Decizia civilă nr. 102/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 102/A/2013
Ședința publică din data de 1 octombrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: V. M. -președintele Curții de Apel C.
Judecător: D. -L. B. -vicepreședinte al Curții de Apel
G.: S. -D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de reclamantul Ș. V. precum și apelul declarat de pârâtul M. I. V. R. împotriva sentinței civile nr.152 din 30 ianuarie 2013 a T. ui Maramureș, pronunțată în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 17 septembrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată când s-a amânat pronunțarea pentru data de 24 septembrie 2013, respectiv 1 octombrie 2013, ambele încheieri făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A :
Deliberând, reține că:
I. Prin sentința civilă nr. 152 din 30 ianuarie 2013 a T. ui Maramureș, pronunțată în dosarul nr._
, s-a dispus după cum urmează:
A fost respinsă acțiunea civilă înaintată de reclamantul S. V. împotriva pârâtului M. I. V. R., având ca obiect obligarea pârâtului la plata echivalentului în lei, la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății a sumei de 200.000 Euro cu titlu de plată nedatorată, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârât împotriva reclamantului, dispunându-se obligarea reclamantului la a-i plăti pârâtului suma de 532.611,18 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a apartamentului nr. 2 duplex situat în municipiul B., str. Uruguay nr. 21 etaj 2+3, pentru perioada_ -_ .
A mai fost obligat reclamantul la a-i plăti pârâtului suma de 22.242,55 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:
Nu se contestă de către niciuna din părți că, la data de_ aceștia au
încheiat un contract sub semnătură privată având ca obiect vânzarea de către Ș.
V. către pârâtul M. I. V. R. a apartamentului din B., Sector 1 strada Uruguay nr. 21 etaj 2+3.
Prin sentința civilă nr. 1086/_ - irevocabilă, pronunțată de Tribunalul București Secția a II -a civilă, contractul sub semnătură privată a fost validat
hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare - cumpărare. La data de_, pârâtul reclamant reconvențional M. I. V. R. înscrie dreptul de proprietate în CF 26481 B., astfel încât în prezent este proprietar tabular al imobilului descris mai sus.
Reclamantul S. V. susține în cuprinsul acțiunii sale că în cursul anului 2007 a purtat discuții cu pârâtul M. I. V. R. în privința revânzării imobilului.
Susținerile părților privitor la aceste discuții diferă net. Astfel, în timp ce reclamantul susține teza unor negocieri pentru revânzarea apartamentului, pârâtul M. I. V. R. afirmă că discuțiile aveau de fapt un alt motiv: dreptul de folosință al apartamentului în condițiile în care reclamantul S. V. a continuat să locuiască în el împreună cu familia sa.
Probele administrate dovedesc susținerile pârâtului reclamant reconvențional și nu ale reclamantului pârât reconvențional.
Astfel, în dosarul_ al Judecătoriei Sectorului 1 B., pârâtul M.
I. V. R. a avut formulată o acțiune în evacuarea reclamantului S. V., solicitând totodată și contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada_ -_ (20 de luni) în dosar_ .
Ambele cauze au avut termen de judecată în luna iunie 2007.
Astfel, dosarul nr._, având termen la_ (fila 42 dosar) s-a amânat pentru_ la solicitarea părților pentru soluționarea litigiului (evacuare) pe cale amiabilă.
Dosarul nr._ (pretenții) a avut termen la_ (fila 47 dosar) părțile solicitând de asemenea termen pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă.
Ulterior acestor împrejurări, la_ reclamantul S. V. achită cu Ordin de Plată pârâtului M. I. V. R. suma de 663.140 lei (fila 4 dosarul
T. ui Arad).
Susținerile părților referitor la plata achitată mai sus, diferă. Reclamantul susține că suma reprezintă prețul de achiziție al apartamentului (că ar fi convenit răscumpărarea acestuia de la pârât), iar pârâtul susține că suma reprezintă contravaloarea lipsei de folosință și valoarea convenită a fi achitată pentru ca pârâtul să nu mai insiste în cele două acțiuni.
Susținerile pârâtului sunt confirmate de actele de dispoziție efectuate în cele două procese: astfel la_ s-a solicitat suspendarea acțiunii în evacuare și la_ pârâtul M. I. V. R. a renunțat la judecata acțiunii în pretenții (fila 48 dosar).
