Decizia civilă nr. 1054/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1054/2013
Ședința publică de la 30 Octombrie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE A. -F. D.
Judecător O. R. G. Judecător O. -C. T. Grefier D. I. D.
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurent-reclamant I. I.
I. G. și pe intimat-pârât SC P. S., împotriva sentinței civile nr. 748/_
, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Gherla, având ca obiect
"pretenții";.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant prin apărător, avocat Rițiu A. ce depune la dosarul cauzei împuternicire avocațală CJ/514021/B/2013 din_ și intimata-pârâtă prin apărător, avocat
C. E. ia, în substituirea doamnei avocat Retegan D. Elisabeta, cu delegație de substituire nr. 87/_ .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se depune la dosarul cauzeide către apărătorul recurentului-reclamant dovada achitării taxelor de timbru, chitanța seria MM PCP nr. 008458/_ pentru suma de 600 lei.
Instanța, din oficiu invocă excepția necompetenței materiale a T. ului
Cluj.
Apărătorul recurentului-reclamant arată că, în opinia sa, compețența
aparține T. ului Specializat Cluj.
Apărătorul intimatului-pârât arată că, în opinia sa, prezenta cauză este de compețența T. ului Specializat Cluj.
T. ul reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței materiale.
T. UL
Deliberând asupra recursului declarat constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 748/_ instanța a respins acțiunea civilă formultă de reclamanta I. I. I. G. - P., nr. 794, Județ MARAMUREȘ împotriva pârâtei SC P. S. - I., nr. 353A, Județ CLUJ, pentru pretenții.
A respins cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Între părți s-au desfășurat relații comerciale constând în furnizarea de către reclamantă către pârâtă a unor utilaje, pentru care s-au emis două facturi fiscale în valoare totală de 74.740 lei, și în furnizarea de către pârâta de produse petroliere către reclamantă.
În urma acestor relații comerciale, s-au născut între părți și datorii reciproce. În vederea stingerii lor, s-a derulat operațiunea de compensare la data de_, fiind încheiat între părți un contract intitulat "contract de tranzacție";, în care se
stipula la art. 2-3 că cele două părți au datorii reciproce în cuantum de 74.740 lei fiecare, la data de_ .
Pentru acest fapt, cele două părți au hotărât să-și compenseze reciproc datoriile una față de alta, prin ordinele de compensare, atașate cauzei.
Conform art. 969970 cod civil vechi, aplicabil în cauză, raportat la momentul încheierii contractului, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante care trebuie să le execute întocmai cum s-au obligat și cu bună credință.
În speța de față, contractul încheiat, semnat și acceptat de ambele părți este legal făcut fiind astfel legea părților, și care trebuia să fie respectat și executat întocmai, de cele două părți .
Din interpretarea acestui contract rezultă fără dubiu că cele două părți, care aveau datorii reciproce și le-au stins prin compensare, nemai existând niciun debit restant.
Prin urmare, pretențiile invocate în prezent de către reclamantă față de pârâtă, care nu izvorăsc dintr-un alt raport juridic decât cel inițial, sunt nelegale și netemeinice.
Martorii audiați au confirmat că societatea pârâtă a livrat produse petroliere
- motorină - societății reclamante înainte de încheierea acestui contract de tranzacție.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că voința părților, de a stinge datoriile reciproce dintre ele, în sumă de 74.740 lei, fiecare, materializată în contractul de tranzacție, este una clară și neîndoielnică, nemaiexistând între ele un alt debit restant care să izvorască din același raport juridic, astfel că pretenția societății reclamante de a obliga pârâta să achite un rest rămas neachitat de 18.114,86 lei din totalul sumei de 74.740 lei, este nefondată și a fost respinsă.
A respins cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită, întrucât nu există la dosarul cauzei dovada lor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs
reclamanta I. I.
G. , solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, ca fiind netemeinică și nelegală și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată prin obligarea pârâtei la plata sumei de 18.114,86 lei, cuprinsă în factura fiscală seria IG, nr. 152 din_, reprezentând prețul neachitat al vânzării unei semiremorci marca Krone tip SDP serie identificare PW105074, an fabricație 1993; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu susținere prezentului litigiu, reprezentând cheltuieli de deplasare, taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial, atât cele efectuate cu susținerea litigiului în primă instanță cât și cele aferente recursului.
