Decizia civilă nr. 53/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 53/RC/2012
Ședința publică din data de 1 iunie 2012
Instanța constituită din: Președinte : A. C.
Judecători : V. M.- reședintele C. de A. C
D.-L. B.- icepreședinte al C. de A. C
Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorii B. G. și B. C. D. împotriva deciziei civile nr. 4. februarie 2012, pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...) privind și pe intimații W. F. L., G. M., O. V., S. V. M., B. V. A. și B. C. R. SA, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul contestatorilor B. G. și B. C. D., domnul avocat K. J. cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentantul intimaților W. F. L., G. M., O. V. și S. V., domnul avocat Urs I. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind contestatorii și intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare este timbrată cu suma de 19 lei taxă judiciară de timbru și 0.6 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea contestației.
Reprezentantul contestatorilor solicită admiterea contestației în anulare întemeiată atât pe dispozițiile art. 317 alin.1 pct.2 C.pr.civ, cât și pe cele ale art. 318 teza finală C.pr.civ., susținând pe larg motivele contestației astfel cum au fost formulate în scris, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților susține motivele invocate prin întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar ( fila 32 ).
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 4. din (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...) s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta B. V. A. și cel declarat de pârâții B. G. și B. C. D. împotriva deciziei civile nr. 89 din (...) a T. B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care a menținut-o.
Au fost obligați recurenții să le plătească intimaților W. F. L., O. V., S. V. M.
și G. M. suma de 2480 lei, cheltuieli de judecată în recurs, câte 1/2 recurenta B.
V. A. și 1/2 recurenții B. G. și B. C. D..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:
În ceea ce privește recursul pârâtei B. V. A., apelul acesteia a fost anulatca netimbrat, iar cererea de aderare la apelul celorlalți pârâți respinsă ca inadmisibilă.
Referitor la recursul pârâților B., competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță nu se stabilește raportat la finalitatea acțiunii, așa cumgreșit a reținut instanța de apel, ci în funcție de capătul principal de cerere, așa cum rezultă din dispozițiile art. 17 Cod proc. civ., iar capătul principal de cerere este cel de a cărui soluționare depinde soluționarea tuturor celorlalte.
În prezenta cauză, există mai multe capete de cerere principale, referitoare la desființarea actelor subsecvente antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între antecesoarea reclamantelor, defuncta Ivan M. și pârâta B. V. A. A., pârâta B. V. A. a încheiat două antecontracte de vânzare cumpărare cu pârâta M. V. și un contractul de cesiune de drepturi litigioase cu pârâta T. C., desființarea acestor acte constituind capete principale de cerere, ulterior, reclamantele renunțând la cele formulate împotriva pârâtei M. V. D. contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâta T. C. și pârâții B. G. și B. C. D., ca și a celui de ipotecă încheiat de aceștia din urmă și B. C. R. depinde de soluția dată asupra capătului de cerere vizând soarta contractului de cesiune de drepturi litigioase, aceste capete de cerere fiind, astfel, accesorii, ca și capetele de cerere privind rectificarea intabulărilor succesive. Tot accesoriu este și capătul de cerere privind stabilirea masei succesorale, pentru că soarta acestuia depinde de împrejurarea dacă imobilul obiect al prezentului litigiu este sau nu readus în patrimoniul succesoral, în funcție de soluția dată capătului de cerere privind cesiunea de drepturi litigioase.
Litigiul are un caracter patrimonial, iar valoarea este aceea a terenului obiect al contractului de cesiune de drepturi litigioase a cărui desființare se cere.
În ceea ce privește valoarea obiectului litigiului, pârâții au invocat excepția de necompetență materială raportat la acest criteriu pentru prima dată în apel, susținând că valoarea imobilului este aceea din ultimul contract, respectiv prețul de 120.000 Euro achitat de aceștia pârâtei T. C., raportat la paritatea leu/euro la data înregistrării cererii de chemare în judecată, valoarea în lei rezultată astfel fiind de 510.960 lei. Reclamantele, prin întâmpinarea depusă în recurs, au contestat această valoare, susținând că este de notorietate că acest preț, stabilit la nivelul anului 2008, nu mai era de actualitate în anul 2010, când a fost înregistrată cererea de chemare în judecată, valoarea de circulație a imobilelor scăzând substanțial ca urmare a inflației. Instanța de apel nu a administrat probe cu privire la valoare, pentru că a apreciat că trebuie să raporteze competența la finalitatea cauzei, stabilind, însă, taxa de timbru la această valoare indicată de apelanți. A. taxă nu putea fi contestată pe acest motiv de reclamantele intimate, astfel că stabilirea valorii obiectului în vederea verificării competenței materiale raportat la dispozițiile art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. b C. pr.civ. se pune pentru prima dată în recurs, instanța de apel făcând o greșită aplicare a normelor de drept procesual privind criteriile de stabilirea competenței materiale.
