Decizia civilă nr. 846/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 846/R/2012
Ședința publică din 24 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. V., împotriva sentinței civile nr. 5921 din (...) a Tribunalului S., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R.-Z. PRIN D. A J. S., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul B. V., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că prin memoriul de recurs, respectiv pe verso-ul f. 4 din dosar, reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsa lui de la dezbateri, conform prevederilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului recurent și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului intimat.
C. constată că recursul a fost înregistrat direct la C. de A. C., iar potrivit Deciziei nr. 176 /2005 a C. C. a R.iei recursul nu este nul.
De asemenea, C. constată că la data de (...), a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, expediată prin poștă de către pârâtul intimat, prin care acesta solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul B. V. și menținerea sentinței recurate, iar pe cale de consecință solicită respingerea acțiunii ca nefondată, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ., fiind deci de prezumat faptul că nu se va prezenta nici un reprezentant al pârâtului intimat.
De asemenea, C. constată că la data de (...), au fost înregistrate la dosar încă 3 exemplare din declarația de recurs motivată, care reprezintă o reproducere a memoriului inițial de recurs.
Instanța înmânează reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. câte un exemplar din întâmpinarea formulată de pârâtul intimat și din declarația de recurs înregistrată la dosar în data de (...).
R.zentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C., din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 294 alin. 1
C.pr.civ., invocă și pune în discuție excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs, prin invocarea pentru prima dată în calea de atac a recursului, a principiului nediscriminării, a principiului egalității cetățenilor în fața legii și a principiului unicității.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul declarat de reclamant, cu mențiunea ca aceasta să se refere și la excepția invocată din oficiu de către instanță.
R.zentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției invocată din oficiu de către instanță și respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamant, având în vedere că starea de fapt prezentată în dosar nu are legătură cu lupta pentru înlăturarea regimului comunist din R.ia, în prezenta cauză nefiind aplicabile dispozițiile L. nr. 2..
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5921 din (...) a Tribunalului S., pronunțată în dosar nr. (...) s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul B. V., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea la plata sumei de 14.000 euro cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamantul B. V. este fiul defunctului B. Lazăr, titularul livretului militar seria Gc nr. 0., livret care cuprinde mențiunea perioadei în care acesta a fost luat prizonier de către armata U., respectiv (...)-(...).
Întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile L. nr. 2., reclamantul a solicitat să fie despăgubit pentru prejudiciul moral încercat prin supunerea tatălui său, în prezent decedat, la măsură prizonieratului.
L. nr. 2. face parte din cadrul unei politici sociale restaurative a statului, de reparare a prejudiciilor create unor mari categorii de persoane de către fostele regimuri totalitare ce s-au succedat în istoria R.iei.
Acest act normativ se situează într-un cadru legislativ preexistent prin care, în mod fragmentat, s-au acordat măsuri reparatorii pentru diferite tipuri de abuzuri comise în diferite perioade istorice.
Un prim demers legislativ este dat de prevederile D. -. nr. 1. pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Comparativ cu sfera de aplicare a D.-L. nr. 1., instanța a constatat că numai prima categorie de persoane la care se referă acest act normativ se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2., respectiv persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Articolul 1 din L. nr. 2. prevede că beneficiază de reglementările acestui act normativ persoanele condamnate politic pentru fapte care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Măsurile administrative care au caracter politic sunt, conform art. 3 din același act normativ, măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, textul de lege enumerând doar acele măsuri care au de drept caracter politic.
Articolul 4 alin. 2 permite constatarea caracterului politic si a altor măsuri administrative, necuprinse în enumerarea limitativă de la articolul 3. Prizonieratul însă, nu este o măsură luată de organele fostei miliții sau securități, ci reprezintă o consecință a participării R.iei la cel de-al doilea război mondial, persoanele care au suferit în urma acestei participări putându-se prevala, în termen legal, cu îndeplinirea tuturor celorlalte condiții de D.-L. nr. 1..
De altfel, prin decizia C. C. nr. 1358/(...) s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art.5 alin.1 lit. A teza întâi din L. nr. 2.. Teza întâi a acestui text de lege, în urma modificării L. nr. 2. prin O. 6. se referă la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral.
În baza considerentelor de drept și de fapt arătate, instanța a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul B. V.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. V. solicitând admiterea recursului cu respingerea sentinței tribunalului și admiterea pretențiilor privind despăgubirile morale indicate în acțiune.
În motivarea recursului a arătat că potrivit art.3 din L. nr.2.
„constituie măsură administrativă cu caracter politic price măsură luată de organele fostei miliții sau securități având ca obiect dislocarea sau stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu";.
În noiembrie 1944 au fost ridicați soldații direct de pe front și duși prizonieri pe teritoriul fostei U., deportarea lor la muncă forțată de reconstrucție a fostei U., reținerea lor în captivitate în lagărele sovietice de muncă silnică și după data de 23 august 1944, fiindu-le încălcat grav și dreptul la libertate, sănătate și integritate corporală, supunerea lor la munci grele silnice, constituie o măsură administrativă abuzivă cu caracter politic ce se încadrează în normele juridice a L. 2..
