Decizia civilă nr. 4167/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR.4167/R/2012
Ședința din 4 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții M. M. V.-D., M. R. G. D. ȘI D. E. G. C., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile din 365 din data de 24 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți, avocat C. I. T., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 4 octombrie
2012, s-a depus la dosar prin registratura instanței, din partea reclamanților recurenți, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de către pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Întrebată fiind, reprezentanta reclamanților arată că susține recursul în limitele în care acesta a fost motivat, respectiv în ceea ce privește soluția pronunțată asupra capătului de cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru daunele morale, neavând critici cu privire la daunele materiale. Arată că nu susține criticile referitoare la cheltuielile de judecată.
Reprezentanta reclamanților recurenți arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului formulat,modificarea în parte a hotărârii atacate, cu consecința admiterii acțiunii formulate și precizate, cu cheltuieli de judecată.
Consideră hotărârea atacată ca nelegală și netemeinică în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune privitor la solicitarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral. Apreciază că data la care începe să curgă prescripția dreptului la acțiune este data intrării în vigoare a L. nr. 2., întrucât această lege este cea care stabilește posibilitatea constatării de către instanțele judecătorești a caracterului politic al anumitor măsuri administrative dispuse în timpul vechiului regim.
Solicită respingerea recursului formulat de către S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de către pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
În ce privește recursul declarat de către reclamanții recurenți solicită respingerea acestuia ca nefondat.
C U R T E A
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul de mai sus la data de 26 iulie 2010, reclamanții M. M. V.-D., M. R.-G.-D. și D. E. G. C. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN M. F., să pronunțe o hotărâre prin care:
I. să se constate caracterul politic al măsurilor administrative luate împotrivabunicilor reclamanților, Dr. D. A. decedat la data de 16 iulie 1973 și D. I. decedatăla data de i4 iulie 1980, care în noaptea de 2/3 martie 1949 au fost deportați în orașul B. și li s-a stabilit domiciliul obligatoriu, li s-a confiscat întreaga avere, inclusiv obiectele de valoare pe care le aveau în patrimoniu în baza Procesului verbal nr.35/1949, a Procesului verbal din 13 martie 1949 și a Inventarului anexat, iar bunicul D. A. a fost decăzut ilegal din dreptul la pensie și fiind deportat, mai mulți ani nu l-a angajat nimeni, nici ca muncitor necalificat,
2. obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de antecesori ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic luate,despăgubiri acordate în favoarea reclamanților, în cuantum de 80.000 EUR, în următoarele proporții: 1/3 pentru M. M. V. D., 1/3 pentru M. R. G. D. și 1/3 pentru D. E. G. C..
3.obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru prejudiciile materialesuferite de antecesori ca urmare a confiscării abuzive a bunurilor mobile devaloare, în cuantum de 76,600 LEI, conform detalierii cuprinse în motivarea acțiunii, despăgubiri acordate în favoarea reclamanților, în cotele menționate la petitul 2.
4.și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanții, la data de 31 ianuarie 2011, au înțeles să formuleze ocompletare a temeiului juridic (f.48) prin care arată că în susținerea acțiunii invocă atât dispozițiile L. nr. 2., cât și dispozițiile art.998-999 Cod civil, C. R. și dispozițiile CEDO.
Prin sentința civilă nr. 365 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții M. M.-V.-D., M. R.-G.- D. și D. E. G. C. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul procesual ales la D. G. a F. P. C. și în consecință:
S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative constând îndislocare și stabilire domiciliu obligatoriu, dispusă față de D. A. și D. I., antecesoriireclamanților.
A fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamanților suma de 14.009 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în privința capătului decerere având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsura administrativă de către D. A. și D. I. și, în consecință,
S-a respins cererea modificată formulată de reclamanții M. M.- V.-D., M. R.-
G.-D., D. E. G. C. în contradictoriu cu pârâtul S. R. Prin Ministerul Finanțelor
Publice, având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă.
A fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 2.370 lei.
