Decizia civilă nr. 1458/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 1458/R/2012
Ședința publică din 23 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. GREFIER : A.-A. M.
S-au luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. A J. S., precum și recursul declarat de reclamantul S. V., împotriva sentinței civile nr. 6693 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Ambele recursuri au fost formulate și motivate în termen legal, au fost comunicate părții adverse și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului recurent și reprezentantului pârâtului recurent posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului recurent.
C. constată că prin memoriul de recurs (f. 4 din dosar), pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin.
2 C.pr.civ. și, totodată, constată că la data de (...), a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, care a fost expediată prin poștă de către pârâtul recurent, prin care acesta solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamant și menținerea în parte a sentinței recurate, cu privire la respingerea daunelor materiale și a daunelor morale, precum și a cheltuielilor de judecată, iar pe cale de consecință, respingerea ca nefondată a acțiunii formulată de reclamantul S. V., întâmpinare prin care pârâtul recurent reiterează cererea privind judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ. (f.13 din dosar).
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că pârâtul S. R. nu are interes în a critica soluția instanței de fond cu privire la daunele morale și la daunele materiale, având în vedere că acest petit a fost respins de către prima instanță și, de asemenea, arată că în motivele de recurs nu sunt critici cu privire la petitul privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de antecesorul reclamantului, respectiv de către S. M. și recursul nu a fost motivat cu privire la acest petit.
Aceeași excepție a lipsei de interes a pârâtului în a critica soluția primei instanțe cu privire la daunele morale și la daunele materiale, o invocă și C. din oficiu, având în vedere că acest petit a fost respins de către prima instanță și, de asemenea, C., din oficiu, invocă și pune în discuție excepția nulității recursului declarat de pârât în ceea ce privește critica prin care acesta solicită respingerea petitului privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de antecesorul reclamantului, având în vedere că recursul nu a fost motivat cu privire la acest petit.
Având în vedere că prin motivele de recurs, reclamantul reiterează cererea privind acordarea daunelor materiale în temeiul art. 998 - 999 C.civ., C., din oficiu, invocă și pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului în a solicita daune materiale în baza art. 998 - 999
C.civ.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepțiilor invocate în cauză cu privire la recursul declarat de pârât, precum și admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantului în a solicita daune materiale în baza art. 998 - 999 C.civ., invocată din oficiu de către instanță, având în vedere că acțiunea a fost întemeiată doar pe prevederile L. nr. 2..
Pe fondul cauzei, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamant, având în vedere că antecesorul reclamantului a fost prizonier în U.R.S.S. și această măsură administrativă nu are legătură cu lupta împotriva regimului comunist, iar în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de L. nr. 2..
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6693 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul S. V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și s-a constatat caracterul politic al condamnării suferite de antecesorul reclamantului S. M. în urma pronunțării sentinței penale nr. 7. a fostului Tribunal Militar Teritorial din O..
S-a respins ca nefondată cererea reclamantului formulată pentru obligarea pârâtului la plata sumei de 44.400 lei, echivalentul în lei a sumei de
10.500 Euro, cu titlu de daune materiale.
S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că conform fișei matricole penale emisă de Penitenciarul Oradea, S. M., ascendentul reclamantului a fost condamnat prin sentința penală nr. 7. a fostului Tribunal Militar Teritorial din O. la 1 an și 6 luni de închisoare corecțională și la 200 lei amendă corecțională pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 209 C. (uneltire), atunci în vigoare.
Conform art. 1, alin. 1 și 2 din L. nr. 2., constatarea caracterului politic a condamnării la care a fost supus antecesorul reclamantului operează în temeiul legii, motiv pentru care, instanța doar va constata existența acestei dispoziții și pe cale de consecință, caracterul politic al condamnării pronunțată prinsentința nr. 7. a fostului Tribunal Militar Teritorial din O., cu privire la defunctul S. M.
Cererea de reparare a prejudiciului material încercat de reclamant în urma acestei condamnări urmează a fi respinsă, pentru următoarele considerente:
Conform art. 5 alin 1 lit. b din legea nr. 2., orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale L. nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Textul de lege nu prevede obligația de repararea a prejudiciului încercat în cazul diminuării veniturilor lunare, în urma condamnării cu caracter politic sau în cazul deportării.
Din deciziile C. E. a Drepturilor Omului reiese că nu există o obligație a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior în acele state dar, dacă aleg să acorde despăgubiri atunci acordarea lor trebuie să fie efectivă.
