Decizia civilă nr. 41/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR N. (...)
DECIZIA CIVILĂ N. 41/A/2012
Ședința publică din data de 28 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: T. D. - președintele Secției I-a civilă
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de pârâta P. O. N. 1 B. M., împotriva sentinței civile nr. 1918 din 19 octombrie
2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta E. R. U. CU R., G.-C. A M., având ca obiect revendicare imobiliară.
Se constată că la data de 27 martie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta apelantă P. O. nr. 1 B. M. a depus la dosar concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
14 martie 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată și când s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de 21 martie 2012 și apoi pentru data de azi, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1918 din 19 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr. (...) a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepție ridicată de pârâtă și soluționând cauza pe fond: a fost admisă acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta E. R. U. cu R. G. - C. a M., împotriva pârâtei P. O. nr. 1 B. M., și în consecință, s-a dispus rectificarea înscrierilor de sub B7din CF 204 B. M., în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei și înscrierea dreptului de proprietate pe vechiul proprietar, respectiv pe reclamantă, pârât a fost obligată să predea reclamantei în deplină proprietate și posesie următoarele imobile: imobilul situat în B. M., str. Î. nr. 11 înscris în CF 204 B. M. nr. top 1040 compus din: B. Catedrală, capelă, casă de locuit și teren în suprafață de 6676 mp; imobilul înscris în CF 204 B. M. nr. top. 3896 în suprafață de 81.104 mp (cimitir); imobilul în suprafață de 190 mp (cimitir) din parcela cu nr. top 3897/1 din CF 204 B. M.; imobilul în suprafață de 534 mp (cimitir) din parcela cu nr. top 3897/3 din CF 204 B. M.; - imobilul în suprafață de 1 ha 1412 mp (cimitir) cu parcela nr. top 1392/3/1 din CF 204 B. M., iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei 5.400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că imobilul înscris în CF 204 B. M., nr. top 1040; 3896; 3897/1; 3897/3;
1392/3/1 a fost proprietatea P. G.-C. R. din B. M., înscrierea realizându-se anterior anului 1920. Pe parcela cu nr. top 1040 în 1909 s-a construit de către B. C. o casă de locuit și o locuință pentru cantor. Primăria orașului B. M. a confirmat că imobilul B. catolică împreună cu casa de locuit, locuința pentru cantor și cimitirul sunt proprietatea B. Unite cu R. Edificarea bisericii, casei și casei cantorului de către reclamantă nu au fost contestate de către pârâtă.
În anul 1936 P. veche din B. M. a fost ridicată la rang de E., care este succesoarea parohiei, motiv pentru care s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
În 1956 în baza adresei înaintate de către P. O. B. M. s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea acesteia sub B 5, 6, temeiul legal fiind D. nr. 1. și D. nr. 3..
Instanța a reținut că procedura concilierii între culte a rămas fără obiect și tribunalul este competent să soluționeze acțiunea reclamantei.
S-a reținut că pârâta nu a depus nici o dovadă din care să rezulte că între momentul intrării în vigoare a D.ui nr. 1. și D. nr. 3. au trecut la cultul ortodox 75% dintre enoriașii greco-catolici. Prin D. nr. 9/1989 s-a abrogat D. nr. 3. și prin D. - lege nr. 126/1990 s-a recunoscut caracterul abuziv al D.ui nr. 3..
Întrucât pârâta nu a îndeplinit condițiile prevăzută de art. 17 din D.
- lege nr. 115/1938 (acordul proprietarului sau o hotărâre judecătorească pronunțată în temeiul art. 37 din D. nr. 1. a fost admisă acțiunea în rectificare potrivit art. 34 alin. 1 din D. - lege nr. 115/1938.
În temeiul art. 480 și art.6 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., a fost obligată pârâta să-i lase în deplină proprietate parcela cu nr. top 1040 (biserica, casele de locuit și terenul solicitat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta P. O. nr. 1 B. M.,solicitând admiterea apelului și, în urma rejudecării, respingerea acțiunii înrevendicare.
În motivarea apelului pârâta a arătat că : l. În mod nelegal s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța face confuzie între cultul desființat și componentele acestuia.
Potrivit art. 28 din D. nr. 177/1938 cultele religioase sunt personalități juridice și părțile lor, componentele locale, care au un număr legal de membrii prevăzute de legea persoanelor juridice, sunt persoane juridice.
