Decizia civilă nr. 4419/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4419/R/2012
Ședința publică din data de 24 octombrie 2012
I. constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTOR:
T. D.
C.-M. CONȚ
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. A., împotriva sentinței civile nr. 9. din 1 iunie 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privindu-l și pe pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. B.-N., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr.
2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs, reclamantul-recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri, conform prevederilor art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat și în consecință menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, întrucât situația antecesorului reclamantului, nu se încadrează în prevederile L. nr. 2..
C U R T E A,
Prin sentința civilă nr. 9. din 1 iunie 2012 a T. B.-N., s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă intentată de reclamantul B. A. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. B.-N.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul este fiul lui B. V., care a fost luat prizonier în URSS, în perioada (...)-(...).
Din analiza dispozițiilor art. 3 și art. 5 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 2. declarat neconstituțional prin decizia C. C. nr. 1., rezultă că starea de prizonierat nu este reglementată de acest act normativ și nu se asimilează condamnărilor cu caracter politic, ori măsurilor administrative cu acest caracter, luate de forțele de represiune.
Așa fiind, acordarea despăgubirilor materiale în baza art. 5 alin. (1) lit. b din Legea nr. 2., nu s-a dovedit justificată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. A. (deși se numește „.), solicitând casarea ei și în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului-intimat la plata despăgubirilor morale în sumă de 37.000 lei pentru prejudiciul moral încercat de reclamantul-recurent ca urmare a măsurii administrative dispuse față de antecesorul său care a fost deportat ca prizonier în U. la munca de reconstrucție.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică, întrucât prima instanță nu a ținut seama de prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 2., reținând în mod greșit că măsura administrativă luată față de antecesorul lui nu justifică aplicarea acestei legi.
Din interpretarea dispozițiilor L. nr. 2. și a Decretului-lege nr.
118/1990, se constată că au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic, și persoanele care au fost prizonieri sau deportate la munca de reconstrucție în fosta U. în perioada de referință a legii, iar faptul că această măsură a fost luată de statul sovietic, nu este de natură să înlăture răspunderea S.ui Român în repararea prejudiciului produs.
Răspunderea statului se impune a fi angajată și prin prisma faptului că după 6 martie 1945, acesta nu a depus diligențele necesare pentru recuperarea propriilor săi cetățeni, sau pentru încetarea măsurilor vădit abuzive luate față de aceștia.
Faptul că s-au acordat despăgubiri în temeiul Decretului-lege nr.
118/1990, nu înseamnă că s-ar ajunge la o dublă reparație prin acordarea despăgubirilor și în temeiul L. nr. 2., întrucât această lege are caracter de complinire, fără a înlătura drepturile stabilite prin legile anterioare.
În ultima vreme, România a fost condamnată de C. E. a D. O., pentru încălcarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., întrucât cererile adresate instanțelor pentru valorificarea unor drepturi, nu au fost examinate pe fond, deși solicitanții puteau pretinde că aveau o speranță legitimă de a-și vedea concretizată creanța lor în conformitate cu legile interne și cu jurisprudența instanțelor.
În speță, a arătat recurentul, intervine conflictul cu art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., ceea ce impune prioritatea normei din C., potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Constituția României.
Acțiunea se impune a fi admisă și prin prisma dispozițiilor art. 14 din
C., care consacră principiul nediscriminării, recurentul-reclamant neputând fi discriminat fără o justificare obiectivă similară și comparabilă Cauza Drika împotriva României.
C. de A. O., a dat câștig de cauză mai multor reclamanți aflați în situații similare, pronunțând hotărâri favorabile acestora, astfel că se impune admiterea și a acțiunii sale.
Decizia nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție nu îi este aplicabilă față de data înregistrării dosarului la T. B.-N., deoarece nu din pricina lui nu s-a judecat cauza în termen rezonabil, astfel că nu se poate ca unele persoane aflate în cauze similare să câștige procesele, iar alții din cauza tergiversării judecării cauzei de către instanțe, să li se respingă acțiunea.
Intimatul Ministerul Finanțelor Publice legal citat prin D. G. a F. P. a județului B.-N., nu și-a delegat efectiv reprezentant în instanță (deși la dosar f.7 există un înscris intitulat „delegație"; a consilierului juridic P. C.-A.) și nu a depus întâmpinare la dosar.
P. de pe lângă C. de A. C. reprezentat prin procuror S. A., prezent în instanță la termenul de astăzi, a pus concluzii de respingere a recursului și menținere a sentinței atacate.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Recurentul B. A. (și nu A. cum greșit își scrie numele el însuși în declarație de recurs), este fiul lui B. V. și B. E.
