Decizia civilă nr. 836/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 836/R/2012
Ședința din 23 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții C. LOCAL AL M. C.-N. și M. C.-N. PRIN P., precum și recursul declarat de pârâta I. E. împotriva deciziei civile nr. 556 din 6 decembrie 2011 a T.ului C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații D. F., I. A. E. și I. ANA M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă pârâta recurentă I. E., personal, pârâta intimată I. Ana M., lipsă fiind celelalte părți.
Recursul declarat de către reclamanții recurenți este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Recursul declarat de pârâta recurentă este timbrat cu suma de 5 lei taxă judiciară de timbru.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care pârâta recurentă depune la dosar timbru judiciar de 0,15 lei, aferent cererii de recurs. A. că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Pârâta recurentă solicită admiterea recursului ei, respingerea recursului declarat de către reclamanți, arătând că nu este de acord să i se solicite majorări de întârziere și să fie obligată la plata cheltuieli de judecată.
Pârâta intimată I. Ana M. solicită respingerea recursului declarat de reclamanții recurenți și admiterea recursului declarat de pârâta recurentă.
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub nr. 29761/211/(...) la Judecătoria Cluj-
Napoca și precizată ulterior, reclamanții C. Local al municipiului C.-N. și M.
C.-N. i-au chemat în judecată pe pârâții I. E., D. F., I. A. E. Și I. Ana M., solicitând instanței obligarea pârâtei 1 la plata sumei de 2588,44 lei, cu titlu de chirie restantă pentru perioada decembrie 2007 - august 2010, a sumei de 898,84 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei (...)-(...), la plata chiriei până la părăsirea efectivă a locuinței, a penalităților de întârziere până la plata efectivă a debitului, precum și să constate încetat contractul de închiriere pentru locuința obiect a litigiului, să dispună evacuarea pârâților din aceasta și obligarea pârâtei 1 la predarea locuinței în starea în care a primit-o, cu cheltuieli de judecată.
Soluția primei instanțe
Prin Sentința civilă nr. 14148/(...), Judecătoria Cluj-Napoca a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții C. Local al mun. C.-N. și M. C.-N. împotriva pârâților I. E., D. F., I. A. E. Și I. Ana M., a obligat pârâta de rând 1 la plata către reclamanți a sumei de 2.355,20 lei cu titlu de chirie restantă pentru perioada decembrie 2007 - septembrie 2011 și a sumei de 2.355,20 lei cu titlu de penalități de întârziere, aferente perioadei (...)-(...).
A fost obligată pârâta de rând 1 la plata către reclamanți a sumei de
12,22 cu titlu de chirie lunară până la majorări de întârziere până la data părăsirii efective a locuinței.
S-a constatat încetat contractul de închiriere nr.57219/(...) și s-a dispus evacuarea pârâților imobilul situat în mun. C. N., str. B. nr. 35A, ap.
3, jud. C., cu consecința obligării pârâtei de rând 1 la predarea imobilului în starea în care l-a primit.
A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei de rând 1 la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată.
Starea de fapt
La data de (...), între reclamanți și numitul I. I., s-a încheiat contractul de închiriere nr. 57219, pentru imobilul situat în mun. C.-N., str. B. nr. 35A, ap. 3, jud. C., în suprafață de 26,61 mp.
La data de (...), titularul contractului de închiriere, I. I., a decedat, continuarea contractului făcându-se în persoana soției acestuia, pârâta I. E., întrucât aceasta a locuit împreună cu titularul.
Durata contractului a fost stabilită de comun acord ca fiind cuprinsă între (...) - (...).
Prin actul adițional nr. 1 din data de (...), durata contractului a fost prelungită până la soluționarea revendicării, dar nu mai mult de un an, iar, întrucât revendicarea nu a fost soluționată, a operat tacita relocațiune.
Totodată, prin contract s-a stabilit că, pentru locuința închiriată, se datorează o chirie lunară de 12,22 lei RON și trebuie achitată până în data de 10 a fiecărei luni.
Conform fișei locative a contractului, împreună cu titulara de contract
- pârâta I. E., în imobil mai locuiesc și pârâții D. F., I. A. E. și I. Ana M.
La data de (...), pârâții au primit o notificare, prin care au fost înștiințați că datorează o chirie restantă de 1.280 lei și penalități de întârziere de 496,87 lei.
