Decizia civilă nr. 4958/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 4958/R/2012
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M.-C. V.
JUDECĂTORI:
A.-T. N.
A.-A. C.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. R.-B., împotriva deciziei civile nr. 1. din 28 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul R. S.-I., având ca obiect pretenții.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 14noiembrie 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, și când, din lipsă de timp pentru deliberare, dar și pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 21 noiembrie
2012, iar apoi, din aceleași motive, s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 28 noiembrie 2012, ambele încheieri făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 8960/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei C.-N., a fost respinsă ca fiind neîntemeiată acțiunea civila formulată si precizată de reclamantul C. R. B., in contradictoriu cu paratul R. S. I..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că din înscrisurile de la f. 25-26 reiese că la data de (...), in cadrul vânzării silite organizate de BRD C., reclamantul a adjudecat imobilul situat în C.-N., str. P. C., nr. 20, jud. C., aflat până la acea dată în proprietatea pârâtului, însă din cuprinsul hotărârilor judecătorești depuse rezulta că actul de adjudecare si toate actele de executare subsecvente au fost anulate, aceasta chestiune fiind tranșată irevocabil.
Așa cum s-a arătat in literatura de specialitate, nulitatea este o sancțiune de drept civil care intervine in cazul in care la încheierea unui act juridic civil nu se respecta dispoziții legale referitoare la condițiile de validitate ale actului juridic civil si care desființează retroactiv actul juridic, lipsindu-l de efectele care ar decurge din acest act, conform adagiului quod nullum est, nullum producit efectum.
Urmare a efectului retroactiv al sancțiunii nulității, instanța a reținut că pârâtul nu a avut niciodată calitatea de adjudecatar al imobilului situat in C.-N., str. P. C., nr. 20, jud. C. si, prin urmare, nu este îndreptățit a primi sporul de valoare dobândit de imobil de la data adjudecării si până la data anularii actului de adjudecare.
In ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect restituirea prețului de adjudecare instanța a reținut că, așa cum in mod corect a subliniat si pârâtul, acesta a fost încasat de către vânzător, care in speță nu a fost pârâtul, ci unitatea bancara care a vândut imobilul la licitație, respectiv BRD C. si, prin urmare, paratul nu poate fi obligat a restitui ceva ce nu a încasat.
Cât privește temeiul juridic invocat de reclamant, respectiv dispozițiile art. 1336-1351/C.civ, instanța a apreciat ca acestea nu sunt incidente in speță, deoarece reglementează răspunderea vânzătorului față de comparator; or, în speță, așa cum s-a arătat si mai sus, reclamantul nu a avut calitatea de vânzător al imobilului adjudecat de pârât.
Așa fiind, instanța a apreciat că petitele având ca obiect obligarea pârâtului la restituirea prețului de adjudecare si respectiv la achitarea sporului de valoare aferent imobilului adjudecat sunt nefondate, motiv pentru care a dispus respingerea acestora si, pe cale de consecință, a respins si petitele accesorii având ca obiect plata dobânzii, conform principiului accesorium sequitur principalem.
Cheltuielile de judecata solicitate de parat nu au fost acordate întrucât nu au fost justificate pana la data pronunțării hotărârii.
Prin decizia civilă nr. 1./(...) a T.ui C. a fost respins ca nefondat apeluldeclarat de apelantul C. R. B., împotriva sentinței civile nr. 8960/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei C.-N., care a fost menținută în întregime, apelantul fiind obligat să plătească intimatului R. S. I. suma de 400 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, chiar dacă, așa cum a arătat reclamantul, reținerea primei instanțe că pârâtul nu a avut calitatea de vânzător al imobilului adjudecat de reclamant, este greșită, considerentele primei instanțe de respingere a solicitării reclamantului ca pârâtul să-i restituie prețul achitat la licitație, pe considerentul că, pe de o parte, nu pârâtul este cel care a încasat prețul, ci banca, și pe de altă parte, că nu suntem în situația evicțiunii prevăzute de art. 1336-1351 C. și că actul de adjudecare fiind anulat, reclamantul este considerat că nu a fost niciodată proprietar, sunt corecte.
Astfel, apelantul susține că pârâtul, în calitate de vânzător, este ținut să răspundă pe temeiul art. 1336-1351 din Codul civil vechi, dar omite a observa că pentru a opera evicțiunea este necesar ca actul de vânzare-cumpărare să fie valabil și nu anulat, cum s-a întâmplat în prezenta speță, actul de adjudecare fiind anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă. În literatura juridică de specialitate s-a arătat că evicțiunea nu funcționează decât în baza unui contract de vânzare-cumpărare valabil și nu a unuia nul sau anulat.
