Decizia civilă nr. 68/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.Ă, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. C.Ă NR. 68/A/2012
Ședința publică din 13 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE:
JUDECĂTOR:
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta SC R. SA C.-N. împotriva sentinței civile nr. 164 din 22 februarie 2012 , pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții M. A.-E., F. C.-T. și F.-K. J. având ca obiect pretenții.
Se constată că la data de 8 și 12 iunie, reclamanta-apelantă SC R. SA C.-N.
și pârâții -. M. A.-E., F. C.-T. și F.-K. J. au depus la dosar concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 6 iunie
2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate înîncheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 164 din 22 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) a fost admisă excepția inadmisibilității si a lipsei calității procesuale active invocate de pârâți, a fost respinsă acțiunea formulata de reclamanta SC R. SA împotriva pârâților M. A. E., F. T. C., F. K. J. și a fost dispusă restituirea taxei de timbru in suma de 13.008 lei achitata de reclamantă cu chitanța nr. CH nr 67104169 din (...).
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că acțiunea formulată de reclamantă, întemeiată pe dispozițiile art. 10 alin. 5 din L. 1. este inadmisibilă, deoarece calea legii speciale pentru revendicare este aleasă de persoana îndreptățită la restituirea unui imobil trecut abuziv în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În lipsa declanșări procedurii prevăzută de legea specială, alte persoane nu pot invoca dispozițiile și procedura acestei legi în susținerea unor drepturi proprii, aceștia având deschisă calea dreptului comun. I. situat în S., str. 1 Decembrie 1918 nr. 12 a fost revendicat și s-a admis acțiunea de revendicare pe dispozițiile art. 480 și 481
Cod civil și nu în baza Legii 1..
Așa cum corect au sesizat pârâții, câtă vreme imobilul situat în S., str. 1
Decembrie 1918 nr. 12 le-a fost restituit în urma admiterii unei acțiuni în revendicare și rectificare Cf de drept comun, reclamanta SC R. SA nu poate fi socotită unitate deținătoare în sensul dispoz. art. 21 din L. 1. și a HG 250/2007, căci fiind o societate comercială privatizată integral la intrarea în vigoare a Legii
1., nici nu exercita vreun drept în numele statului asupra imobilului din litigiu, și nici nu era o entitate investită cu soluționarea notificării, căci pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale integral privatizate, entitatea investită cu soluționarea notificării era AVAS.
Potrivit dispozițiilor art. 10 al 5 din L. 1., pe care își întemeiază acțiunea reclamanta, se restituie in natura si terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității delinătoare, daca persoana îndreptățită achita acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilita potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Din textul legal invocat, rezultă că unitatea deținătoare care a dispus restituirea bunului este îndreptățită la plata despăgubirilor, or reclamanta nu are această calitate. Astfel fiind, excepția lipsei calității procesuale active este întemeiată și urmează să fie admisă la fel ca excepția inadmisibilității, care a fost structurată pe același mod de abordare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC R. SA, solicitândinstanței admiterea apelului, anularea sentinței T.ui C. și trimiterea cauzei spre rejudecare, potrivit dispozițiilor art. 297 alin. 1 raportat la art. 129 alin. 4 C.
În motivarea apelului reclamanta a arătat că sentința pronunțată este netemeinică și nelegală, tribunalul analizând superficial temeiul juridic al acțiunii, reținând doar poziția procesuală exprimată de pârâți în susținerea excepțiilor inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale active, înlăturând principiul disponibilității procesului civil reglementat de art. 129 C., precum și principiul puterii lucrului judecat, deoarece prin sentința civilă nr. 431/(...) pronunțată de Tribunalul Mureș s-a invocat L. nr. 1. și prin decizia civilă nr.
324/R/(...) a Curții de A. C. s-a menționat expres că „deși acțiunea civilă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 și 481 C. civil, nu pot fi înlăturate dispozițiile
Legii nr. 1., dispozițiile acestei legi având un raport cu cazurile de constatare a nulității actelor juridice cuprinse în Codul civil, caracterul unor norme speciale care se aplică cu prioritate";.
R. conchide că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 129 alin. 4 C., deoarece nu a solicitat oral sau în scris explicații cu privire la temeiul acțiunii.
Al doilea motiv de apel vizează faptul că prima instanță a acordat întâietate excepției inadmisibilității pretențiilor civile formulate de reclamantă, încălcând astfel dispozițiile art. 137 C.