Acordarea despăgubirilor este o reparație în echitate care nu își are izvorul într-un fapt trecut, ci reprezintă o despăgubire acordată benevol de stat.
În cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și cauza Klaus și Iouri
Kiladze contra Georgiei, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dispozițiile Convenției nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Acordarea de despăgubiri pentru daune materiale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă sau pentru perioada deportării nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate.
Cât timp nu există obligația reparării daunelor materiale, rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii CEDO.
L. specială nu prevede repararea prejudiciului la care face referire reclamantul în prezenta cauză.
În baza considerentelor de fapt și de drept arătate a admis în parte acțiunea.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul S. R., prin
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. A J. S. și reclamantul S. V.
Pârâta D. G. a F. P. a Județului S., în numele M. F. P. în calitate de reprezentant al S. R. a solicitat admiterea recursului, desființarea in partesentința atacată cu privire la constatarea caracterului politic al condamnării și respingerea acțiunii formulata de reclamant ca nefondată.
În motivarea recursului consideră că instanța de fond în mod nelegal a admis în parte acțiunea reclamantului, constatând caracterul politic al condamnării sale.
Consideră legală sentința instanței de fond cu privire la respingerea ca nefondata a acțiunii reclamantului privind plata despăgubirilor a daunelor materiale in suma de 10.500 EURO precum si a cheltuielilor de judecata.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegala in sensul ca a constatat caracterul politic al condamnării.
Nu consideră că antecesorul reclamantului a suferit o condamnare care poate fi calificată ca o condamnare cu caracter politic în înțelesul art. 1 din L. nr. 2. întrucât actul normativ în vigoare nu mai prevede acordarea de despăgubiri bănești pentru acțiunile de genul celor invocate de reclamant, fiind declarat neconstituțional.
Prin D. nr. 12/(...) I. Curte de C. si Justiție a admis recursul in interesul legii formulat de procurorul general al P.ui de pe lângă I. Curte de C. si Justiție si a stabilit ca urmare a D. C. C. nr. 1. si nr. 1. dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 22112009 privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora si-au încetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional in Monitorul Oficial.
Cel care a suferit o condamnare cu caracter politic este tatăl reclamantului și nu reclamantul, și ca atare considera că solicitarea despăgubirilor este nejustificată.
Totodată apreciază că prejudiciul suferit de reclamant sau antecesorii săi este suficient reparat ca urmarea beneficierii de drepturi materiale și alte facilități, potrivit actelor normative reparatorii anterioare - D.-lege nr 118/1990, primind lunar sume de bani prin hotărâri emise de organele competente.
De asemenea daunele morale si materiale solicitate pentru suferințele părinților/soților reclamanților, în prezent decedați nu pot fi acordate nici în condițiile dreptului comun, apreciindu-se că perioada mare de timp scursă de la data când suferințele au fost produse până în prezent a atenuat prejudiciul produs prin condamnare sau prin aplicarea măsurii administrative cu caracter politic.
În lipsa existenței temeiului legal ce instituia dreptul persoanelor îndreptățite la despăgubiri, rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil.
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil. ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat. potrivit practicii C. E. a Drepturilor Omului, în sensul celor menționate în deciziile C. C..
Consideră că instanța de judecată nu poate face abstracție de contextul socio-economic momentului la care se acordă despăgubiri bănești, neputându- se acorda sume care să excedă nivelul mediu de trai al unui român, urmând a se ține seama și de drepturile instituite de D. - lege nr. 118/1990.
Suma acordată este nejustificată și poate constitui o îmbogățire fără justă cauză pentru reclamant.
Reclamantul in mod nelegal și-a fundamentat despăgubirile materiale pe art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., deoarece daunele materiale pretinse nu se încadrează in textul legal menționat.
Potrivit acestei prevederi, este reglementată acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.
Analizând concret situația antecesorului reclamantului nu reiese că urmare privării de libertate s-a dispus confiscarea unor bunuri etc.
Legiuitorul, intenționând prin dispozițiile L. nr. 2. să repare prejudiciile suferite de persoanele condamnate politic, a reglementat si acordarea daunelor materiale reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate.
Nici cheltuielile de judecată la care au fost obligați condamnații politici sa le plătească statului prin hotărârea de condamnare nu pot fi asimilate noțiunii de "echivalent al valorii bunurilor confiscate"".