În motivarea cererii arată că:
Prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea pârâtei SC P. S. la plata sumei de 18.114,86 lei, cuprinsă în factura fiscală seria IG, nr. 152 din_, reprezentând prețui neachitat si necompenasat al vânzării unei semiremorci marca Krone tip SDP serie identificare PW105074, an fabricație 1993.
Semiremorca marca Krone achiziționată de la recurenta-reclamantă de către pârâtă a fost vândută ca ansamblu de vehicule format din capul tractor marca Iveco Hagirus, tip MP 440E40 tip Eurotec și semiremorca marca Krone, prețul total al vânzării fiind de 74.740 Ici. Obligația de plată a prețului dc vânzare al ansamblului dc vehicule a fost stinsă parțial prin compensarea intervenită la data de_ între recurenta-reclamantă si pârâta, respectiv pentru suma de 56.625 lei, rămânând un rest de preț neachitat și necompensat de 18.114,86 lei.
Prin Sentința civilă nr. 748 pronunțată de Judecătoria Gherla s-a respins cererea de chemare în judecată, instanța de fond apreciind că "cele două părți aveau datorii reciproce care s-au stins prin compensare, nemaiexistând niciun
debit restant, aceasta fiind voința lor ca urmare a tranzacției intervenite între părți la data de_ ".
Raportat la situația faptică, la cuprinsul tranzacției și ai ordinelor de compensare existente la dosarul cauzei și la dispozițiile legale aplicabile situației de speță, apreciază soluția instanței de fond criticabilă sub următoarele aspecte:
Apreciază că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C proc. civ, respectiv Instanța de fond a dat o greșită interpretare actului juridic reprezentat de Contractul de tranzacție intervenit între părți la data de _
.
Arată că în fapt, astfel cum a reținut și instanța de fond, pârâta nu a înțeles să-și îndeplinească obligația de plată a prețului vânzării celor două vehicule astfel cum acesta a fost stabilit, sens în care la data de_, pe rolul Judecătoriei Gherla recurenta-reclamantă a înregistrat o cerere de emitere a ordonanței de plată împotriva pârâtei SC P. S. pentru recuperarea sumelor de bani cuprinse în cele două facturi fiscale, reprezentând prețul total al ansamblului de vehicule vândut.
Ca urmare a demersurilor judiciare întreprinse, între părți a intervenit la data de_ o tranzacție prin care pârâta SC P. S. și-a recunoscut obligația de plată a prețului ansamblului de vehicule astfel cum acesta a fost stabilit și cuprins în factura fiscală scria IG nr. 151 din_ și în factura fiscală seria IG nr. 152 din_ și ulterior a intervenit Ordinul de compensare seria C nr. 0520701 din data de_ pentru suma de 56.625.14 lei inițiat de agentul economic întreprindere I. I. G. și Ordinul de compensare seria C nr. 0574753 din data de_ pentru suma de 56.625,14 lei inițiat de agentul economic SC P. S. .
Prin Contractul de tranzacție intervenit la data de_, părțile au renunțat la judecata litigiilor existente pe rolul instanțelor (somații de plată reciproc formulate) și s-a stabilit stingerea datoriilor prin compensarea sumelor datorate (art. 4).
Însă, compensarea intervenită în urma tranzacției s-a realizat doar pentru suma de 56.625 lei, potrivit ordinelor de compensare, și nu pentru întreaga sumă de 74.740 lei cât reprezenta datoria pârâtei față de recurenta-reclamantă, rămânând deci obligația de plată a sumei de 18.114,86 lei, sumă neachitată și necompensată din prețul ansamblului de vehicule vândut de subscrisa pârâtei.
Arată că raportat la această situație de fapt, instanța de fond, fără a face nicio referire si fără a analiza conținutul Ordinelor de compensare întocmite de părți, în mod eronat a apreciat că prin Contractul de tranzacție părțile și-au stins datoriile reciproce si că deci nu mai există niciun debit restant între părți.
Însă, tranzacția în sine nu reprezintă un mod de stringere al obligațiilor și ar fi fost lipsită de eficacitatea dacă între părți nu ar fi intervenit compensarea prin ordinele de compensare. Atâta timp cât prin ordinele de compensare s-a compensat doar parțial prețul vânzării ansamblului de venicule, respectiv doar suma de 56.625 lei, obligația de plată a restului de preț neachitat și necompensat nu se poate stinge prin tranzacție!, astfel cum apreciază instanța de fond.