Dacă stabilirea valorii imobilului ar necesita verificări de fapt, recursul ar trebui respins, acesta putând constitui, eventual, un motiv de contestație în anulare, în sensul art. 317 alin. 2 C. pr.civ. Instanța de recurs apreciază că nu se impune administrarea altor probe în vederea stabilirii acestei valori, întrucât valoarea avută în vedere de instanța de apel se situează la nivelul anului 2008, în perioada anterioară crizei economice, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată în anul 2010, în cursul acesteia, fiind de notorietate că prețul imobilelor a scăzut considerabil, iar faptele notorii nu trebuie dovedite. În cauză, diferența de valoare dintre cea susținută de pârâții apelanți de (510.960 lei) și cea susținută de reclamante (de sub 500.000 lei) este foarte mică raportat la valoarea imobilului, respectiv 2,1%, or prețul imobilelor a scăzut cu mult sub acest procent.
În aceste condiții, curtea a apreciat că valoarea imobilului la data înregistrării cererii de chemare în judecată a fost sub 500.000 lei, ceea ce atragecompetența materială a judecătoriei privind soluționarea cauzei în primă instanță, excepția de necompetență invocată de apelanți fiind nefondată și nesubzistând, astfel, motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 3 C. pr.civ.
Titlul în temeiul căruia pârâta B. V. A. și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară este hotărârea judecătorească ce ține loc de contract autentic de vânzare cumpărare și nu antecontractul de vânzare cumpărare. A. hotărâre judecătorească, însă, a fost dată în temeiul antecontractului de vânzare cumpărare. S-a susținut că, fără desființarea acesteia, nu se poate solicita desființarea actelor subsecvente. D. hotărârii ce ține loc de contract autentic de vânzare cumpărare rămasă irevocabilă anterior celei prin care s-a constatat nulitatea antecontractului de vânzare cumpărare s-ar putea face doar utilizându- se căile extraordinare de atac de retractare. Așa cum se poate observa, însă, din modul de reglementare a contestației în anulare și revizuirii, acest motiv nu este printre cele ce ar face admisibile astfel de căi de atac. A., deoarece art. 322 pct. 4 și 5 C. pr. civ., reglementând motive de revizuire privind înscrisuri desființate, se referă, fie la înscrisuri declarate false, fie la hotărâri judecătorești pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere. D. antecontractului pe motivul de nulitate absolută, respectiv cauza ilicită, avut în vedere de sentința civilă nr.
5115 din 24 decembrie 2008 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr. (...) nu se încadrează în aceste motive.
În opinia instanței de recurs, hotărârea judecătorească ce ține loc de contract autentic de vânzare cumpărare are regimul juridic al acestuia, împrejurarea că un contract autentic nu se încheie în fața notarului, ci este suplinit prin hotărâre judecătorească nefăcându-l inatacabil pentru motive de nevalabilitate referitoare la cauza ilicită, vicii de consimțământ etc. Cu toate acestea, în prezent, practica judiciară nu cunoaște exemple de constatare a nulității contractelor suplinite prin hotărâre judecătorească, fiind admisă doar constatarea nevalabilității contractului de tranzacție cuprins într-o hotărâre de expedient. A. este motivul pentru care reclamantele au solicitat constatarea nulității antecontractului și nu și a contractului încheiat în temeiul acestuia, suplinit prin hotărâre judecătorească.
În spiritul acestei jurisprudențe, singura previzibilă, solicitarea reclamantelor și soluția instanțelor de fond cu privire la aceasta este corectă, acest motiv de recurs referitor la greșita aplicare a normelor de drept substanțial, prev. de art. 304 pct. 9 C. pr.civ. nefiind întrunit în cauză.
În ceea ce privește buna credință a pârâților, reclamantele notaseră procesul în cartea funciară a imobilului, respectiv CF nr. 1829 B., sub B27 (f.
141 dosar judecătorie) la data când pârâții recurenți au contractat. Este adevărat că s-a omis înscrierea acestei notări și în cartea funciară nr.17368 B., odată cu transcrierea imobilului și intabularea dreptului de proprietate al pârâtei pârâtei B. V. A. în temeiul sentinței civile nr. 3., pronunțată în dosarul nr. 7899/2005 al
Judecătoriei B. (f. 144-145 din același dosar), însă această împrejurare nu împiedică producerea efectelor notării față de subdobânditorii ulteriori.
