Încheierea civilă nr. 1096/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.1096/R/2013
Ședința publică din 13 Noiembrie 2013 Completul este constituit din:
PREȘEDINTE: | O. | R. | G. |
JUDECĂTOR: | O. | -C. | T. |
JUDECĂTOR: | A. | -F. | D. |
GREFIER: | A. | -P. | B. |
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă S.
R. de R.
, în contra Sentinței civile nr.4253/04 Martie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Turda, privind și pe intimata pârâtă S.C.
I. -EXPERT S.R.L.
, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu a răspuns nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată că recursul promovat de recurenta reclamantă a fost comunicat cu intimata pârâtă conform dispozițiilor instanței cu ocazia pregătirii dosarului pentru primul termen de judecată și astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare atașată la fila 8 dosar, recursul fiind scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Totodată, se constată că recurenta reclamantă a solicitat judecarea cauzei și în condițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă (f.5).
T. ul, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a T. ului Cluj
- Secția civilă în soluționarea prezentului recurs, raportat la natura litigiului dedus judecății, reținând cauza în vederea pronunțării pe excepția invocată.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr.4253/_ instanța a respins ca neintemeiata cererea formulata de reclamanta S. R. de R., cu sediul in B., str. G. B., nr.60-64, sector 1 in contradictoriu cu SC D. I. E. S. cu sediul in com. Mera, B., str. S., nr.193, jud. Cluj.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.40 alin 3 din Legea nr.41/1994, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
De asemenea, in conformitate cu prevederile alineatului urmator, cuantumul taxelor prevăzute la alin. (1) lit. b), pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, penalitățile de întârziere, precum și sancțiunile care se aplică în cazul completării în mod eronat a declarației de exceptare de la plata taxelor de către deținătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, care, potrivit legii, sunt plătitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și ai taxei pentru serviciul public de televiziune, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. In executarea acestei legi a fost emisa HG nr.977/2003, care stabileste printre altele cuantumurile lunare ale taxei pe categorii de platitori, modalitatea de incasare si scutire de la plata, modalitatea calculului penalitatilor de intarziere.
Prin Decizia nr. 607/2011 a I. - Sectia contencios Administrativ si Fiscal, au fost anulat art.3 alin.2 din HG nr.977/2003, potrivit caruia, persoanele juridice cu
sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunitati ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația sa plătească o taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, retinandu-se ca potrivit art.40 alin.3, sunt obligate la plata taxei doar persoanele beneficiare ale celor doua servicii publice, notiunea de "beneficiar"; fiind atribuita atat in interpretarea oficiala, cat si ca ea gramaticala numai subiectelor de drept care sunt in mod direct destinatarii acestor servicii.
Intr-adevar, din interpretarea art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994, rezulta ca obligatia de a plati taxa pentru cele doua servicii publice revine persoanelor juridice si celorlalte entitati enumerate de art.40 alin.3, in calitate de beneficiari ai acestor servicii. Nu exista nici un text in Legea nr.41/1994 care sa defineasca notiunea de "beneficiar";, astfel ca sensul acestei notiuni nu poate fi decat acela de drept comun, respectiv de persoana care beneficiaza de ceva (sursa DEX), ceea ce presupune ca persoana beneficiara sa se foloseasca in concret de serviciul pus la dispozitie in mod direct. In alta ordine de idei, instanta retine ca respingandu-se exceptia de neconstitutionalitate a art.40 alin.3 din Legea nr.41/1991, prin Decizia nr.297/2004 a CCR, s-a retinut ca obligatia prevzuta de text este doar in sarcina persoanelor juridice care beneficiaza, in diferite modalitati, de serviciile publice respective. De asemenea aceleasi considerente au stat la baza pronuntarii si a Deciziei nr.331/2006 a CCR.
Instanta a constatat ca, intr-adevar, legislatia europeana si recomandarile europene privitoare la taxa radio-tv permit statelor sa stabileasca plata unor asemenea taxe, chiar daca platitorul nu are calitatea de beneficiar, insa aceasta este doar o optiune a statului membru, si nu o obligatie.
In conditiile in care prin legea fundamentala nu s-a impus plata unei taxe radio pentru servicii de radio si televiziune, independent de existenta calitatii de beneficiar, legiutorul constitutional prevazand reglementarea domeniului prin lege organica, art.31 alin.5 din Constitutia R. iei urmeaza a fi interpretat in favoarea destinatarilor acestui text.