Tatăl recurentului, B. V., s-a născut la data de 27 ianuarie 1927.
Din copia livretului militar necertificată pentru conformitate cu originalul, aflată la dosar f.4-5, rezultă că B. V. a fost luat prizonier în U. în perioada (...)-(...).
Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 2., orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Acțiunea reclamantului întemeiată pe dispozițiile L. nr. 2., nu este admisibilă sub două aspecte: în primul rând, starea de prizonierat nu reprezintă o condamnare cu caracter politic, sau o măsură administrativă cu caracter politic, prin săvârșirea căreia să se fi urmărit vreunul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2., iar în al doilea rând, prin deciziile nr. 1. și nr. 1., ambele ale C. C., s-a constatat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I-a din Legea nr. 2., sunt neconstituționale, ceea ce înseamnă că de la publicarea acestor decizii, nu mai există textul legal în baza căruia să se poată acorda despăgubiri, nici măcar pentru prejudiciile morale suferite de persoanele care au suferit cu adevărat condamnări cu caracter politic, sau care au făcut obiectul unor măsuri cu caracter politic.
Prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de C. și
Justiție, s-a stabilit că urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și nr. 1., dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I-a din Legea nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Conform art. 3307C.pr.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României Partea I-a. Acțiunea reclamantului a fost înregistrată abia la data de (...) pe rolul T. B.-N., astfel că în speță nu este vorba de „. a judecării cauzei de către instanțe"; așa cum susține în mod absolut nereal și tendențios recurentul, care este singurul în culpă pentru că nu a obținut o hotărâre definitivăînainte de publicarea deciziilor C. C. nr. 1. și nr. 1., din moment ce a înțeles să formuleze acțiunea abia în anul 2012 și nu în anul 2009. Pe de altă parte, pretențiile reclamantului nu puteau fi valorificate în baza L. nr. 2., nici măcar înainte de declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 2., deoarece starea de prizonierat nu a făcut obiectul acestei legi, prizonieratul neputând fi asimilat cu o condamnare cu caracter politic, sau cu o măsură administrativă cu caracter politic. O analiză pe fondul cauzei a acțiunii reclamantului, nu este posibilă câtă vreme obiectul acesteia nu face obiectul de reglementare a legii nr. 2. pe care și-a întemeiat reclamantul acțiunea, iar și acele dispoziții și-au încetat efectele. S. Român nu a reglementat posibilitatea acordării de despăgubiri pentru persoanele luate prizonieri în perioada celui de-al doilea război mondial sau pentru urmașii acestora, fiind dreptul său suveran să reglementeze sau nu anumite raporturi juridice. I. de judecată este obligată să soluționeze acțiunea cu care este învestită, în limitele și în cadrul stabilit de reclamant, pe baza principiului disponibilității ce guvernează procesul civil. R. nu a formulat o acțiune întemeiată pe dreptul comun, ci pe dispozițiile legii speciale, Legea nr. 2., care nu este aplicabilă în speță. În speță nu este vorba de un conflict între legea română și dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., pentru a se face aplicarea prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituție, fiindcă textul din legea română invocat nu mai este în vigoare, iar reclamantul nu a avut niciodată un „bun"; sau măcar o „speranță legitimă"; pe care să îl poată valorifica, situație în care jurisprudența C. Europene din cauzele Weissman și alții împotriva României și Drika împotriva României, nu își găsesc aplicarea în cauză. Sub nici o formă recurentul nu este victima unei discriminări din perspectiva dispozițiilor art. 14 din Convenția E. a D. O., practica judiciară română fiind aceeași pentru toți cei aflați în situații similare cu recurentul- reclamant. Faptul că izolat la C. de A. O. s-ar fi pronunțat în mod singular hotărâri în sensul că s-ar fi „dat câștig de cauză mai multor reclamanți, în situații similare";, fără să se depună la dosar asemenea hotărâri sau măcar să se indice numărul acestora, nu înseamnă că toate celelalte curți de apel din țară trebuie să se alinieze acelei așa-zise practici judiciare, în dreptul român practica judiciară neconstituind izvor de drept. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se va respinge recursul reclamantului împotriva sentinței tribunalului, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L. D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. A. împotriva sentinței civile nr. 9. din 1 iunie 2012 a T. B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2012. Președinte Judecători A.-T. N. T. D. C.-M. CONȚ Grefier M. L. T. Red.TD:(...) Dact.CC:(...)-2 ex. Jud.fond:M. N.
| ← Decizia civilă nr. 943/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 16/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
