Decizia civilă nr. 62/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 62/A/2012
Ședința publică din data de 6 iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTOR:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
GREFIER:
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții G. C. și G. H.-V., împotriva sentinței civile nr. 968 din 18 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect plângere în baza L. nr. 10/2001
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamanților-apelanți G. C. și G. H.-V., avocat K.-M. K., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, a fost declarat în termenul legal și nu este motivat.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prezenta cauză a fost suspendată la data de 4 aprilie 2012, în temeiul prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
La data de 3 mai 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților-apelanți cerere de repunere pe rol și motive de apel.
Se constată că la data de 1 iunie 2012, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului, precum și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Reprezentanta reclamanților-apelanți depune la dosar chitanța CEC nr. 4584319/1 din 22 iunie 2011 pentru a face dovada faptului că s-a achitat un avans în cuantum de 400 lei, în contul d-lui expert M. S., însă expertiza pentru care s-a achitat acest avans nu a fost întocmită la fondul cauzei.
Curtea, învederează reprezentantei reclamanților -. faptul că la dosarul instanței de fond, filele120-122 există în copie un raport de expertiză de evaluare, întocmită de dl. expert M. S. A. de asemenea că la fondul cauzei a fost desemnat expert dl. B. V., care a decedat și nu a mai fost înlocuit de un alt expert, întrucât nu s-a mai insistat în sensul administrării probei cu expertiza pentru actualizarea despăgubirilor acordate.
Reprezentanta reclamanților-apelanți arată că raportat la împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție în urma recursului în interesul legii, a pronunțat D. nr. 2., înțelege să modifice obiectul acțiunii, din acțiune în revendicare în acțiune în constatarea dreptului la despăgubiri, întrucât Comisia Centrală pentru acordarea D. nu mai are activitate, fiind desființată. Apreciază că din perspectiva prevederilor art. 294 Cod procedură civilă, cererea este admisibilă. Consideră că nu este vorba despre o schimbare a obiectului acțiunii în apel, având în vedere impedimentele care au decurs din modalitatea în care statul înțelege să -și respecte obligațiile izvorând din legile reparatorii și invocă în acest sens, prevederile art. 132 Cod procedură civilă, conform căruia acțiunea în realizare poate fi modificată în acțiune în constatarea unui drept, fără a se modifica obiectul cererii.
Instanța învederează reprezentantei reclamanților-apelanți faptul că art. 132 Cod procedură civilă vizează procedura în fața primei instanțe.
Curtea, după deliberare, apreciază că este inadmisibilă modificarea obiectului acțiunii în apel, potrivit prevederilor art. 294 Cod procedură civilă.
La întrebarea instanței, reprezentanta reclamanților-apelanți arată că susține în continuare cererea în probațiune privind efectuarea unui raport de expertiză privind reactualizarea despăgubirilor.
Curtea, după deliberare, respinge cererea în probațiune formulată de reprezentanta reclamanților-apelanți ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentanta reclamanților-apelanți susține apelul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, schimbarea sentinței apelate în sensul de a se admite acțiune promovată de reclamanți și în consecință să se stabilească întinderea dreptului la despăgubiri a reclamanților pentru apartamentul nr. 1, cu nr. top 4569/1/I, proprietatea antecesorilor reclamanților, și pentru cota de 2/3 parte din apartamentul nr. 2 cu nr. top
4569/1/II, proprietatea antecesorului reclamanților, P. V., prin stabilirea cuantumului despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1860 lei, conform chitanței pe care o depune la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 968 din 18 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost admisă excepția inadmisibilității și, în consecință, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de reclamanții G. C. și G. H.-V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin D. nr.
2., pronunțată în ședința din (...), Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de C. de conducere al Î. C. de C. și
Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință a stabilit că acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin T. VII al L. nr. 2., îndreptate direct împotriva S.ui R., întemeiate pe dispozițiile dreptuluicomun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 13 din această Convenție, sunt inadmisibile.
Această decizie este obligatorie, potrivit cu art. 329 alin. 3 teza finală din Codul de procedură civilă.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut și anterior, că nu pot fi înlăturate de la aplicare reglementările speciale, și anume cele din T. VII al L. 2., pe considerentul că această procedură este nefuncțională.
Legiuitorul a stabilit în mod expres atât procedura cât și organele competente pentru plata despăgubirilor, prin T. VII al L. 2., ori aceste prevederi se aplică cu prioritate, în baza principiului general de drept
"specialia generalibus derogant".
