Decizia civilă nr. 72/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ S.A I C.Ă
DOSAR NR. (...)*
DECIZIA C.Ă NR. 72/A/2012
Ședința publică din data de 4 iulie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele S.ei I-a civilă
JUDECĂTOR:
S-a luat în examinare, în rejudecare după casare, prin decizia civilă nr.
4244 din 20 mai 2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, apelul declarat de către reclamanții N. C.-I. și SC PRO I. SRL, împotriva sentinței civile nr. 69 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta U. B.-B., precum și pe chemații în garanție R. O. și SC I. P. SRL, având ca obiect drepturi de autor și drepturi conexe.
Se constată că la data de 29 iunie 2012, pârâta-intimată U. B.-B. a depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.
La data de 3 iulie 2012, reclamantul-apelant N. C.-I. și intervenienta- apelantă SC Pro I. SRL au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 27 iunie 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 69 din 22 ianuarie 2010 a T.ui C., a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de U. „. B. C.-N., fiind respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul N. C. I. și SC „ Pro I. S., împotriva pârâtei U. B. B. C.-N., a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de U. B. B. împotriva chemaților în garanție R. O. și SC I. Proiexct SRL, reclamanții fiind obligațisă-i plătească în solidar pârâtei suma de 3.039,3 lei cu titlu de cheltuieli dejudecată respingând alte pretenții.
P. a pronunța această sentință tribunalul a reținut că soluționarea, atât a excepției invocate, cât și a cererii de chemare în judecată, trebuie realizată în baza principiului disponibilității, anume a motivelor de fapt și de drept, invocate în susținerea pretențiilor. Stabilirea calității procesuale pasive presupune, în general, existența unei identități între debitorul obligației și pârât.
Justificarea calității procesuale, rezultă din dovedirea presupusului acord al pârâtei în folosirea de către chemații în garanție a studiului de prefezabilitate.
Conform, contractului încheiat între părți, art. 6, proiectul devine proprietate beneficiarului, după achitarea integrală a obligațiilor de plată care decurg din contract și poate fi folosit o singură dată, la realizarea obiectivului la care se referă contractul. Art. 7 prevede că drepturile de autor referitoare la documentația tehnico economică nu pot fi folosite decât în scopul stabilit încontract și nu pot fi refolosite, revândute sau înstrăinate de beneficiar fără acordul scris al proiectantului.
Anterior edificării construcției, au fost parcurse fazele premergătoare, respectiv întocmirea studiului de prefezabilitate, a proiectului de autorizare de construire. A. interogatoriul administrat pârâtei care a recunoscut că a pus la dispoziția participanților studiul de prefezibilitate întocmit, iar în concluziile scrise se susține faptul predării lucrărilor și actelor întocmite pentru studiul de prefezabilitate chematei în garanție, în vederea realizării documentației necesare pentru realizarea construcției spațiului de învățământ. De altfel, și prin întâmpinarea chemaților în garanție, se recunoaște că studiul de prefezabilitate a fost pus la dispoziția lor, însă în scopul declarat pentru realizarea obiectivului.
Din această perspectivă, tribunalul a apreciat că, în cauză, pârâta are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care, în temeiul art. 137 C.p.c. această excepție a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, în vederea verificării dacă există asemănări majore între opera de arhitectură edificată și studiul de prefazibilitate în proporție de peste 50
%, a fost administrată proba cu expertiza.
În ceea privește expertiza efectuată, raportat la caracterul specific al obiectul cererii de chemare în judecată și a cunoștințelor de specialitate limitate ale instanței în acest domeniu, concluziilor cuprinse în raport li se va da o importanță mărită, în condițiile în care fiecare dintre părți a desemnat un expert asistent, expert care a semnat întregul material al expertizei.
Încă de la început, trebuie avute în vedere și prev. art. 3 din L. nr. 8., în care se definește cine este autor al unei opere ce se bucură de protecție.
În această situație, este foarte greu a se determina dacă, dintr-o anumită lucrare, cineva este autorul a 50 %, printr-o lucrare cu o existență de sine stătătoare și care nu este organic legată de acea lucrare.
Reclamanții au întocmit un studiu de fezabilitate, iar chemații în garanție un proiect de autorizare construcție. Cele două lucrări au o individualitate distinctă.
