Decizia civilă nr. 4317/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR.4317 /R/2012
Ședința publică din data de 17 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTOR:
M.-C. V.
A. C.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. J., împotriva deciziei civile nr. 3. din 12 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul M. D. PRIN P., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantului-recurent M. J., avocat D. L.-G., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului- intimat depune la dosar practică judiciară și chitanța prin care se atestă plata onorariului avocațial.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
R.a reclamantului-recurent susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, modificare deciziei recurate în sensul admiterii cererii de obligare la restituirea taxei de timbru achitată pentru judecata în instanța de fond, ca fiind o plată nedatorată, întrucât potrivit prevederilor art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate abuziv de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Solicită de asemenea obligarea pârâtului-intimat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariu avocațial.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1397 din (...), pronunțată în dosarul civil nr. (...) al J. D. a fost respinsă acțiunea civilă precizată formulată de către reclamantul M. J. prin mandatar P. O. M., împotriva pârâtului M. D. prin reprezentant legal primar M. C., ca neîntemeiată având ca obiect contravaloarea folosului de tras.
Prin decizia civilă nr. 3./(...) a T. C. s-a admis apelul declarat de reclamantul M. J. prin mandatar P. O. M. împotriva Sentinței civile nr.
1397 din (...), pronunțată în dosarul civil nr. (...) al J. D., care a fost schimbată în sensul că s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecata acțiunii .
S-a respins cererea de restituire a taxei de timbru achitată în primă instanță.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că în conformitate cu înscrisul de la fila 97 din dosar mandatarul apelantului a formulat o cerere de renunțare la judecată în prezentul dosar (...).
Pentru termenul de judecată din data de 12 iunie 2012 s-a depus din partea reclamantului M. J. o procură specială acordată în prezentul dosar mandatarului P. O. M., pentru a renunța în numele apelantului și pentru acesta , total sau parțial la procesele cu sentință definitivă și la cele care nu mai sunt necesare și actuale.
Potrivit prevederilor art. 246 alin. 1 C.pr.civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință fie prin cerere scrisă.
T. a apreciat că sunt întrunite condițiile art. 246 C.pr.civ, sens în care urmează a luat act de renunțarea la judecata formulată de reclamantul M. J. prin mandatar P. O. M., motiv pentru care în temeiul art.296 C pr civ, a admis apelul împotriva Sentinței civile nr. 1397 din (...), pronunțată în dosarul civil nr. (...) al J. D., pe care a schimbat-o în sensul că a luat act de renunțarea reclamantului la judecata acțiunii.
Alin 2¹ din Legea 146/1997, potrivit căruia în cazul în care, până la prima zi de înfățișare, părțile încheie tranzacție sau renunță la judecată, suma achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru se restituie în întregime, iar în cazul în care tranzacția ori renunțarea la judecată intervin ulterior primei zile de înfățișare, se restituie până la jumătate din suma achitată, ținând seama de actele procesuale deja îndeplinite a fost abrogate prin art.XVI din Legea 202/2010 motiv pentru care tribunalul a respins cererea de restituire a taxei de timbru achitată în primă instanță.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii cererii de obligare la restituirea taxei de timbru achitate pentru judecată în fața instanței de fond, ca fiind o plată nedatorată și obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că taxa judiciară de timbru a cărei restituire a solicitat-o era nedatorată raportat la dispozițiile art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 și art. 50 din Legea nr.10/2001.
Raportat la cele două texte legale, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii prin obligarea reclamantului la plata taxei judiciare de timbru, iar instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii prin respingerea cererii de restituire a taxei judiciare de timbru achitată, dat fiind că aceasta nu era datorată.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curteaconstată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoareleconsiderente:
Este adevărat că instanța de apel a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru arătând că dispozițiile legale ce prevedeau restituirea în cazul renunțării la judecată sunt abrogate, iar reclamantul pretinderestituirea pe un alt considerent, anume acela că acțiunea era scutită de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 15 lit. r din Legea nr.
146/1997 și art. 50 din Legea nr.10/2001.
Cu toate acestea, soluția instanței de apel în sensul respingerii cererii de restituire a taxei judiciare de timbru este legală, raportat însă la alte prevederi legale: restituirea taxei judiciare de timbru se poate cere în situațiile prev. de art. 23 din Legea nr. 146/1997.
Conform alin. 3, dreptul de a solicita restituirea poate fi exercitat în termen de 1 an de la data nașterii sale, iar potrivit alin. 4, cererea de restituire se adresează instanței judecătorești sau, după caz, parchetului la care s-a introdus acțiunea sau cererea.
Raportat la această dispoziție legală, reclamantul putea solicita restituirea J. C.-N., întrucât în fața acestei instanțe a achitat, la data de (...) taxă judiciară de timbru în sumă de 4387 lei.
Adresând cererea de restituire T. C., instanță în fața căreia nu a achitat nicio sumă cu titlu de taxă judiciară de timbru, în mod corect cererea sa a fost respinsă de către această instanță.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. J. împotriva deciziei civile nr. 3. din (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A.-T. N. M. C. V. A. C. M. L. T.
Red. MV dact. GC
2 ex/(...)
Jud. apel:A.F.Doica, O.C.Tatu
← Decizia civilă nr. 401/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 3292/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|