în timp a efectelor contractului încheiat între părți (în sensul că nici una din părți nu a înțeles să procedeze la executarea silită contractului la data de (...)), iar nu ca și o novație cu schimbarea substanțială a conținutului acestuia.
În acest sens este și declarația intimatului R. A. la interogatoriu, acesta arătând că până la data de (...) nu a reușit să achite suma de 50.000 Euro pentru că un alt apartamentul al său scos la vânzare nu s-a vândut, l-a sunat pe apelant și i-a comunicat acest lucru, înțelegându-se verbal ca intimatul să continue să plătească cheltuielile legate de credit până va avea posibilitatea de a plăti întregul preț.
S-a mai invocat de apelanți faptul că intimatul cu ocazia Revelionului
2008/2009 s-ar fi comportat ca și un proprietar asupra celuilalt apartament din duplex, în acest sens fiind invocate declarațiile martorului Ș. V., care a arătat că a auzit o discuție între părți, domnul R. avea anumite nelămuriri cu privire la calitatea părții de pod a casei care ar fi a dânsului și l-a întrebat de apelant dacă și la el este la fel. A. susțineri, în opinia tribunalului, nu au nici o relevanță sub aspectul novației, mai ales că în perioada respectivă intimatul continua să plătească dobânzile bancare aferente părții sale din credit și încă spera că va fi în măsură să achiziționeze imobilul.
Este dovedit în cauză că după ce intimatul i-a comunicat cocontractantului că nu va fi în măsură să achite cei 50.000 Euro, au convenit să scoată la vânzare apartamentul respectiv, iar față de faptul că P. G. era plecat din țară, intimatul R. A. s-a oferit să se ocupe de eventualii clienți.
Apelanții, deși au pus la îndoială sinceritatea declarațiilor martorei T.
A. (partenera de viață a intimatului), totuși invocă în sprijinul lor o parte din afirmațiile acesteia, respectiv că din vânzarea apartamentului - parte din duplex - urma să fie îndestulat reclamantul cu cei 10.000 Euro, dar ei susțin că această sumă urma să fie achitată doar după restituirea creditului aferent și numai în măsura în care ar mai fi rămas bani, aceștia să-i revină reclamantului, însă reclamanții nu au probat că ar fi existat o înțelegere în forma aceasta.
Față de cele arătate mai sus, tribunalul a reținut că nu s-a dovedit de către apelanți că au fost modificate în mod substanțial raporturile obligaționale dintre părți, respectiv că intimatul R. A. ar fi fost de acord să îi fie achitată suma de 10.000 de euro doar în eventualitatea vânzării imobilului
și după plata integrală a creditului contractat pentru această parte din casă, tribunalul apreciind că intimatul și-a menținut dreptul de a solicita restituirea sumei și în cazul în care întregul duplex rămâne în proprietatea apelanților.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, respectiv că în mod nelegal a fost obligată și P. L. în solidar cu soțul ei P. G. I. la plata sumei de 10.000
Euro, întrucât doar acesta din urmă a fost parte în contractul intitulat „., tribunalul a apreciat că aceste critici sunt de asemenea neîntemeiate.
Această sumă reprezintă de fapt o parte a prețului imobilului tip duplex achiziționat de apelanții P. G. I. și P. L. împreună ca bun comun, ei devenind coproprietari în devălmășie. Chiar dacă apelanta P. L. nu a semnat actul intitulat „. în care s-au prevăzut în mod detailat modalitățile și condițiile în care această sumă va fi restituită intimatului R. A., nu este mai puțin adevărat că această obligație de restituire îi revenea în virtutea calității ei decoproprietar, întrucât suma respectivă i-a profitat și ei. Rezultă astfel că obligația asumată scriptic doar de P. G. I., întrucât privește un bun aflat în coproprietatea soților, în baza art. 32 lit. a Codul familiei devine o obligație comună a soților, iar instanța în mod corect i-a obligat pe cei doi soți în solidar la plata sumei respective.
Având în vedere cele arătate mai sus, tribunalul a respins ca nefiind fondat apelul declarat de pârâții P. G. I. și P. L. împotriva sentinței civile nr.
1., pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. (...), pe care o va menține.
Față de prevederile art. 274 alin.1 Cod proc.civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";, tribunalul i-a obligat apelanții să plătească intimatului R. A. C. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei decizii pârâții P. G.-I. și P. L. au declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului, pârâții arată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9
C.pr.civ.