Precizează că doar compensarea reprezintă un mod de stingere a obligațiilor (alături de celelate moduri prevăzute de C civ. aplicabil la art. 1143 și urm), iar nu tranzacția. Prin tranzacție, părțile doar au negociat termenii renunțării la judecata acțiunilor existente pe rol la acea dată (somațiile de plată reciproce) însă nu prin tranzacție s-au compensat datoriile reciproce ci prin ordinele de compensare.
Menționează că, în situația în care s-ar urmări silogismul instanței de fond și s-ar admite că tranzacția în sine putea stinge datoria pârâtei față de recurenta- reclamantă și a ercurentei-reclamante față de pârâtă și că deci tranzacția ar putea echivala cu o compensare, se naște o întrebare pertinentă și anume: De ce totuși părțile au mai completat ordinele de compensare?! dacă tranzacția în sine ar fi fost
suficientă... iar răspunsul este foarte simplu, tocmai pentru că doar pe baza tranzacției fără compensare părțile nu își pot compensa datoriile reciproce. Or, acest aspect este cunoscut și de pârâtă având în vedere faptul că, prin răspunsul la întrebarea nr. 8 din interogatoriu aceasta a arătat că. prin compensarea intervenită reclamanta mai are datorii față de pârâtă. Prin urmare, nici pârâta nu a putut să "șteargă" datoria recurentei-reclamante doar pe baza tranzacției, fiind necesară o compensare materializată pe ordine de compensare.
Precizează că până si din punct dc vedere fiscal și contabil trebuie să existe un act primar care să ateste compensarea care să poată fi înregistrat în contabilitate, respectiv ordine sau procese verbale de compensare. Compensările între profesioniști (comercianți) se realizează ca suport material numai pe înscrisurile tipizate, înseriate si numerotate elaborate de Ministerul P"inanțelor.
Astfel, prin Contractul de tranzacție intervenit între părți nu s-a schimbat natura raportului juridic dintre părți (cel de vânzare-cumpărare al ansamblului de vehicule în temeiul căruia se datorează un preț neachitat) și nici nu s-a novat obligația de plată a prețului vânzării. Prin urmare, obligația de plată a prețului neachitat și nestins prin compensare a rămas în ființă și poate fi valorificat prin obligarea pârâtei la plata acestuia. Dreptul de a obține restul de preț al vânzării neachitat si necompensat nu este prejudiciat si nici nu s-a stins ca urmare a Contractului dc tranzacție intervenit.
Artată că, prin urmare, Tranzacția intervenită între părți de sine stătătoare nu produce efectele unei compensații, astfel cum a apreciat instanța de fond. Singura compensare pe care părțile au înțeles să o realizeze efectiv și care produce efectele unei compensări, atât sub aspect juridic cât și sub aspect contabil, este cea care s-a materializat prin Ordinele de compensare completate pentru suma de 56.625 lei.
arată că instanța de fond nu a avut în vedere și nu a analizat conținutul Ordinelor de compensare seria C nr. 0520701 din data de_ pentru suma de 56.625,14 lei inițiat de agentul economic Î. I. I. G. și seria C nr. 0574753 din data de_ pentru suma de 56.625,14 lei inițiat de agentul economic SC P. S. intervenite între părți și efectele juridice produse de acestea raportat la situația părților.
Raportat la cuprinsul Contractului de tranzacție din_, părțile au procedat la compensarea datoriilor reciproce, însă doar până la concurența sumei de 56.625,14 lei, potrivit ordinelor de compensare care însoțesc tranzacția. În mod evident, orice obligații de plată a sumei de bani, care nu a fost stinsă prin compensare, rămâne în ființă, urmând ca deținătorul acesteia să o valorifice prin mijloacele legale, atâta vreme cât dreptul subiectiv material este în ființă și nu a fost viciat. Aceasta este și situația restului de preț al ansamblului de vehicule achiziționat de pârâtă de la recurenta-reclamantă în baza facturii fiscale nr. 152 din_, respectiv suma de 18.114,86 lei care nu a fost compensată de părți, care nu a fost stinsă nici prin plată și nici în altă modalitate și care nu este prescrisă.
Arată că observă că Instanța de fond în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate nu a făcut nicio referire la cuprinsul Ordinului de compensare seria C nr. 0520701 din data dc_ și a Ordinului de compensare seria C nr. 0574753 din dara de_ intervenit între părți ca urmare a Tranzacției și nici nu a analizat actele de compensare raportat la situația juridică dintre părți.
Or, arată că prin faptul că părțile au procedat efectiv la o compensare parțială materializată prin Ordinele de compensare ca urmare a tranzacției intervenite este cert că în sine nu tranzacția este actul prin care părțile și-au stins datoriile, ci ordinele de compensare. Atâta timp cât Ordinele de compensare au fost întocmite doar pentru suma de 56.625,14 lei, restul de preț nestins prin necompensare reprezintă o datorie nestinsă.