P. a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
I. Referitor la cererea având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative constând în dislocare și stabilire domiciliu obligatoriu,dispusă față de antecesorii reclamanților, D. A. și D. I., instanța a constatat că este întemeiată.
La solicitarea instanței, Consiliul N. pentru Studierea Arhivelor S. (C.) a comunicat copii ale dosarelor privind membrii familiei D.: Petre-Teofil, A. și I.. Așa cum rezultă din cele ce preced, în prezenta cauză s-a solicitat constatarea caracterului politic al măsurii administrative dispusă față de D. A. și D. I., bunicii reclamanților (f. 141-195).
Astfel, în cuprinsul Referatului din data de (...), întocmit de D. G. a M. față de cererea formulată de D. A. în vederea ridicării restricției domiciliare, se arată că se impune respingerea acesteia întrucât D. A. este „fost moșier expropriat, a fost preot, protopop și apoi canonic al Episcopiei Greco-Catolice din Baia M."; și în aceste calități a făcut politică antidemocratică, reacționară și sub guvernul Brătianu a fost senator (f. 181). O cerere similară a formulat și D. I., ambele cereri fiind respinse pentru motivele arătate. Din adresa întocmită la data de (...), prin care a fost soluționată cererea anterioară formulată de către petenți în vederea ridicării restricției domiciliare, se arată că nu se aprobă schimbarea domiciliului din orașul B. la S. M.
Referitor la măsura administrativă analizată, martorul T. D. T. a declarat că, din discuțiile purtate în familie, știe că bunicii reclamanților au fost strămutați în anul 1949, din județul S. M. în B., unde au trăit până au decedat. A mai precizat martorul că nu cunoaște mai multe detalii dar știe că s-a dispus strămutarea canonicului D. și a familiei acestuia (f. 41). Despre aceleași aspecte are cunoștință și martorul R. M. D., din relatările membrilor familiei (f. 40).
Din înscrisurile comunicare de C., instanța și-a format convingerea că măsurile administrative dispuse față de antecesorii reclamanților au avut caracter politic, măsurile examinate fiind determinate originea și poziția socială a acestora.
Rezultă din cele expuse că măsura administrativă constând în dislocare și stabilire domiciliu obligatoriu, dispusă față de antecesorii reclamanților, D. A. și
D. I., a avut caracter politic. Față de împrejurarea că măsura administrativă dispusă în temeiul D.ui nr. 83/1949 nu constituie de drept măsură cu caracter politic, T. a dat eficiență dispozițiilor art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., cu modificările ulterioare, capătul de cerere examinat urmează să fie admis.
II. Cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirii în sumă de 80.000 euro pentru prejudiciul moral suferit de antecesorii reclamanților prin măsura administrativă analizată, a fost respinsă pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Cererea a fost inițial întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) din legea nr. 2., iar ulterior, la data de (...) (f. 48) s-a completat temeiul juridic cu dispozițiile art. 998-999 C., C. R. și CEDO.
Potrivit art.5 alin.1 lit. a din L. nr.2., în vigoare la data introducerii acțiunii,
„orice persoana care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit princondamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauza în temeiul D.ui-lege nr.
118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motivepolitice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările șicompletările ulterioare, și al Ordonanței de urgentă a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare";.
Ulterior, prin O. nr.62/2010 dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din lege au fost modificate, având următorul cuprins: „acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: { H. "http://bdtrcj/../../user/Sintact%202.0/cache/Legislatie/temp/00135843.HTM"
l "#" |}10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter
l "#" |}2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I; { H.
"http://bdtrcj/../../user/Sintact%202.0/cache/Legislatie/temp/00135843.HTM"
l "#" |}3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea";.
Prin Decizia nr. 1358/2010 a C. C., publicată în Monitorul Oficial nr.761/(...), a fost { H. "http://bdtrcj/../../user/Sintact%202.0/cache/Legislatie/temp/00135843.HTM"
l "#" |}admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. român, prin
Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. și s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit. a) teza întâi din L. nr.{ H. "http://bdtrcj/../../user/Sintact%202.0/cache/Legislatie/temp/00122843.htm"
|2} privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale. { H. "http://bdtrcj/../../user/Sintact%202.0/cache/Legislatie/temp/00135843.HTM" l "#" |}În conformitate cu dispozițiile art.147 alin.1 din { H. "http://bdtrcj/../../user/Sintact%202.0/cache/Legislatie/temp/00068397.htm" |Constituție}, dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. În consecință, instanța a constatat că de la data publicării deciziei menționate au trecut 45 de zile, fără să intervină nici o modificare a dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. a) din L. nr.2., astfel încât aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice, iar cererea reclamantei, având obiectul menționat, este lipsită de temei legal. În ceea ce privește temeiul de drept invocat în subsidiar, instanța a constatat că art. 998 și 999 C. reglementează răspunderea civilă delictuală, care constituie o sancțiune civilă cu caracter reparator și intervine în cazul săvârșirii faptului ilicit cauzator de prejudicii. A. are un caracter patrimonial și este supusă prescripției extinctive. În conformitate cu art. 8 din D. nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui. Reclamanții au cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii. Chiar dacă o asemenea acțiune era lipsită de succes în timpul regimului comunist, ulterior, după desființarea D.ui S. S. prin D. nr. 3., dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990. În consecință, pentru temeiul juridic al art. 998-999 C., precizat de reclamanți, termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din D. nr. 167/1958, s-a împlinit anterior modificării acțiunii - (...) -. În altă ordine de idei, în considerentele Deciziei nr. 1358/2010 Curtea Constituțională a apreciat că nu poate exista decât o obligație „morală"; a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. Se face de asemenea trimitere la jurisprudența C. E. a D. O. care a statuat în sensul că dispozițiile C.i nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii săi. În același timp, C. de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun. Adoptarea celor două acte normative în materia examinată - D.-Lege nr. 118/1990 și L. nr. 2. - nu a dat naștere la un drept substanțial la despăgubiri pe alte temeiuri de drept, cum ar fi art. 998-999 C., dispoziții din C. R. sau C.E.D.O., în ipoteza acestui temei nou de drept fiind necesară respectarea termenului de promovare și a condițiilor de admisibilitate. P. aceleași considerente nu există nicio justificare pentru a se aprecia că începutul curgerii termenului de 3 ani, în cazul art. 998-999 C., s-ar situa la alt moment decât cel arătat în prezentele considerente. P. motivele expuse, T. a apreciat că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, și în temeiul art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958 a fost admisă. În consecință, a fost respinsă acțiunea civilă modificată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă. III. Cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirii material reprezentând valoarea bunurilor confiscate, a fost admisă în parte. Astfel, potrivit art. 5 alin. 1 lit. b) din L. nr. 2., cu modificările ulterioare, persoanele care se încadrează în ipoteza textului au dreptul și la acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile preluate în mod abuziv înperioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale L. nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare. În expunerea de motive a L. nr. 2. s-a arătat că, în ceea ce privește repararea prejudiciului material, L. nr. 10/2001 prevede restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute în legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist. A. bunuri sunt calificate de art. 2 alin. 1 lit. b) din L. nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind imobile preluate în mod abuziv. Totuși, dificultățile legate de procesul de punere în aplicare a acestei legi au determinat ca, în multe cazuri, persoane în vârstă, care au făcut obiectul persecuțiilor regimului totalitar comunist să nu obțină nici până la această oră vreo despăgubire concretă. În condițiile în