Decizia civilă nr. 4352/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR.4352/R/2012
Ședința 8 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. N. împotriva sentinței civile nr. 904 din 23 mai 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...), privind și pe intimatul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. B.-N., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr.
221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. D., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 18 septembrie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei intimate D. G. a F. P. B.-N., întâmpinare prin care se invocă nulitatea recursului în conformitate cu prevederile art. 306 alin. 1 C.proc. civ. și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită în principal, admiterea excepției nulității recursului invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 9. mai 2012 a T.ui B.-N. a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta C. N., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. a F. P. B. N.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut utrmătoarele:
L. nr. 221/2009 reglementează atât situațiile care constituie condamnări sau măsuri administrative care au de drept caracter politic cât și cele pentru care constatarea caracterului politic este de competența tribunalului. Totodată legea prevede și posibilitatea acordării de despăgubiri pentru prejudiciu material în situația constatării existenței unei condamnări sau a unei măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989.
Cererea având obiect constatarea caracterului politic al măsurii prizonieratului nu este întemeiată și a fost respinsă.
Prizonieratul în fost U. invocat de reclamantă nu poate fi încadrată în categoria condamnărilor cu caracter politic, nefiind vorba de o hotărâre judecătorească de condamnare și nu poate fi încadrată nici în categoria măsurilor administrative.
Potrivit art. 3 din L. nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enunțate în acest articol.
Art. 4 alin.2 al aceluiași act normativ, acordă posibilitatea de a se constata caracterul politic și a altor măsuri administrative, decât cele enumerate la art. 3.
Instanța a apreciat că măsura luării ca prizonier a autorului reclamantei nu poate fi calificată ca fiind o măsură administrativă cu caracter politic în sensul prevederilor L. nr. 221/2009.
Măsura prizonieratului în urma celui de-al doilea război mondial, măsură suferită de soțul reclamantei nu îndeplinește condițiile impuse de dispozițiile legale, în primul rând nefiind dispusă de autorități administrative ale statului român și nici în scopul reprimării rezistenței anticomuniste, fiind luată de autorități străine, în alte scopuri decât cele prevăzute de L. nr.221/2009.
Faptul că reclamanta beneficiază de drepturile conferite de DL nr.118/1990 nu determină încadrarea prizonieratului ca fiind o măsură administrativă cu caracter politic în sensul dispozițiilor L. nr.221/2009. Domeniul de reglementare al acestui din urmă act normativ este mai restrâns comparativ cu cel al DL nr.118/1990 , care vizează nu numai persoanele care au fost persecutate politic, ci și persoanele deportate și prizonieri.
Cererea de acordare a daunelor morale este, a fost apreciată ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Prin Decizia C. C. nr. 1358/2010, prevederile art. 5 alin.1 lit. a din L.
221/2009, text legal care prevedea îndreptățirea celor față de care s-au luat măsuri administrative cu caracter politic sau soțului supraviețuitor și rudelor acestora până la gradul II, să beneficieze de daune morale au fost declarate neconstituționale și ca urmare a trecerii termenului de 45 de zile prevăzut de 147 alin.1 din Constituție, și-au încetat efectele. În consecință în prezent nu există niciun temei legal pentru obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri morale pentru condamnările sau pentru măsurile administrative cu caracter politic luate în intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar face abstracție de decizia C. C. nr.1358/2010, prin care prevederile art. 5 alin.1 lit. a din L. 221/2009 au fost declarate neconstituționale, în speță, nefiind vorba de o măsură administrativă cu caracter politic, în temeiul L. nr.221/2009, nu se pot solicita daune morale.
Cererea de acordare a despăgubirilor materiale a fost respinsă ca neîntemeiată, în baza art.5 alin.1 litera b, în primul rând având în vedere faptul că măsura prizonieratului nu este o măsură administrativă cu caracter politic și, în al doilea rând, chiar dacă tribunalul ar fi constatat că oasemenea măsură a avut caracter politic, reclamata nu a probat în ce constau despăgubirile materiale solicitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamanta, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul obligării pârâtului la plata despăgubirilor pentru perioada de 3 ani cât soțul ei, în prezent decedat a fost prizonier în fosta U..
