Decizia civilă nr. 4140/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4140/R/2012
Ședința publică din data de 3 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
A.-T. N.
A.-A. C.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC V. R. SA, împotriva deciziei civile nr. 305 din 7 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul
Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții C. M. și C. C., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (art. 52 alin. 2 din
Legea nr. 7/1996).
La apelul nominal la prima strigare a cauzei se constată lipsa părților.
C. este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 2 octombrie 2012, doamna judecător M.-C. V., membră a completului de judecată C3R, a formulat o cerere de abținere de la soluționarea prezentei cauze întemeiată pe prevederile art. 9 și 10 din Hotărârea C. nr. 387/2005, art. 6 din CEDO și art. 2 pct. 2.5 din Principiile de la B., care a fost soluționată în sensul admiterii acesteia. Raportat la această situație, doamna judecător M.-C. V. a fost înlocuită de doamna judecător A.-A. C., de pe programarea de permanență, conform prevederilor art. 98 alin. 4 din Hotărârea C. nr. 387/2005.
Se constată că la data de 25 septembrie 2012, reclamanții-intimați au depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și în consecință menținerea hotărârii recurate, precum și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2
Cod procedură civilă.
La data de 2 octombrie 2012, pârâta-recurentă a depus la dosar, prin registratura instanței dovada cheltuielilor de judecată pentru recurs.
În urma verificării, instanța constată că și pârâta-recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 334/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei T., a fost respinsă plângerea împotriva Încheierilor de carte funciară nr. 10841/(...) și nr. 13484/(...) emise de O. de C. și P. I. C.-B. de C. și P. I. T., plângere formulată de petenții C. M.-I. și C. C., în contradictoriu cu intimata SC V. R. SA, s-a luat act de renunțarea petenților la judecată față de intimata S. V. R. SA-S. C.-N.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
Prin Somația imobiliară din (...) emisă în dosar execuțional nr.
404/PF/2011 de executorul bancar M. Sin, numitul B. Ș. A., în calitate de debitor garant ipotecar al creditoarei S. V. R. SA., a fost somat, ca în termen de 15 zile de la primirea somației, să plătească acesteia din urmă echivalentul în lei, la cursul zilei, al sumei de 218.229,90 EURO, reprezentând împrumut nerambursat și accesorii și 12 lei cheltuieli de executare. Prin Î. nr. 10841/(...) emisă de O. de C. și P. I. C.-B. de C. și P. I. T., a fost admisă cererea formulată de executorul bancar M. Sin cu privire la imobilul cu nr. cadastral 52023, nr. top 228/2/5, 228/3/1/2/5,
228/3/2/2/5 înscris în C.F. 52023, provenită din c.f. de pe hârtie cu nr.
2724 G. S., dispunându-se notarea somației imobiliare din data de (...) emisă în dosar execuțional nr. 404/PF/2011 al executorului bancar M. Sin, asupra porțiunii de proprietate de ½ parte, proprietatea numitului B. Ș. A., din imobilul anterior menționat.
Împotriva acestei Încheieri, petentul C. M. a formulat plângere ce a fost respinsă de B. de C. și P. I. T. prin Î. nr. 13484/(...). Împotriva acestor
Încheieri de carte funciară, petenții au formulat plângerea înregistrată sub numărul prezentului dosar, prevalându-se în esență de faptul că, pe de o parte, în prezent sunt proprietari tabulari asupra cotei de ½ parte din imobilul cu nr. cadastral 52023, nr. top 228/2/5, 228/3/1/2/5,
228/3/2/2/5 înscris în C.F. 52023, provenită din c.f. de pe hârtie cu nr.
2724 G. S., asupra căreia a fost notată somația imobiliară în favoarea creditoarei S. V. R. SA, iar pe de altă parte, că la momentul notării somației imobiliare era deja notat în cartea funciară antecontractul de vânzare- cumpărare cu privire la acest imobil, încheiat între petenți, în calitate de promitenți cumpărători și numitul B. Ș. A., în calitate de promitent vânzător.
Astfel, la data de (...), între petentul C. M.-I., pe de o parte și numiții B. Ș. A., M. M. C., aceasta în nume propriu și în calitate de reprezentantă a soțului M. M., pe de altă parte, s-a încheiat o convenție, privind înstrăinarea de către aceștia din urmă către petent a dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. 2724 G. S., de sub A.1, nr. top 228/2/5,
228/3/1/2/5 și 228/3/2/2/5, care a fost notată în cartea funciară prin Î. nr. 5315/(...) emisă de B. de C. și P. I. T. (f.6)
Instanța reținând dispozițiile art. 2 alin.1 din Titlul X al Legii nr.247/2005 și analizând convenția intervenită între părți prin prisma acestor dispoziții legale, a constat că aceasta era nulă ca act de vânzare- cumpărare, nefiind îndeplinită cerința formei autentice, însă în virtutea principiului conversiunii actelor juridice, valora antecontract de vânzare- cumpărare, care dă naștere unor obligații de a face în sarcina părților,respectiv de a încheia în viitor, în forma cerută de lege, contractul care să ducă la transferul dreptului de proprietate asupra terenului obiect al antecontractului.