care art. 5 alin. 1 lit. b) teza I-a din L. nr. 2., cu modificările ulterioare, se referă la acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, fără a distinge între bunurile mobile și cele imobile, capătul de cerere este admisibil. Constatarea se impune cu toate că teza a II-a a textului legal examinat și expunerea de motive a legii se referă la imobile pentru care nu au fost acordate despăgubiri în temeiul legilor speciale de reparație. În prezenta cauză, pentru stabilirea valorii bunurilor confiscate instanța a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate de către expert V. T. (f. 80-101). În cuprinsul raportului întocmit s-a procedat la evaluarea bunurilor cuprinse în inventarele întocmite cu ocazia confiscării (f.14-23) pe categorii de bunuri, după cum urmează: secțiunea „covoare persane";, pozițiile 1-12 din Inventarul întocmit la data de 12 martie 1949; secțiunea „covoare diferite";, pozițiile 13-15 din Inventarul întocmit la data de 12 martie 1949; secțiunea „veselă";; secțiunea „diferite stofe";, pozițiile 35-52 din Inventarul întocmit la data de 12 martie 1949; secțiunea „hăinării";, pozițiile 53-56 din Inventarul întocmit la data de 12 martie 1949; secțiunea „lenjerie";, pozițiile 57-62 din același inventar; bunurile de la secțiunea evidențiată la pozițiile 7-23 din procesul-verbal întocmit la data de 16 și 18 iulie 1949. a rezultat astfel valoarea totală a bunurilor în sumă de 14.009 lei. Prin răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamanți expertul și-a menținut punctul de vedere cu privire la valoarea bunurilor menționate (f. 237-239). Nu au fost expertizate tablourile evidențiate la pozițiile 64-65 din Inventarul întocmit la data de 12 martie 1949: 29 de tablouri din care 15 lucrate în ulei. Referitor la aceste bunuri expertul a arătat că nu își poate exprima punctul de vedere cu privire la valoarea acestora întrucât pentru evaluarea operelor de artă este necesar să fie desemnat un specialist din acest domeniu (f. 94). La solicitarea reclamanților instanța a încuviințat efectuarea unei expertize având ca obiect evaluarea tablourilor de către un expert înscris pe L. experților pentru Patrimoniul Cultural N. Mobil (f. 211-212) și a fost desemnat expertul R. V. de la M. N. de I. al T. din C.-N.. La data de (...) expertul desemnat a depus la dosarul cauzei o cerere în cuprinsul căreia a arătat că a luat legătura cu reclamanții și le-a comunicat că există posibilitatea efectuării expertizei doar dacă i se vor pune la dispoziție tablourile în vederea examinării lucrărilor de artă în materialitatea lor. Față de împrejurarea că nu i-au fost puse la dispoziție tablourile expertul a arătat că este în imposibilitate de a efectua lucrarea. În urma răspunsul examinat reclamanții au efectuat o serie de demersuri pentru identificarea instituției la care au fost depozitate tablourile confiscate, fiind acordate mai multe termene succesive în acest sens, dar nu au reușit să identifice bunurile. În aceste condiții, nu s-a dispus revenirea cu adresă la expertul arătat. Cu privire la restul bunurilor mobile a căror contravaloare se solicită cu titlu de despăgubiri materiale, T. a apreciat că cererea reclamanților este întemeiată, deoarece s-a făcut dovada confiscării cu înscrisurile analizate, respective procesele verbale de confiscare și inventarele întocmite, despre această măsură având cunoștință și cei doi martori audiați. În consecință, în aceste limite a fost admisă cererea având ca obiect despăgubiri materiale. În consecință, în baza temeiului de drept arătat pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea reclamanților suma de 14.009 lei cu titlu de despăgubiri materiale. IV. În baza dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., a fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 2.370 lei, reprezentând onorariu expert și avocațial justificat conform actelor justificative depuse la dosarul cauzei (f. 25, 62-63, 79, 137-138). La pronunțarea acestei soluții instanța a avut în vedere faptul că L. nr. 2. a prevăzut în mod obligatoriu procedura judiciară în vederea acordării despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit de persoanele condamnate politic în perioada de referință a legii menționate. În conformitate cu jurisprudența CEDO în materie, cheltuielile de judecată se vor acorda în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Mai exact, se poate afirma că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care solicită acordarea lor. În speță, completareatemeiului de drept al acțiunii a intervenit după pronunțarea Deciziei nr. 1358/2010 a C. C., astfel încât se impune acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de către reclamanți. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții M. M. V.-D., M. R. G. D. și D. E. G. C. și pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE. 1.Prin recursul declarat de reclamanții M. M. V.-D., M. R. G. D. și D. E. G. C.s-a solicitat modificarea în parte a sentinței, admițându-se în întregime acțiunea formulată și precizată de reclamanți, cu cheltuieli de judecată. În motivare s-a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică în ceea ce privește soluția pronunțată asupra excepției prescripției dreptului la acțiunea în despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit și în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cheltuielilor de judecată. Prima instanță a interpretat necorespunzător dispozițiile legale aplicabile în materie de prescripție a dreptului la acțiune având ca obiect acordarea de despăgubiri cu titlu de daune morale. Data de la care începe să curgă prescripția dreptului la acțiune este data intrării în vigoare a L. nr. 2., prin aceasta stabilindu-se posibilitatea constatării de către instanțele judecătorești a caracterului politic al anumitor măsuri administrative dispuse în timpul vechiului regim. Înainte de acest moment era imposibil a se promova acțiune în despăgubiri. În drept au fost invocate dispozițiile L. nr. 2., D.-Lege nr. 167/1958, art. 199 și urm. C.pr.civ. Intimatul nu a formulat întâmpinare la recursul declarat de către reclamanți. 2.Prin recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE s-a solicitat modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii. În motivare s-a arătat că soluția instanței de fond este profund nelegală în ceea ce privește despăgubirile materiale acordate pentru bunurile mobile confiscate, din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2. rezultând că se pot acorda despăgubiri numai pentru bunurile imobile. În același sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2.. Și din expunerea de motive a L. nr. 2. rezultă neîndoielnic intenția legiuitorului de a acorda despăgubiri doar pentru bunuri imobile, potrivit prevederilor art. 30 din L. nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, expunerile de motive constituind instrumente de prezentare și motivare ale noilor reglementări propuse. În subsidiar s-a arătat că în speță nu există o hotărâre de condamnare, confiscarea nefiind un efect al unei măsuri administrative, fiind ea însăși o măsură administrativă. Art. 3 din D. nr. 83/1949 stipulează care obiecte nu intră în prevederile decretului, din procesele-verbale de confiscare rezultând că printre bunurile confiscate se găseau și obiecte de acest gen. În D. nr. 83/1949 exista temei legal pentru restituirea bunurilor de uz personal și casnic, reclamanții neformulând acțiune în acest sens. În ceea ce privește raportul de expertiză s-a arătat că bunurile supuse evaluării nu mai există în materialitatea lor, valoarea stabilită bazându-se doar pe simple prezumții personale, expertiza efectuată fiind nulă în lipsa obiectului supus expertizării. În mod greșit a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, neputând fi reținută vreo culpă în sarcina M.ui F. P., o eventuală culpă putând fi reținut în sarcina S. R.. În probațiune s-a depus extras din decizia nr. 2. a Înaltei Curți de C. și J. În drept au fost invocate dispozițiile art. 115-118, art. 137 C.pr.civ. și celelalte dispoziții invocate în întâmpinare. Reclamanții au formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtsolicitând respingerea acestuia. În motivare s-a arătat că textul art. 5 din L. nr. 2. nu distinge între bunurile mobile și imobile, raportul de expertiză a fost întocmit în mod legal, cheltuielile de judecată au fost acordate în temeiul art. 274 C.pr.civ. Analizând recursul declarat de reclamanții M. M. V.-D., M. R. G. D. și D. E. G. C. precum și recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.365 din 24 aprilie 2012 a T.ui C., C. reține următoarele: 1.Recursul reclamanților este nefondat. Singura critică formulată de către reclamanți privește modul de soluționare al petitului având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral, petit întemeiat în drept pe prevederile art.998 și urm. C. Soluția pronunțată asupra acestuia, de respingere ca urmarea a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, este apreciată ca fiind temeinică și legală de către curte. Sunt incidente în cauză prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958, respectiv dreptul la acțiune a început să curgă în anul 1990. Termenul general de 3 ani prevăzut de ar.3 din D. nr.167/1958 nu este contestat ca fiind aplicabil. Prima instanță a avansat ca moment de la care începe să curgă termenul de prescripție al dreptului la acțiune, data de (...), data la care a fost desființat prin D. nr.3. D. S. S., în același an intrând în vigoare D.