Or, coroborand prevederile legii cu cele constitutionale, observand ca art.3 alin.2 din HG nr.977/2003 a fost anulat, vazand si Decizia nr.297/2004 a CCR, instanta a apreciat ca nu poate perceputa o taxa pentru servicii de radiodifuziune de plano, ci doar persoanelor fata de care s-a facut dovada ca sunt beneficiarii serviciului. Cum reclamanta nu a facut dovada ca parata a beneficiat in concret de serviciul de radiodifuziune, solicitarea ca aceasta sa plateasca taxa radio este neintemeiata. Astfel, instanta a respins cererea ca neintemeiata, atat cu privire la petitul principal, cat si la cel privind penalitatile de intarziere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. R. DE R. (SRR), solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii arată instanței:
Instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată fără să țină seama de prevederile art.40 alin 3 din Legea nr.41/1994 din care decurge în mod clar obligația pârâtei de plată a taxei radio și de asemnenea fără să tină seama de mențiunile Deciziei Curții Constituționale nr.297/2004 si Deciziei I. nr. 1930/_
.
Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.41/1994 republicată, cu modificările și completările ulterioare, S. R. de R. (SRR) s-a înființat ca serviciu public autonom de interes național, independent editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române.
De asemenea, potrivit prevederilor art.4 din legea menționată, S. R. de R., în calitate de serviciu public are obligația de a îndeplini anumite obiective generale, respectiv de informare, educație, divertisment prin programele/emisiunile difuzate pe posturile sale de radio componente.
Prin urmare, arată că, având în vedere obligațiile legale amintite si luînd în considerație faptul că atât pe perioada pentru care s-a realizat facturarea precum și la momentul actual, SRR ca și post public de radio, a funcționat în condiții legale și
a transmis programe de radio, rezultă în mod clar că a prestat efectiv servicii de radio.
Astfel, precizează că prin cererea de chemare în judecată a arătat faptul că pârâta are obligația de a achita taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în baza Legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea SRR și a SRTV, și invocă în acest sens art.40 alin 3, în vigoare la momentul de față, potrivit căruia
"persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică șl sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii".
Prin urmare, toate persoanele juridice, inclusiv microîntreprinderile, au prezumată calitatea de beneficiar in accepțiunea Legii nr.41/1994 art.40 alin 3., iar în cazul de față nu se poate da o alta interpretare termenului de beneficiar, față de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii, precum și Curtea Constituțională la momentul când a stabilit prin Decizia nr.297/2004 că textul de lege este constituțional.
De asemenea, înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1930/_ și pe care instanța de fond nu a avut-o în vedere la adoptarea sentinței, s-a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr.297/2004. Astfel, în interpretarea acestei sintagme, trebuie să se aibă în vedere rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus la luarea Deciziei Curții Constituționale nr.297/2004, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici inlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art 40 alin 3 din Legea 41/1994.
In acest sens precizează că potrivit Deciziei nr.297/2004, Curtea Constituțională a menționat că nici una din criticile formulate nu poate fi reținută, constatând de asemenea, că susținerile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate și pe cale de consecință a respins excepția.
Redă alăturat criticile: "...obligativitatea plății de către toate persoanele juridice române a taxei pentru serviciul public, independent de condiția deținerii de receptoare, este nejustificată, întrucât textul de lege criticat nu ia în considerare ca unele dintre acestea să nu dețină receptoare...".
Precizează că rezultă din cele prezentate că prin pronunțarea deciziei, Curtea Constituționala a clarificat problema obligativității plații taxei, indiferent de deținerea sau nu de receptoare, iar prevederile HG nr.977/1994 art. 3 alin. 2 nu contravin cu nimic celor prevăzute de art.40 alin 3 din Legea nr.41/1994.
Astfel, prin Decizia nr.1930/_, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele: "în cazul personalor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar ...obligativitatea plății acestor două taxe".
"De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice..."
"Sintagma - beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de Apel Cluj au abordat-o".
Prin urmare, arată că obligația reclamantei de plată a taxei radio rezidă în Legea nr.41/1994.
Având în vedere faptul că prin HG nr.977/2003, de asemenea în vigoare, se stabilesc printre altele cuantumurile lunare ale taxei radio pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la pala taxei, modalitatea de calcul a penalităților de întârziere, drept consecință, prin întâmpinare s-a făcut trimitere și la prevederile HG nr.977/203, cu privire la aspectele semnalate.