În plus, așa cum arată chiar definiția evicțiunii, redată de apelant în motivarea apelului, cauza de evingere trebuie să provină de la un terț. Ori, în speță, pierderea dreptului de proprietate al reclamantului, ca urmare a anulării procesului verbal de adjudecare, s-a datorat tocmai acțiunii în instanță formulată de pârât, deci evingerea provine tocmai de la pârâtul pe care apelantul l-a arătat ca fiind vânzător și nu de la un terț.
De asemenea, o altă condiție a evicțiunii, aceea ca reclamantul să nu fi cunoscut la momentul cumpărării cauza evingerii, nu este neîndeplinită în speță, dat fiind că reclamantul a știut sau trebuia să știe, printr-o minimă diligență de a se deplasa la imobil și a verifica cartea funciară, că imobilul ce se vinde la licitație este diferit față de cel înscris în cartea funciară - acesta fiind motivul principal de anulare a actelor de executare și a actului de adjudecare. În astfel de cazuri se apreciază că reclamantul cumpără pe riscul său, astfel încât nu mai poate invoca răspunderea vânzătorului pentru evicțiune.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului ca pârâtul să-i restituie toate cheltuielile de judecată din procesele purtate pentru imobil, tribunalul a constatat că nici această cerere nu poate fi primită, întrucât o astfel de solicitare se poate întemeia doar pe evicțiune, iar așa cum s-a reținut anterior, în cauză nu suntem în prezența răspunderii pentru evicțiune, textul art. 1341 din vechiul cod civil, pe care s-a întemeiat această cerere nefiind aplicabil în speță.
Nu au putut fi reținute nici considerentele apelantului privind completarea dispozițiilor speciale ale art. 401^1-404^3 din Codul de procedură civilă, privind întoarcerea executării silite, cu cele ale art. 1336-1351 din vechiul cod civil, dat fiind că fiecare text și fiecare instituție juridică are prevăzute propriile condiții de aplicabilitate. De altfel, în cauză, instanța a constatat că temeiul de drept invocat de reclamant în fața primei instanțe a fost cel al evicțiunii prev. de art. 1336-
1351 cod civil, nefiind invocate la fond prevederile art. 401 ind. 1-404 ind. 3 din
Codul de procedură civilă. Ori, în apel, conform art. 294 C., nu pot fi schimbate obiectul și cauza acțiunii.
Față de considerentele de mai sus, reținând că în cauză nu este aplicabilă răspunderea pentru evicțiune, rezultă că nici solicitarea reclamantului ca pârâtul să-i plătească sporul de valoare nu este întemeiată, nefiind aplicabil art. 1344 cod civil.
În baza art. 274 C., apelantul a fost obligat să plătească intimatului R. S. I. suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C. R. B., solicitândinstanței modificarea în întregime a deciziei, cu consecința admiterii apelului și a acțiunii civile, cum a fost precizată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. Reclamantul recurent a învederat instanței că, deși instanța de apel a reținut că vânzător este intimatul R. S.-I., iar nu banca, fiind vorba de o vânzare silită totuși găsește că intimatul nu trebuia să răspundă pentru evicțiune, întrucât nu el a încasat prețul, argumente care contravin art. 1336-1351 C. civil. Or, din aceste dispoziții legale rezultă cu prisosință că vânzătorul trebuia să răspundă pentru evicțiune.
Se invocă dispozițiile art. 522 alin. 1 Cod proc.civ., care prevăd că în ipoteza în care evicțiunea se produce în legătură cu o vânzare silită, vânzătorul trebuie să răspundă, după cum rezultă din dispozițiile art. 522 Cod proc.civ., și doar subsidiar unitatea bancară care a primit banii.
Greșit s-a reținut de către instanța de apel că nu au fost întrunite condițiile răspunderii pentru evicțiune.
În mod nelegal s-a reținut că recurentul nu a fost niciodată proprietar al imobilului, întrucât prin actul de adjudecare încheiat reclamantul a plătit prețul imobilului și a intabulat în CF imobilul. Pierderea dreptului de proprietate se datorează datorită acțiunii unui terț pentru cauze anterioare vânzării sau ca urmare a faptelor proprii ale vânzătorului.
S-au invocat dispozițiile art. 522 Cod proc.civ. și recurentul a apreciat că anularea actului de adjudecare s-a realizat prin D. civilă nr. 9. pronunțată de Tribunalul Cluj evicțiunea a survenit la data de (...), iar dreptul la despăgubiri s-a născut la aceeași dată. Dacă se susține că reclamantul nu a fost niciodată proprietar în baza actului de adjudecare, s-ar înlătura instituția juridică a răspunderii pentru evicțiune.
