Decizia civilă nr. 843/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 843/R/2013
Ședința publică de la 05 Septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. -A. C.
Judecător C. -V. B. Judecător Ana-SS Grefier C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent C. LOCAL AL M. C. N. PRIN P., recurent M. C. N. PRIN P. ,
împotriva Sentinței civile nr. 4960/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat M. L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată faptul că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, recursul este formulat în termen, este motivat, a fost comunicat și este scutit de la plata taxelor de timbru.
Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
T. UL
Prin Sentința civilă nr. 4960/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C. LOCAL AL M. C. -N. și M. C. -N. prin P.
, în contradictoriu cu pârâtul M. L. și în consecință:
A obligat pârâtul M. L. la plata sumei de 277 lei cu titlu de chirie calculată pe perioada februarie 2010-iulie 2010.
A obligat pârâtul M. L. la plata penalității contractuale la valoarea dobânzii legale aferente debitului restant, începând cu data de_ și până la data plății fără a depăși cuantumul chiriei restante.
S-a respins petitul privind plata majorărilor de întârziere.
S-a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele
:
Pârâtul M. L. a încheiat cu reclamantul C. Local al municipiului C. -N. contractul de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuință, înregistrat sub nr.27839/_, contract având ca obiect închirierea imobilului situat în C. -N., C. T. nr.32, jud.C., compus din două camere în suprafață de 13 mp (f.4).
Potrivit art. II alin. 6 din contract "neplata la termen a chiriei atrage o penalizare asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează aceleia, când suma a devenit exigibilă, fără ca majorarea să poată depăși totalul chiriei restante";.
La contractul inițial de închiriere, părțile au încheiat actul adițional nr.2 din_ prin care s-a prelungit termenul de valabilitate a contractului de închiriere până la data de_, s-au completat obligațiile chiriașului, s-a introdus la capitolul IV un pact comisoriu de gradul IV, s-a stabilit cuantumul chiriei lunare, restul prevederilor contractuale rămânând valabile (f.6).
Din punct de vedere al aplicării legii civile în timp, art. 6 alin.1 și 2 din Noul cod civil aprobat prin Legea nr.287/2009, republicată în Monitorul Oficial nr.505/_, care a intrat în vigoare la data de_, stipulează că legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta nu are putere retroactivă, iar actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
De asemenea, art. 102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, prevede următoarele: contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Modificarea contractului se face cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de legea în vigoare la data modificării. În privința elementelor ce nu fac obiectul modificării, sunt aplicabile dispozițiile alin.1.
Având în vedere aceste dispoziții legale expuse anterior și constatând că obiectul litigiului se referă la un contract de închiriere din anul 1999, modificat în anul 2009 instanța a reținut că acesta este supus legii în vigoare la data încheierii sale, respectiv prevederilor vechiului Cod civil (1864).
În ceea ce privește natura juridică a contractului de închiriere dedus judecății, având în vedere că imobilul, obiect al contractului se află în proprietatea privată a Statului Român, în administrarea C. ui Local al municipiului C., instanța a constatat că acest contract de închiriere este unul de drept comun, aplicându-se regulile din Codul Civil și din Legea nr. 114/1996. Așadar locațiunea, respectiv plata chiriei aferente, are un caracter succesiv, iar convenția părților este legea acestora conform art.969 C.civ.
În cazul contractului de închiriere a locuinței și a prevederilor art. 32 din Legea nr.114/1996 privind Legea locuinței (în vigoare la data încheierii actului adițional nr.2), una dintre obligațiile chiriașului constă în plata chiriei, care în situația locuințelor aflate în proprietatea statului se stabilește prin lege specială.
În ceea ce privește sumele solicitate de reclamanți, instanța a constatat că acestea sunt justificate numai în ceea ce privește cuantumul chiriei aferente perioadei februarie 2010-iulie 2010, în sumă de 277 lei, solicitarea majorărilor de întârziere în sumă de 1.286,92 lei neavând suport legal.