Cum rezultă și din cuprinsul raportului de expertiză, studiul de fezabilitate, prin cele trei pagini scrise, nu descrie detaliat funcțiunile și indicatorii spațiali, așa cum au fost înscrise în temele de proiectare, dând valori sumare - totaluri - pentru colegiul universitar. Nu există memoriu, concept de arhitectură și nici desfășurătorul funcționării spațiilor funcționale.
Raportat la conținutul concret al celor două lucrări, s-a apreciat că acestea sunt lucrări diferite.
Prin raportul de expertiză, s-a răspuns la cele două obiective plecând de la perspectiva unui arhitect, în sensul că arhitectura propriu - zisă a spațiului din studiul de fezabilitate și planul de autorizare - construcție sunt diferite. Legarea funcțiunilor cu spațiile de circulație sunt asemănătoare și din motive de comunicare directă.
Între elementele arhitecturale și funcționale ale operelor de arhitectură, respectiv studiul de prefezabilitate, studiul de fezabilitate și proiectul de autorizare - construcție, nu se regăsesc identități, decât la numărul de nivele, adică parter și două etaje.
Sunt identice, în cazul elementelor funcționale ale operelor de arhitectură, denumirea și destinația obiectivului, denumirea spațiilor utile, suprafețele utile funcționale, numărul acceselor principale pe verticală. Restul elementelor de arhitectură nu sunt identice.
Plecând de la aceste concluzii, argumentele cuprinse în susținerea identității sau folosirii în proporție de peste 50 %, din studiul de fezabilitate, respectiv concepție arhitecturală și amplasarea identică a principalelor funcțiuninu a putut fi primit, în sensul de a se considera că, prin proiectul de autorizare a construcției, s-a adus o atingere operei studiului de fezabilitate.
Toate lucrările efectuate în vederea obținerii autorizației de construire au fost circumscrise anumitor criterii impuse, fie de beneficiari, fie de specificul obiectivului, fie de spațiul teren avut la dispoziție.
Terenul aflat la dispoziție justifică în mare măsură dimensiunea, gabaritul general al clădirii, aproape identic. Însă, în toate cele trei faze, acest aspect a fost tratat aproape identic.
De aceea, important în cauza de față, este a se determina dacă aspectele ce pot fi considerate specifice acestei opere (studiu de fezabilitate) au fost preluate în proiectul de autorizație a construcției.
Conf. dr. arhitect V. P.. a arătat că, între soluțiile de arhitectură ale celor două lucrări, există asemănări planimetrice, dar acestea se datorează, atât temei de proiectare, care este aceeași, cât și amplasamentului. Gabaritele, suprafețele și relațiile funcționale sunt identice sau asemănătoare, având în vedere exigențele beneficiarilor și normativele de proiectare privind spațiile de învățământ.
Spațialitatea holului reflectă personalitatea proiectantului, iar conceptele arhitecturale, plastica fațadelor și forma acoperișului sunt diferite.
Având în vedere aceste opinii, exprimate de specialiști, nu s-a putut aprecia că, prin studiul de fezabilitate întocmit de reclamanți, s-a creat o operă de arhitectură în sensul L. nr. 8., operă care să fie vătămată, în sensul preluării unora din elementele conținutului său într-o altă operă.
Concluziile raportului de expertiză au dus înspre verificarea incidenței în cauză a dispozițiilor art. 9 din L. nr. 8 /1996, care prevăd că ideile nu sunt supuse dreptului de autor.
Or, în cuprinsul studiului de fezabilitate, așa cum a rezultat și din concluziile expertizei la care toți experții au achiesat, nu există elemente specifice creatoare, apte de a fi proteguite în condițiile legii, atâta timp cât, în proiectul de autorizare a construcției, nu se găsește niciun element specific, propriu unei concepții personale, cuprinse în studiul de fezabilitate și care să justifice o notă personală a autorului.
Este firesc ca, până la un anumit punct, ținând cont de condițiile și solicitările beneficiarului, dar și de finalitatea specifică a construcției, respectiv spațiu de învățământ, să existe anumite similitudini sau apropieri din punct de vedere al elementelor nearhitecturale, care să influențeze soluția arhitecturală, însă aceasta nu poate duce la concluzia unei preluări a ideilor din studiului de fezabilitate și care să aducă atingere operei create prin acesta.
