Decizia civilă nr. 5124/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 5124/R/2012
Ședința publică din 14 decembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. GREFIER : A.-A. M.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, reprezentat prin procuror: A. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul A. G., împotriva sentinței civile nr. 639 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. C., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul A. G., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului recurent și reprezentantului pârâtului intimat posibili- tatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtu-lui intimat.
C. constată că recursul a fost formulat și motivat, prin intermediul domnului avocat I. V., care nu are mandat de reprezentare în fața instanței de recurs, dar în virtutea mandatului de reprezentare depus la f. 4 din dosarul nr. (...) al T. C., acesta era îndreptățit să formuleze recurs împotriva hotărârii pronunțate de către instanța de fond. T., constată că prin memoriul de recurs, la f. 3 din dosar, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reclamantului recurent de la dezbateri, potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, C. constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr. 639 din (...) a T. C.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
În temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 137 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 294 alin. 1 C.pr.civ., C., din oficiu, invocă excepția inadmisibilității schimbării parțiale a cauzei juridice a acțiunii în recurs, prin invocarea pentru prima dată în recurs a următoarelor temeiuri juridice: art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, principiuldiscriminării sau nediscriminării, respectiv art. 6 alin. 1 din Convenția pentru
Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. asupra recursului declarat de reclamant, cu precizarea ca aceasta să se refere și la excepția invocată, din oficiu, de către C.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării parțiale a cauzei juridice a acțiunii în recurs, prin invocarea pentru prima dată în recurs a temeiurilor juridice anterior enumerate de către instanță, iar cu privire la fondul cauzei, solicită respingerea recursului declarat de reclamant.
Cu privire la primul petit al acțiunii, prin care reclamantul solicită consta- tarea caracterului politic al condamnării sale prin sentința nr. 1. a T. M. C., reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că reclamantul A. G. a fost condamnat pentru faptele prevăzute de art. 209 pct. 4 C. pen. din 1936, iar această infracțiune este recunoscută de drept ca fiind una cu caracter politic, astfel încât, reclamantul nu avea interes în a mai solicita constatarea caracterului politic al condamnării sale.
Cu privire la al doilea petit al acțiunii, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice la plata daunelor morale în valoare de 100.000 euro în echivalent lei, la cursul din ziua plății, pentru prejudiciul suferit de reclamant în urma condamnării, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită aplicarea în cauză a Deciziei nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, prin care a fost soluționat recursul în interesul legii privind cauzele în materia Legii nr. 2..
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 639 din (...) a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la petitul de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A. G., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, în ce privește capătul de cerere referitor la constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului.
S-a respins ca fiind prescrisă acțiunea civilă formulată de reclamantul A. G. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri morale.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 1340/(...) a T. M. C., pronunțată în dosarul nr. 916/1950 reclamantul
A. G. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an, 3000 lei amendă corecțională și 1 an interdicție corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prev. de art.209 pct. IV C. p., art. 157 și art. 158 C. p., art. 304 și art. 463 C.J.M.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din L. nr. 2. constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie
1945. Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 209 din Codul penal din 1936,republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.
În ceea ce privește petitul de constatare a caracterului politic a condamnări reclamantului, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din L. nr.
2. persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. 2 pot solicita instanței să constate caracterul politic al condamnării lor.
Or, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 lit. a, din L. nr. 2. condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 209 pct. 4 Cod penal constituie de drept condamnări cu caracter politic. În consecință, în condițiile în care condamnarea reclamantului intră în categoria celor care constituie de drept condamnări cu caracter politic, instanța a apreciat că nu se impune constatarea acestui caracter, cererea reclamantului în acest sens fiind respinsă.
Conform art. 5 alin. 1 lit. a din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al
Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.
5., cu modificările și completările ulterioare.
Prin Deciziile nr. 1354/2010 și nr. 1. publicate în M. Of. al R.iei nr. 761 din
15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R.iei a constatat că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a G. nr. 6. pentru modificarea și completarea Legii nr. 2., precum și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi sunt neconstituționale.
În condițiile declarării neconstituționale a acestor dispoziții legale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, raportat la prevederile art. 31 al. 1, 3 din L. nr.
47/1992 și art. 147 al. 4 din Constituție.
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 998-999 Cod civil, tribunalul a apreciat că potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse termenului de prescripție de 3 ani.
T., potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui.
Reclamantul a cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii. Chiar dacă o asemenea acțiune ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist, instanța a apreciat că dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990, odată cu schimbarea regimului comunist, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție (de ex. decizia nr. 3769/2007, pronunțată în dosarul nr. (...), Secția civilă și de proprietate intelectuală).
De altfel, prin adoptarea D. L. nr. 1. și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990, s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă. T., persoanelor condamnate politic li s-auacordat și o îndemnizație lunară pentru fiecare an de detenție precum alte drepturi.