În speță, existența novației este evidentă. Conform înscrisului denumit
„. reclamantul se obligă să achite 50.000 euro și cheltuielile privind contractarea creditului, aceste două obligații fiind valabile până la (...). După această dată, evenimentele s-au derulat altfel decât erau prevăzute în înscris, adică reclamantul începe să achite împreună cu pârâtul, în proporții egale, dobânzile plătite de pârât către bancă precum și anumite costuri referitoare la amenajarea imobilului, deși în tranzacție nu se menționează nimic referitor la dobânzile lunare sau la cheltuielile privind administrarea/conservarea bunului imobil.
Este evident că aceste obligații sunt noi și au o natură juridică diferită față de cheltuielile privind contractarea creditului. Prin aceste din urmă cheltuieli se înțeleg doar acele cheltuieli efectuate înainte de data semnării contractului de credit și nu cele efectuate după data contractării creditului. În consecință, a apărut o nouă obligație, iar voința părților în acest sens este neechivocă în condițiile în care reclamantul, în răspunsul la interogatoriu a recunoscut că „așa s-a înțeles cu P. G. după data de (...)";. De altfel, reclamantul a recunoscut în răspunsul la interogatoriu că a publicat în presa locală anunțuri de vânzare cu datele sale de contact, a fost contactat de mai mulți potențiali cumpărători împreună cu care a vizat și le-a prezentat, în repetate rânduri, imobilul în cauză.
De asemenea, s-a depus la dosarul cauzei o fotografie a imobilului efectuată la (...), cu puțin timp înainte de declanșarea litigiului, cu anunțul de vânzare pe fațadă, anunț care cuprinde numerele de telefon ale reclamantului și ale mamei acestuia, aspecte care au fost recunoscute la interogatorii.
Instanța de apel a interpretat în mod eronat faptul că plățile efectuate după data de (...) reprezintă o prelungire în timp a efectelor tranzacției, ceea ce în opinia recurenților reprezintă o novație, respectiv o nouă înțelegere a părților, astfel încât în temeiul art. 129 C.pr.civ., tribunalul era dator să stabilească pentru cât timp s-au prelungit aceste efecte și dacă nu cumva voința părților a fost alta.
În mod nelegal instanța de apel a statuat cu privire la răspunderea solidară a pârâtei P. L. întemeiată pe art. 32 lit. a C.
Astfel, la (...) familia P. devine proprietara unui imobil tip duplex prin achitarea sumei de 130.000 euro către B. G., plătită parțial și printr-un creditbancar. În contractul de vânzare-cumpărare nu există nicio mențiune în sensul că familia P. trebuie să achite 10.000 euro către reclamant sau că la acest preț s-a ajuns ca urmare a deducerii sumei de 10.000 euro achitată la începutul anului 2007 de către reclamant.
În mod greșit instanța de apel ajunge la concluzia că suma de 10.000 euro reprezintă o parte a prețului imobilului de tip duplex achiziționat de pârâți întrucât această concluzie nu este susținută de probele aflate la dosarul cauzei.
Întreaga sumă a fost achitată direct vânzătorului B. G., reclamantul fiind terț față de acest contract de vânzare-cumpărare, astfel încât la data de
(...) s-a născut dreptul reclamantului să solicite vânzătorului B. G. despăgubiri pentru nerespectarea contractului și nu pârâtului P. G.
Față de înscrisul intitulat „. pârâta P. L. este terț, astfel încât interpretarea art. 32 lit. a C. este eronată.
Reclamantul intimat R. A. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitatrespingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la obligarea cheltuielilor de judecată (f.11-13).
În susținerea poziției procesuale, reclamantul a învederat că starea de fapt expusă de recurenți nu corespunde adevărului deoarece părțile au convenit expres, prin tranzacția încheiată, că în cazul în care reclamantul nu își va îndeplini obligațiile asumate prin tranzacție, pârâtul va achita suma de
10.000 euro plătită cu titlu de avans la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, fără ca acesta să mai aibă vreo altă datorie față de reclamant.
Criticile referitoare la existența unei novații nu sunt întemeiate deoarece nu există nici un înscris încheiat între părți din care să rezulte voința acestora de a înlocui obligațiile inițiale cu alte obligații și cu atât mai puțin înlăturarea obligației pârâtului de a restitui suma de 10.000 euro.