Astfel, luând în considerație cele prezentate și având în vedere cele înscrisurile depuse la dosar, învederează instanței de judecată faptul că pârâta nu a
făcut dovada achitării debitului solicitat de societate, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune.
De asemenea, legat de rațiunea plății taxei radio de către beneficiarii de servicii publice de radiodifuziune, de care ar trebui să țină seama instanța de judecată la pronunțarea hotărîrii, menționează faptul că din punct de vedere constituțional, în sistemul de drept românesc, rațiunea existenței SRR, ca și fundamentul plății taxei radio iși găsește reglementarea constituționala in art. 31 alin 5 din Constituția României, care stabilește, printre drepturile si libertățile fundamentale ale cetățenilor, dreptul la informare.
. 2 al acestui articol prevede faptul că autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal, iar alin. 5, ca o concretizare a acestei obligații a statului, a stabilit ca serviciile publice de radio sunt autonome. Dreptul la informare al cetățenilor se corelează cu obligația statului de a-i informa corect, atât dreptul cetățenesc cât si obligația corelativă a statului fiind prevăzute constituțional.
Obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor implică o cheltuială publică, inclusiv cu organizarea si funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin. 5 din Constituție. Din această perspectivă, este de remarcat faptul că art. 56 alin. 1 din Constituție instituie obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.
In acest context, fundamentul plații taxei radio de către persoanele fizice și juridice este reprezentat în concluzie, în mod esențial, de obligația constituțională a cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice ale statului (cheltuiala privind organizarea si funcționarea SRR, rezultând, după cum a arătat, din obligația constituțională a statului de a informa corect pe cetățeni, dar și din cea de a asigura și de a stimula accesul la cultură) o desființare a acestor taxe însemnând lipsirea statului de principala resursa financiara pentru suportarea cheltuielii publice aferente concretizării dreptului de informare a cetățeanului și deci afectarea acestui drept, al oricărui cetățean, persoana fizica sau juridică (fiind cunoscut faptul că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului și persoana juridică este considerată cetățean).
Potrivit prevederilor art. 2 din Precizările Președintelui Director G. al SRR pentru aplicarea Hotărârii Guvernului nr.977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, prin receptor radio se înțelege orice aparat care poate recepta programele de radio, respectiv: radio la domiciliu, mașina personală, telefonul mobil, calculator, iPoduri sau orice alte aparate de natura celor care pot recepta în orice mod programele radio, precum și abonamentele la cablu TV.
In subsidiar învederează instanței de judecată faptul că pârâta a achitat către SRR la data de_ debitul in valoare de 728,78 lei, motiv pentru care solicită instanței sa ia act de rămânerea fără obiect a cauzei.
Analizând recursul prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul constată următoarele:
În ședința publică din_ tribunalul din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale.
Analizând excepția invocată, tribunalul reține următoarele:
Raportat la obiectul cererii deduse judecății, tribunalul apreciază că este vorba despre raporturi juridice privind persoane care au calitatea de profesioniști în materia activităților de producție, comerț sau prestări de servicii.
Potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. T. ele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului B. și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. T. ele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.
Prin înființarea T. ului Comercial Cluj, acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.
Se reține în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia "activităților de producție, comerț sau prestări de servicii"; (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile "acte de comerț";, respectiv "fapte de comerț";) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzând posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, Cluj și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, Cluj și Mureș, în condițiile art. 226.
Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
T. ele comerciale Argeș, Cluj și Mureș au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea C. nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură "comercială"; era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În
consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza dispozițiilor art.158 C.proc.civ. tribunalul va admite excepția invocată și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea T. ului Specializat Cluj.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite excepția necompetenței materiale a T. ului Cluj.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de S. R. de
R. B. împotriva Sentinței civile nr.4253/04 Martie 2013 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, în favoarea T. ului Specializat Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 Noiembrie 2013
Președinte, O. R. G. | Judecător, O. -C. T. | Judecător, A. -F. D. |
Grefier, A. -P. B. |
Redactat A.P.B./14 Noiembrie 2013/0917Red. A.F.D./2 exemplare/13 decembrie 2013
Judecător fond: C. I. - Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 762/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 180/2013. Pretenții → |
|---|