În aceste condiții, dacă reclamantul aprecia că drepturile acordate prin acest act normativ sunt insuficiente pentru acoperirea prejudiciului suferit avea posibilitatea să solicite acordarea de daune morale pentru condamnarea politică suferită.
Nu poate fi luat în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a Legii nr. 2., întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990, așa cum s-a reținut anterior.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, tribunalul a apreciat că termenul de 3 ani de când reclamantul cunoștea sau trebuia să cunoască prejudiciul și putea acționa în cunoștință, expirase la data promovării prezentei acțiuni.
Raportat la aceste considerente, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, cu consecința respingerii ca prescrise acțiunii având ca obiect daune morale.
Raportat la soluția adoptată, în temeiul art. 274 C.pr.civ. , nu au fost acordate nici cheltuielile de judecată solicitate, reclamantul fiind în culpă procesuală.
Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs reclamantul A. G., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că prin sentința recurată,
Tribunalul Cluj nu-a respins cererea prin care a solicitat constatarea caracterului politic al condamnării sale prin sentința nr. 1. a T. M. C. Prin aceeași sentință, prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la petitul privind obligarea S.ui R. la plata de despăgubiri pentru prejudicial moral suferit ca urmare a condamnării sale prin S. nr. 1. a T. M. C.
Cu privire la primul petit instanța a motivat că nu se impune constatarea caracterului politic al condamnării sale, întrucât conform art. 1 al. 2 lit. a din L. nr. 2., este vorba de o condamnare ce constituie de drept condamnare cu caracter politic. Cu privire la cel de al doilea petit s-a motivat că dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din legea nr. 2. au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 1. a C. C. și că dreptul la acțiune întemeiat pe prev. art. 998-999 din Codul civil anterior prescris.
Consideră că respingerea cererii formulate de obligare a pârâtului S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice la despăgubiri cu titlu de daune morale este nelegală și netemeinică pentru motivele pe care le va expune in continuare.
Abolirea regimului comunist din R.ia nu are nici o relevanță în ce privește dreptul de a solicita despăgubiri cu titlu de daune morale întrucât acest fapt nu a produs, prin el însuși, niciun efect asupra condamnărilor cu caracter politic sau asupra măsurilor administrative asimilate acestora.
Dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudicii morale produse ca urmare a condamnărilor cu caracter politic se poate naște și poate fi instituit numai după ce respectivele condamnări au fost anulate prin lege ca nedrepte. D. o condamnare nu este anulată prin efectul legii sau dacă nu sunt anulate efectele acestei condamnări, este inadmisibilă acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile morale cauzate de respectiva condamnare deoarece ea rămâne în ființă ca fiind dreaptă și legală, producând efecte ce exclud acordarea de daune morale. ar, numai L. nr. 2. a introdus astfel de reglementări de anulare a efectelor condamnări lor.
În concret, art. 2 din L. nr. 2. prevede că: "Toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept. A. hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor". Este evident că dacă sunt înlăturate "toate efectele", este Înlăturat și efectul prescripției, fiind vorba, în fapt, de o repunere în termenul de prescripție.
Prin urmare, orice discuție cu privirea la un eventual moment anterior de la care ar fi început să curgă termenul de prescripție este inutilă din moment ce art. 2 din L. nr. 2. constituie, în mod evident, o repunere în termenul general de prescripție de 3 ani. Că aceasta a fost intenția legiuitorului o demonstrează și dispoziția art.5 al. 1 din L. nr. 2. conform căreia "orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie /989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al Il-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la ... ".
Actele normative emise anterior Legii nr. 2. Decretul-lege nr. 1. și O.U.G. nr. 2.) nu au anulat ca nedrepte condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora.
Decretul-lege nr. 1. a avut drept scop acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice. Indemnizația lunară prevăzută de acest act normativ - indemnizație de care poate beneficia doar cel care a fost persecutat din motive politice sau soțul/. acestuia - constituie exclusiv un drept de securitate socială și nu are nicio legătură cu prejudiciile morale.
Pe de altă parte, O.U.G. nr. 2. a avut ca obiect acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă și, deși a circumscris la modul general faptele săvârșite din motive politice, nu a anulat ca nedrepte condamnările sau măsurile administrative luate fată de cei care le-au săvârșit.
Cele două acte normative nu au recunoscut prin nicio dispoziție dreptul la despăgubiri pentru daune morale.
Prin aplicarea Deciziei nr. 1. a C. C. se creează o discriminare între foștii deținuți politici care obținuseră o hotărâre judecătorească definitivă înainte de data intrării în vigoare a acestei decizii (și cărora li s-au acordat despăgubiri) și cei care nu aveau o astfel de hotărâre la acel moment, deși au formulat acțiune în termenul de 3 ani prevăzut de lege. A. discriminare intră sub incidența art. 14 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale.