Prin urmare, B. R. U. cu R. și P. sunt două persoane juridice cu patrimoniu distinct.
Bunurile au aparținut P. G.-C. B. M. cum rezultă din CF 204 B. M., traducerea legalizată fiind depusă de către reclamantă.
Proprietara terenului la data preluării era P. G.-C. B.-M., iar lăcașului de cult i se aplică prezumția instituită de art. 492 C. civil biserica, proprietate extratabulară aparținea P. G.-C. B. M.
Singura derogare de la accesiune este superficia, inoperantă în cauză, întrucât fiind vorba de un drept real trebuie intabulat, ori nu este cazul în această cauză.
Deci proprietară tabulară a imobilului în litigiu este P. G.-C. B. M. și nu B. U., cele două entități fiind persoane juridice distincte.
Instanța face confuzie între reclamantă și parohia G.-C. B. M., art. 28 din D. nr. 1. recunoștea existența personalității juridice și componentelor cultelor.
Afirmația instanței în sensul că în 1909 construcțiile revendicate au fost edificate de reclamantă nu poate fi primită, în 1909 reclamanta nu exista.
Instanța de fond afirmă că reclamanta este succesoarea P. G.-C. B.
M., fără să aducă vreun argument, singurele documente care ating acest argument fiind B. P. din 1930 invocată ca titlu, din care nu rezultă că E. ar fi succesoarea P. și că ar fi existat un transfer al dreptului de proprietate din patrimoniul P. în patrimoniul E.. D.urile invocat în B. P. sunt drepturi de natură religioasă, nu drepturi reale.
În Ș. V. C. al E. G.-C. R. a M. pe anul 1936 sunt enumerate bunurile din P. G.-C. nr. 1 B. M. „B. din piatră ridicată prin B. de înființare a E. la rang de catedrală H. A. P. În reședința episcopală este o capelă din 1931. Două case parohiale de piatră, una cu etaj din 1910. Casă Cantorală din piatră din 1910";.
Prin urmare, dacă B. P. ar fi avut un efect în sensul transferului dreptul de proprietate la 6 ani de la acest act, bunurile trebuiau să se regăsească în patrimoniul E. și nu al P.. Rezultă că B. P. nu a avut ca efect transferul dreptului de proprietate.
Chiar dacă B. P. a efectuat un transfer al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, în mod evident la 6 ani de la acest transfer bunurile ar fi trebuit să se regăsească în patrimoniul E. și nu al P..
În ipoteza în care B. P. ar conferi titlu de proprietate al reclamantei, acesta este inopozabil terților și S.ui Român. Acest document canonic nu poate avea ca efect transferul dreptului de proprietate, întrucât dreptul laic nu-i recunoștea acest caracter, dobândirea proprietății având loc prin expropriere succesiune, accesiune.
Pe de altă parte, B. papală poate fi invocată numai cu privire la lăcașul de cult, nu și la terenurile în litigiu.
Un alt motiv de apel vizează faptul că instanța de fond a ignorat cu desăvârșire importanța voinței credincioșilor în ceea ce privește posibilitatea de revendicare.
Astfel, potrivit art. 3 din D.-lege nr. nr. 126/1990, are prioritate soluționarea diferendului pe cale admisibilă și doar în subsidiar prin acțiune de drept comun.
Posibilitatea revendicării este recunoscută numai în situația în care există o dorință a credincioșilor în acest sens. În ipoteza în care credincioșii nu-și exprimă dorința în sensul redobândirii bunurilor preluate, nu va putea urma acțiunea de drept comun.
Dispozițiile legale invocate au fost adoptate cu scop de reparație, iar beneficiari nu pot fi decât cei afectați de aceste măsuri, credincioșii. Prinurmare, voința enoriașilor este decizională în privința posibilităților de revendicare, deoarece ei au fost afectați prin aceste preluări.
A., enoriașii sunt cei care pot solicita restituirea acestor bunuri, ori dacă enoriașii nu și-au manifestat dorința, cultul sau o componentă a acestuia(cum ar fi reclamanta), nu va putea reclama bunurile, doar comunitatea G.-C.. Majoritatea celor afectați de măsura preluării imobilului au trecut la cultul ortodox și în prezent aceste persoane nu mai au dorința restituirii acestor bunuri.