La data de (...), între numitul B. Ș. A., în calitate de vânzător și petentul C. M. I., în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 999 de BNP L. C., contract având ca obiect cota de ½ parte, proprietatea numitului B. Ș. A., din imobilul cu nr. cadastral 52023, nr. top 228/2/5, 228/3/1/2/5, 228/3/2/2/5 înscris în C.F. 52023, provenită din c.f. de pe hârtie cu nr. 2724 G. S.
În ceea ce privește efectele de opozabilitate ale notării în cartea funciară a antecontractului de vânzare-cumpărare, instanța a reținut că bunul promis nu devine insesizabil, putând fi urmărit silit de creditorii proprietarului.
Potrivit art. 26 alin.4 lit.c) din Legea nr. 7/1996, notarea efectuată în cartea funciară asigură opozabilitatea față de terți cu privire la drepturile personale, fapte sau alte raporturi juridice înscrise în c.f. Cu alte cuvinte, prin notare se atrage atenția terțelor persoane despre existența unor aspecte care ar putea influența situația juridică a imobilului înscris în c.f.
După notarea somației în cartea funciară în data de (...), petenții au devenit proprietari asupra cotei de 1/2 parte, din imobil, proprietatea numitului B. Ș. A., transferul proprietății operând din acest moment, cu efect pentru viitor (constitutiv de drepturi), și nu cu efect retroactiv de la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare (declarativ de drepturi).
Instanța nu a putut reține nici susținerea petenților în sensul că prin notarea antecontractului în cartea funciară, anterior notării somației imobiliare, dreptul lor era opozabil creditorului urmăritor, întrucât dispozițiile art. 497 alin 4 Cod procedură civilă prevăd că doar drepturile reale înscrise după notarea somației de plată în cartea funciară nu vor putea fi opuse creditorului urmăritor și nici adjudecatarului,ori petenții erau doar titularii unui drept de creanță.
Instanța a reținut însă că încheierea de carte funciară are caracter necontencios, iar nu contencios, deoarece registratorul de carte funciară nu tranșează vreun litigiu și nici nu stabilește existența sau inexistența unui drept potrivnic în contradictoriu cu altă persoană, ci numai verifică, în mod preventiv, respectiv în scopul salvargării ordinii publice și a drepturilor ori intereselor legitime ale terților, condițiile de validitate, de fond și de formă, ale actului sau faptului juridic în temeiul căruia se solicită înscrierea.
In speță, petenții nu numai că nu au dovedit, dar nici nu au invocat nerespectarea vreuneia dintre aceste cerințe, nemulțumirile acestora fiind în realitate apărări de fond împotriva titlului executoriu, ce nu pot fi invocate în procedura simplificată a plângerii împotriva încheierii de înscriere a somației.
În temeiul art. 246 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a luat act de renunțarea petenților la judecată față de intimata S. V. R. SA-S. C.-N.
Prin decizia civilă nr. 305/A/(...) a T.ui C. a fost respins ca nefondatapelul declarat de petenții C. M. și C. C., împotriva Sentinței civile nr.
334/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei T., care a fost păstratăîn întregime și a fost respinsă cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a stării de fapt, întemeiată pe probatoriul administrat în cauză, precum și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie.
Plângerea formulată împotriva Î. nr. 10841/(...) emisă de O. de C. și P.
I. C.-B. de C. și P. I. T., de petentul C. M. a fost respinsă de B. de C. și P. I. T. prin Î. nr. 13484/(...), pe considerentul că somația imobiliară este încheiată în forma prescrisă de lege, indică în mod corect numele părților, individualizează imobilul printr-un identificator unic și este achitat tariful pentru serviciul solicitat, fiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art. 48 din Legea nr. 7/1996, cu modificările și completările ulterioare.
T. a constatat, în acord cu cele reținute de prima instanță, faptul că antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între apelanți, pe de o parte , și B. Ș. A. pe de altă parte, nu este unul translativ de proprietate și ca atare, nu a avut ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului în patrimoniul promitenților cumpărători.
