Decizia civilă nr. 560/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 560/R/2012
Ședința bruarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C.
G.: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul B. N. împotriva sentinței civile nr. 2165 din 7 decembrie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. R. PRIN
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen și a fost comunicat.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
La data de 7 februarie și 8 februarie 2012, s-a depus la dosar, prin fax
și registratura instanței, din partea pârâtei intimate D. G. a F. P. M., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2165 din 7 decembrie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...) a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul B. N., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru constatarea caracterului politic al măsurii administrative luate față de reclamant și daune morale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut conform actelor de la dosar reiese că, reclamantul în perioada (...) - (...) a fost deportat în U.R.S.S. Deci, măsura prizonieratului a fost luată de un alt regim decât cel comunist, instaurat la noi în țară începând cu data de 6martie 1945 când la conducere a fost numit primul guvern comunist sub conducerea lui P. G.
Din economia texttului art. 4 alin. 2 din L. nr. 2. coroborare cu art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2. reiese că, constituie condamnări politice și unele măsuri administrative, ce au fost luate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Ori, în speță așa cum a arătat și reclamantul măsura a fost luată în anul 1944, deci anterior datei expres prevăzute de L. nr. 2., ca fiind (...).
Prin decizia nr. 1. C. Constituțională a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit.a a Teza I din L. nr. 2. sunt neconstituționale.
Reținându-se că deciziile C. Constituționale sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale L. nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursul în interesul legii prin D. nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată în dosarul 14/2011 a stabilit că, urmare a deciziilor C. Constituționale nr. 1. și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamantul, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pc.t 9 Cod proc.civ., s-a arătat că reținerile instanței de fond referitoare la faptul că deportarea în U. și ținerea în prizonierat a reclamantului nu intră în categoria măsurilor administrative cu caracter politic, este nelegală. Această măsură se încadrează în dispozițiile art. 4 din L. nr. 2., iar intenția legiuitorului prin L. nr. 2. a fost aceea de a întregi cadrul juridic privind repararea nedreptăților comise de regimul comunist prin acordarea de daune morale și materiale deținuților și deportaților politici.
L. nr. 2. are caracter de complinire a actelor normative anterioare, Decretul - lege nr. 118/1990 și OUG nr. 2., realizând un act de dreptate pentru cei care s-au opus regimului comunist, iar din coroborarea acestor acte normative rezultă că persoanele care au fost prizonieri sau deportate la munca de reconstruire în fosta U., au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic în sensul L. nr. 2..
Prin soluția pronunțată instanța de fond a încălcat și dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituția R.iei care prevede că „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări";.
În ce privește deciziile curții constituționale invocate de instanța de fond, recurentul a arătat că, deși art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. a fost declarat neconstituțional, acest text nu a fost modificat în lege, astfel că și în prezent are aceeași formă și conținut.
Pârâtul S. R. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat că se opune admiterii recursului, motivat pe faptul că măsura deportării în fosta U. nu constituie măsură cu caracter politic, iar art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. invocat de reclamant în sprijinul acțiunii sale a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 1. a C. C.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Situația particulară a reclamantului care a fost prizonier în fosta U. în perioada (...)-(...), nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și nu face obiectul acestei legi. Cu toate acestea, față de cererea reclamantului referitoare la faptul că este îndreptățită la a-i fi acordate daune morale în temeiul art. 5 din L. nr. 2., curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a L. nr. 2., act normativ care fundamentează în drept cererea reclamantului, constituie condamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Pentru ca o condamnare să confere celui condamnat dreptul la despăgubiri, potrivit art. 5 din L. nr. 2., se cer, așadar, a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: condamnarea să fi fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă; hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; faptele care au atras această condamnare să fi fost săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și să fi avut drept scop „împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
În cauză, instanța constată că nu a existat o condamnare, pronunțată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din L. nr. 2..
Conform prevederilor art. 3 din L. nr. 2., constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.
În cauză, se observă că nu a fost luată față de reclamantului nici o măsură de natura celor menționate în cuprinsul art.3, de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normative din cele prevăzute expres și limitativ, concluzia fiind acea că nu este aplicabil acest text normativ, fiind exclusă existența unei măsuri administrative căreia legea să îi recunoască caracter politic.
Potrivit art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., și anume: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale aleomului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din L. nr.2. nu există nici o mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O. nr. 2., pe care o face art.1 alin.3 din L. nr.2., este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al L. nr.2.. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din L. nr.2. nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, măsura prizonieratului în U.R.S.S. nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități ale S.ui R. și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O. nr. 2., toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus. Mai mult decât atât, prizonieratul a fost dispus de forțele sovietice anterior datei la care a fost instaurat regimul comunist în R., respectiv 6 martie 1945, astfel că ea nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist, înscriindu- se în categoria deportărilor pretinse de U. ca despăgubiri de război după Convenția de A. din 1944.
C. apreciază necesar a se sublinia că raționamentul instanței de fond referitor la incidența în cauză a deciziei C. Constituționale este corect raportat la prevederile art.31 din L. nr.47/1992. D. C. Constituționale își produce efectele tuturor proceselor, indiferent de faza procesuală, acest lucru rezultând și din aceea că excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță incidentă în cauză poate fi invocată și în faza apelului sau a recursului, în cazul admiterii excepției dispoziția declarată neconstituțională nemaiputând fi aplicată nici procesului în care a fost invocată excepția și nici altor procese în curs, indiferent de faza procesuală.
Nu se poate pune problema săvârșirii unui abuz prin aplicarea deciziei
C. Constituționale, raportat la considerentele anterioare, atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de C. E. a D. O. În această hotărâre se apreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la C. și în consecință nici a art.14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului.
Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 2 din O. nr. 214/2009 și nici ale Decretului-lege nr. 118/1990, câtă vreme, situația particulară a reclamantului, aceea de prizonier de război în fosta U.R.S.S., nu se circumscrie nici dispozițiilor L. nr. 2., și nici dispozițiilor anterior invocate.
Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile Deciziei nr. 1358/(...) a C. Constituționale, motiv pentru care în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. N. împotriva sentinței civile numărul 2165 din 7 decembrie 2011 a Tribunului M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. A. A. C. ANA I. A. C. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: G. P.
| ← Decizia civilă nr. 4313/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Sentința civilă nr. 81/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