Prin art. 4 din D. - lege nr. nr. 126/1990 în forma sa inițială instituia o formă alternativă de reparație, tocmai pentru că revendicarea era condiționată de voința credincioșilor. Ori în cazul de față, reclamanta a beneficiat de aceste prevederi, în prezent având în patrimoniu mai multe lăcașuri de cult decât avea în momentul preluării imobilului din litigiu.
Pârâta arată că ultimul alineat al art. 37 din D. nr. 177/1938 nu este aplicabil în speță, deoarece cultul greco-catolic a fost desființat prin D. nr.
3..
În speță, nu era necesar acordul proprietarului tabular, deoarece acesta nu mai exista la momentul intabulării pârâtei. D. nr. 3. se încadrează în categoria „deciziunilor autorităților administrative și era incident art. 17 alin. 4 din D.-Lege 115/1938.
O altă critică a pârâtei apelante vizează faptul că reclamanta nu și-a dovedit dreptul de proprietate, întrucât calitatea de proprietar trebuie dovedită în momentul introducerii acțiunii.
Prin abrogarea D.ui nr. 3. și adoptarea D.ui - lege nr. 126/1990 reclamantei nu i s-a recunoscut retroactiv calitatea de persoană juridică - proprietară a imobilelor revendicate, întrucât nu există o prevedere similară art. 2 al.2 din L. nr.10/2001.
O altă critică vizează faptul că instanța de fond nu a motivat hotărârea, fiind incident art. 6 C.E.D.O., precum și din jurisprudența
C.E.D.O., nefiind analizate efectiv motivele și argumentele părților.
A. foștilor greco-catolici în prezent ortodocși și ai urmașilor lor din P.
B. M. au formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâteiapelante.
În motivarea cererii s-a arătat că reprezintă totalitatea creștinilor care formulau comunitatea greco-catolicilor din B. M. care au trecut la cultul ortodox.
După recunoașterea B. R. U. cu R., ca urmare a adoptării D.ui nr.126/1990, nu au revenit la cultul greco-catolic, au rămas la cultul ortodox, susținând interesul acestuia.
În calitate de membrii ai comunității ortodoxe din B. M., apreciază că justifică interesul juridic pentru formularea cererii de intervenție accesorie.
Cu privire la fondul cauzei, intervenienta a arătat că preluarea abuzivă nu poate fi invocată de E., ci de către credincioșii care au fost constrânși să părăsească cultul pentru a trece la cultul ortodox împreună cu bunurile lor. S-a mai invocat că a beneficiat de măsuri reparatorii, cultul greco-catolic, acordate de C. Local B. M. și C. J. M..
Reclamanta intimată nu a depus întâmpinare.
Prin concluziile scrise reclamanta a arătat că nu este fondată excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă.
C. canonic al B. Orientale este în prezent normă laică deoarece prin HG nr. 1. au fost recunoscute Codul de D. C. al B. R.-C. si a C. C. B. O. P. roman este administratorul și dispunătorul suprem al tuturor bunurilor temporale ale bisericii, inclusiv al imobilului „B. cu hramul Adormirii Preacuratei, construită în 1910, înscrisă în C.F. 204 B. M., nr. top. 1040. B. P. A. A. S. 1930 - nu este numai un act de drept canonic, întrucât prin aceasta S. S. a aplicat cele convenite cu Guvernul României prin C. ratificat prin L. de ratificare a C. publicată în M.Oficial nr. 126/(...).
Efectele juridice ale Bullei Papale au fost recunoscute prin Ș. V. C. al
E. G.-C. R. a M. pe anul 1936(f.74-75) procesul verbal nr. 6005/(...) al
Primăriei Orașului B. M. (f.12-13), primăria impozitând B. Catedrală, astfel că autoritatea statală recunoaște B. P. prin care s-a acordat statutul de catedrală.
Intimata a apreciat că art. 2 din D. nr. 3. a fost aplicat greșit, catedrala trebuia să intre în patrimoniul S.ui Român și nu în patrimoniul apelantei.
Înscrierea în CF al dreptului pârâtei s-a făcut în temeiul unui titlu nevalabil datorită aplicării greșite a art. 2 D. nr. 348/1948, în temeiul căruia statul și nu pârâta era proprietar , motiv pentru care este incident art. 34 pct. 1 din D. - lege nr. 115/1938 și art. 34 pct. 1 din L. nr. 7/1996 și se impune rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate și intabulării dreptului de proprietate al reclamantei.