Din cauza foametei, a frigului, a condițiilor neigienice de trai și a bolilor toți și-au pierdut puterile și capacitatea de muncă, cei care au reușit s-au întors de acolo bolnavi și subalimentați.
Dispozițiile L. 2. art.4 alin.2 prevăd că „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art.3 pot de asemenea solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora";, stabilindu-se că dispozițiile art.1 alin.3 din lege se aplică în mod corespunzător.
Prevederile L. 2. art.5 alin.4 arată că prezenta lege se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de D. L. nr.1., întrucât prin această lege nu au fost despăgubiți.
Categoriile de persoane beneficiare ale D. L. nr.1. rezultă din chiar titlul legii privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Calitatea de luptător în rezistența anticomunistă a fost acordată prin
OUG nr.2. și persoanelor împotriva cărora au fost dispuse din motive politice, măsuri administrative abuzive în cazul de față foștilor deportați și prizonieri U..
Tatăl reclamantului s-a aflat în prizonierat până la data de (...), când împreună cu alți consăteni au fost lăsați la vatră.
Faptul că ridicarea de la domiciliu și ducerea în lagărele sovietice de muncă silnică a tinerilor, capturarea soldaților români după terminarea armistițiului, constituirea lor în prizonieri nu a avut nimic comun cu voințapopulației civile, fiind o acțiune cu caracter totalitar și represiv, s-ar putea stabili caracterul politic al acesteia.
L. nr.2. s-a aflat în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată astfel că ea trebuie aplicată pe tot parcursul procesului.
Intimata DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. A JUDEȚULUI S. prin întâmpinare (f.10-14) a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței tribunalului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ., este inadmisibilă schimbarea cauzei juridice a acțiunii în recurs, prin invocarea pentru prima dată în calea de atac a recursului, a principiului nediscriminării, a principiului egalității cetățenilor în fața legii și a principiului unicității, prin urmare aceste motive de recurs nu vor fi analizate.
În ce privește posibilitatea acordării de despăgubiri în temeiul L. nr. 2. persoanelor deportate, se poate constata caracterul politic și al altor măsuri administrative în afara dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unități și colonii de muncă sau stabilirii de loc de muncă obligatoriu în baza actelor normative enumerate în articolul 3, condiția esențială fiind ca persoanele supuse unor astfel de măsuri să fi săvârșit fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 2..
Prin urmare, și în cazul prevăzut de art. 3 și în cel prevăzut de art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea constatării caracterului politic al unor măsuri administrative, numai dacă persoana a săvârșit fapte îndreptate împotriva regimului totalitar, de natura celor prezentate în actele normative enumerate în art. 3 sau în art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2..
Pentru identitate de rațiune, în ceea ce privește definirea măsurilor administrative cu caracter politic, legiuitorul a procedat în mod similar cu definirea condamnărilor cu caracter politic, în sensul că, pe de-o parte s-a raportat la acte normative expres menționate, precizând că sunt măsuri administrative cu caracter politic orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate în art. 3, evidențiate mai sus, iar pe de altă parte s-a raportat la scopul urmărit de cel supus măsurilor cu caracter administrativ, astfel cum acesta a fost definit pentru infracțiunile cu caracter politic.
L. nr. 2. are un caracter reparator și compensator doar pentru persoanele care s-au împotrivit sau au fost considerate potrivnice regimului totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
În speță, măsura internării într-un lagăr de prizonieri s-a dispus anterior perioadei vizată de către dispozițiile L. nr. 2., pe de o parte, iar pe de altă parte, măsura nu a fost luată de S. R. sau de organele sale.
Este irelevant faptul că măsura prizonieratului, dispusă înainte de 6 martie 1945 s-a prelungit după această dată, atâta timp cât legea se referă cu necesitate la luarea măsurii exclusiv după data de 6 martie 1945, iar nu anterior.
Condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, prevăzute de L. nr. 2. ce constituie temeiul acordării de despăgubiri, trebuie să fie ale S.ui R..
Or, deportarea anumitor categorii de persoane în U. la muncă de reconstrucție este o măsură impusă de S. S., ca stat de ocupație la acea vreme.
În speță, deportarea nu a fost dispusă de S. R., ci de forțele sovietice de ocupație și nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist instaurat la 6 martie 1945, ci s-a înscris în deportările - despăgubiri de război pretinse de sovietici după Convenția de A. din 1944.
Prin urmare, în speță nu s-a dovedit existenta unei masuri administrative cu caracter politic in sensul L. nr. 2..
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304
Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. V. împotriva sentinței civile nr. 5921 din (...) a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. CONȚ I. D. C. A. A. P.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...)
Judecător fond - P. A.R. - Tribunalul Sălaj
A. A. M.
GREFIER
← Decizia civilă nr. 1838/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 578/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|