Aspectele de mai sus se coroborează cu declarația martorei A. care, atât la prima audiere (fila 19) cât și la a doua audiere (fila 191) a precizat expres că suma achitată de reclamantul S. V. a reprezentat contravaloarea lipsei de folosință, expresia folosită de martoră fiind "chirie";.
Corespunde realității că martora a fost angajata pârâtului reclamant reconvențional, însă la data audierii ei nu se mai afla în raporturi de muncă cu societatea acestuia.
Pe de altă parte, în sprijinul afirmației reclamantului că suma ar fi reprezentat prețul apartamentului, singura probă existentă este mențiunea consemnată de reclamant personal pe Ordinul de Plată emis la_: "avans reprezentând dreptul de proprietate asupra imobilului din Uruguay nr. 21 ap. 2";. Această mențiune efectuată de însuși reclamantul nu se coroborează cu nici o altă probă dintre cele administrate în cauză.
Având în vedere constatările de mai sus, tribunalul a reținut că plata efectuată de reclamant la data de_ reprezintă contravaloarea lipsei de
folosință pretinsă de pârât în dosarul aflat la acel moment pe rolul Judecătoriei
Sectorului I B., ulterior încasării sumei pârâtul M. I. V. R. renunțând la judecata acțiunii în pretenții formulată în dosarul respectiv pentru perioada_ - decembrie 2007.
În cauza de față însă nu s-au dovedit cerințele legale ale plății nedatorate, de vreme ce suma respectivă s-a plătit în baza unui raport juridic existent, iar reclamantul - plătitor nu s-a aflat în eroare.
Plata sumei de 663.140 lei s-a făcut cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință asupra apartamentului situat în Uruguay nr. 21, Sector 1- B. .
Cu privire la cererea reconvențională, tribunalul a reținut următoarele: Dreptul de proprietate al reclamantului reconvențional M. I. V. R.
a fost constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, care ține locul contractului de vânzare - cumpărare privind apartamentul respectiv, întemeiată pe acordul de voință constatat în data de 0_ prin înscrisul intitulat "contract de vânzare - cumpărare";. Dreptul reclamantului reconvențional de a poseda imobilul este constatat prin aceeași hotărâre judecătorească, prin care pârâtul - vânzător a fost obligat să-i predea imobilul.
Prin cererea reconvențională reclamantul reconvențional pretinde lipsa de folosință începând cu luna decembrie 2007, deoarece ca urmare a plății sumei de
663.140 lei la data de_, reclamantul reconvențional a înțeles să renunțe la pretențiile privind lipsa de folosință până în luna decembrie 2007, în cadrul dosarului nr._ al Judecătoriei Sectorului 1.
Totuși, întrucât începând cu luna decembrie 2007, reclamantul reconvențional a fost în continuare lipsit de posesia apartamentului asupra căruia este proprietar, solicită în prezentul dosar obligarea pârâtul reconvențional la plata unei sume egale cu contravaloarea lipsei de folosință.
Atât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, provenind din dosarul de executare silită (având ca obiect evacuarea începută împotriva reclamantului - pârât), cât și din declarațiile martorilor, rezultă faptul că reclamantul - pârât a locuit în imobilul proprietatea reclamantului reconvențional împreună cu familia până la sfârșitul anului 2012, fără nici un titlu, opunându-se evacuării.
Față de aceste aspecte, a rezultat în mod cert că în perioada 2007 - decembrie 2010, perioadă pentru care a formulat pretenții, reclamantul reconvențional a fost lipsit de folosința apartamentului din strada Uruguay al cărei proprietar este, din culpa reclamantului - pârât.
În urma expertizei efectuate în cauză, despăgubirile pentru lipsa de folosință a imobilului au fost evaluate la suma de 532.611,18 lei.
Sub aspect substanțial, cererea reconvențională este întemeiată, în condițiile art. 480 cod civil (în vigoare la data nașterii raporturilor părților) care conferă proprietarului unui bun dreptul de a se bucura și dispune de bunul său în mod exclusiv și absolut, fără să fie tulburat în exercitarea atributelor de proprietate de alte persoane, dacă acestea nu au vreun titlu valabil pentru exercitarea unor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Ș. V.