În ceea ce privește fondul cauzei, reclamanta a apreciat că dreptul de proprietate aparține parohiei ca personalitate juridică, distinct de enoriașii persoane fizice, invocându-se Decizia nr. 608/1999, Decizia nr. 1522/2005 în care s-a statuat că reconstituirea dreptului de proprietate nu se face în funcție de numărul credincioșilor. În același sens este invocată și Decizia nr.
1502/2010 a Înaltei Curți de C. și Justiție, ori încălcarea acestei jurisprudențe ar reprezenta o încălcare a art. 6 C.E.D.O.
Recensământul din anul 2002 indică numărul credincioșilor ortodocși din B. M. din acel an, nu la nivelul anului 1948 și reprezintă instituirea retroactivă cu 60 de ani a unui drept de proprietate. C. de intervenție este apreciată ca fiind un artificiu deoarece nu s-a făcut dovada că membrii asociației sunt foști greco-catolici trecuți la cultul ortodox.
D. - lege nr. 1. nu a fost aplicat corect, deoarece bisericile sunt exceptate și nu se includ în categoria bisericilor care se transferă la noul cult - acest motiv este neconstituțional, însă fiind abrogat nu mai poate fi invocată neconstituționalitatea acestuia.
Reclamanta intimată a arătat că hotărârile C.ui Local B. M. nu menționează că terenurile date în folosință E. R. Unite cu R. G.-C. sunt despăgubiri pentru imobilele prezentului litigiu și niciodată reclamanta nu a acceptat vreo despăgubire pentru imobilele din prezenta cauză.
În al doilea rând, terenul de din str. V. L. nr. 50 este proprietatea reclamantei confiscate în 1948 deci nu este primită cu titlu de despăgubire. T., în suprafață de 900 mp., situat în Bulevardul Unirii primit în folosință nu are caracter compensator deoarece și E. O. a primit un teren mai mare-
1380 mp, fără scop compensator.
Pârâta apelantă prin concluziile scrise a arătat că reclamanta nu a depus întâmpinare și nu a depus înscrisuri cu privire la o serie de aspectereferitoare la dreptul canonic și au fost susținute numai cu la cuvântul pe fond neputând fi verificate sau confruntate.
Apelanta a reiterat motivele de apel, invocând în subsidiar incidența uzucapiunii tabulare reglementată de art. 27 din D. 115/1938. Astfel apelanta a considerat că sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii: avea înscris dreptul de proprietate în cartea funciară; a exercitat o posesie de bună credință la momentul intrării în posesie și la momentul intabulării dreptului de proprietate, buna credință trebuia apreciată la momentul intrării în posesie și s-a împlinit termenul de 10 ani. Cu privire la perioada de timp în care acțiunile în revendicare se respingeau ca inadmisibile pârâta a apreciat că acțiunile în revendicare au început să fie admise din 1998 când cultul greco-catolici a câștigat irevocabil B. Schimbarea la F., din C.-Napoca, fiind puși în posesie în martie 1998. Raportându-se la acestă dată pârâta a apreciat că termenul de 10 ani pentru prescripția achizitivă s-ar fi putut împlini la începutul anului 2008.
Analizând sentința pronunțată prin prisma motivelor de apel invocate, curtea constată că apelul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Primul motiv de apel vizând lipsa calității procesuale active a reclamantei E. R. U. cu R. G.-C. a M. este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 28 din D. nr. 1., cultele religioase sunt recunoscute ca persoane juridice, însă sunt persoane juridice și părțile lor componente locale, precum și așezămintele, asociațiunile, ordinele și congregațiile prevăzute în statutele lor de organizare, dacă s-au conformat dispozițiunilor legii persoanelor juridice.
Pornind de la această dispoziție legală, curtea constată că este persoană juridică atât cultul religios, cât și componentele locale, respectiv parohiile, episcopiile, etc.
Într-adevăr, în cartea funciară figurează în CF 204 B. M. proprietar tabular al imobilelor revendicate P. G.-C. R. din B. M. Însă prin B. P. A. A. S.
(f. 80-83), P. G. C. a fost ridicată la rang de catedrală episcopală.
Această schimbare a rangului lăcașului de cult a fost evidențiat în S. V. C. al E. G. C. R. a M. pe anul 1936, în care a fost evidențiat lăcașul de cult „. veche din 1700 biserică de piatră din 1910 ridicată prin B. de înființare a episcopiei la rangul de catedrală, având hramul: A.
Preacuratei";. În reședința episcopală este o capelă din 1931, două case parohiale de piatră, una cu etaj din 1910, casă cantorală de piatră din 1910 (f. 74-75).