De altfel, în cuprinsul expertizei, în ceea ce privește elementele arhitecturale, analiza lor denotă o diferență majoră între acestea.
Argumentul invocat în susținerea cererii de chemare în judecată, dedus din procesul -verbal încheiat de O. A. din România, Filiala Brașov, Covasna, Harghita, poate fi interpretat în sensul în care se arată că „în ceea ce privește planurile, este evident că d-nul R. a dezvoltat soluția d-nului N.";, ca aflându-ne în situația unor lucrări, diferite.
P.ul de autorizare a unei construcții este o lucrare mult mai amplă decât un studiu de fezabilitate, iar o astfel de lucrare este, față de un studiu de fezabilitate, într-adevăr, o dezvoltare, în sensul oferirii tuturor elementelor arhitecturale și nearhitecturale, în vederea edificării unei construcții.
În ceea ce privește elementele presupus comune între studiul de fezabilitate
și P., a mai fost analizat și studiul de prefezabilitate, întocmit de către chemații în garanție și care a fost o lucrare anterioară studiului de prefezabilitate.
Elementele generale au fost schițate pentru prima dată în această lucrare, lucrare care a suferit o dezvoltare prin efectuarea studiului de prefezabilitate,însă nu se poate aprecia că, prin acest studiu de fezabilitate, au fost preluate elemente originale, nemaiîntâlnite și care pot constitui obiect al unui drept de autor.
P. aceste considerente, apreciind ca neîntemeiate pretențiile reclamanților tribunalul a respins acțiunea civilă formulată de reclamanți, împotriva Universității „. B. „ C.-N..
Pe cale de consecință, și cererea de chemare în garanție, formulată de U. „
B. B. C.-N., a fost respinsă.
Pârâții au solicitat obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat și taxă de timbru, aferente cererii de chemare în judecată.
Întrucât nu s-a făcut dovada că onorariul de avocat achitat de pârâtă s-a făcut doar pentru cererea de chemare în judecată și nu și pentru cererea de chemare în garanție, instanța a apreciat că este justificată acordarea cheltuielilor de judecată pârâtei parțial, respectiv a sumei de 3000 lei, respectiv jumătate din onorariul achitat, putându-se presupune că munca pentru cele două cereri a fost identică.
Solicitarea de obligare la plata taxei de timbru de 39,3 lei, achitată pentru judecarea cererii de chemare în garanție, a fost acordată, întrucât cererea de chemare în garanție a fost formulată ca urmare a acțiunii îndreptată împotriva pârâtei, iar respingerea acestei cereri s-a datorat respingerii cererii de chemare în judecată, astfel încât cererea de chemare în garanție a rămas fără obiect.
P. considerentele de mai sus, în temeiul art.274 Cod proc.civ. reclamanții au fost obligați să-i plătească în solidar pârâtei suma de 3.039,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respingându-se alte pretenții.
Prin decizia civilă nr. 1. iunie 2010 a Curții de A. C. a fost respins canefondat apelul declarat de reclamanții N. C. I. și SC PRO I. SRL împotriva sentinței civile nr. 69 din 22 ianuarie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), care a fost menținută și a fost respinsă cererea intimatei U. „.-B. C. privind cheltuielile de judecată în apel.
P. a pronunța această decizie, curtea a reținut următoarele:
În esență, apelul reclamanților vizează 3 împrejurări a căror verificare se impune, și anume, dacă:proiectul „studiu de fezabilitate pentru Obiectivul de investiții „. de învățământ și cazare pentru Colegiul Universitar Sf. G., Jud.
Covasna"; al Universității „.-B. C. N. este sau nu o lucrare originală; în măsura în care răspunsul la această întrebare este unul pozitiv, dacă subzistă sau nu condițiile răspunderii civile delictuale, fiind cauzat un prejudiciu patrimonial și/sau nepatrimonial autorului operei, respectiv dacă au fost sau nu încălcate dispozițiile 12, art. 13 lit. f, respectiv ale art. 10 lit. a, b, c, și d din L. nr. 8. privind dreptul de autor și drepturile conexe; în legătură cu prima împrejurare, aspectele legate de aprecierea probelor, respectiv a expertizei judiciare, inclusiv a motivelor de recuzare a expertului E. G.