-Lege nr.118/1990, act normativ care a reglementat drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la (...) precum și a celor deportate în străinătate sau constituite în prizonieri, începând cu anul 1990 nemaiexistând deci nici o piedică în calea promovării unei astfel de acțiuni întemeiate pe dreptul comun care să aibă ca obiect repararea pagubelor pricinuite în perioada regimului comunist, pagube care s-ar fi apreciat că nu au fost reparate prin această lege specială. Prin adoptarea D.ui Lege nr. 118/1990 intrat în vigoare la 9 aprilie 1990 s- a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada următoare datei de 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituind 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție. Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi. Totodată, din considerentele Deciziilor nr. 1358/2010 și 1360/2010 ale C. C. reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost adoptate mai multe acte normative, art.4 din D. lege nr. 118/1990 republicat și art.5 alin.1 lit.a din L. nr. 2. având aceeași finalitate, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate sau constituite prizonieri. Diferența constă doar în modalitatea de plată, respectiv prestații lunare sau o sumă globală. În consecință, în mod corect a apreciat instanța de fond că dreptul la acțiunea întemeiată pe dreptul comun nu s-a născut la apariția L. nr. 2. atâta timp cât anterior, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale. Nu se poate pune problema unei repuneri în termenul de prescripție prin intrarea în vigoare a L. nr. 2., aceasta fiind o lege specială care nu poate aveaefecte în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe dreptul comun. O astfel de interpretare este de natură să aducă atingere principiului securității raporturilor juridice civile, astfel cum acesta rezultă din art.6 al C.i E. a D. O., instituția repunerii în termenul de prescripție având caracter excepțional. Atâta timp cât dispoziția din L. nr.2. prin s-a prevăzut obligația S. R. de a acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor cu caracter politic dispuse în perioada (...)-(...) a fost declarată neconstituțională, încetându-și efectele juridice conform art.147 din C. R., nu se poate pune problema ca această lege să aibă efecte în cea ce privește termenul de prescripție și momentul de la care începe să curgă acesta referitor la acțiunile având același obiect, întemeiate însă pe dreptul comun. I. este din această perspectivă faptul că prevederea din legea specială invocată în cauză a avut ca fundament tot principiul răspunderii civile delictuale, astfel cum acesta este reglementat de art.998,999 C. 2. Recursul pârâtului este de asemenea nefondat. Prima chestiune care trebuie tranșată este aceea a sferei de aplicare a art.5 alin.1 lit.b din L. nr.2., prin recursul declarat de către pârâtul S. R. contestându- se faptul că legiuitorul ar fi avut în vedere și bunurile mobile. Art.5 alin.1 lit.b din L. nr.2. prevede că persoanele îndreptățite conform alin.1 al art.5 pot solicita obligarea S. la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr.10/2001, ale L. nr.247/2005. Analizând textul de lege aplicabil în cauză în ceea ce privește daunele materiale instanța constată că nu au fost excluse din sfera sa de aplicare bunurile mobile, legiuitorul folosind noțiunea de „. confiscate";, interpretarea dată de către pârât în recurs depășind limitele de interpretare a legii, astfel cum se arată și în întâmpinarea depusă la dosar de către reclamanți. Raportat la modul în care este formulat textul de lege este irelevant faptul că în expunerea de motive a legii s-a făcut referire la bunurile imobile, ceea ce trebuie respectat și pus în aplicare fiind textul de lege care nu face distincția menționată în expunerea de motive. Nici faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a dat într-o decizie de speță o altă interpretare textului nu este un argument suficient pentru a prelua această interpretare a dispozițiilor art.5 alin.1 lit.b din L. nr.2.. Aceasta cu atât mai mult cu cât practica constantă a C. de A. C. este în sensul menționat anterior( a se vedea în acest sens decizia civilă nr.3660/(...), decizia civilă nr.1853/(...)), începând cu intrarea în vigoare a L. nr.202/2010 curțile de apel devenind