Contrar celor mai sus reținute, apelanta susține că bunurile mai sus enumerate sunt aflate în patrimoniul P. G. C. nr. 1 din B. M., însă din Șematism, rezultă că parohia veche are rangul de catedrală episcopală.
Or, potrivit art. 29 din D. 1. bunurile mobile și imobile ale cultelor religioase, le diferitelor părții constitutive vor fi inventariate de organele lor statutare, iar aceste date de inventariere erau comunicate M. C. pentru exercitarea dreptului de verificare și control. În prezenta cauză din inventarul reclamantei rezultă că imobilul în litigiu este catedrală episcopală.
Apoi, prin procesul verbal din (...) (f.12-13), al Comisiei de V. din cadrul M. Inventarului Avuțiilor P.e, s-a menționat imobilul biserică catedrală, situat în B. M. str. V. Lucaci, iar la descrierea imobilului sunt menționate: biserică catedrală, casă de locuit, locuință pentru cantor, cimitirul vechi(f. 12-13). Deși și acest proces verbal atestă faptul că imobilul în litigiu aparține episcopiei.
Neconcordanța evidențiată în procesul verbal cu privire la anul încheierii acestuia nu poate fi reținută, întrucât procesul verbal era un formular tipizat care viza anul 1939, însă atât la începutul procesului verbal s-a menționat ianuarie 1940, cât și la finalul acestuia, situație în care nu se poate contesta cuprinsul procesului verbal.
A., în mod legal acțiunea de revendicare a fost formulată de către E.
R. U. cu R.
Apoi susținerea apelantei potrivit căreia B. P. nu are nici un efect din punct de vedere juridic nu poate fi primită, deoarece modul de organizare internă a bisericii era stabilit prin canoanele și legile acesteia și codul canonic al bisericii orientale a fost recunoscut prin HG nr. 1..
Pentru aceste considerente, curtea apreciază că primul motiv de apel este nefondat, reclamanta și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită să solicite imobilul, chiar dacă transformarea parohiei în catedrală a aparținut episcopiei, nu a fost înscrisă în cartea funciară.
Acțiunea promovată de reclamantă nu este o acțiune de revendicare clasică a proprietarului posesor împotriva posesorului neproprietar, ci are ca obiect un imobil preluat de către S. Român în perioada regimului totalitar comunist.
În acest context, trebuie analizate condițiile în care se poate restitui bunul în litigiu.
În ceea ce privește modalitatea în care statele est europene determină măsurile reparatorii pe care le decid pentru a repara abuzurile din perioada totalitară, Curtea de la S. a precizat că art. 1 din Protocolul 1 nu poate fi interpretat în sensul că ar stabili pentru statele contractante o obligație generală de restituire a bunurilor care le-au fost transferate înainte ca ele să ratifice Convenția. De asemenea, dispozițiile acestui text nu impun statelor contractante nici o restricție în exercițiul libertățiilor de a determina domeniul de aplicare a legislației pe care ele pot să o adopte în materia restituirii de bunuri trecute în orice mod în proprietatea lor și în a stabili condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele cărora li se restituie dreptul de proprietate asupra unor bunuri de care au fost deposedate.
A., în cazul de față, instanța va avea în vedere dispozițiile legale care creează cadrul juridic pentru restituirea lăcașelor de cult.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din D. - lege nr. 126/1990, privind unele măsuri referitoare la B. R. U. cu R., situația lăcașurilor de cult care au aparținut B. R. Unite cu R. și au fost preluate de către B. O. R., urma să fie stabilită de către o comisie mixtă formată din reprezentanții clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri. În ipoteza în care aceste demersuri eșuează, părțile putând să promoveze o acțiune de drept comun. În art. 4 din același act normativ s-a prevăzut că în localitățile in care numărul lăcașurilor de cult este insuficient in raport cu numărul credincioșilor, statulva sprijini construirea de noi lăcașuri de cult, in care scop va pune la dispoziția cultelor respective terenul aferent in cazul in care acestea nu dispun de acest teren si va contribui cu fonduri bănești la constituirea resurselor financiare necesare.
În ceea ce privește alte bunuri, decât lăcașurile de cult, preluate abuziv în perioada comunistă de la cultele religioase, a fost adoptată OUG nr. 9., prin care s-au acordat măsuri reparatorii prin restituirea în natură sau echivalent pentru imobilele care au fost preluate în mod abuziv, cu titlu sau fără titlu de S. Român în perioada (...) - (...), după cum rezultă din dispozițiile art.1 din OUG nr. 9..