În motivarea recursului recurenta a arătat că situația antecesorului ei, aceea de prizonier în fosta U. se încadrează în dispozițiile L. nr. 221/2009, că instanța în mod nelegal a apreciat că acest act normativ nu îi este aplicabil.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a invocat în principal nulitatea recursului declarat de reclamantă în baza dispozițiilor art. 306 alin. 1 Cod proc.civ. și în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat, cu motivarea că L. nr. 221/2009 nu este aplicabilă situației reclamantei.
Recurenta nu a încadrat în drept recursul său, însă din dezvoltarea motivelor de recurs curtea, în baza art. 306 alin. 3 Cod proc.civ., constată că acestea se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., text de lege în raport de care curtea va proceda la analizarea acestora.
Prin urmare, excepția nulității recursului invocată de pârât este nefondată și urmează a fi respinsă.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 304 pct. 9 și art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Situația particulară a soțului reclamantei care a fost prizonier în fosta
U. în perioada (...)- (...), nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 221/2009 și nu face obiectul acestei legi. Cu toate acestea, față de cererea reclamantei referitoare la faptul că este îndreptățită la a-i fi acordate daune morale în temeiul art. 5 din L. nr. 221/2009, curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a L. nr.
221/2009, act normativ care fundamentează în drept cererea reclamantei, constituie condamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusă printr- o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 -
22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Pentru ca o condamnare să confere celui condamnat dreptul la despăgubiri, potrivit art. 5 din L. nr. 221/2009, se cer, așadar, a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: condamnarea să fi fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă; hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; faptele care au atras această condamnare să fi fost săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și să fi avut drept scop „împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
În cauză, instanța constată că nu a existat o condamnare, pronunțată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din L. nr. 221/2009.
Conform prevederilor art. 3 din L. nr. 221/2009, constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc demuncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.
În cauză, se observă că nu a fost luată față de soțul reclamantei nici o măsură de natura celor menționate în cuprinsul art.3, de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normative din cele prevăzute expres și limitativ, concluzia fiind acea că nu este aplicabil acest text normativ, fiind exclusă existența unei măsuri administrative căreia legea să îi recunoască caracter politic.
Potrivit art. 4 alin. 2 din L. nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., și anume: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din L. nr.221/2009 nu există nici o mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul L. nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O. nr. 2., pe care o face art.1 alin.3 din L. nr.221/2009, este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al L. nr.221/2009. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din L. nr.221/2009 nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, măsura prizonieratului în U.R.S.S. nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități ale S.ui R. și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O. nr. 2., toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus. Mai mult decât atât, prizonieratul a fost dispus de forțele sovietice anterior datei la care a fost instaurat regimul comunist în R., respectiv 6 martie 1945, astfel că ea nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist, înscriindu-se în categoria deportărilor pretinse de U. ca despăgubiri de război după
Convenția de A. din 1944.
C. apreciază necesar a se sublinia că raționamentul instanței de fond referitor la incidența în cauză a deciziei C. C. este corect raportat la prevederile art.31 din L. nr.47/1992. Decizia C. C. își produce efectele tuturor proceselor, indiferent de faza procesuală, acest lucru rezultând și din aceea că excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță incidentă în cauză poate fi invocată și în faza apelului sau a recursului, în cazul admiterii excepției dispoziția declarată neconstituțională nemaiputând fi aplicată nici procesului în care a fost invocată excepția și nici altor procese în curs, indiferent de faza procesuală.
Nu se poate pune problema săvârșirii unui abuz prin aplicarea deciziei C. C., raportat la considerentele anterioare, atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de C. E. a D. O. În această hotărâre se apreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la C. și în consecință nici a art.14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului.
Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 2 din O. nr. 214/2009 și nici ale Decretului-lege nr. 118/1990, câtă vreme, situația particulară a soțului reclamantei, aceea de prizonier de război în fosta U.R.S.S., nu se circumscrie nici dispozițiilor L. nr. 221/2009, și nici dispozițiilor anterior invocate.
Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile Deciziei nr. 1358/(...) a C. C., motiv pentru care în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
De altfel, prin decizia nr. 1. Î. C. de C. și Justiție în recurs în interesul legii a stabilit că, urmare a deciziilor C. C. nr. (...) și nr. (...), dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din L. nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge excepția nulității recursului declarat de reclamanta C. N. împotriva sentinței civile nr. 9. mai 2012 pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...).
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. N. împotriva sentinței civile nr. 9. mai 2012 pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...).
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. A. C. A. A. C. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
| ← Decizia civilă nr. 1738/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1444/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