competente să soluționeze (prin decizii irevocabile) recursurile declarate împotriva hotărârilor prin care se soluționează cererile întemeiate pe dispozițiile L. nr.2.. Cu privire la bunurilor mobile a căror contravaloare s-a solicitat cu titlu de despăgubiri materiale, tribunalul a apreciat că cererea reclamanților este întemeiată, deoarece s-a făcut dovada confiscării cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv procesele verbale de confiscare și inventarele întocmite, despre această măsură având cunoștință și cei doi martori audiați. În consecință, în aceste limite a fost admisă cererea având ca obiect despăgubiri materiale, instanța raportându-se la valorile stabilite prin expertiza judiciară de specialitate întocmită în cauză, expertiză care este valabilă, nepunându-se problema nulității acesteia pentru lipsa obiectelor expertizate. De altfel pârâtul, deși i-a fost comunicat raportul de expertiză întocmit de expertul judiciar V. T. la data de (...)(fila 139 dosar tribunal), nu a formulat obiecțiuni la acesta și nici nu asolicitat a se constata nulitatea sa la primul termen de judecată ce a urmat comunicării, respectiv (...), așa cum impune alin.2 al art.212 C.pr.civ. Atâta timp cât nu s-a contestat faptul că împotriva antecesorilor reclamanților au fost dispuse măsuri administrative cu caracter politic, sentința rămânând irevocabilă sub acest aspect, fiind dovedită și legătura de cauzalitate dintre măsurile administrative și confiscarea bunurilor acestora, nu există nici un impediment legal de a acorda aceste sume reprezentând echivalentul bunurilor confiscate. L. nr.2., respectiv alin.1 al art.5, nu limitează acordarea de despăgubiri pentru bunurile confiscate numai ca urmare a unei condamnări cu caracter politic, despăgubirile putând fi acordate în toate situațiile în care măsura confiscării a fost luată ca urmare a unei condamnări sau a altei măsuri administrative având caracter politic. I. este și faptul că s-ar fi confiscat bunuri care au fost excluse de actul normativ în baza căruia a fost luată măsura, atâta timp cât acestea s-a dovedit a fi fost confiscate efectiv, antecesorilor reclamanților nefiindu-le restituite anterior acestui moment. Se mai critică faptul că instanța de fond a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată. Problema cheltuielilor de judecată în litigiile întemeiate pe prevederile L. nr.2., precizate pe prevederile art.998 și urm C. după declararea ca neconstituționale a prevederilor art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. a primit o rezolvare constantă și unitară în practica judiciară. Considerentul pe care se acordă cheltuielile de judecată în această situație este acela că nu există o culpă procesuală a reclamantului căruia i-a fost respinsă acțiunea, culpa aparținând S. R. care prin intermediul C. C. a invalidat un text de lege pe care a fost întemeiată acțiunea, în cursul soluționării acestuia. Situația este similară și în cazul acțiunilor precizate pe dreptul comun, precizarea în condițiile dreptului comun fiind consecința declarării ca neconstituțional a textului din legea specială pe care fusese fundamentată inițial acțiunea. În ceea ce privește susținerea că nu poate fi stabilită culpa procesuală în sarcina M.ui F. P. se reține că atâta timp cât în proces calitate procesuală pasivă, necontestată, o are S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, numai în sarcina acestuia, în calitate de pârât, poate fi reținută culpa procesuală în sensul art.274 C.pr.civ., iar nu împotriva unui alt subiect de drept neîmprocesuat și care nu își justifică calitatea procesuală raportat la obiectul acțiunii, astfel cum acesta a fost stabilit de reclamant. Prin urmare, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. coroborat cu art.3041 C.pr.civ. C. va respinge ca nefondate ambele recursuri declarate în cauză, respingând în consecință și cererea accesorie de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs. P. A. MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarat de reclamanții M. M. V.-D., M. R. G. D. și D. E. G. C. și de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.365 din 24 aprilie 2012 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr.(...), pe care o menține. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 04 octombrie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. A. C. ANA I. A. C. GREFIER, C. B. Red.A.C./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: E. L.
| ← Decizia civilă nr. 5089/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 334/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