Contrar susținerilor reclamanților că ar fi aplicabile prevederile art.115 din Legea nr.210/2005, pct. 5 privind aprobarea OG nr.20/2005 și ale art.IV al aceleiași legi, aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în cazul de speță, având în vedere că s-a încheiat între C. Local al municipiului C. -N. și pârâtul M. L. un contract de închiriere, expresie a înțelegerii private dintre un organ al statului și o persoană fizică, deci supus normelor comune de drept civil.
Cu toate că imobilul face parte din patrimoniul domeniului privat al statului (în sens larg), veniturile obținute prin închirierea acestuia vor intra
în bugetul celui care îl administrează potrivit legislației specifice în domeniu, dar acestea nu pot fi considerate venituri publice în sensul dat de Codul fiscal aprobat prin Legea nr.571/2003.
Coroborând prevederile art.1 și 2 din Legea nr.571/2003 instanța a reținut că sunt venituri la bugetul de stat și la bugetele locale impozitele, taxa pe valoare adăugată, accizele, taxele locale și contribuțiile sociale.
OG nr.20/2005, la care fac apel reclamanții, a modificat și completat dispozițiile OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, deci actul normativ care pune în aplicare procedurală Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Fiind un contract civil, contractului de închiriere dedus speței, îi sunt aplicabile dispozițiile civile de drept comun și prevederile contractuale, respectiv ale art. II alin.6 din contract.
Astfel, părțile au prevăzut contractual la art. II alin.6 că, pentru neplata la termen a chiriei, chiriașul va plăti o penalizare începând cu prima zi care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă, fără ca majorarea să poată depăși totalul chiriei restante.
Prin urmare, în temeiul art.969 C.civ raportat la art. 977 C.civ, art.978 C.civ, și art.1088 C.civ instanța a apreciat că, chiriașul datorează pentru neplata la termen a chiriei o "penalizare"; care nefiind cuantificată va avea valoarea dobânzii legale, iar valoarea acesteia nu poate depăși valoarea chiriei asupra căreia se calculează.
Întrucât pârâtul nu a achitat cuantumul chiriei contractuale, instanța a constatat că acțiunea reclamanților este admisibilă cu privire la aceasta și conform prevederilor contractuale și ale prevederilor art.969 C.civ, art.1082 C.civ, art.1088 C.civ, instanța a admis acțiunea reclamanților în parte și a obligat pârâtul la plata sumei de 277 lei cu titlu de chirie calculată pe perioada februarie 2010-iulie 2010 precum și la plata penalității contractuale la valoarea dobânzii legale aferente debitului restant, începând cu data de_ (data punerii în întârziere conform dispozițiilor art.1079 C.civ) și până la data plății fără a depăși cuantumul chiriei restante.
Referitor la cheltuielile de judecată, având în vedere că nu au fost depuse documente justificative de către reclamanți, instanța a respins ca neîntemeiată cererea acestora de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul C. local al municipiului C. -N. și M. C. -N. prin P., solicitând instanței
, admiterea recursului, cu consecința modificării sentinței recurate, in sensul admiterii cererii de chemare in judecata astfel cum aceasta a fost formulata, cu obligarea intimatului-parat la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de judecarea recursului.
În motivare recurenții arată faptul că instanța de judecata a apreciat in mod greșit că in lipsa cuantificării penalităților de întârziere, chiriașul datorează dobânda legala aplicata asupra debitului principal restant, valoare care nu poate depăși cuantumul chiriei restante asupra căreia se calculează. Astfel, învederează instanței de recurs ca, debitul principal solicitat, reprezentând chiria restanta, datorata de către intimatul-parat ca urmare a
închirierii locuinței in litigiu, are natura unui venit la bugetul local.
In acest sens, art.26 alin.10 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, arata ca veniturile la bugetul local al municipiilor, orașelor si comunelor se stabilesc prin anexa nr.I din aceasta lege.