, solicitând în principal desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Maramureș, iar în subsidiar schimbarea sentinței, în totul, admițându-se acțiunea și respingându-se cererea reconvențională, deoarece:
Deși inițial părțile au convenit vânzarea către pârât a apartamentului situat în B., str. Uruguay nr. 21, etaj 2+3, antecontractul lor de vânzare- cumpărare fiind urmat de pronunțarea unei hotărâri judecătorești în baza căreia pârâtul a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului, ulterior părțile au purtat discuție cu privire la revânzarea apartamentului către reclamant, acesta din urmă plătit în acest scop, ca avans din preț, echivalentul în lei al
sumei de 200.000 Euro, adică al sumei de 200.000 Euro, adică 6. lei la data de 02 noiembrie 2007.
Acțiunile în justiție promovate de către pârât pe timpul negocierilor privind revânzarea au avut ca scop doar obținerea unor avantaje în cadrul negocierilor și obținerea unei sume de bani cât mai mari în schimbul transferului dreptului de proprietate asupra imobilului. Mai mult, la momentul încasării sumei de 200.0000 Euro pârâtul nu a formulat nicio obiecțiune cu privire la titlul sub care au fost transferați bani, respectiv avans în legătură cu transferul dreptului de proprietate asupra imobilului.
Expertiza tehnică efectuată în cauză este lipsită de orice fundament, expertul stabilind valoarea chiriei aferente perioadei 2007-2010 în baza ofertelor primite de la cele mai scumpe agenții imobiliare din B., fără a analiza valoarea reală a chiriei practicate pentru imobile similare și valoarea îmbunătățirilor aduse imobilului de către reclamant. Se impune, așadar, efectuarea unei noi expertize.
Sub aspectul probei cu martori, este de reținut că nu au fost audiați toți martorii propuși, omițându-se a se face și aplicarea prevederilor privind înfățișarea martorului cu mandat de aducere.
Audierea martorilor a fost făcută superficial, conducând la reaudierea unor martori. Se impune, în consecință, reaudierea martorei A. A., pentru a se
lămuri și alte aspecte utile cauzei.
Reclamantul nu s-a prezentat la interogatoriu înaintea primei instanțe deoarece nu a cunoscut obligațiile ce îi reveneau, însă este de acord să se prezinte la interogatorii înaintea instanței de apel.
Argumentele primei instanțe sunt vădit superficiale și/sau lipsite de orice fundament juridic, T. reținând în mod greșit câteva aspecte.
Astfel, s-a reținut că pârâtul afirmă că discuțiile cu reclamantul aveau un alt motiv, anume dreptul de folosință al apartamentului. Or, simplele afirmații ale unei părți, nu pot fi considerate suficiente soluționării litigiului.
S-a mai reținut că susținerile pârâtului sunt confirmate de actele de dispoziție efectuate în cele două procese. Or, dacă părțile s-ar fi înțeles, iar dacă reclamantul ar fi recunoscut pretențiile reclamantului, ar fi confirmat acest lucru în cadrul celor două litigii. Faptul că reclamantul a plătit o sumă mai mare decât aceea pretinsă de pârât în cadrul acțiunii în pretenții atestă și el că această plată nu privea recunoașterea pretențiilor, ci încheierea contractului de vânzare- cumpărare.
Mențiunea făcută de reclamantul pe ordinul de plată emis la_ face dovada titlului cu care a fost plătit echivalentul în lei al sumei de 200.000 Euro.
Transmiterea cauzei spre rejudecare se impune în vederea refacerii probatoriului administrat pentru motivele deja arătate mai sus (lit. b).
Dacă nu se va trimite cauza spre rejudecare, este necesar ca instanța de apel să dispună readministrarea de probe, astfel încât să se poată ajunge la soluționarea corectă a cauzei.
În cauză sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate, neputând fi identificată vreo cauză în raport de care nu există obligația de restituire a plății efectuate de reclamant.
Suma de 200.000 Euro a fost plătită de reclamant ca avans din prețul revânzării imobilului, deși nu există o obligație în acest sens. Intimatul a folosit o serie de manopere dolosive, inducându-i convingerea că urmează să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobil și, pe cale de consecință, că are calitatea de debitor al obligației de plată.
Cererea reconvențională a fost în mod greșit admisă, câtă vreme ea s-a întemeiat pe un raport de expertiză întemeiat pe oferte primite de la agenții recunoscute ca practicând tarife cu mult peste prețul de piață.
Prima instanță nu era ținută la a-și însuși concluziile expertizei, ea greșind și prin faptul că a ignorat cu desăvârșire atât obiecțiunile reclamantului, cât și faptul că acesta a făcut îmbunătățiri la imobil în perioada pentru care se solicită plata contravalorii lipsei de folosință.
