Decizia civilă nr. 7/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 7/RR/2012
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M.-C. V.
JUDECĂTORI:
A.-T. N.
A.-A. P.
G.:
M.-L. T.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuientul M.
G. prin mandatar M. D., împotriva deciziei civile nr.157/R din 16 februarie
2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe intimatele C. L. DE F. F. B. și C. J. DE F. F. M., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei se constată lipsa părților. C. este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se constată lipsa părților.
Cererea de revizuire este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 10 ianuarie 2012, revizuientul a depus la dosar, prin fax, note scrise, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
La aceeași dată, intimata C. L. de F. F. B., a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de revizuire, și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2
Cod procedură civilă.
Curtea, din oficiu, în temeiul prevederilor art. 322 Cod procedură civilă, invocă excepția inadmisibilității cererii de revizuire, raportat la împrejurarea că prin deciziile a căror revizuire se solicită, nu a fost soluționat fondul cauzei și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A
Prin cererea de revizuire formulată de revizuientul M. G. la data de (...), în dosar nr. (...) s-a solicitat revizuirea deciziei nr. 157/(...) a T. M., pe mai multe considerente, printre care și acela că în cauză există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad și de alte grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate - respectiv decizia civilă nr. 994/R/(...) a T. M. și decizia nr.
9./(...).
Prin decizia civilă nr. 390/R/(...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...) s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuientul M. G. împotriva intimatelor C. L. de F. F. B. și C.
J. de F. F. M..
La termenul de judecată din (...) revizuientul a precizat că înțelege să invoce contrarietatea dintre decizia civilă nr. 994/R/(...) a T. M. și decizia nr. 9./(...).
Prin întâmpinarea formulată, intimata C. L. pentru aplicarea Legii nr.18/1991 B. a solicitat respingerea cererii de revizuire (f. 42).
La termenul de judecată din (...) instanța din oficiu în temeiul art. 322 Cod proc.civ., a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire raportat la împrejurarea că prin niciuna din cele două hotărâri invocate ca fiind contradictorii nu s-a evocat fondul.
Astfel, prin decizia civilă nr. 994/R/(...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...) a fost admis recursul declarat de petentul M. D., domiciliat în B., str. V.iei, nr. 175, jud. M. contra sentinței civile nr. 1574 din 6 iunie 2007 a
J. Vișeu de Sus, județul M., care a fost casată, și trimisă cauza aceleași instanțe spre rejudecare.
În urma casării dispuse, cauza s-a rejudecat, prin sentința civilă nr. 4. a J. V. de Sus plângerea a fost respinsă, hotărârea rămânând irevocabilă prin respingerea recursului declarat de reclamant prin decizia civilă nr. 7. a T. M..
Prin decizia civilă nr. 9./(...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...) s-a respins ca nefondat recursul declarat de petentul M. G. prin mandatar M. D., în contra sentinței civile nr. 1384/(...) a J. Vișeu de Sus, județul M..
Reiese din cele arătate că, prin niciuna din cele două decizii instanța de recurs nu a invocat fondul, una dintre hotărâri fiind de casare cu trimitere, iar cea de-a doua de respingere a recursului ca nefondat.
În aceste condiții, raportat la prev. art. 322 Cod proc.civ., cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 Cod proc.civ., va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul M. G. în contradictoriu cu intimatele C. L. DE F. F. B. și C. J. DE F. F. M. împotriva deciziei civile nr. 994/R/(...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...) și a deciziei civile nr. 9. din 15 septembrie 2008 a T. M., pronunțată în dosar nr. (...).
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. M. C. V. A.-T. N. A. A. P. M. L. T.
Red. MV dact. GC
2 ex/(...)
← Decizia civilă nr. 324/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4310/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|