Oricum, așa cum corect a reținut prima instanță, sunt aplicabile dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996, acțiunea în rectificare fiind admisibilă împotriva pârâților recurenți chiar dacă aceștia ar fi de bună credință, întrucât au contractat în perioada cât publicitatea cărții funciare era suspendată.
Faptul că pârâții recurenți nu au fost părți în procesul în care s-a solicitat constatarea nulității antecontractului nu înseamnă că aceștia mai pot formula apărări de fond referitoare la valabilitatea acestuia în prezentul dosar. Reclamantele nu aveau motive să-i cheme în judecată pentru că nu erau înscriși la data când au notat procesul, aceștia având posibilitatea de a interveni în acel proces pentru a sprijini apărarea vânzătoarei, ceea ce nu au făcut.
, Referitor la autoritatea de lucru judecat a sentințelor nr. 3. și 2683/2009 ale Judecătoriei B. N., aceeași instanță s-a pronunțat printr-o încheiere interlocutorie, în dosarul în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 5. decembrie 2008 (este vorba despre dosarul nr. (...) al Judecătoriei B. N.) prin care s-a constatat nulitatea absolută a antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între antecesoarea reclamantelor și pârâta B. V. A. (atât încheierea, cât și sentința rămânând irevocabile), în sensul că nu există autoritate de lucru judecat, pentru că au fost invocate motive diferite de ineficacitate a actului juridic, instanța care a pronunțat hotărârea ce ține loc de contract de vânzare cumpărare nefiind investită, nici pe cale de acțiune, nici pe cale de excepție, cu motivul de nulitate referitor la cauza ilicită, instanța de recurs însușindu-și pe deplin acest argument, oricum, sentința fiind opozabilă, prin notarea acțiunii, pârâților recurenți.
Din toate aceste considerente, curtea a apreciat că recursurile pârâților nu sunt fondate, urmând a fi respinse în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 316, rap. la art. 298, 274 alin. 1
și 277 C.pr.civ., pârâții recurenți au fost obligați să le plătească reclamantelor intimate cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 2480 lei, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței de la fila 33, câte ½ parte fiecare categorie de recurenți.
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul acestei instanței la data de
(...) contestatorii B. G. și B. C. D. au solicitat desființarea deciziei civile nr. 4. a C. de A. C., rejudecând recursul urmând a se dispune admiterea acestuia în sensul casării deciziei civile nr. 8. a T. B.-N. trimițându-se cauza spre competentă soluționare acestei instanțe ca prim grad de jurisdicție.
În motivare s-a arătat că instanța de recurs a făcut o examinare unilaterală a motivelor de recurs cu care a fost sesizată luând în considerare strict doar una dintre componentele obiectului aflat în litigiu. A., cererea de recurs viza stabilirea competenței materiale a primei instanțe, în funcție de criteriul valoric, dar aceasta trebuia făcută din perspectiva valorii prețului care a fost achitat în temeiul contractului.
Obiectul unui contract de vânzare cumpărare nu este doar prestația vânzătorului ci și prestația cumpărătorului, prețul achitat în momentul încheierii contractului fiind de 120.000 Euro, echivalentul în lei al sumei de 510.960 la data înregistrării acțiunii.
În acest sens este și jurisprudența Î. C. de C. și Justiție astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 1..
A. omisiune a instanței de a stabili competența în raport de valoarea prestației cumpărătorului întrunește condițiile pentru exercitarea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 2 și art. 318 teza finală C.pr.civ.
Condițiile pentru exercitarea contestației în anulare prevăzută de art. 318 teza finală C.pr.civ. sunt îndeplinite deoarece instanța a omis să cerceteze motivul de recurs privitor la stabilirea competenței materiale prin prisma prestației cumpărătorilor, cercetând motivul de recurs doar sub aspectul valorii prestației vânzătorului.
În apărare, a formulat întâmpinare intimata B. V. A., solicitând admitereacontestației în anulare pentru motivele invocate în aceasta.
S-a formulat întâmpinare și de către intimații W. F. L., O. V., S. V. M. și G. M.,aceștia solicitând respingerea contestației ca inadmisibilă. S-au solicitat și cheltuielide judecată.
În motivare s-a arătat că lipsește una din condițiile art. 317 alin. 1 C.pr.civ. pentru exercitarea contestației în anulare, respectiv aceea că motivele contestațieisă nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. Pârâții contestatori B. G. și B. C. D. au avut acces la apel și recurs, situație în care contestația în anulare este inadmisibilă. Chiar contestatorii recunosc că au invocat prin recurs necesitatea stabilirii instanței competente după criteriul valoric, această problemă constituind deci motiv de recurs.