Menționează că, în opinia recurentei-reclamante, instanța de fond a realizat o analiză superficială și trunchiată a materialului probator existent la dosarul cauzei și a dat o interpelare greșită intenției reale a părților și aplicabilitatea prevederilor art. 969 și urm. C civ. aplicabil.
In raport de prevederile art. 304^1 C proc. civ. apreciază că în prezenta cauză Instanța de control va urma să realizeze o examinare a cauzei sub toate aspectele pe care le impune.
Având în vedere cele arătate mai sus solicită admiterea recursului formulat și modificarea sentinței recurate, ca fiind netemeinică și nelegală și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată prin obligarea intimatei pârâte la plata sumei de 18.114,86 lei, cuprinsă în factura fiscală seria IG, nr. 152 din_, reprezentând prețul neachitat al vânzării unei semiremorci marca Krone tip SDP serie identificare PW105074, an fabricație 1993.
În drept, art. 304 pct. 8, art. 304^1 C proc.civ., art. 969 și urm C civ.
Prin întâmpinarea formulată,
intimata-pârâtă SC P. S. solicită
respingerea recursului ca neîntemeiat cu consecința menținerii în întregime a Sentinței civile nr. 748 pronunțată la data de_ de Judecătoria Gherla, cu cheltuieli de judecata.
În motivare arată că:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 18.114,86 lei reprezentând prețul neachitat al vânzării unei semiremorci marca KRONE tip SDP serie identificare PW105074, an fabricație 1993.
Arată că, așa cum de altfel rezultă și din cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă între cele două societăți s-au desfășurat mai multe raporturi comerciale, în aceste raporturi comerciale societățile fiind alternant debitoare și creditoare.
La data de_ între părți a intervenit un contract de tranzacție având ca obiect stingerea litigiilor ivite între reclamantă și pârâtă. În acest contract de tranzacție părțile au arătat și și-au însușit faptul că până la data de_ aveau datorii reciproce în cuantum de 74.740 lei. Prin acest contract de tranzacție părțile au stabilit că stingerea datoriilor se va face prin compensarea acestor sume, ca urmare a acestor compensări părțile urmând să stingă și litigiile dintre ele, respectiv dosar nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Gherla (dosar în care reclamanta urma să renunțe), respectiv dosar nr._ aflat pe rolul Judecătorei Sighetul Marmației (dosar în care urma să renunțăm subscrisa pârâtă).
Arată că, urmare a acestei tranzacții s-au întocmit și ordinele de compensare depuse în probațiune de reclamantă. Deși sumele datorate de către reclamantă erau mult mai mari, reclamanta și intimata-pârâtă au căzut de acord să compenseze toate creanțele, inclusiv cea din factura nr. 152 din_ . Ca urmare a acestor compensări și a tranzacției, reclamanta a renunțat la judecarea acestei cauze la termenul din data de_, cauză ce privea exact sumele din factura ce face obiectul prezentei cauze. Astfel, este evident că din moment ce a renunțat la judecată, iar cu mult timp înaintea acestei renunțări s-a încheiat tranzacția dintre părți, această creanță era stinsă prin compensare. De altfel acea factură este și înscrisă pe ordinul de compensare seria C nr. 0574753.
Precizează că, dacă se studiază și sumele ce derivă din facturile înscrise pe ordinele de compensare, se observă că sumele datorate de către reclamantă sunt cu mult mai mari decât cele datorate de către intimata-pârâtă, însă, așa cum a arătat părțile au înțeles să compenseze sumele până la incidența sumei de 74.740, așa cum reiese și din contractul de tranzacție.
Cererea formulată de către reclamantă a fost respinsă de către Judecătoria Gherla, reținându-se că părțile au încheiat un contract de tranzacție care are
putere de lege între părți, contract aflat în ființă, iar raportat la solicitările pârârtei acestea nu izvorăsc dintr-un raport juridic ulterior.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat recurs invocând prevederile art. 304 pct.8 Cod pr. Civilă. Arătând în esență că nu a intervenit compensare, datorită modului în care au fost încheiate ordinele de compensare, că instanța nu a făcut niciun fel de aprecieri asupra acestor ordine de compensare și că, de fapt, contractul de tranzacție ar fi fost greșit interpretat de către instanța de judecată.