Potrivit art. 4 alin.2 din L. nr.2. "Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art.3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecata sa constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător".
Art. 3 alin. 1 dispune că " Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securității, având ca obiect...".
În cauză pot fi analizate ca fiind astfel de măsuri doar cele dispuse de fosta securitate și prin urmare nu îndeplinesc aceste condiții măsura desfacerii contractului de muncă luată de fostul I. Ș.
Nici solicitarea plății despăgubirilor constând în drepturile salariale ce i s-ar fi cuvenit ca învățător, pe o perioada de 14 de luni, nu poate fi acordată, mai ales că L. nr. 2. permitea doar acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare sau prin luarea măsurilor administrative ori acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
În procesul civil, cel care formulează o cerere are obligația, impusă de art. 1169 Cod civil, de a dovedi susținerile sale iar în exercitarea rolului activ, instanța de judecată nu se poate substitui părții.
Acordarea de despăgubiri pentru daune materiale nu se justifică deoarece potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., condiția acordării despăgubirilor reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative este ca bunurile respective să nu fi fost restituite ori să nu fi fost obținute despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 10/2001 sau ale L. nr. 247/2005, L. nr. 18/1991, L. nr. 169/1997, L. nr.
1/2000, L. nr. 112/1995, care sunt legi speciale.
Inventarul bunurilor preluate de la familia reclamantului nu este suficient pentru admiterea acțiunii, instanța trebuind să stabilească contravaloarea respectivelor bunuri ținând seama de starea in care se aflau la data preluării. În absența unor probe,cererea nu poate fi admisă.
Reclamantul (a) a solicitat acordarea daunelor morale în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a) din L. nr. 2., potrivit cu care persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestorapână la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare sau prin măsuri administrative.
Aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 1358/(...) și prin D. nr. 1360/(...) a C. C., astfel că instanța de judecată trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din C..
Deciziile C. C. sunt general obligatorii, opozabile "erga omnes", inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Prin urmare, în prezent nu mai există un temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, putând fi acordate în continuare despăgubirile la care se referă art. 5 alin. 1 lit. (b) și (c) din L. nr. 2..
Așadar, față de obligativitatea D. nr. 1. octombrie 2010 și a D. nr. 1. octombrie 2010. instanța de judecată este obligată să constate că S. R. nu mai datorează despăgubiri cu titlu de daune morale, astfel încât se impune ca acțiunea formulată de reclamanți să fie respinsă.
Cu privire la despăgubirile echivalente unui prejudiciu nepatrimonial apreciază că instanța de judecată, la stabilirea cuantumului acestora, trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic. importanta valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
Obligarea recurentei la plata despăgubirilor este netemeinică și nelegală.
Pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii, apare însă necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale ocrotite prin C. i-au fost afectate prin măsura ilegală și pe cale de consecință să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul, acestea însă neputând excede noțiunii de " satisfacție echitabilă" consacrată de practica C. E. de Justiție în aplicarea art. 50 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Referitor la acordarea eventualelor cheltuieli de judecata pentru incoerenta legislativa, solicita respingerea lor deoarece simpla existentă a unei acțiuni formulate în baza unei legi care, în anumite cazuri si cu respectarea anumitor condiții putea conduce la dobândirea unor despăgubiri de către anumite persoane, nu constituie o "speranța legitima", deoarece forma inițiala a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a ) din L. nr. 2. nu permitea o concluzie conform căreia, la finalul procesului, persoanele îndreptățite vor avea în mod sigur câștig de cauza.
Solicită respingerea cererii de acordare a eventualelor cheltuieli de judecată în recurs având în vedere faptul că raportul juridic de obligație legală dintre stat și reclamant (ă) a încetat, ca urmare a deciziilor C. C. nr. 1. octombrie 2010 și nr. 1. octombrie 2010, instanța de judecată fiind obligată să constate că S. R. nu mai datorează despăgubiri.
Reclamantul S. V. prin recursul său a solicitat admiterea acestuia, casareasentinței și pronunțarea unei hotărâri care pe lângă constatarea caracteruluipolitic al măsurilor administrative (deportare și arestare preventivă nelegală la întoarcerea din U.) luate de S. R. împotriva antecesorului reclamantului să se admită și acordarea unor despăgubiri materiale în sumă de 44.000 ron conform precizării de acțiune depusă la (...) pentru a recupera prejudiciul cauzat familiei
S. M.
În motivarea recursului a arătat că tatăl reclamantului numitul S. M. a fost condamnat prin sentința nr.7. a fostului T. militar teritorial O. la 1 an și 6 luni închisoare corecțională și 200 lei amendă corecțională pentru o presupusa infracțiune de uneltire contra ordinii sociale. Acesta a fost deportat in U.R.S.S fiind supus la munca forțata in condiții greu de imaginat.
