Decizia civilă nr. 582/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 582/R/2012
Ședința publică din data de 10 februarie 2012
Instanța constituită din:
Președinte : V. M.- reședintele Curții de A. C
Judecători : D.-L. B.- icepreședinte al Curții de A. C
A. C.
G. : S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- D. M. împotriva sentinței civile nr.
2150/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind reclamanții R. M. și P. A., având ca obiect D. în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamanților intimați, avocat B. G. E. cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamanții intimați.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că reclamanții intimați, au depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 3 februarie 2012, întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. M., cu consecința menținerii în totalitate a sentinței atacate.
Reprezentanta reclamanților intimați face dovada comunicării prin fax, cu recurentul, a unui exemplar din întâmpinare.
Nemaifiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.
Reprezentanta reclamanților intimați solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, cu consecința menținerii sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., solicită admiterea în parte a recursului declarat de pârâtul recurent S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice
- D. M. și modificarea în parte a acțiunii în partea privitoare la petitul privind daunele morale.
C U R T E A
Deliberând, reține că:
I. Prin sentința civilă nr. 2150 din 30 noiembrie 2011 a T.ui M., pronunțatăîn dosarul nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civilă înaintată de reclamanții R. M. și P. A., împotriva pârâtului S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
În consecință:
S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative de internare în colonia de muncă de la C. a defunctului P. G.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 171.600 lei despăgubiri materiale.
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 998-999 C.civ., având ca obiect obligarea pârâtului la plata către reclamanți de daune morale.
S-au respins celelalte capete de cerere privind obligarea pârâtului la daune morale și despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea actualizată a următoarelor bunuri: piuă, vâltoare și scălmânătoare.
În baza art. 246 C.pr.civ., s-a luat act de renunțarea reclamanților la judecată privind capătul de cerere vizând acordarea de despăgubiri materiale pentru: teren de 3 ha arabil, 5 ha teren fânețe, 5,48 ha teren pășune.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 1713 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:
P. G., tatăl reclamanților, a fost internat într-o colonie de muncă de la C. în baza deciziei nr. 11942 din 19 noiembrie 1951, această măsură administrativă având caracter politic ce poate fi constatat de către instanță.
În ce privește despăgubirile bănești solicitate pentru daunele morale suferite, ele nu mai pot fi acordate de pe temeiul art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2., aceste dispoziții legale fiind declarate neconstituționale. Totodată, nu pot fi acordate nici în temeiul prevederilor de drept comun ale art. 998, art. 999
C.civ., intervenind prescripția dreptului la acțiune, în condițiile în care termenul de prescripție extinctivă de 3 ani a început a curge la data intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 118/1990, respectiv la 09 aprilie 1990.
În ce privește capătul de cerere privitor la despăgubirile materiale, din Hotărârea nr. 24/1952, adresa nr. 192/(...) a Direcțiunii Generale a Miliției, din foaia personală și din extrasul nr. 364/(...) eliberat de S. J. al A. N. M., depus la termenul de judecată din (...), rezultă că P. G. a avut circa 15-20 vite cornute,
150 de oi și a fost proprietar de moară (f. 51 dosar nr. (...), f. 20, f. 194 dosar
(...)).
Având în vedere probele administrate, în baza art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 2., tribunalul a admis capătul de cerere având ca obiect despăgubiri materiale pentru următoarele bunuri confiscate: plug, grapă, 150 oi, 20 vite, 1 cal, 4 boi, 8 juninci, moară pentru grâu și porumb, pentru aceste bunuri existând înscrisuri doveditoare la dosar, bunuri evaluate prin expertiza efectuată de expert B. L., în valoare de 171.600 lei, reactualizate.
Art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 2. arată că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic poate solicita obligarea statului la acordarea dedespăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, dacă bunurile nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile altor legi cu caracter reparatoriu.
Raportat la considerentele mai sus expuse, tribunalul a admis în parte acțiunea civilă precizată, conform dispozitivului, a constatat caracterul politic al măsurii administrative de internare în C. de muncă de la C. a defunctului P. G., prin decizia nr. 11942/(...), a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 171.600 lei despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea bunurilor dovedite a fi fost confiscate cu ocazia luării măsurii administrative cu caracter politic și a respins celelalte capete de cerere formulate privind daunele morale și cu privire la celelalte bunuri: piuă, vâltoare și scălmânătoare, despăgubiri materiale.