În ceea ce privește expertiza judiciară, curtea a apreciat că prima instanță în mod corect a respins cererea de recuzare a expertului numit de instanță, prin încheierea ședinței publice din 25 noiembrie 2010, întrucât împrejurarea că o firmă al cărei asociat este domnul expert a efectuat lucrări de expertiză în favoarea pârâtei, în urma câștigării unor licitații, nu înseamnă că expertul ar avea vreun interes în prezenta cauză. Un interes ar fi existat în situația în care firma respectivă ar fi fost implicată în realizarea obiectivului ce constituie obiectul prezentului proces.
De altfel, părțile și-au desemnat fiecare câte un expert asistent, iar cel nominalizat de reclamanți, respectiv expertul T. Z., a semnat expertiza alături de ceilalți experți, având o opinie discordantă doar în ceea ce privește împrejurareareferitoare la necesitatea întocmirii proiectului pentru obținerea autorizației de construire de către aceeași persoană care a întocmit studiul de fezabilitate, împrejurare ce nu ține de obiectivele expertizei, care se referă la cunoștințe de specialitate în domeniul arhitecturii, ci de interpretarea legii, care este atributul exclusiv al instanței, conform art. 129 alin. 4 C. pr. civ.
Curtea a apreciat că lucrarea studiu de fezabilitate nu are un caracter de noutate, neprezentând elemente de originalitate, pentru a se putea vorbi de o operă de arhitectură, în sensul art. 7 alin.1 lit. h din L. nr. 8..
A., deoarece, așa cum rezultă din raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză, în toate cele trei lucrări invocate în cauză, respectiv studiul de prefezabilitate, cel de fezabilitate, precum și proiectul realizat în vederea obținerii autorizației de construire, se regăsesc toate elementele componente primare care alcătuiesc un program arhitectural în domeniu învățământului. Există chiar o disciplină denumită „. arhitecturii";, disciplină care se ocupă de modul realizare a unor astfel de proiecte în funcție de nivelul învățământului (elementar, gimnazial, mediu, universitar), rezultând pentru fiecare grad un nivel de dotare și funcțiuni (norme spațiale și scheme funcționale). Există un patrimoniu național și universal de modele realizate, unde s-au cristalizat unele principii estetice și funcționale legate de gradul de rezistență calitativă și importanță, utilizate de proiectanți. P. cuprinse în cele 3 proiecte obiect al expertizei se aseamănă cu alte planuri de construcții, neprezentând, așadar, elemente deosebite, care să le confere un caracter de originalitate.
Nu există o idee originală, unică în domeniul arhitecturii, în nici unul dintre cele 3 proiecte. Ce se remarcă este doar o abilitate acceptabilă de încadrare în situl topografic dat, existența unor elemente exprimate în certificatele de urbanism și o tratare mediocră a volumetriei și fațadelor.
Studiul de fezabilitate, indiferent de asemănările cu (sau deosebirile față de) proiectul executat în vederea obținerii autorizației de construire, nu are, așadar caracterul unei opere de arhitectură, lipsindu-i originalitatea, astfel că nu se pune problema vreunei încălcări a drepturilor de autor și creării unui prejudiciu patrimonial sau nepatrimonial, neimpunându-se, astfel, necesitatea verificării încălcării art. 10, lit. a-d, art. 12 și art. 13 lit. f din L. nr. 8.. Încălcarea art. 13 lit. a nu a fost invocată în fața primei instanțe, așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, ci abia în apel, constituind o cerere nouă, în sensul art. 294 alin. 1 C. pr. civ., așa cum corect au arătat intimații în întâmpinare, această împrejurare neprezentând, oricum, relevanță, față de cele reținute cu privire la lipsa caracterului de originalitate al lucrării pentru a se putea vorbi de o operă de arhitectură. În temeiul art. 296 C. pr. civ, a fost respins ca nefondat apelul reclamanților.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată pârâtei, în temeiul art. 274 alin.
1 C. pr.civ., întrucât aceasta nu a dovedit cuantumul lor, nedepunând factura, chitanța sau contractul de asistență juridică.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții N. C. I. și SC Pro I.
