Decizia civilă nr. 4168/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR.4168/R/2012
Ședința 4 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C. G.: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. V. împotriva sentinței civile nr. 1022 din 6 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe intimata S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 20 august 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei intimate D. G. a F. P. M., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2
C.proc. civ.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1022 din 6 iunie 20120 a T.ui M., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta C. V., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că tatăl reclamantei I. I. a fost dus prizonier în fost U. și a lucrat în lagăr de muncă în perioada (...) - (...). Deci, măsura prizonieratului a fost luată de un alt regim decât cel comunist.
Prin decizia nr. 1358/2010 a C.i Constituționale s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Reținându-se că deciziile C.i Constituționale sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-auîncetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale L. nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursul în interesul legii prin D. nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată în dosarul 14/2011 a stabilit că, urmare a deciziilor C.i Constituționale nr.
1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr.
2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
În concluzia celor reținute, instanța a apreciat că cererea reclamantei nu este fondată, că nu sunt aplicabile dispozițiile L. nr. 2..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamanta, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și, în consecință, constatarea caracterului politic al măsurii administrative constând în dislocarea, stabilirea domiciliului obligatoriu și internarea în lagăre speciale, privarea de libertate, luată împotriva antecesorului ei și obligarea pârâtului la plata daunelor morale în sumă de 50.000 lei.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că decizia nr. 1358/2010 a C.i Constituționale invocată de recurentă nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol în prima instanță sau în căile de atac la data pronunțării acestei decizii, ci eventual celor înregistrate ulterior pronunțării sale. A aprecia în alt mod ar însemnat să se aplice un tratament distinct persoanelor îndreptățite la despăgubiri în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2..
Procedând în modalitatea arătată, instanța de fond a încălcat și principiul egalității în drepturi și ar crea situații juridice discriminatorii față de persoanele care au obținut hotărâri definitive și irevocabile, ceea ce ar contraveni art. 14 din C.E.D.O.
Recurenta a arătat că raportat la dispozițiile L. nr. 2. modificată prin
L. nr. 2., cât și la dispozițiile Decretului - lege nr. 118/1990, înțelege să-și precizeze temeiul de drept al acțiunii și pe dispozițiile art. 998 C. civil și jurisprudența C.E.D.O.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul s-a opus admiterii recursului, arătând că situația antecesorului reclamantei, aceea de prizonierat nu creează vocație la drepturile prevăzute de L. nr. 2..
Recursul nu a fost întemeiat în drept, însă raportat la dispozițiile art. 306 alin. 3 Cod proc.civ., curtea apreciază că criticile formulate de recurentă se pot încadra în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., text de lege prin prisma căruia va proceda la analizarea acestora.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 304 pct. 9 și art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Situația particulară a antecesorului reclamantei care a fost prizonier în fosta U. în perioada (...)-(...), nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și nu face obiectul acestei legi. Cu toate acestea, față de cererea reclamantei referitoare la faptul că este îndreptățită la a-i fi acordate daune morale în temeiul art. 5 din L. nr. 2., curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a L. nr. 2., act normativ care fundamentează în drept cererea reclamantului, constituie condamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusă printr-o hotărârejudecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Pentru ca o condamnare să confere celui condamnat dreptul la despăgubiri, potrivit art. 5 din L. nr. 2., se cer, așadar, a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: condamnarea să fi fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă; hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; faptele care au atras această condamnare să fi fost săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și să fi avut drept scop „împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
În cauză, instanța constată că nu a existat o condamnare, pronunțată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din L. nr. 2..
Conform prevederilor art. 3 din L. nr. 2., constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.
În cauză, se observă că nu a fost luată față de antecesorul reclamantei nici o măsură de natura celor menționate în cuprinsul art.3, de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normative din cele prevăzute expres și limitativ, concluzia fiind acea că nu este aplicabil acest text normativ, fiind exclusă existența unei măsuri administrative căreia legea să îi recunoască caracter politic.
Potrivit art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., și anume: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din L. nr.2. nu există nici o mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O. nr. 2., pe care o face art.1 alin.3 din L. nr.2., este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al L. nr.2.. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din L. nr.2. nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, măsura prizonieratului în U.R.S.S. nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități ale S.ui R. și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O. nr. 2., toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus. Mai mult decât atât, prizonieratul a fost dispus de forțele sovietice anterior datei la care a fost instaurat regimul comunist în R., respectiv 6 martie 1945, astfel că ea nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist, înscriindu- se în categoria deportărilor pretinse de U. ca despăgubiri de război după Convenția de A. din 1944.
C. apreciază necesar a se sublinia că raționamentul instanței de fond referitor la incidența în cauză a deciziei C.i Constituționale este corect raportat la prevederile art.31 din L. nr.47/1992. D. C.i Constituționale își produce efectele tuturor proceselor, indiferent de faza procesuală, acest lucru rezultând și din aceea că excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță incidentă în cauză poate fi invocată și în faza apelului sau a recursului, în cazul admiterii excepției dispoziția declarată neconstituțională nemaiputând fi aplicată nici procesului în care a fost invocată excepția și nici altor procese în curs, indiferent de faza procesuală.
Nu se poate pune problema săvârșirii unui abuz prin aplicarea deciziei
C.i Constituționale, raportat la considerentele anterioare, atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de C. E. a D. O. În această hotărâre se apreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la C. și în consecință nici a art.14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului.
Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 2 din O. nr. 214/2009 și nici ale Decretului-lege nr. 118/1990, câtă vreme, situația particulară a antecesorului reclamantei, aceea de prizonier de război în fosta U.R.S.S., nu se circumscrie nici dispozițiilor L. nr. 2., și nici dispozițiilor anterior invocate.
De altfel, prin decizia nr. 1. Î. C. de C. și Justiție în recurs în interesul legii a stabilit că, urmare a deciziilor C.i Constituționale nr. (...) și nr. (...), dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentrucauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile Deciziei nr. 1358/(...) a C.i Constituționale, motiv pentru care în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
În ce privește noile temeiuri de drept invocate de recurentă, art. 998
C. civil și jurisprudența C.E.D.O., curtea reține că potrivit disp. art. 294
Cod proc.civ., în apel nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată, astfel că curtea nu va analiza aceste motive, care tind la admiterea acțiunii pe alte temeiuri de drept decât cele avute de instanța de fond în vedere la pronunțarea deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. V. împotriva sentinței civile nr.1022 din 6 iunie 2012 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr.(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 04 octombrie 2012.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
G.
A. A. C. ANA I.
A. C.
C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: P. G.
| ← Decizia civilă nr. 4710/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1277/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