În baza art. 246 C.pr.civ., a luat act de renunțarea la judecată privind capătul de cerere vizând acordarea de despăgubiri pentru teren de 3 ha arabil,
5 ha fânețe și 5,48 ha pășune.
În baza art. 274 C.pr.civ., pârâtul a fost obligat la plata către reclamanți a sumei de 1713 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care: 1000 lei reprezintă onorariul de avocat, justificat cu chitanța depusă la dosar și 713 lei reprezintă onorariu pentru expertiză, conform chitanței aflată la dosar.
II. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. R., solicitând, depe temeiul art. 304 pct. 4, 7 și 9 C.pr.civ., casarea sau modificarea sentinței și respingerea în totul a acțiunii reclamanților, deoarece: a) Instanța a făcut o greșită apreciere a probelor administrate atunci când a constatat caracterul politic al măsurii de internare în colonia de muncă de la C. a tatălui reclamanților.
B) Expertiza tehnică a fost încuviințată în cauză cu încălcarea unor norme legale imperative. Astfel, precizarea de acțiune a reclamanților și obiectivele expertizei i-au fost comunicate pârâtului împreună cu raportul de expertiză, iar obiecțiunile la expertiză formulate de pârât nu au primit vreun răspuns din partea expertului și nici din partea instanței prin considerentele sentinței. c) Cadrul procesual nu a fost stabilit în mod corect în ce privește capătul de cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru bunurile confiscate, reclamanții făcând dovada că sunt singurii îndreptățiți să culeagă moștenirea după defunct și nici că bunurile confiscate i-au aparținut exclusiv acestuia.
Tot în legătură cu acest capăt de cerere este de observat că într-o asemenea cerere Ministerul Finanțelor Publice stă în judecată în nume propriu, iar nu în reprezentarea S.ui R., la această concluzie trimițând prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 2.. Totuși, în ceea ce privește reprezentarea S.ui R. pentru bunurile confiscate, aceasta nu se realizează de către Ministerul Finanțelor Publice, ci doar de către autoritățile publice care cunosc situația acestor bunuri, o asemenea concluzie putând fi desprinsă din interpretarea prevederilor art. 25 și art. 27 din Decretul nr. 31/1954.
Prin urmare, judecata a fost efectuată fără citarea corespunzătoare a tuturor părților. d) Prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în sensul art. 304 pct. 4 C.pr.civ., câtă vreme reclamanții nu au prezentat niciun înscris caresă probeze actul juridic prin care s-a dispus măsura confiscării și întinderea bunurilor confiscate. Nu a fost înfățișat extrasul de carte funciară aferent imobilului confiscat, deși înscrierea în cartea funciară avea efect constitutiv de drepturi. e) Pentru a se stabili caracterul politic al măsurii administrative dispuse era necesar a se administra probe care să justifice activitatea politică desfășurată de P. G. f) Prin raportare la prevederile art. 274 C.pr.civ., pârâtul nu era dator a plăti cheltuieli de judecată, sentința fondului fiind nelegală și pentru că acest capăt de cerere nu a fost pus în discuția contradictorie a părților. S. nu cuprinde o analiză dedicată acestui capăt de cerere care să arate argumentele pentru care, deși pârâtul nu a căzut în pretenții, a fost totuși obligat la plata cheltuielilor de judecată.
III. Reclamanții intimați au formulat întâmpinare, solicitând respingerearecursului ca nefondat (f. 23 - 25).
IV. Cu privire la acest recurs, C. are în vedere următoarele:
Potrivit adresei nr. 51596/(...) a S.ui R. de I. (f. 5 dosar Tribunal), P. G., antecesorul reclamanților, a fost arestat și cercetat pentru sprijinirea cu alimente și găzduirea membrilor bandei,numită subversivă P. O., fără a fi însă judecat și condamnat. Totodată, pentru aceste fapte a fost internat în colonia de muncă de la C. în temeiul deciziei nr. 11942/(...), decedând la (...), așa cum rezultă din actul de deces nr. 165, înregistrat la S. P. C. (f. 104 dosar Tribunal).