Din moment ce pârâta P. L. este proprietara tabulară alături de soțul ei cu privire la apartamentul în care s-au investit cei 10.000 euro folosiți de reclamant este evident că această obligație este comună, potrivit art. 32 C.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
La termenul de judecată din data de (...), Curtea invocat excepția inadmisibilității motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de fapt și reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanța de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate."; Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul. Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenții nu mai pot beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege. Deși formal cererea de recurs este întemeiată pe art.304 pct.9 C.pr.civ., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează și motive de netemeinicie a hotărârii atacate. Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs conține, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare a probațiunii administrate în cauză și o expunere a relațiilor și raporturilor dintre părți. Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale raporturilor dintre recurenți și intimat, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, etc., singurele motive de nelegalitate conținute în memoriul de recurs, și care s-ar putea circumscrie punctului 9 al art. 304 C.pr.civ., fiind cele referitor la nesocotirea de către instanța de apel a novației intervenită între părți și aplicarea greșită a prevederilor art.32 alin.1 lit.a C. Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relațiilor și raporturilor dintre părți, etc., intră sub incidența excepției inadmisibilității întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C.pr. civ., în prezent abrogate. Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ. În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate. Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată din oficiu este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate. Referitor la primul motiv de recurs invocat de pârâți, Curtea reține că în mod corect tribunalul a constatat că apelanții nu au invocat în fața instanței de fond că ar fi intervenit o novație a raporturilor obligaționale dintre părți, aceasta fiind o apărare susținută pentru prima dată în calea de atac a apelului. La data de (...) între reclamant și pârâtul P. G. I. s-a încheiat tranzacția autentificată de notarul public D. D. prin încheierea nr. 3179/(...), prin care părțile au convenit ca reclamantul să achite pârâților, până la data de (...),suma de 50.000 euro reprezentând diferența de preț pentru cota de ½ din imobilul tip duplex, jumătate din contravaloarea taxelor de autentificare achitate de pârât pentru contractul de vânzare-cumpărare și contractul de ipotecă, jumătate din taxele ce vor fi achitate pentru documentația cadastrală pentru dezmembrare și pentru autentificarea actului de dezmembrare și jumătate din valoarea dobânzilor achitate de pârâți pentru creditul contractat în vederea cumpărării imobilului iar, în contraprestație, pârâtul P. G. I. s-a obligat să transmită dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 2 din imobilul tip duplex și asupra terenului în suprafață de 250 mp în favoarea reclamantului. P. au convenit, de asemenea, ca în cazul în care reclamantul nu-și va îndeplini obligațiile menționate anterior până la termenul stabilit, pârâtul să achite reclamantului suma de 10.000 euro plătită de reclamant cu titlu de avans pentru imobilul apartament. În calea de atac a apelului pârâții nu au contestat statuările instanței de fond în sensul că prin convenția intitulată „. s-au stabilit două modalități alternative de preîntâmpinare a unor eventuale litigii între părți, și anume: fie reclamantul achită suma de 50.000 euro și celelalte taxe menționate în contract până la data de (...) în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 2 din imobilul tip duplex, fie, dacă reclamantul nu achită suma menționată până la termenul stabilit, pârâtul restituie suma de 10.000 euro achitată de reclamant cu titlu de avans pentru achiziționarea imobilului. Cu toate acestea pârâții susțin că ulterior datei de (...) între părți a intervenit verbal o nouă înțelegere în baza căreia reclamantul R. A. a început să achite împreună cu pârâtul, în proporții egale, dobânzile plătite de pârât către bancă, precum și anumite costuri referitoare la amenajarea imobilului, obligații noi care nu au fost prevăzute în tranzacție, astfel încât existența novației este evidentă. Novația este o convenție prin care părțile unui raport juridic obligațional sting o obligație existentă, înlocuind-o cu o nouă obligație. Specific novației este faptul că chiar dacă raportul juridic obligațional se stinge, aceasta nu înseamnă încetarea efectelor sale, ci numai transformarea lui într-un alt raport juridic obligațional. O. veche este înlocuită cu una nouă. Efectele obligației inițiale se transformă, se convertesc în