În ceea ce privește lăcașurile de cult, s-a prevăzut că situația acestora urmează să fie reglementată printr-o lege specială, care până în prezent nu a fost adoptată.
Cu toate acestea, acțiunea reclamantei nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, urmând ca instanța să analizeze dacă aceasta este fondat, raportat la dispozițiile C. civil, precum și dispozițiile D.ui lege 126/1990.
A., din dispozițiile legale mai sus reținute a rezultat că situația lăcașurilor de cult are un tratament diferit, decurgând din natura acestora de bunuri sacre.
Astfel, lăcașul de cult este destinat cultului divin, după cum rezultă din art. 2 alin. 2 din Regulamentul pentru administrarea averilor bisericești
și intră în categoria bunurilor sacre.
Tratamentul juridic diferit aplicat bunurilor sacre și bunurilor comune ale bisericii, după cum au fost diferențiate în regulament, a fost preluat și în dreptul laic, întrucât, dacă bunurile comune ale bisericii, averea parohială, terenurile, etc. au putut fi retrocedate prin OUG 9. în ceea ce privește bunurile sacre, lăcașurile de cult, situația acestora nu a fost reglementată, această problemă fiind dificilă, datorită dublului rol al lăcașului de cult, spiritual și uman.
Lăcașul de cult este locul sfințit unde se desfășoară cultul divin, pentru membrii unei comunități, care au aderat la respectivul cult. Modul de dobândire a acestor bunuri este de cele mai multe ori din donații și contribuții ale credincioșilor din cultul respectiv. A., din punct de vedere al patrimoniului, lăcașul de cult aparține membrilor comunității și nu bisericii sau parohiei.
În cazul de față, este notoriu că lăcașul de cult din B. M. înscris în
CF 204 B. M., fost nelegal preluat de la B. G.-C., deoarece trecerea de la B. G.-C. la B. O. nu a fost voluntară în baza voinței și libertății credincioșilor greco-catolici cu se stipulează în art. 27 din D. - lege nr. 1.. După instaurarea regimului comunist B. a R. U. cu R. a fost desființată prin D. nr. 3., deci printr-un act normativ s-a dispus trecerea credincioșilor de la un cult la altul și nu ca urmare a voinței credincioșilor, deci este inutilă verificarea îndeplinirii procedurii de trecere de la un cult la altul prevăzut de art. 37 din D. nr. 1..
A., preluarea lăcașului de cult situat în B. M. de către S. Român a fost abuzivă, însă cu toate acestea nu se poate face abstracție de efectele generate în timp de acest act normativ, respectiv de faptul că majoritatea credincioșilor greco-catolici care au trecut la cultul ortodox s-au integrat înbiserica ortodoxă în decursul a aproape 70 de ani și nu mai doresc revenirea la cultul greco-catolic.
Curtea Europeană a statuat în legătură cu măsurile reparatorii pe care le pot lua fostele țări est europene, după căderea regimului totalitar și în cauza Pincova și Pinc, vs Republica Cehă a apreciat asupra aspectului că
„atenuarea vechilor neajunsuri aduse nu trebuie să creeze noi pagube disproporționate, adică repararea vechilor nedreptăți nu se poate face într-o manieră în care să se creeze noi inechități.
Ori, după cum rezultă din recensământul din 2002, în orașul B. M. erau înregistrați 98454 credincioși ortodocși și 8345 credincioși greco- catolici. Iar potrivit recensământului din 2011 în orașul B. M. erau înregistrați 98042 credincioși ortodocși iar numărul credincioși greco-catolici a scăzut cu 1476 credincioși. Din aceste date statistice rezultă fără echivoc că, în prezent, în orașul B. M. există o majoritate ortodoxă, iar credincioșii greco-catolici sunt minoritari.
D. nr. 3. a fost abrogat prin D. - lege nr. 9/1989, iar prin D. - lege nr.
126/1990 B. R. U. cu R. a fost recunoscută oficial. Deci din 1990 credincioșii cultului greco-catolic puteau reveni la acest cult însă majoritatea au preferat să rămână în biserica ortodoxă, după cum se constată la 20 de ani la de recunoașterea oficială a bisericii greco-catolice.
