Decizia civilă nr. 762/2013. Pretenții

R. IA

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

DECIZIA CIVILĂ NR.762

Ședința publică din 25 iunie 2013

Completul compus din:

Președinte: H. I. D., judecător Judecător: C. N. C. Judecător: DP

Grefier: H. V.

S-a luat în examinare - pentru pronunțare - recursul declarat de pârâta D.

G. a F. P. a J. S.

, cu sediul în Z., P-ța I. M., nr. 15, jud. S.

, împotriva sentinței civile nr. 779 din_, pronunțată de Judecătoria Zalău, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită, făcându-se fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor și concluziile asupra recursului sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 18 iunie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 779/_ a Judecătoriei Z., s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a S. ui R. prin M. ui F. P. și a pârâtei D. G. a F. P. S., invocată din oficiu, sens în care s-a respins acțiunea față de aceste pârâte.

S-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta A.

F. P. a M. Z., ca nefondată.

S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta A. F.

P. a M. Z., ca nefondată.

S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. R.

C. în contradictoriu cu A. F. P. a M. Z. (care a preluat activitatea Administrației F. P. a Comunei Crasna), pe care o obligă la plata în favoarea reclamantului a sumei de 5041 lei reprezentând pretenții, precum si dobânda legala calculată de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.

P. a M. Z. împotriva chematei în garanție M. M. -A. F. pentru M. B., pe care o obligă la restituirea, către A. F. P. a Mun. Z., a sumei de 5041 lei precum și dobânda legala calculata de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă.

Pentru a pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:

Deliberând cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocate în cauză, reține următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP S., invocată de pârâtă instanța constată că acțiunea reclamantului poartă asupra pretenției de restituire a taxelor de poluare achitate la Trezoreria Z. din cadrul Administrației F. P. Z., administrație care, deși funcționează în cadrul Direcției Generale a F. P. a județului S., este persoană juridică, deci poate sta și singură în judecată. DGFP S. nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu a fost implicată în procedura de calcul a taxei de poluare achitată de reclamant, iar suma achitată nu a fost virată în contul acestei pârâte, astfel că excepția invocată a fost admisă, acțiunea îndreptată împotriva pârâtei DGFP S. fiind respinsă.

Față de soluția dată acestei excepții, instanța constată ca fiind de prisos analizarea excepțiilor inadmisibilității acțiunii, autorității de lucru judecat și a cererii de chemare în garanție cu privire la pârâta DGFP S. .

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea S. ui R. a fost admisă, acțiunea formulată de reclamant împotriva acestuia urmând a fost respinsă instanța reținând că, așa cum rezultă din dispozițiile art. 3 alin. (1) pct. 6 din H.G. nr. 34/2009, Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții legiferare și nici în colectarea veniturilor bugetului de stat, iar înscrisurile a căror anulare s-au solicitat nu au fost emise de acesta.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta A.

F. P. S., instanța a respins ca nefondată întrucât în cauza juridică în dosarul_ al T. ui S. este diferită de cea din prezentul dosar, temeiurile de drept ale celor două acțiuni fiind distincte.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâta A. F.

P. S., instanța a respins-o ca nefondată față de împrejurarea că prezenta acțiune este întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, art.998-999 cod civil și nu pe dispozițiile Legii nr.554/2004, astfel că nu se impunea efectuarea unor proceduri prealabile.

Asupra fondului cauzei instanța reține următoarele:

În vederea efectuării primei înmatriculări în R. ia a autovehiculului achiziționat, reclamantul a achitat suma de 5041 lei cu titlu de taxă de poluare cu chitanța nr. TS nr.6156088 din data de_ . Această taxă a fost stabilită prin aplicarea elementelor de calcul prevăzute de OUG nr.50/2008.Taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr.50/2008 care a abrogat prevederile din Codul Fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor.

Prin cererea introductivă, reclamantul a invocat dispozițiile art.998-999 Cod civil și dispozițiile Tratatului de Constituire a Uniunii Europene.