În consecință, la momentul notării somației în cartea funciară, proprietar asupra cotei de ½ parte din imobil, era debitorul urmărit, B. Ș. A., apelanții deținând doar un drept de creanță, potrivit căruia puteau pretinde promitentului vânzător perfectarea actului în formă autentică.
Ca atare nu sunt aplicabile în cauză, dispozițiile art.48 din Ordinul nr.633/2006 invocate de apelanți, întrucât acestea se referă la opozabilitatea „actului juridic de dobândire, constituire, recunoaștere, stingere, modificare și de transmisiune a unor drepturi reale imobiliare " ori în speță, la momentul notării somației, apelanții nu justificau un drept real imobiliar, ei fiind doar titularii unui drept personal, de creanță.
Din aceleași considerente, instanța a apreciat că nu sunt incidente nici prevederile art. 497 al.4 C.pr.civ., care prevăd inopozabilitatea față de creditorul urmăritor a drepturilor reale înscrise după notarea somației, ceea ce conduce la concluzia că, drepturile reale înscrise anterior, pot fi opuse acestuia. Nu au putut fi primite nici criticile apelanților în legătură cu efectul de opozabilitate al notării antecontractului în cartea funciară, din perspective art.27 din Legea nr.7/1996 întrucât, notarea unui astfel de act nu atrage indisponibilizarea bunului imobil în legătură cu care această notare s-a efectuat, ci doar atrage atenția terților despre existența unor împrejurări care ar putea influența pe viitor, situația juridică a acestuia.
T. a reținut în același timp că limitele cercetării judecătorești sunt configurate de cadrul procesual de învestire, respectiv cadrul legal incident în cauză, fiind fără relevanță criticile întemeiate pe instituții sau principii de drept care exced acestor coordonate specifice cauzei pendinte, cum ar fi cele referitoare la faptul că executarea silită demarată asupra imobilului, se răsfrânge asupra lor, deși sunt terți față de raportul obligațional dintre intimată și debitorul urmărit sau cele privind recunoașterea unei poziții privilegiate creditorului urmăritor și prin aceasta, nesocotirea prevederilor CEDO prin prisma art.1 Protocolul 1.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC Wolsbank R. SA solicitândinstanței modificarea deciziei pronunțate în apel și acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial în cuantum de 250 lei.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în mod nelegal s-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ignorându-se factura emisă de către cabinetul avocațial.
Prin întâmpinare, intimații C. M.-I. și C. C., au solicitat respingerearecursului ca nefondat.
În motivarea recursului s-a arătat că decizia pronunțată este legală și recurentului îi revenea obligația să-și probeze pretențiile și să exercite drepturile procedurale cu respectarea dispozițiilor art. 723 alin. 1 Cod proc.civ.
Intimații au solicitat respingerea cererii de acordare a eventualelor cheltuieli de judecată în calea de atac a recursului, deoarece recurenta este în culpă că nu și-a probat cheltuielile de judecată solicitate în apel.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 274 Cod proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În cazul de față, SC W. R. SA în calitate de intimată, în apel, a solicitat cheltuieli de judecată, întrucât apelul petenților C. M. I. și C. C. a fost respins, însă, intmata avea obligația să probeze cuantumul cheltuielilor solicitate potrivit dispozițiilor art. 1169 cod civil (în vigoare potrivit dispozițiilor art. 230 lit. a din Legea nr. 71/2011).
Instanța de apel nu a ignorat actul depus în probațiune prin care a înțeles recurenta să își probeze pretențiile - factura nr. 8/(...), ci în mod legal a reținut că această factură nu face dovada efectuării plății, dovada efectuării plății trebuia făcută cu chitanța sau ordinul de plată cu care s-au virat banii în contul reprezentantei alese.
În recurs recurenta a depus un extras de cont din care rezultă că s-a achitat d-nei avocat V. M. suma de 250 lei, însă această sumă a fost virată la data de (...), după pronunțarea deciziei, care a avut loc în ședința publică din 7 iunie 2012.
Prin urmare, recurenta își invocă propria sa culpă, întrucât la data pronunțării instanței nu putea face dovada cheltuieli de judecată, deoarece nu achitase suma stabilită în contractul de asistență judiciară încheiat cu d-na avocat V. M.
Așadar, instanța de apel a statuat asupra cheltuielilor de judecată cu respectarea dispozițiilor art. 1169 C. civil, situație în care nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata SC V. R. SA, împotriva deciziei civile nr. 305 din 0(...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. D. A.-T. N. A.-A. C.
GREFIER M.-L. T.
Red. TAA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.apel: D.I.Tașcă, M.Oncică-S.
← Decizia civilă nr. 40/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 437/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|