Curtea Constituțională, cu toată ampla motivare prin care a căutat să justifice că celor care au suferit de pe urma condamnărilor sau a măsurilor administrative cu caracter politic nu li se cuvin despăgubiri cu titlu de daune morale, nu se poate substitui aprecierii instanțelor de judecată în nici o situație în care sunt invocate încălcări ale unor drepturi. Instanțele interne care alcătuiesc puterea judecătorească în accepțiunea legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (art. l și art. 2), independente si imparțiale trebuie să rămână singurele care au plenitudine de competență și singurele investite cu puterea de a aprecia, în litigiile cu care sunt sesizate, dacă trebuie să aplice un text dintr-o lege internă ori să aplice direct o normă internațională.
A nega prerogativa instanțelor de a aprecia ele însele, în mod independent
și imparțial, asupra modului de aplicare și interpretare a unei legi, sub motivul că o anumită interpretare a aceleiași legi a fost făcută de Curtea Constituțională (care nu reprezintă o "instanță independentă și imparțială" în accepțiunea Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale), înseamnă a le nega acestora puterea și obligativitatea de a soluționa cerereadedusă judecății. A. ar însemna un regretabil regres în evoluția statului de drept, din perspectiva cerințelor primului paragraf din Convenție
În sensul celor mai sus arătate, prin D. nr. 1. chiar Curtea Constituțională a reținut faptul că nu are atribuții de a rezolva conflictul unor dispoziții interne cu legislația internațională, arătând că "De altfel, instanțele judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare atunci când legislația națională este în contradicție cu aceasta. Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa că nu intră în atribuțiile sale cenzurarea aplicării legii de instanțele de judecată, controlul judecătoresc realizându-se, potrivit art. 126 alin.1 din Constituție";.
Mai menționează că din motivarea C. C. nu rezultă de ce doar despăgubirile acordate persoanelor prevăzute de L. nr. 2. constituie o povară pentru bugetul ce stat, nu și cele acordate în temeiul dreptului comun în materia reparării erorilor judiciare.
Intimata S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, C. reține următoarele:
În prealabil, potrivit art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 137 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 294 alin. 1 C.pr.civ., C. constată incidentă excepția inadmisibilității schimbării parțiale a cauzei juridice a acțiunii în recurs, prin invocarea pentru prima dată în recurs a următoarelor temeiuri juridice: art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale, principiul discriminării sau nediscriminării, respectiv art. 6 alin.
1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale.
Prin urmare aceste motive de recurs nu pot fi analizate.
În ce privește celelalte motive de recurs, cu privire la termenul de prescripție, acesta curge de la momentul apariției D.-L. nr. 1., publicat în
Monitorul Oficial nr. 50/(...), acesta fiind momentul și primul act normativ prin care statul a recunoscut existența persecutării de către regimul politic anterior și posibilitatea acordării unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945.
Orice act normativ ulterior care dispune acordarea de drepturi speciale nu înseamnă o repunere în termenul de prescripție pentru persoanele care cer acordarea de despăgubiri potrivit dreptului comun, cât timp acesta a început odată să curgă potrivit celor de mai sus, iar momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție este singular și este posibil să fie suspendat sau întrerupt, dar o astfel de chestiune nu s-a invocat în cauză.
A. cu atât mai mult cu cât disp. art. 5 alin. 1 lit. a din L. 2. au fost declarate neconstituționale, și prin urmare nu mai produc efecte în cauza de față.
Este adevărat că potrivit art. 4 alin. 4 din L. nr. 2., cererea de constatare a caracterului politic al condamnării este imprescriptibilă, iar cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral trebuie introdusă în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii, dar mai trebuie sesizat că în prezenta cauză nu s-a formulat o cerere în temeiul art. 4 alin. 4 din L. nr. 2., iar cu privire la cererea formulată în temeiul art. 5 alin. 1 din L. nr. 2., pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1. oct. 2010 a C. C..
Susținerea că această decizie nu trebuie aplicată nu poate fi primită.
Potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 „D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie . Dispozițiile dinlegile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își înceteazăefectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acestinterval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii, cu privire la acordarea de despăgubiri, nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiunea este în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există, nefiind vorba de o încălcare a principiului neretroactivității cât timp aplicarea se face pentru prezent și pentru viitor.
În acest sens este și D. nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, prin care a fost soluționat recursul în interesul legii privind cauzele în materia Legii nr. 2..
Cu privire la aplicarea deciziilor C. C., trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control al constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară și proporțională.
Curtea Constituțională reține la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Cele reținute mai sus prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, prin care instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective, sunt aplicabile și cu privire la situația clară de discriminare apărută ca urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor legale.
Față de acestea se constată că și în situația apariției acestei discriminări prin durata diferită a procedurilor judiciare, reclamantul nu poate solicita acordarea de despăgubiri, având în vedere izvorul discriminării.
În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU A. MOTIVE
ÎN NUMEL LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. G. împotriva sentinței civile nr. 639 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.
A.-A. M.
GREFIER,
Red. I.D.C. /dact. V.R.
2 ex./(...)
J. fond: M. O. S. - Tribunalul Cluj
| ← Decizia civilă nr. 4256/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 942/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