Consideră că aceste susțineri nu pot fi primite din următoarele considerente. Așa cum a arătat și prin întâmpinarea formulată la cererea inițială, contractul de tranzacție este acel "act juridic prin care părțile previn un proces care ar putea sa se nască intre ele sau termina un proces deja existent, fiecare dintre ele facand concesii reciproce, renunțând la anumite prestații sau drepturi, ori promițând alte prestații in schimbul renunțărilor făcute de cealaltă". Prin urmare, de esența contractului de tranzacție este renunțarea la procesele începute și concesiile reciproce. La un studiu sumar al conținutului contractului de tranzacție putem observa că părțile au agreat că au datorii reciproce în cuantum de 74.740 lei. Ordinele de compensare atât de mult invocate nu sunt decât un instrument prin care operează compensarea, nevalorând ca și compensare în sens de operațiune juridică. Menționează că este ca și cum s-ar spune că un contract de vânzare cumpărare nu are efecte dacă ulterior nu se înscrie în cartea funciară. Înscrierea în cartea funciară are desigur rolul ei, ca și ordinul de compensare, însă neefectuarea procedurilor de carte funciară nu conduce la o nevalabilitate a contractului. Este evident că odată recunoscute datoriile reciproce și aleasă modalitatea de stingere atât a litigiilor cât și a datoriilor (respectiv prin operațiune de compensare) recurenta nu mai are cum să ceara din nou achitarea unor sume.
Arată că, presupunând totuși prin reducere la absurd că am accepta că sumele nu s-au compensat și că ordinele nu au fost realizate conform înțelegerii, se întrebă în condițiile în care intimata-pârâtă a compensat întreaga sumă, iar recurenta nu, cine ar fi îndreptățit să solicite o eventuală rezoluțiune a contractului de tranzacție? Este evident că recurenta nu poate veni și invoca neîncheierea corespunzătoare a unor instrumente (ordinele de compensare) în condițiile în care s-a obligat la acesta prin însăși contractul de tranzacție!!!!
Precizează că, desigur că acesta vine și susține că de fapt contractul de tranzacție ar trebui ignorat în favoarea unor instrumente ulterioare, care ar valora mai mult decât tranzacția în sine. Or, acest lucru este de neconceput. Contractul de tranzacție trebuia respectat întocmai, doar intimata-pârâtă fiind în situația în care acum având în vedere sumele înscrise în cuprinsul ordinelor de compensare ar putea solicita la o obligare a pârâtei la respectarea tranzacției.
Arată că trebuie reamintite efectele contractului de tranzacție. Contractul de tranzacție are anumite efecte: efectul extinctiv, efectul translativ și constitutiv, efectul declarativ., etc. în speță ceea ce interesează este efectul extinctiv al contractului de tranzacție. Efectul extinctiv al contractului de tranzacție se manifestă în sensul că părțile nu vor mai putea formula pretenții legate de drepturile care au format obiectul tranzacției. Contractul de tranzacție încheiat între părțile din prezenta cauză privește datorii în cuantum de 74.740 lei, datorii pe care intimata-pârâtă le-a avut în baza facturilor nr. 151 și 152 emise de către reclamantă. Aceste datorii, conform contractului de tranzacție s-au stins ca urmare a compensărilor. Prin urmare, față de efectul extinctiv al contractului încheiat între părți, reclamanta nu mai poate să solicite din nou plata acestor facturi. Acum vine recurenta și spune: nu am respectat contractul de tranzacție și având în vedere că (insclusiv ea!!!) nu a respectat contractul de tranzacție și pe baza faptului că nu am respectat propria lege solicit să îmi achitați o parte din sumă. Practic la baza cererii recurentei stă propria culpă în nerespectarea contractului de tranzacție la
momentul încheierii ordinelor de compensare. Or, arată că dacă lecturăm atent ordinele putem observa că de fapt părțile au compensat întreaga sumă.
Precizează că, având în vedere că acest contract îndeplinește toate condițiile impuse de lege el trebuie respectat de către părți precum legea însăși. Art. 969 Codul civil de la 1864 prevede în mod imperativ: "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", iar art. 970 Codul civil de la 1864 stipulează că convențiile trebuie executate cu bună-credință" și "ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa".