S.
Prin decizia civilă nr. 4. mai 2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție a fost admisrecursul declarat de reclamanții N. C. I. și SC Pro I. SRL împotriva deciziei civile nr.
1. iunie 2010 a Curții de A. C., S. civilă de muncă și asigurări sociale, penru minori
și familie, a fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeașicurte de apel.
P. a pronunța această decizie, Înaltei Curți de C. și Justiție a reținut următoarele:
Nealcătuirea instanței potrivit dispozițiilor legale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 Cod proc.civ., poate fi primit în cauza de față numai dacă se apreciază că cererea de recuzare a fost respinsă în mod greșit de instanța de apel.
Verificând încheierea de respingere a cererii de recuzare formulată de către reclamanți, din perspectiva art. 34 alin. 2 Cod procedură civilă și argumentele invocate de către reclamanții recurenți, se constată că aceasta întrunește cerințele de legalitate, ceea ce atrage caracterul ne fondat al primului motiv de recurs.
Respingerea unor cereri de amânare sau vizând probatoriul nu se circumscrie niciunuia dintre motivele prevăzute de art. 27 Cod procedură civilă, nereflectând nici o antepronunțare în cauză.
Nu se poate reține în cauză nici încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, ceea ce face să nu fie atrasă în cauză nici a incidenta art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă. Cererea de recuzare a fost formulată la termenul la care s-a și . cauza, instanța nesuspendând judecata cauzei și neacordând termen pentru soluționarea acesteia ci a fixat oră în aceeași zi, urmând să reia astfel judecata în ipoteza în care cererea ar fi fost respinsă.
În aceste condiții, nu se mai impunea citarea părților, în temeiul art. 153 alin. 2 Cod procedură civilă, acestea trebuind să rămână pentru o reluare a judecății în ipoteza respingerii cererii de recuzare. A. a și procedat apărătorul pârâtului, care a fost prezent la reluarea judecății.
Văzând dispozițiile art. 204 alin. 1 coroborate cu art. 27 pct. 1 Cod procedură civilă, s-a dat o corectă soluționare motivului de apel vizând modul de soluționare a cererii de recuzare a expertului. A. în condițiile în care instanța de apel a reținut, aspect necontestat în recurs, că părțile și-au desemnat fiecare câte un expert asistent, iar cel nominalizat de reclamanți, respectiv expertul T. Z., a semnat expertiza alături de ceilalți experți, având o opinie discordantă doar în ceea ce privește împrejurarea referitoare la necesitatea întocmirii proiectului pentru obținerea autorizației de construire de către aceeași persoană care a întocmit studiul de fezabilitate, împrejurare ce nu ține de obiectivele expertizei, care se referă la cunoștințe de specialitate în domeniul arhitecturii, ci de interpretarea legii, care este atributul exclusiv al instanței.
Modul de soluționare dispus de instanța de apel cererii de înscriere în fals nu a fost criticat prin cererea de recurs, reclamanții reluând argumentele pentru care susțin cererea de înscriere în fals, ceea ce face ca și această critică să nu fie primită.
Cel de-al treilea motiv de recurs este fondat, atrăgând casarea deciziei.
Cu privire la încălcarea dreptului protejat de art. 13 lit. a din L. nr. 8. - dreptul autorului de a autoriza reproducerea integrală sau parțială a operei, instanța de apel a reținut că o astfel de cerere nu a fost formulată în fața primei instanțe, făcând aplicarea art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă.
La pagina nr. 6 a acțiunii se reclamă încălcarea și a dreptului patrimonial de autor reglementat de art. 13 lit, f din L. nr. 8., ceea ce atrage caracterul fondat al acestei critici și incidența art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
P. a se putea prevala de protecția L. nr. 8., reclamanții invocă incidenta în ceea ce privește propria lucrare a art. 7 lit. h din această lege , care recunoaște ca obiect al dreptului de autor operele de arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură, art. 84 alin. 2, potrivit cărora construirea unei opere de arhitectură, realizată total sau parțial după un alt proiect nu poate fi făcută decât cu acordul titularului dreptului de autor asupra acelui proiect.