In anexa nr. I, Cap II pct.9 din Legea nr.273/2006, se arata ca sunt venituri la bugetul local al unui municipiu si veniturile realizate din concesiuni si închirieri.
Art.2 din Legea nr.500/2002 a finanțelor publice definește bugetul general consolidat ca fiind ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar, agregate si consolidate pentru a forma un intreg. In același text de lege, se arata ca prin sistem bugetar se înțelege sistem unitar de bugete care cuprinde bugetele prevăzute la art.l alin.2 si bugetele locale.
Din coroborarea acestor texte de lege, rezulta in mod neechivoc ca si veniturile din speța sunt venituri la bugetul general consolidat, altfel spus venituri bugetare.
Din interpretarea coroborata a art.1 alin.2 si alin.3 si art.2 din Codul de procedura fiscala, rezulta ca acest cod se aplica pentru administrarea creanțelor provenit din contribuții, amenzi si alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, in măsura in care prin lege nu se prevede altfel, deci el se aplica si veniturilor din speța in măsura in care prin lege nu se dispune altfel.
Intimatul pârât, legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:
In esență recurenții susțin că față de natura juridica de venituri la bugetul local si implicit la bugetul general consolidat a sumelor provenind din încheierea unor astfel de contracte de închiriere precum cel in litigiu, rezulta că in privința acestor sume se aplica dispozițiile Codului de Procedura Fiscala, deci inclusiv prevederile referitoare la perceperea majorărilor de întârziere in procent de 0,1%/zi de întârziere.
În fapt, între recurentul C. Local al mun.C. -N. și intimatul M.
L. s-a încheiat contractul de închiriere nr.27839/_ prin care recurentul a închiriat intimatului locuința situată administrativ în mun.C. -
N. str.T. nr.32, chiria lunară urmând a se achita până la data de 10 a fiecărei luni.
La art.II din contract s-a stipulat că " neplata la termen a chiriei atrage o penalizare asupra sumei datorate pentru fiecare zi întârziere, începând cu prima zi care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă, fără ca majorarea să poată depăși totalul chiriei restante.
Într-adevăr în anexa I, cap.II pct.9 din Legea nr.273/2006 se arată că sunt venituri la bugetul local al unui municipiu și veniturile realizate din concesiuni și închirieri, însă acest fapt nu atrage, în mod automat, incidența dispozițiilor codului de procedură fiscală.
Potrivit art.1 al.1, OG nr.92/2003 privind codul de procedură fiscală
"reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de codul fiscal.";
Astfel, art.2 al.1 din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal prevede "impozitele și taxele reglementate prin prezentul cod, acestea fiind:a) impozitul pe profit; b) impozitul pe venit c) impozitul pe veniturile microîntreprinderilor; d) impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți; e) impozitul pe reprezentanțe f) taxa pe valoarea adăugată; g) accizele; h) impozitele și taxele locale.";
Din interpretarea dispozițiilor legale invocate reiese că sumele de bani provenind din încheierea contractului de închiriere precum cel din litigiu nu
intră în categoria celor reglementate de Legea nr.571/2003 privind codul fiscal.
Exclusă fiind natura fiscală a acestor venituri și față de lipsa cuantificării penalizării în contractul dintre părți, în mod corect, instanța de fond a reținut incidența disp.art.1088 cod civil potrivit cu care " la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.";
Pentru toate aceste considerente, constatând legală și temeinică sentința civilă recurată, în tem.art.312 cod proced.civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de C. local al municipiului C. -N. și M.
C. -N., împotriva Sentinței civile nr. 4960/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de C. local al municipiului
C. -N. și M. C. -N., împotriva Sentinței civile nr. 4960/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Septembrie 2013.
Președinte, C. -A. C. | Judecător, C. -V. B. | Judecător, Ana-SS |
Grefier, C. -S. Ș. |
Red.CC/dact.CȘ _
Jud.fond:Sînziana F. C. 2 ex.
| ← Decizia civilă nr. 4611/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 804/2013. Pretenții → |
|---|