A.anta a apreciat că avea prioritate soluționarea excepției calității procesuale active a reclamantei, urmată eventual de excepția inadmisibilității acțiunii. Constatând că reclamanta nu era titulara dreptului din raportul juridic dedus judecății, instanța trebuia să respingă acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală, fără să mai poată fi analizată temeinica încadrării juridice.
Admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei denotă o cunoaștere precară a dispozițiilor legale în materie, deoarece instanța de fond confundă și suprapune două entități definite distinct de către legiuitor, respectiv unitatea deținătoare și entitatea investită cu soluționarea notificării.
Prin motivele suplimentare de apel, apelanta reclamantă a precizat că prima instanță nu a stabilit cu prevalență natura juridică corectă a acțiunii civile, deoarece atât în cuprinsul deciziei civile nr. 210/(...) a Curții de A. C. s-a reținut în considerente că „acțiunea în despăgubiri promovată de reclamantă este o acțiune civilă patrimonială izvorâtă din faptul juridic al îmbogățirii fără justă cauză…raportat la faptul că reclamanta avea posibilitatea pretinderii despăgubirilor prevăzute de art. 10 alin. 5 din L. nr. 1., fie pe cale reconvențională, fie pe cale separată";.
Un alt argument rezidă din faptul că acțiunea în revendicare a fost admisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., prin D. civilă nr. 324/R/(...) a Curții de A. T. Prin această decizie s-a realizat o veritabilă comparare a titlului reclamantei cu titlul pârâtelor, instanța aplicând dispozițiile art. 45 alin. 2 din L. nr. 1., iarla analiza modului de preluare a imobilului instanța a făcut aplicarea art. 2 din
L. nr. 1., realizând o verificare pe fond a raportului dedus judecății.
Prin întâmpinare, intimații au solicitat respingerea apelului și menținereasentinței apelate. Temeiul juridic al acțiunii a fost indicat de apelantă, ca fiind art. 10 al. 5 din L. nr. 1., modificată, deci raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de L. nr. 1.. referirile pe care apelanta le-a făcut la art. 492 Cod C., în răspunsul la întâmpinare nu a modificat obiectul acțiunii.
Pârâții au arătat că referirile pe care instanța le-a făcut în considerentele decizia civilă nr.324/R/(...), cu referire la L. nr. 1., nu intră în puterea lucrului judecat, deoarece instanța respectând principiul disponibilității a soluționat cauza în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 și 481 Cod C..
Instanța de fond a soluționat corect excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a reclamantei care nu a fost entitate cu personalitate juridică care să fi exercitat în numele statului dreptul de proprietate publică sau privată asupra unui bun și nu este nici entitate , cu personalitate juridică care să fi avut bunul în patrimoniu, neavând capital de stat. R. fiind privatizată urmează ca entitatea publică implicată în privatizare, APAPS să stabilească despăgubirile.
Prin concluzii scrise, reclamanta a reiterat motivele de apel, arătând în ceea ce privește temeiul juridic al acțiunii că acesta trebuie extras din natura hibridă a textelor de lege, având în vedere că acțiunea de revendicare a pornit pe dreptul comun,însă emergența L. nr. 1. nu a putut fi neglijată, judecătorii fondului făcând o aplicare împerecheată a acestor temeiuri de drept.
Astfel, reclamanta a conchis că în ipoteza în care a invocat dispozițiile de drept comun, instanța de fond nu a analizat dispozițiile art.492-494 Cod C., deși avea obligația să lămurească pricina potrivit art. 129 C. Dacă se aplica L. nr. 1., dispozițiile art. 10 al. 5 se completau cu art. 492-494 Cod C..
În ceea ce privește admiterea excepțiilor inadmisibilității și a lipsei calității procesuale active apelanta s-a întrebat de ce nu poate pretinde echivalentul în bani pentru îmbunătățirile și extinderile aduse imobilului. Legitimarea procesuală a reclamantei nu este dată de calitatea sa de unitate deținătoare, deoarece raportul juridic se leagă din legătura de conexitate a raportului juridic de drept material.
Intimații, prin concluzii scrise au arătat că nu pot fi primite nici criticile din motivele suplimentare de apel, deoarece instanța a stabilit corect natura juridică a acțiunii. Prin decizia civilă nr. 210/0(...) instanța a stabilit caracterul civil al acțiunii și competența materială a tribunalului în soluționarea acesteia.