Instanța de apel reține lipsa de originalitate, cu referire la faptul ca în lucrările în comparație se regăsesc toate elementele componente primare care alcătuiesc un program arhitectural în domeniul învățământului, care se regăsesc în literatura de specialitate, în patrimoniul național și universal, planurile cuprinse în cele trei proiecte obiect al expertizei se aseamănă cu alte planuri de construcții, neprezentând, așadar, elemente deosebite, care să le confere un caracter de originalitate, nu există o idee originală, unică în domeniul arhitecturii, în niciunul dintre cele trei proiecte.
Includerea într-o lucrare a elementelor primare care ar alcătui un program arhitectural în domeniul învățământului nu exclude prin ea însăși dobândirea de către aceasta a unui caracter de originalitate, trebuind verificat dacă aceasta îmbracă amprenta personală a autorului.
Prin cererea de apel s-a subliniat faptul că studiul de fezabilitate oferă numeroase elemente arhitecturale de originalitate, cu sublinierea acestora, fără ca instanța să analizeze apărările formulate sub acest aspect. Raportat la asemănările cu alte planuri de construcții, trebuie să se verifice dacă acestea, din lucrarea imputat a fi copiată, vizau originalitatea celorlalte sau dacă ceea original acum.
Originalitatea ideii, unicitatea acesteia în domeniul arhitecturii, nu prezintă relevanță în analiza originalității unei lucrări ca operă care să intre sub domeniul de protecție al L. nr. 8., cerință impusă de art. 7 din lege, întrucât ideile, teoriile, conceptele, descoperirile și invențiile, conținute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare sunt excluse de la protecție prin art. 9 lit. a din lege.
Întrucât aprecierea lucrării ca operă protejabilă în sensul L. nr.8. și, ulterior, verificarea încălcărilor imputate presupun verificări de fapt, incompatibile cu judecata în recurs, instanța a casat decizia de apel, cu aplicarea art. 304 pct.7 și 9, precum și a art.312 alin. 5 și art. 314 Cod procedură civilă, dispunându-se trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași curte de apel - care va avea în vedere și înscrisurile administrate în dosarul de recurs.
Cauza nu a fost trimisă spre rejudecare altei instanțe de același grad, astfel cum au solicitat recurenții în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, motivele invocate nefiind în măsură să atragă aplicarea acestor dispoziții.
În rejudecare cauza a fost înregistrată în dosar nr. (...)*.
Aplicând dispozițiile art. 315 C.Pr.Civ., a fost suplimentată probațiunea în rejudecarea apelului astfel: s-au depus de către reclamații apelanți planșe foto cu proiecte elaborate de către apelantul N. C. I. pentru a se constata folosirea în mod constant a unor elemente arhitecturale care constituie amprenta personală a apelantului, s-au luat interogatorii chematului în garanție R. O. și reclamantului N. C. I. și s-a completat probațiunea cu o nouă expertiză de specialitate. P. intimată U. B.-B. a depus copie după rezoluția de scoatere de sub urmărire penală a învinutului R. E.-O. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 141 din L. nr. 8., precum și pentru săvârșirea infracțiuni prevăzute de art. 213 Cod P., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni. A.anta S.C. PRO I. S. a depus 2 adrese de la O. Român pentru Drepturi de A. prin adresa eliberată în (...) reclamanta PRO I. SRL a fost înștiințată că lucrarea studiu de fezabilitate a fost înregistrată și s-a indicat nr. de înregistrare și prin adresa emisă în (...) reclamanta apelaantă a fost înștiințată că lucrarea -SPAȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT ȘI CAZARE-COLEGIUL UNIVERSITAR SF. G.-U. „.-B. C.-N.- faza studiu de fezabilitate a fost înscrisă în registrul acestei instituții.