Conform precizării depuse la termenul de judecată din data de (...), pârâta de rând 1 a acumulat un debit de 7.151,56 lei, din care suma de
2.355,20 lei cu titlu de chirie restantă pentru perioada decembrie 2007 - septembrie 2011 și suma de 4.796,36 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei (...)-(...).
Dezlegarea în drept
Cu privire la constatarea încetării contractului, instanța a reținut că, potrivit art. 1437 și 1452 C. civ., în cazul în care durata contractului de închiriere a expirat dar chiriașul rămâne pe mai departe în locuință, se produce tacita relocațiune, adică o reînnoire a contractului, cu specificația că, de această dată, durata contractuală este nedeterminată.
În această situație, promovarea prezentei acțiuni operează ca o denunțare unilaterală a contractului de închiriere.
Totodată, instanța a constatat că, potrivit clauzelor contractuale, neplata chiriei pe o durată de 3 luni consecutiv atrage rezilierea contractului de închiriere, reziliere care, însă, nu a fost solicitată de către reclamanți.
Referitor la penalitățile de întârziere, instanța a reținut că, potrivit art. II din contractul de închiriere nr. 57219 din (...), neplata chiriei la termen atrage o penalitate de întârziere, fără ca majorările de întârziere să poată depăși totalul chiriei restante.
Față de cele mai sus reținute, instanța a apreciat că acțiunea civilă precizată este întemeiată doar în parte și făcând aplicarea art. 225 C.pr.civ. o va admite în această măsură.
În consecință, instanța a obligat pârâta de rând 1 la plata către reclamanți a sumei de 2.355,20 lei cu titlu de chirie restantă pentru perioada decembrie 2007 - septembrie 2011 și suma de 2.355,20 lei cu titlu de penalități de întârziere, aferente perioadei (...)-(...).
În temeiul art. 25 alin. 2 din Legea nr. 114/1996 rep., a obligat pârâta de rând 1 la plata către reclamanți a sumei de 12,22 cu titlu de chirie lunară până la majorări de întârziere până la data părăsirii efective a locuinței.
Ca o consecință a denunțării unilaterale a contractului, în temeiul art. 1437 și urm. C.civ., a constatat încetat contractul de închiriere nr.57219 din
(...) și a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în mun. C.-N., str. B. nr. 35A, ap. 3, jud. C. cu consecința obligării pârâtei de rând 1 la predarea imobilului în starea în care a primit-o.
În privința cheltuielilor de judecată, întrucât, pe de o parte, acțiunea civilă prezentă este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar, pe de altă parte, reclamanții nu au făcut dovada altor cheltuieli de judecată, în temeiul art. 274-276 C. pr. civ., instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata acestor cheltuieli.
Apelul
Prin decizia civilă nr. 556 din (...) a T.ului C., a fost admis în parte apelul declarat de reclamanții C. local al municipiului C.-N. și M. C.-N. prin P. împotriva sentinței civile nr. 1. J. C.-N., care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost obligată pârâta I. E. la plata sumei de 151,20 lei, cu titlu de chirie lunară până la data părăsirii efective a locuinței.
A fost respinsă cererea având că obiect obligarea pârâtei la plata majorărilor de întârziere.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței
A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta I. E.
În considerentele acestei decizii, tribunalul a reținut că prima instanță a obligat-o pe pârâta I. E. să plătească în favoarea reclamanților suma de 12,22 lei cu titlu de chirie lunară până la data părăsirii efective a locuinței.
T.ul a constatat că, prin A. adițional nr. 1 din 0(...) la C. de închiriere nr. 57219/(...), chiria lunară a fost stabilită la suma de 12,22 lei.
La dosarul cauzei, nu a fost depus actul adițional ulterior încheiat, din care să rezulte chiria lunară majorată la suma de 51,20 lei. Prezentă personal la termenul din data de 29 noiembrie 2011, intimata pârâtă I. E. a precizat că acesta din urmă este cuantumul chiriei, conform unui act adițional încheiat ulterior, astfel încât instanța nu a dispus efectuarea unei adrese pentru comunicarea copiei actului adițional.
Raportat la cele expuse instanța a constatat că sunt fondate criticile apelanților în limitele arătate.