Recurentul a invocat că nelegal s-a reținut de către tribunal că răspunderea pentru evicțiune poate fi invocată numai pentru fapta terțului, ori în acțiune s-a invocat răspunderea pentru evicțiune pentru fapta vânzătorului, dar a considerat că există și fapta terțului identificat în persoana creditorului care agreșit când a acordat creditul, cât și fapta executorului bancar care a derulat executarea silită.
S-a reținut instanța de apel că reclamantul ar fi putut, cu minime diligențe, să cunoască neconcordanța între descrierea imobilului în CF și situația faptică a imobilului, însă această susținere nu poate fi reținută, întrucât publicațiile de vânzare erau în concordanță cu imobilul existent iar în procesul verbal de licitație și în actul de adjudecare a fost descris imobilul nou construit, recurentul acordând deplină încredere unității bancare.
Recurentul a arătat că anularea procesului verbal de licitație și a actului de adjudecare s-a dispus nu pentru neconcordanța dintre descrierea în C.F. a imobilului și situația reală a acestuia, ci pentru neconcordanțe între actele de garanție imobiliară și actul de adjudecare pe de altă parte, aspecte pe care partea nu le putea cunoaște.
Recurentul a învederat instanței că a formulat o plângere penală împotriva unității bancare, iar în raportul de supraveghere întocmit de BNR au fost reținute grave abateri cu ocazia acordării creditului, în legătură cu care s-a derulat procedura de executare silită.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate,curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoareleconsiderente:
Recurentul a investit instanța cu o acțiune în răspundere pentru evicțiune
și în drept a invocat dispozițiile art. 1336-1351 C.civil.
Din starea de fapt reținută de instanțele de fond rezultă fără echivoc că imobilul în litigiu a fost vândut la licitație în cadrul procedurii executării silite imobiliare. Pârâtul R. S. a garantat cu imobilul în litigiu obținerea unui credit pentru societatea comercială a cărui unic asociat era.
Instanța de apel a corectat considerentele primei instanțe și a reținut că vânzătorul imobilului scos la licitație este debitorul al cărui imobil se vinde silit, respectiv R. S. I. și nu banca creditoare, cum eronat a reținut prima instanță.
Potrivit dispozițiilor art. 1337-1351 Cod civil, răspunderea vânzătorului pentru evicțiune este o răspundere civilă contractuală, însă pentru antrenarea răspunderii civile contractuale, este necesar ca contractul de vânzare-cumpărare încheiat să fie valid.
În prezenta cauză actul de adjudecare a fost anulat prin decizia nr. 90/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 8401/2005 (f.27).
Deși în speță bunul care a făcut obiectul vânzării a fost un imobil vândut la licitație, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile legale privind evicțiunea reglementată de art. 1337 și urm. C. civil. (f.8). Reclamantul și-a precizat acțiunea cu privire la petitul al treilea al cererii de chemare în judecată în sensul că a solicitat suma de 574.713, 84 lei, reprezentând sporul de valoare dobândit de imobil, dar nu a schimbat temeiul juridic al cererii.(f. 166 )
Prin concluziile scrise a fost invocat ca temei de drept și art. 520 C. însă instanța de fond nu i-a dat eficiență, deoarece nu au fost respectate dispozițiile procedurale în materie. Modificarea cererii de chemare în judecată se poate face în condițiile art. 132 C. însă aceste condiții nu au fost respectate. După ce instanța rămâne în pronunțare cu o cauză nu se mai poate, prin concluzii scrise, să se modifice obiectul acțiunii sau să se mai administreze probe, deoarece s-ar încălca principiul contradictorialității și al dreptului la apărare.
Instanța de fond și de apel au verificat starea de fapt și au analizat condițiile răspunderii civile pentru evicțiune, prevăzute de art. 1337 și urm. C. civil, așa cum a solicitat reclamantul, întrucât art. 129 alin. 6 C. civil prevede că în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedusjudecății. Această dispoziție legală consacră principiul disponibilității, potrivit căreia părțile stabilesc limitele în care înțeleg să se judece.
În recurs au fost invocate și dispozițiile art. 522 Cod proc.civ., însă acest temei de drept nu a fost avut în vedere de prima instanță la pronunțarea sentinței și nici pârâtul nu a dezvoltat apărări pe acest temei legal.