A. probațiunea administrată în cauză curtea constată că apelul declarat de reclamanți este nefondat pentru următoarele considerente:
Din decizia civilă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs rezultă că instanța de apel în primul ciclu procesual a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale în materie, corect a fost respinsă cererea de recuzare a completului, cu respectarea dispozițiilor legale și corect s-a respins de către instanța de apel cererea de recuzare a expertului. În ceea ce privește modul de soluționare a cererii de înscriere în fals aceasta nu a fost criticată în cererea de recurs , fiind redate numai argumentele care susțin această cerere,motiv pentru care instanța de recurs nu a primit această critică. Așadar în rejudecare nu se va mai analiza această problemă legată de cererea de înscriere în fals, având în vedere că nu a fost criticată în recurs, după cum rezultă din considerentele deciziei pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cauza a fost trimisă spre rejudecare, în apel, pentru a se suplimenta probațiunea în scopul de a se stabili dacă lucrarea este o operă protejabilă în sensul L. nr. 8. și verificarea încălcărilor invocate de către reclamanți.
Deși apelanții în memoriu de apel au solicitat în principal casarea cu trimitere spre rejudecare curtea constată că nu este fondată această cerere.
Potrivit dispozițiilor art. 297 C.Pr.Civ. casarea cu trimitere spre rejudecare este posibilă dacă instanța a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului sau dacă părțile nu au fost legal citat. Prima ipoteză reglementată de această dispoziție legală are în vedere situația în care instanța de fond a soluționat cererea în baza unei excepții și nu a analizat fondul cauzei. A. ipoteză nu este incidentă în cauza de față deoarece prima instanță a analizat probele și s-a pronunțat pe fondul cauzei. Ceea de-a doua ipoteză, referitoare la citarea părților nu a fost invocată de către apelanți, situație în care nu va fi analizată.
Potrivit art. 7 lit. h din L. nr. 8. constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, cum sunt operele de arhitectura, inclusiv planșele, machetele și lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectura.
Din dispoziția legală invocată rezultă că legiuitorul a introdus condiția originalității operei când definește obiectul dreptului de autor. În literatura de specialitate s-a reținut că pentru a analiza originalitatea unei opere de arhitectură se pornește de la desenul general,proporții, amplasament,materiale de construcție, ornamente.
P. a se verifica originalitatea planului de fezabilitate realizat de reclamantul N. C. s-au efectuat două expertize de specialitate, una în fața primei instanțe și a doua în apel.
Reclamanții susțin că Planul de autorizare a construcției SPAȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT ȘI CAZARE-COLEGIUL UNIVERSITAR SF. G.-U. „.-B. C.-N. a preluat și folosit peste 50% din opera realizată de reclamant studiu de fezabilitate. P. realizarea unei construcții sunt necesare mai multe etape ale proiectului de execuție: planul de prefezabilitate, planul de fezabilitate și planul de autorizare a construcției. În cazul de față planul de prefezabilite și planul de autorizare a construcției au fost realizate de chematul în garanție, R. O., iar planul de fezabilitate de către reclamant. Din interogatoriul chematului în garanție R. O. a rezultat că în etapa de proiectare a studiului de fezabilitate reclamantul N. C. I. a încredințat lucrări de subproiectare și consultanță tehnică societății conduse de chematul în garanție deoarece elementele din studiul de prefezabilitate au stat la baza studiului de fezabilitate(f. 48,51). Reclamantul a recunoscut că a încredințat lucrările de subproiectare dar a afirmat că nu a fost ajutat din punct de vedere tehnic de intimat, ci a încheiat contractul pentru servicii de lobby pe lângă pârâtă, susținere care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Din raportul de expertiză a rezultat, comparând planul de prefezabilitate cu planul de fezabilitate și proiectul autorizat de construire, că asemănări se regăsesc la nivelul funcțional al spațiilor interioare, dar se remarcă deosebiri majore la nivelul elementelor de arhitectură importante pentru percepția finală a obiectului de arhitectură: silueta clădirii, forma de ansamblu a clădirii,raportul de gol-plin și ritmul ferestrelor din fațada principală, elemente decorative și tratarea plastică generale a fațadei principale concluzionându-se că fațadele principale sunt total diferite.
În ceea ce privește identificarea elementelor arhitecturale și funcționale care au fost prelate din studiul de fezabilitate în proiectul autorizat de construire expertul a concluzionat că în proiectul pentru autorizație de construire s-a preluat forma în „mare"; a construcției,dimensiunile și forma exactă a clădirii fiind diferite, fațadele principale și a zonei de acces sunt tratate diferit atât ca plastică arhitecturală cât și ca volumetrie a acoperișului față de zonele laterale stânga- dreapta ale fațadei.