Astfel, instanța a analizat condițiile răspunderii civile delictuale a pârâților față de temeiul de drept al acțiunii.

Condiția existenței faptei ilicite este îndeplinită și constă în atingerea unui drept subiectiv sau prejudicierea anumitor interese, ceea ce se confirmă sub aspect comisiv prin impunerea taxei cu eludarea dreptului comunitar, dar și sub aspect omisiv, statul prin AFP S. acționând pasiv, încasând în continuare taxa ilegală.

Prejudiciul creat îl constituie suma achitată cu titlu de taxă de poluare ca urmare a eludării unui drept subiectiv, cât și ca urmare a încălcării unui interes legitim.

Raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul creat este îndeplinit ca urmare a dispozițiilor interne contrare dreptului comunitar, dar și a pasivității Guvernului.

Condiția săvârșirii faptei cu vinovăție este confirmată de cunoașterea normelor din tratatele ratificate de către S. R. și s-a angajat să le respecte, în beneficiul populației.

Fiind îndeplinite condițiile necesare pentru a fi reținută răspunderea civilă delictuală a Administrației F. P. S., instanța a obligat pârâta în solidar să restituie reclamantului suma încasată cu titlu de taxa de prima înmatriculare, cu dobânda legală de la data achitării,_ și până la data plății efective.

Cum reclamantul a solicitat dobânda civilă aferentă, cererea acestuia a fost admisă.

Având în vedere că taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru

M. și se gestionează de A. F. pentru M., conform HG nr. 686/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, art. 3 alin. 6-8, chiar actul prin care a fost achitată taxa atestând că aceasta a fost virată în contul 51161009 al AFM, a fost admisă cererea de chemare în garanție, A.

F. pentru M. fiind obligată la restituirea către AFP S., a sumei încasate, reprezentând taxa de poluare.

Potrivit dispozițiilor articolului 274 aliniatul 1 din Codul de procedură civilă, partea căzută în pretenții a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată. Astfel fiind, pârâta AFP S. a fost obligată la plata de cheltuieli de judecată în cuantum de 39,3 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta D.G.F.P. S., solicitând constatarea competenței materiale a T. ui S., constatarea autorității de lucru judecat, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, respingerea capătului de cerere privind acordarea dobânzii ca nefondat, admiterea cererii de chemare în garanție, arătând în motivare următoarele:

În speță, litigiul vizează restituirea unei taxe fiscale fundamentată pe prevederile art.117 alin. 1 Cod procedură fiscală, astfel că suntem în prezența unui litigiu de drept administrativ, ceea ce atrage competența materială de soluționare a

T. ui S., în primă instanță.

Stabilirea cuantumului sumei și a obligației taxei de poluare instituită prin

O.U.G. nr. 50/2008, au fost stabilite prin decizia de calcul pe care reclamantul o putea ataca cu contestație administrativă și doar decizia pronunțată în contestație administrativă putea fi atacată prin acțiune în contencios fiscal. Or, reclamantul nu a urmat această procedură, astfel că decizia de calcul este definitivă.

Adresa emisă de A.F.P., de înștiințarea că cererea de restituire nu poate fi soluționată favorabil, nu constituie act administrativ și nu poate constitui obiect al unui proces.

Actul fiscal - decizia de calcul - reprezintă titlu de creanță și constituie înștiințare de plată.

E. luarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor, trebuie efectuată prin raportare la disp. art. 90 din tratat și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a stabilit că nu se stabilește o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar.

Pe cale de excepție, se ridică autoritatea de lucru judecat raportat la sent. civ. nr. 5411/_ pronunțată în dosar nr._ a T. ui S., prin care s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului pentru restituirea sumei de 5041 lei.

Într-un alt proces, în dosar nr._, reclamantul a sesizat instanța cu o cerere similară, însă prin sentința civilă nr. 3596 din data de_, Tribunalul Sălaj a constatat că în cauză operează autoritatea de lucru judecat.