In perioada cat a fost închis pe nedrept acesta a avut parte de suferințe fizice si psihice. Declarațiile celor care au avut puterea sa relateze suferințele indurate acolo stau mărturie pentru cele prin care au trecut; acestuia i s-a retras posibilitatea de a se bucura de viata, de a avea parte din plin de satisfacțiile materiale si spirituale pe care aceasta i le poate oferi.
Nici după ce a fost eliberat lucrurile nu s-au schimbat ci s-a confruntat in continuare cu imposibilitatea de a desfășura o viata sociala normala si de a se manifesta liber, fara de constrângeri create de masurile la care a fost supus; practic o perioada de 5 ani (1951-1956) după ce revenise in sânul familiei, acesta nu si-a putut relua slujba ca profesor si nici sa desfășoare alte activități lucrative in alte instituții, a fost nevoit sa lucreze ca zilier ca sa poată supraviețui si sa-si poată întreține familia.
Numitul S. M. a trăit mereu in umbra suferințelor indurate, care îl însoțeau permanent, noapte si zi. Acesta a fost constant stăpânit de sentimente de frica, insecuritate, inutilitate, groaza, traume care sunt aproape imposibil de vindecat. In cazul torturii psihice sau fizice contează consecințele, acestea sunt de aceeași natura, legate de depresie, anxietate, sentimentul ca oricând lucrurile se pot repeta, coșmarurile care te împiedica sa te odihnești noaptea sau o oarecare suspiciune pe care o poți resimți fata de toate persoanele care te înconjoară.
Pentru toate aceste motive expuse solicită sa se constate caracterul politic al condamnării suferite de tatăl reclamantului S. M., obligarea paratului la plata sumei de 44.000 lei reprezentând despăgubiri materiale ca urmare a prejudiciului atât moral cat si material suferit, obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele considerente:
În ce privește recursul pârâtului, în ședința publică din (...), C. a pus în discuție excepția nemotivării recursului în termen legal, în temeiul art. 303 alin. (1) coroborat cu art. 306 alin. (1) C.pr.civ. cât și excepția lipsei de interes.
Asupra acestei excepții, a nemotivării C. reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 303 C.proc.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit art. 306 C.proc.civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
C. constată că nu s-a indicat nici un motiv pentru care sentința pronunțată pentru admiterea capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării ar fi nelegală.
În ce privește criticile aduse soluției de respingere a capetelor de cerere C. constată că acestea sunt lipsite de interes pentru că soluția pe care o solicitărecurentul este respingerea acestor petite ori soluția aceasta a fost pronunțată de instanța de fond, astfel că reiterarea aceleiași cereri în recurs este lipsită de finalitate.
Potrivit art. 299 Cod procedură civilă au interes să atace hotărârea de fond doar părțile care au pierdut procesul.
Interesul este o condiție a exercitării acțiunii civile și a căilor de atac dar dacă acest interes lipsește, atunci lipsește o condiție esențială a exercițiului căii de atac, motiv ce duce la respingerea căii de atac pentru aceasta, pentru lipsa acestei condiții, a interesului.
Față de cele expuse, în temeiul art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, care prevede că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum si asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, reținând că sentința a fost comunicată recurentului la data de 09 ianuarie 2012, iar recursul nu a fost motivat până în prezent, pentru că nu s-a indicat nici un motiv pentru care sentința pronunțată pentru admiterea capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării ar fi nelegală, iar pentru capetele de cerere respinse la fond motivele invocate apar a fi lipsite de interes, urmează a constata nulitatea recursului.
În ce privește recursul reclamantului, prin motivele de recurs, reclamantul reiterează cererea privind acordarea daunelor materiale în temeiul art. 998 - 999 C.civ.
C., din oficiu, a invocat și a pus în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului în a solicita daune materiale în baza art. 998 - 999
C.civ.
Termenul de prescripție curge de la momentul apariției D.ui-Lege nr.
118/1990, publicat în Monitorul Oficial nr. 50/(...), acesta fiind momentul și primul act normativ prin care statul a recunoscut existența persecutării de către regimul politic anterior și posibilitatea acordării unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945.