efectele obligației care se naște prin novație. Novația fiind un contract trebuie să îndeplinească toate condițiile de valabilitate ale contractelor, dar și anumite condiții specifice: existența unei obligații valabile, care urmează a se stinge prin novație; nașterea unei obligații noi valabile; noua obligație să conțină un element nou față de vechea obligație, iar intenția părților de a nova, de a transforma vechea obligație într- una nouă constituie elementul esențial al novației. În speță, pârâții nu au dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea condițiilor generale și specifice al novației, respectiv voința părților de a stinge obligațiile inițiale asumate prin tranzacție și înlocuirea acestora cu noile obligații, pretins executate de reclamant, cu atât mai puțin stingerea obligației pârâților de a restitui reclamantului suma de 10.000 euro astfel încât primul motiv de recurs invocat de pârâți nu este întemeiat. În aceste condiții este nefondată critica recurenților referitoare la faptul că, în temeiul art. 129 C.pr.civ., tribunalul era dator să stabilească pentru cât timp s-au prelungit efectele vechilor obligații și dacă nu cumva voința părților a fost alta întrucât instanța de apel a respectat pe deplin dispozițiile art.129 alin.5 și alin.6 C.pr.civ. cu atât mai mult cu cât potrivit alin.1 tezafinală a aceluiași text legal, pârâții au îndatorirea ca, în condițiile legii, să-și probeze pretențiile și apărările. Motivul de recurs referitor la faptul că în mod nelegal instanța de apel a statuat cu privire la răspunderea solidară a pârâtei P. L. întemeiată pe art. 32 lit.a C., în opinia Curții, este nefondat pentru următoarele argumente. Astfel, conform dispozițiilor Codului familiei, datoriile comune ale soților sunt cele prevăzute de art. 32, iar în categoria acestora sunt incluse și cheltuielile făcute de unul dintre soți cu administrarea oricăruia din bunurile comune. N. de cheltuială făcută de unul din soți cu administrarea oricăruia dintre bunurile comune este o noțiune extinsă care cuprinde practic toate cheltuielile efectuate de unul din soți în legătură cu un bun comun. . nr. 2 din imobilul în litigiu, construcție tip duplex, a fost dobândit de către pârâți, în timpul căsătoriei lor, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public Vaida Marsineta prin încheierea nr. 5237/(...), între numiții B. G. și B. C. D., în calitate de vânzători și pârât, în calitate de cumpărător, Prin urmare, apartamentul în discuție se află în coproprietatea devălmașă a celor doi soți pârâți iar caracterul de bun comun al acestui imobil este prezumat de art. 30 C. Prin tranzacția încheiată între reclamant și pârâtul P. G. I., părțile, inclusiv pârâtul, au urmărit prevenirea eventualelor litigii care ar putea apărea ca urmare a achiziționării întregului imobil tip duplex de către soții P., deși reclamantul avea încheiat un antecontract de vânzare cumpărare cu privire la unul dintre apartamente și, de asemenea, pentru a preîntâmpina eventualele litigii care s-ar fi putut naște din faptul că reclamantul a achitat suma de 10.000 euro cu titlu de avans pentru unul dintre apartamente, sumă care a fost ulterior cuprinsă în prețul total al imobilului tip duplex, astfel că o parte din prețul imobilului a fost achitată de reclamant. O. de restituire a sumei de 10.000 euro către reclamant deși a fost asumată doar de către pârâtul P. G. I. este în strânsă legătură cu imobilul, bunul comun al pârâților, reprezentând practic o parte din prețul acestui bun comun al pârâților plătit de reclamant, astfel că obligația de restituire a acestei sume către reclamant are natura juridică a unei obligațiii comune a celor doi soți, în temeiul art. 32 lit. a C. Pentru aceste considerente Curtea constată că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.304 pct.9 C.pr.civ. astfel încât în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții P. G.-I. și P. L. împotriva deciziei civile nr. 73 din 5 octombrie 2011 a T.ui B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține ca fiind legală. În conformitate cu prevederile art.316 raportat la art.274 alin.1 C.pr.civ., Curtea va obliga recurenții, aflați în culpă procesuală, să plătească intimatului R. A. C. suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocațial dovedit prin chitanța anexată la f.15 din dosar. PENTRU A. MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții P. G.-I. și P. L. împotriva deciziei civile nr. 73 din 5 octombrie 2011 a T.ui B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. Obligă pe numiții recurenți să plătească intimatului R. A. C. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 1 februarie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, M.-C. V. A.-T. N. A.-A. P. M.-L. T. G.IER, Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). Jud.fond:J. A. Jud.apel: R.I. Berari; B. I.S..
| ← Decizia civilă nr. 4418/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 2926/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