A. comparativ studiul de fezabilitate cu alte lucrări elaborate de reclamantul N. C. domnul expert a concluzionat că folosirea unui element generic de compoziție arhitecturală, golul interior practicat pe unul sau mai multe niveluri, nu poate constitui caracter de originalitate a lucrării doar prin folosirea unui element de organizare a spațiului aflat la îndemâna tuturor arhitecților. S-a concluzionat că folosirea unui element de concepție arhitecturală-principiul golului pe unul sau mai multe niveluri nu poate fi apreciat ca amprentă personală a autorului.
Așadar analizând elementele arhitecturale și a doua expertiză a concluzionat că soluțiile arhitecturale ale planului de fezabilitate și ale proiectul de autorizare a construcției sunt diferite. La termenul de judecată din (...) reprezentantul reclamanților a depus o notă de critici referitoare la raportul de expertiză, însă pentru a nu exista nici un echivoc asupra acestora instanța a cerut lămuriri suplimentare, dacă sunt susținute ca și obiecțiuni în sensul art. 212 C.Pr.Civ., însă reprezentantul reclamanților a arătat că nu sunt obiecțiuni la raportul de expertiză care, de altfel, concordă cu primul raport de expertiză.
Având în vedere dispozițiile art. 7 L. nr. 8. considerăm că în mod legal instanța de fond a reținut că lucrarea studiu de fezabilitate nu are elemente de noutate care să reflecte personalitatea autorului pentru a putea fi considerată o operă de arhitectură.
P. a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictule în materia dreptului de autor trebuie ca lucrarea să fie o operă susceptibilă de a fi protejată de L. nr. 8.,ori în cazul de față nu verifică această ipoteză.
În aceste condiții nu este necesară verificarea separată a fiecărei condiții care antrenează răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 998 999 Cod C. în vigoare la data săvârșirii așa zisei fapte prejudiciabile.
Curtea constată că pârâta nu a încălcat art. 13 lit. a și h din L. nr. 8. întrucât a folosit lucrarea studiu de fezabilitate o singură dată potrivit clauzelor contractuale agreate de ambele părți contractante, menționate în contractul de proiectare nr. 1..(f. 13, 14 dosar tribunal). Pe de altă parte curtea constată că atât dispozițiile art. 13 cât și dispozițiile art. 84 din L. nr. 8. sunt incidente numai pentru operele originale de creație intelectuală, reclamanții nu au dovedit că lucrarea studiu de fezabilitate ar fi o operă de arhitectură în sensul legii privind dreptul de autor.
Având în vedere aceste considerente curtea în temeiul art. 296 C.Pr.Civ. va respinge ca nefondat apelul reclamanților.
P., U. B.-B.. a solicitat prin întâmpinare obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, însă la ultimul termen reprezentantul pârâtei a arătat cănu solicită cheltuieli de judecată. Chiar dacă reprezentantul pârâtei nu a solicitat cheltuieli de judecată la ultimul termen de judecată, curtea constată că acesta nu avea mandat special pentru a renunța la cheltuielile de judecată, situație în care nu s-a aplicat art.246 C.Pr.Civ. Cu toate acestea, curtea a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată deoarece pârâta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, potrivit art. 1169 Cod C. până la închiderea dezbaterilor. Este real că reprezentantul pârâtei a atașat concluziilor scrise copia unei facturi, care pe de o parte nu dovedește încasarea onorariului avocațial și pe de altă parte, factura a fost depusă după închiderea dezbaterilor, fără respectarea principiului contradictorialității.
P. aceste considerente va fi respinsă cererea pârâtei de a fi obligați reclamanții la plata cheltuielilor de judecată în apel.
P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții N. C.-I. și SC PRO I. SRL împotriva sentinței civile nr. 69 din 22 ianuarie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Respinge cererea pârâtei-intimate U. B.-B. privind cheltuielile de judecată.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 iulie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER T. D. A.-T. N. M.-L. T.
Aflat în CO semnează Aflată în CO semnează prim grefier
Vicepreședinte instanță M.LENA T.
D. L. B.
Red. A.T.N. dact. GC
6 ex/(...)
Jud.primă instanță: D.T.
← Decizia civilă nr. 83/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1538/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|