Î. Curte a arătat că înlăturând dispozițiile speciale, cu motivarea că procedura anevoioasă permite suprimarea acestei proceduri legale și instituirea pe cale jurisdicțională a altor măsuri reparatorii decât cele prevăzute de lege, înseamnă din partea instanțelor crearea dreptului într-o materie în care nu există lacună legislativă, pentru ca a cest lucru să fie permis, depășindu-se astfel funcția jurisdicțională, care presupune aplicarea dreptului, iar nu crearea acestuia. Judecătorul tranșează litigii prin aplicarea normei de drept incidente, nefiindu-i permis să statueze pe cale de norme generale și reglementare, pentru că altminteri ar însemna că ia locul puterii legiuitoare, încălcând astfel principiul separației puterilor în stat.
Considerentul că datorită procedurii greoaie de valorificare a titlurilor de despăgubire au fost pronunțate condamnări ale S.ui R. la Curtea E. nu este în măsură să justifice acordarea măsurilor reparatorii în alt mod decât cel prevăzut de lege, pentru că în felul acesta nu se asigură înlăturarea deficiențelor din sistem și nici eficacitatea reparațiilor.
A mai arătat Înalta Curte de Casație și Justiție, că în timp ce legea prevede proceduri stricte de urmat și creează fondul din care persoanele îndreptățite ar trebui să fie îndestulate, o jurisprudență creată în afara legii ar încălca în egală măsură exigențele de previzibilitate pe care le impune C. europeană.
Ca atare, nimic nu ar împiedica instanța de contencios european - la jurisprudența căreia s-a făcut referire pentru a se justifica acțiunea de față - să constate în continuare aceleași încălcări ale Convenției, când în locul legii este pusă așa numita normă pretoriană.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele de judecată nu pot să aibă viziunea de ansamblu a legiuitorului și să realizeze studii de impact privind implicațiile financiare asupra bugetului alocat pentru plata despăgubirilor și nici nu pot institui mecanisme de eficientizare a acestor plăți.
Or, principiul legalității ca parte a preeminenței dreptului căruia instanța europeană îi acordă importanță primordială în jurisprudența sa, presupune existența unor norme accesibile, precise și previzibile, exigențe cărora nu le corespunde jurisprudența creată prin înlăturarea cadrului normativ.
În realitate, invocata nefuncționalitate a sistemului atrage obligația pentru stat de a adopta măsurile adecvate pentru a-l face funcțional, iar nu obligația pentru instanțele judecătorești de a legifera, punând în loculmăsurilor reparatorii legale altele, stabilite pe cale jurisprudențială, pentru că aceasta ar însemna depășirea funcției jurisdicționale a instanței.
În acest sens, în hotărârea pilot (cauza M. Atanasiu ș.a. împotriva R.iei) s-a reținut că „dată fiind acumularea de disfuncționalități ale mecanismului de restituire sau de despăgubire, este imperativ ca statul să ia măsuri cu caracter general, care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză"; (par. 228); că, este nevoie de o „. totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate"; (par.
235) și de „. urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză"; (par. 232).
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții G. C. și G. H. V., solicitând instanței schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și stabilirea dreptului la despăgubire, în suma ce va rezulta din expertiză.
În motivarea apelului reclamanții au arătat că sentința a fost pronunțată la câteva zile după comunicatul de presă privind D. nr. 17/(...) prin care s-au declarat inadmisibile acțiunile împotriva S.ui R. Ulterior, în luna martie 2012, activitatea Comisiei Centrale de S. D. a fost suspendată și, în momentul de față, deși reclamanții au un drept la despăgubire, stabilit în condițiile legii, nu au nici un mijloc de realizare efectivă a acestui drept.
Invocându-se liberul acces la justiție reglementat de art. 6 din C. pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale, precum și principiul dreptului roman „Ubi ius-ibi remedium"; - unde există în drept există și un remediu, recurenții apreciază că acțiunea pentru stabilirea întinderii dreptului de proprietate al reclamanților este admisibilă.
Dacă în momentul de față nu există o cale efectivă de realizare a dreptului, în baza art. 111 C.Pr.Civ., reclamanții au un interes pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor la care sunt îndreptățiți.
Prin întâmpinare, S. R. prin M. F. P. a solicitat respingerea apelului, apreciind că prin memoriu de apel nu se formulează în concret nicio critică la adresa soluției pronunțate de instanța de fond, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamanților.
În opinia intimatului, instanța de fond a aplicat corect dispozițiile L. nr. 2. și a deciziei nr. 2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Analizând sentința apelată raportat la motivele de apel invocate, curtea reține următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanții G. C. și G. H. V. au solicitat obligarea S.ui R. la plata unor sume de bani pentru apartamentele preluate și demolate de S. R. D. reclamanților la despăgubiri a fost stabilit prin dispoziția P. mun. C.-N. nr. 1072/(...), reclamanții uzând de dispozițiile L. nr.10/2001.
Această acțiune a fost respinsă ca inadmisibilă de către instanța de fond, deoarece reclamanții beneficiază de dispozițiile legii reparatorii, care are termene și proceduri specifice și pentru plata despăgubirilor stabilite ca urmare a aplicări L. nr.10/2001.
Această acțiune, deși nu s-a precizat expres, este întemeiată pe art. 13 din C. E. a Drepturilor Omului, reclamanții urmărind să-și executedirect despăgubirile stabilite potrivit L. nr.10/2001, cu eludarea procedurii prevăzute de T. VII din Legea nr. 2..
Este real că procedura de valorificare a titlurilor de despăgubire este destul de anevoioasă, legislația fiind modificată destul de des în această materie, însă, cu toate acestea, nu poate fi înlăturată procedura de plată a despăgubirilor prevăzută de T. VII al L. nr. 2..
Prin decizia nr. 27 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a stabilit că este inadmisibilă acțiunea de acordare a despăgubirii bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin T. VII al L. nr. 2., îndreptate direct împotriva S.ui R. și întemeiate pe art. 13.
În considerentele deciziei Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că art. 13 din Convenție garantează oricărei persoane dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale, însă cu privire la acest „. intern";, atât jurisprudența C. cât și doctrina au stabilit că garanțiile prevăzute de art. 13 din Convenție nu pot merge atât de departe încât să se asigure o cale care să permită combaterea unei legi, pe motiv că este contrară Convenției.
Prin urmare, judecătorul național nu poate să înlăture o lege sub pretextul că nu corespunde Convenției Europene, ci este obligat să aplice legea existentă în lumina principiilor degajate din blocul de convenționalitate.
Cu atât mai mult, nu se poate accepta ideea că deschiderea unei căi paralele legii speciale deja existente fără nicio garanție a oferirii remediului celui mai adecvat, ar reprezenta o soluție compatibilă cu exigențele art. 13 din Convenție.
Potrivit dispozițiilor art. 330 pct. 7 alin. 4 Cod proc.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.
Așadar, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu pot face abstracție de dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție la această problema invocată de către reclamanți.
În ședința publică din 6 iunie 2012 reprezentanta reclamanților a precizat verbal că își precizează obiectul acțiunii dintr-o acțiune în realizare într-o acțiune în constatarea cuantumului despăgubirilor bănești datorate de stat.
Evident, art. 132 alin. 2 Cod proc.civ., permite înlocuirea cererii în constatare într-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotrivă, însă această dispoziție legală vizează procedura de judecată în fața primei instanțe.
Potrivit dispozițiilor art. 294 Cod proc.civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată. Această dispoziție legală fiind justificată de imutabilitatea litigiului,controlul judiciar nu poate privi decât ceea ce s-a dezbătut și tranșat, instanța de apel trebuie să își exercite rolul de control asupra ceea ce s-a judecat în fața primei instanțe.
Prin urmare, cererea de schimbare a obiectului acțiunii în apel este inadmisibilă, curtea analizând apelul pentru motivele invocate de reclamanți însă în limitele investirii primei instanțe.
Chiar și Curtea de la S. în cauza M. Atanasiu ș.a. c/a R.iei a apreciat că autoritățile naționale trebuie să beneficieze de o largă marjă de apreciere nu numai pentru a alege măsurile care să reglementeze raporturile de proprietate din țară, ci și pentru a avea la dispoziție timpul necesar pentru punerea lor în aplicare. După adoptarea cauzei pilot, R.ia trebuie să găsească soluții pentru a evita noi condamnări la C., ceea ce presupune o modificare a legislației pe care trebuie să o dispună Parlamentul, deoarece este vorba de o alegere politică, instanțele nu pot să dispună în lipsa unui cadru legal, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale constituționale.
Pentru aceste considerente, curtea în temeiul art. 296 C.Pr.Civ. va respinge ca nefondat apelul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții G. C. și G. H.-V. împotriva sentinței civile nr. 968 din 18 noiembrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din 6 iunie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER A.-T. N. T. D. M. L.-T.
Red. A.T.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: O.R.G.
| ← Decizia civilă nr. 443/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 84/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