Această adresă, a cărei copie se află la dosarul cauzei, face o suficientă dovadă a faptului că P. G. a fost victima unei măsuri administrative cu caracter politic dispusă în perioada de referință avută în vedere de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 2., recurentul afirmând în mod greșit că nu s-ar fi dovedit îndeajuns de convingător caracterul politic al măsurii luate împotriva tatălui reclamanților.
De altfel, caracterul de împotrivire față de regimul comunist al faptelor și activității lui P. G. rezultă, elocvent, și din înscrisurile aflate la filele nr. 103,
105 și 109 din dosarul primei instanțe.
În ce privește proba cu expertiza efectuată înaintea primei instanțe, este de observat că aceasta a fost solicitată de reprezentanta reclamanților în ședința de judecată din 19 mai 2011, când a și fost încuviințată de instanță (f.
53). La acest termen de judecată reprezentantul pârâtului nu a fost prezent, deși pârâtul era legal citat.
În ce privește comunicarea cu pârâtul a înscrisului ce conține acele obiective ale expertizei solicitate de reclamanți, C. are în vedere că acest înscris cuprinde inclusiv așa-numita „. de acțiune"; înregistrată de reclamanți în data de 24 mai 2011 (f. 57). Este fără relevanță însă că pârâtului i-ar fi parvenit doar în acest mod obiectivele de expertiză propuse de către reclamanți, deoarece, pe de o parte, nu există o obligație legală de comunicare cu cealaltă parte a obiectivelor de expertiză pe care una dintre părțile în proces le propune, iar pe de altă parte că, oricum, obiectivele expertizei au fost formulate întâia oară încă în ședința de judecată din data de 19 mai 2011, când instanța a și încuviințat expertiza, stabilindu-i obiectivele.
Sub aspectul neluării în considerare a obiecțiunilor la raportul de expertiză pe care pârâtul le-a formulat (f. 73), sunt de văzut prevederile art. 212alin. 1 C.pr.civ., conform cărora instanța va putea dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză numai atunci când nu este lămurită prin expertiza efectuată. Or, T. nu a socotit potrivit să ordone o nouă expertiză sau completarea celei efectuate, ceea ce înseamnă că s-a considerat lămurit.
Sunt nefondate și susținerile pârâtului privitoare la incorecta stabilire a cadrului procesual al cauzei sub aspectul părților, căci dacă pârâtul înțelegea a contesta calitatea reclamanților de singuri moștenitori ai lui P. G., tatăl lor, era dator a face dovada existenței și a altor moștenitori, în sensul art. 1169 C.civ. Mai mult, era fără însemnătate în prezenta cauză dacă ar fi existat și alți moștenitori ai lui P. G., câtă vreme acțiunea întemeiată pe dispozițiile L. nr. 2., supusă fiind termenului de prescripție instituit prin art. 5 alin. 1 din această lege, a fost introdusă doar de către reclamanți.
Pârâtul nu a făcut însă dovada existenței și a altor moștenitori ai defunctului care să fi introdus acțiune în termenul legal, astfel că nu s-ar putea lua în discuție o eventuală nelegalitate, pentru acest motiv, a hotărârii primei instanțe.
Eronat apreciază recurentul și că în acțiunea de față reprezentarea în justiție a S.ui R. nu ar fi trebuit asigurată de Ministerul Finanțelor Publice, ci de autoritățile administrative teritoriale care au dobândit bunurile confiscate de la P. G., C. având a observa, întâi de toate, că în prezentul proces capătul principal de cerere este reprezentat de constatarea caracterului politic al măsurii administrative a internării lui P. G. într-o colonie de muncă, ceea ce atrăgea calitatea procesuală pasivă a statului reprezentat prin Ministerul
Finanțelor Publice, conform art. 4 alin. 4 din Legea nr. 2..
Capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri materiale este unul accesoriu, iar practica deja constantă și consolidată a instanțelor este aceea că inclusiv asemenea pretenții se soluționează în contradictoriu cu S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
De altfel, pentru a întări concluzia desprinsă din prevederile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 2., prin art. 5 alin. 2 din lege se stabilește și că hotărârile judecătorești pronunțate în temeiul prevederilor art. 1 lit. a) și b) sunt puse în executare de Ministerul Finanțelor Publice, evidențiindu-se astfel intenția legiuitorului ca sub toate aspectele ce rezultă din aplicarea L. nr. 2. M. să asigure reprezentarea în proces a statului.
Fără temei invocă recurentul și incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C.pr.civ., C. apreciind că excesul de putere la care aceste dispoziții legale se referă vizează exclusiv situația în care instanța își arogă prerogative specifice puterii legislative ori celei executive, iar nu și atunci când nu s-ar analiza susținerile vreunei părți sau când un înscris nu ar fi fost comunicat adversarului aceluia care l-a depus.
Împrejurarea că prima instanță nu a dat curs obiecțiunilor la expertiză ale pârâtului nu atrage incidența motivului de recurs de sub art. 304 pct. 4
C.pr.civ., ci, eventual, a aceluia arătat de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., însă așa cum s-a arătat deja mai sus, T. era în drept a aprecia, în baza art. 212 alin. 1
C.pr.civ., dacă înțelege ori nu să completeze expertiza inițială ori să dispună o nouă expertiză.
Greșit afirmă recurentul, invocând prevederile art. 304 pct. 7 C.pr.civ., că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, prima instanțăarătând îndeajuns de clar, chiar dacă mai concis sub anumite aspecte, care sunt argumentele de fapt și drept ce-i susțin soluția.
În ce privește nedovedirea de către reclamanți a actului juridic al confiscării, C. constată că atât în ce privește luarea acestei măsuri, cât și a sferei bunurilor supuse confiscării, la dosarul primei instanțe se află procesul- verbal întocmit la data de 14 august 1952 de S. P. al C. L. (f. 19) în care se face vorbire despre emiterea de către comitetul executiv al acestui Sfat P. a hotărârii nr. 24/1952 prin care s-a definitivat lista chiaburilor din comuna L. (în care la poziția nr. 5 este indicat P. G.), menționându-se (f. 20 dosar Tribunal) și bunurile mobile și imobile, inclusiv animalele, confiscate de la acesta.
De altfel, și înscrisul emis de A. naționale, reprezentând caracterizare pentru chiaburii din comuna L. R., face vorbire (f. 51) despre bunuri pe care P. G. le-a deținut.
Aceste probe erau suficiente pentru a atesta faptul confiscării și compunerea bunurilor confiscate, prima instanță statuând în mod legal.
Pentru motivele deja arătate de C., nu sunt îndoieli nici cu privire la caracterul politic, în sensul L. nr. 2., al măsurii administrative dispuse în contra antecesorului reclamanților.
În ce privește referirea recurentului la lipsa unui extras de carte funciară ca dovadă a proprietății de imobile, aceasta este neavenită în cauză, câtă vreme reclamanții au renunțat la judecată privitor la imobile, iar despăgubirile acordate de prima instanță derivă, în consecință, din confiscarea de bunuri mobile, iar nu și imobile.
În fine, legal a dispus prima instanță și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, C. observând că înaintea primei instanțe, reclamanții erau îndreptățiți la a obține în totalitatea lor cheltuielile de judecată pe care prezentul proces le-a ocazionat, iar nu doar o parte a acestora corespunzătoare admiterii primului capăt de cerere, deoarece la data pornirii procesului reclamanții s-au încrezut în mod justificat într-o dispoziție legală (art. 5 alin. 1 lit. a teza I-a din Legea nr. 2.) care, la acel moment nu fusese încă declarată neconstituțională.
Faptul că pe timpul judecății în primă instanță aceste prevederi legale au fost declarate neconstituționale (prin decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale) nu le este imputabil reclamanților, ci autorității legiuitoare, adică S.ui R..
Or, S. R. este pârât în prezenta cauză, astfel că responsabilitatea sa juridică sub aspectul cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanților în primă instanță poate fi angajată.
În raport de cele ce preced, recursul se va respinge în baza art. 312 alin.
1 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. împotriva sentinței civile nr. 2150 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
V. M. D.-L. B. A. C.
G. S. - D. G.
Red.VM/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: D. Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 398/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1458/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