Reclamanta este ținută să respecte contractul încheiat, contract în baza căruia a stins un litigiu ce privea pretențiile din prezentul dosar și având la bază același act juridic. Arată că este de prisos să mai precizeze reaua credință a acestei raportat la faptul că investește din nou instanța de judecată cu soluționarea unei cauze privitor la care a tranzacționat. Formularea unei noi cereri de chemare în judecată este un real abuz de drept al reclamantei, abuz ce, dacă va continua, va conduce înspre a solicita instanței de judecată să îl constate și să îl sancționeze. Speră însă că raportat la cele expuse prin prezenta întâmpinare reclamanta va respecta convenția încheiată și nu va forța Instanța să aplice prevederile art. 108 ind.l lit.a Cod pr. Civilă.
Precizează că în ceea ce privește statuările doctrinei, raportat de altfel și la jurisprudența în materie, în materia efectului extinctiv al contractului de tranzacție se limitează la a cita următoarele: "Este neîndoielnic faptul că odată încheiată tranzacția împiedică părțile să formuleze din nou pretenții cu privire la drepturile stinse sau recunoscute prin tranzacție, ea având efect extinctiv. Astfel fiind, acțiunea introdusă de una dintre părți va fi respinsă de plano ca urmare a invocării excepției peremtorii rezultând din tranzacție. Codul civil (n.n. de la 1864) asimilează puterea tranzacției cu puterea unei hotărâri judecătorești definitive."
În ceea ce privește a doua critică în sensul că instanța nu a mai analizat și nu a mai făcut aprecieri privitoare la ordinele de compensare consideră că în mod corect instanța a expus doar acele chestiuni care au condus înspre hotărârea luată. Precizează că este de prisos să se pună în discuție instrumentul prin care s-a materializat contractul de tranzacție. Aceste aspecte eventual pot fi invocate doar în cazul unei analize privitoare la valabilitate/nevalabilitatea unui contract de tranzacție. Oricum având în vedere că reclamanta susține că sumele pe care intimata-pârâtă le datorează în baza facturilor nr. 151 și 152 emise de către acesta nu s-au stins prin compensare în condițiile în care, așa cum a arătat mai sus sumele pe care ea le datora intimatei-pârâte erau mult mai mari decât cele datorate de intimata-pârâtă reclamantei, nu ne poate conduce decât la ideea că singura îndreptățită să solicite o anulare sau reziliere a tranzacției sau o obligare a recurentei în baza contractului de tranzacție este intimata-pârâtă. Mai mult, la un simplu studiu al ordinului de compensare seria C nr. 0520701 din data de_ se poate observa că factura emisă de către intimata-pârâtă nr. 89/_ nu a fost compensată decât parțial, restul sumei fiind încă datorată de către reclamantă.
Astfel, față de cele expuse mai sus înțeleg ca în baza acestui efect să opună reclamantei contractul de tranzacție încheiat între reclamantă și intimata-pârâtă, fiind evident că datoria pretinsă de către reclamantă este stinsă, atât cererea de chemare în judecată cât și recursul fiind neîntemeiate.
Pentru cele expuse mai sus solicită instanței să respingă recursul așa cum a fost formulat.
De asemenea, în baza art. 274 Cod pr. Civilă solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.
În drept: art.969 și urm., art.1704 și urm. Codul civil de la 1864, art. 115 Cod pr. Civ.
Analizând recursul prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul constată următoarele:
În ședința publică din_ tribunalul din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale.
Analizând excepția invocată, tribunalul reține următoarele:
Raportat la obiectul cererii deduse judecății, tribunalul apreciază că este vorba despre raporturi juridice privind persoane care au calitatea de profesioniști în materia activităților de producție, comerț sau prestări de servicii.
Potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. T. ele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului București și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. T. ele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.
Prin înființarea T. ului Comercial Cluj, acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.
Se reține în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului Cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia "activităților de producție, comerț sau prestări de servicii"; (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile "acte de comerț";, respectiv "fapte de comerț";) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzând posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, Cluj și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, Cluj și Mureș, în condițiile art. 226.
Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
T. ele comerciale Argeș, Cluj și Mureș au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea C. nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură "comercială"; era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza dispozițiilor art.158 C.proc.civ. tribunalul va admite excepția invocată și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea T. ului Specializat Cluj.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a T. ului Cluj.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de Î. a I.
I. G. împotriva sentinței civile nr. 748 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Gherla, în favoarea T. ului Specializat Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, A. -F. D. | Judecător, O. R. G. | Judecător, O. -C. T. |
Grefier, D. I. D. |
dact. D.D. 01 Noiembrie 2013 red AD/tehn ID
03 decembrie 2013/2 ex
| ← Decizia civilă nr. 180/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 789/2013. Pretenții → |
|---|