În motivele de apel reclamantul invocă mijloacele procesuale prin care adjudecatarul care și-a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului adjudecat poate să obțină despăgubiri: art. 404 indice 1 -404 indice 3 și art. 520-
523 C. însă aceste dispoziții legale au fost invocate pentru prima dată în apel.
Potrivit dispozițiilor art. 294 C. în apel nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii, ori prin invocarea dispozițiilor legale mai sus arătate apelantul schimba cauza acțiunii.
În cazul evingerii adjudecatarului, legiuitorul a stabilit un mijloc procedural de despăgubire diferit de răspunderea civilă pentru evicțiune reglementat de art. 1337-1351 C. civil, prevăzut de art. 520 și urm. Cod proc.civ. Astfel, adjudecatarul evins are posibilitatea de a sa judeca cu debitorul urmărit pentru a fi despăgubit. În ipoteza în care adjudecatarul nu se poate îndestula de la debitor are posibilitatea să se judece și cu creditorii care au încasat prețul, dar numai în limita sumei încasate de aceștia.
Acest mijloc procedural derogă de la dispozițiile comune în materia evicțiunii și este firesc să fie așa deoarece adjudecatarul a participat la o licitație publică și nu are nici o culpă în producerea pagubei. Este de remarcat că procedura prevăzută de art.520 C. nu are o dispoziție echivalentă dispozițiilor art. 1340 Cod C. Cu toate acestea reclamantul trebuie să fie consecvent cu sine însuși și în căile de atac să invoce aceleași dispoziții legale pe care le-a avut în vedere prima instanță la soluționarea cauzei.
Revenind la criticile formulate de recurent, curtea constată că instanțele de fond trebuiau să verifice dacă au fost îndeplinite condițiile răspunderii delictuale prevăzute de art. 1337 și urm. C. civil.
Susținerile reclamantului referitoare la faptul că a plătit în întregime contravaloarea imobilului cumpărat și și-a intabulat dreptul de proprietate sunt reale, însă actul de adjudecare a fost anulat.
Anularea unui act juridic are ca efect repunerea părților în situația anterioară, potrivit principiului „qvod nullum est, nullum producit efectum";.
Evicțiunea presupune existența unui contract valabil încheiat, însă odată anulat contractul poate atrage alte tipuri de răspundere civilă.
În lipsa unui contract valabil încheiat este superfluu să fie analizate celelalte condiții ale garanției pentru evicțiune prevăzută de Cod C. R. garanția pentru evicțiune, Codul civil vizează în principal evicțiunea provenind de la un terț, dar reglementează și evicțiunea generată de fapta vânzătorului, așa încât este incompletă afirmația instanței de apel că evicțiunea provine numai de la terț. Chiar dacă susținerea este trunchiată, nu influențează soluția pronunțată de către instanța de apel.
Condițiile răspunderii pentru evicțiune sunt următoarele: vânzătorul trebuie să garanteze cumpărătorul dacă tulburarea este o tulburare de drept și nu de fapt; tulburarea de drept să aibă o cauză anterioară vânzării și necunoașterea cauzei evicțiunii de către cumpărător.
Întrucât nu suntem în prezența unui contract de vânzare-cumpărare valid, nu pot fi aplicate dispozițiile garanției vânzătorului pentru evicțiune.
În ceea ce privește neconcordanța între situația de cartea funciară și starea reală a imobilului, cumpărătorul trebuia să depună diligențele unui bun proprietar și să verifice situația de cartea funciară, precum și situația faptică a imobilului, cum corect reține instanța de apel.
Chiar dacă în publicația de vânzare a fost descris imobilul ca o construcție casă de locuit cu regim parter și mansardă cu suprafață utilă de 248 mp., reclamantul trebuia să verifice și cartea funciară pentru a se convinge că imobilul descris în publicația de vânzare este identic cu cel înscris în cartea funciară.
Particularitățile speței pot conduce la antrenarea altui tip de răspundere civilă, însă invocându-e dispozițiile art. 1336-1351 Cod Civil, instanța nu a putut analiza răspunderea pentru evicțiune prin prisma altor dispozițiile legale deoarece și condițiile de aplicabilitate ale instituțiilor juridice sunt diferite.
Dispozițiile art. 1336-1351 C. civil au fost legal aplicate de către instanța de apel, curtea constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
În temeiul art. 312 Cod proc.civ. curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. R. B. împotriva deciziei civile nr. 190 din 28 martie 2012 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. C. V. A.-T. N. A. A. C.
GREFIER M.-L. T.
Red. A.T.N. dact. G.C.
3 ex/(...)
Jud.primă instanță: O.R.Ghișoiu
| ← Decizia civilă nr. 1277/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 122/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