Orice act normativ ulterior care dispune acordarea de drepturi speciale nu înseamnă o repunere în termenul de prescripție pentru persoanele care cer acordarea de despăgubiri potrivit dreptului comun, cât timp acesta a început odată să curgă potrivit celor de mai sus, cât timp momentul la care începe să curgă termenul de prescripție este singular și este posibil să fie suspendat sau întrerupt, dar o astfel de chestiune nu s-a invocat în cauză.
Aceasta cu atât mai mult cu cât disp. art. 5 alin. 1 lit. a din L. 2. au fost declarate neconstituționale, și prin urmare nu mai produc efecte în cauza de față.
În ce privește posibilitatea acordării de despăgubiri în temeiul L. nr. 2. persoanelor deportate, se poate constata caracterul politic și al altor măsuri administrative în afara dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unități și colonii de muncă sau stabilirii de loc de muncă obligatoriu în baza actelor normative enumerate în articolul 3, condiția esențială fiind ca persoanele supuse unor astfel de măsuri să fi săvârșit fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 2..
Prin urmare, și în cazul prevăzut de art. 3 și în cel prevăzut de art. 4 alin.
2 din L. nr. 2., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea constatării caracterului politic al unor măsuri administrative, numai dacă persoana a săvârșit fapte îndreptate împotriva regimului totalitar, de natura celor prezentate în actele normative enumerate în art. 3 sau în art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2..
Pentru identitate de rațiune, în ceea ce privește definirea măsurilor administrative cu caracter politic, legiuitorul a procedat în mod similar cu definirea condamnărilor cu caracter politic, în sensul că, pe de-o parte s-a raportat la acte normative expres menționate, precizând că sunt măsuri administrative cu caracter politic orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate în art. 3, evidențiate mai sus, iar pe de altă parte s-a raportat la scopul urmărit de cel supus măsurilor cu caracter administrativ, astfel cum acesta a fost definit pentru infracțiunile cu caracter politic.
L. nr. 2. are un caracter reparator și compensator doar pentru persoanele care s-au împotrivit sau au fost considerate potrivnice regimului totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
În speță, măsura internării într-un lagăr de prizonieri s-a dispus anterior perioadei vizată de către dispozițiile L. nr. 2., pe de o parte, iar pe de altă parte, măsura nu a fost luată de S. R. sau de organele sale.
Este irelevant faptul că măsura prizonieratului, dispusă înainte de 6 martie 1945 s-a prelungit după această dată, atâta timp cât legea se referă cu necesitate la luarea măsurii exclusiv după data de 6 martie 1945, iar nu anterior.
Condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, prevăzute de L. nr. 2. ce constituie temeiul acordării de despăgubiri, trebuie să fie ale S. R..
Or, deportarea anumitor categorii de persoane în U. la muncă de reconstrucție este o măsură impusă de S. S., ca stat de ocupație la acea vreme.
În speță, deportarea nu a fost dispusă de S. R., ci de forțele sovietice de ocupație și nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist instaurat la 6 martie 1945, ci s-a înscris în deportările - despăgubiri de război pretinse de sovietici după Convenția de A. din 1944.
Prin urmare, în speță nu s-a dovedit existenta unei masuri administrative cu caracter politic in sensul L. nr. 2. iar daunele materiale având caracter accesoriu, chiar dacă s-ar fi dovedit că ar fi existat, urmează soarta principalului, respectiv respingerea pentru cererea de constatare a deportării ca măsură cu caracter politic.
Pentru daunele materiale solicitate ca urmare a faptului că nu i s-a îngăduit antecesorului reclamantului să exercite meseria de profesor, aceasta nu se încadrează în categoria de despăgubiri ce se pot acorda, pentru că art. 5 alin.1 din L. nr. 2. permite doar acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, ori daunele solicitate de reclamant nu se încadrează în această categorie.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să admită excepțiile lipsei de interes și a prescripției și va constata nulitatea recursului pârâtului S. R. prin MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE și va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. V. împotriva sentinței civile nr. 6693 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE
Admite excepțiile lipsei de interes și a prescripției.
Constată nul recursul pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. V. împotriva sentinței civile nr. 6693 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...)
Judecător fond - P. A.R. - Tribunalul Sălaj
GREFIER A.-A. M.
| ← Decizia civilă nr. 582/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1737/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