Pe cale de consecință s-a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive a

S. ui R. prin M. F. și D.G.F.P. S. .

Recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente: Prima instanță a respins întemeiat excepția autorității lucrului judecat.

Pentru a opera această excepție, este necesară identitatea celor 3 elemente: de persoane, de obiect și de cauză. Cauza constituie temeiul juridic al dreptului pretins, care, în primul proces l-a constituit validitatea unui act administrativ, în prezentul proces se invocă răspunderea civilă delictuală în temeiul art. 998 - 999 Cod civil. Prin urmare, nu există identitate de cauză și nici autoritate de lucru judecat.

S. R. are calitate procesuală pasivă deoarece reclamantul a considerat că acesta, prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. S., se face vinovat de comiterea faptei ilicite de impunere a unei taxe, cu eludarea dreptului comunitar și neluare a măsurilor legislative corespunzătoare.

Faptele juridice sunt acțiuni omenești prin care se încalcă normele de drept sau bunele moravuri, iar, în acest mod, dau naștere raporturilor juridice.

Prin răspundere civilă se înțelege acel raport juridic de obligații în care o persoană, numită răspunzătoare, este îndatorată să repare prejudiciul injust suferit de către o altă persoană.

Prelevarea taxei de poluare de către S. R., în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 nu constituie o faptă ilicită pentru a opera răspunderea civilă delictuală, deoarece statul nu a făcut altceva decât să aplice o lege.

Cenzurarea constituțională a legii, revine Curții Constituționale iar incompatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu disp. art. 90 și art. 110 T.F.U.E. revine instanței de contencios administrativ.

În cauza Tatu c R. iei, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că, art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca, se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unui vehicul de ocazie cumpărat în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională.

Dacă Guvernul și Parlamentul României nu se conformează disp. art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. iei de a lua măsuri din oficiu pentru restituirea taxei, cei în cauză au la dispoziție calea contenciosului fiscal, pentru aplicarea disp. art. 148 din Constituția R. iei sau o cerere de revizuire în temeiul art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, pentru asigurarea prevalenței dreptului european, ori obligarea organului administrativ de a-și revizui hotărârea.

În orice alternativă, persoana în cauză are la dispoziție numai contenciosul administrativ, în nici un caz nu se poate apela la acțiunea civilă în răspundere delictuală.

În speța dedusă judecății nu se poate invoca discriminarea, deoarece acest tratament a fost aplicat tuturor persoanelor în această situație, fără distincție.

Față de cele ce preced, având în vedere cu precădere jurisprudența Curții, inclusiv cu privire la autoritatea lucrului judecat (cauza Lucchini - cauza C - 119/05, hotărârea din 18 iulie 2007 a Curții de Justiție a Uniunii Europene - Marea Cameră) tribunalul urmează să admită recursul și în rejudecare, să respingă ca nefondată cererea de chemare în judecată.

Ca urmare a respingerii cererii principale, cererea de chemare în garanție urmează să fie respinsă ca fără obiect.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I D E C I D E :

Admite recursul declarat de D. G. A F. P. S. contra sentinței civile nr. 779 din 18 martie 2013 a Judecătoriei Z. .

Modifică hotărârea atacată și judecând cauza în fond, respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a S. ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice și

D. G. a F. P. S. .

Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. R. C. pentru obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. S. la plata sumei de 5041 lei, reprezentând pretenții cu dobânda legală aferentă.

Respinge ca fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de A.

F. P. S. împotriva chematei în garanție M. M. - A. F. pentru M. .

Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2013.

Președinte Judecător Judecător Grefier

H. I. D. C. N. C. DP H. V.

plecată în C.O. semnează plecat în C.O. semnează plecată în C.O. semnează Președintele instanței președintele instanței prim grefier C. D.

K. M. K. M.

Red.D.P./_

Tehnored.M.V./_ /ex.2 Jud. fond - C. R. C.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 762/2013. Pretenții