În ceea ce privește cererea apelantei de reducere a onorariului avocațial s-a arătat că aceasta este nefondată, reprezentantul reclamantelor stabilind un onorariu mai mic decât 1% din valoarea imobilului și trebuie avută în vedere și complexitatea cauzei.
Analizând sentința apelată, raportat la motivele de apel invocate, curteareține următoarele:
R. S. R. S. a investit instanța cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâților în solidar la plata despăgubirilor în cuantum de 8. lei reprezentând valoarea de piață potrivit standardelor internaționale de evaluare a construcțiilor autorizate, edificate ulterior preluării constând în construcții compuse din restaurant, spații de birouri și magazii, în suprafață de 414,82 mp., amenajare grădină de vară, în suprafață de 670,89 mp.
În drept acțiunea reclamantei a fost motivată pe dispozițiile art. 10 al. 5 din
L. nr. 1. și art. 50 al. 1 din L. nr. 1., art. 112 C. și art. 274 C.
Reclamantei i s-a pus în vedere să timbreze acțiunea, a și timbrat cu suma de 13.008 lei, însă având în vedere temeiul juridic pe care l-a invocat, în ședințapublică din (...), a formulat oral cerere de restituire a taxei judiciare de timbru achitate. S-a înregistrat cerere de restituire a taxelor judiciare de timbru invocându-se dispozițiile art. 15 lit. p coroborat cu dispozițiile art. 50 al. 1 L. nr.
1. și art. 50.1 din Normele metodologice pentru aplicarea L. nr.1..
Coroborând aceste înscrisuri se constată că în mod corect instanța de fond a considerat că a fost investită cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile L. nr. 1. și a
și admis cererea de restituire a taxei judiciare de timbru achitate de reclamantă.
Susținerea reclamantei în apel potrivit căreia temeiul de drept al acțiunii se grefează pe dispozițiile art. 10 al. 5 din L. nr. 1. coroborat cu dispozițiile art. 492-
494 Cod C. nu are suport probator.
În răspunsul la întâmpinare fila 3 al 1 (f. 104 dosar fond) reclamanta arată textual că dispozițiile legii 1. guvernează raporturile dintre părți, reclamanta având calitatea de unitate deținătoare. În al. 2, fila 3 al aceluiași înscris reclamanta a citat un fragment din decizia 4724 /2002 a CSJ secția civilă în care se face referire la dispozițiile accesiuni imobiliare art. 492-494 Cod C. pentru a se putea verifica dacă construcțiile edificate după preluarea terenului solicitat au fost construite cu respectarea dispozițiilor legale în materie, respectiv în baza unor autorizări, deoarece dispozițiile art. 10 al. 5 L. nr. 1. se referă la construcții autorizate. Acest citat, dintr-o hotărâre judecătorească, nu a putut fi avut în vedere de către instanța de fond ca o precizare a temeiului de drept invocat în susținerea acțiunii, când prin același înscris reclamanta arată expressis verbis că raporturile dintre păți sunt guvernate de L. nr. 1.. Mai mult, în continuarea răspunsului la întâmpinare, reclamanta precizează că pârâții s-au prevalat de dispozițiile art. 492 al. 2 Cod civil, deci nu reclamanta, care a concluzionat că
„dispozițiile L. nr. 1. trasează ferm obligativitatea persoanei îndreptățite-pârâții de a despăgubii unitatea deținătoare - reclamanta";.
Considerăm că opțiunea reclamantei a fost clară și lipsită de echivoc în ceea ce privește temeiul juridic al acțiunii - L. nr. 1.. În aceste circumstanțe nu se poate imputa instanței că nu a respectat dispozițiile art. 129 al. 4 C. și nu pus în discuția părților un temei juridic pe care practic, reclamanta nu l-a invocat niciodată. De altfel, reclamanta a și beneficiat de scutirea de taxa judiciară de timbru care era incidentă numai pentru acțiunile decurgând din legea specială.
Ori nu este posibil ca în una și aceeași acțiune să te prevalezi de legea specială când estre vorba de timbraj și de dispozițiile de drept comun în materia accesiunii imobiliare( pe care nici nu le-a invocat) pentru soluționarea fondului cauzei, această atitudine vizând, eventual, exercitarea drepturilor procesuale cu rea credință.
Apreciem că instanța de fond a aplicat corect principiul disponibilității reglementat de art. 129 C. și a soluționat cererea reclamantei în baza L. nr. 1., temeiul de drept invocat de aceasta.