În aceste condiții este incidentă excepția autorității de lucru judecat, instanța de recurs soluționând irevocabil problema juridică în discuție, stabilind competența materială a Judecătoriei B. în judecarea cauzei în primă instanță.
Referitor la dispozițiile art. 318 teza finală s-a arătat că nu se poate susține că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs privitor la stabilirea competenței materiale după criteriul valoric prin prisma prestației cumpărătorilor. Intimatele sunt terțe persoane față de contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de (...), valoarea obiectului litigiului la data înregistrării cererii de chemare în judecată neputând fi considerată aceea apreciată ca preț de terțe persoane în anul 2008 ci aceea a valorii terenului pretins prin acțiunea formulată.
Decizia civilă nr. 1. a Î. C. de C. și Justiție nu este aplicabilă în cauză, intimatele contestând valoarea obiectului litigiului după prețul stabilit în anul
2008.
S-a arătat că în realitate contestația în anulare formulată de către pârâții
B. este un recurs la recurs care nu poate fi admis, fiind deci inadmisibilă.
Analizând contestația în anulare formulată, Curtea reține următoarele:
Din cuprinsul dosarului nr.(...) al C. de A. C. și a deciziei civile nr. 5. pronunțate în acest dosar rezultă că problema competenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță raportat la obiectul litigiului și valoarea acestuia a fost invocată prin recursul declarat de către pârâții B. G. și B. C. D., instanța de recurs soluționând-o.
În considerentele deciziei s-a stabilit caracterul accesoriu al capătului de cerere având ca obiect stabilirea masei succesorale, capăt de cerere apreciat ca fiind principal de către instanța de apel și raportat la care aceasta a stabilit competența de soluționare a cauzei în primă instanță, stabilindu-se totodată valoarea obiectului litigiului ca fiind valoarea terenului obiect al contractului de cesiune de drepturi litigioase a cărui desființare se cere. Capătul de cerere având ca obiect desființarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între T. C. și B. G. și B. C. D. a fost apreciat ca fiind unul accesoriu.
În aceste condiții a fost stabilită valoarea obiectului litigiului, apreciindu-se că aceasta este sub pragul de 500.000 lei, numai depășirea acestuia atrăgând competența de soluționare a cauzei în primă instanță de către tribunal.
Rezultă deci că problema competenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță a fost invocată prin cererea de recurs, din ambele perspective, adică a obiectului principal al litigiului și al valorii acestuia, fiind soluționată prin decizia pronunțată în recurs, în aceste condiții nefiind îndeplinită condiția prevăzută de alin. 1 al art. 317 C.pr.civ. în sensul neputinței invocării motivelor prevăzute la pct. 1 și 2 ale art. 317 pe calea apelului sau recursului. Contestația în anulare întemeiată pe acest text de lege apare deci ca fiind inadmisibilă.
În ceea ce privește teza finală a art. 318 C.pr.civ., care prevede situația în care instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, se constată că acest motiv de contestație în anulare este nefondat. Instanța de recurs a analizat motivul de casare invocat în cererea de recurs prin care s-a învederat încălcarea normelor în materie de competență materială, contestatorii fiind practic nemulțumiți de modul în care instanța de recurs a soluționat această chestiune a competenței materiale de soluționare a cauzei în primăinstanță. Ori, soluția instanței de recurs prin care s-a tranșat problema competenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță nu mai poate fi repusă în discuție pe calea contestației în anulare, astfel cum s-a arătat și de către intimați prin întâmpinare.
În consecință, în temeiul art. 317 alin. 1 pct. 2, art. 318 alin. 1 teza finală, art. 320 C.pr.civ., Curtea va respinge contestația în anulare formulată de către contestatorii B. G. și B. C. D..
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ. instanța va obliga contestatorii la plata în favoarea intimaților W. F. L., G. M., O. V., S. V. M. a sumei de 2480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de pârâții B. G. și B. C. D. împotriva deciziei civile nr. 4. din 02 febr.2012 a C. de A. C. pronunțată în dosar nr. (...),pe care o menține.
Obligă pe numiții contestatori să plătească intimatelor W. F. L., G. M., O.
V., S. V. M., suma de 2480 lei, cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. C. V. M. D.-L. B.
Grefier, S.-D. G.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.recurs: A.I., A.C., A.A. C.
| ← Decizia civilă nr. 100/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4553/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