A., opțiunea membrilor comunității de a adera la un cult sau altul nu poate fi ignorată în cadrul acestui litigiu, iar dacă în 1948 exista o majoritate greco-catolică care utiliza lăcașul de cult în litigiu, astăzi acest lăcaș de cult este folosit de majoritatea ortodoxă a comunității.
Ori, lăcașul de cult a fost edificat pentru a servi interesului comunității religioase locale alcătuită din locuitorii credincioși ai localității.
Întrucât lăcașul de cult aparține comunității locale religioase și în cazul de față credincioșii ortodocși sunt majoritari, instanța nu poate să facă abstracție de interesul și voința acestora potrivit dispozițiilor art. 3 din D. - lege nr. 126/1990, situație în care acțiunea în revendicare este nefondată.
Comunitatea locală a orașului B. M. a depus eforturi în atenuarea prejudiciului creat reclamantei prin preluarea lăcașului de cult în 1948 și prin H. 51/(...) emisă de C. Local B. M. s-a pus la dispoziția E. G.-C. din B. M. terenul în suprafață de 800 mp, ca măsură reparatorie potrivit art. 4 din D.-Lege nr.126/1990, după cum rezultă din conținutul hotărârii. Prin H. nr.
37/1999 emisă de C. Local B. M. s-a pus la dispoziția reclamantei terenul în suprafață de 900 mp pentru a se construi B. G.-C. Sfânta M. , întemeindu- se și în acest caz pe dispozițiile art. 4 D.-Legenr. 126/1990. Prin H. nr.
153/2000 emisă de C. Local B. M. s-a pus la dispoziția reclamantei terenul în suprafață de 4028 mp pentru a se construi B. G.-C., P. III, întemeindu-se și în acest caz pe dispozițiile art. 4 D.-Lege nr. 126/1990., iar prin H. nr. 5. emisă de C. Local B. M. s-a pus la dispoziția reclamantei terenul în suprafață de 4028 mp pentru a se construi B. G.-C. „S. Anton";. Nu poate fi primită susținerea reclamantei intimate că atribuirea acestor terenuri nu s- a făcut cu scop compensator, deoarece contrariul rezultă chiar din conținutul hotărârilor invocate în care se stipulează că se întemeiază pe dispozițiile art. 4 D.-Lege nr. 126/1990. După cum am arătat în cele mai sus reținute, membrii comunității, majoritari ortodocși, participă lamăsurile prin măsurile mai sus indicate la atenuarea prejudiciului adus membrilor comunității greco-catolice, în perioada comunistă.
Pentru aceste considerente, curtea apreciază că nu este fondată acțiunea în revendicare din perspectiva cadrului legal reparator, D.-lege
126/1990, o altă interpretare dispozițiilor legale ar putea aduce atingere unui drept fundamental al majorității credincioșilor parohie, care nu poate fi restrâns numai în condițiile art. 53 Constituție. Curtea constă că jurisprudența recentă a Înalta Curte de Casație și Justiție este tot în același sens, după cum rezultă din Decizia nr. 4315/(...), Decizia 534/(...)).
În prezenta cauză au formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtei apelante, A. F. G.-C. în P. O. și a U. Lor, B. M. În temeiul art. 52 C.Pr.Civ. curtea va admite și această cerere de intervenție având în vedere considerentele anterior reținute.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 C.Pr.Civ. curtea va admite în parte apelul declarat de pârâta P. O. N. 1 B. M. și cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtei de intervenienta A. F. G.- C. în P. O. și a U. L.
În temeiul art. 274 C.Pr.Civ. reclamanta va fi obligată să-i plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 5000 lei, reprezentând onorariu avocațial(f. 203, 204).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte apelul declarat de pârâta P. O. N. 1 B. M. și cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtei de intervenienta A. F. G.-C. în P. O. și a U. Lor împotriva sentinței civile numărul 1918 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosarul numărul (...) pe care o schimbă în parte și în consecință:
Respinge acțiunea precizată formulată de reclamanta E. R. U. CU R., G.-C. A M. în contradictoriu cu pârâta P. O. N. 1 B. M.
Obligă reclamanta să-i plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 5000 lei.
Menține dispozițiile sentinței privind respingerea excepției calității procesuale active a reclamantei.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
G.
T. D. A.-T. N.
A. B.
Red. A.T.N. dact. GC
5 ex/(...)
Jud.primă instanță: G.P.
| ← Decizia civilă nr. 5084/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4525/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
