Decizia civilă nr. 82/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 82/R/2012
Ședința publică din 12 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: C.-M. CONȚ GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul B. I., împotriva deciziei civile nr. 682 din 5 iulie 2011 a T.ului C. pronunță în dosar nr. (...), privind și pe intimata B. D., având ca obiect contestație la executare - întoarcere executare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantul recurent B. I., personal, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 9 decembrie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantului recurent, un înscris.
La data de 11 ianuarie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei intimate B. D., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat și judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.
Reclamantul recurent depune la dosar un set de înscrisuri.
Curtea, din oficiu, pune în discuția reclamantului recurent excepția inadmisibilității recursului având în vedere că a exercitat calea de atac a recursului împotriva unei hotărârii pronunțate tot în calea de atac a recursului.
Reclamantul recurent solicită respingerea excepției inadmisibilității invocată de către instanță, apreciind că poate exercita această cale de atac.
Curtea, reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 682 din 5 iulie 2011 a T.ului C. a fost respins ca nefondat recursul declarat de B. I. împotriva sentinței civile nr. 2543/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei C.-N., care a fost menținută în totul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul B. I., arătând că această decizie este nelegală și netemeinică, că mai există și alte hotărâri judecătorești pronunțate pe baza unor acte false, ca și decizia atacată în prezenta cauză.
Prin întâmpinarea depusă, intimata B. D. s-a opus admiterii recursului.
Examinând recursul, curtea reține următoarele:
Din cuprinsul dispozițiilor art. 299 și urm. Cod proc.civ., rezultă că împotriva unei hotărâri se poate declara, de către partea nemulțumită, un singur recurs, această prevedere legală fiind în concordanță cu principiul puterii de lucru judecat prev. de art. 166 Cod proc.civ.
Potrivit aceluiași text de lege sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date în primă instanță fără drept de apel. Prin urmare, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 Cod proc.civ.
Pe de altă parte, din dispozițiile art. 377 alin. 2 Cod proc.civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare. D. urmare, posibilitatea declarării mai multor recursuri este exclusă.
Or, în cauză, recurentul a declarat un nou recurs împotriva unei decizii prin care un alt recurs declarat de aceeași parte a fost respins ca nefondat.
În concluzie, cum recursul nu privește o hotărâre dintre cele prevăzute de art.299 Cod proc.civ., rezultă că decizia criticată nu este susceptibilă de a fi atacată cu un nou recurs, astfel că recursul declarat de contestator urmează a fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE M.IVE IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul B. I.,împotriva deciziei civile nr. 682 din 5 iulie 2011 a T.ului C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
A. A. C. ANA I. C. M. CONȚ C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud. recurs: E.Litus, A.F.Doica, A.S.Seleșiu
← Decizia civilă nr. 4244/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4257/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|