Pârâții au revendicat imobilul înscris în C.F. 1251/1 S. prin acțiunea înregistrată în (...), cu mult înainte de apariția L. nr. 1.. Faptul că litigiul a fost finalizat doar în 2007 nu poate fi imputat acestora, iar din considerentele deciziei civile nr. 324/R/(...) pronunțată de Curtea de A. T. rezultă că au fost comparate titlurile reclamantei și pârâților, instanța dând prioritate titlului intimaților din prezenta cauză. Deși în acțiunea de revendicare a fost împrocesuată și apelanta, aceasta a dobândit imobilul în 2000, cunoscând caracterul litigios al bunului, faptul că acesta face și obiectul legii 1.. Buna sau reaua credință nu se analizează numai în temeiul art. 45 al.2 din L. nr. 1., buna credință, reglementată de art. 1898 fiind un principiu aplicabil tuturor raporturilor juridice de drept civil.
Nu poate fi primită argumentația apelantei potrivit căreia justificarea promovării prezentei acțiuni pe dispozițiile legii 1. derivă din faptul că reclamanta a formulat și notificare în baza L. nr. 1., întrucât retrocedarea imobilului s-afăcut pe dreptul comun, ca urmare a admiterii unei acțiuni în revendicare, prin compararea titlurilor.
Nici al doilea motiv de apel vizând ordinea în care au fost soluționate excepțiile invocate nu este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 137 C. instanța se va pronunța mai întâi asuptra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos , în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Din această reglementare legală rezultă ordinea în care se soluționează excepțiile: întâi cele de procedură apoi excepțiile care vizează fondul cauzei.
În cazul de față pârâții au invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. A. excepții vizează fondul cauzei, situație în care ordinea soluționării stabilită în art. 137 C. nu este lămuritoare deoarece nu s-au stabilit criterii care să stabilească prioritatea soluționării acestor excepții.
Astfel că doctrina și jurisprudența au statuat că judecătorul este cel care trebuie să stabilească ordinea în care se vor soluționa excepțiile în funcție de caracterul și efectele pe care le produc în cadrul procesului civil.
Instanța a respins ca inadmisibilă acțiunea dar și pentru lipsa calității procesuale a reclamantei. C. vizând ordinea în care trebuiau soluționate excepțiile este lipsită de interes practic, întrucât ambele excepții fiind admise, soluția este aceeași și se soldează cu respingerea acțiunii reclamantei.
Corect a statuat prima instanță că imobilul a reintrat în patrimoniul pârâților ca urmare a unei acțiuni promovate pe dreptul comun anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1.. Prin urmare, este inadmisibilă acțiunea reclamantei întemeiată pe dispozițiile legii speciale în materia imobilelor preluate abuziv în perioada comunistă. Dacă reclamanta dorește valorificarea unor eventuale drepturi, aceasta se face uzând de dispozițiile de drept comun. De altfel, poziția reclamantei este oscilantă și cu privire la obiectul cererii, dacă prin acțiune a solicitat despăgubiri pentru construcțiile edificate ulterior preluării imobilului de către S. Român, în concluziile scrise arată că solicită echivalentul îmbunătățirilor și extinderilor pe care le-a adus imobilului. Evident că această schimbare a obiectului cererii în apel și după închiderea dezbaterilor este inadmisibilă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, aceasta a fost corect admisă pe procedura instituită de L. nr. 1., apelanta nu are calitatea de unitate deținătoare, întrucât este o societate comercială integral privatizată și în această ipoteză AVAS este entitatea obligată să soluționeze notificarea.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC R. SA împotriva sentinței civile nr. 164 din 22 februarie 2012 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține.
A.anta a solicitat aplicarea art. 274 alin. 3 Cod proc.civ., însă raportat la obiectul cererii, prestația apărătorului intimaților care a fost prezent în instanță la ambele termene de judecată, a formulat întâmpinare și concluzii scrise, curtea apreciază că nu se impune reducerea onorariului avocațial.
În temeiul art. 274 Cod proc.civ., curtea va obliga apelanta să plătească intimatei M. A.-E., suma de 8000 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC R. SA împotriva sentinței civile nr. 164 din 22 februarie 2012 a T.ui C., pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Obligă pe numita apelantă să plătească intimatei M. A.-E.,suma de 8000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 iunie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
A.-T. N. T. D. M.-L. T.
Red. A.T.N. dact. GC
4 ex/(...)
| ← Decizia civilă nr. 4178/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 2389/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
