Decizia civilă nr. 1041/2013. Pretenții

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVIL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1041

Ședința publică de la 15 octombrie 2013

Completul compus din:

Președinte: P. D., judecător Judecător: I. D. H.

Judecător: N. C. C. Grefier: V. H.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul G. I. C. , domiciliat în Ș. S., str. Ciocârliei, nr. 5, jud. Sălaj, împotriva Sentinței civile nr. 710 din_ pronunțată de J. Ș. S. în dos. nr._, având ca obiect, pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentanta recurentului reclamant G. I. C. - av. P. M., precum și reprezentantul intimatului F. I. Z., av. Lazăr I., lipsă fiind recurentul reclamant G. Iaon C. și intimatul F. I. Z. .

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 și urm. Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează, faptul ca pricina se află la al doilea termen de judecată.

Reprezentantul intimatului F. I. Z., av. Lazăr I., depune la dosar întâmpinare, de la filele 14,15,16, precum și chitanța nr. 0., reprezentând onorariu avocațial de la fila 17, precum și împuternicire avocațială de la fila 18.

Nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța, în baza art. 150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului formulat.

Reprezentanta recurentului reclamant G. I. C. - av. P. M., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.

Arată că instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea. Consideră că acțiunea a fost dovedită pe deplin și susține cele descrise pe larg în cererea și motivele de recurs.

Reprezentantul intimatului F. I. Z., av. Lazăr I., arată că între reclamant și pârât a intervenit un contract de împrumut, care nu a fost scris în întregime de pârât iar acel contract este unul tipizat, care poate fi folosit în mod repetat. Totodată, arată că pârâtul are o fire timidă și că a fost forțat să semneze acest contract. Arată totodată că pârâtul F. I. Z., a împrumutat suma în 2001 - 2002, a restituit suma, plus dobânda aferentă. Solicită respingerea recursului ca nefondat și nelegal și menținerea sentinței date de către prima instanță.

Instanța, reține cauza în pronunțare.

T.

1

Prin sentința civilă nr. 710 din_ a Judecătoriei Ș. S. s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul G. I. C., în contradictoriu cu pârâtul F. I. Z. .

În motivarea sentinței se arată că nu este dovedit faptul că, contractul depus la dosarul cauzei reflectă voința părților sau cel puțin intenția reală a pârâtului de a se obliga.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, reclamantul G. I. C., solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii acestuia, motivat de faptul că, cu toate că instanța a solicitat, pârâtul nu a făcut prin înscrisuri dovada acordării unui împrumut anterior anului 2009, astfel că în acest sens nu există nici măcar un început de dovadă scrisă care să fie coroborat cu alte probe.

Pârâtul F. I. Z., a formulat întâmpinare prin care solicită instanței respingerea recursului reclamantului, motivat de faptul că, contractul de împrumut nu a fost scris în întregime de pârât și nu are mențiunea,, bun și aprobat,, în conformitate cu dispozițiile art. 1180 din Codul civil.

Recursul reclamantului G. I. C., este fondat, pentru motivele care succed:

În mod greșit și nelegal, instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea reclamantului G. I. C., împotriva pârâtului F. I. Z., pentru obligarea acestuia la restituirea sumei de 7.000 Euro, echivalent în lei, plus dobânda legală aferentă.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că reclamantul trebuia să întocmească contractul conform cerințelor legale (contract autentic sub semnătură privată scris în întregime de pârât și cu mențiunea bun și aprobat) sau măcar să se asigure că este prezent un martor care să ateste cele consemnate în contract.

La data de_, reclamantul G. I. C. i-a împrumutat pârâtului F.

I. Z. suma de 7.000 Euro, echivalent în lei, pe un termen de 4 luni, data scadentei fiind_ .

Potrivit dispozițiilor stipulate de art. 1180 C. civ., actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puțin acesta înainte de a subsemna, să adauge la finele actului cuvintele bun și aprobat, arătând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor și apoi să iscălească.

Analizând contractul de împrumut încheiat între părți la data de_ (f. 3 dosar fond), instanța reține că în pofida faptului că acesta nu a fost scris în întregime de către pârât și că nu are iscălitura la sfârșit sau formula ,, bun și aprobat,,, rezultă cu certitudine că pârâtul a împrumutat de la reclamant suma de

7.000 Euro pentru nevoi personale.

La interogatoriul luat pârâtului în fața primei instanțe, (f. 20), acesta a recunoscut că nu i-a restituit reclamantului suma de 7.000 Euro, pe care acesta i-a împrumutat-o la data de_ .

Suma de 7.000 Euro este purtătoare de dobândă legală civilă, începând cu data întroducerii acțiunii, respectiv,_, dat fiind faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de restituire a împrumutului la scadența din_ .

2

Coroborând aceste aspecte, rezultă că pârâtul este ținut să își îndeplinească obligația de restituire a sumei de 7.000 Euro către reclamant, deoarece și-a asumat această obligație prin propria sa semnătură. Conform dispozițiilor prevăzute de art. 969 alin. 1 din vechiul cod civil în vigoare la data încheierii contractului de împrumut dintre părți, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Acest text legal consacră principiul forței obligatorii a contractelor, respectiv cel care s-a îndatorat la ceva, este dator să își îndeplinească obligația sa.

În aceste circumstanțe, recursul reclamantului apare ca fondat, urmând a fi admis în consecință de către instanță.

Față de cele ce preced, urmează ca instanța, în baza dispozițiilor stipulate de art. 312, alin. 1,2 și 3 din vechiul C.p.c., să admită recursul reclamantului, să modifice hotărârea atacată și judecând cauza în fond să admită acțiunea reclamantului și să oblige pârâtul la plata sumei de 7.000 Euro, echivalent în lei la data plății, cu dobânda legală civilă aferentă acestei sume.

În baza art. 274 din vechiul C.p.c., va obliga pârâtul la 2.865, 18 lei cheltuieli de judecată către reclamant, ca pe unul care a căzut în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

:

Admite recursul declarat de reclamantul G. I. C. contra sentinței civile nr. 710 din_ a Judecătoriei Ș. S. .

Modifică hotărârea atacată și judecând cauza în fond admite acțiunea reclamantului și obligă pârâtul F. I. Z., la plata sumei de 7.000 Euro, echivalent în lei la data plății și la dobânda legală civilă aferentă acestei sume; începând cu data de_ .

Obligă pârâtul la cheltuieli de judecată în sumă de 2.865,18 lei către reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

P. D.

Judecător,

I. D. H.

Judecător,

N. C. C.

Grefier,

V. H.

Red. C.N.C./_

Dact.H.V._ Ex.2

Jud.fond: M. -A. D.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1041/2013. Pretenții