Împotriva sentinței a declarat apel și pârâtul M. I. V. R.
, solicitând schimbarea ei în parte, în sensul acordării cheltuielilor de judecată în întreg cuantumul solicitat de pârât.
A solicitat apelantul a se avea în vedere că prima instanță nu a inclus în calcul onorariu avocațial și suma de 3.317,86 lei pe care prima instanță nu a acordat-o. Or, această sumă se impunea a fi acordată câtă vreme doar dintr-o eroare materială strecurată la redactarea facturii și a chitanței s-a menționat ca fiind plătită de către pârât în contul altui contract de asistență juridic. Această eroare a fost rectificată în documentele contabile ale cabinetului de avocatură, așa cum rezultă și din dovezile anexate cererii de apel.
Pârâtul M. I. V. R. a formulat și întâmpinare
la apelul reclamantului, solicitând respingerea lui ca nefondat pentru motivele menționate în cuprinsul întâmpinării (f. 30-45).
Cu privire la aceste apeluri, Curtea are în vedere următoarele
:
În legătură cu apelul reclamantului Ș. V.
:
Astfel cum a stabilit și prima instanță, pârâtul M. I. V. R. are calitatea de proprietar tabular al apartamentului situat în municipiul B., str. Uruguay nr. 21, etaj 2+3, având o suprafață utilă de 244,50 mp.
Dobândirea dreptului de proprietate de către pârât s-a întemeiat pe contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiată cu reclamantul Ș. V. la data de 08 ianuarie 2003, urmat de pronunțarea sentinței civile nr. 1086/_ a T. ui B. (hotărâre ce ține loc de contract de vânzare-cumpărare), devenită irevocabilă prin respingerea apelului (decizia civilă nr. 1326/A/_ a Curții de Apel B. ) și a recursului (decizia civilă nr. 8/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție) declarate împotriva ei (f. 29 și urm. dosar Tribunal).
Rezultă din probele administrate și că în considerarea calității sale de proprietar al apartamentului sus-arătat, pârâtul a introdus în contra actualului reclamant, în prima parte a anului 2007, două acțiuni civile, una având ca obiect evacuarea lui Ș. V. din imobilul sus-evocat, iar cealaltă obligarea aceluiași la plata de despăgubiri corespunzătoare lipsirii pârâtului M. I. V. R. de folosința apartamentului în perioada_ -_ .
La data de 02 noiembrie 2007 reclamantul Ș. V. a emis ordinul de plată nr. 8 (prin Unicredit Țiriac Bank, f. nr. 9 dosar Tribunal Arad) prin care a făcut plata sumei de 663.140 lei, menționând în cuprinsul acestuia că semnifică avans reprezentând drepturi de proprietate asupra apartamentului situat în str. Uruguay nr. 21.
Ulterior acestei plăți pârâtul M. a renunțat (în data de_ ) la judecata acțiunii în pretenții, iar în ce privește acțiunea în evacuare a fost
convenită de către părți (în data de 16 noiembrie 2007) suspendarea judecății acesteia.
În legătură cu suma de 663.140 lei plătită prin ordinul de plată menționat, reclamantul afirmă că s-a făcut cu titlu de preț al unei vânzări a imobilului către pârât, reclamantul Ș. V. având convingerea că urmare a unor discuții purtate în cursul anului 2007 cu pârâtul, acesta ar fi fost de acord cu vânzarea.
A mai susținut reclamantul că aceasta convingere a sa s-a dovedit ulterior greșită, astfel că plata sumei apare, în prezent, ca făcută din eroare, ceea ce ar justifica restituirea ei de pe temeiul prevederilor art. 993 C.civ. (1865) privitoare la regimul juridic al plății nedatorate.
În ce-l privește pe pârât, acesta afirmă, în totală opoziție cu reclamantul, că suma de 663.140 lei a fost plătită cu titlu de despăgubiri cuvenite pârâtului pentru lipsa de folosință asupra apartamentului situat în str. Uruguay nr. 21, în condițiile în care reclamantul ocupa în fapt imobilul.
Față de cele ce preced, Curtea are a observa că potrivit dispozițiilor art. 1169 C.civ. (1865), cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Astfel fiind, rezultă că reclamantul Ș. V. fiind cel care pretinde că plata sumei în litigiu s-a făcut pe fondul convingerii sale că în acest fel cumpără imobilul de la pârât, el trebuia să facă în mod convingător dovada faptului că între părți au existat discuții privitoare la transmiterea proprietății către reclamant, de natură a justifica, în concret, credința acestuia că pârâtul intenționează a-i vinde imobilul.
Or, sub acest aspect Curtea constată că singura probă administrată în cauză care confirmă susținerile reclamantului este mențiunea făcută pe ordinul de plată emis în 02 noiembrie 2007, în care se precizează, așa cum s-a arătat deja mai sus, că suma plătită semnifică avans reprezentând drepturi de proprietate asupra apartamentului situat în str. Uruguay nr. 21.
Așa cum bine a statuat prima instanță, această mențiune emană tocmai de la reclamant, astfel că nu ar putea servi ca dovadă în beneficiul acestuia câtă vreme nu emană de la pârât ori nu s-a dovedit că, deși făcută de către reclamant, a fost totuși acceptată, expres sau implicit, însă neechivoc, de către pârât.
Altfel, ar însemna să se îngăduie că o parte își poate preconstitui dovezi care să îi fie sieși favorabile, ceea ce este inadmisibil.
Pentru a-și dovedit susținerile reclamantul Ș. V. nu a putut înfățișa alte probe, ceea ce face ca afirmațiile sale privitoare la cauza plății sumei să apară ca nedovedite.
În ce privește susținerile pârâtului potrivit cărora plata sumei s-a făcut pentru a compensa lipsirea de folosință, Curtea observă că prima instanță a audiat-o pe martora A. A. Ș. a în data de_ (f. 19), aceasta declarând că din discuții purtate cu pârâtul în perioada respectivă a înțeles că suma în litigiu a fost plătită de Ș. V. cu titlu de chirie, în scopul de a stopa acțiunea în justiție având ca obiect evacuarea reclamantului din imobil.
La solicitarea reclamantului și în prezența avocatului acestuia martora a fost reaudiată în ședința de judecată din data de 16 ianuarie 2013 (f. 191 dosar Tribunal), menționând că "știu că viramentul sumei de 200.000 Euro s-a făcut în 2007. Știu sigur că era vorba de chirie pentru perioada anterioară acelui moment, nu cunosc exact acea perioadă, bănuiesc că începând cu 2003 și cred că de aceea s-a renunțat la acțiunea în pretenții formulată de pârâtul reclamant
M. ";.
În ce privește credibilitatea mărturiei, Curtea observă că dacă la data primei sale audieri martora avea calitatea de angajată la una dintre societățile comerciale aparținând pârâtului, la data reaudierii sale martora nu mai avea această calitate. În aceste condiții, nu s-ar mai vedea motivele pentru care martora s-ar fi simțit ținută să relateze împrejurări neadevărate, în scopul de a-l favoriza pe pârât, câtă vreme juridic și moral nu se mai afla legată de acesta.
Întrucât martora A. A. Ș. a a fost inclusiv reaudiată în sensul celor de mai sus, nu pot fi primite nici afirmațiile reclamantului apelant privitoare la caracterul superficial al audierii. Prezența la reaudiere a avocatului reclamantului
îi permitea acestuia să adreseze toate întrebările pe care le-ar fi socotit utile, în vederea aflării adevărului.
În cauză a fost audiat și martorul Ster Remus Florin, propus de către reclamant, însă nu a putut prezenta elemente de fapt apte să confirme susținerile reclamantului (f. 190 dosar Tribunal).
În concluzie, Curtea înțelege a constata că, în sensul celor stabilite de prima instanță, nu s-a dovedit că plata sumei de 6. lei în data de 02 noiembrie 2007, prin ordin de plată, s-ar fi făcut ca preț al unei vânzări a imobilului, pe fondul credinței eronate a reclamantului Ș. V. că efectuează o plată consimțită anterior de pârâtul M. pentru transmisiunea proprietății.
Nu sunt, deci, întrunite condițiile prevăzute de art. 993 C.civ., nefăcându- se dovezile care să conducă în mod neechivoc instanța la concluzia pe care reclamantul o afirmă.
Sub aspectul cererii reconvenționale formulate de pârât, prezenta instanță constată că admiterea acesteia și obligarea reclamantului la plata sumei de 532.611,18 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a apartamentului pentru perioada_ -_ s-a făcut, în ce privește determinarea întinderii despăgubirilor, prin întemeiere pe concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză
(f. 85 și urm. dosar Tribunal).
Determinarea valorii medii a chiriei anuale pentru perioada de referință a fost făcută de expertul tehnic judiciar prin raportare la valorile comunicate de trei agenții imobiliare, astfel că nu pot fi primite susținerile reclamantului apelant privitoare la lipsa de fundament a concluziilor expertului. Este de observat că valorile comunicate de cele trei agenți imobiliare sunt apropiate, expertul făcând media acestor valori pentru a obține suma relevantă în cauză.
Nu poate fi primită nici susținerea reclamantului apelant potrivit căreia cele trei agenți imobiliare ar fi "cele mai scumpe";, această aserțiune rămânând, și ea, nedovedită. Mai mult, observă Curtea că referirea la cele mai scumpe agenții imobiliare apare inclusiv ca lipsită de suport, câtă vreme valoarea chiriei este determinată de situația concretă (dotări, amplasament, suprafață etc.) a imobilului supus închirierii, iar nu de întinderea comisionului pretins de agenția imobiliară pentru serviciile de intermediere prestate.
Prin urmare, față de faptul că expertul și-a sprijinit concluziile pe afirmațiile primite de la trei agenți imobiliare, precum și față de faptul că valorile comunicate de acestea sunt apropiate, ținând totodată seama de particularitățile imobilului în legătură cu care se solicită contravaloarea lipsirii de folosință,
Curtea de Apel a considerat că nu se impune efectuarea unei noi expertize, hotărârea primei instanțe având o îndestulătoare susținere probatorie.
În baza art. 296 C.pr.civ. se va respinge, așadar, ca nefondat apelul reclamantului, nefiind întrunite nici condițiile anulării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță, nici cele ale schimbării sentinței.
În legătură cu apelul declarat de pârâtul M. I. V. R.
:
În raport cu probele administrate înaintea sa, prima instanță a stabilit în mod corect că pârâtului nu îi poate fi acordată, cu titlu de cheltuieli de judecată, inclusiv suma de 3.317,86 lei reprezentând onorariu avocațial, deoarece factura nr. 279/_ și chitanța aferentă atestă că această sumă a fost achitată pentru un alt contract de asistență juridică decât cel din prezenta cauză.
Înaintea instanței de apel pârâtul a depus însă factura nr. 2279/_ rectificată, în sensul că s-a îndreptat în cuprinsul ei eroarea materială constând în menționarea altui contract de asistență juridică (nr. 7389/_ ) decât cel privitor la pârâtul din prezentul proces (nr. 289683/_ ), aceeași eroare fiind îndreptată și în chitanța ce dovedește plata efectivă a sumei (f. 8, 9 dosar apel).
În consecință, se va admite apelul pârâtului conform art. 296 C.pr.civ., sentința urmând a fi schimbată în parte, în sensul obligării reclamantului la a-i plăti pârâtului suma totală de 25.560,41 lei cheltuieli de judecată în primă instanță, în loc de 22.242,55 lei.
În baza art. 274 C.pr.civ. va fi obligat reclamantul la a-i plăti pârâtului suma de 3586,94 lei cheltuieli parțiale de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat (f. 60, 61).
În ce privește acordarea cu același titlu și a sumei de 3447,04 lei (f. 62, 63), Curtea apreciază că în raport de complexitatea cauzei (de nivel mediu) și activitatea desfășurată în apel de avocatul pârâtului (judecata în apel implicând doar două termen de judecată), nu se impune acordarea inclusiv a acestei sume, motiv pentru care înțelege a face aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. V. împotriva sentinței civile nr. 152 din 30 ianuarie 2013 a T. ui Maramureș, pronunțată în dosarul nr._ .
Admite apelul declarat de pârâtul M. I. V. R. împotriva aceleiași sentințe, pe care o schimbă în parte, în sensul obligării reclamantului la a-i plăti pârâtului suma de 25560,41 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă
instanță.
Obligă pe reclamant la a-i plăti pârâtului suma de 3586,94 lei cheltuieli parțiale de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | G. | |||
V. M. D. | -L. | B. | S. -D. | G. |
Red.VM/dact.MS 5 ex./_ Jud.fond: D.W.
| ← Decizia civilă nr. 51/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 130/2013. Pretenții → |
|---|