T.ul a apreciat, însă, că este nefondată critica vizând neacordarea penalităților de întârziere până la data părăsirii efective a locuinței, această creanță neavând un caracter cert, lichid și exigibil.
Apelul declarat de pârâta I. E. este a fost apreciat ca fiind nefondat, pe motiv că prima instanță a stabilit corect situația de fapt în baza probelor administrate și a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a achita chiria lunară în perioada de referință dedusă judecății, respectiv decembrie 2007-16 septembrie 2011.
În același timp, așa cum au susținut intimații, pârâta nu a achitat parțial chiria nici după data pronunțării sentinței care formează obiectul controlului judiciar. C. dacă venitul familiei este cel indicat în motivele de apel, pârâta avea obligația de a efectua plăți parțiale și de a solicita, eventual, o eșalonare a debitului restant.
În baza dispozițiilor art. 274 C. pr. civ., instanța a respins cererea formulată de apelanții reclamanți pentru obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, pe motiv că apelanții beneficiază de scutire la plata taxei de timbru astfel încât o asemenea taxă nu a fost achitată, iar alte cheltuieli de judecată nu au fost justificate.
Recursul
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții și pârâta I. E. Reclamanții au solicitat modificarea ei, în sensul admiterii în totalitate a apelului declarat de reclamanți, schimbării sentinței apelate, cu consecința admiterii acțiunii în totalitate, cu cheltuieli de judecată, criticându-se împrejurarea că instanța de apel nu a acordat majorările de întârziere, care, potrivit dispozițiilor art. 115 din Legea nr. 210/2005, se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la stingerea sumei datorate, obligând în mod greșit reclamanții la exercitarea unei alte acțiuni în acest scop.
Creanța este lichidă atunci când cuantumul ei este cel puțin determinabil, iar creanța reprezentând majorări de întârziere este atât determinabilă, cât și exigibilă, datorându-se pentru fiecare zi de întârziere.
În plus, instanța de apel a comis o eroare materială obligând pârâta intimată de rândul 1 la plata unei chirii restante de 151,20 lei pe lună, deși cuantumul acestei chirii este de numai 51,20 lei.
Pârâta a solicitat modificarea ei, în sensul admiterii apelului pârâtei, cu consecința respingerii acțiunii, pe motiv că nu poate fi evacuată din locuință, întrucât nu este în culpă în ceea ce privește neplata chiriei, locuind în apartament împreună cu fiicele sale și singurul venit al familiei fiind pensia de handicap a uneia dintre acestea.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate,
raportat la dispoziț iile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., cur tea apreciază că
acestea nu sunt fondate, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, în ceea ce privește recursul reclamanților, acesta vizează două aspecte.
În ceea ce privește aspectul referitor la neacordarea majorărilor de întârziere până la data plății efective a debitului restant, în mod corect a reținut instanța de apel faptul că debitul restant nu este lichid și exigibil, pentru a putea fi calculate majorările de întârziere, întrucât acesta va fi cunoscut abia după predarea locuinței, instanța de apel făcând, astfel, o corectă aplicare a dispozițiilor de drept substanțial, nesubzistând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., invocat de reclamanți.
Referitor la motivul privind eroarea materială, aceasta poate fi îndreptată pe calea prevăzută de art. 281 Cod proc.civ., nepuntând fi solicitată pe calea recursului, conform dispozițiilor art. 2822aCod proc.civ. Cu privire la recursul pârâtei, aceasta nu aduce critici punctuale deciziei pronunțată în apel, limitându-se doar la a adăuga la motivele deapel împrejurarea că a solicitat eșalonarea chiriei lunare, după pronunțarea deciziei, însă nu a făcut dovada acestei împrejurări, instanța de recurs însușindu-și motivele pentru care apelul pârâtei a fost respins, întrucât ea este în culpă pentru neplata chiriei, nefăcând vreun demers pentru recalcularea acesteia, în măsura în care susține că veniturile familiei s-ar fi schimbat după decesul titularului de contract. În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea, PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. Local al municipiului C.-N. și M. C.-N. și cel declarat de pârâta I. E. împotriva deciziei civile nr. 556 din 6 decembrie 2011 a T.ului C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. A. C. A. A. C. C. B. Red. CAA dact. GC 2 ex/(...) Jud. apel: D.I. Tașcă, E. Luca
← Decizia civilă nr. 2925/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 3523/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|