Sentința civilă nr. 19/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

Dosar nr. (...)*

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILA NR.19/F/2012

Ședința Camerei de C. din 5 aprilie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A.C. GREFIER : C. B.

Pe rol fiind soluționarea conflictului de competență ivit între T. S. C. și Tribunalul Cluj, privind cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea SC A. FKM SRL împotriva debitoarei SC A. S.

Prezenta se judecă în Camera de C., fără citarea părților.

C U R T E A

Prin cererea înregistrată sub nr. 4794/1285/(...) la T. S. C., creditoarea SC A. FKM SRL a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei SC A. SRL pentru suma de 598.437,95 lei, cu titlu de preț neachitat și penalități de întârziere contractuale în sumă de 0,1% pe zi întârziere, cu începere de la data de (...) și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 6812/(...), T. S. C. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea T.ui C., pe motiv că, prin raportare la modificările aduse legii 304/2004 prin legea 7., dispozițiile art. 226 alin 1 din legea 7. sunt criticabile, in contextul in care, înainte de reorganizare ,tribunalul comercial soluționa toate litigiile care țineau de materia comerciala, iar după reorganizarea sa ca tribunal specializat, acesta poate soluționa doar litigiile enumerate expres la art. 226 alin. 1 legea 7. si litigiile pentru care legislația speciala prevedea expres o competenta de soluționare a tribunalului comercial. In aceasta ordine de idei, toate celelalte litigii care deriva din fosta materie comerciala urmează sa fie soluționate de secția civila a tribunalului , deoarece inexistenta dispozițiilor procedurale atributive de competenta nu poate fi suplinita decât prin intervenție legislativa.

În speță ,conform criteriului valoric inserat de prev. art. 2 pct. 1 lit. b) c.pr.civ., competența materială de soluționare aparține tribunalului, însă prev. art.5 alin.l OUG 119/2007 fac trimitere la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă faza procesuala, fără referire si la o competenta de soluționare a tribunalului comercial.

Aceasta reglementare inserată în legea specială (art. 5 alin. 1 OUG

119/2007), existentă la data promovării cererii si toate considerentele deja expuse, conduc la concluzia ca secția civila a tribunalului are competenta materială de soluționare.

Prin sentința civilă nr. 163/(...) a T.ui C., Secția civilă, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea T.ui specializat C., constatându-se conflictul negativ de competență.

În considerentele acestei sentințe, secția civilă a tribunalului reține că, potrivit dispozițiile art. 5 din OG nr. 119/2007, cererea privind ordonanța de plată se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță, aceasta fiind tribunalul.

Cum contractul are o natură comercială, competența de soluționare a cauzei aparține T.ui Comercial C., în prezent T. S. C., care a preluat cauzele de competența acestuia.

Soluționând conflictul negativ de competență ivit între cele două tribunale din circumscripția sa, curtea constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de (...), după intrarea în vigoare a Noului Cod civil.

Prin Legea nr. 7., de punere în aplicare a acestuia, a fost abrogat Codul comercial (art. 230 lit. c), cu excepția dispozițiilor art. 46-55, 57, 58 și 907-935, aplicabile în continuare în raporturile dintre profesioniști, a fost abrogat art. 2 pct.

1 lit. a din Codul de procedură civilă, referitor la competența materială de soluționare a cauzelor comerciale în primă instanță de către secțiile comerciale ale tribunalelor, respectiv tribunalele comerciale (art. 219 pct. 1), în C. a VI-a

„Proceduri speciale";, denumirea capitolului XIV a fost schimbată în „Dispoziții privind soluționarea litigiilor dintre profesioniști";.

Prin aceeași lege de punere în aplicare a Noului Cod civil, a fost modificată și

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, iar, prin dispozițiile tranzitorii din art. 225 - 227, s-a stabilit competența materială de soluționare a unor cauze în primă instanță de către fostele secții comerciale ale tribunalelor, reorganizate în secții civile sau unificate cu secțiile civile existente, respectiv a tribunalelor specializate, acolo unde acestea s-au menținut, cum este cazul T.ui S. C..

Art. 226 alin. 1 enumeră cu titlu exemplificativ cererile de competența secțiilor civile reorganizate sau completelor specializate, criterii valabile și în cazul tribunalelor specializate menținute, din această reglementare rezultând că legiuitorul a intenționat să păstreze în competența acestora cauzele pe care acestea le judecau și anterior, cu modificarea doar, acolo unde este cazul, a plafonului valoric, întrucât, art. 2 alin. 1 lit. a Cod proc.civ. fiind abrogat, singurul plafon valoric rămâne cel prev. de art. 2 alin. 1 lit. b, adică cel de peste 500.000 lei, cauza de față fiind un proces al cărui obiect are o valoare de peste 500.000 lei.

Deși nu mai există litigii comerciale, ca urmare a faptului că noul cod civil are o concepție monistă, litigiile dintre profesioniști rămân în continuare în competența secțiilor speciale, completelor specializate sau a tribunalului specializat, ținându-se seama de valorificarea experienței profesionale a judecătorilor, aceștia fiind specializați în soluționarea litigiilor prevăzute de C. a VI- a, C. XIV Cod proc.civ.

Din aceste considerente, curtea apreciază că instanța care ar fi fost competentă să soluționeze fondul cauzei ar fi fost T. specializat C., astfel că potrivit dispozițiilor art. 5 din OG nr. 119/2007, acesta este instanța competentă să soluționeze și cererea de emitere a ordonanței de plată.

În temeiul art. 22 Cod proc.civ., curtea,

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Stabilește competența de soluționare a cererii de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea SC A. FKM SRL împotriva debitoarei SC A. SRL în favoarea T.ui specializat C..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 5 aprilie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

A. A. C. C. B.

Red. CAA dact. GC

4 ex/(...)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 19/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă