Decizia civilă nr. 457/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 457/R/2012
Ședința publică din 03 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C. JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
G. : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții P. G. și M. M., împotriva sentinței civile nr. 1189 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr.
(...), privind și pe pârâtul intimat S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. M., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanții P. G. și M. M. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare pentru a da reclamanților recurenți și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți și reprezentantul pârâtului intimat.
C. constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamanți și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, iar în temeiul prevederilor art. 242 alin. 2 C. solicită judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C. din oficiu, invocă și pune în discuție excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii, prin invocarea pentru prima dată în calea de atac a recursului, a prevederilor art. 1 din Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a principiului nediscriminării, excepție întemeiată pe art. 294 alin. 1 C. raportat la art. 316 C.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar și pune în vedere acesteia ca odată cu concluziile pe fond să se refere și la excepția invocată din oficiu de către instanță.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii, invocată din oficiu de către instanță și, de asemenea, solicită respingerea recursului declarat de reclamanți ca nefondat, iar în privința daunelor morale solicită aplicarea D.ziei nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, având în vedere că la data când s-a pronunțat hotărârea instanței de fond, această decizie era publicată în Monitorul Oficial.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1189 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții P. G. și M. M. în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 183 din 17. III. 1950 pronunțată de T. M. C. tatăl reclamanților, numitul P. G. - B. a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare, 4000 lei amendă corecțională pentru săvârșirea delictului prevăzut și pedepsit de art. 209 pct. IV Cod penal. De asemenea a mai fost obligat la 4000 lei cheltuieli de judecată.
Din textele de lege mai sus redate reiese că, prin L. nr. 2. se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
În speță infracțiunea pentru care a fost condamnat tatăl reclamanților se regăsește printre cele enumerate în art. 1 alin. 2 din L. nr. 2..
Pe de altă parte, în Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a C. C. prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Ținând cont de faptul că reclamanta a solicitat acordarea doar de despăgubiri morale, despăgubiri care așa cum s-a arătat mai sus au fost declarate neconstituționale, în prezent nemaiexistând nici un temei legal reglementat de L. nr. 2. care să permită acordarea acestor daune urmează a se respinge acțiunea ca nefondată conform dispozitivului.
Pe de altă parte, în Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a C. C. prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Reținându-se că, deciziile C. C. sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale Legii nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
În cursul procesului reclamantul a mai invocat și alte temeiuri de drept privind daunele morale și anume art. 998 - 999 Cod civil.
Potrivit art. 998 cod civil „. faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara";, iar conform art. 999 Cod civil „. este responsabil nu numai pentru prejudiciul cea cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa";.
Din prevederile legale menționate rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ 4 condiții: 1) existența unui prejudiciu; 2) existența unei fapte ilicite; 3) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; 4) existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
R. fie contractuală, fie delictuală a persoanei juridice pentru fapta proprie, în dreptul român, este reglementată de dispozițiile art. 35 alin. 2 și
3 din Decretul 31/1954 potrivit cărora, răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a persoanei juridice, va fi angajată ori de câte ori organele acesteia, cu prilejul exercitării funcției ce îi revin, vor fi săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. D. se poate concluziona că, normele Decretului nr.
31/1954 constituie dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale a persoanei juridice, deci și a statului. În art. 3 alin. 1 din același decret se prevede o excepție, potrivit căreia S. nu răspunde pentru obligațiile organelor de stat, dacă ele sunt persoane juridice.
Instituirea prin lege a răspunderii persoanei juridice pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită săvârșită de organele sale, constituie o măsură de protecție pentru victima prejudiciului care are astfel posibilitatea să solicite despăgubiri de la persoana juridică însuși. Având în vedere regimul juridic al răspunderii persoanei juridice pentru fapta proprie, reiese că, ea constituie o ficțiune juridică, întrucât este, în cele din urmă, o răspundere pentru altul, deoarece persoana juridică nu este decât o noțiune, un concept juridic.
Din cele arătate mai sus, s-a constatat că, pentru angajarea răspunderii, victima prejudiciului va trebui să facă proba elementelor răspunderii juridice: prejudiciu, fapta ilicită, raport de cauzalitate, vinovăție, pornind de la fapta organelor persoanei juridice.
Fiind vorba de o acțiune care presupune antrenarea răspunderii civile delictuale, termenul de prescripție începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea și presupune o durată de 3 ani, fiind un termen general conform art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Curtea Constituțională a fost sesizată cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 alin. 1, art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Decretul nr.
167/1958 raportat la dispozițiile art. 16 alin. 1 privind egalitatea cetățenilor în fața legii și autorităților, fără privilegii și discriminări și art. 21 alin. 1 și 2 din Constituția României privind accesul liber la justiție, însă prin D. nr.
883/(...) Curtea Constituțională a respins excepția ca inadmisibilă socotind că, modificarea conținutului unei norme juridice este sarcina parlamentului pe de o parte, iar chestiunile legate de modul de aplicare a unei dispoziții normative constituie angajamentul instanței de judecată pe de altă parte.
În speță, analizându-se cererea de chemare în judecată s-a constatat că pretențiile reprezentând daune au fost solicitate de reclamant în anul
2010, termenul de prescripție se apreciază că a început să curgă începând cu anul 1990, an în care a apărut și Decretul - Lege nr. 118/(...) privind acordarea unor despăgubiri persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată începând de la (...), precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, act normativ care a dat posibilitate persoanelor care au fost persecutate din motive politice să ceară și să obțină mai multe despăgubiri și drepturi. Astfel că, termenul de 3 ani de prescripție a expirat în anul 1993.
Repunerea în termen presupune apariția unei legi speciale, care să deroge de la dreptul comun, și care să prevadă în mod expres repunerea în termen pentru a beneficia de noi drepturi.
Prin apariția Legii nr. 2. s-a încercat o astfel de repunere în termen, însă așa cum s-a mai arătat art. 5 alin. 1 lit. a din lege a fost declarat neconstituțional. Potrivit art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/(...) privind organizarea și funcționarea C. C., dispozițiile din legi și ordonanțe în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate de reclamanți, respectiv suma de 8.000 lei din care 4.000 lei amendă corecțională și 4.000 lei cheltuieli de judecată achitate în baza sentinței penale 183/(...) reprezentând daune materiale respectiv suma de 1.467,758,8 lei, s-a apreciat că aceste pretenții nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Reclamanții și-au întemeiat în drept aceste pretenții pe dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. b din L. nr. 2.. Conform acestui text de lege se pot acorda despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada (...) - (...), sau a Legii nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției.
Din cele de mai sus reiese că, legea precizează că, daunele ce pot fi acordate vizează bunuri ce au fost confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative. Ori pretențiile solicitate de reclamant și care vizează amenda penală achitată și drepturile salariale nu intră în categoria bunurilor enumerate în mod expres în textul de lege amintit.
Ca temei de drept s-au invocat și dispozițiile art. 52 din Constituția României. Raporturile dintre stat și puterea judecătorească sunt reglementate prin norme de rang constituțional și subordonat acestora prin lege organică, respectiv L. nr. 3. privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Art. 52 din Constituție consacră „dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică";, iar alin. 3 dispune că „statul răspunde pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. R. statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență";.
Din punct de vedere al legii speciale adoptate în aplicarea normei constituționale, normele incidente cauzei sunt prescrise de art. 96 din L. 3..
Ceea ce norma specială asimilează faptei ilicite nu poate fi decât o eroare judiciară produsă în procesul penal (art. 96 alin. 3 din L. nr. 3.) sau în alte procese decât cele penale (alin. 4 aceiași lege) în ultima situație arătată, textul de lege prevăzând o condiție suplimentară, de a se stabili în prealabil printr-o hotărâre definitivă a răspunderii penale sau disciplinare, după caz, a judecătorului sau procurorului, pentru o faptă săvârșită în cursul procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.
Pe cale de consecință s-a respins acțiunea reclamanților ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții P. G. și M. M.solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea cererii introductive de instanță, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de
700.000 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit princondamnarea cu caracter politic la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni a antecesorului acestora.
În motivarea recursului au arătat că referitor la cererea de acordare a daunelor morale formulată în baza art. 5 lit. a din L. 2., declarate neconstituționale prin D. nr. 1. a C. C. consideră că în speță nu este aplicabilă această decizie ci doar cauzelor înregistrate pe rol ulterior pronunțării deciziei.
A aprecia în alt mod ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubire pentru condamnări politice în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă.
La data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul Legii
2. s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri inclusiv în temeiul art. 5 lit. a, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului.
Principiul neretroactivității legii civile noi este acea regulă de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică, după intrarea ei în vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior.
La data de (...), după ce disp. art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. declarate neconstituționale și-au încetat efectele juridice au completat temeiul de drept al acțiunii cu dispozițiile art. 998- 999 C.civ.
Potrivit art. 4 alin. 4 și 5 alin. 1 din L. 2. cererea de constatare a caracterului politic al condamnării este imprescriptibilă, iar cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral trebuie introdusă în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii.
În acest context consideră că prin L. 2. ale cărei dispoziții sunt de imediată aplicare, au fost puși în termenul general de prescripție de 3 ani, conform dreptului comun, chiar în condiții în care disp. art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. 2. și-au încetat efectele juridice începând cu data de 31 dec.
2010.
Instanța de fond apreciază că termenul general de prescripție al acțiunii întemeiate pe dreptul comun a început să curgă de la data intrării în vigoare a Decretului Lege 118/1990, fără a motiva însă această concluzie.
Tribunalul Maramureș ignorând faptul că răspunderea civilă delictuală își are izvorul în texte de lege în vigoare la data judecării cauzei, statuează că nu există o obligație a statului de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior în actele state, acordarea despăgubirilor fiind benevolă.
Apreciind astfel, consideră că s-ar crea grave discriminări între orice persoană fizică sau juridică și stat.
Arată că indemnizația acordată în baza Decretului 118/1990 reprezintă exclusiv un drept de securitate socială, de protecție socială, nu o despăgubire pentru prejudicii morale, acesta fiind raționamentul acordării acestei indemnizații doar o dată cu îndeplinirea condițiilor de pensionare.
Referitor la cererea de acordare de despăgubiri materiale, formulată în baza art. 5 lit. b din L. 2., dispoziții în vigoare la data judecării în fond a cauzei arată că în conformitate cu disp. art. 2 din L. 2. „toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic sunt înlăturate de drept"; deci, implicit și prestațiile efectuate în baza hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic, reprezentând amenzi penale
și cheltuieli de judecată";.
Sumele de bani, reprezentând amenzi corecționale, achitate în baza sentințelor de condamnare cu caracter politic reprezintă bunuri incorporale drepturi de creanță, însumate într-un patrimoniu care prezintă valoare pentru deținătorul patrimoniului sau pentru moștenitorii acestuia.
În conformitate cu art.1 din Protocolul 1 din Convenția CEDO „. persoană fizică sau morală are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege";.
Potrivit jurisprudenței CEDO, noțiunea de bunuri privește atât bunurile actuale având o valoare patrimonială, precum și creanțele determinate potrivit dreptului intern, corespunzătoare unor bunuri cu privire la care cel îndreptățit poate avea o speranță legitimă că ar putea să se bucure efectiv de dreptul său de proprietate.
Prin L. 2. consideră că o dobândit dreptul de a le fi restituite sumele achitate în baza unor sentințe de condamnare anulate, înlăturate ca nedrepte.
S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare (f. 9-15) a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
C. constată inadmisibilitatea schimbării cauzei juridice a acțiunii, prin invocarea pentru prima dată în calea de atac a recursului, a prevederilor art. 1 din Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a principiului nediscriminării, deoarece art. 294 alin. 1 C. raportat la art. 316
C., prevede că în appel, respectiv recurs, nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata si nici nu se pot face alte cereri noi.
C. reține că dispozițiile art. I pct. 1 din OUG nr. 62/2010 au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1. a C. C. iar prin decizia nr. 1. Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a din L. nr. 2. sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 „D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie . Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își
încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă,în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii, cu privire la acordarea de despăgubiri, nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiunea este în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există.
Nu se poate susține că aceste decizii se vor aplica doar cauzelor viitoare deoarece textul legal anterior indicat prevede că dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice. Or dacă își încetează efectele nu mai pot fi aplicate.
Nu se poate afirma că aceste decizii ale C. C. ar avea efect retroactiv cât timp se aplică unei situații prezente iar nu uneia din trecut.
Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii, cu privire la acordarea de despăgubiri, nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiunea este în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există, nefiind vorba de o încălcare a principiului neretroactivității cât timp aplicarea se face pentru prezent și pentru viitor.
Prin principiul aplicării imediate a legii noi se înțelege regula de drept conform căreia, de îndată ce a fost adoptată, legea civilă nouă se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii civile vechi.
L. civilă nouă se aplică atât situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la momentul intrării ei în vigoare, cât și efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute.
Simpla recunoaștere prin lege a unor drepturi generale și abstracte nu înseamnă că legiuitorul nu va putea pe viitor modifica (fie în sensul restrângerii, fie în sensul extinderii, fie în sensul suprimării), respectivele prevederi legale. O astfel de modificare, completare sau abrogare este posibilă fără a se încălca principiul neretroactivității dacă drepturile respective au rămas la stadiul de situație legală abstractă sau dacă în urma manifestării de voință a subiectului de drept, respectiva situație legală nu s- a concretizat până la momentul intrării în vigoare a legii noi, fie printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fie printr-un alt act de autoritate generator de drepturi concrete.
În consecință, atâta timp cât dreptul persoanei îndreptățite la obținerea măsurilor reparatorii nu era stabilit prin hotărâre definitivă, instanțele trebuie să aplice normele de drept material în vigoare la momentul soluționării pricinii.
În acest sens sunt și dispozițiile din D. nr. 12 în dosarul nr. 14/2011, obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 3307alin. 4 din Codul de procedură civilă, s-a stabilit că urmare a deciziilor C. C. nr.1. și nr.1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Dar, în măsura în care raporturile juridice nu erau încă pe deplin constituite în momentul intrării în vigoare a noii legi, acele raporturi nu se vor putea consolida decât în limitele determinate de legea nouă și nu vor produce decât efectele pe care această lege le îngăduie. Ca urmare, în cazul în care legea ulterioară modifică efectele viitoare sau le exclude, dispozițiile din legea ulterioară se aplică și la efectele actului anterior nerealizate încă sub vechea lege, întrucât ordinea publică trebuie să aibă în esența ei un caracter de unitate și de uniformă obligativitate pentru toți. Cu privire la termenul de prescripție, acesta curge, așa cum corect a reținut prima instanță, de la momentul apariției Decretului-Lege nr. 118/1990, publicat în Monitorul Oficial nr. 50/(...), acesta fiind momentul șiprimul act normativ prin care statul a recunoscut existența persecutării de către regimul politic anterior și posibilitatea acordării unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945. Orice act normativ ulterior care dispune acordarea de drepturi speciale nu înseamnă o repunere în termenul de prescripție pentru persoanele care cer acordarea de despăgubiri potrivit dreptului comun, cât timp acesta a început odată să curgă potrivit celor de mai sus, cât timp momentul la care începe să curgă termenul de prescripție este singular și este posibil să fie suspendat sau întrerupt, dar o astfel de chestiune nu s-a invocat în cauză. Aceasta cu atât mai mult cu cât disp. art. 5 alin. 1 lit. a din L. 2. au fost declarate neconstituționale, și prin urmare nu mai produc efecte în cauza de față. Este adevărat că potrivit art. 4 alin. 4 din L. nr. 2., cererea de constatare a caracterului politic al condamnării este imprescriptibilă, iar cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral trebuie introdusă în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii, dar mai trebuie sesizat că în prezenta cauză nu s-a formulat o cerere în temeiul art. 4 alin. 4 din L. nr. 2., iar cu privire la cererea formulată în temeiul art. 5 alin. 1 din L. nr. 2., pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1. oct. 2010 a C. C.. Mai trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel. Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control al constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară și proporțională. Curtea Constituțională reține la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective. Cele reținute mai sus prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, prin care instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective, sunt aplicabile și cu privire la situația clară de discriminare apărută ca urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor legale. Față de acestea se constată că și în situația apariției acestei discriminări prin durata diferită a procedurilor judiciare, reclamantul nupoate solicita acordarea de despăgubiri, având în vedere izvorul discriminării. Referitor la cererea de acordare de despăgubiri materiale, sumele de bani, reprezentând amenzi corecționale, achitate în baza sentințelor de condamnare cu caracter politic nu se încadrează în noțiunea de bunuri confiscate prevăzută de art. 5 alin. 1 lit. b din L. 2., prin urmare nu se pot acorda despăgubiri pentru aceste sume, motivul de recurs fiind nefondat. În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D.DE : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P. G. și M. M. împotriva sentinței civile nr. 1189 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 03 februarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ G. A.-A. M. Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...) Judecător fond - P. G.G. - Tribunalul Maramureș
| ← Decizia civilă nr. 76/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 48/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
